NECLASIFICAT

ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Statul Major al Forţelor Aeriene

SMFA-41 NECLASIFICAT
02.12.2015 Exemplarul nr.

F.A. 6.1
MANUAL DE METEOROLOGIE AERONAUTICĂ

BUCUREŞTI
- 2015 -

NECLASIFICAT
1 din 200
 NECLASIFICAT
MOTTO:
Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea
mâinilor Lui o vesteşte tăria (Ps. 18, 1).

Şeful colectivului de elaborare: Cpt.cdor dr. Sorin FRĂŢILĂ

Colectivul de elaborare: Lt.cdor Costel CĂPĂŢÎNĂ

Cpt. Florentin-Cristian CIULEAN

Acest manual reprezintă un modest omagiu adus celor care au slujit învăţământul militar
românesc de meteorologie aeronautică, dintre care amintim pe cdor (r) Gheorghe VORONEANU,
cpt. cdor (r) Ioan FRÎNCU, cdor (r) Vasile PRIBISH , cdor (r) Ştefan BORDEIANU, cdor (r) ing.
Gheorghe ŞTEFAN, cpt. cdor (r) Ştefan MIRICĂ , prof. dr. Marian MAREŞ, meteorologilor
aeronautici militari, personalului navigant militar, controlorilor de trafic aerian militari, acelora care
îl vor studia şi tuturor celor care au fost, sunt şi vor fi în slujba aripilor româneşti.

NECLASIFICAT
2 din 200
 NECLASIFICAT
ROMÂNIA NECLASIFICAT
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Statul Major al Forţelor Aeriene

EVIDENŢA MODIFICĂRILOR
efectuate în conţinutul Manual de meteorologie aeronautică

Autoritatea de
Data Capitolul, secţiunea, Structurile care
Nr. decizie care a
modificări paragraful, articolul au avizat Observaţii
crt. aprobat
i modificate modificarea
modificarea

NECLASIFICAT
3 din 200
 NECLASIFICAT

- PAGINĂ ALBĂ -

NECLASIFICAT
4 din 200
 NECLASIFICAT
CUVÂNT INTRODUCTIV

Desfăşurarea zborului în deplină siguranţă a constituit dintotdeauna o preocupare majoră a

tuturor factorilor implicaţi în planificarea şi desfăşurarea activităţilor aeronautice. În prezent, aceste
eforturi s-au intensificat, fiind create diverse structuri şi programe atât la nivel naţional, cât şi
internaţional, pentru stabilirea de politici şi strategii de creştere a siguranţei în domeniul aeronautic.
În acest sens se înscriu şi eforturile Forţelor Aeriene Române de creştere permanentă a siguranţei
zborurilor, concretizate prin intensificarea abordării proactive a siguranţei aeronautice.
Structurile meteorologice contribuie din plin la asigurarea siguranţei navigaţiei aeriene,
atât prin executarea observaţiilor, măsurătorilor şi determinărilor asupra elementelor şi fenomenelor
meteorologice, cât şi prin prognozarea condiţiilor meteorologice în zonele de responsabilitate şi de
interes. Furnizarea acestor date şi informaţii către utilizatori permite forţelor aeriene îndeplinirea în
bune condiţii a misiunilor încredinţate.
Asigurarea siguranţei zborului din punct de vedere meteorologic nu se îndeplineşte numai
prin furnizarea de date şi informaţii despre starea şi evoluţia vremii, ci şi prin realizarea unei bune
pregătiri teoretice şi practice a personalului implicat în planificarea şi desfăşurarea activităţilor
aeronautice.
Având în vedere importanţa factorului vreme pentru navigaţia aeriană, consider că
Manualul de meteorologie aeronautică, prin conţinutul abordat, va fi un suport util atât pentru
activităţile de pregătire iniţială, cât şi pentru perfecţionarea cunoştinţelor de meteorologie
aeronautică ale piloţilor, controlorilor de trafic şi meteorologilor, nu numai din forţele aeriene, ci şi
din celelalte structuri aeronautice existente în cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică
şi siguranţă naţională.

ŞEFUL STATULUI MAJOR AL FORŢELOR AERIENE

General-maior
Laurian ANASTASOF

NECLASIFICAT
5 din 200
 NECLASIFICAT

- PAGINĂ ALBĂ -

NECLASIFICAT
6 din 200
 NECLASIFICAT
CUPRINS

CAPITOLUL I Atmosfera.............................................................................................................................11
SECŢIUNEA 1 Limitele, forma, masa şi compoziţia atmosferei...............................................................11
SECŢIUNEA a 2-a Structura verticală a atmosferei.................................................................................12
SECŢIUNEA a 3-a Atmosfera Internaţională Standard – ISA (International Standard Atmosphere). . .16

CAPITOLUL II Căldura şi temperatura.....................................................................................................19

SECŢIUNEA 1 Căldura.............................................................................................................................19
SECŢIUNEA a 2-a Temperatura...............................................................................................................22

CAPITOLUL III Presiunea atmosferică.......................................................................................................29

SECŢIUNEA 1 Definiţie şi unităţi de măsură...........................................................................................29
SECŢIUNEA a 2-a Instrumente pentru măsurarea presiunii atmosferice..................................................30
SECŢIUNEA a 3-a Distribuţia în spaţiu a presiunii atmosferice..............................................................31
SECŢIUNEA a 4-a Variaţiile presiunii atmosferice..................................................................................34

CAPITOLUL IV Apa în atmosferă...............................................................................................................35

SECŢIUNEA 1 Fazele şi schimbările de fază ale apei..............................................................................35
SECŢIUNEA a 2-a Principalele mărimi care definesc umezeala aerului.................................................37

CAPITOLUL V Transformări adiabatice şi stabilitatea verticală a atmosferei.......................................38

SECŢIUNEA 1 Transformări adiabatice...................................................................................................38
SECŢIUNEA a 2-a Gradienţi adiabatici....................................................................................................38
SECŢIUNEA a 3-a Stabilitatea verticală a atmosferei..............................................................................39

CAPITOLUL VI Densitatea aerului.............................................................................................................42

CAPITOLUL VII Altimetrie.........................................................................................................................44

SECŢIUNEA 1 Definiţie şi importanţă......................................................................................................44
SECŢIUNEA a 2-a Elemente cu ajutorul cărora se defineşte poziţia aeronavei în spaţiu.......................45
SECŢIUNEA a 3-a Utilizarea calajelor altimetrice în funcţie de faza zborului.......................................47
SECŢIUNEA a 4-a Furnizarea informaţiilor pentru calarea altimetrului...............................................48
SECŢIUNEA a 5-a Calculul nivelului de tranziţie....................................................................................48
SECŢIUNEA a 6-a Calculul grosimii stratului de tranziţie......................................................................48
SECŢIUNEA a 7-a Calculul altitudinii adevărate.....................................................................................49

CAPITOLUL VIII Norii şi precipitaţiile atmosferice..................................................................................51

SECŢIUNEA 1 Norii..................................................................................................................................51
SECŢIUNEA a 2-a Precipitaţiile atmosferice............................................................................................58

CAPITOLUL IX Vântul................................................................................................................................62
SECŢIUNEA 1 Definiţie şi unităţi de măsură...........................................................................................62
SECŢIUNEA a 2-a Forţele care acţionează asupra aerului.....................................................................62

CAPITOLUL X Vizibilitatea........................................................................................................................73
SECŢIUNEA 1 Definiţie şi observare........................................................................................................73
SECŢIUNEA a 2-a Clasificarea vizibilităţii...............................................................................................75

CAPITOLUL XI Masele de aer....................................................................................................................77

SECŢIUNEA 1 Formarea maselor de aer.................................................................................................77
SECŢIUNEA a 2-a Clasificarea maselor de aer........................................................................................77
SECŢIUNEA a 3-a Descrierea maselor de aer clasificate după criteriul geografic.................................78

CAPITOLUL XII Fronturile atmosferice....................................................................................................80

SECŢIUNEA 1 Structura generală, condiţiile de formare şi clasificarea fronturilor..............................80

NECLASIFICAT
7 din 200
 NECLASIFICAT
SECŢIUNEA a 2-a Caracteristicile generale ale fronturilor atmosferice.................................................81

CAPITOLUL XIII Relieful baric..................................................................................................................84

SECŢIUNEA 1 Principalele forme ale reliefului baric.............................................................................84
SECŢIUNEA a 2-a Vremea în ciclon şi anticiclon....................................................................................86
SECŢIUNEA a 3-a Hărţi sinoptice şi aerologice.......................................................................................88

CAPITOLUL XIV Influenţa elementelor şi fenomenelor meteorologice asupra zborului aeronavelor. .91
SECŢIUNEA 1 Temperatura, presiunea şi densitatea aerului..................................................................91
SECŢIUNEA a 2-a Vizibilitatea.................................................................................................................94
SECŢIUNEA a 3-a Condiţiile de zbor în diferitele genuri de nori............................................................95
SECŢIUNEA a 4-a Precipitaţiile atmosferice............................................................................................97
SECŢIUNEA a 5-a Vântul.........................................................................................................................99
SECŢIUNEA a 6-a Givrajul.....................................................................................................................100
SECŢIUNEA a 7-a Turbulenţa................................................................................................................108
SECŢIUNEA a 8-a Forfecarea vântului..................................................................................................115
SECŢIUNEA a 9-a Orajele......................................................................................................................118
SECŢIUNEA a 10-a Ceaţa.......................................................................................................................124
SECŢIUNEA a 11-a Furtunile de praf şi nisip........................................................................................128
SECŢIUNEA a 12-a Norii joşi şi vizibilitatea scăzută.............................................................................129

CAPITOLUL XV Codul METAR (FM 15-IX Ext)/SPECI (FM 16-IX Ext)...........................................129

SECŢIUNEA 1 Forma simbolică.............................................................................................................129
SECŢIUNEA a 2-a Decodificarea mesajelor METAR şi SPECI ................................. ...........................130

CAPITOLUL XVI Codul TAF (FM 51 – IX Ext.).....................................................................................136

SECŢIUNEA 1 Forma simbolică.............................................................................................................136
SECŢIUNEA a 2-a Decodificarea mesajelor TAF..................................................................................136

CAPITOLUL XVII Mesajele SIGMET......................................................................................................140

SECŢIUNEA 1 Fenomenele pentru care se emit mesaje SIGMET........................................................140
SECŢIUNEA a 2-a Forma şi decodificarea mesajului SIGMET...........................................................141

CAPITOLUL XVIII Mesajele AIRMET....................................................................................................143

SECŢIUNEA 1 Fenomene pentru care se emit mesaje AIRMET...........................................................143
SECŢIUNEA a 2-a Forma şi decodificarea mesajului AIRMET...........................................................144

CAPITOLUL XIX Vântul şi temperatura în altitudine prognozate. Hărţi de timp semnificativ..........145

SECŢIUNEA 1 Vântul şi temperatura în altitudine prognozate.............................................................145
SECŢIUNEA a 2-a Hărţi de timp semnificativ........................................................................................146

CAPITOLUL XX Observaţii satelitare şi radar........................................................................................151

SECŢIUNEA 1 Observaţii satelitare........................................................................................................151
SECŢIUNEA a 2-a Observaţii radar........................................................................................................156

CAPITOLUL XXI Dispoziţii finale............................................................................................................159

ANEXA Nr. 1 Glosar...........................................................................................................................161
1. Termeni şi definiţii.............................................................................................161
2. Abrevieri............................................................................................................165
ANEXA Nr. 2 Scara BEAUFORT.......................................................................................................171
ANEXA Nr. 3 Originea maselor de aer................................................................................................172
ANEXA Nr. 4 Hartă sinoptică..............................................................................................................173
ANEXA Nr. 5 Simboluri utilizate pentru înscrierea fenomenelor şi norilor pe hărţile sinoptice..........174
ANEXA Nr. 6 Fenomenele de timp prezent din mesajele METAR/SPECI ŞI TAF.............................175

NECLASIFICAT
8 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 7 Înălţimea norilor şi starea mării....................................................................................179
ANEXA Nr. 8 Starea pistei..................................................................................................................180
ANEXA Nr. 9 Hartă de prognoză cu vântul, temperatura şi geopotenţialul în altitudine prevăzute pentru
FL100...........................................................................................................................................................182
ANEXA Nr. 10 Hartă de prognoză cu vântul şi temperatura în altitudine prevăzute pentru FL300.....183
ANEXA Nr. 11 Hartă de timp semnificativ de tip SWH (EURAFI –Europa - Africa).........................184
ANEXA Nr. 12 Hartă de timp semnificativ de tip SWM (Europa)......................................................185
ANEXA Nr. 13 Hartă de timp semnificativ de tip SWL......................................................................186
ANEXA Nr. 14 Imaginea compozită RGB 0013 – Natural color.........................................................187
ANEXA Nr. 15 Imaginea compozită RGB 0014 – Fog and low cloud................................................188
ANEXA Nr. 16 Imaginea compozită RGB 0015 – Snow.....................................................................189
ANEXA Nr. 17 Imaginea compozită RGB 0016 – Day Microphysics.................................................190
ANEXA Nr. 18 Imaginea compozită RGB 0017 – Convection............................................................191
ANEXA Nr. 19 Imaginea compozită RGB 0018 – Airmass.................................................................192
ANEXA Nr. 20 Imaginea compozită RGB 0019 – Dust......................................................................193
ANEXA Nr. 21 Imaginea compozită RGB 0100 – E-view..................................................................194
Bibliografie..................................................................................................................................................195

NECLASIFICAT
9 din 200
 NECLASIFICAT

- PAGINĂ ALBĂ -

NECLASIFICAT
10 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL I
Atmosfera

SECŢIUNEA 1
Limitele, forma, masa şi compoziţia atmosferei

0101 - Atmosfera reprezintă învelişul gazos (de aer) al Pământului, care conţine, în
suspensie, cantităţi variabile de particule lichide şi solide de origine terestră şi cosmică (Ciulache,
1994). Denumirea de atmosferă provine de la cuvântul grecesc ,,ATMOS” care înseamnă aer.

