ipostaza împăratului, a celui care stăpâneşte lumea: „Ţi-aş da pământul în bucăţi / să-l faci

împărăţie.” Cele trei oferte ale divinităţii presupun noi modalităţi de a cunoaşte universalul şi
absolutul, dar nemurirea şi prin urmare împlinirea prin iubire, îi este refuzată. Argumentul
care schimbă decizia lui Hyperion este dovada superiorităţii sale chiar şi în iubire: „Şi pentru
cine vrei să mori? / Întoarce-te, te-ndreaptă / Sre-acel pământ rătăcitor / Şi vezi ce te
aşteaptă.”

5. Al patrulea tablou

Acest ultim tablou este construit în relaţie de simetrie cu primul deoarece se reia
interferenţa dintre cele două planuri, cel uman şi cel terestru. În opoziţie cu imaginea din al
doilea tablou, este descrisă o altă ipostază a iubirii pământene. Iubirea nu mai este văzută ca
un joc, ci ca o posibilitate de împlinire a fericirii şi de refacere a cuplului adamic: „Miroase
florile-argintii / Şi cad, o dulce ploaie, / Pe creştetele-a doi copii / Cu plete lungi,
bălaie.” Descrierea este specifică idilelor eminesciene şi imaginarului romantic: „Căci este
sara-n asfinţit / Şi noaptea o să-nceapă; / Răsare luna liniştit / Şi tremurând din
apă. (personificare) // Şi împle cu-ale ei scântei / Cărările din crânguri. / Sub şirul lung de
mândri tei.” Apar motive specifice poeziei lui Eminescu: luna, codrul, teiul, elemente care
oferă o altă perspectivă asupra iubirii dintre cei doi. Cătălin apare şi el schimbat, nu îi mai
propune iubitei un joc al dragostei, ci iubirea absolută. Discursul lui se schimbă, se adresează
Cătălinei cu ajutorul metaforelor: „noaptea mea de patimi”, „iubirea mea dentâi”, „visul meu
din urmă”. Dragostea lor devine o posibilitate de a găsi fericirea absolută, punându-se
accentul pe unicitatea ei.

6. Finalul

Strofele finale se află în strânsă legătură cu incipitul poemului, deoarece ele

exprimă dramatismul omului de geniu care constată că împlinirea prin iubire este imposibilă,
fiinde nevoit la rândul lui să-şi accepte condiţia şi să-şi asume destinul, eternitatea. Omul
comun este incapabil să-şi depăşească limitele, iar omul de geniu manifestă dispreţ faţă de
această limitare. Fata de împărat îi adresează o ultimă chemare, aceea de a-i binecuvânta
iubirea pământeană: „ – Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n
codru şi în gând, Norocu-mi luminează!” Prin refuzul geniului se pune încă o dată în
evidenţă antiteza dintre fiinţele superioare şi cele inferioare: Trăind în cercul vostru strâmt /
Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.”
 EU NU STIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă

poetică modernă, alături de Testament de Tudor Arghezi şi Joc secund de Ion Barbu. Poezia
deschide volumul de debut, Poemele luminii şi are rol de manifest literar. Dacă Arghezi
punea în centrul artei sale poetice problema limbajului şi a „cuvintelor potrivite”, Blaga
accentuează raportul dintre poet şi lume şi dintre poet şi creaţie. În această poezie autorul
face distincţia între cele două tipuri de cunoaştere teoretizate în lucrarea Cunoaşterea
luciferică (1933). Cunoaşterea paradisiacă este cunoaşterea de tip raţional, care reduce
misterul lumii prin intermediul logicii şi al intelectului. În schimb, cunoaşterea luciferică este
bazată pe intuiţie, pe imaginaţie, pe trăiri interioare, putând fi echivalată cu o cunoaştere de
tip poetic. În creaţia autorului se observă în mod clar opţiunea pentru al doilea tip de
cunoaştere.

În poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii rolul poetului nu este de a

descifra tainele lumii ci de a le potenţa prin trăirea interioară şi prin contemplarea formelor
concrete prin care ele se înfăţişează. Rolul poeziei este acela ca, prin mit şi simbol, elemente
specifice imaginaţiei, creatorul să pătrundă în tainele Universului, sporindu-le. Creaţia este
un mijlocitor între eu şi lume care nu reduce însă misterul cuvântului originar. Acest cuvânt
poetic nu este folosit însă pentru a numi ci pentru a sugera.

Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului
conform căreia cunoaşterea lumii este posibilă numai prin iubire, prin comunicare afectivă
totală. Poezia este scrisă sub forma unei confesiuni lirice, în care Lucian Blaga adoptă
formula lirismului subiectiv, subliniat de atitudinea poetică transmisă în mod direct şi prin
mărcile lingvistice ale subiectivităţii: pronumele personale la persoana I singular: eu (care se
repetă de cinci ori pe parcursul poeziei), adjectivul posesiv de persoana I: mea, verbele la
persoana I: nu strivesc, nu ucid, întânlesc, sporesc, îmbogăţesc, iubesc.

Titlul include o metaforă revelatorie, „corola de minuni a lumii”, care semnifică

ideea cunoaşterii luciferice. „Corola de minuni a lumii”, imagine a perfecţiunii, a absolutului,
prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este de a
adânci taina.

Incipitul reia titlul poeziei, aflându-se într-o relaţie de sens cu versurile care
încheie arta poetică: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [...] căci eu iubesc / şi flori şi
ochi şi buze şi morminte.” Faptul că această artă poetică începe cu pronumele personal „eu”
atrage atenţia asupra ipostazei eului liric, care este un eu stihial, exacerbat. Încă din primul
vers al poeziei se subliniază poziţia pe care o adoptă poetul în legătură cu misterele lumii, el
refuzând să le cunoască în mod raţional, fapt exprimat prin verbul la forma negativă „nu
strivesc”. Ideea se menţine pe parcursul operei prin intermediul altor verbe semnificative:
„nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc”, „iubesc”.

Poezia este alcătuită din trei secvenţe poetice, prima şi ultima aflându-se într-o
relaţie de simetrie deoarece amândouă descriu poziţia poetului în legătură cu creaţia şi
misterul. Se remarcă însă şi relaţia de opoziţie dintre aceste două secvenţe şi a doua, care îi
include pe creatorii care se folosesc de cunoaşterea paradisiacă („lumina altora”).

Prima secvenţă oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru Blaga intuirea
în particular („eu nu strivesc”) a universalului, a misterului. De asemenea, este prezentată
atitudinea poetică faţă de acest mister, exprimată prin verbele la forma negativă: „nu strivesc,
nu ucid”. Eul liric refuză cunoaşterea paradisiacă, raţională („cu mintea”) a misterului, care
ar duce de fapt la dispariţia acestuia. Drumul creaţiei pe care şi-l alege este exprimat prin
substantivul dublat de un adjectiv pronominal posesiv (care exprimă tocmai ideea de
opţiune): „calea mea”. Minunile corolei sunt descrise prin patru metafore-simbol, care se
referă la temele creaţiei blagiene: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Florile
simbolizează viaţa, efemeritatea, dar şi frumosul, ochii cunoaşterea, contemplarea poetică a
lumii, buzele iubirea, dar şi rostirea poetică, iar mormintele moartea, eternitatea, două teme
care au fost asociate de toţi poeţii cu misterul datorită imposibilităţii de a le cunoaşte integral.

A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea poetului şi

opţiunile altor scriitori în ceea ce priveşte revelarea misterului. Această opoziţie semnifică de
fapt antiteza dintre cele două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică. Diferenţa dintre
cele două atitudini poetice este redată la nivelul textului de către pronumele personal „eu”,
adjectivul pronominal posesiv „mea” („lumina mea”) şi adjectivul nehotărât „altora”
(„lumina altora”). Metafora luminii, care este metafora centrală a volumului Poemele
luminii, simbolizează cunoaşterea. Cele două tipuri de cunoaştere sunt redate prin asocierea
acestor elemente de opoziţie cu verbe sugestive care le pun şi mai bine în evidenţă: „Lumina
altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, în timp ce eul liric blagian sporeşte „a lumii
taină / [...] nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii.” Elementele
care ţin de mister, de imaginarul poetic sunt sugerate de alte cuvinte-simbol, care fac parte
din câmpul semantic al misterului: „nepătrunsul ascuns” (epitet metaforic, inversiune),
„adâncimi de întuneric” (metaforă), „a lumii taină”, „taina nopţii” (metaforă), „întunecata
zare” (epitet, inversiune), „largi fiori de sfânt mister” (epitete metaforice), „ne-nţeles”, „ne-
nţelesuri şi mai mari”.

Crezul poetic este reluat în ultima secvenţă, aflată în relaţie de simetrie cu prima.
Finalul are un rol conclusiv ( folosirea conjuncţiei „căci” nu este întâmplătoare), în care
poetul reia imaginea corolei alcătuită din elementele misterului poetic: „căci eu iubesc / şi
flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoaşterea poetică este atât un act de contemplaţie (aşa
cum reiese din ultimele două versuri ale celei de a doua secvenţe: „se schimbă-n ne-nţelesuri
şi mai mari / sub ochii mei”), cât şi un act de iubire: „căci eu iubesc”.

