Facultatea : Stiinte Economice

Departamentul : Contabilitate si Informatica de Gestiune ID

Ciclul de studii universitare : Licenta

Coordonator disciplina : Lector Universitar dr.ec. Cristu Andreea Alice

Denumire disciplina : Microeconomie

Nume Student : Stefan Stefania Camelia

Definire concept………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………pag 2

Prezentare generala………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag 2

Expresia utilitariana a bunastarii ……………………………………………………………………………………………………………………………………………pag 2

Teoria celui de-al doilea optim………………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag 2

Economia bunastarii intre normative si pozitiv………………………………………………………………………………………………………………………..pag 2

Economia paretiana a bunastarii………………………………………………………………………………………………………………..pag 2

Teoria bunastarii………………………………………………………………………………………………………………………………………pag 2

Bunastarea colectiva………………………………………………………………………………………………………………………………….pag 3

Bunastarea economica si bunastarea sociala……………………………………………………………………………………………….pag 3

Figura 1: Cele trei probleme identificate de Hicks privind postulatul lui Pigou………………………………………………pag 3

Problema măsurării bogăţiei şi bunăstării într-o societate…………………………………………………………………………………………………………pag 3

Prosperitatea economica vs bunatatea personala………………………………………………………………………………………………………..pag 4

Bibliografie selective………………………………………………………………………………………………………………………………………………….pag 4
 Definire concept : Starea economică care decurge din acest mecanism de alocare poartă numele de optim-Pareto şi exprimă
acele rezultate care corespund cel mai bine preferinţelor tuturor indivizilor din societate.
În concepţia lui Pareto, prin manifestarea dorinţelor şi preferinţelor sale, individul constituie factorul etalon al economiei bună stă rii; el
este neutru în faţa influenţelor pieţei. Principiul „mâ inii invizibile” formulat de Adam Smith, după care indivizii dispun de libertate
pentru a-şi maximiza propriile interese se formalizează în postulatul urmă tor: într-o economie cu concurenţă perfectă echilibrul
concurenţial este un optim-Pareto. Dar această alocare optimă este infirmată de realitate, deoarece ea neglijează justiţia distribuţiei.
Dacă
scopul economiei este crearea de utilită ţi iar utilitatea se materializează î n
bună stare fiecare naţiune se va preocupa de crearea şi realizarea unui sistem
de producere a bună stă rii deci de o economie a bună stă rii.
Prezentare generala : Dorinţa de bună stare a marcat din totdeauna existenţa individului fiind o situaţie optimală la care aspiră
omul. Această aspiraţie s-a manifestat diferit de-a lungul timpului, sub influenţa condiţiilor oferite de societate. Polii de referinţă sunt în
acest caz societatea şi individul. De aceea bună starea individului nu poate fi apreciată în afara contextului societă ţii. Economia
bună stă rii nu descrie modul cum funcţionează economia, ci evaluează câ t de corect şi obiectiv funcţionează mecanismele de alocare a
resurselor, astfel încâ t să se obţină o agregare de stă ri optimale. Economia bună stă rii explică modalită ţile şi mecanismele de alocare a
resurselor pe baza criteriilor de eficienţă socială , rezultatul fiind o agregare de stă ri optimale pentru întreaga populaţie .

Expresia utilitariana a bunastarii : Definirea economiei în termenii bună stă rii considera ca bunurile create satisfac dorinţa
omului de bine în prezent şi mai bine în viitor. „Convingerea utilitariană a bună stă rii”1 se bazează pe maximizarea sumei utilită ţilor
indivizilor. Acest principiu motivează structura legilor şi construcţia instituţiilor în societate pentru a realiza „ceea ce este cel mai bine
pentru cei mai mulţi”. Această opinie se traduce prin urmă toarele: bună starea este rezultat al unui grad câ t mai înalt de satisfacţie sau
utilitate perceput de consumator.

Teoria celui de-al doilea optim : În opoziţie cu alocarea resurselor după criteriul optim-Pareto, teoria „ df celui de-al doilea
optim” 2 exprimă situaţia în care existenţa unei distorsiuni pe o piaţă se rezolvă prin „pulverizarea”efectelor sale şi pe alte pieţe,
introducâ nd în mod deliberat noi distorsiuni pentru a le echilibra pe primele. (Vezi exemplul forma extinsă ).

