METODOLOGIA CERCETĂRII POLUĂRII AERULUI ÎNTR-UN CENTRU POPULAT

Poluarea reprezintă prezenţa în aer a unei substanţe care, prin natura, concentraţia sau tipul de
acţiune, afectează sănătatea şi generează disconfort. Până în prezent nu au fost foarte multe studii
în care să se facă legătura dintre problemele de sănătate publică şi expunerea la un anumit factor
de mediu (sau la acţiunea unui complex de factori). Organismul uman este expus permanent
la un complex de factori, la o multitutine de substanţe prezenze în acelaşi timp în aer, apă, sol şi
alimente. De asemenea, aceste substanţe pătrund în organism pe cale respiratorie, digestivă sau
cutanată.
În acest context studiile realizate până acum sunt insuficiente, permiţând cunoaşterea
fenomenului doar fracţionat: pe mediu – aer, apă, sol; pe factori ce produc diferite efecte nocive
– zgomot, reziduuri; pe produse de consum - alimente, medicamente.
Această abordare trebuie să fie depăşită, fiind necesară trecerea către o viziune integrată şi
globală a noţiunii de expunere, unde accentul se pune pe studierea elementelor de mediu, de
cale de pătrundere, asociere a poluanţilor. Considerată ca un indicator al calităţii mediului,
starea de sănătate a populaţiei, poate fi apreciată în diverse moduri: clinic şi funcţional sau
biologic
Analiza relaţiei dintre factorii de mediu şi starea de sănătate a populaţiei este dificilă şi impune
abordarea unor probleme reprezentate de: estimarea corectă a expunerii; aprecierea
susceptibilităţii umane; doza efectivă şi latenţa; indicatorii de sănătate; dificultăţile ce apar în
timpul studiilor.
Estimarea expunerii - expunerea poate fi acută, cronică, discontinuă, continuă sau alternativă.
Studiile şi măsurile care se iau se referă mai ales la expuneri la concentraţii mari de substanţe
poluante. În realitate, în mediul comunal expunerea este, în majoritatea cazurilor, relativ redusă
şi cronică, dar multiplă, ceea ce creează condiţii favorabile pentru apariţia fenomenelor de
interacţiune, care în majoritatea cazurilor rămân necunoscute.
Aprecierea susceptibilităţii umane – fiecare individ reacţionează diferit la acţinea agresivă a
factorilor de mediu. Aceşti factori de susceptibilitate individuală sunt puţin cunoscuţi, astfel că
este dificil de apreciat populaţiile asupra cărora trebuie să insistăm în studiile noastre ( în mod
obişnuit se insistă asupra copiilor şi bătrânilor). Ceea ce contează din punctul de vedere al
sănătăţii publice, este doza biologică efectivă, adică cantitatea de poluant care atinge organele
susceptibile de a fi afectate.
Indicatorii de sănătate - practic ameliorarea generală a stării de sănătate se traduce prin
creşterea duratei de viaţă, ceea ce face să fie şi mai dificilă aprecierea exactă a impactul specific
al factorilor de mediu asupra stării de sănătate. În ceea ce priveşte aprecierea corectă a expunerii
sau a cuantificării legăturii ce există între două variabile, dificultăţile sunt şi mai numeroase,
uneori chiar insurmontabile.
Dificultăţile ce apar în timpul studiilor - rezultatele puţine şi discutabile ce apar în legătură cu
relaţia mediu-sănătate sunt datorate unor probleme de ordin tehnic reprezentate de: dispersia
mare a metodelor de studiu; puţine centre şi laboratoare insistă asupra realizării unor echipe şi
studii interdisciplinare; coordonarea acestor studii este precar asigurată.
Dificultăţile apar ca urmare a unor probleme legate de: riscurile de mică intensitate; măsurarea
expunerii; măsurarea efectelor; factorilor de confuzie.
Riscurile de mică intensitate – una din principalele probleme în acest domeniu este reprezentată
de decelarea cauzelor ce determină creşterea de mică intensitate a riscului de apariţie a unei
boli, mai ales cu ajutorul unor tehnici imperfecte. Clasic se folosesc studii de tip caz-control şi
studii de cohortă. În studiile de tip caz-control folosim un grup de persoane atinse de o anumită
afecţiune şi un grup de persoane martor (neafectate). Se compară situaţia celor două grupuri de
persoane în ceea ce priveşte expunerea la acţiunea factorilor de risc. În studiile de tip cohortă se
aleg două grupuri de persoane expuse la concentraţii diferite de substanţe poluante din mediu şi
se apreciază măsura în care apare boala în cele două grupuri.