0102 - Limita inferioară a atmosferei este reprezentată de suprafaţa activă a Terrei. Limita
superioară a atmosferei este mai greu de stabilit în comparaţie cu limita inferioară.

0103 - Majoritatea cercetătorilor au propus ca limită superioară a atmosferei

înălţimea de 3.000 km, deoarece aici se produce egalizarea densităţii atmosferei cu densitatea
spaţiului interplanetar şi are loc un proces (relativ redus) de disipare a particulelor de aer. După
unele calcule teoretice, s-a stabilit că prezenţa unor molecule individuale de aer este posibilă până la
42.000 km deasupra ecuatorului şi până la 28.000 km deasupra polilor, înălţimi la care forţa de
atracţie gravitaţională este echilibrată de forţa centrifugă.

0104 - Atmosfera inferioară are formă de elipsoid de rotaţie, dar mai turtit la poli şi
mai bombat la Ecuator decât Pământul. Această formă nu este fixă, ci suferă modificări permanente
ca urmare a variaţiilor de temperatură.

0105 - Atmosfera superioară în schimb are formă de pară sau cometă, partea turtită fiind
orientată permanent către Soare din cauza ,,vântului solar”. Lungimea acestei cozi atmosferice
atinge cca 100.000 km.

0106 - Din calculele efectuate de către specialişti a rezultat că masa atmosferei este de
5,289´1015 tone. Această masă de aer nu este distribuită uniform pe verticală. Repartiţia
procentuală în funcţie de altitudine este următoarea:
a) până la 5 km: 50%;
b) până la 10 km: 75%;
c) până la 20 km: 95%.

0107 - Dacă se face abstracţie de particulele solide şi vaporii de apă, se poate stabili
ponderea celorlalţi componenţi ai aerului atmosferic, aproximându-o în procente de volum. Până la
25 km principalele componente ale aerului atmosferic pur şi uscat sunt indicate în tabelul nr. I.1.1.

Tabelul nr. I.1.1.

Compoziţia aerului uscat
Gazul Conţinutul în procente din volum
Azot 78,05
Oxigen 20,95
Argon 0,93
Bioxid de carbon 0,03
Ne, He, Kr, H, Xe, O3, Ra etc. 0,04

0108 - Rolul unora dintre gazele care compun aerul:

NECLASIFICAT
11 din 200
 NECLASIFICAT
a) azotul: are rolul de a tempera acţiunea oxidantă a oxigenului permiţând dezvoltarea
vieţii; nu este un gaz toxic, dar o concentraţie mai mare decât cea normală în sânge, ce se poate
observa în condiţii hipobare, creează aşa-numita ,,beţie de azot” sau ,,narcoză de azot”, care
afectează capacitatea de gândire şi de luare a deciziilor; acest fenomen poate fi întâlnit la scafandrii
ce lucrează în condiţiile unor presiuni ridicate;
b) oxigenul: face posibilă viaţa pe Pământ;
c) bioxidul de carbon (CO2):
- are un rol esenţial în viaţa plantelor: prin reacţie cu apa în cadrul procesului de
fotosinteză formează hidraţi de carbon şi chiar unele substanţe proteice;
- datorită faptului că este transparent faţă de radiaţia solară de lungime mică de undă şi
absoarbe radiaţia de lungime mare de undă (infraroşie sau calorică) creează aşa-numitul ,,efect de
seră”, protejând suprafaţa terestră şi atmosfera inferioară de răcirea excesivă din timpul nopţii;
- având în vedere efectul de mai sus, mai mulţi cercetători explică oscilaţiile de lungă
durată ale climei Terrei prin variaţiile cantităţii de CO2;
d) ozonul (O3):
- sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete şi corpusculare emise de Soare, molecula de oxigen
(O2) se disociază în doi atomi de oxigen (O); prin combinarea unei molecule de oxigen (O 2) cu un
atom de oxigen (O) rezultă ozonul (O2 +O = O3);
- cantitatea de ozon este totuşi mică, pentru că totalizat într-un singur strat omogen,
grosimea lui la temperatura de 00C şi la presiunea de 760 mm Hg (nivelul mării) nu ar depăşi 3 mm;
- cea mai mare cantitate de ozon se găseşte între înălţimile de 22 şi 25 km;
- reţine radiaţiile ultraviolete în mare măsură, pentru că, în condiţiile ajungerii acestora la
suprafaţa terestră, viaţa ar dispărea în câteva minute;
- din punctul de vedere al aeronauticii, expunerea directă a echipajelor sau a pasagerilor la
toxicitatea ozonului poate cauza probleme în timpul zborurilor la mare altitudine.

0109 - În afară de elementele de mai sus aerul mai conţine cantităţi variabile de
vapori de apă, pulberi, fum, săruri, microorganisme.

0110 - Particulele solide şi lichide care au dimensiuni foarte mici astfel încât pot rămâne în
suspensie în atmosferă, poartă denumirea de ,,aerosoli”. Aceste particule sunt importante deoarece
reflectă radiaţia solară şi terestră, contribuie la condensarea vaporilor de apă, reduc vizibilitatea
atmosferică şi chiar pot influenţa funcţionarea motoarelor aeronavelor.

0111 - Vaporii de apă prezint ă un interes deosebit pentru meteorologie, deoarece

majoritatea covârşitoare a fenomenelor meteorologice au în compoziţia lor apa. De exemplu ceaţa,
norii, ninsoarea, grindina, roua, chiciura, poleiul etc., provin din condensarea sau desublimarea
vaporilor de apă. Cantitatea de vapori de apă prezintă oscilaţii destul de mari în funcţie de
temperatura aerului şi implicit de latitudine, putând ajunge până la cca 5% din volum în zona
ecuatorială.

SECŢIUNEA a 2-a
Structura verticală a atmosferei

0112 - Din punct de vedere al distribuţiei temperaturii pe verticală, atmosfera poate fi

împărţită în 5 straturi suprapuse. Deoarece aceste straturi înconjoară Pământul ele vor avea în cadrul

NECLASIFICAT
12 din 200
 NECLASIFICAT
denumirii şi cuvântul sferă. Cele cinci straturi ale atmosferei sunt următoarele (vezi şi figura nr.
I.2.1):
a) troposfera;
b) stratosfera;
c) mezosfera;
d) termosfera;
e) exosfera.
0113 - Primele trei straturi ale atmosferei alcătuiesc aşa-numita ,,atmosferă joasă”, iar
ultimele sunt cunoscute sub denumirea de ,,atmosfera înaltă”. Trecerea de la un strat la altul nu este
bruscă ci treptată, putându-se delimita straturi de tranziţie cu proprietăţi fizice şi meteorologice
distincte. Acestea sunt: tropopauza, stratopauza, mezopauza şi termopauza.

NECLASIFICAT
13 din 200
 NECLASIFICAT

1. Troposfera
0114 - (1) Troposfera este situată în apropierea suprafeţei terestre şi reprezintă primul strat
al atmosferei. Acest strat este cel mai important pentru aviaţie deoarece majoritatea zborurilor se
desfăşoară în interiorul acestuia.

(2) Grosimea troposferei este variabilă: 16-18 km la Ecuator, 10-12 km la latitudini

mijlocii şi 6-8 km la poli.

0115 - Aerul din troposferă se găseşte într-o continuă mişcare atât pe orizontală cât şi
pe verticală. În troposferă au loc uriaşe procese de transformare a energiilor acumulate de
turbioanele de aer (cicloni şi anticicloni). Tot aici se produc majoritatea fenomenelor meteorologice.
Densitatea aerului în troposferă este maximă, ea conţinând 3/4 din masa totală a atmosferei.

Figura nr. I.2.1. - Structura verticală a atmosferei

0116 - În troposferă temperatura aerului scade cu creşterea înălţimii. Variaţia verticală a

temperaturii aerului este descrisă de o mărime numită gradient vertical de temperatură. Acest
gradient reprezintă raportul dintre variaţia temperaturii între două puncte pe verticală şi distanţa
dintre acestea (γ = -dt/dz). Cele mai utilizate valori ale lui γ sunt:

a) gradientul (adiabatic) uscat care are valoarea de 1,00C/100m (sau 30C/1000ft)

b) gradientul (adiabatic) standard cu o valoare de 0,650C/100m (sau 20C/1000ft)
c) gradientul (adiabatic) umed cu o valoare de 0,50C/100m (sau 1.50C/1000ft)

Prin convenție:
aer uscat (nesaturat) este atunci când R < 100%; aer umed (saturat) este atunci când R = 100%

NECLASIFICAT
14 din 200
 NECLASIFICAT
Aplicație:
Observator la 100 m a.s.l., la temperatura aerului de 150C
Intrebare: a) Ce temperatură este la 1000 m a.s.l. dacă atmosfera este senină? b) Ce
temperatură este la 1000 m a.s.l. dacă este ceață?

Rezolvare:
1) Calculez distanță pe care scade temperatura: 1000 – 100 = 900 m
2) Aplic gradient adiabatic uscat: (10C * 9 = 90C): 15-9 = 60C
3) Aplic gradient adiabatic umed: (0,50C * 9 = 4,50C): 15-4,5 = 10,50C

0117 - La limita superioară a troposferei, la latitudinile mijlocii, temperatura aerului scade

până la –50 sau –600C.

0118 - În principiu troposfera poate fi împărţită în următoarele substraturi:

a) inferior (turbulent): 1-2 km; în acest substrat este foarte evidentă influenţa mecanică şi
termică a suprafeţei Pământului; aici se dezvoltă norii inferiori;
b) mijlociu: 2-5 km; este mai puţin influenţat de suprafaţa terestră şi este sediul proceselor de
bază ale transformării maselor de aer pe orizontală; în acest strat se formează şi se dezvoltă norii
mijlocii;
c) superior: de la 5 km până la tropopauză; este locul formării cristalelor de gheaţă şi a
norilor superiori; temperatura este totdeauna negativă.

0119 - Tropopauza sau substratosfera este stratul de tranziţie între troposferă şi stratosferă
şi are o grosime ce variază de la câteva sute de metri la 1-2 km. Caracteristica esenţială este dată
de faptul că temperatura este constantă cu înălţimea (izotermie) sau creşte uşor (inversiune).

0120 - Tropopauza nu are o înălţime constantă, ci variabilă. Aceste variaţii ale înălţimii
tropopauzei depind de:
a) temperatura zilei respective: în cazul invaziilor de aer rece coboară, iar în cazul
invaziilor de aer cald urcă;
b) anotimp: din statistici s-a observat că iarna este mai coborâtă şi mai caldă iar vara este
mai înaltă şi mai rece;
c) latitudine: este mai joasă la poli şi mai înaltă la Ecuator.

0121 - Tropopauza nu este un strat compact. În zona latitudinilor temperate şi

subtropicale se observă două discontinuităţi. În aceste zone se formează curenţi caracterizaţi de o
deplasare foarte rapidă a aerului, orientaţi în general de la vest către est. Viteza în aceşti curenţi
poate atinge sute de km/h (de la cca 100 km/h până la cca 600 km/h). În cursul unui an cele mai
mari valori ale vitezei vântului sunt înregistrate în timpul iernii. Aceşti curenţi rapizi poartă
numele de curenţi JET (jet streams). Uneori curentul JET are un traseu destul de sinuos cu
pătrunderi adânci către latitudinile nordice dar şi către cele sudice şi contribuie la formarea şi
menţinerea unor zone de presiune scăzută către poli şi alimentarea cu aer rece a anticiclonilor de la
latitudinile subtropicale.

0122 - Cele mai importante caracteristici ale tropopauzei din punctul de vedere al
aeronauticii sunt următoarele:
a) tropopauza reprezintă înălţimea maximă până la care se pot dezvolta norii deoarece este
un strat de reţinere (inversiune sau izotermie);
b) în zona tropopauzei se formează curenţii JET care generează turbulenţa în aer clar
(Clear Air Turbulence - CAT) şi în interiorul cărora se ating cele mai mari viteze ale vântului.

