METODICA

DISCIPLINELOR
MONTANE

SINTEZA PT ANUL I
 STRUCTURA DISCIPLINEI SCHI

Generalitati: aparitia schiului,tipuri de schi,forma de deplasare, forme de

relief abordate, natura zapezii, caracteristici ale materialelor de schi.
Procesul de invatare a schiului:continuturi, metode, principii,mijloace de
actionare, aptitudini si abilitati, parametri fiziologici, factorul uman, factorul
material.
Mijloace de actionare ajutatoare:
 Exercitii de alergare
 Exercitii de mobilitate si echilibru
 Exercitii de forta
 Exercitii de mers si intoarceri
Tehnica schiului:
 Scoala italiana:tehnici de schi-descriere
 Aplicati pe schiuri-comentarii
Procedee tehnice de deplasare pe schiuri (mersul, alergare, coborarea directa,
coborarea oblica, franari, ocoliri, formatii, modalitati de urcare-imagini si
descriere).
Lectia de schi: tipologie, structura, continuturi
 Identificarea si evaluare continuturilor, functie de varsta si nivelul de
pregatire al participantilor
 Pregatirea generala si specifica
 Metode, principii, sisteme de evaluare
 Graficul de efort (programarea efortului in lectie)
Tehnica mersului si a intoarcerilor:
 Mers alternativ;
 Mers cu un pas si impingere simultana;
 Mers cu 2-4 pasi si impingere simultana;
 Mers cu impingere simultana;
 Pasul de patinaj;
 Pas cu patinaj si impingere simultana;
 Intoarcere la stanga,dreapta, stanga(dreapta) imrejur
Tehnica urcarilor:
 Drept;oblic;
 In trepte;
 In foarfeca.
Tehnica de coborare;
 Coborare directa;
 Coborare oblica;
 Coborare in trepte;
 Coborare in derapaj.
Tehnica franarilor:
 Franare in plug (jumatate plug)
 Franare in derapaj;
 Franare in sprijin pe bete;
 Franare prin cadere laterala inapoi, stanga-dreapt;
Tehnica trecerii peste obstacole:
 Prin adoptare pozitiei corpului;
 Prin pasire;
 Prin amortizare;
 Prin escamotare.
Tehnica de acordare a primului ajutor:
 Asezarea segmentelor corpului;
 Transportul pe targa sau cu akia.
Tehnica ocolirilor:
 Prin plug (jumatate plug);
 Pivotare simpla;
 Pivotare cu balans;
 Ocolire prin pasiri succesive;
 Cristiania spre vale cu departare;
 Cristiania spre vale cu desprindere;
 Cristiania spre vale prin pasire;
 Cristiania spre vale cu amortizare pe merila;
 Cristiania spre vale cu contraderapaj;
 Ghirlandele;
ORIENTARE SPORTIVA:
 Generalitati;
 Materiale sportive;
 Organizarea concursurilor;
 Harta si semnele conventionale;
 Busola cu lichid.