Introducerea de noi distorsiuni prin acţiuni guvernamentale diminuează distorsiunile deja existente care apar ori de câ te ori
echilibrul pieţei libere strică egalitatea dintre costurile sociale marginale şi beneficiile sociale marginale . Alocă rile Pareto-eficiente se
deosebesc prin efectele asupra distribuirii diferite a venitului între indivizi.

 Criteriul „primul optim” exprimă numai eficienţa în alocare, generâ nd o ineficienţă socială deci, o distorsiune la nivelul societă ţii.
 Criteriul „al doilea optim”, exprimă repartizarea distorsiunile pe mai multe pieţe, slă bindu-le astfel efectul .

Preţul plă tit de consumator este egal cu beneficiul marginal, iar preţul plă tit de producă tor este egal cu costul marginal. Echilibrul pieţei
nu reuşeşte să egaleze cele două preţuri (beneficiul marginal şi costul marginal). Prin urmare, această situaţie determină apariţia unor
stă ri de ineficienţă socială care necesită intervenţia guvernamentală .

Economia bunastarii intre normative si pozitiv : Teoria economică a bună stă rii este în principiu separată de teoria economică
pozitivă deoarece recomandă rile de politică economică intervin în zona de demarcaţie logică a celor două . Asociind principiul „mâ inii
invizibile” cu concurenţa perfectă ca situaţie optimă , orice echilibru perfect concurenţial pe termen lung va conduce la alocarea optimă a
resurselor şi invers. Rezultă că principiul „ mâ inii invizibile” este o justificare universală pentru rolul mecanismelor de piaţă .

Economia paretiana a bunastarii :

 alocarea optimă a resurselor este definită exclusiv cu referire la individ.

 piaţa asigură primatul eficienţei economice.
 dacă alocarea optimă ţine seama de criteriile de eficienţă ea nu mai poate respecta în acelaşi timp şi criteriile sociale prin care se
urmă reşte satisfacerea principiului echită ţii sau justiţia socială .
 bună starea se exprimă prin utilitate şi venituri
 piaţa manifestă o serie de limite considerate eşecuri ale mecanismelor sale de alocare a resurselor.
 corectarea acestor eşecuri se va face prin intervenţia guvernamentală

Teoria bunastarii: Analiza diferită a conceptului de bunăstare generează diferite clasifică ri privind corelarea interesului
individual cu cel colectiv. Descoperirea conţinutului economic al noţiunii de justiţie socială presupune completarea argumentelor
funcţiei de utilitate a bună stă rii şi o clasificare corespunză toare a acestora. În concepţia lui P. Fudulu 3 funcţia de utilitate comportă
anumite preciză ri privind aprecierea bună stă rii în funcţie de interesul individual şi raportarea sa la interesul colectiv. Autorul introduce
conceptul de metautilitate pentru a exprima satisfacţia generală a unei persoane dintr-o anumită comunitate. Teorii ale bună stă rii
Apreciată prin prisma deciziei individuale, în conceptul de bunăstare se împletesc judecă ţile normative cu cele metodologice. Printre
contribuţiile teoretice şi practice aduse teoriei bună stă rii se înscriu studiile lui D. Kahneman privind interpretarea teoriei utilită ţii
bună stă rii în sens alternativ.4 Consideraţiile teoretice ale lui D. Kahneman şi A.Tversky (1979)5 susţin existenţa a două teorii: o teorie a
utilită ţii bună stă rii care caracterizează comportamentul raţional subordonat bună stă rii prezente şi , o teorie a utilită ţii care ia în calcul şi
descrie comportamentul subordonat dorinţei de modificare a bună stă rii în viitor. În teoria psihologică a bunăstării individul nu este
preocupat de valorile finale ale „w” (bună stă rii) ci mai curâ nd de modifică rile de bună stare, adică de „w”. Această apreciere porneşte de
la raportarea bună stă rii la punctul de referinţă ales de individ iar câ ştigurile sau pierderile de bună stare sunt definite ca relative pentru
situaţia individului. Nivelul de referinţă poate fi considerat şi ca nivel de aspiraţie date fiind bună starea prezentă şi aşteptă rile. În teoria
utilităţii bunăstării oamenii evaluează perspectivele riscului din punctul de vedere al schimbă rilor în bună stare (w) în corelaţie cu un
nivel de referinţă considerat ca nivel iniţial. Decizia de alegere va exprima teama de pierdere deoarece în concepţia lui Kahneman
oamenii dau mai mică importanţă câ ştigurilor decâ t pierderilor chiar dacă suma este aceeaşi. Corespunză tor „ teoriei jocurilor” decizia
privind întregul ansamblu de politică economică şi socială depinde de posibila apariţie a greşelilor (eşecuri) pieţei.