NECLASIFICAT
15 din 200
 NECLASIFICAT

2. Stratosfera
0123 - Stratosfera este al doilea strat al atmosferei care începe, în medie, de la 11 km şi se
extinde până la 50 km. Stratosfera este mai groasă la poli şi mai subţire la Ecuator. În stratosferă nu
se formează sisteme noroase şi nu există fenomene de convecţie. În funcţie de distribuţia
temperaturii şi datorită unor particularităţi fizice, stratosfera poate fi împărţită în trei substraturi:
a) inferior sau de izotermie; temperatura aerului rămâne constantă cu creşterea înălţimii
(izotermie în jurul valorii de -550C); acest strat se extinde de la tropopauză până la 20 km;
b) mijlociu sau cald: temperaturile cresc datorită absorbţiei radiaţiei ultraviolete emise de
Soare şi ajung să fie comparabile cu cele de la suprafaţa terestră; acest strat este cuprins între 20 şi
40 km;
c) superior sau rece: temperatura aerului scade până la –500C; este situat între 40 şi 50 km.
0124 - În stratosferă aerul este mai rarefiat şi opune o rezistenţă mică la deplasarea
aeronavei contribuind astfel la reducerea consumului de combustibil. Deoarece vaporii de apă sunt
prezenţi într-o cantitate foarte mică vizibilitatea în stratosferă este foarte bună.
0125 - Direcţia predominantă a vântului în stratosferă este vestică până la 25 km, iar
deasupra acestei altitudini este estică.
0126 - Mişcările verticale din stratosferă sunt foarte reduse. Atunci când există suficientă
umezeală se pot forma nori sidefii.
0127 - La limita superioară a stratosferei se află stratopauza care se caracterizează prin
creşterea uşoară a temperaturii aerului cu înălţimea.

NECLASIFICAT
16 din 200
 NECLASIFICAT

3. Mezosfera
0128 - Mezosfera se extinde de la 50 km la 85 km; temperatura scade cu creşterea înălţimii
ajungând la limita superioară la –950C sau chiar mai puţin. Uneori în partea superioară a mezosferei
se pot forma nori argintii. Mezosfera este delimitată în partea superioară de către mezopauză.

4. Termosfera
0129 - Termosfera este stratul care se situează deasupra mezopauzei. În termosferă
temperatura aerului creşte cu înălţimea. Această creştere începe de la cca –120 0C şi ajunge la valori
calculate de aproximativ 1200 şi chiar 17000C la limita superioară (cca. 1000 km) datorită absorţiei
radiaţiilor solare. Caracteristic pentru acest strat este fotodisocierea moleculelor unui mare număr
de gaze în atomi sub influenţa radiaţiilor solare ultraviolete şi corpusculare. Din această cauză în
termosferă se află particule electrice care reflectă undele electromagnetice. Aceste particule sunt
grupate în mai multe straturi şi anume: D (50 ÷ 90 km), E (90 ÷ 140 km), F 1 şi F2 ziua (140 km ÷
400 km). Noaptea, stratul D dispare, iar straturile F1 şi F2 se combină într-un singur strat F. Aceste
straturi ionizate din termosferă sunt utilizate în comunicaţiile radio şi sunt prezentate în figura nr.
I.2.2.

Stratul F2
Stratul F

Stratul F1

Stratul E Stratul E
Stratul D

U/VHF
HF
MF
LF

ZI NOAPTE
Figura nr. I.2.2 - Straturile ionizate din termosferă

0130 - Stratul atmosferic parţial ionizat care are limita inferioară la înălţimi cuprinse între
50 km ziua şi 80 km noaptea, iar limita superioară la 400 km sau chiar mai sus, se numeşte
IONOSFERĂ.
0131 - Aurorele boreale în emisfera nordică şi aurorele australe în emisfera sudică sunt
cele mai spectaculoase fenomene ce se formează în termosferă. Ele sunt vizibile de la latitudini de
peste 600. Aurorele sunt produse de către câmpul magnetic terestru, care este mai dens şi mai
puternic la poli. Acest câmp magnetic excită atomii şi moleculele atmosferei şi apare astfel emisia
de lumină vizibilă.
0132 - Stratul relativ subţire care face tranziţia între termosferă şi exosferă poartă numele
de termopauză.

NECLASIFICAT
17 din 200
 NECLASIFICAT

5. Exosfera
0133 - Exosfera este ultimul strat al atmosferei şi cuprinde regiunea situată de la 1000 km
(după unii autori 400-500 km) până la limita superioară a atmosferei, adică 3.000 km după unii
cercetători sau 42.000 km după alţi cercetători. În exosferă aerul se găseşte numai în stare atomică
datorită disocierii moleculelor sub efectul razelor cosmice.
0134 - Exosfera este caracterizată de variaţii foarte mari ale temperaturii generate de
existenţa sau lipsa razelor cosmice: de la temperaturi de cca +17000C cât se observă ziua până
aproape de zero absolut (-2730C) în timpul nopţii.

SECŢIUNEA a 3-a
Atmosfera Internaţională Standard – ISA (International Standard Atmosphere)

1. Caracteristicile ISA
0135 - ISA este un model teoretic al atmosferei care descrie variaţia temperaturii, presiunii
şi densităţii aerului cu altitudinea. Există câteva modele diferite de Atmosferă Standard, dar în
aeronautică se utilizează ,,ICAO ISA”, ce datează din 1964 conform figurii nr. I.3.1 şi tabelului nr.
I.3.1.

Figura nr. I.3.1. Atmosfera Standard Internaţională ICAO.

NECLASIFICAT
18 din 200
 NECLASIFICAT
0136 - Atmosfera Standard utilizată de ICAO este caracterizată de următoarele proprietăţi.
conform tabelului I.3.1
a) aerul în atmosfera standard este un gaz perfect uscat;
b) la nivelul mediu al mării (Mean Sea Level - MSL) sunt stabilite următoarele valori:
- temperatura: 150C;
- presiunea: 1013,25 hPa sau mb;
- densitatea aerului: 1,225 kg/m3;
d) variaţia verticală a temperaturii aerului cu înălţimea până la 11 km (36.090 ft) are
valoarea de 0,650/100 m ( ≈ 20C/1000 ft);
d) de la 11 km până la 20 km (65.617 ft) temperatura este constantă şi are valoarea de
0
-56,5 C ;
e) creşterea temperaturii cu 0,30C/1000 ft (≈ 10C la 1 km) până la 32 km (104.987 ft).

Tabelul nr. I.3.1.

Valori ale unor parametri ai atmosferei standard
Treapta
Altitudinea Temperatura Presiunea Densitatea Altitudinea
barică
(ft) (0C) (hPa) (%) (m)
(ft/hPa)
104987 -44,7 8,9 2462 1,1 32000
80000 -52,2 28,0 757 3,6 24380
65620 -56,5 56,7 366 7,2 20000
38662 -56,5 200 103 26,3 11780
31000 -46,3 288,1 75 9449
30065 -44,4 300 73 36,8 9160
29000 -42,4 315,4 70 8839
27000 -38,5 344,9 65 8230
25000 -34,5 376,5 60 7620
23000 -30,5 410,5 56 7010
21000 -26,6 485,8 49 6401
18289 -21,2 500 48 56,4 5510
15000 -14,7 572,1 43 4572
13000 -10,7 619,6 40 3962
11000 -6,8 670,4 38 3353
9882 -4,6 700 36 74,1 3010
9000 -2,8 724,4 35 2743
7000 1,1 781,9 33 2134
4781 5,5 850 31 87,3 1460
3000 9,1 908,1 29 914
1000 13,0 977,2 28 305
0 15,0 1013,2 27 100 0

0137 - Pentru a calcula valorile temperaturii şi presiunii la o anumită altitudine ,,z”

cuprinsă între 0 şi 11 km se pot utiliza următoarele formule (Bézanger, 2000):
a) pentru temperatură:
t z =t 0 −0 , 0065⋅z , t = 150C, iar z – altitudinea în metri;
0
5 ,256
0 , 0065⋅z
b) pentru presiune:
Pz =1013 , 25⋅ 1−(288 , 15 ) , z – altitudinea în metri.
0138 - Treapta barică se poate calcula şi cu ajutorul formulei:
NECLASIFICAT
19 din 200
 NECLASIFICAT
h = 96T/P, unde:
 h = este treapta barică în hPa/ft;
 T = temperatura absolută actuală la nivelul la care calculăm treapta barică;
 P = presiunea la nivelul la care calculăm treapta barică;
 K = 96 este constanta ecuaţiei
0139 - După cum se ştie, în cazul gazelor perfecte, densitatea scade cu scăderea presiunii
şi creşte cu scăderea temperaturii. În atmosfera standard presiunea scade mult mai repede decât
temperatura. Consecinţa acestei scăderi este că densitatea aerului scade cu creşterea înălţimii la
toate nivelurile. Consecinţele acestor variaţii sunt următoarele:
a) la niveluri joase datorită densităţii mari a aerului aeronavele vor avea:
- viteză mai mică şi un consum mai mare de combustibil datorită existenţei unei forţe de
rezistenţă la înaintare mai mare generată de densitatea mare a aerului;
- o rată mai mare de urcare datorită forţei de urcare mai mare şi datorită existenţei unei
cantităţii mai mari de oxigen pentru motor;
b) la niveluri înalte datorită densităţii mici a aerului aeronavele vor avea:
- viteză mai mare şi un consum optim de combustibil datorită reducerii forţei de rezistenţă
la înaintare;
- o rată de urcare mai mică datorită unei forţe mai scăzute de urcare cauzată de reducerea
cantităţii de oxigen disponibile pentru motor.

2. Abateri de la condiţiile ISA

0140 - De cele mai multe ori temperatura reală a aerului la un anumit nivel diferă de
temperatura din atmosfera standard. Pentru a rezolva probleme legate de performanţele aeronavelor
(de exemplu pentru aflarea vitezei) sau pentru corecţia instrumentelor vom raporta temperatura
observată la temperatura din atmosfera standard. Dacă temperatura diferă de temperatura din
atmosfera standard atunci diferenţa dintre temperatura observată în aer şi cea din atmosfera standard
o vom numi abatere de temperatură faţă de atmosfera standard.
0141 - Spre exemplu dacă temperatura reală observată este mai mare cu 70C faţă de
temperatura din atmosfera standard atunci vom spune că abaterea este de +70C.
0142 - (1) Un alt exemplu: dacă la 3000 ft temperatura este +11 0C, cum este această
valoare faţă de cea din atmosfera standard?
(2) În ISA, la nivelul mediu al mării temperatura este de +15 0C. Deoarece temperatura
aerului în ISA scade cu 20C/1000 ft atunci la 3000 ft ar trebui să avem temperatura de:
t0C = 150C – (20C/1000ft) ·3000ft= 150C - 60C = +90C.
(3) Pentru a calcula abaterea de temperatură facem diferenţa între temperatura observată
şi cea din ISA:
t0C3000ft observ. - t0C3000ft ISA. = 110C - 90C = +20C.
(4) Din rezultatul de mai sus constatăm că temperatura aerului la 3000 ft este cu 2 0C mai
mare decât în atmosfera standard. Altfel spus, abaterea de temperatură la 3000 ft este de +20C.
0143 - Sensul unor termeni este explicat în glosarul şi lista cu acronime de la Anexa
numărul 1 a manualului.

NECLASIFICAT
20 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL II
Căldura şi temperatura

SECŢIUNEA 1
Căldura

0201 - Căldura este o formă a energiei. Alte forme ale energiei includ energia chimică,
energia cinetică, energia nucleară şi energia electrică. În meteorologie interesează căldura ca
principala sursă care activează toate fenomenele meteorologice. Atmosfera acţionează ca o uriaşă
maşină termodinamică la care puterea este furnizată de către Soare. Energia absorbită de atmosferă
este convertită în mişcarea maselor de aer care generează vântul, în energia cinetică a moleculelor
de apă care se evaporă în aer sau ridicarea vaporilor de apă care produc apoi norii şi furtunile.
0144 - Cantitatea de căldură transferată de la un corp la altul poate fi măsurată. Unitatea de
măsură pentru energie este Joule (J), iar rata de transfer a energiei sau puterea este măsurată în
Watts (W= 1 J/s). Temperatura este măsura încălzirii unui corp. Dacă corpul absoarbe căldură
temperatura lui creşte. Dacă corpul cedează căldură, temperatura lui scade.

1. Căldura specifică
0145 - Atunci când două corpuri sunt încălzite cu aceeaşi cantitate de căldură, temperatura
lor nu creşte la fel. Acest fenomen se produce datorită faptului că materialele au călduri specifice
diferite.
0146 - Căldura specifică (sau capacitatea calorică) reprezintă cantitatea de energie
necesară unui gram sau unui centimetru cub dintr-un corp pentru a-şi ridica temperatura cu 1 0C.
Atunci când ne referim la masa corpului, căldura specifică se numeşte ,,gravimetrică“ (cal/g·grad),
iar când ne referim la volum, se numeşte ,,volumetrică“ (cal/cm3·grad).
0147 - Relaţia dintre căldura specifică volumetrică (C) şi cea gravimetrică (c) este:
C = c·ρ, unde ρ este densitatea corpului considerat.
0148 - În cazul apei, care la temperatura de 40C are densitatea ρ=1, C = c. De altfel, apa
este materia din natură cu cea mai mare căldură specifică volumetrică (1 cal/cm3·grad) şi
gravimetrică (1 cal/g·grad). Dimpotrivă, aerul are căldura volumetrică extrem de mică (0,0003
cal/cm3·grad) şi căldura specifică gravimetrică relativ redusă (0,2400 cal/g·grad).
0149 - Căldura specifică volumetrică (C) a diferitelor componente ale solului variază în
limite foarte largi conform tabelului nr. II.1.1.).
Tabelul nr. II.1.1.
Căldura specifică volumetrică
Nr crt. Materia C (cal/cm3·grad)
1. Aer 0,0003
2. Nisip 0,1900
3. Calcar 0,2000
4. Apă 1,0000

0150 - În concluzie putem spune că la aceeaşi cantitate de radiaţie solară primită

temperatura apei va creşte mult mai puţin decât temperatura solului.

