ACTIVITATI MOTRICE DE TIMP

LIBER
TIMP LIBER – CONCEPT ŞI STRUCTURĂ

Primele încercări de a defini timpul liber au fost înregistrate încă din antichitate şi reflectau
anumite idei filozofice .

Aristotel , în lucrarea “Politika” scria : “Noi muncim ca să avem timp liber” . In aprecierile
altor analişti “timpul liber este preferabil muncii, este ţelul celor care muncesc”. Dezvoltandu-şi
ideile, Aristotel a facut un pas mai departe prin conturarea laturii calitative a modului de
petrecere a timpului liber . “Capacitatea de a utiliza corect timpul liber este temeiul întregii vieţi
omenesti. Natura ne cere nu numai să muncim bine, ci şi să trândăvim la fel”, considera filosoful
grec.

In opinia lui Miller si Robinson timpul liber se refera la acel timp aflat la dispozitia
individului, dupa munca necesară sau alte activităţi şi obligaţii ce trebuie îndeplinite ; acesta
trebuie să fie consumat după opţiunea individuală .

Modalităţi de petrecere a timpului liber

Timpul liber este un factor dependent de societate, posibilităţile de organizare şi de
conţinut ale acestuia şi de aceea reflectă însăşi posibilităţile societăţii. Cercetările în domeniu au
demonstrat că cea mai mare parte a timpului liber se consumă la locul de trai sau în staţiuni de
odihnă.
S-a ajuns la concluzia că pentru populaţia în vârstă de 7 ani şi peste, activităţile de timp
liber sunt următoarele:
1. Vizionarea programelor de televiziune
2. Citirea ziarelor şi revistelor
3. Ascultarea ştirilor la radio
 4. Lectura cărţilor
5. Computerul şi Internetul
6. Vizionarea spectacolelor şi frecventarea cinematografelor
7. Preocupările religioase
8. Excursiile la sfârşit de săptămână şi călătoriile mai lungi
În concluzie îmbunătăţirea standardului de viaţă, oferta mai bogată şi mai
diversificată de posibilităţi de petrecere a timpului liber, modernizarea satului, creşterea
urbanizării, în contextul deschiderii către exterior a societăţii româneşti vor putea determina
diversificarea şi îmbogăţirea conţinutului timpului liber şi în România.
ACTIVITATEA MOTRICĂ IN AER LIBER
Educaţia fizică oferă individului o pregătire motrică de bază creează
premisa necesară activităţii recreative în timpul liber.
Mişcarea este considerată un simţ kinestezic al omului. Este ceea ce
simţim când muşchii, tendoanele şi articulaţiile funcţionează. Felul în care
stăm sau ne mişcăm, poate oricând să constituie un mijloc de studiu al mai
multor discipline care să facă o legătură între cauzalitate şi efect.
Conceptul de activităţi motrice recreative reflectă necesitatea existenţei
unor programe de activităţi, care să răspundă multitudinilor de motivaţii,
nevoi, nivele, preferinţe, posibilităţi etc. În pregătirea acestor programe
trebuie ţinut cont de anumiţi factori aşa zişi externi ai practicării activităţilor,
dar care o influenţează în mod direct.
Astfel de factori ar fi: tradiţia, educaţia, mediul (familiar, şcolar,
social), cerinţe, facilităţi, oferte, distanţe, cadrul natural etc.
Clasificări ale activităţilor motrice recreative se pot face în funcţie de :
- individuale sau în grup;
- în sală, în aer liber sau în apă;
- cu adversari sau fără; cu materiale sau fără;
- după vârstă (copii, adolescenţi/tineri, adulţi, pentru vârsta a treia);
- după profesie (muncă intelectuală, muncă grea, munci cu efort mediu etc);
- după sex (tinere fete, femei, băieţi, bărbaţi);
- după gradul de handicap (se adresează persoanelor cu disabilităţi).
 Mijloacele cele mai folosite în activităţile motrice recreative, confundate
la un moment dat cu activitatea propriu-zisă sunt: mersul; alergarea; diferitele
forme de gimnastică; culturismul; dansul; înotul; badmintonul; tenisul; jocurile
de diferite tipuri; schiul; drumeţiile; excursiile; turismul montan; ecoturismul
etc.
Pentru majoritatea oamenilor, recreerea este mult mai naturală decât
agrementul. Recreerea sugerează amuzament, divertisment, ceva ce se face
pentru a uita de muncă sau a îndepărta o situaţie stresantă. Majoritatea
profesionaliştilor în materie de loisir preferă conceptul de „agrement”,
deoarece agrementul este ceea ce doreşti să faci şi nu ceea ce ai de făcut.