Bunastarea colectiva : Bunăstarea colectivă marchează trecerea de la nivelul de apreciere individual la cel de grup şi societate.
Acest concept implică un anumit tip de egalitate oferit de accesul tuturor la un stoc de bunuri şi servicii publice, considerat normal şi
necesar. Bună starea colectivă devine astfel o normă centrală prin care se orientează toate societă ţile. Principiul raţionalităţii
economice aplicat de piaţă alocă rii resurselor nu corespunde cu alocarea pe baza justiţiei sociale, ceea ce face ca echitatea să nu
fieîndeplinită şi respectată .

Bunăstare economică şi bunăstare socială: problemele postulatului lui A. C. Pigou A. C. Pigou formulează următoarele condiţii ale bunăstării
sociale: (1) bunăstarea socială creşte odată cu mărirea venitului naţional, în condiţiile în care preferinţele şi distribuţia venitului rămân neschimbate; (2)
maximizarea bunăstării sociale depinde de distribuţia venitului naţional. Conform lui A. C. Pigou, venitul e caracterizat printr-o utilitate marginală
descrescătoare şi are capacitate egală de satisfacere a preferinţelor indivizilor. John Hicks (1939, p. 697) arată că postulatul pe baza căruia Pigou şi-a
formulat toate prescripţiile privind bunăstarea socială este cel potrivit căruia scopul politicilor economice este maximizarea valorii reale a venitului social.
Dar valoarea reală a venitului social nu poate fi exprimată decât raportând cantitatea de bunuri şi servicii la preţurile care prevalează la un anumit moment
pe piaţă. Pentru a justifica acest procedeu, Pigou recurge la un argument, care în opinia lui Hicks este deficitar pentru că se bazează pe cel puţin trei ipoteze
problematice (Figura 1): (1) ipoteza că există o corelaţie directă între bunăstarea economică şi bunăstarea socială; în acest caz, un posibil contraargument
ar fi acela că bunăstarea calculată pe baza preţurilor care prevalează la un anumit moment pe piaţă reflectă numai o perspectivă particulară şi nu poate fi
acceptată în mod universal; (2) posibilitatea de a compara interpersonal satisfacția pe care indivizi diferiți o obțin de pe urma aceluiași venit real;
împotriva acestei teze contraargumentează, L. Robbins, iar J. 103 Hicks susţine poziţia economistului L. Robbins; (3) cantitatea care trebuie maximizată
este suma surplusurilor derivate de către consumatori din utilizarea sau consumarea anumitor bunuri şi servicii (diferenţa dintre cât ar fi dispus să
plătească consumatorul pentru anumite bunuri şi servicii şi preţul lor pe piaţă); dar întrucât acest lucru nu poate fi realmente calculat, ceea ce se urmăreşte
de fapt este maximizarea valorii reale a randamentului activelor sociale, care este totuşi un lucru diferit.

Figura 1: Cele trei probleme identificate de Hicks privind postulatul lui Pigou

Acceptarea unei coleratii directe Posibilitatea de a compara Cantitatea de maximizat este

intre bunastarea economica si satisfactiile derivate din bogatia valoarea reala a randamentului
bunastarea sociala. diferitilor indivizi. activelor sociale

