ION, de L.

Rebreanu

Liviu Rebreanu s-a născut în 1885 la Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud. Autor de nuvele şi
romancier.
El este creatorul romanului românesc modern, pentru că scrie primul roman realist obiectiv din
literatura română → Ion şi primul roman obiectiv de analiză psihologică → Pădurea spânzuraţilor.
Romanul Ion apare în 1920.
Geneza romanului: are la bază câteva evenimente reale:
- Autorul vede un ţăran care sărută cu iubire pământul;
- Rodovica, o fată bogată din sat păcătuieşte cu un flăcău sărac;
- Autorul discută cu un flăcău sărac din sat, Ion Pop al Glanetaşului;
- Amintirile autorului din copilărie.
Tema romanului: Ion este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului
al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru avere, într-o lume în care omul este privit
în funcţie de cât pământ posedă.
Structura romanului: 2 părţi → Glasul pământului şi Glasul iubirii.
13 capitole cu titluri semnificative: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Ruşinea, Nunta
(prima parte); Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul, Blestemul, George, Sfârşitul (partea a doua).
Subiectul (secvenţe):
1. Incipitul: descrierea drumului ce duce spre satul Pripas (metafora drumului);
2. Fixarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii;
3. Hora şi prezentarea personajelor principale: familia Herdelea, preotul Belciug, familia
Glanetaşului (Ion – fiul, Alexandru, Zenobia), familia lui Vasile Baciu (tatal şi Ana),
Florica, George Bulbuc;
4. Ion o place pe Florica, dar îi face curte Anei, pentru că Ana are pământ;
5. Glanetaşu (tatăl) risipise toată averea pe când Vasile Baciu o sporise;
6. Ion o lasă însărcinată pe Ana, ca să i-o dea Vasile Baciu de soţie şi să pună astfel mână pe
pământul socrului; conflictul este condus de către preotul Belciug;
7. După ce o ia de soţie pe Ana o bate şi o împinge spre sinucidere (bătută de soţ şi de tată,
alungată de la unul la altul, Ana se spânzură); copilul lor moare din neglijenţă;
8. Relaţiile dintre săraci şi bogaţi sunt foarte tensionate;
9. Familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice;
10. Şi Florica (fată săracă) se căsătoreşte cu George pentru avere;
11. După moartea Anei (în partea a II-a, Glasul iubirii), Ion îi face curte din nou Floricăi, dar
află George şi într-o seară, pândindu-i pe cei doi, îl prinde pe Ion la Florica şi îl omoară cu
o sapă;
12. Finalul: surprinde satul adunat la sfinţirea noii Biserici şi drumul ce iese din satul Pripas.
Aşadar, există mai multe planuri, în roman, ce se întrepătrund: conflictul dintre Ion şi Vasile
Baciu, conflictul dintre familia Herdelea şi preotul Belciug, conflictul dintre Ion şi George etc.
Acţiunea este desfăşurată pe mai multe planuri paralele şi prezintă toate conflictele menţionate mai
sus.
Dacă într-un plan este foarte bine evidenţiat destinul lui Ion şi modul în care acesta le
influenţează viaţa celor din jurul lui, în celălalt plan, rivalitatea dintre Preotul Belciug şi învăţătorul
Herdelea este defavorabilă învăţătorului.
- Învăţătorul are familie: soţie (d-na Herdelea), un băiat (poetul visător Titu) şi două fete de
măritat, dar fără zestre (Laura şi Ghighi). În plus, casa şi-o zidise pe pământul Bisericii, cu învoirea
preotului;
- Cum relaţiile dintre învăţător şi preot se degradează, din cauza atitudinilor lor faţă de faptele
lui Ion, învăţătorul se simte ameninţat;
- Mărturisirea lui Ion că învăţătorul i-a scris plângerea determină conflictul învăţătorului şi cu
autorităţile austro-ungare şi problemele sale de conştiinţă naţională. Acceptă inutil compromisul,
votându-l pe candidatul maghiar;
 - Preotul Belciug este un caracter tare, chiar dacă a rămas de tânăr văduv. Este dedicat
comunităţii, iar visul său de a construi o Biserică nouă este urmărit cu tenacitate, iar romanul se
încheie cu sărbătorirea prilejuită de sfinţirea Bisericii.
Satul apare nu doar în multitudinea relaţiilor din interiorul său, ci şi din perspectiva relaţiilor
sale cu instituţiile maghiare. Problema naţională...
Naratorul este omniscient, discursul narativ fiind la persoana a III-a.
Simetria romanului: este asigurată de metafora drumului (romanul începe cu drumul ce duce
spre satul Pripas şi se termină cu acelaşi drum ce iese din satul Pripas).
Simboluri în roman:
- Simbolul crucii de la început → sugerează întâmplările tragice ce vor avea loc;
- Simbolul copacului → sugerează verticalitatea, păstrarea demnităţii;
- Simbolul drumului → separă lumea reală a cititorului de lumea imaginară, fictivă a
personajelor.
Romanul Ion este un roman: social, de familie, erotic, psihologic, al condiţiei intelectualului
din mediul rural în Imperiul Austro-Ungar, obiectiv şi realist, doric (N. Manolescu).
I. Ion – roman social şi realist:
- Prezintă viaţa satului ardelenesc de la începutul secolului XX;
- Prezintă obiceiuri şi tradiţii populare importante din viaţa omului;
- Are caracter monografic (este foarte bine prezentată lumea ardelenească a începutului de
secol XX);
- Prezintă instituţiile de stat;
- Prezintă familia ca instituţie socială;
- Prezintă destine umane individuale.
II. Ion – roman modern şi obiectiv în care se îmbină elementele tradiţionale cu cele
moderne:
- Pentru că formula de scriere este realistă prin ilustrarea vieţii ţărăneşti din Ardeal;
- Pentru că romanul se obiectivează;
- Tehnicile compoziţionale sunt moderne:
- avem două planuri de acţiune care se întrepătrund;
- opera este monumentală;
- tehnica romanului este circulară;
- romanul este structurat riguros.
III. Ion – roman realist şi obiectiv:
- Proza realist obiectivă se realizează prin naraţiune la persoana a III-a, nonfocalizată;
- Viziunea din exterior presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele
prezentate, lasă viaţa să curgă şi este omniscient, ştiind mai mult decât personajele sale şi
omniprezent, dirijând evoluţia personajelor ca un regizor.