2. Transferul căldurii
0151 - Sursa de energie pentru procesele şi fenomenele din atmosferă provine de la Soare.
Cantitatea de energie primită de atmosferă de la celelalte surse (nucleul fierbinte al Pământului,
stele etc.) este infimă în comparaţie cu cea primită de la Soare.

NECLASIFICAT
21 din 200
 NECLASIFICAT
0152 - Transferul căldurii se poate realiza între Soare şi Terra, între suprafaţa terestră şi
atmosferă, între două mase de aer şi între atmosferă şi spaţiul interplanetar.
0153 - Transferul de căldură se produce în scopul reducerii diferenţelor de temperatură. În
natură, căldura este întotdeauna transferată de la un corp mai cald către unul mai rece. Cele mai
importante procese de transfer a căldurii către atmosferă sunt următoarele:
a) radiaţia;
b) conducţia termică;
c) turbulenţa;
d) convecţia şi advecţia;
e) condensarea.
0154 - Radiaţia: transferul radiativ este acel proces prin care căldura poate fi transferată
între două corpuri care nu sunt în contact.
0155 - Soarele emite o radiaţie cu lungimea de undă cuprinsă între 0,15 şi 4 μm. Aerul
fiind transparent primeşte direct o cantitate foarte mică de căldură de la Soare. Însă datorită
transparenţei aerului, razele solare ajung la suprafaţa terestră şi o încălzesc.
0156 - După ce este încălzit de către radiaţia solară Pământul emite la rândul său o radiaţie
cu lungimea de undă cuprinsă între 4 şi 80 μm, valori ce sunt situate în domeniul infraroşu, conform
figurilor nr. II.1.1 şi II.1.2. Având în vedere lungimile de undă ale radiaţiei solare şi cele ale
radiaţiei terestre s-a convenit ca radiaţia solară să fie denumită ,,radiaţie de lungime mică de undă”,
iar cea terestră ,,radiaţie de lungime mare de undă”.

Figura nr. II.1.1. Lungimea de undă şi frecvenţa diferitelor unde electromagnetice

0157 - Căldura emisă de Pământ este absorbită de către vaporii de apă şi de către dioxidul
de carbon şi retransmisă în atmosferă. Această retransmisie a căldurii este procesul principal prin
care este încălzită atmosfera şi explică de ce temperatura aerului scade cu creşterea altitudinii.
0158 - Toate corpurile radiază căldură. Corpurile calde radiază mai multă căldură decât
corpurile reci. Acesta înseamnă că toate corpurile ar pierde continuu căldură dacă nu ar primi
căldură din altă parte. Un corp se răceşte atât timp cât cantitatea de căldură emisă este mai mare
decât cea absorbită. În momentul în care cantitatea de căldură emisă este egală cu cea absorbită se
ajunge la o stare de echilibru, iar temperatura corpului rămâne constantă. La fel se întâmplă şi în
cazul aerului. În timpul zilei cantitatea de căldură primită este mai mare decât cantitatea cedată şi ca
urmare aerul se încălzeşte. În timpul nopţii situaţia este inversă, iar aerul se răceşte, vezi figura nr.
II.1.2.

NECLASIFICAT
22 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. II.1.2. Valorile temperaturii aerului ziua şi noaptea

0159 - Transferul căldurii prin radiaţie este prezent tot timpul în atmosferă. Uneori este
factorul dominant care determină creşterea temperaturii aerului (de exemplu în cazul zilelor senine),
alteori nu este aşa de important (de exemplu în cazul unor zile cu cer acoperit).
0160 - Transferul căldurii de la suprafaţa terestră către aer prin radiaţie este reprezentat
prin fluxul radiativ de undă lungă emis de către suprafaţa terestră. Acest flux are o contribuţie mai
mare la încălzirea atmosferei decât transferul prin conducţie moleculară. Radiaţia emisă de
suprafaţa terestră este absorbită selectiv de către vaporii de apă, bioxidul de carbon şi suspensiile
din atmosferă. Prin această absorbţie atmosfera se încălzeşte şi emite, la rândul său, radiaţii calorice
în toate direcţiile, deci şi înapoi către sol.
0161 - Conducţia termică este un proces transfer al energiei termice rezultat din diferenţa
de temperatură dintre corpuri adiacente sau părţi adiacente ale unui corp şi depinde de
conductibilitatea termică a corpurilor. Conductibilitatea calorică reprezintă proprietatea corpurilor
de a transmite căldura de la o moleculă la alta, de la o particulă la alta şi de la un strat la altul.
Propagarea căldurii se realizează totdeauna de la corpurile cu temperaturi mai ridicate către
corpurile cu temperaturi mai coborâte.
0162 - Pentru exprimarea cantitativă a conductibilităţii calorice a fost stabilit coeficientul
de conductibilitate calorică (λ), ce reprezintă cantitatea de căldură ce trece în timp de o secundă
printr-un strat de materie cu suprafaţa de 1 cm2 şi grosimea de 1 cm, pe o direcţie normală faţă de
cele două suprafeţe aflate în contact între care există o diferenţă termică de 1 0C. Unitatea de măsură
este cal/cm2·s·grad.
0163 - Printre corpurile cu conductibilitate calorică foarte mare se numără metalele, iar
printre corpurile cu conductibilitate foarte mică, substanţele organice şi aerul nemişcat conform
tabelului nr. II.1.2.
Tabelul nr. II.1.2.
Conductibilitatea calorică a unor substanţe
Nr. crt. Materia λ (cal/cm2·s·grad)
1. Argint 1,0100
2. Sol argilos 0,0044
3. Nisip 0,0040
4. Apa din sol 0,0020
5. Apa 0,0015
6. Aer nemişcat 0,00005

0164 - Aerul care se află în imediata apropiere a suprafeţei terestre este încălzit prin
conducţie pe un strat destul de subţire (maximum 4 cm) deoarece aerul are o conductibilitate

NECLASIFICAT
23 din 200
 NECLASIFICAT
termică scăzută. În timpul nopţii deoarece Pământul nu mai primeşte căldură de la Soare se răceşte.
Prin procesul de conducţie el răceşte şi aerul din imediata sa apropiere. Datorită faptului că aerul se
răceşte prin conducţie pe o grosime foarte mică, la înălţime mai mare temperatura aerului nu va fi
influenţată şi atunci apare situaţia de inversiune termică, temperatura în loc să scadă cu creşterea
înălţimii înregistrează o creştere.
0165 - Turbulenţa reprezintă denumirea mişcărilor dezordonate ale aerului sub forma
unor mici vârtejuri, al căror efect principal constă în amestecul volumelor de aer cu temperaturi
diferite, ceea ce implică un schimb (transport) caloric important între suprafaţa terestră şi aerul de
deasupra, precum şi între diferitele straturi de aer. Turbulenţa poate fi generată atât de cauze
termice, cât şi dinamice.
0166 - Turbulenţa termică ia naştere ca urmare a încălzirii inegale a suprafeţei terestre.
Aerul aflat deasupra diferitelor suprafeţe se încălzeşte inegal şi astfel apar curenţi ascendenţi de mică
intensitate deasupra suprafeţelor mai calde şi curenţi descendenţi deasupra suprafeţelor mai reci.
0167 - Turbulenţa dinamică apare în urma interacţiunii dintre volumele de aer aflate în
mişcare de-a lungul suprafeţei terestre şi neregularităţile acesteia.
0168 - Convecţia denumeşte mişcările ascendente ale volumelor de aer. Prin intermediul
acestor curenţi căldura de la suprafaţa terestră este transferată în atmosferă. Convecţia este cauzată
atât de cauze termice cât şi dinamice. Aerul se încălzeşte în contact cu suprafaţa terestră, devine mai
puţin dens decât aerul rece care îl înconjoară şi astfel apare curentul ascendent (este o turbulenţă
termică produsă la scară mare, adică pe suprafeţe relativ omogene şi extinse). Convecţia dinamică
se dezvoltă numai în situaţii speciale şi poate fi de natură frontală sau orografică, după cauza care
determină ascendenţa forţată a aerului: o altă masă de aer mai rece sau un obstacol orografic.
0169 - Convecţia reprezintă procesul cel mai important care produce schimbul
(transportul) de căldură între suprafaţa terestră şi aerul de deasupra, ca şi între diferitele straturi ale
atmosferei până la limita ei superioară.
0170 - Deoarece deosebirile dintre convecţie şi turbulenţă sunt neesenţiale, ele sunt incluse
adesea în denumirea unică de turbulenţă.
0171 - Advecţia reprezintă procesul prin care căldura este transferată prin mişcarea orizontală
a aerului. Atunci când aerul cald este deplasat într-o regiune şi înlocuieşte un aer rece preexistent
procesul se numeşte advecţie de aer cald sau advecţie caldă, iar atunci când un aer rece înlocuieşte un
aer cald preexistent procesul poartă denumirea de advecţie de aer rece sau advecţie rece.
0172 - Condensarea reprezintă procesul prin care vaporii trec în stare lichidă. O particulă
de aer care se deplasează ascendent va fi supusă unui proces de răcire adiabatică (particula de aer nu
face schimb de căldură cu mediul, iar creşterea volumului acesteia se face pe seama consumului de
energie internă). Datorită scăderii temperaturii aerului, vaporii de apă se condensează şi se formează
picături mici de apă. În procesul condensării se elimină o cantitate de căldură denumită căldură
latentă de condensare, cantitate de căldură ce încălzeşte aerul din cadrul acelei particule. În timpul
condensării se eliberează o cantitate mai mare de căldură decât în timpul desublimării sau îngheţării
şi de aceea a fost luată în calcul numai condensarea.

SECŢIUNEA a 2-a
Temperatura

1. Definiţie şi unităţi de măsură

0173 - Unul dintre cei mai importanţi parametrii ai aerului este temperatura. Pentru meteorologie
este importantă atât variaţia orizontală a temperaturii aerului cât şi variaţia verticală a acesteia.
0174 - (1) Temperatura este mărimea fizică utilizată pentru a caracteriza starea de încălzire
a unui mediu sau corp oarecare.
(2) La temperaturile din atmosferă caracteristicile aerului se apropie de cele ale gazului
ideal şi din acest motiv putem folosi formula care există între viteza de deplasare a moleculelor şi
temperatura gazului ideal şi în cazul aerului:
NECLASIFICAT
24 din 200
 NECLASIFICAT
C̄=a √ T , unde C̄ - este viteza medie de deplasare a particulelor;
T – temperatura absolută a gazului ideal;
a – constantă.
0175 - Pentru caracterizarea cantitativă a temperaturii aerului se utilizează în prezent trei
scări termometrice: Celsius, Fahrenheit şi absolută sau Kelvin.
0176 - Scara Celsius (t0C) are ca limite punctul de topire al gheţii, notat cu 0 0C, şi punctul
de fierbere al apei la presiune normală (760 mm Hg), notat cu 100 0C. Intervalul dintre aceste puncte
a fost împărţit în 100 părţi egale: 1/100 din acest interval a fost denumit ,,grad celsius”. Această
scară se foloseşte în majoritatea ţărilor.
0177 - Scara Fahrenheit (t0F) are ca punct de topire a gheţii temperatura de 32 0F iar ca
punct de fierbere (la 760 mm Hg) temperatura de 2120F. Intervalul dintre aceste puncte a fost
împărţit în 180 părţi egale: 1/180 din acest interval este egal cu un ,,grad fahrenheit”. Este folosită
în ţările anglo-saxone (SUA, Marea Britanie etc.).
0178 - De reţinut că de la un anumit punct există o valoare sub care este imposibil din
punct de vedere fizic ca temperatura să mai coboare; este temperatura la care moleculele sunt
imobile; această temperatură se numeşte „zero absolut”.
0179 - Scara absolută se întrebuinţează în calcule teoretice, deoarece cu ajutorul acestei
scări în calcule nici o dată nu obţinem temperaturi cu valori negative şi, în afară de aceasta, pentru
oricare valoare a presiunii atmosferice, densitatea aerului este invers proporţională cu temperatura
absolută (unitatea de măsură este kelvinul şi nu gradul kelvin; se poate spune că o temperatură este
egală cu 273,15 kelvini şi nu 273,15 grade kelvin). Această scară are ca punct de topire a gheţii
temperatura de 273.15 K.
0180 - Corespondenţa între cele trei scări de temperatură este prezentată în tabelul nr. II.2.1.
Tabelul nr. II.2.1.
Corespondenţa între cele trei scări de temperatură
Unitatea de Zero Topirea Fierberea
Scara
măsură absolut gheţii apei
Celsius (ºC) - 273,15ºC 0º C + 100ºC
Fahrenheit (ºF) - 459,67ºF + 32ºF +212ºF
Absolută Kelvin (K) 0K 273 K 373 K

0181 - Conversia temperaturii dintr-o scară în alta se face astfel:

a) transformarea din 0C în 0F:
t0F = 9/5 t0C + 32
- mental putem calcula astfel (Tourrès, 1998):
t0F = (t0C*2)-10%(t0C*2) + 32
- de exemplu dacă t0C = 20C, atunci:
t0F = (t0C*2)-10%(t0C*2) + 32 = 4 - 0,4 +32 = 3,6 +32 = 35,60F
b) transformarea din 0F în 0C:
t0C = 5/9 (t0F - 32)
- mental putem calcula astfel (Tourrès, 1998):
t0C = (t0F-32)/2 + 10%(t0F-32)/2
- de exemplu dacă t0F = 35,60F, atunci:
t0C = (t0F-32)/2 + 10%(t0F-32)/2 = 3,6/2 + 3,6/2*10% = 1,8 + 0,18 = =1,98 ≈ 20C
c) Notă:
 pentru a transforma 0F în K transformaţi mai întâi 0F în 0C şi apoi în K;
 pentru a transforma K în 0F transformaţi mai întâi K în 0C şi apoi în 0F.