Sursa: Hicks, 1939

Problema măsurării bogăţiei şi bunăstării într-o societate : Economistul britanic Lionel Robbins (1932) a făcut o serie de observaţii importante relativ
la problema măsurării bogăţiei şi bunăstării în lucrarea ,,Natura şi semnificaţia ştiinţei economice ,, . În esenţă, Robbins a evidenţiat relativitatea
“cantităţilor” economice, explicând de ce conceptele economice (raritate, bunuri economice, bogăţie, putere productivă etc.) nu pot fi definite exclusiv în
termeni fizici. Spre exemplu, termenul de bogăţie nu poate fi definit prin enumerarea unor calităţi fizice de bază, aşa cum poate fi definit, de pildă,
termenul de hrană, în termeni de conţinut caloric şi vitamine. Bogăţia este definită în relaţie cu cererea pe care o manifestă oamenii în raport cu anumite
bunuri şi servicii. Robbins evidenţiază, de asemenea, importanţa distincţiei între productivitatea în termeni tehnici şi productivitatea în termeni valorici.
Astfel, oricât de mare ar fi productivitatea în termeni tehnici a unui produs, dacă nu există cerere pentru acesta, producţia sa nu este relevantă economic.
Din acest punct de vedere, eficienţa unui sistem economic şi capacitatea de a produce bogăţie nu constă atât în tehnologii şi echipamente industriale de
ultimă generaţie, cât în adaptarea structurii de producţie şi coordonarea acesteia astfel încât să răspundă cererii existente pe fiecare din pieţele
particulare de mijloace de producţie. Pe baza acestor consideraţii, Robbins trage câteva concluzii interesante privind rolul şi limitele statisticii economice.
Statistica economică utilizează unităţi de calcul atât în sens fizic, cât şi în termeni valorici. Seriile de date care utilizează unităţi de calcul doar în termeni fizici
au numai indirect semnificaţie economică. În acelaşi timp, Robbins precizează că, în cazul seriilor statistice în termeni valorici sunt implicate probleme mai
subtile, dat fiind faptul că preţurile diferitelor mărfuri exprimă evaluările relative ale indivizilor. Cu alte cuvinte, preţurile exprimă în termeni monetari o
anumită ordine a preferinţelor individuale şi orice preţ dat are semnificaţie numai în relaţie cu celelalte preţuri care prevalează la un anumit moment dat pe
piaţă. În fapt, Robbins consideră că evaluările pe care sistemul de preţuri le exprimă nu sunt cantităţi ci relaţii. Valoarea este o relaţie şi nu o formă de
măsurare. Pe baza acestor consideraţii, Robbins evidenţiază faptul că agregatele sociale de 108 tipul venitului naţional sau venitului mondial exprimate în
termeni monetari au semnificaţie foarte limitată. De exemplu, astfel de concepte pot avea un sens stabilit convenţional, pe baza unor presupoziţii de multe
ori extrem de restrictive. Spre exemplu, venitul monetar dintr-o anumită regiune poate fi utilizat pentru a evalua puterea de cumpărare disponibilă în
regiunea respectivă. În acelaşi timp însă, încercarea de a estima, pornind de aici, efectele unei politici redistributive de tip egalitarist, spre exemplu, sunt
sortite eşecului, consideră Robbins. Astfel de efecte ar fi imposibil de calculat sau estimat pentru că, prin însăşi actul redistribuţiei, ierarhiile de preferinţe
ale fiecărui individ se modifică. Spre exemplu, dacă bogăţia este redistribuită de la bogaţi la săraci, preţurile relative ale bunurilor se vor modifica:
preţurile bunurilor preferate de bogaţi cel mai probabil vor scădea pentru că cererea pentru acestea va scădea, pe când preţurile bunurilor preferate de
cei cu venituri mai mici vor creşte, pentru că, ceteris paribus, cererea pentru acestea va creşte. Astfel, deşi eficienţa tehnică a factorilor de producţie care
au contribuit la producerea acelor bunuri este neschimbată, evaluarea acestora pe piaţă va fi diferită. Opinia lui Robbins este că, îndeobşte efectele așa zis
pozitive ale unei astfel de redistribuţii sunt mult supraestimate, puterea productivă “eliberată” printr-o astfel de măsură fiind exagerată, date fiind
modificările ulterioare ale preţurilor relative ale bunurilor şi factorilor de producţie. De asemenea, compararea preţurilor unor produse în timp,
menţionează Robbins, comportă limite şi poate fi utilă în lumina unor presupoziţii la fel de restrictive privind constanţa în timp a unor circumstanţe şi
preferinţe particulare.