Măsurarea expunerii – reprezintă una dintre cele mai importante probleme din sănătatea
mediului. Trebuie definit ceea ce este sigur, ceea ce este biologic eficace (doza care determină
apariţia unor modificări fiziologice ce pot fi decelate) şi apoi realizarea măsurătoarilor.
Măsurarea biologică directă nu este permanent posibilă, fie pentru că nu există marcheri
biologici cunoscuţi pentru un anumit poluant, fie pentru că tehnicile sunt prea invazive sau prea
scumpe. Trebuie deci să folosim măsurători "apropiate” cu ajutorul unui chestionar şi a
determinărilor din mediu.
Măsurarea efectelor – numeroase erori de apreciere pot apare într-un studiu din cauza folosirii
unor definiţii/criterii prea largi de apreciere a efectelor patologice asociate efectiv cu expunerea
dată. Este preferabil ca studiile să se limiteze la unele afecţiuni omogene din punct de vedere
biologic şi cu o definire cât mai clară. Nu este posibil să obţinem mereu aceste condiţii, situaţie
în care multe studii se bazează doar pe indicatori generali, cum este mortalitatea totală sau
condiţiile patologice definite pornind de la certificatele de deces.
Factori de confuzie - trebuie să ţine cont şi de aceşti factori pentru a evita apariţia unor asocieri
ce nu sunt uneori adevărate. Chiar dacă în prezent tehnicile statistice au evoluat, nu este posibil
permanent să îndepărtăm factorii de confuzie, mai ales dacă ei au o contribuţie evidentă la
apariţia bolii studiate.
Studiul poluării aerului într-un centru populat parcurge 3 etape mari reprezenate de : etapa
preliminară, a determinărilor obiective; a efectelor asupra stării de sănătate.
Etapa preliminară implică cunoasterea: surselor de poluare; a combustibilului folosit; a
substanţelor poluante rezultate din industrie; a condiţiilor geografice din zonă; a celor
meteorologice; aprecierea acuzelor populaţiei; constatările personalului medical legate de
morbiditatea din zonă.
-Sursele de poluare pot fi fixe (combustii casnice, industrie) sau mobile (transportul).
-Aprecierea calității combustibilului folosit este esențială deoarece cei de o calitate inferioară au
o putere calorică redusă dar poluană mare.
-Substanţele poluante rezultate din industrie se realizează cu ajutorul specialiștilor care lucrează
în acest domeniu.
-Condițiile geografice sunt esențiale la amplasarea unei industrii. Relieful plan favorizează
dispersia poluanților, pe când cel denivelat acumularea lor. Plantele fazorizează reducerea
nivelului de poluanți prin reținerea loor pe suprafața frunzelor. La nivelul suprafețelor de apă se
dizolvă substanțele poluante cceea ce favorizează reducerea nivelului din aer.
-Condițiile meteorologice se referă la tempoeratură, umiditate și curenți de aer. Temperatura
diferită dintre două zone poate favoriza apariția curenților de aer. Curenții de aer - este
importantă cunoașterea acestora mai ales atunci când se amplasează un obiectiv. Apare roza
vânturilor adică direcția dominantă a curenților și este necesară amplasarea în așa fel încât aerul
să bată dinspre cartierull de locuit către zona industrială. Umiditatea acționează negativ deoarece
favorizează apariția unor reacții cu poluanții din aer și formarea acizilor de diverse tipuri.
- Acuzele populaţiei – murdărirea hainelor, imposibillitatea aerisirii locuinței, mirosuri străine,
prezența unor semne clinice de iritație a mucoaselor, rinoree, tuse, lăcrimare, prurit.
-Constatarea personalului medical – anumite boli apar mai frecvent în zonele poluate
commparativ cu cele nepoluate.
Etapa determinărilor obiective implică: determinarea nivelului de poluare, a modificărilor
proprietăţilor fizice ale aerului, prelucrarea statistică a rezultatelor şi zonarea bazinului aerian.