2. Instrumente pentru măsurarea temperaturii aerului

NECLASIFICAT
25 din 200
 NECLASIFICAT
0182 - La sol temperatura aerului se măsoară cu ajutorul termometrului prezentat în figura
nr. II.2.1. Termometrul se amplasează la o înălţime de 2 m în adăpostul meteorologic prezentat în
figura nr. II.2.2. Elementul receptor folosit pentru măsurarea temperaturii aerului poate fi mercurul
sau alcoolul.

Figura nr. II.2.1. - Termometru ordinar Figura nr. II.2.2. - Adăpost pentru instrumente
meteorologice

0183 - În afară de termometrele cu mercur şi alcool se mai folosesc şi termometre

electrice. Pentru înregistrarea variaţiilor temperaturii aerului pe anumite intervale de timp se
folosesc termografele.
0184 - Temperatura aerului se măsoară şi la înălţimi mai mari în atmosferă cu ajutorul
radiosondelor. Radiosonda este un dispozitiv care înregistrează valorile temperaturii, presiunii şi
umidităţii şi care este ataşat unui balon, vezi figura nr. II.2.3. Valorile obţinute prin măsurători sunt
transmise unui centru de recepţie. Deplasarea radiosondei este urmărită cu ajutorul radarelor de sol,
ceea ce permite şi determinarea direcţiei şi vitezei vântului la acele înălţimi. Viteza de urcare a
radiosondei este de cca 400 m/min, iar altitudinea maximă până la care poate urca este cuprinsă
între cca 22.000m şi 34.000m.

Figura nr. II.2.3. - Radiosonda

3. Variaţiile temperaturii aerului

0185 - Temperatura aerului variază în funcţie de anumiţi factori. Dintre aceştia cei mai
importanţi sunt:

NECLASIFICAT
26 din 200
 NECLASIFICAT
a) unghiul dintre razele Soarelui şi suprafaţa terestră: determină variaţii ale temperaturii în
funcţie de latitudine şi anotimp;
b) înălţimea;
c) momentul zilei;
d) natura suprafeţei terestre;
e) relieful;
0186 - (1) Variaţia temperaturii aerului în funcţie de unghiul Soarelui deasupra
orizontului cuprinde:
a) variaţia în funcţie de latitudine;
b) variaţia în funcţie de anotimp.
(2) Variaţia temperaturii în funcţie de latitudine. La Ecuator razele solare sunt
perpendiculare pe suprafaţa terestră. La latitudini mai înalte ele cad oblic pe suprafaţa terestră. În
acest caz cantitatea de căldură primită pe unitatea de suprafaţă va fi mai mare la Ecuator decât la
latitudini mai înalte, unde aria suprafeţei terestre încălzită de aceeaşi cantitate de căldură va fi mai
mare, vezi figura nr. II.2.4. Din această cauză temperatura aerului va scădea pe măsură ce valorile
latitudinii cresc, cele mai scăzute valorile ale temperaturii aerului fiind întâlnite la poli.

Figura nr. II.2.4. - Variaţia suprafeţei iluminată de razele solare în funcţie de latitudine

(3) Variaţia temperaturii în funcţie de anotimp. Temperatura aerului variază şi în

funcţie de înălţimea Soarelui pe bolta cerească. Astfel în timpul echinocţiilor de primăvară şi de
toamnă (21-22 martie şi respectiv 22-23 septembrie) razele solare sunt perpendiculare pe Ecuator şi
vor determina apariţia în această zonă a unor temperaturi maxime, vezi figura nr. II.2.5. În cazul
solstiţiilor situaţia se schimbă. În timpul solstiţiului de vară (21-22 iunie) razele solare sunt
perpendiculare pe suprafaţa terestră în emisfera nordică în zona Tropicului Racului (23027’ sau
23,50). Din această cauză aici se va atinge valoarea maximă a temperaturii. În cazul solstiţiului de
iarnă (21-22 decembrie) Soarele are înălţimea minimă deasupra orizontului în emisfera nordică şi în
acest moment se va înregistra valoarea minimă a temperaturii aerului. În general, la latitudinile
temperate, valoarea maximă a temperaturii se înregistrează în luna iulie, iar cea minimă în luna
ianuarie.

NECLASIFICAT
27 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. II.2.5. Mişcarea de revoluţie a Pământului

(4) Valorile extreme ale temperaturii aerului atinse pe Terra sunt următoarele:
a) temperatura maximă: + 580C; această valoare a fost înregistrată la El Azizia, Libia,
în anul 1922;
b) temperatura minimă: – 89,20C; a fost măsurată în 1983, la staţia rusească de cercetări
Vostok din Antarctica.
(5) Valorile extreme înregistrate în ţara noastră sunt:
a) temperatura minimă: -38,50C; s-a înregistrat la Bod (jud. Braşov), la 25 ianuarie 1942;
b) temperatura maximă: 44,50C, la Ion Sion (jud. Brăila), la 10 august 1951.
0187 - (1) Variaţia temperaturii cu înălţimea. - Suprafaţa terestră fiind principala sursă
de încălzire pentru aer, rezultă că temperatura aerului scade cu creşterea înălţimii. După cum am
precizat şi în cadrul analizei structurii verticale a atmosferei, mărimea care caracterizează variaţia
verticală a temperaturii aerului poartă denumirea de gradient vertical de temperatură iar valoarea
lui este dată de formula: γ = -dt/dz.
(2) De asemenea, precizăm din nou cele mai utilizate valori ale gradientului vertical de
temperatură:
a) gradientul adiabatic uscat: 10C/100m (sau 30C/1000ft);
b) gradientul adiabatic standard: 0,650C/100m (sau 20C/1000ft).
(3) De regulă, temperatura aerului scade cu creşterea înălţimii. Sunt şi cazuri în care
temperatura aerului rămâne constantă cu creşterea înălţimii sau chiar creşte. Reamintim că stratul de
aer în care temperatura rămâne constantă cu creşterea înălţimii se numeşte de strat de izotermie,
iar cel în care temperatura aerului creşte cu creşterea înălţimii se numeşte de strat de inversiune,
vezi figura nr. II.2.6.
(4) În funcţie de procesul care determină formarea inversiunii aceasta poartă diferite
denumiri:
a) inversiune de radiaţie: inversiune generată de răcirea nocturnă;
b) inversiune de advecţie: inversiunea produsă prin răcirea unui aer mai cald de către o
suprafaţă mai rece peste care acesta se deplasează;
c) inversiune de comprimare sau de subsidenţă: aerul care se deplasează descendent în
atmosferă va fi supus unei comprimări adiabatice care va duce la creşterea temperaturii lui; aşadar,
temperatura acestui volum de aer va fi mai mare decât cea a aerului de la un nivel inferior şi astfel
va lua naştere respectiva inversiune.

NECLASIFICAT
28 din 200
 NECLASIFICAT

Inversiune

ÎNĂLŢIMEA TROPOPAUZA

Strat de izotermie

Inversiune tipică de
dimineaţă după o noapte
cu cer senin

TEMPERATURA

Figura nr. II.2.6. - Inversiuni şi izotermii

0188 - (1) Variaţia zilnică a temperaturii aerului - temperatura aerului atinge valoarea
maximă între orele 14 şi 15, la 2 – 3 ore după trecerea Soarelui pe la meridian. Valoarea minimă se
atinge la circa o jumătate de oră după răsăritul Soarelui, vezi figura nr. II.2.7. Cele mai mari variaţii
zilnice ale temperaturii aerului sunt înregistrate în zilele cu cer senin şi vânt slab.
(2) Influenţa norilor asupra variaţiilor zilnice ale temperaturii aerului - atunci când în
cursul zilei cerul este înnorat, o mare parte din radiaţia solară este reflectată de către nori şi nu
ajunge la sol. Efectul acestei situaţii este că suprafaţa terestră nu mai este încălzită foarte mult şi
atunci se observă o reducere a temperaturii maxime din ziua respectivă. În timpul nopţii situaţia este
inversă: norii care acoperă cerul se comportă ca un ecran protector, reflectând o mare parte din
cantitatea de radiaţie terestră de lungime mare de undă. Din această cauză aerul se va răci mai puţin,
iar temperatura minimă va înregistra o creştere faţă de zilele cu cer senin.
(3) Efectul vântului asupra variaţiilor zilnice de temperatură - scurgerea turbulentă a
aerului în timpul zilei va determina amestecul aerului cald din apropierea suprafeţei terestre cu cel
mai rece de la înălţime. De asemenea, aerul se va afla un timp mai scurt sub influenţa suprafeţei
terestre ceea ce va conduce la o încălzire mai redusă a acestuia. Efectul acestei stări de lucruri este
reducerea valorii temperaturii maxime faţă de o zi cu vânt slab. Intensificările de vânt produse în
timpul nopţii contribuie la creşterea temperaturii minime. Aerul răcit de suprafaţa terestră este
amestecat cu aerul mai cald de deasupra şi astfel temperatura minimă va creşte. În concluzie
existenţa stratului noros şi a mişcării turbulente a aerului vor determina o scădere a amplitudinilor
variaţiilor zilnice ale temperaturii aerului.
(4) Variaţia zilnică a temperaturii aerului deasupra mării - variaţiile zilnice ale
temperaturii aerului deasupra mării sunt foarte mici, în general ca valoare sunt sub 1 0C. Variaţia
temperaturii aerului deasupra mării este aşa de mică deoarece apa are o căldură specifică mare
comparativ cu alte substanţe, iar valoarea creşterii de temperatură este invers proporţională cu
căldura specifică. Căldura specifică a apei este de cca 4 ori mai mare decât a solului (atunci când
cantitatea de apă conţinută de sol creşte, creşte şi căldura specifică a solului).

NECLASIFICAT
29 din 200
 NECLASIFICAT

0
2 Temperatura

Temperatura minimă
4
6

Soarele răsare
8
10
12
14

Temperatura maximă
16

Soarele la meridian
18
20
22
24
Timpul

Figura nr. II.2.7. - Variaţia zilnică a temperaturii aerului

0189 - (1) Variaţia temperaturii aerului în funcţie de natura suprafeţei terestre. După
cum am văzut şi mai sus variaţiile temperaturii aerului deasupra mării sunt foarte mici deoarece apa
are nevoie de o durată mai mare pentru a se încălzi (dar şi pentru a se răci). Mai mult, la înălţimi
mici ale Soarelui deasupra orizontului o mare parte din radiaţia solară este reflectată. Din cauza
faptului că temperatura la suprafaţa mării scade foarte puţin, ceaţa de radiaţie nu se poate forma
aici. Un alt efect al amplitudinii mici a temperaturii aerului deasupra mării este apariţia diferenţelor
de temperatură între mare şi uscat, diferenţe care conduc la apariţia brizelor.
(2) Deasupra uscatului variaţiile temperaturii aerului sunt mai mari. Totuşi, se observă şi
aici o încălzire diferenţiată a aerului în funcţie de natura solului. Astfel, un sol descoperit se va
încălzi mai uşor faţă de un sol acoperit cu vegetaţie (uneori aceste diferenţe pot depăşi 4 0C). Invers,
un sol descoperit se va răci mai repede decât un sol acoperit cu vegetaţie. Efectul apariţiei acestor
diferenţe de temperatură este formarea curenţilor calzi ascendenţi sau a convecţiei.
(3) Atunci când solul este acoperit cu un strat de zăpadă se constată un fenomen aparte.
Datorită culorii sale, zăpada reflectă o mare parte din radiaţia solară primită şi astfel nu permite
creşterea însemnată a temperaturii aerului. În schimb în timpul nopţii, în condiţii de cer senin,
temperatura aerului scade, ajungându-se astfel la temperaturi foarte coborâte ale aerului dacă acest

NECLASIFICAT
30 din 200
 NECLASIFICAT
proces durează o perioadă îndelungată. Un loc în care apare un astfel de proces este Siberia. Sub
efectul acestui proces temperaturile aerului pot scădea în Siberia până sub -700C.
0190 - (1) Variaţia temperaturii aerului în funcţie de relief - se observă diferenţe
însemnate în ceea ce priveşte variaţia temperaturii aerului între locurile deschise şi depresiuni.
Astfel aerul va staţiona mai mult în depresiuni şi se va răci mai accentuat, pe de o parte datorită
radiaţiei nocturne iar pe de altă parte datorită coborârii în depresiune a aerului răcit pe versanţi.
Datorită acestei circulaţii a aerului, pe versanţi vor fi temperaturi mai ridicate. Ca urmare a
temperaturilor mai scăzute din văi, aerul ceţos şi ceaţa se vor forma mai întâi aici.
(2) Diferenţe de temperatură se observă şi între continente şi mări. În timpul iernii apa este
mai caldă, iar uscatul mai rece. Urmarea acestui fapt este deplasarea aerului rece de pe uscat către
mare. În timpul verii acest proces este invers. Atunci când se desfăşoară la scară mare acest proces
poartă numele de muson (de exemplu, musonii de iarnă şi de vară din Asia de sud şi sud-est).