CONCLUZIE

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă poetică modernă
deoarce se pune problema relaţiei dintre poet şi lume şi, mai ales, dintre poet şi creaţie.
Creaţia are rolul unui intermediar între eu şi lume. Actul poetic nu trebuie să reducă misterele
lumii ci să le dea o nouă semnificaţie, să le transforme în poezie prin intermediul cuvântului.
La Blaga, ca şi la ceilalţi scriitori moderni, cuvântul poetic nu înseamnă, nu numeşte
lucrurile, ci le sugerează, nu explică misterul universal, ci îl protejează prin transfigurare.
Un alt element modern al acestei arte poetice este prozodia: versurile au măsuri
diferite, se anulează rima, folosindu-se versul liber.
Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este așezata in fruntea primului volum
arghezian , Cuvinte potrivite ( 1927)) si are rol deprogram literar.
Este o arta poetica,deoarece autorul își exprima propriile convingeri despre arta literara ,
despre menirea literaturii , despre rolul artistului în societate.
Tema poeziei o reprezinta creația literara în ipostaza de meșteșug , creație lăsata ca
moștenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui
fui spiritual căruia ii este lăsata drept unica moștenire "cartea", metonimie care desemnează
opera literara.Discursul liric având un caracter adresat , lirismul subiectiv se realizează prin
atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin mărcile subiectivității: pronumele personale
la persoana I si a II-a singular.
Titlul poeziei are o dubla accepție: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu ,
cuvantul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima
dorintele ce urmează a-i fi îndeplinite dupa moarte,iar in sensul conotativ , termenul
desemneaza faptul ca creatia argheziana devine o moștenire spirituala adresata urmasilor-
cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri , încălcare regulilor
prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub format
unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi
 , intre rob si Domn .
Metafora "carte" are un loc central in aceasta arta poetica , fiind unelement de
recurenta.Termenul "Carte" semnifica faptul ca poezia este rezultatul trudei ,
"treapta", punct de legatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala-"hrisovul cel
dintai".
Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual , contine ideea
mostenirii spirituale , "un nume adunat pe-o carte".
Metafora "seara razvratita" face trimitiere la trecutul zbuciumat al strămoșilor , care se leaga
de generațiile viitoare , prin "carte", creația poetica , treapta a prezentului. Enumeratia "rapi
si gropi adanci", ca si versul urmator "suite de batranii mei pe branci", sugereaza drumul
dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi.
In strofa a doua, "cartea" , este numita "hrisovul vostru cel dintai" cartea de capatai a
urmasilor: "Cartea"-"hrisov" are pentru generatiile viitoare valoarea unui document
fundamental, asemeni Bibliei , un document al existentei si al suferintei
stramosilor. "Sapa" unealta folosita pentru a lucra pamantul , devine "condei" , unealta de
scris , iar"brazda" devine "calimara" . Poetul aplica aceeași truda transformatoare prin care
plugarii supuneau pamantul. Poetul este un născocitor, care transforma "graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite", in "cuvinte potrivite", metafora ce desemneaza poezia ca mestesug ,
ca truda si nu ca inspiratie divina.
In viziunea lui Arghezi prin arta , cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta
expresiva , idee exprimata prin oximoronul din versurile:"Veninul strans l-am preschimbat in
miere,/Lasand intreaga dulcea lui putere".
Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile , dar si sa stigmatizeze raul din
jur avand functie moralizatoare.
In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea ,
revolta sociala sunt concentrate in poezie.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il preia de la
scriitorul francez Charles Baudelaire. Arghezi , la randul lui, considera ca orice aspect al
realitatii , indiferent ca este frumos sau urat , sublim sau grotesc , poate constitui material
poetic:"Din bube , mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi".
Pentru Arghezi , poezia reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei înaintașilor.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza , arta contemplativa"Domnita", "pierde" in
favoarea mestesugului poetic "Intinsa lenesa pe canapea,/Domnita sufera in cartea mea"
Poezia este atat rezultatul inspiratiei , al harului divin "slova de foc " , cat si rezultatul
mestesugului , al trudei poetice "slova faurita".
 Conditia poetului este redata in versul "Robula scris-o ,Domnul o citeste" , artisul este un
"rob" , un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului "Domnul".La nivel lexico-
semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice , care dobandesc valente estetice ,
potrivite esteticii uratului. Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor
straturi lexicale in asocieri surprinzatoare:arhaisme , neologisme , regionalisme , termeni
religiosi,cuvinte si expresii populare.
La nivel stilistic asocierile semantice surprinzatoare ; inoirea metaforei , epitetul rar ,
oximoronul.
Opera literara testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul
devine , in concepția lui Arghezi , un nascocitor iar poezia presupune mestesugul , truda
creatorului. Pe de alta parte , creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine , cat si al
tehnicii poetica . Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi
introduce in literatura romana , prin aceasta creatie literara , estetica uratului , arta devenind
un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a
raului.