În cadrul determinării nivelului de poluare se va urmări: fixarea punctelor de recoltă (fixe,
mobile), stabilirea unei frecvenţe optime de recoltare, aprecierea metodei de recoltare a aerului,
metodele de determinare ale poluanţilor ( aspiraţia şi sedimentarea).
- Punctele de recoltă vor fi fixe și mobile. Cele fixe se amplaseză pe direcția dominantă a
curenților de aer fie pe direcția vânturilor dominante fie în centrul unor pătrete imaginare cu
latura de 1 km. În aceste puncte se fac determinări mulți ani ceea ce permite cunoaștrea
caracteristicilor legate de nivelul emisiilor. Punctele mobile permit evaluarea valorilor celor mai
mari acceptabile pentru perioade scurte de timp. Ele se apmlasează în funcție de nivelul poluării
de fond și de condițiile meteorologice.
-Frecvența de recoltare trebuie fă fie de 24 de ore din 24 ceea ce se realizează cu ajutorul
aparaturii automate.
Există și maxime momentane determinate la intervale de 30 minute.
-Recoltarea aerului și determinările se fac automat cu ajutorul stațiilor plasate în punctele cele
mai importante ale orasului.
-Determinarea s-a făcut multă vreme cu ajutorul metodei de sedimentare metodă aplicabilă
pentru pulberile sedimentabile. Se plasează un vas în exterior care este lăsat afară 1 lună după
care se face spălarea cu apă distilată, evaporarea acesteia și cântărirea.
Aspirația este metoda prin care se folosește un sistem de aspirare automat cu reținerea
substanțelor poluante și aprecierea cantității lor.
Se impune apoi aprecierea modificărilor ce apar la nivelul caracteristicilor fizice ale aerului.
Apar modificări legate de transparența aerului și creșterea numărului de zile cu ceață sau cu
nebulozitate. Apare modificarea aeroionilor dim mici care înseamă aer curat în mari care
înseamă aer poluat. Apar modificări climatice reprezentate de reducerea cantității de radiații
solare și UV datorită formării absorbției lor de către particolele solide sau lichide din aer.
Rezultatele obţinute prin determinări vor fi prelucrate statistic ceea ce permite calcularea
valorilor medii zilnice şi a maximelor momentane. Valorile obținute vor fi comparate cu cele de
referință acceptate prin legislația actuală.
 În final ajungem la zonarea bazinului aerian adică la realizarea unor grafice ale nivelului de
poluare din diverse cartiere ale localităţii. Se vor aprecia exact zonele cu o poluare intensă și cele
în care poluarea este mai puțin intensă.
Studiul efectelor poluării implică aprecierea efectelor directe ( pe stare de sănătate ) şi a celor
indirecte ( asupra altor factori de mediu).
Aprecierea efectelor directe se bazează pe metode experimentale (studii pe animale de
laborator) şi epidemiologice.
Experimentele se realizează cel puțin pe două specii pentru a se obține rezultate mai
convingătoare. Chiar și așa trecerea rezultatelor de la animal la om se face dificil deoarece nu
există aceeași greutate corporală, aceeași structură anatomică, celeași aspecte fiziologice.
Studiul epidemiologic implică realizarea a două loturi de persoane unul din zona expusă și unul
dintr-o zonă neexpusă. Cele două loturi se aleg cțt mai apropiate ca structură de vârstă, sex,
activitate depusă. Se apreciază patologic comparativ pe cele două loturi urmărindu-se diferențele
care apar.
Patologia obţinută este reprezentată de creşterea numărului de infecţii la nivel respirator şi
evoluţia spre cronicizare ceea ce favorizează apariţia bronşitei cronice, a astmului bronşic şi a
emfizemului pulmonar. În prezent se discută din ce în ce mai mult spre bolile de mediu, fiind
inclus aici şi cancerul produs prin acţiunea poluanţilor din mediu.