ACTIVITATEA SPORTIVĂ CA LOISIR

Sportul ca loisir este pentru oamenii de tip obişnuit, dar mai ales pentru
sedentari şi pentru cei care practică mai puţin exerciţiile fizice.
Fitness-ul se referă la o compoziţie corporală eficientă cardio-
respiratorie şi neuro-musculară. Alergările sub formă de jogging (uşoare), pe
distanţe nu prea lungi în funcţie de particularităţile vârstei, asociate cu lucrul
cu greutăţi uşoare, măreşte flexibilitatea musculară şi alungă stresul.
Sportul ca loisir se bazează pe jocuri competiţii, exerciţii flexibile, cu
grupuri neomogene, practicând mai multe discipline. El urmăreşte bucurie,
plăcere, comunicare, companie, relaxare, repaus, sănătate, pe când sportul
competiţional cere o disciplină de competiţie supusă unor regului fixe,
urmăreşte performanţe, avansare socială şi venituri economice.
munci în grădină etc.
Fitness-ul unui elev sau student, nesportiv , înseamnă participarea lui
zilnică la programul de activităţi mentale şi fizice cerute la şcoală.
creşterea forţei şi, ca urmare, a masei musculare.
Jogging-ul este o alergare în tempo uşor sau moderat, pe teren variat sau
în oraş, fără spirit de competiţie, executată pentru obţinerea şi menţinerea
sănătăţii şi a bunei dispoziţii. Se cunoaşte, în general, că jogging-ul - alergarea
pentru sănătate - relaxează, aduce optimism şi este util pentru supraponderali.
Experienţa a dovedit însă că jogging-ul poate fi socotit cu adevărat un
medicament şi în diferite afecţiuni în afara celor enunţate mai sus. Astfel, cu
alergare pot fi tratate stări depresive şi o sferă largă de psihoze, de
dezechilibre sau deficienţe cardiovasculare. S-au înregistrat, de asemenea,
ameliorări sau vindecări în boli ale aparatului digestiv sau locomotor, în
ameliorarea osteoporozei şi în diferite forme de reumatism.
Alergările - crosurile
Alergarea este un exerciţiu natural care se deprinde încă din copilărie şi
este accesibil oricui, are eficienţă în dezvoltarea rezistenţei, în educarea
voinţei şi în pregătirea fizică generală.
Alergarea este eficientă în activitatea de loisir dacă este făcută zilnic,
sau de cel puţin de trei ori pe săptămână. Norma maximă este alergarea zilnică,
iar cea minimă o singură dată pe săptămână.
Alergarea de loisir trebuie să fie de minim 20 minute Crosurile se
desfăşoară în cele mai bune condiţii pe terenuri naturale variate, specifice
diferitelor localităţi. După forma de parcurs se pot efectua în circuit sau dus şi
întors. Crosurile se pot organiza în orice anotimp mai puţin iarna, cuprinzând
porţiuni de teren plate, şosele, drumuri, alei din parcuri, cărări de păduri,
spaţii de iarbă. Pe cât posibil se vor evita drumurile pietruite şi şosele
asfaltate.
Mersul, plimbările pedestre
Sunt caracterizate de plăcerile plimbărilor lungi în natură şi sunt
recomandate tuturor.
Gimnastica
Stă la baza tuturor activităţilor fizice. Ea poate fi practicată de toate
persoanele pentru că are o mare posibilitate de adaptare şi dozare a efortului,
în funcţie de vârstă , sex, pregătire fizică şi stare de sănătate.
Gimnastica aerobică se poate practica de către copii
- cu ajutorul mingilor (body-ball),
- aerobic cu bicicleta ( spin –racer),
- aerobic cu elemente de arte marţiale ( tae-bo) sau cu elemnete de box
( boxing aerobic),
- pe rotile ( skating aerobic)
- aerobic în piscina cu elemente de dans, gimnastică şi înot.
Yoga
Un ansamblu de tehnici fizice şi mentale bazat pe menţinerea unor poziţii specifice. Mişcările
