2.1 Conceptul despre existenţă. Existenţa şi esenţa Ontologia este învăţăturadespre existenţă.

Înrolul său de învăţătură filosofică, ontologia a fost definită de cătreAristotel ca filosofie primă.
Obiectulde studiu alontologiei este existenţa ca realitate obiectivă. În rolul său de metafizică,
ontologia este apreciată ca metateorie în raport cu domeniile particulare de studiu. Însăşitermenul
ontologia, este utilizat de către filosofi şisavanţi începând cu secolul alXVII-lea. În filosofia
europeană contemporană, tema existenţei îipreocupă pe cugetători, la fel de mult, ca şipe
predecesori. Studiind existenţa, filosofia descoperă un caracter deosebit al cunoaşterii, capabile
să pătrundă în secretele ascunse ale esenţei. Descifrarea acestora îipermit omului contemporan să
descopere în sine puteri ascunse, dar absolut necesare pentru a înţelege şidepăşi absurditatea
vieţii, de a se aprecia caparte componentă a existenţei. Începând cu Parmenide şi până în prezent,
filosofii prin existenţă desemnează cele mai diferite fenomene. De exemplu: gândirea, lumea
ideilor, Dumnezeu, materia etc. În unele concepţiifilosofice, existenţa este prezentată ca unmister
ascuns, în altele – misteruleste la suprafaţă, dar în ambele cazuri ea trebuie cunoscută, trăită.
Înţelegerea existenţei, conştientizarea apartenenţei la ea de către individ, modifică, în mod
radical, atitudinea, abordarea vieţii de către om şirespectiv succesulpe care acesta îl cunoaşte.
Problematica ontologiei vizează răspunsul la întrebările:Ce sens are existenţa?Afost lumea creată
sau nu? Există o lume unică sau o pluralitate de lumi?Care este temeiul existenţei?Ce 3 4
determinanţi are ea etc? În ontologia naturalistă, deosebimconcepţii: moniste care
recunoscunprincipiu unicce stă labazadiversităţiilucrurilor şifenomenelor. Există monism
naturalist (Democrit) care apreciază materia în calitate de bază a existenţei ca totalitate şimonism
idealist (Leibniz) ce recunoaşte ideea ca bază a existenţei. De asemenea,sunt concepţii dualiste
(R. Descartes) şi pluraliste (Anaxagora) care pun la baza existenţeidouă sau maimulte elemente.
Cu activitatea luiSocrate filosofia edifică ontologia umanului, preocupată de definirea scopului/
sensului existenţei umane, a poziţiei omului în univers şi a destinului acestuia. Analiza
corelatelor caracteristice omului: om-natură, omsocietate, om-om, om-sine, a lărgit
domeniulinvestigaţiilor ontologice. Pornind de la teza că esenţa omului este bio-psiho-socio-
culturală, ontologia umanuluise interpătrunde cu ontologia socialului, în care sunt supuse
analizei relaţiile sociale, modul de organizare al producţiei materiale, la diferite etape de
dezvoltare a societăţii, revoluţiile sociale, sistemulpolitic alsocietăţii,structura societăţii,
comunităţile istorice etc. Aşadar, înfilosofia universală, problematica ontologieicunoaşte o
evoluţie continuă,se schimbă spaţiul şiloculpe care ea îlocupă îndiferite concepţiifilosofice. De
exemplu, în filosofia Grecieiantice, ontologiei îi revine un loc central, pe ea este axată filosofia
naturii. Monismul materialist este justificat în tratatele filosofilor din Milet. Cel mai cunoscut
filosof ionian, Tales(624-546 î.e.n.), a înlocuit explicaţiile mitologice cu unele raţionamente,
referitoare la originea universului; la structura şi natura lucrurilor; la elementele prime din care
acestea sunt constituite; la transformările ce au loc în univers şi la cauzele acestora. De
asemenea,filosofii şcoliidinMilet au încercat să explice locul şirolul omului înlume.Talesa
formulat problemadespreunitatea şimultiplicitatea lumii. Înopinia filosofului, temelia existenţei,
ceea ce este peste tot şi în toate, dar nicăieri ca atare, principiulprimallumii este arheul, elementul
originar, care întreţineviaţa întregiinaturieste apa.Eadeterminădevenirea şimultiplicitatea
lucrurilor. Tales descrie unitatea substanţială a lumii. Dacă natura este una, afirmă Tales, atunci
şi cauza sau principiul este unul. Părţile se nasc şi mor, iar întregul este indestructibil. Pentru el,
nimic nu este mai natural, decât adoptarea apei ca principiu,substanţă 3 5 fluidă în care totul se
diluează şi în care totul se formează. Apa este prezentă pretutindeni acolo unde este viaţă.
Existând în toate lucrurile, apa este sufletul şicorpultuturorschimbărilor.Filosofulo caracterizează
ca pe o substanţă fină, eter, ca forţă activă,senzorială.