CAPITOLUL III
Presiunea atmosferică

SECŢIUNEA 1
Definiţie şi unităţi de măsură

0301 - (1) Variaţiile presiunii atmosferice sunt foarte importante. Se ştie că atunci când
presiunea scade se aşteaptă înrăutăţirea vremii.
(2) Studiul presiunii atmosferice este foarte important pentru meteorologie. În lucrarea
,,The Handbook of Aviation Meteorology” se afirmă: “The study of atmospheric pressure may be
said to form the foundation of the science of meteorology” (Se poate spune că studiul presiunii
atmosferice este fundamentul meteorologiei).
0302 - Presiunea atmosferică este egală cu greutatea unei coloane de aer (care are
înălţimea egală cu distanţa dintre suprafaţa terestră sau un nivel oarecare şi limita superioară a
atmosferei) raportată la unitatea de suprafaţă (1 cm2), vezi figura nr. III.1.1.

Figura nr. III.1.1. - Presiunea atmosferică

0303 - (1) Unităţile de măsură ale presiunii sunt: mm Hg (milimetri coloană de mercur),
hPa (hectopascalul), mb (milibarul), în Hg (inches -inci- coloană de mercur), atmosfera etc.
Corespondenţa între diferitele unităţi ale presiunii atmosferice este următoarea:

NECLASIFICAT
31 din 200
 NECLASIFICAT
760 mm Hg = 1013,25 hPa = 1013,25 mb = 29,92 în. Hg = 1 atm.
(2) Cea mai utilizată unitate de măsură pe plan internaţional este hPa (1 hPa = 100 Pa).
Pentru o transformare mai uşoară transformare a presiunii din hPa sau mb în mm Hg se poate utiliza
formula: P1 [ mmHg ] =3/4⋅P 2 [ hPa sau mb ]
SECŢIUNEA a 2-a
Instrumente pentru măsurarea presiunii atmosferice

0304 - (1) Măsurarea presiunii atmosferice se realizează de către staţiile meteorologice cu

ajutorul barometrelor cu mercur sau aneroide prezentate în figurile nr. III.2.1 şi III.2.2. La
barometrul cu mercur elementul receptor este coloană de mercur iar la cel aneroid o capsulă
aneroidă. Staţiile meteorologice automate folosesc barometre digitale la care elementul receptor este
constituit dintr-un senzor de presiune piezo-rezistiv.
(2) Pentru măsurarea variaţiilor presiunii atmosferice se utilizează aparate denumite
barografe, vezi figura nr. III.2.3. Şi la bordul aeronavelor se mai pot utiliza barometre digitale , vezi
figura nr. III.2.4.

NECLASIFICAT
32 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. III.2.2. - Barometrul aneroid

Figura nr. III.2.1. - Barometrul

cu mercur

Figura nr. III.2.3. - Principiul de funcţionare al

barografului

Figura nr. III.2.4. - Barometru digital utilizat la bordul aeronavelor

NECLASIFICAT
33 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 3-a
Distribuţia în spaţiu a presiunii atmosferice

0305 - În funcţie de factorii care o determină şi influenţează (temperatura, volumul,

densitatea, acceleraţia gravitaţională şi circulaţia aerului), presiunea atmosferică prezintă o
distribuţie spaţială variabilă atât pe verticală cât şi pe orizontală.

1. Distribuţia verticală a presiunii atmosferice

0306 - Datorită faptului că presiunea atmosferică reprezintă greutatea cu care apasă aerul
pe unitatea de suprafaţă, rezultă că atunci când coloana de aer se micşorează presiunea atmosferică
scade. Cu alte cuvinte presiunea atmosferică scade o dată cu creşterea înălţimii sau creşte cu
scăderea înălţimii, vezi figura nr. III.2.5.

Figura nr. III.2.5. - Variaţia presiunii atmosferice cu creşterea înălţimii

0307 - (1) Pentru caracterizarea variaţiei presiunii atmosferice a fost introdus gradientul
baric (G). Acesta reprezintă vectorul îndreptat după normala pe suprafaţa izobarică (suprafaţa pe
care presiunea atmosferică este constantă) în direcţia scăderii presiunii. Mărimea acestui vector este
egală cu valoarea scăderii presiunii corespunzătoare unei unităţi de distanţă:
G = -dp/dn, unde dp - este diferenţa de presiune între două puncte situate pe aceeaşi
normală faţă de suprafaţa izobarică;
dn – distanţa dintre cele două puncte considerate.
(2) Cu ajutorul gradientului baric se poate analiza distribuţia presiunii aerului atât în plan
orizontal cât şi vertical.
0308 - (1) O mărime importantă pentru studiul variaţiei verticale a presiunii atmosferice
este treapta barică. Aceasta este o mărime inversă gradientului vertical al presiunii atmosferice şi
se defineşte ca fiind distanţa pe verticală cu care trebuie să urcăm sau să coborâm pentru ca
presiunea să varieze cu 1 hPa sau 1 mmHg.
(2) Valorile treptei barice din apropierea suprafeţei terestre utilizate în calcule de altimetrie
sunt următoarele: 27 ft/hPa; 8,3 m/hPa; 11 m/mm Hg.
(3) Treapta barică se poate calcula şi cu următoarea formulă:

NECLASIFICAT
34 din 200
 NECLASIFICAT
8000
h= (1+0 , 004⋅t m )
P0 , unde: P0 – reprezintă presiunea pentru care se calculează
treapta barică
tm – reprezintă temperatura medie a stratului pentru care se calculează treapta barică
(4) Exemplu de calcul a treptei barice la presiunea de 1020 hPa şi 50C:
8000 8000
h= (1+0 , 004⋅t m )= (1+0 , 004⋅5 )=8 m/hPa
1020 1020 .
(5) Variaţia treptei barice (în m/hPa) în funţie de valorile temperaturii şi presiunii
atmosferice este prezentată în tabelul nr. III.2.1.
Tabelul nr. III.2.1.
Variaţia treptei barice în funcţiede presiune şi temperatură
Presiunea Temperatura
(în hPa) -400C -200C 00C 200C 400C
1000 6,7 7,4 8,0 8,6 9,3
500 13,4 14,7 16,0 17,3 18,6
100 67,2 73,6 80,0 86,4 92,8

(6) După cum se observă din tabelulde mai sus valoarea treptei barice creşte o dată cu
creşterea înălţimii. Treapta barică se foloseşte pentru reducerea presiunii atmosferice de la nivelul
staţiei la nivelul mediu al mării sau la oricare alt nivel de referinţă, atunci când se cunoaşte
altitudinea staţiei respective (vezi capitolul VII).

2. Distribuţia orizontală a presiunii atmosferice

0309 - (1) Pentru a analiza distribuţia presiunii atmosferice, valorile acesteia observate la
staţiile meteorologice şi reduse la nivelul mediu al mării se trec pe hărţile meteorologice sinoptice.
Mai departe se trasează linii de valoare egală a presiunii atmosferice, denumite izobare. Acestea se
pot trasa din 5 în 5 hPa sau din 4 în 4 hPa, conform figurii nr. III.2.6.
(2) Pentru întocmirea hărţilor sinoptice se utilizează presiunea redusă la nivelul mediu al
mării, presupunând că există un strat izoterm (cu temperatura momentului în care se face corecţia
presiunii) între staţie şi nivelul mediu al mării (Mean Sea Level - MSL). Pentru acest tip de presiune
se foloseşte abrevierea QFF. Calculul QFF se poate realiza utilizând formula:
QFF = P0 + cota staţiei/treapta barică.
P0 reprezintă presiunea corectată la 00C la nivelul staţiei meteorologice, iar treapta barică
se calculează cu formula de mai sus înfuncţie de temperatura aerului de la momentul erspectiv.

a) b)
Figura nr. III.2.6. - Extrase din hărţi sinoptice cu izobare trasate din:

NECLASIFICAT
35 din 200
 NECLASIFICAT
5 în 5 hPa (a) şi din 4 în 4 hPa (b)

0310 - (1) Izobarele delimitează relieful baric ale cărui forme principale sunt: ciclonul,
anticiclonul, talvegul depresionar, dorsala anticiclonică, şaua barică, culoarul depresionar şi
mlaştina barometrică. Aceste forme barice vor fi prezentate în capitolul cu acelaşi titlu.
(2) Suprafeţele care au aceeaşi presiune atmosferică poartă denumirea de suprafeţe
izobarice. Exemple de suprafeţe izobarice: 1000 hPa, 950 hPa, 850 hPa, 700 hPa, 500 hPa etc.
Aceste suprafeţe se află la altitudini diferite în diferite puncte de pe suprafaţa terestră, vezi figura nr.
III.2.7.

500 hPa

700 hPa

850 hPa

950 hPa

Figura nr. III.2.7. Poziţia suprafeţelor izobarice

0311 - (1) Gradientul baric se poate calcula pe hărţile sinoptice prin raportul dintre
diferenţa de presiune a punctelor între care vrem să calculăm gradientul şi distanţa dintre ele
exprimată în grade meridian (pentru un grad meridian se ia ca valoare de referinţă valoarea de la
Ecuator care este de cca 111 km).
(2) În practica meteorologică se utilizează următoarea metodă pentru calcularea
gradientului baric, confom figurii nr. III.2.8: se măsoară pe normala la două izobare distanţa dintre
ele (330 km de exemplu) şi se raportează la ea produsul dintre diferenţa de presiune (5 hPa) şi
lungimea arcului de 10 Ecuator (111 km).
G = (5·111)/330 = 1,68 hPa/10 Ecuator

Figura nr. III.2.8. Calculul gradientului baric

(3) După cum se poate observa din formula de mai sus, gradientul baric este invers
proporţional cu distanţa dintre izobare, adică atunci când izobarele sunt apropiate gradientul baric
este mare şi invers.

NECLASIFICAT
36 din 200
 NECLASIFICAT
(4) Viteza vântului generat de gradientul baric se poate obţine empiric înmulţind gradientul
cu 3 (metodă prezentată de Bordeianu Ştefan). Revenind la gradientul calculat mai sus obţinem
viteza vântului: v = 1,68·3 = 5,04 m/s.

SECŢIUNEA a 4-a
Variaţiile presiunii atmosferice

0312 - Variaţia diurnă- în zonele temperate variaţia diurnă a presiunii atinge cel mult un
hPa, în timp ce în zonele tropicale ea poate atinge câţiva hPa. Presiunea creşte între orele 04 şi 10 şi
16 şi 22 şi prezintă scăderi între orele 10 şi 16 şi 22 şi 04 (ora de iarnă). În decurs de 24 de ore se
constată două maxime şi două minime, vezi figura nr. III.2.9.

Figura nr. III.2.9. - Variaţia zilnică a presiunii atmosferice

la diferite latitudini

0313 - Variaţia anuală a presiunii atmosferice înregistrează pe continente valori mai

ridicate iarna şi mai scăzute vara. Pe mări şi pe oceane se observă o variaţie inversă: valorile
maxime se înregistrează vara, iar cele minime iarna.

NECLASIFICAT
37 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL IV
Apa în atmosferă

SECŢIUNEA 1
Fazele şi schimbările de fază ale apei

0401 - Aerul are în compoziţia sa apă, care poate fi sub formă de vapori, lichidă sau solidă.
În stare de vapori, apa este invizibilă, pe când în celelalte două stări – lichidă şi solidă – ea este
vizibilă.
0402 - Apa din atmosferă provine din evaporarea de pe suprafaţa globului terestru.
Procesul de evaporare în atmosferă are loc permanent şi el depinde de temperatură. Procesul
propriu-zis are loc până în momentul când aerul devine saturat, adică conţine cantitatea maximă de
vapori de apă. Existenţa unui surplus de vapori (stare de suprasaturaţie) duce la condensare. Starea
de suprasaturaţie durează foarte puţin, deoarece vaporii de apă se condensează imediat şi această
stare dispare.
0403 - (1) Principalele însuşiri ale celor trei stări de agregare a apei prezintă diferenţieri
notabile după cum se observă în tabelul nr. IV.1.1.
Tabelul nr. IV.1.1.
Fazele apei şi principalele lor însuşiri fizice
Nr. crt. Însuşiri fizice Vapori Apă pură Gheaţă
1. Densitatea (g/cm3) 0,623 0,99987 0,917
2. Căldura specifică(cal/g·grad) 0,330 1,002 0,5
3. Căldura latentă (cal/g) 597 677 80

(2) Căldura latentă este căldura absorbită sau cedată de unitatea de volum dintr-un corp
într-o transformare de fază efectuată la temperatură şi presiune constantă.
0191 - (1) Apa trece dintr-o stare în alta prin următoarele procese: evaporarea,
condensarea, solidificarea, topirea, sublimarea şi desublimarea (figura nr. IV.1.1.).

