Poezia “Dorul” este inclusă în primul volum de versuri aparținând lui

Lucian Blaga, care s-a bucurat de un succes răsunător și care este dedicat
soției sale Cornelia Brediceanu.
Din prima strofă a operei atestăm mai multe stări cheie ale eului liric,
precum starea de nesaț în raport cu iubita, cuvintele definitorii fiind “setos”,
“cuprind”, “amândouă” și starea de plăcere evidențiată prin metafora: “îți
beau mireasma” în care eul blagian este “îmbătat” de mirosul femeii, iar
comparația: “iți cuprind obrajii/cu palmele-amândouă, cum cuprinzi/în suflet
o minune” relevând mirarea și admirația eului poetic.
Prezența eului-comun (a celor doi îndrăgostiți) exprimat prin
pronumele personal “ne” în cea de a doua strofă a poeziei, relevă viziunea
poetului asupra unei relații de dragoste trăite la maxim în care există
reciprocitate și implicarea ambelor personaje în egală măsură. Prin
metafora “ne arde apropierea” este denotată starea de pasiune și totodată
de mistuire într-o imensă flacără a eului liric, fiind și o trăire copleșitoare
care consumă ambii iubiți. În versul “Și totuși tu-mi șoptești: "Mi-asa de dor
de tine!"”, valoarea stilistică a adverbului “totuși” remarcă ideea că
sentimentul de dor este o stare cu mult mai profundă, decât însăși iubirea.
În strofa a treia, atestăm termenii “tainic” și “dornic” cu cea mai mare
încărcătură semantică. Ei sugerează impactul dorului iubitei asupra eului
liric care trăiește o stare de fascinație, împlântându-se de nesaț, fiind sedus
de cel mai mare misterul al lumii (ce-l poartă-n suflet - femeia).
Din ultima strofă a poeziei atestăm o revelație a eului liric în care este
explicat misterul iubirii. Întrebarea retorică “Femeie, ce mare porți în inima
și cine ești?” accentuează ideea că bărbatul nu poate afla toate tainele
cunoscute de femeia, acestea fiind o împletire de mistere care în pot fi
descifrate. În final, eul liric “explică” misterul întregii poezii prin metafora:
“clipele sa-mi para niște muguri plini” care expune viziunea autorului
asupra iubirii - aceasta fiind dătătoare de viață și prin ea poți eterniza cele
mai frumoase clipe ale vieții: “din care infloresc aievea - veșnicii.”
În concluzie, pot afirma cu certitudine că Lucian Blaga prin prisma
poeziei “Dorul” a demonstrat importanța și puterea supremă a femeii care
în viziunea acestuia este purtătoarea celor mai multe taine care nu vor
putea fi niciodată cunoscute de bărbații, făcându-le și mai admirabile, și
mai iubite și mai enigmatice...