In dulcele stil clasic

de Nichita Stanescu (autor canonic)

arta poetica erotica neomodernista

Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic", caruia i-a dat si titlul, publicat in
1970. In poeziile acestui volum, Nichita Stanescu (1933 - 1983) se intoarce cu veselie spre
lirismul clasic, creand adevarate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile traditionale,
imbracand formele bine cunoscute de romanta, balada, poem eroic ori madrigal.
Poezia "In dulcele stil clasic" este o creatie "lirica galanta -sinteza intre elegantul stil
trubaduresc si lamentatiile amoroase din timpul lui Ienachita Vacarescu - supusa de Nichita
Stanescu unui [...] tratament de regenerare-caricaturizare". (Al.Steianescu)
Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia "Leoaica tanara, iubirea", unde
dragostea este devoratoare, agresiva si bulversanta, in poezia "In dulcele stil clasic", iubirea
este caricaturizata, persiflata, minimalizata dupa modelul liricii siropoase a poetilor
Vacaresti.

Dintr-un bolovan coboara Mai ramai cu mersul tau

pasul tau de domnisoara. parca pe timpanul meu
Dintr-o frunza verde, blestemat si semizeu
pala pasul tau de domnisoara. caci imi este foarte rau.

Dintr-o inserare-n seara Stau intins si lung si zic,

pasul tau de domnisoara. Domnisoara, mai nimic
Dintr-o pasare amara pe sub soarele pitic
pasul tau de domnisoara. aurit si mozaic.
O secunda, o secunda
eu l-am fost zarit in unda.
Pasul trece eu raman.
El avea roscata funda.
Inima incet mi-afunda

Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o "leoaica tanara", o energie ce poate
reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire intamplatoare, trecatoare si
nesemnificativa, metafora iubirii fiind aici la fel de sugestiva: "Pasul tau de domnisoara".
Ideea poetica exprima nepasarea, indiferenta joviala a eului liric pentru iubirea efemera si
conventionala.
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este alcatuita din patru catrene si un vers liber, ce se constituie intr-o concluzie
referitoare la efemeritatea timpului in relatie directa cu sentimentul de iubire, la fel de
trecator, "Pasul trece, eu raman".
Prima strofa ilustreaza lirismul obiectiv si exprima ideea conform careia iubirea suava
este o galanterie a naturii, care a nascut-o din mineral, "Dintr-un bolovan coboara", ori din
vegetal, "Dintr-o frunza verde, pala", sentimentul fiind exprimat printr-o metafora care
sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tau de domnisoara". Aici viziunea
despre iubire este aceea de sentiment trecator, sinele poetic nu mai este un "centrum mundi"
capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca in "Leoaica tanara, iubirea", ci
contemplativ, privind ivirea iubirii ca pe ceva exterior eului liric.
Strofa a doua sugereaza, prin lirism obiectiv, plasarea iubirii intr-o "inserare-n seara",
sentimentui fiind perceput superficial si efemer ca un "pas de domnisoara", care trece la fel
de repede cum a venit, "dintr-o pasare amara". Versui "Pasul tau de domnisoara", care este o
metafora pentru a exprima sentimentui de dragoste, este aproape un laitmotiv, fiind repetat de
patru ori in primele doua strofe.
In ultimele trei strofe atitudinea poetica este dominata de lirism subiectiv.
Strofa a treia exprima aceeasi idee a unui sentiment superficial, care dureaza putin, numai
"o secunda, o secunda", din care cauza eul liric are un ton persiflant, "inima incet mi-
afunda". Ca si in "Leoaica tanara, iubirea", sentimentui are conotatii cromatice, "el avea
roscata funda", in cealalta poezie iubirea fiind o "leoaica aramie".
Strofa a patra asaza eul liric in ipostaza unui suflet impovarat parca de un blestem,
"blestemat si semizeu", deoarece el inregistreaza, "parca pe timpanul meu", trecerea iubirii
care nu mai este un sentiment profund, "mai ramai cu mersul tau" si de aceea nu simte
emofie si nici bucurie, "caci imi este foarte rau", cu trimitere discreta catre starile de chinuri
sj lesinuri provocate de dragostea din poeziile Vacarestilor.
In ultima strofa, eul poetic afiseaza o atitudine contemplativa -"Stau intins si lung si zic"-
, viziunea iubirii este una exterioara si nu o stare interioara, profunda, generatoare de energii.
Atat sentimentui de dragoste, cat si iubita sunt minimalizate, persiflate, "Domnisoara, mai
nimic/ pe sub soarele pitic", intocmai ca in poezia clasica pe care o parodiaza.
Versui liber din finalul poeziei sugereaza curgerea timpului tot prin miscare, "Pasul trece
eu raman", la fel ca in poezia "Leoaica tanara, iubirea" -"inca-o vreme,/Si-nca-o vreme...", cu
deosebirea ca daca in aceasta ultima poezie iubirea, ca forta esentiaia a spiritului, invinge
timpul, in aceasta creatie lirica dragostea este pasagera, atitudinea poetica ramane impasibila,
deloc marcata de acest sentiment, alta data atat de bulversant.
Limbajul artistic este voit conventional, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, in care
poetul se lamenteaza si se vaicareste.
Nichita Stanescu confera insa modernitate stilului, prin metafora sugestiva a iubirii, "pasul
tau de domnisoara", prin epitetele inedite "frunza verde, paia", "roscata funda") si prin ritmul
si muzicalitatea de tip folcloric a versurilor.