Maladiile de mediu: recunoaşterea dificilă perturbă prevenţia
Recunoaşterea impactului real al mediului asupra stării de sănătate este foarte dificilă. Din
păcate, în majoritatea cazurilor expunerea este medie sau de lungă durată şi „semnătura”
expunerii la acţiunea unor factori de mediu este uşor de pierdut. Această evaluare deficitară
apare din mai multe motive, reprezentate de:
-existenţa unei perioade de latenţă între expunere şi apariţia efectelor diagnosticabile, ceea ce
împiedică stabilirea exactă a unei relaţii cauzale;
-expunerea este frecvent uitată sau nu există informaţii obiective asupra ei;
-majoritatea efectelor legate de expunerea la acţiunea factorilor de mediu sunt nespecifice (astm,
bronşită cronică, cancer pulmonar) ceea ce face ca originea posibilă de mediu să treacă
inaparentă;
-multicauzalitatea face ca un anumit efect să fie asociat mai multor factori posibili în plus faţă de
cei de mediu, reprezentaţi de diversele condiţii medicale preexistente, dar şi de obiceiuri ale
vieţii;
-un cancer pulmonar apărut la un fumător care este expus profesional şi la acţiunea altor
cancerigeni, trebuie recunoscut ca o boală profesională;
-în final trebuie să recunoaştem numărul redus de specialişti şi lipsa de formare şi de interes a
medicilor legată de cercetarea cauzelor de mediu ce pot duce la apariţia bolilor.
Prevenţie -Intervenţia preventivă precoce se realizează pe mai multe niveluri:
-asupra sursei de poluant: proces industrial – prin eliminarea sau reducerea folosirii sau emisiei
în mediu;
-asupra mediului prin controlul şi supravegherea expunerii;
-asupra individului sau a comunităţii prin reducerea contactului cu poluanţii din mediu,
supravegherea expunerii interne prin metode biologice, depistarea efectelor precoce, eventual
depistarea şi supravegherea bolilor ireversibile.
A fost elaborată o schemă conceptuală ce asociază de o manieră ierarhică drumul poluantului şi
măsurile preventive:
Sursă – agresori biologici, chimici, fizici;
-eliminare şi reducere la sursă – înlocuire, reducerea utilizării, reciclare şi reutilizare;
-contolul emisiilor – izolare, captare, ventilaţie locală, tratamentul efluenţilor.
Mediu – prezenţa agresorilor în mediu;
-controlul mediului – ventilaţie generală, întreţinere, curăţenie, decontaminare;
-supravegherea mediului – dozări ale substanţelor poluante în mediu.
Individul şi comunitatea
-contactul cu agenţii agresori – controlul contactului prin protecţie individuală;
-absorbţie sau expunere – supraveghere biologică a expunerii prin dozarea substanţei sau a
metabolitului său; evaluarea parametrilor biochimice de expunere;
-efecte reversibile sau precoce – depistare precoce prin parametri biochimici de efect, examen
funcţional, chestionare;
-efecte ireversibile (boală) – în clinică se impune identificarea cazului, îngrijiri, recuperare;
supraveghere prin colectarea datelor de mediu.
-În ceea ce priveşte o anumită substanţă toxică se recomandă deci eliminarea semnificativă de la
sursă, excluderea sa prin înlocuire sau schimbarea procedeelor tehnologice. Dacă nu este posibilă
schimbarea se orientează către reducerea eliminării ei în mediu prim metode de reciclare,
recuperare şi reutilizare. Emisiile por fi controlate prin alte metode reprezentate de coşuri înalte,
izolare, ventilaţie, tratament al efluenţilor.
O ultimă formă de control al emisiilor poluante este cel care priveşte individul. Acesta poate fi
protejat prin mijloace individuale la locul de muncă (haine de protecţie, aparate de protecţie
respiratorie). Tot ansamblul de măsuri prezentate reprezintă prevenţia primară.
-În cadrul prevenţiei secundare se urmăreşte depistarea precoce a bolii. Această măsură poartă
numele de depistaj medical sau supraveghere medicală şi urmăreşte detectarea alterărilor precise
şi într-un stadiu precoce.
-În prevenţia terţiară se urmăreşte persoana aflată în stadiu de boală ireversibilă. Pornind de la
cazurile depistate se poate trece la aplicarea sistemul de supravehere , sistem ce va juca un rol
esenţial în prevenirea bolilor de mediu.
Principiul precauţiei -Este absolut obligator să se recunoască şi să se intervină cu măsuri
adecvate pentru a preveni o presupusă degradare a mediului şi o presupusă afectare a stării de
sănătate a populaţiei. Acest principiu evidenţiază un angajament esenţial politic care trebuie să
acţioneze în condiţii de incertitudine ştiinţifică.
