Insolvența și Falimentul

REFERAT

Insolvența și falimentul sunt reprezentate de o situație în care o firmă sau o societate

ajunge în punctul în care nu își mai poate plăti datoriile, așadar bunurile unei firme au o valoare
mai mică decât suma pe care trebuie să o platească persoană fizică sau juridică.
Procedura de insolvență intervine la 60 de zile, iar cea de faliment intervine la 30 de zile
din momentul în care persoana sau societatea nu și-a plătit datoria.
Cele două proceduri pot fi cerute de firmă, în momentul în care constată ca nu își mai
poate plăti datoriile.
Există mai multe modalități prin care o companie poate ajunge într-una din aceste situații,
printre cele mai întâlnite cauze sunt:
 businessul nu s-a adaptat pentru a ține pasul cu piața actuală
 planuri de creștere mult prea ambițioase, ce au diminuat resursele financiare ale
companiei
 frauda
 management necorespunzator sau necalificat
 lipsa evidenței contabile
În unele cazuri poate fi posibilă răsturnarea situației și ieșirea companiei din insolvență
dar este nevoie de un practician autorizat în insolvență pentru a gestiona situația.
În caz de insolvență, acționarii și directorii pot solicita următoarele acte extrajudiciare:
 lichidarea afacerii
 restructurarea afacerii în încercarea de a o salva
 gestionarea activelor pentru achitarea datoriilor (intervine un expert în insolvență)
 înțelegere consensuală
Cea mai bună modalitate de a preveni insolvența și falimentul este realizarea unor bugete
realiste, urmărirea fluxului de numerar și a rămâne la curent cu piața în care activează businessul.
Există totuși o diferență între cele două cazuri;

O deosebire importantă se regăsește în practică, registrele comerciale ținute de comerciant

constituind o dovadă doar în cazul contestării activului sau pasivului falitului, nu și în cazul
dovedirii stării de insolvență a debitorului. Pentru a se stabili starea de insolvență a debitorului
trebuie îndeplinite două condiții: neplata la timp a datoriilor și lipsa de resurse cu care individul
poate plăti acele datorii. În schimb, pentru intrarea în procedura falimentului, debitorul trebuie să
se afle într-unul din cazurile prevazute de art. 107 din Lege:

 Sa-și fi declarat prin cerere intenția de a intra în procedura simplificată;

 Sa nu-și fi declarat prin cerere intenția de reorganizare sau, la cererea de deschidere a

procedurii, sa fi contestat ca s-ar găsi în insolvență, iar contestația a fost respinsă de
judecatorul-sindic;

 Niciuna dintre persoanele îndreptățite să propună un plan de reorganizare să nu o fi facut

sau acesta sa nu fi fost acceptat și confirmat;

 Sa-și fi declarat intenția de reorganizare, dar sa nu fi propus un plan sau cel propus sa nu

fi fost acceptat și confirmat;

 Obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate să nu fi fost îndeplinite în condițiile

prevăzute în planul de reorganizare confirmat sau desfășurarea activității debitorului în
decursul reorganizării să fi adus pierderi averii sale;

 Sa fi fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea

debitorului in faliment.

Cel mai simple de exprimat este că diferența dintre cele două este ca falimentul este o etapă
finală a insolvenței. Individul are de parcurs același drum pentru a ajunge într-una dintre
aceste două situații. Dacă insolvența îți permite să te redresezi, să încerci să te ridici din nou
la suprafață din punct de vedere financiar, falimentul este stadiul final de unde nu mai este
cale de întoarcere. Cu alte cuvinte, procedura de faliment este doar o formă simplificată a
procedurii de insolvență în care individului însă i se ia șansa de a-și mai reveni, ci se trece
direct la etapa finală, lichidarea, omițând cu totul etapa intermediară de reorganizare a
activității facută după un plan bine pus la punct, aprobat de creditori și confirmat de către
organul judecătoresc, în urma căruia iți vei putea achita datoriile.

În concluzie, insolvența și falimentul sunt două noțiuni distincte, însă au în comun

finalitatea: efectuarea plății, adica executarea obligațiilor asumate contractual. Cel care se află în
dificultate afectează toate raporturile contractuale în care se află motiv pentru care trebuie
lichidat dacă nu dorește sau nu reușește să se redreseze.