Modurile de expunere: descrierea, naraţiunea obiectivă şi dialogul.

Tehnici: structurarea în 2 părţi mari, tehnica planurile paralele, tehnica contrapunctului1
(exemplu: nunta ţărănească a Anei coincide cu nunta intelectualei Laura).

1
Tehnica contrapunctului presupune prezentarea aceleiaşi teme în planuri diferite
 CARACTERIZAREA LUI ION (schiţă)

- Ion este personajul principal al romanului cu acelaşi nume (eponim) de Liviu Rebreanu;
- Este un personaj realist ce exemplifică istoria ţăranului ardelean de la începutul secolului
XX;
- Trăsăturile morale reies indirect, din faptele, gândurile şi atitudinile lui şi din relaţiile cu
celelalte personaje;
- Conflictul interior este marcat de faptul că este un flăcău energic şi harnic, chipeş şi voinic,
dar sărac;
- Este încă de la început sfâşiat de două forţe, glasul pământului şi glasul iubirii;
- Doreşte să fie respectat în sat;
- Are o voinţă de neclintit, este hotărât şi perseverent în atingerea scopurilor, dar şi viclean;
- Setea de pământ îi domină personalitatea, pentru că pământul pentru el înseamnă
demnitate;
- Pune la cale un plan mârşav pentru a-şi atinge scopurile (o lasă însărcinată pe Ana pentru a
obţine astfel pământul ei);
- Pentru a-şi îndeplini planul apelează la: brutalitate, violenţă, prefăcătorie şi încântare;
- După ce-şi atinge planurile revine la cealaltă forţă, iubirea faţă de Florica;
- Autorul îşi pedepseşte personajul (îl ucide George, prinzându-l la Florica), pentru că a
încălcat toate legile morale;
- Relaţia lui Ion cu pământul → o forţă simbolică: → 1. Pământul mamă
➔ 2. Pământul ibovnică (iubită)
➔ 3. Pământul stihie2

2
STIHÍE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare
 La ţigănci – M. Eliade

M. Eliade este una dintre marile noastre personalităţi, eseist, prozator, dramaturg, istoric al
religiilor. S-a născut la Bucureşti în 1907, îşi face studiile în ţară şi în India. Din 1945 se va stabili
la Paris, iar din 1957 va fi numit profesor de Istoria religiilor la Universitatea din Chicago.
S-a simţit atras din 1935 de o literatură situată la graniţa dintre real şi fantastic.
Nuvela La ţigănci face parte din volumul La ţigănci şi alte povestiri, este o nuvelă fantastică
ce ilustrează ideea că opoziţia dintre real şi ireal, dintre sacru şi profan dispare.
Spaţiul profan – este lumea reală în care omul trăieşte şi acţionează.
Spaţiul sacru – este o lume ireală, în afara timpului (atemporală) şi în afara spaţiului
(aspaţială) în care omul trăieşte întâmplări ciudate.
Tema nuvelei: ieşirea din timpul real, istoric, fără întoarcere şi intrarea în timpul ireal, mitic
şi circular.
Hierofania - manifestarea sacrului în profan, sugerând trecerea omului
dinspre viaţă spre moarte.
Epicul dublu – este construit din două planuri, unul real şi altul ireal ce se desfăşoară în
paralel şi în acelaşi timp.
Structura → 12 episoade: - Călătoria cu tramvaiul
- Convorbirea cu bătrâna
- Întâlnirea cu cele trei fete
- Căutarea labirintică
- O nouă întâlnire cu bătrâna
- O altă călătorie cu tramvaiul
- Oprirea la locuinţa doamnei Voitinovici
- Ultima călătorie cu tramvaiul
- Popasul în faţa propriei locuinţe
- Discuţia cu patronul cârciumii
- Întoarcerea cu trăsura la ţigănci
- Întâlnirea cu Hildegard
Cele 12 episoade se structurează în 8 secvenţe epice ce oscilează între real şi ireal.