Genuri si specii literare

Genul literar: e o categorie fundamentala a teoriei literare, care reuneste opere literare
asemanatoare prin structura continutului, procedee estetice comune, modalitati
compozitionale de exprimare a sentimentelor, starilor sufletesti sau de construirea actiunilor
si a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric, genul dramatic.

Specia literara: e o subdiviziune a genului literar, definita prin anumite particularitati fie
tematice , fie structurale, fie stilistice, incadrandu-se astfel modalitatilor de expunere a unui
anumit gen literar. Speciile literare sunt in proza sau in versuri.

Balada: e poezia epica de mare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se
relateaz o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda idee filosofica sau legendara.

Ex.: ,,Toma Alimos’’, ,,Miorita’’ – balade populare, ,,Mistretul cu colti de argint’’ de St.
Augustin Doinas – balada culta

Drama: e o specie a genului dramatic caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict
complex si puternic al personajelor, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin
nefericit. Drama are o mare varietate tematica. 28772llv16msg1c

Ex.: ,,Razvan si Vidra’’ – drama istorica, ,,Mesterul Manole’’ – drama de idei.

Comedia: e specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care satirizeaza intamplari,
aspecte sociale, moravuri starnind rasul, cu rol moralizator. Ca modalitati de realizare,
comedia apeleaza la variate mijloace: comicul de situatie, de caracter, de limbaj, de
moravuri, de intentie, de nume etc.

Ex.: ,,O scrisoare pierduta’’

Elegia: e o specie a genului liric in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete
metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta, mergand de la melancolie la nefericire. Ex.:
,,Trecut-au anii’’ de Mihai Eminescu, ,,11 elegii’’ de Nichita Stanescu ls772l8216mssg

Episod narativ: actiune secundara, in ansamblul unei opere epice, un singur moment, o
singura situatie desprinse din naratiunea respectiva.

Ex.: episodul scaldatului lui Nica din ,,Amintiri din copilarie’’ de Ion Creanga sau capitolul
,,Nunta’’ din romanul ,,Ion’’ de Liviu Rebreanu

Epopeea: e un poem epic de mare intindere, in versuri, in care se povestesc fapte eroice,
storice si legendare, cu un mare numar de personaje cu virtuti deosebite.

Ex.: ,,Iliada’’ de Homer

Genul epic: are ca principala modalitate de expunere naratiunea, in care prezenta autorului
este inlocuita de personajele ce participa la actiunea desfasurata, in general, la timpul trecut
si la persoana a III-a. De aceea, modalitatea principala de expunere a ideilor autorului este
exprimarea indirecta.

Ex.: ,,Ion’’ de Liviu Rebreanu

Genul liric: este subiectiv, autorul exprimandu-si direct ideile, sentimentele, starile
sufletesti, intr-un limbaj artistic (metafore, simboluri) si folosind, de regula, persoana I. Ex.:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ de Lucian Blaga

Genul dramatic: exprima ideile autorului numai prin intermediul personajelor care participa
la actiunea subiectului literar, autorul fiind prezent numai in indicatiile scenice si de regie.

Ex.: ,,Razvan si Vidra’’ de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Glossa: e poeza cu forma fixa, in care fiecare vers din prima strofa, numita strofa-nucleu,
este comentat succesiv in cate o strofa urmatoare, ultima strofa reproducand in ordine inversa
versurile primei strofe. Ca specie literara ,,glossa’’ este de origine spaniola, poezia datand din
sec. al XIV-lea, fiind o creatie a poetilor curteni.