PROSPERITATE ECONOMICA VS BUNATATE PERSONALA

Un mit foarte răspândit este că prosperitatea economică a unei naţiuni face automat ca oamenii să se bucure de un nivel mai ridicat de
bunăstare. Doi cercetători au prezentat un nou mod de a măsura starea de bine a unei societăţi dincolo de creşterea PIB-ului, scrie Deutsche
Welle. Doi cercetători au găsit că decuplarea prosperităţii economice de bunăstarea socială şi sustenabilitatea mediului este cauza principală a
acestui fenomen. Preşedintele Global Solutions Initiative, Dennis Snower, şi Katharina Lima de Miranda, cercetătoare postdoctorală la
Institutul Kiel pentru Economia Mondială, au lansat recent ceea ce ei numesc The Recoupling Dashboard - un nou model pentru măsurarea
bunăstării oamenilor, care merge dincolo de Produsul Intern Brut al unei ţări. Modelul îşi propune să rezolve ceea ce creatorii săi spun că este
o înţelegere greşită a factorilor care influenţează bunăstarea oamenilor în ansamblu. În timp ce multe ţări s-au bazat doar pe indicatori ai
avansurilor economice şi, în cele din urmă, ai creşterii PIB, Snower şi de Miranda afirmă că abordarea tradiţională nu mai este suficientă pentru
a obţine o imagine realistă. În timp ce dezvoltarea economică rămâne crucială, The Recoupling Dashboard sugerează că trebuie analizaţi şi
parametrii privind sustenabilitatea mediului şi mai ales autonomia şi autodeterminarea oamenilor şi solidaritatea. Indicele libertăţii analizează
o varietate de factori, inclusiv impactul social al insecurităţii locului de muncă, speranţa medie de viaţă şi timpul de care oamenii dintr-o ţară
au nevoie pentru a ajunge cu educaţia acolo unde vor. De asemenea, indicele analizează nivelul de încredere pe care oamenii îl au în
instituţiile care le asigură autonomia şi capacitatea de autodeterminare, inclusiv guvernul naţional.Indicele solidarităţii prelucrează date care
arată cât de mult sunt dispuşi oamenii să ajute străinii, câţi bani donează şi cât timp de voluntariat acumulează ei într-un an. De asemenea, se
analizează cât de mulţi oameni dintr-o societate dată cred că au prieteni sau rude pe care pot conta în momentele dificile.Cercetătorii remarcă
faptul că „în ultimele patru decenii globalizarea şi progresele tehnologice au generat o creştere semnificativă a PIB-ului, dar au fost însoţite de
creşterea inegalităţii, de schimbări climatice, de un sentiment tot mai puternic de neputinţă şi de înstrăinare sociale între diferite grupuri de
populaţie“.Aceştia doresc ca modelul lor, care include date din peste 30 de ţări din perioada 2007 - 2017, să fie o bază empirică pentru
mobilizarea acţiunilor guvernamentale şi a iniţiativelor societăţii civile cu scopul de a recupla progresul economic şi cel social.Privind la ţări
specifice, devine evident că naţiunile cu producţie economică mare de multe ori nu sunt printre cele care excelează la categoriile autonomie şi
autodeterminare şi solidaritate socială. Spre exemplu, în cazul Germaniei, cea mai mare economie europeană, rezultatele obţinute de
Recoupling Dashboard arată că indicele autodeterminării a crescut substanţial în cei 10 ani analizaţi. PIB pe cap de locuitor (definit ca produs
Intern Brut împărţit la populaţia de la jumătatea anului) şi indicele solidarităţii au urcat doar marginal, în timp ce sustenabilitatea mediului s-a
dus în jos. Statisticile furnizate trebuie să fie un semnal de alarmă pentru factorii de decizie din întreaga lume, trebuie să-i încurajeze să
renunţe la a mai introduce măsuri de politică economică concentrându-se în primul rând pe impactul aşteptat al acestora asupra PIB-ului
intern. Snower şi De Miranda pun la îndoială şi obiceiul companiilor de a lua decizii legate de producţie, de ocuparea forţei de muncă şi de
investiţii cu scopul principal de a maximiza valoarea pentru acţionari. Potrivit cercetătorilor, o astfel de politică îi poate face pe unii oameni
fericiţi (acţionarii), dar nu contribuie la creşterea bunăstării generale a societăţii. Iniţiativa Soluţii Globale - în viaţă din 2017 - consiliază
preşedinţiile rotative ale G20 pe teme precum creşterea economică durabilă şi progresul social. Institutul Kiel pentru Economia Mondială este
un renumit centru de cercetare economică, consultanţă politică şi educaţie economică.

Daniel Hausman - Filosofia ştiinţei economice, Editura Humanitas, 1993

Site : https://www.studocu.com/ro/document/academia-de-studii-economice-din-bucuresti/economie-economics/note-de-curs/capitolul-11-economia-
bunastarii/2301088/view

Site : http://oaji.net/articles/2016/3365-1468224009.pdf

Site: https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/prosperitatea-economica-vs-bunastarea-personala-18869845