lentr şi ample dezvoltă supleţea, iar tehnicile de respiraţie favorizează calmul interior.
Turismul ca activitate recreativă
În relaţie cu celelalte componente ale educaţiei fizice, turismul prezintă
un avantaj major prin accesabilitatea largă. Cei care doresc să practice
turismul, nu sunt condiţionaţi de anumite calităţi, deprinderi sau aptitudini
fizice, iar limitele de vârstă nu există.
După prima excursie efectuată cu un grup organizat, începătorul constată
că a dobândit răbdarea de a străbate pas cu pas distanţele în ritmul grupului,
voinţa de a învinge greutăţi neprevăzute şi capacitatea de a se acomoda cu
situaţii pe care altădată le-ar fi evitat.
Ca activităţi sportiv-recreative pot fi considerate următoarele: turismul -
drumeţii, excursii, expediţii, orientare turistică; organizarea activităţilor
sportiv-recreative la locurile de agrement şi punctele turistice; organizarea
activităţilor sportiv-recreative în tabere de vacanţă.
Forme de practicare a turismului
Cuvântul "turism" provine de la o veche tradiţie engleză care prevedea ca
tinerii, după terminarea studiilor, să facă o călătorie prin Europa, adică un tur
pe care-l numeau "The Great tour".
Turismul este o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, care constă
în parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe
pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale,
economice, istorice etc.
Cicloturismul . Turismul cu bicicleta, este foarte răspândit mai ales în
occident, unde în afara tinerilor, se întâlnesc tot mai multe familii care se
încumetă să străbată trasee mai lungi, chiar cu durata de câteva zile.
Deplasarea pe bicicletă în scop turistic, se poate realiza oricând, mai puţin
iarna.
Turismul pe apă . Excursiile pe „drumurile fără praf”, sunt plăcute şi
reconfortante, oferind satisfacţii nebănuite. Bogata reţea hidrografică a
României, oferă turistului opţiuni variate, pornind de la excursii cu vase de
agrement pe Marea Neagră, Dunăre sau în Deltă, acestea din urmă oferind şi
condiţii pentru turism tematic: cunoaşterea florei şi faunei specifice sau
organizarea unor partide de pescuit, terminând cu expediţii cu bărci sau plute
pe râurile de interior. În ultimul timp, un gen de activităţi cu caracter nautic şi
cu tot mai multă priză, este coborârea pe râuri de munte cu caiace sau bărci
pneumatice (cayaking, rafting).
Turismul de munte . Efectele practicării turismului de munte, fac din
acesta forma de turism cea mai răspândită, fără a-l confunda cu alpinismul,
care presupune tehnici şi materiale specifice şi aptitudini pe care nu oricine le
posedă. Efectele practicării turismului de munte sunt multiple şi ţin de
activitatea metabolismului ca mijloc de combatere a sedentarismului prin
efortul susţinut, de creştere a aprecierii de sine, a încrederii în forţele proprii,
prin învingerea unor obstacole inerente, de stimulare a simţului estetic prin
evoluţia intr-un mediu de mare frumuseţe.
Turismul de munte este accesibil, deoarece nu pretinde cheltuieli mari şi
se poate practica indiferent de vârstă, prin alegerea unor trasee de dificultate
diferită şi în orice sezon. Este de preferat însă toamna, care prezint avantajul
stabilităţii condiţiilor meteorologice optime. Iarna se pot parcurge doar trasee
recomandate, evitând zonele periculoase.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE TIMP LIBER