Ex.: ,,Glossa’’ de Mihai Eminescu

Meditatia: e o specie a liricii filozofice in care poetul exprima profunde idei filozofice
privitoare la legile tainice care guverneaza universul, generand in sufletul poetului
melancolie, tristete, neliniste spirituala, pana la nefericire, asadar o puternica participare
afectiva.

Ex.: ,,La steaua’’ de Mihai Eminescu, ,,De ce-as fi trist’’ de Tudor Arghezi

Nuvela: e o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat si
intriga riguros construita, cu personaje putine, punand accentul pe un personaj principal, iar
intamplarile si faptele sunt, de regula, verosimile. Ca intindere nuvela se situeaza intre schita
si roman.

Ex.: ,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici

Oda: e specia genului liric in care se elogiaza, se preamaresc fapte eroice, trasaturi deosebite
ale unor personalitati, avand un caracter solemn, prin care poetul isi exprima sentimentele de
admiratie fata de patrie, fata de limba materna, fata de o idee, fata de natura sau arta etc. Oda
a aparut in Grecia antica.

Ex.: ,,Oda ostasilor romani’’ de V. Alecsandri, ,,Oda simplissimei flori’’ de L.Blaga

Poemul eroic: e o specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decat balada, dar
mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare dn trecutul unui
popor, punand accent pe figura unui erou exceptional, care se detasaz dintre alte personaje cu
insusiri deosebite, pe care acesta le domina.

Ex.: ,,Dumbrava rosie’’ de V. Alecsandri subintitulat de poet ,,Poem istoric – 1497’’, care se
refera la personalitatea exceptionala, legendara a lui Stefan cel Mare si la victoria pe care
acesta a repurtat-o in lupta impotriva polonezilor

Povestirea: e specie a genului epic, in proza, in care se relateaza faptele din punctul de
vedere al unui martor, care asista sau participa la evenimentul povestit. Povestirea este de
mica intindere, relateaza un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se
concentreaza asupra situatiei narate.

Ex.: Volumul de povestiri ,,Hanul Ancutei’’ de M. Sadoveanu

Romanul: e specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se
poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate e bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si de intamplarile
ce constituie subiectul operei.

Ex. ,,Morometii’’ de Marin Preda

Rondelul: e poezia cu forma fixa, avand numai doua rime si un refren (de unul, doua pana la
opt versuri) care deschide poezia si care este reluat, partial sau integral, la mijlocul si la
sfarsitul ei. Rondelul a aparut in Franta medievala si numea la origine un cantec si un dans.

Ex. ,,Rondelul rozelor de august’’ de A. Macedonsky

*Satira: e specie a genului liric, care utilizeaza ca mijloc de expresie ironia virulenta,
ascutita, in scopul de a indrepta moravuri, aspecte negative din viata unui individ sau a unei
societati.

Ex.: ,,Satira Duhului meu’’ de G.Alexandrescu

**Satira: e o categorie estetica din sfera comicului, care ridiculizeaza in mod violent si
caricatural aspecte negative din viata unui individ sau a unei colectvitati.

Ex: ,,O scrisoare pierduta’’ de I.L. Caragiale

Schita: e o specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune lineara si redusa la un

singur episod caracteristic din viata unuia sau a catorva personaje, relatate intr-un stil concis.

Ex.: ,,Momente si schite’’ de I.L. Caragiale

Sonetul: e poezia cu forma fixa si este alcatut din 14 versuri, grupate in 2 catrene si 2 tertete,
ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei. El is are originea in literatura
italiana a secolului al XIV-lea, fiind specific poetilor Dante si Petrarca. Sonetul lui
Shakespeare este alcatuit din trei catrene s doua versuri finale, drept concluzie.

Ex.: ,,Cand insusi glasul’’ de M. Eminescu

Tragedia: e o specie a genulei dramatic, in versuri sau in proza, prezentand personaje

puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile
lor sentimente, acest conflict solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului.

Ex.: ,,Antigona’’ de Sofocle

 TEORIE LITERARĂ

1. Textul = ansamblu de cuvinte, structurate dupa regulile comunicarii, cu un mesaj

propriu. Poate fi : literar - contine imagini artistice, cuvinte cu sens figurat, simboluri
artistice, prin intermediul car 424j99e ora se transmit sentimentele autorului si se
realizeaza mesajul;

nonliterar - în comunicarea cotidiana sau în comunicarea functionala (administrativa,

tehnico-stiintifica, jurnalistica).

2. Opera literara = creatia originala, în care realitatea este reflectata prin imagini
realizate cu ajutorul cuvântului; comunica idei si sentimente.

