Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizare personaj

-Vitoria Lipan-

Romanul “Baltagul” este o capodopera a autorului prin concizia si dinamismul


actiunii,precum si prin perspective complexa asupra univesului rural.

Figură reprezentativă de erou popular, Vitoria Lipan, personajul principal, întrunește


toate calitățile omului simplu pentru care adevărul, dreptatea și respectarea legii și datinilor
strămoșești este o datorie. Ea reprezintă prototipul muntencei, a femeii obișnuite cu viața aspră a
oamenilor de la munte, care de cele mai multe ori este văduvă, înainte de vreme, aşa cum era şi
ea, aluzie la singurătatea pe care o  soție de oier o îndură cu răbdare.

Portretul fizic este realizat direct de către narator, concentrând în câteva linii, frumusețea
și forța ei lăuntrică. Deși nu mai era tânără, Vitoria are o frumusețe aparte: ochii ei căprii în care
parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau departe (…) aprigi și încă tineri căutau zări
necunoscute. Portretul fizic surprinde elemente ce-i configurează trăirile interioare. Imaginea ei
stând singură pe prispă și torcând este simbolică pentru destinul ei (mitul Penelopei).
Vitoria este un exponent al speței (G. Călinescu), ce întrunește trăsăturile tuturor
oamenilor din zona muntoasă a Moldovei: comuniunea cu natura, menținerea tradițiilor de
veacuri, refuzul lumii exterioare percepute ca desacralizată. Fizionomia ei este în consonanță cu
starea sufletească și frământările interioare cauzate de absența nejustificată a soțului.
Manifestările ei exterioare indică aceeași stare de spirit ochii cautau zări necunoscute iar fusul se
se învârtea harnic dar singur.
Însuși numele ei, Vitoria, este un mijloc de a o caracteriza. El semnifică biruinţa și
prefigurează finalul drumului său.

Portretul moral reiese atât prin caracterizarea directă a naratorului cât și


prin caracterizarea indirectă, prin comportament, limbaj, mentalitate. Domnu’
David, ovreiul care-i cumpără marfa, este într-o totală admirație în fața acestei femei despre care
afirmă că, în alte condiții, nu ar pregeta s-o ia de nevastă. Primele semne rău prevestitoare sunt
visele, cel dintâi a împuns-o în inimă și a tulburat-o profund. În vis, îl vede pe Nechifor călare cu
spatele întors către ea . Un alt vis îl arată trecând peste o apă neagră, tot întors cu spatele.
Asistăm la o dedublare clasică a eroinei. Deși pare aceeași în exterior, în interior frământările se
adâncesc, adaptându-și comportamentul după starea interioară. În labirintul său interior
– motivul labirintului – se decide totul, într-un timp și spațiu numai al ei. Vitoria aparține unei
lumi arhaice în care spiritualitatea veche se împletește cu datinile și credințele populare transpuse
în viața de zi cu zi . Este bine ancorată în tradiția pe care o transmite,  cu severitate, copiilor ei.
Ea respinge tot ceea ce este nou și îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție nici eu, nici
bunica ta, nici bunica mea  ne-am știut de acestea. Într-un tipar existențial bine determinat, iar
ordinea trebuie restabilită. Vitoria are conștiința acestui fapt, și de aceea pornește în călătorie,
refecând drumul lui Nechifor în căutarea adevărului, ca un Hamlet feminin, cum o descria G.
Călinescu. Pregătirile de plecare dezvăluie un spirit pragmatic căruia i se adaugă  atașamentul
față de tradițiile străbune și credință. Este foarte chibzuită în toate acțiunile ei: postește și se
spovedește, iar la Mănăstirea Bistrița dăruiește icoanei Sfintei Ana năframa ei cu un ban de
argint.  O duce pe Minodora la Mănăstirea Văratecului, participă la slujba celor 40 de mucenici,
se închină la toate icoanele, bate mătănii, plătește părintelui trei bancnote de câte douăzeci ca
într-un ritual străvechi. Mergând din loc în loc și întrebând din han în han cu inteligență și
discreție, ea cântărește îndelung și pune cap la cap tot ceea ce află, dând astfel de urma celor doi
ucigași ai soțului ei. Pe măsură ce are certitudinea  morții lui Lipan, procesul ei de interiorizare
se adâncește, iar îndepărtarea de real se face simțită. Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt
foarte bine conturate pe parcursul drumului atingând punctul maxim în momentul demascării
ucigașilor, la parastasul lui Nechifor. În comportamentul Vitoriei, autorul cuprinde o întreagă
filozofie de viață, marcată de echilibru și măsură în toate. Odată împlinită datoria, lucrurile
reintră în normalitate, iar viața începe să curgă din nou după reguli stabilite din vechime.
Un conflict exterior il constituie cel dintre generatii, fiica Vitoriei,Minodora, refuzand
traditiile moldovenesti, dorindu-si sa adere lacivilizatia moderna, in contextul in care mama sa
este o aparatoare avalorilor patriarhale. Vitoria se opune dorintei Minodorei de a purta bluza si
de a-si prinde parul intr-un coc, considerand-o nepregatita pentru viata si dorindu-si reeducarea
ei la manastire. Conflictul principal, dintre Vitoria Lipan si criminali, se rezolva in a treia parte a
romanului, prin confesiunea lui Calistrat Bogza din momentul mortii. Batranul isi cere iertare in
fata vaduvei, care il iarta pentru ca sufletul muribundului sa patrunda impacat in vesnicie.

S-ar putea să vă placă și