Schiul este confecţionat din lemn simplu sau armat, din fibre sintetice
sau din metal, care permite deplasarea pe zăpadă prin alunecare. Schiurile sunt
compuse din 3 părţi: vârful - până la vârful legăturii, porţiunea medie şi coada
care ţine tocul legăturii.
Schiurile pot fi: de fond, uşoare, elastice şi înguste de 5-6 cm; de
sărituri, cu lăţimea de 10 cm şi lungimea de 2,20-2,50 m; pentru probe alpine, cu
o lăţime de 7-8 cm. Lungimile schiurilor de fond si pentru probele alpine sunt
diferite, ele fiind în funcţie de probă şi de înălţimea, greutatea şi nivelul de
pregătire al schiorilor.
 Disciplina schi este o ramură a sporturilor de iarnă care foloseşte
alunecarea schiurilor pe zăpadă în scopul parcurgerii diverselor trasee cu
diferenţe de nivel şi profiluri diferite. Ea se compune din probe alpine, probe
nordice, probe de freestyle (schi acrobatic, carving, telemark, şi pe iarbă).
Schiul alpin are 2 genuri de probe:
- de viteză – coborâre şi super G
- tehnice – slalom şi slalom uriaş
- combinata alpină – slalom şi coborâre
Toate aceste probe sunt întâlnite atât la femei cât şi la bărbaţi în toate
marile întreceri internaţionale, inclusiv la JO.
La proba de coborâre, pârtia pentru bărbaţi trebuie să aibă circa 100 m
diferenţă de nivel, iar cea pentru femei aproximativ 800 m. Ea trebuie să conţină
pasaje de coborâre directă, viraje, treceri, denivelări de teren, schimbări de pantă
etc. numărul de porţi şi dispunerea lor este în funcţie de traseu.
La proba super G (super uriaş) la bărbaţi, pârtia are o diferenţă de nivel
de 600-700 m, numărul porţilor este de aproximativ 35, iar pentru femei o
diferenţă de nivel de 550-600 m şi minim 30 de porţi.
Proba de slalom se desfăşoară pe o pantă cu diferenţă de nivel de 200-
220 m pentru bărbaţi şi 180-200 m pentru femei. Numărul de porţi: 55 la 75 ±3
(bărbaţi) şi 45 la 65±3 (femei). Tipurile de porţi folosite pentru marcaj sunt:
poartă orizontală deschisă, poartă verticală închisă, poartă dublă verticală, şicană
(3 porţi verticale).
Slalomul uriaş este o coborâre dirijată, în care concurenţilor li se
pretinde să urmeze un traseu obligatoriu, marcat prin porţi de 4-8 m lăţime,
distanţate la cel puţin 10 m una de alta. Pârtia are diferenţa de nivel de 400-450
m la bărbaţi şi 300-400 m la femei.
Echipamentul şi materialul de concurs trebuie să asigure confort şi
caracteristici optime pentru obţinerea performanţei. Schiurile sunt confecţionate
special pentru fiecare probă în parte. Legăturile de tip dublu-securit trebuie să
permită eliberarea piciorului în caz de torsiuni şi de presiuni anormale. Beţele de
schi diferă de la o probă la alta: cele de slalom au mânerul prevăzut cu o coardă
necesară lovirii fanioanelor, iar cele pentru coborâre sunt curbate pentru a
permite poziţii aerodinamice.
Schi fondul este o ramură a sporturilor de iarnă care constă în
deplasarea pe schiuri în mers sau alergare prin procedeul clasic şi prin procedeul
liber. În procedeul clasic sunt folosite mişcări ciclice ale diferitelor segmente ale
corpului. În această categorie intră mersurile alternative cu doi, patru paşi şi trei
împingeri din beţe, precum şi mersurile cu împingere simultană (alunecarea prin
împingere simultană: mersul cu un pas şi împingere simultană sau mersul cu doi
paşi şi împingere simultană). În toate aceste procedee schiurile se menţin
paralel.
 În porţiunile ascendente ale pârtiei se folosesc mersul în foarfece sau
jumătate-foarfece, precum şi ocolirile prin paşi succesivi la virajele strânse în
coborâre şi în mersul oblic.
În procedeul liber sunt permise toate felurile de tehnici de alergare,
utilizându-se îndeosebi pasul de patinaj.
Competiţiile mari, inclusiv JO, includ în programul lor 12 probe: 15 km
clasic; 10+10 km urmărire (pursuit); 30 km clasic; 50 km liber, 1,5 km sprint;
ştafeta 4x10 km (clasic pentru primele două schimburi, liber pentru celelalte
două), pentru bărbaţi, 10 km clasic; 5 km + 5 km urmărire; 15 km clasic; 30 km
liber; 1,5 km sprint; ştafeta 4x5 km (clasic pentru primele două schimburi, liber
pentru celelalte două), pentru femei.
În probele individuale concurenţii iau starul la interval de 30 secunde.
La plecarea în primul schimb de ştafetă toţi concurenţii pornesc simultan.

Bibliografie:

Fortu Alex-Schiul de fond. Norme si cerinte., I E F S., Bucuresti, 1985.

Fortu Alex, Carstocea V.-Metodica predarii schiului, ANEFS, 1985.
Pelin F., Schi fond - Teorie si metodica, Ed. Printech, 2007.
***, Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului.
 ORIENTARE SPORTIVĂ (turistică)