3. Autorul = creatorul operei, cel care plasmuieste o noua relitate prin intermediul
cuvântului.

Eul liric = autorul/vocea care-si exprima în mod direct sentimentele în cadrul

operelor lirice;

Naratorul = autorul/personajul care relateaza faptele si actiunile în cadrul operelor

epice.

4. Structura operei literare = elementele constitutive si definitorii ale operei :

Tema

Motivele

Compozitia =partile alcatuitoare

Subiectul si personajele (la operele epice si dramatice)

Versificatia (la operele lirice)

5. Structura textului narativ (v. anterior)

6. Modurile de expunere = mijloace literare prin care scriitorul reflecta realitatea în

opera; naratiune, descriere, dialog, monolog interior.
7. Naratiunea = ce si cum se povesteste; modul de expunere prin care autorul povesteste
(nareaza) o întâmplare sau mai multe întâmplari succesive;

Se vor avea în vedere:

Autorul = creatorul operei

Naratorul = cine povesteste

Naratiunea la persoana I

Naratiunea la persoana a-III-a

Subiectul operei literare = succesiunea de evenimente reflectate artistic; faptele si

întâmplarile dintr-o opera epica sau dramatica cu ajutorul carora sunt caracterizate
personajele.

Momentele subiectului

Expozitiunea = debutul operei, care cuprinde locul, timpul actiunii si personajele

participante.

Intriga = conflictul, momentul de înfruntare, ciocnire, care determina

actiunea. Obligatorie!

Desfasurarea actiunii = succesiunea evenimentelor.

Punctul culminant = momentul de maxima încordare.

Deznodamântul = finalizarea actiunii.

Ordinea momentelor subiectului si prezenta tuturor în opera nu sunt obligatorii!

Timpul si spatiul în naratiune

8. Descrierea = prezentarea sugestiva a unor privelisti, însusiri ale fiintelor, lucrurilor

sau a unor stari sufletesti.

Portretul literar = crearea imaginii unui personaj.

 Tabloul = configurarea unui peisaj.

9. Dialogul - mijloc de caracterizare a personajelor

= modul de expunere care consta în reproducerea convorbirii dintre doua sau mai
multe personaje.

10. Personajul = oameni, persoane, vietuitoare, reflectate artistic în opera.

Personaj principal

Secundar

Personaj pozitiv

Negativ

Personaj individual

Colectiv

Personaj cu valoare de simbol

Personaj exponential

11. Caracterizarea - portretul fizic

- portretul moral

Caracterizarea se poate realiza în mod direct

indirect

12.Structuri în textele epice si lirice (procedee de legare a secventelor, timp, spatiu;

concordanta dintre forma grafica a poeziei si ideea transmisa de aceasta)

13.Figurile de stil = procedee prin care se modifica întelesul propriu al unui cuvânt
pentru a da mai multa forta unei imagini sau expuneri
 personificarea = atribuirea fiintelor necuvântatoare, lucrurilor, elementelor naturii,
unor însusiri sau manifestari ale omului : Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub
coaja/Ce suspina pintre ramuri cu-a glasului lor vraja

comparatia = alaturarea a doi termeni, cu scopul de a li se releva trasaturile

asemanatoare; acestea trebuie sa fie noi si surprinzatoare :Atât de frageda, te-
asameni/Cu floarea alba de cires

enumeratia = însiruirea unor termeni de acelasi fel, conducând la amplificarea ideii

exprimate : Prin foc, prin spangi, prin glont, prin fum,/Prin mii de baionete

repetitia = folosirea de mai multe ori a aceluiasi cuvânt sau a mai multe cuvinte cu
scopul de a întari o idee sau o expresie : Ziua ninge, noapteaninge,
dimineata ninge iara;

aliteratia = repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, cu efect eufonic, imitativ,
expresiv : Vâjaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie; asonanta = repetarea vocalei
accentuate

epitetul = trasaturile, însusirile obiectului asa cum se reflecta în fantezia si simtirea

scriitorului : Din dalb iatac de foisor/Iesi Zamfira-n mers istet; tipuri de epitete : epitet
personificator, epitet metaforic, epitet hiperbolizator

hiperbola = exagerarea, marind sau micsorând, a trasaturilor unei fiinte, lucru,

fenomen, eveniment, pentru a-I impresiona pe cititori : Ca vrabia e spicul

antiteza = opozitia între doua cuvinte, fapte, personaje, idei, situatii, menite sa se
reliefeze reciproc : Ea - o inima de aur/El un suflet apostat

metafora = trecerea de la sensul obisnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul
unei comparatii subîntelese : În cuibar rotind de ape

alegoria = însiruire de metafore, personificari, comparatii, formând o imagine

unitara, prin care poetul sugereaza notiuni abstracte : M-am însurat/C-o mândra
craiasa/A lumii mireasa/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi/Preoti-muntii mari,/Paseri-
lautari,/Pasarele mii/si stele faclii
 inversiunea = schimbarea topicii obisnuite a cuvintelor : Peste vârfuri trece luna