Figura IV.1.1. - Schimbările de fază ale apei

(2) Evaporarea. Trecea apei din faza lichidă în faza gazoasă poartă numele de evaporare.
Procesul are loc la suprafaţa lichidului şi se datorează faptului că, în mişcarea haotică, unele dintre
moleculele apei ating viteze suficient de mari pentru a învinge rezistenţa peliculei de absorţie şi a
pătrunde în aerul de deasupra. Continuându-şi mişcarea haotică, o parte din moleculele care
părăsesc suprafaţa lichidului se pot întoarce în masa acestuia. Cât timp numărul moleculelor care
părăsesc suprafaţa lichidului este mai mare decât al celor care se întorc, procesul evaporării
continuă. Când cele două fluxuri sunt egale, evaporarea încetează aerul fiind saturat cu vapori de
NECLASIFICAT
38 din 200
 NECLASIFICAT
apă. În situaţiile când aerul de deasupra suprafeţei evaporante este suprasaturat cu vapori de apă,
numărul moleculelor care se întorc în masa lichidului este mai mare decât al celor care o părăsesc.
Suprasaturaţia creează condiţii favorabile pentru condensarea sau desublimarea vaporilor de apă.
Evaporarea se face cu consum de căldură şi pentru un gram de apă sunt necesare aproximativ 600
calorii. Căldura consumată se numeşte ,,căldură latentă de evaporare”.
(3) Condensarea. Trecerea apei din faza gazoasă în cea lichidă poartă numele de
condensare. Pentru ca vaporii de apă dintr-un volum de aer să se condenseze sunt necesare două
condiţii şi anume: suprasaturaţia şi prezenţa nucleelor de condensare (particule higroscopice,
pulberi fine, ioni).
(4) Solidificarea – topirea. Solidificarea reprezintă fenomenul prin care apa lichidă trece
în stare solidă. Procesul are loc atunci când temperatura scade sub 0 0C. Transformarea apei în
gheaţă este însoţită de o eliberarea de căldură, cca 80 calorii pentru 1 g (,,căldură latentă de
solidificare”). Fenomenul invers solidificării, adică trecerea apei din stare solidă în stare lichidă,
poartă numele de topire. Un fenomen aparte, o abatere de la legea solidificării apei, este acela al
menţinerii, în anumite cazuri, a apei în stare lichidă la temperaturi sub 00C. Fenomenul poartă
denumirea de suprarăcire sau suprafuziune. În nori picăturelele de apă se pot menţine în stare
lichidă uneori până aproape de – 400C. Această stare de echilibru poate fi distrusă în momentul
ciocnirii acestor picături de apă cu aeronava şi astfel se formează givrajul pe aeronave.
(5) Sublimarea – desublimarea. Sublimarea reprezintă trecerea apei din stare solidă direct
în stare gazoasă (un alt exemplu de substanţă care sublimează este naftalina). Procesul invers, adică
trecerea din stare gazoasă în stare solidă poartă denumirea de desublimare. În atmosferă acest
proces se produce atunci când aerul este încărcat cu nuclee de desublimare.
(6) Atunci când schimburile de molecule între faze apei se compensează reciproc, este
posibilă atingerea echilibrului (punctul triplu al apei). Acesta apare şi se menţine conform figurii nr.
IV.1.2., numai dacă se întrunesc şi se menţin anumite condiţii se temperatură (0,00960C) şi de
tensiune a vaporilor (6,1 hPa).

e(hPa)
C A
12

Apă
10

Gheaţă
8

6
O

2 B’

B
0
-16 -12 -8 -4 0 4 8 t (0C)

Figura IV.1.2. - Punctul triplu al apei

0192 - În troposferă, apa poate exista simultan în toate cele trei faze ele sale, cum se
întâmplă, de exemplu în cazul norilor cu dezvoltare verticală. Între aceste faze au loc schimburi
neîncetate care se realizează fie cu consum (evaporarea apei şi gheţii, topirea gheţii), fie cu eliberare
de căldură (condensarea şi desublimarea).

SECŢIUNEA a 2-a

NECLASIFICAT
39 din 200
 NECLASIFICAT
Principalele mărimi care definesc umezeala aerului

0193 - Înainte de a prezenta mărimile care caracterizează conţinutul de apă al aerului vor fi
prezentate câteva definiţii în scopul înţelegrii mai uşoare a acestora:
a) aer umed: amestec format din aer uscat şi vapori de apă;
b) aer saturat cu vapori de apă: amestec format din aer uscat şi vapori de apă saturaţi;
saturarea se poate realiza prin aport de vapori de apă, prin răcire şi prin amestec (prezenţa simultană
a celor două procese menţionate anterior).
0194 - (1) Pentru definirea cantităţii de vapori de apă din aer şi a diferitelor lui însuşiri
higrometrice se utilizează o serie de mărimi şi unităţi de măsură. Dintre acestea cele mai importante
sunt:
a) tensiunea sau forţa elastică a vaporilor de apă;
b) umezeala absolută;
c) umezeala specifică;
d) umezeala relativă;
e) temperatura punctului de rouă.
(2) Tensiunea sau forţa elastică a vaporilor de apă reprezintă presiunea parţială
exercitată de vaporii de apă în cadrul presiunii generale a atmosferei şi este direct proporţională cu
temperatura aerului. Tensiunea vaporilor de apă este de două feluri:
a) tensiunea reală (e) - presiunea vaporilor de apă la un moment dat;
b) tensiunea maximă sau de saturaţie (E) este presiunea vaporilor de apă care saturează
aerul la o temperatură dată; la fel ca tensiunea reală a vaporilor de apă, ea creşte cu creşterea
temperaturii (deoarece creşte capacitate aerului de a înmagazina vapori de apă) şi scade atunci când
scade temperatura aerului; în funcţie de valorile lui e şi E pot apărea trei situaţii: e<E - aerul este
nesaturat, e=E - aerul este saturat şi e>E aerul este suprasaturat.
(3) Umezeala absolută reprezintă cantitatea de vapori de apă în grame conţinută de un m 3
de aer; poate fi reală („a”) sau maximă („A”).
(4) Umezeala specifică: reprezintă cantitatea de vapori de apă în grame conţinută de 1 kg
de aer; la rândul ei poate fi reală („s”) sau maximă („S”).
(5) Umezeala relativă (r): este raportul dintre tensiunea (presiunea) reală a vaporilor de
apă ,,e” şi tensiunea (presiunea) maximă ,,E” şi se exprimă în procente:
r = e/E*100 [ %]

a) umezeala relativă are o variaţie diurnă inversă faţă de temperatură: un maxim dimineaţa
şi un minim ziua către orele 14.00;
b) variaţia anuală a umezelii relative prezintă un maxim iarna şi un minim vara.
(6) Temperatura punctului de rouă: temperatura pe care trebuie să o atingă aerul în
condiţii de presiune constantă pentru ca vaporii de apă să se condenseze; atunci când umiditatea
aerului este 100% temperatura aerului este egală cu temperatura punctului de rouă; din acest
moment orice scădere a temperaturii atrage după sine condensarea vaporilor de apă deveniţi
excesivi şi depunerea lor sub forma picăturilor de rouă dacă temperatura este pozitivă sau brumă
dacă temperatura este negativă; dacă aerul se deplasează ascendent şi ajunge la nivelul la care
umezeala relativă este egală cu 100% spunem că aerul a atins punctul de condensare;
(7) deficitul de saturaţie (d): reprezintă diferenţa dintre tensiunea de saturaţie (E) şi
tensiunea reală (e):
d=E–e

NECLASIFICAT
40 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL V
Transformări adiabatice şi stabilitatea verticală a atmosferei

SECŢIUNEA 1
Transformări adiabatice

0501 - Transformarea adiabatică este acea transformare a aerului (comprimare sau

destindere) în cursul căreia nu se realizează schimb de căldură cu mediul exterior.
0502 - Comprimarea adiabatică provoacă creşterea temperaturii aerului, iar destinderea
adiabatică sau detenta adiabatică produce răcirea aerului.
0503 - Transformarea adiabatică în cursul căreia particula de aer nu atinge starea de
saturaţie se numeşte transformare adiabatică uscată. În cazul unei astfel de transformări urcarea
particulei de aer conduce la destindere şi răcire, iar coborârea acesteia este însoţită de comprimare şi
încălzire.
0504 - Dacă în cursul unei transformări adiabatice se produce schimbarea stării de fază a
apei, aceasta poartă numele de transformare adiabatică umedă.
0505 - Urcarea unei particule în cazul transformării adiabatice umede conduce la
destinderea şi răcirea aerului, ce au ca urmare saturarea şi condensarea vaporilor de apă conţinuţi de
către acesta. Condensarea este însoţită de eliberare de căldură şi, datorită acestui fapt, rata de
scădere a temperaturii în aerul umed este mai mică decât în aerul uscat.
0506 - În situaţia în care particula de aer umed coboară se produce comprimarea şi
încălzirea aerului care conduc la evaporarea apei. Această evaporare consumă o parte din căldura
generată de încălzirea prin comprimare.

SECŢIUNEA a 2-a
Gradienţi adiabatici

0507 - Gradientul adiabatic exprimă rapiditatea cu care variază temperatura unei particule
de aer în cursul unei destinderi sau comprimări adiabatice.
0508 - Considerăm o particulă de aer cu coordonatele z0 şi t0, vezi figura nr. V.2.1. Dacă
această particulă urcă la nivelul z1 ea va suferi o destindere adiabatică. În funcţie de conţinutul de
umezeală al particulei de aer se pot deosebi două situaţii: particula de aer este nesaturată sau
saturată.

Figura nr. V.2.1. - Variaţia temperaturii unei particule

de aer uscat (1) şi umed (2)

NECLASIFICAT
41 din 200
 NECLASIFICAT
0509 - În cazul în care particula de aer rămâne nesaturată temperatura finală la z1 va fi t.
Curba după care variază temperatura particulei (t0-t) poartă numele de adiabată uscată.
0510 - Atunci când particula de aer este saturată, temperatura finală la nivelul z1 va fi tu.
Valoarea tu va fi mai mare decât t deoarece căldura eliberată în timpul condensării vaporilor de apă
atenuează răcirea aerului provocată de destinderea adiabatică. Curba care reprezintă variaţia
particulei de aer umed poartă numele de pseudoadiabată saturată sau pseudoadiabată umedă.
0511 - După cum deja ştim, raportul dintre variaţia temperaturii aerului între două puncte
şi distanţa dintre ele poartă numele de gradient termic. Se notează cu γ şi, conform figurii 5.1, are
valori diferite pentru aerul uscat şi umed, astfel:
Δt
γ us=−
a) pentru aerul uscat: Δz ; are valoarea de 10C/100 m (30C/1000 ft);
Δt um
γ um=−
b) pentru aerul umed: Δz ; valoarea medie este de 0,60C/100 m (1,8 0C/1000
ft).
0512 - Semnul minus din formulele de mai sus permite obţinerea unor valori pozitive ale
gradienţilor termici atunci când temperatura aerului scade cu creşterea înălţimii. Dacă temperatura
aerului creşte cu înălţimea gradientul termic este negativ. Atunci când temperatura aerului rămâne
constantă cu creşterea înălţimii gradientul termic este egal cu zero.

SECŢIUNEA a 3-a
Stabilitatea verticală a atmosferei

0513 - Atunci când analizăm stabilitatea verticală a atmosferei, studiem de fapt

posibilitatea de producere a mişcărilor verticale ale aerului.
0514 - Pentru a analiza dacă aerul se poate deplasa pe verticală, este necesar să comparăm
gradientul local al temperaturii aerului (gl) cu cel adiabatic uscat (gus).
0515 - În funcţie de cei doi gradienţi verticali ai temperaturii aerului pot exista trei situaţii:
a) gl > gus;
b) gl = gus;
c) gl < gus.
0516 - (1) Cazul 1: gl > gus. Aceasta înseamnă că o dată cu creşterea înălţimii temperatura
unei particule de aer scade cu mai mult de 10C pentru fiecare 100m de ridicare, conform figurii nr.
V.3.1.
(2) Temperatura particulei la nivelul iniţial z0 se presupune că este egală cu temperatura
atmosferei la acel nivel: Ti0 = Te0
(3) Deplasăm particula adiabatic (adică fără schimb de căldură cu exteriorul) la nivelul
superior z2. La acest nivel particula are temperatura Ti2 (i-internă), iar atmosfera, Te2 (e-externă). Se
poate observa uşor (figura nr. V.3.1) că Ti2 > Te2, deci ri2 < re2 (deoarece Pi = Pe).
(4) La fiecare nivel asupra unităţii de volum (1 cm 3) a particulei de aer în mişcare
acţionează două forţe: forţa de gravitaţie, orientată în jos şi egală ca mărime cu g·ri, şi forţa de
împingere ascensională a lui Arhimede, având mărimea egală cu g·ri.
(5) Rezultanta acestor forţe acestor două forţe g·(re - ri) este orientată pe verticală în sus,
când re > ri şi pe verticală în jos când re < ri .
(6) La nivelul z2, temperatura particulei este mai ridicată decât a mediului înconjurător
(Ti2>Te2), deci ea capătă o acceleraţie pozitivă (adică continuă să urce).
(7) În cazul în care particula este deplasată de la nivelul iniţial la nivelul z 1 aflat mai jos,
atunci conform figurii nr. V.3.1, Ti1 < Te1, deci ri1 > re1.