În prezent există numeroase discuţii ce se orientează către o exigenţă socială de risc nul. Viaţa
actuală este plină de riscuri, riscul face parte integrantă din viaţă. Fără risc progresul este
condamnat , totuşi societatea noastră a ajuns la un nivel de securitate ce nu a fost atins niciodată
în istorie. Dacă o parte de risc este inevitabil, dacă dozele mici au o acţiune probabilistică, atunci
problema se pune în termeni de nivel tolerabil de risc.
Bolile aparatului reproducător - se poate insista asupra problemelor de: infertilitate (compuşi
organocloruraţi de tipul policlorbifenili şi a celor reprezentaţi de insecticidele organoclorurate),
avort spontan şi deces perinatal ( la concentraţii mari de poluanţi de tipul dioxinelor , a
metilizocianatului sau a radiaţiilor ionizante , prematuritate şi retard de creştere intra-uterină
( pesticidelor, plumb, fumat), malformaţii congenitale (radiații ionizante, metilmercur), afecţiuni
ginecologice (diverse compuşii organocloruraţi au proprietăţi imunotoxice şi pot antrena
perturbări endocrine şi perturbări ale evoluţiei sarcinii, fumat), alăptare ( compuși
organoclorurați).
Patologie canceroasă - clasificarea agenţilor canceroşi - există mari probleme legate de realizarea
unei astfel de clasificări deoarece uneori un agent poate fi cancerigen pentru o specie de animale,
dar nu este obligator cancerigen şi pentru om. Pornind de la acest aspect Centru Internaţional de
Cercetare asupra cancerului (CIRC sau IARC) al OMS a adoptat următoarea politică:”în absenţa
datelor adecvate pentru om, este prudent şi biologic plauzibil să se considere agenţii pentru care
avem indicaţii suficiente de cancerogenitate la animale de laborator, drept prezentând un risc şi
pentru om”. Există câteva criterii de evaluare ce vor fi prezentate în continuare.
Gradul în care există indicaţii de cancerogenitate la om – studiile epidemiologice sunt evaluate,
iar gradele de indicaţie ( sau de probă) clasificate după una din următoarele categorii: indicaţii
suficiente ( o asociere cauzală este clar stabilită între cancer şi expunerea la agent), indicaţii
limitate ( o asociere credibilă a fost stabilită între cancer şi expunere, dar există câteva limite ale
studiilor), indicaţii inadecvate ( sau nu se pot trage concluzii), indicaţii ce sugerează absenţa
cancerogenităţii.
Gradul indicaţiilor de cancerogenitate la animal – de o manieră asemănătoare studiile pe animale
de laborator sunt clasificate astfel: indicaţii suficiente (asocierea cauzală a fost observată la cel
puţin două specii sau la aceeaşi specie în cel puţin două studii independente), indicaţii limitate
(asocierea cauzală observată doar într-un singur studiu sau subiectul are anumite limite
experimentale sau de interpretare), indicaţii inadecvate sau indicaţii ce sugerează absenţa
cancerogenităţii.
Evaluarea globală – trebuie să ţină cont de diferitele probe şi conduce la următoarea clasificare:
Grupa 1 – agent cancerigen pentru om – există suficiente informaţii pentru aprecierea efectului
cancerigen la om.
Grupa 2A – agent probabil cancerigen pentru om – există informaţii limitate la om, dar
suficiente pentru animale.
Grupa 2B – agentul este probabil cancerigen pentru om – există două situaţii: există indicaţii
limitate la om în absenţa indicaţiilor la animal; sunt indicaţii suficiente la animal dar lipsesc
indicaţiile la om.
Grupa 3 – agentul nu poate fi clasificat în ceea ce priveşte cancerogenitatea la om – pentru toate
combinaţiile care nu se încadrează în alte grupe.
Grupa 4 – agentul nu este probabil cancerigen la om – în prezenţa informaţiilor ce sugerează
absenţa cancerogenităţii la animal şi la om.
De la începutul programului în 1972 CIRC a evaluat ( ades şi reevaluat) peste 800 de agenţi
(substanţe, grupuri de substanţe, amestecuri complexe, expuneri profesionale şi obişnuite ale
vieţii).
În jur de 380 agenţi au fost clasaţi în grupele 1 şi 2 deci cancerigeni cerţi, probabili sau posibili
pentru om.
În grupele 1 şi 2A (cerţi sau probabili) au fost clasificaţi o serie de agenţi, mai ales pe baza
studiilor epidemiologice realizate în mediul de muncă. Este vorba de substanţe susceptibile de a
se regăsi şi în mediu, substanţe ce sunt grupate în mari familii de agenţi.