14.Versificatia =studiul versurilor

15.Strofa = grupare de versuri

versul = un rând dintr-o poezie

16.Rima = potrivirea versurilor în silabele lor finale

monorima = repetarea aceleiasi rime la sfârsitul mai multor versuri succesive

rima împerecheata = a+b, c+d

rima încrucisata = a+c, b+d

rima îmbratisata = a+d, b+c

17.Masura = numarul silabelor dintr-un vers

18.Piciorul metric (bisilabic) = unitate ritmica alcatuita din silabe accentuate si

neaccentuate, care asigura ritmul

19.Ritmul = succesiunea regulata a silabelor accentuate si neaccentuate;

iambul = unitate metrica alcatuita din prima silaba neaccentuata, a doua

accentuata;

troheul = unitate metrica alcatuita din prima silaba accentuata, a doua

neaccentuata.

1. Textele literare - populare si culte

2. Opera folclorica; caracteristici (orala, colectiva, anonima, sincretica)

3. Opera epica = opera în care primeaza naratiunea, dar în care se pot utiliza si
descrierea si dialogul; scriitorul îsi exprima sentimentele în mod direct, prin
intermediul personajelor si al actiunii.
4. Opera lirica = opera în care primeaza descrierea, dar în care se poate utiliza si
dialogul (cu valoare simbolica); autorul/eul liric îsi exprima sentimentele, trairile,
impresiile, ideile, în mod direct.

5. Opera dramatica = opera în care primeaza dialogul, dar în care se pot utiliza si
descrierea si naratiunea.

6. Genuri literare = cuprind opere similare prin modul de structurare a continutului si

prin modalitatea în care scriitorul se comunica pe sine, afirmându-si prezenta în opera.

7. Genul epic

8. Genul liric

9. Genul dramatic

10. Specii literare = o clasa de opere literare grupate dupa un criteriu unitar,
aprtinând unui anumit gen literar.

Schita = specie epica de mica dimensiune, cu actiune foarte concisa, lineara, cu

putine personaje, care prezinta într-un interval mic de timp un fapt semnificativ pentru
viata sau caracterul personajului.

Nuvela = specie epica cu caracter obiectiv, în care se prezinta fapte verosimile, cu un

singur fir epic, cu conflict concentrat, cu personaje bine conturate.

Pastelul = specie lirica, în care se descrie un peisaj, prin intermediul car 424j99e uia
se exprima sentimentele poetului.

Fabula = specie epica, în versuri sau în proza, în care personajele sunt animale,
plante, lucruri care, pe baza personificarii, participa la o întâmplare specifica lumii
oamenilor, din care se desprinde o învatatura.În general, are caracter satiric si
moralizator.
 Doina (populara sau culta) = specie lirica, în care eul liric îsi exprima direct si intens
sentimentele de dragoste, de dor, de jale etc.

Balada (populara sau culta) = specie epica, cu unele elemente descriptive si lirice, în
care se nareaza fapte si îmtâmplari din trecut si în care apar personaje cu însusiri
supranaturale.

Imnul (imnul national) = specie lirica, închinata patriei, unui ideal, unei
personalitati, naturii, artei, iubirii, cu caracter de adresare, exprimând sentimente de
admiratie, preamarire.

Comedia = specie dramatica, cu conflict derizoriu, cu personaje care stârnesc râsul,

confruntate cu false probleme, cu deznodamânt vesel.

Romanul = specie epica, cu actiune complexa si de mare întindere, cu multiple

planuri ale actiunii, cu multe personaje, urmarind destinul unor personalitati bine
individualizate sau al unor grupuri.

Basmul (popular sau cult) = specie epica, în care realul se împleteste cu

supranaturalul, în care apar atât personaje reale, cât si personaje supranaturale sau cu
însusiri supranaturale si în care binele învinge întotdeauna raul. În basm, apar motive
specifice, cum ar fi: motivul împaratului fara urmas, motivul mezinului triumfator,
motivul cifrei trei, motivul calului întelept, motivul obiectelor magice, al aparentelor
înselatoare sau situatii-motiv: drumul, probele, lupta, metamorfoza etc.

1. Scrisoarea; scrisoarea familiala, scrisoarea de felicitare

2. Cererea

3. Telegrama

4. Cartea postala

5. Invitatia (aniversari, evenimente familiale etc.)

6. Curriculum vitae