Secvenţa I → dominată de real

- profesorul Gavrilescu se întoarce cu tramvaiul acasă de la lecţiile de pian;
- îşi aduce aminte că şi-a uitat servieta cu partituri la eleva lui Otilia Voitinovici şi se
hotărăşte să se întoarcă;
- este atras de răcoarea din curtea locului numit „La ţigănci” şi se decide să intre şi astfel el
părăseşte spaţiul real;
În această secvenţă avem deja şi câteva elemente ireale (ce ilustrează epicul dublu): căldura
dogoritoare, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul ţigăncilor, obsesia vieţii banale.

Secvenţele II, III şi IV → dominate de ireal

- aceste secvenţe se desfăşoară „La ţigănci” şi reprezintă pregătirea spirituală iniţiatică pe
care Gavrilescu trebuie să o parcurgă dinspre viaţă spre moarte;
- o fată frumoasă îl duce la o babă care îi cere să aleagă dintre „o ţigancă, o grecoaică şi o
ovreică” şi îi cere 300 de lei;
- ceasul din bordeiul bătrânei stă → atemporalitate, timp mitic;
- Gavrilescu a iubit în tinereţe o nemţoaică, Hildegard, pe care a părăsit-o pentru că nu avea
bani (regrete);
- fetele îl supun la prima probă iniţiatică: să le ghicească, dar el nu trece proba;
- Gavrilescu cade într-o stare de vis (iniţiere) şi se trezeşte într-o încăpere ciudată;
 - fetele îi cer din nou să le recunoască, dar el nu reuşeşte şi se refugiază din nou în amintiri
şi începe să cânte la pian;
- se simte singur şi are impresia că se va sufoca, trăieşte coşmarul traversării materiei de
către spirit, se teme de moarte.

Secvenţele V, VI şi VII → dominate de real

- Gavrilescu îi povesteşte babei de la intrare stadiul iniţierii lui şi apoi pleacă;
- în tramvai descoperă că banii s-au schimbat;
- doamna Voitinovici se mutase la ţară de 8 ani;
- acasă nu mai găseşte pe nimeni, iar la cârciuma din apropiere află că soţia lui Elsa plecase
în Germania după ce Gavrilescu dispăruse – trecuseră 12 ani de atunci;
- se urcă într-o birjă şi se reîntoarce „La ţigănci”;
- atmosfera este deosebită, o noapte frumoasă în care miroase plăcut a flori → birjarul îl
ajută să treacă „dincolo”.

Secvenţa a VIII-a → dominată de ireal

- se întoarce „La ţigănci”;
- baba îl avertizează să nu se rătăcească din nou şi-l îndrumă spre a şaptea uşă;
- se încurcă în numărarea uşilor şi intră la întâmplare într-o încăpere unde o regăseşte pe
Hildegard;
- Hildegard îl ia şi pleacă împreună spre o altă stare spirituală, spre moarte.
„-- Hildegard, începu el târziu. Se întâmplă ceva cu mine, şi nu ştiu bine ce. Dacă nu te-aş
fi auzit vorbind cu birjarul, aş crede că visez...
Fata întoarse capul spre el şi-i zâmbi.
-- Toţi visăm, spuse. Aşa începe. Ca într-un vis...”

Simboluri în nuvela La ţigănci:

Visul – simbolul aventurii individuale, iniţiere

Bătrâna – simbolul luntraşului Charon ce trece sufletele morţilor peste apele Acheronului
Fetele – simbolul ursitoarelor / ielele sau parcele
Ghicitul – simbolizează iniţierea
Trăsura – vehicolul morţii
Cifra „trei” – simbolul începutului unei noi existenţe şi nivelurile existenţei: trecut, prezent
şi viitor (toate acţiunile în care Gavrilescu este antrenat sunt în număr de trei)
Labirintul – simbolul drumului parcurs de om prin viaţă spre moarte, spaţiu al iniţierii
Casa ţigăncilor – este o anticameră a morţii

Perspectiva narativă: naraţiunea este la persoana a III-a, dar se imbină perspectiva

naratorului omniscient cu cea a personajului.

Nuvela – este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni cuprinse între cele ale
povestirii şi cele ale romanului. Se deosebeşte de povestire prin obiectivitate şi prin construirea unor
personaje complexe, accentul căzând pe evoluţia personajelor şi mai puţin pe acţiune.
Nuvela fantastică – trăsături:
- acţiunea este surprinsă între natural (real) şi supranatural (ireal)
- faptele sunt ciudate, stranii
- apare misterul, suspansul
- personajele sunt simbolice
- timpul şi spaţiul sunt diferite de coordonatele normale
- avem teme şi motive specifice