Definiţie: orientarea sportivă este ramura sportivă care însumează forme

competiţionale de practicare a turismului individual, pe echipe sau în ştafetă,
constând din găsirea, într-un timp cât mai scurt şi pe un traseu necunoscut, a
unor puncte marcate pe teren, pe hartă, alegând traseele cele mai convenţionale.
Primul concurs de orientare sportivă a avut loc în Norvegia în 1982,
sportul respectiv cunoscând o evidentă dezvoltare după al doilea război mondial.
Orientarea sportivă are un regulament propriu, specific şi se practică în prezent
pe toate continentele.
În 1988 Comitetul Olimpic i-a atribuit caracter facultativ astfel încât la JO
de iarnă s-au desfăşurat concursuri de orientare sportivă pe schiuri. Bazele
orientării turistice, devenită ulterior sportivă, le-au pus exploratorii NANSEN şi
AMUNDSEN. Fiind apreciate efectele benefice s-a ajuns astfel să fie promovată
în toate ţările scandinave depăşindu-se spiritul de aventură, ajungându-se la
autodepăşire şi întrecere.
Primul concurs de amploare a fost organizat pe 3 mai 1897 în Norvegia,
localitatea BERGEN. Sub denumirea sportul pădurilor, suedezii au organizat, pe
23 mai 1919, la STOCKHOLM prima finală naţională de orientare. În 1961 în
Danemarca, a luat fiinţă Federaţia Internaţională de orientare (IOF), concursurile
luând astfel amploare pe întreg mapamondul.
În 1990 România aderă la Federaţie şi este aleasă membru cu statul plin.
Cele mai importante concursuri s-au desfăşurat astfel:
 1993 CM în SUA
 1995 Cupă Mondială în Germania
 1997 CM în Norvegia
De menţionat că se organizează competiţii nu numai pentru seniori ci şi
pentru juniori şi tineret. Astfel de concursuri s-au organizat începând cu anul
1993 în Germania, Norvegia, Polonia.
În ţara noastră prima competiţie de anvergură a avut loc în 1980 la Sibiu
sub titulatura „Chemarea toamnei”. Concursul a avut caracter oficial fiind
patronat de Federaţia Română de Turism Alpinism, înfiinţată în 1959.
preocupările federaţiei erau: alpinism, turism, salvamont, speologie.

Orientarea în contextul educativ din şcoli

- cursa de orientare sportivă oferă elevilor cele mai multe şi variate forme şi
posibilităţi ale educării personalităţii (aptitudini, atitudini, caracter,
temperament, abilităţi).
- Asigură o dezvoltare fizică şi intelectuală echilibrată sub o formă
atractivă, cu o capacitate de formare optimă
 - Dezvoltă curajul şi capacitatea de autostăpânire
- Contribuie la formarea caracterului şi al unui autocontrol selectiv fără
complexe în comportamentul cotidian
- Completează prin cunoştinţe teoretice foarte multe laturi ale programelor
de pregătire şcolară

Orientarea sportivă – consideraţii generale

Concursul de orientare presupune:

 Parcurgerea unui traseu „frământat” în alergare, jalonat, cu posturi de
control amplasate la distanţe variabile (0,4- 4 km)
 Pădurea este „necunoscută” la propriu şi la figurat
 „ajutoare”: hartă topografică specială, cu cercuri numerotate de la 1 la 30
(seniori) = posturi de control; busolă.

Regulamentul FROS:
Scopul concursului
- Trecerea pe la repere (PC), timpul, drumul, integritatea corporală
(sănătatea).
- Rapiditatea de analiză şi decizie în rezolvarea problemelor de orientare,
de alergare, menţinerea rutei, atingerea PC-ului.
- Traseul = marcat cu steguleţe, cordoane de sfoară (panglici)
- Efortul fizic este mult mai mare decât la cros iar factorul de orientare este
decisiv.
Alţi factori solicitanţi:
- puterea de concentrare
- decizii rapide, selective
- stăpânire de sine în situaţii limită
- comportament volitiv.
Competiţii:
- concursuri de iniţiere şi popularizare
- concursuri de cupă
- campionate şcolare, studenţeşti, militare
- campionate naţionale
Clasificări:
- locale
- judeţene
- interjudeţene
- naţionale
- europene
- balcanice
- mondiale
 - JO
- Durată
- Timp şi anotimp
- După participare, individuale, echipe, ştafetă
- După dificultate
- După caracterul special: cros, schi, sprint, maraton
- Vârste
Materiale de concurs:
- echipament sportiv, militar, schiuri
- hartă topografică de concurs
- posturi de control (PC) - jaloane, desene, arbitri
- compostoare
- busolă
- banderole
Efortul este de tip aerob (anaerob)
Deplasarea: ritm, tempo, urcare, coborâre (atenţie distributivă),
intensitate, complexitate, mobilitate.
Abilităţi: coordonare, memorie vizuală, spirit de observaţie, putere de
concentrare, vedere în spaţiu, suprapunere vizuală: hartă-teren.
Solicitări psihologice:
- decizie, hotărâre, perseverenţă, curaj
- factorii extern care influenţează comportamentul: singurătatea, impresia
(teama de a nu greşi), întâlnirea c adversari, deconectarea atenţiei
involuntare, reflexul condiţionat.
 ALPINISM

Materiale specifice

- Frânghia (coarda) de alpinism

- Cordelina
- Carabiniera
- Scăriţa
- Pitoanele
- Penele şi pitoanele de lemn
- Ciocanul
- Centura de siguranţă
- Optul de rapel
- Pioletul
- Colţarii
- Ochelarii de protecţie
- Bocancii sau espadrilele
- Cortul izoterm
- Sacul de dormit
- Primusul sau spirtiera
- Sacul de spate
- Buclele
- Casca de protecţie