Bolile aparatului respirator - Sistemul respirator este una din căile importante de expunere la
acţiunea contaminanţilor din mediu. Plămânii răspund la agresiune prin mai multe reacţii: la
nivelul căilor respiratorii, alterări ale mecanismelor de apărare, fibroză, edeme, proliferări
tumorale. Căile respiratorii reacţionează prin bronhoconstricţie şi creşterea secreţiilor. Bioxidul
de sulf provoacă bronhoconstricţie prin iritaţie locală, în timp ce ozonul şi bioxidul de azot
produc bronhoconstricţie prin intermediul unei reacţii inflamatorii ce apare la nivelul peretelui.
Unii contaminaţi scad posibilităţile de apărare ceea ce determină apariţia unei susceptibităţi
crescute de a face infecţii respiratorii. Este cazul bioxidului de azot, a ozonului, a sulfaţilor şi a
metalelor cum ar fi cadmiul, nichelul şi manganului. Fibrele anorganice şi organice produc
activarea macrofagelor şi proliferarea colagenului în peretele interstițial, ceea ce duce pe termen
lung la apariţia fibrozei. Fumatul, praful anorganic şi cel de lemn pot provoca fibroze.
Bolile cardiovasculare – în cadrul aparițiai malformațiilor congenitale putem studia factorii de
mediu prezenţi în mediul de viaţă al mamei pot determina apariţia unor malformaţii. Este vorba
de factorul biologic infecţios (rubeola), chimic şi medicamentos (talidomida şi litiul), toxici cum
este alcoolul, fizici cum sunt radiaţiile ionizante. Bolile cardiovasculare ischemice au un
numitor comun reprezentat de ateroscleroză. Unii factori chimic din mediu pot juca un rol în
patogenia infarctului de miocard. Poluarea aerului cu particule fine (PM2,5) poate contribui la
apariţia unui infarct acut de miocard. Ipoteza fiziopatologică care permite explicarea acestui
mecanism se referă la particulele inhalate care se localizează în alveole generând o reacţie
inflamatorie. Alţi factori cum ar fi fumatul pasiv determină creşterea riscului de apariţie a bolilor
cardiace ischemice. Poluanţii din fumul de ţigară favorizează progresia aterosclerozei şi
determină creşterea riscului de apariţie a cardiopatiei ischemice. Intoxicaţia acută sau cronică cu
monoxid de carbon poate contribui la apariţia unei angine, a unui infarct de miocard sau la
exacerbarea simptomelor unei persoane ce suferă de cardiopatie ischemică. Monoxidul de
carbon are o afinitate crescută pentru hemoglobină ( de 200 de ori superioară celei a oxigenului).
El îndepărtează oxigenul din ţesuturi ceea ce duce la apariţia hipoxiei asociată cu un efect toxic
la nivelul mitocondriilor.
Efectul indirect este şi el problematic deoarece asistăm la poluarea solului, a apei, și alimentelor
secundar poluării aerului.
Solul este poluat prin sedimentarea poluantului din aer sau prin depunerea reziduurilor pe
anumite suprafeţe de teren. Problema apare în apropierea întreprinderilor industriale intens
poluante deoarece și solul va deveni poluat. Substanța poluantă se infiltrează în sol ( solul are o
serie de proprietăți reprezentate de permiabilitate, capilaritate) și ajunge la rădăcina plantelor,
pomilor fructiferi astfel că vor fi prezente în alimente. Se infiltrează până în pânza de apă
freatică astfel că va fi poluată și aceasta.
O problemă deosebită este cea legată de poluarea apelor de suprafaţă şi subterane. Prin
sedimentare poluantul ajunge în apa de suprafață. Aceasta va fi folosită în scop potabil ceea ce
va reprezenta o problemă. Ea este tratată în scop potabil dar este posibilă îndepărtarea dificilă sau
ineficientă a anumitor substanțe. De asemenea apare o concentrare a substanței în lanțul trofic
element ce devine și mai grav. Din apă substanța trece în plantele acvatice, este metabolizată și
concentrată. Acestea vor fi consumate de unele specii de pești astfel că în organismul lor
concentrația va crește și mai mult.
În final se ajunge la afectarea florei şi faunei ceea ce este foarte periculos pentru sănătate.