EXCURSIA/ TABARA SCOLARĂ
A vorbi despre un model special de valorificare optimă a timpului liber
în ce priveşte activitatea recreativă nu este posibil. Ea se va diferenţia de la
tineri la adulţi, de la bărbaţi la femei, de la cei cu activităţi intelectuale la cei
cu activităţi fizice, de la cei din mediul rural la cei din oraş etc
 Probleme de organizare mai dificile şi mai pretenţioase le constituie
excursiile făcute pe mai multe zile.
Moderatorul trebuie să ţină seama de riscurile (subgrupuri de risc - ca
de exemplu - la alergări, la înot etc), obstacolele, sau dificultăţi care pot
ameninţa proiectul (planificarea şi programarea judicioasă a timpului) propus.
Organizarea în subgrup, realizată la întâmplare, prin membrii înscrişi la
o excursie, trebuie să se ţină seama de o rearanjare prin mixaj a celor tineri cu
acei mai în vârstă de către moderatori. Dacă subgrupul este format prin tragere
la sorţi sau voluntariat, moderatorul trebuie să fie atent prin indicarea explicită
a unui tânăr puternic în orice grup. Desemnările făcute de formatori, de
legăturile prin vârstă, sex, origine, niveluri, eterogene nu trebuie să uite
ordonarea de risc şi de securitate (accidente), pe care trebuie să o aibă mereu
în minte conducătorul.
Indiferent dacă testele sportive vizează doar jocul, în registrul final
trebuie să existe o răsplată, măcar verbală.
Activitatea fizică de timp liber vizează: sport; alimente; sănătate;
longevitate etc. În spiritul acestei idei activitatea fizică şi de agrement poate fi
privită ca o oportunitate de afaceri prin faptul că poate oferi individului
nenumărate servicii de care acesta este interesat. Trăim într-o societate de
consum iar aspectul finaciar nu trebuie neglijat mai ales că statul nu poate
susţine material şi financiar sportul şi activitatea sportului ca loisir.
De aici porneşte domeniul managementului şi a marketingului (nevoia de
cunoaştere şi de perspectivă) care să ofere servicii şi programe din cele mai
atractive. Nu se pot desfăşura la cote ridicate asemenea servicii fără o dotare
corespunzătoare a bazei materiale (terenuri, echipament, refacere etc).
Excursiile oferă elevilor prilejul de a efectua observaţii asupra obiectelor şi fenomenelor
aşa cum se prezintă ele în stare naturală, asupra operelor de artă din muzee şi case de creaţie
artistică, asupra unor momente legate de trecutul istoric, de viaţă şi activitatea unor personalităţi
de seamă ale ştiinţei şi culturii naţionale şi universale, asupra relaţiilor dintre oameni şi a
rezultatelor concrete ale muncii lor. Ele au menirea de a stimula activitatea de învăţare, de a
întregi şi a desăvârşi ceea ce elevii au acumulat în cadrul lecţiilor. Conţinutul lor diferă în funcţie
şi obiectul de învăţământ.
Excursia este una din activităţile extraşcolare frecvent folosită pentru cunoaşterea
trecutului local, naţional şi chiar a unor zone de pe diverse meridiane ale globului pe bază de
experienţă directă.
Deosebit de eficace, excursia cu caracter istoric se poate organiza în toate localităţile
ţării, pentru că nu există palmă de pământ românesc care să nu aibă mărturii ale trecutului dintre
cele mai semnificative.
Excursia, temeinic organizată şi pregătită, creează o atmosferă deosebit de favorabilă
instrucţiei, educaţiei, formării complete a personalităţii elevului.
Totodată, excursia dezvoltă încrederea în marile posibilităţi ale omului, formează
conştiinţa răspunderii şi demnităţii umane.
Excursiile pot fi clasificate ţinând seama de mai multe criterii:
1)După sezonul în care se organizează avem: excursia de iarnă, excursia de primăvară,
excursia de vară, excursia de toamnă.
2)După mijloacele de transport: pot fi grupate în drumeţii sau cu trenul, cu autocarul,
cu bicicletele etc.
3) După loc şi durată excursiile pot fi: locale (2 – 3 ore); pe o durată mai mare şi pe un
traseu mai lung, depăşind graniţele judeţului.
4)După obiectivul general şi după obiectivele concrete:
 excursiile – lecţie, care îşi propun dobândirea de cunoştinţe, aprofundarea cunoştinţelor,
sistematizarea, recapitularea şi evaluarea cunoştinţelor (premergătoare unei teme, în
timpul desfăşurării ei sau finale);
 excursiile cu caracter sportiv şi recreativ;
 excursii după treptele de învăţământ, în funcţie de particularităţile de vârstă ale
elevilor participanţi:
a) în clasele primare, excursiile au un caracter intuitiv, în cadrul cărora se îmbină
cunoaşterea perceptivă cu cunoaşterea raţională;
b) în clasele gimnaziale, când se aprofundează, se sistematizează şi se îmbogăţesc
cunoştinţele, priceperile şi deprinderile elevilor;
 c) în clasele liceale, când se recapitulează, se apreciază şi se corelează cunoştinţele de
istorie cu cele de la alte discipline de învăţământ;
Activitatea turistică, atât de plăcută copiilor, este strâns legată de specificul lor de vârstă,
este încărcată cu numeroase valenţe educative: pe lângă fortificarea biologică a organismului, ea
contribuie la fortificarea morală, cultivând înalte trăsături de caracter.
La vârsta copilăriei, vârstă a „descoperirii lumii”, cunoaşterea patriei ocupă un loc extrem
de important. Rolul excursiilor este acela de a înlesni cunoaşterea, de a-i aduce pe copii în
contact direct cu natura şi cu frumuseţile patriei, dar şi cu oamenii ce o îmbogăţesc şi o
înzestrează necontenit. Se ştie foarte bine că nu-ţi poţi iubi patria cu adevărat dacă nu o cunoşti
pe deplin şi nemijlocit. Acesta poate fi cu adevărat rolul primordial al excursiilor.
Excursiile (uni- şi pluritematice) sunt de mai lungă durată şi includ, de obicei, deplasări
în alte localităţi. Avantajele acestor forme de organizare ale instruirii sunt: contactul cu
realitatea, cu viaţa, observarea şi studierea fenomenelor în condiţii naturale şi sociale. Elevii sunt
familiarizaţi cu problemele, îşi completează şi îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi formează şi îşi
consolidează atitudini şi convingeri.
În organizarea unor excursii tematice trebuie să se ţină seama de :
a) să se asigure condiţii de călătorie decente, condiţii de cazare acceptabile (dacă excursia
durează mai multe zile);
b) să se creeze o atmosferă de grup agreabilă, cu atitudini de interes comun, să nu se
neglijeze timpul afectat distracţiei;
c) participanţii la excursie să fie deprinşi pentru a întreţine jurnale de însemnări;
d) întregul grup să fie pregătit pentru receptarea informaţiilor şi pentru trăirea impresiilor;
e) în timpul excursiilor sau ulterior se vor face comentarii pentru a se integra noile
cunoştinţe şi impresii în propria experienţă.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Ionescu, M., Radu, I., (coord.), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj, 2001.
2. Noveanu, E., Metodologia cercetării în educaţie, Note de curs, Universitatea din
Bucureşti, 1994.
3. Tomşa, G., Orientarea şi dezvoltarea carierei de elevi, Viaţa Românească, Bucureşti,
1999.
4. Văideanu, G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti, 1998