NECLASIFICAT
42 din 200
 NECLASIFICAT

gradientul real
gradientul adiabatic uscat
particula de aer

z2 (Ti2>Te2)

z0

z1 (Ti1<Te1)

T
Te2 Ti2 Ti0=Te0 Ti1 Te1
Figura nr. V.3.1. - Stratificare instabilă, uscată (γ1 > γus)

(8) În acest caz particula capătă o acceleraţie negativă, adică va începe să se deplaseze în
jos. În acelaşi timp, viteza căpătată de particulă creşte cu atât mai mult cu cât particula se
deplasează mai departe de nivelul iniţial. Astfel echilibrul particulei este instabil. De aceea
stratificarea atmosferei, caracterizată prin gradientul gl > gus poartă denumirea de stratificare
instabilă uscată.
0517 - (1) Cazul 2: gl = gus. În acest caz temperatura din atmosferă scade cu 1 0C pentru
fiecare 100m înălţime. În acest caz, la diferite niveluri vom avea următoarele egalităţi:
a) la z0: Ti0 = Te0, ri0 =re0;
b) la z1: Ti1 = Te1, ri1 = re1;
c) la z2: Ti2 = Te2, ri2 = re2.
(2) Astfel, la orice nivel s-ar afla particula, conform figurii nr. V.3.2, acceleraţia mişcării
sale este întotdeauna egală cu zero: g·(re - ri) = 0, deoarece ri0 =re0.
(3) Starea de stratificare a temperaturii atmosferei caracterizată prin gradientul gl = gus se
numeşte stratificare indiferentă uscată.
z

gradientul real
gradientul adiabatic uscat
particula de aer

z2 (Ti2=Te2)

z0

z1 (Ti1=Te1)

T
Ti2=Te2 Ti0=Te0 Ti1= Te1
Figura nr. V.3.2. - Stratificare indiferentă sau neutră, uscată (γ1 = γus)

NECLASIFICAT
43 din 200
 NECLASIFICAT
0518 - (1) Cazul 3: gl < gus. Temperatura atmosferei scade o dată cu creşterea înălţimii cu
mai puţin 10C pentru fiecare 100m.
(2) În acest caz, la nivelul z2, conform figurii nr. V.3.3., Ti2 < Te2, iar ri2 > re2 , adică
particula capătă o acceleraţie negativă şi astfel se va deplasa înapoi la poziţia iniţială.
z

gradientul real
gradientul adiabatic uscat
particula de aer

z2 (Ti2<Te2)

z0
Cazul 3: stratificare stabilă (γ < γusc).
z1 (Ti1>Te1)

T
Ti2 Te2 Ti0=Te0 Te1 Ti1

Figura nr. V.3.3. - Stratificare stabilă, uscată (γ1 < γus)

(3) La nivelul z1, parametrii Ti1 > Te1 ri1 < re1. Fiind deplasată din poziţia iniţială în jos,
particula devine mai caldă decât aerul înconjurător şi deci capătă o acceleraţie pozitivă, care o
forţează să revină în poziţia iniţială.
(4) Astfel, la o asemenea stratificare în orice direcţie faţă de nivelul iniţial ar fi deplasată
particula de aer, ea revine întotdeauna în poziţia iniţială, după ce forţele exterioare încetează să mai
acţioneze.
(5) Stratificarea atmosferei caracterizată printr-un gradient vertical gl < gus se numeşte
stratificare stabilă uscată.
0519 - (1) În acelaşi mod se poate proceda şi pentru analiza stratificării umede.
(2) Luând în consideraţie gradientul local al temperaturii aerului, gradientul adiabatic uscat
şi gradientul adiabatic umed, putem întâlni următoarele situaţii în ceea ce priveşte stratificarea
atmosferei:
a) gl > gus şi gl > gum (gum – gradientul adiabatic umed): stratificare absolut instabilă;
b) gl = gus , dar gl > gum: stratificare indiferentă uscată dar umed instabilă;
c) gl < gus , dar gl > gum: stratificare stabilă uscată dar umed instabilă;
d) gl < gus şi gl = gum: stratificare stabilă uscată, dar umed indiferentă;
e) gl < gus şi gl < gum: stratificare absolut stabilă.
(3) Aşadar, atmosfera este absolut stabilă numai când gl <gum şi absolut instabilă, când gl >
gus. În situaţiile când valorile lui gl sunt cuprinse între gus şi gum stabilitatea sau instabilitatea
atmosferei depinde de umezeala aerului.
0520 - În concluzie, în atmosferă se pot întâlni trei tipuri de stratificare, conform figurii nr.
V.3.4.:
a) stratificare stabilă:gl < gum (A);
b) stratificare stabilă uscată dar umed instabilă: gus > gl > gum (B);
c) stratificare instabilă: gl < gum (C).

NECLASIFICAT
44 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. V.3.4. - Cele trei stări caracteristice ale atmosferei:

stabilă – A; stabilă uscată – B; instabilă C

0521 - În atmosferă, de regulă, mişcările verticale ascendente antrenează la început un aer

umed nesaturat a cărui temperatură variază după gradientul adiabatic uscat. După atingerea
punctului de rouă (începe condensarea), aerul umed devine saturat, iar variaţia temperaturii aerului
se produce după gradientul adiabatic umed.

CAPITOLUL VI
Densitatea aerului

0601 - (1) Pentru a afla variaţia densităţii aerului trebuie să analizăm variaţia presiunii
atmosferice cu înălţimea. Ştim că presiunea aerului scade cu creşterea înălţimii. Relaţia dintre
presiune, densitate şi temperatură este următoarea: P=RρT, unde P este presiunea, volumul lipseşte
deoarece este egal cu unitatea, T este temperatura absolută, ρ este densitatea, iar R este constanta
universală a gazelor (are valoarea de 287).
(2) Din formula de mai sus putem afla densitatea: ρ=P/RT.
(3) Din formula de mai sus putem deduce modul de variaţie a densităţii aerului în funcţie
de presiune şi temperatură conform tabelului nr. VI.1 şi figurii nr. VI.1, astfel:
a) densitatea variază direct proporţional cu presiunea: la o creştere de presiune se
producere o creştere a densităţii şi invers;
b) densitatea variază invers proporţional cu temperatura: la o scădere de temperatură
se produce o creştere a densităţii, iar la o creştere a temperaturii se produce o scădere a densităţii.
Tabelul nr. VI.1.
Variaţia presiunii şi densităţii aerului cu înălţimea
Nr. P ρ0
H (m) t (0C) ρ/ρ0
crt (hPa) (kg/m3)
1 0 15,0 1013,2 1,2250 1,0000
2 1000 8,5 898,8 1,1117 0,9075
3 2000 2,0 794,9 1,0065 0,8216
4 3000 -4,5 701,0 0,9091 0,7421
5 4000 -11,0 616,4 0,8191 0,6686
6 5000 -17,5 540,1 0,7361 0,6009

NECLASIFICAT
45 din 200
 NECLASIFICAT
Nr. P ρ0
H (m) t (0C) ρ/ρ0
crt (hPa) (kg/m3)
7 6000 -24,0 471,7 0,6597 0,5385
8 7000 -30,5 410,4 0,5895 0,4812
9 8000 -37,0 355,8 0,5252 0,4287
10 9000 -43,5 307,2 0,4663 0,3807
11 10000 -50,0 264,3 0,4127 0,3369
12 11000 -56,5 226,3 0,3639 0,2971
13 12000 -56,5 193,3 0,3108 0,2537
14 13000 -56,5 165,3 0,2655 0,2167
15 14000 -56,5 141,3 0,2268 0,1851
16 15000 -56,5 120,8 0,1937 0,1581
17 16000 -56,5 102,8 0,1654 0,1350
18 17000 -56,5 87,7 0,1413 0,1153
19 18000 -56,5 75,0 0,1207 0,0985
20 19000 -56,5 64,1 0,1031 0,0842
21 20000 -56,5 54,75 0,0880 0,0718

Figura nr. VI.1. - Variaţia presiunii şi densităţii aerului cu înălţimea

0602 - Variaţiile densităţii aerului sunt foarte importante pentru zborul aeronavelor,
deoarece de densitate depind mulţi parametrii ai zborului printre care forţa de rezistenţă la înaintare,
viteza, consumul de combustibil, distanţa de rulare la decolare, greutatea maximă admisă la
decolare etc.

NECLASIFICAT
46 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL VII
Altimetrie

SECŢIUNEA 1
Definiţie şi importanţă

0701 - Altimetria reprezintă studiul variaţiei presiunii în atmosferă. Este importantă

pentru aviaţie, deoarece distribuţia verticală a presiunii este folosită, atât de către piloţi cât şi de
către serviciile de trafic aerian.
0702 - Piloţii aeronavelor folosesc presiunea pentru:
a) menţinerea unei înălţimi de siguranţă deasupra obstacolelor de la sol;
b) executarea corectă a procedurilor de plecare şi de sosire;
c) executarea zborului la un nivel la care consumul de combustibil este minim.
0703 - Serviciile de trafic aerian utilizează presiunea pentru:
a) eşalonarea verticală a aeronavelor;
b) determinarea altitudinii minime de siguranţă;
c) desfăşurarea în siguranţă a traficului aerian.
0704 - (1) Aparatul cu ajutorul căruia se apreciază înălţimea aeronavei poartă numele de
altimetru barometric, vezi figura nr. VII.1.1.

Figura nr. VII.1.1. - Altimetrul barometric

(2) Principiul de construcţie şi funcţionare al altimetrului este acelaşi ca la barometrul

aneroid. Elementul receptor al presiunii atmosferice este format dintr-un set de capsule vidate care
se dilată sau se contractă în funcţie de variaţia presiunii aerului. Această deformare a capsulelor este
amplificată printr-un set de pârghii şi transmisă la o scală ce este gradată în înălţimi pe baza
corespondenţei dintre presiune şi înălţime conform atmosferei standard a ICAO. Diferenţa faţă de
barometrul aneroid este că altimetrul barometric are posibilitatea fixării presiunii de referinţă faţă de
care se va aprecia distanţa pe verticală.

NECLASIFICAT
47 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 2-a
Elemente cu ajutorul cărora se defineşte poziţia aeronavei în spaţiu

0705 - Poziţia verticală a aeronavei poate fi determinată pornind de la următoarele

definiţii, vezi şi figura VII.2.1:
a) înălţimea: distanţa pe verticală între două niveluri sau între două puncte;
b) altitudinea: reprezintă distanţa pe verticală între nivelul mediu al mării (MSL) şi un
anumit nivel sau punct;
c) cota (elevaţia): reprezintă distanţa pe verticală între MSL şi un punct de pe suprafaţa
terestră; se mai numeşte şi altitudinea punctului respectiv;
d) QFE: reprezintă valoarea presiunii atmosferice redusă/corectată la nivelul pistei de
decolare/aterizare; un altimetru calat pe QFE indică înălţimea la care se află aeronava deasupra
aerodromului;
e) QNH: reprezintă valoarea presiunii atmosferice redusă/corectată la nivelul mediu al
mării presupunând că există un strat de atmosferă standard între pistă şi MSL; un altimetru calat pe
QNH indică altitudinea la care se găseşte aeronava deasupra MSL;
f) nivelul de zbor (FL): este o suprafaţă cu presiune constantă (sau suprafaţă izobarică)
stabilită faţă de suprafaţa izobarică de 1013,2 hPa şi care este separată de alte suprafeţe izobarice cu
ajutorul anumitor intervale specifice;
g) STD: este presiunea de la nivelul mării din atmosfera standard şi are valoarea de
1013,25 hPa, 760 mm Hg sau 29,92 în Hg; un altimetru calat pe această valoare indică altitudinea
faţă de suprafaţa izobarică de 1013,2 hPa; altitudinea indicată în acest caz mai poartă şi denumirea
de altitudine de presiune;
h) QNE: este tot presiunea de la nivelul mării din atmosfera standard şi are valoarea de
1013,25 dar cu ajutorul său se setează altitudinea din atmosfera standard corespunzătoare QFE de la
aerodrom; acest calaj se utilizează atunci când presiunea atmosferică de la pragul pistei (QFE) se
află în afara scalei altimetrului (scala altimetrului are un ecart de presiune cuprins între 950 şi 1050
hPa); în acest caz pilotul introduce în altimetru ca nivel de referinţă valoarea de 1013,2 hPa, iar
indicele altimetrului (pointer-ul, figura nr. VII.1.1) îl stabileşte la altitudinea din atmosfera standard
corespunzătoare QFE de la aerodrom; astfel, atunci când aeronava se va afla pe pistă, altimetrul va
indica altitudinea din atmosfera standard corespunzătoare QFE de la aerodrom;

NECLASIFICAT
48 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. VII.2.1. - Reprezentări grafice ale unor noţiuni de altimetrie în trei situaţii:
QNH>1013, QNH=1013 şi QNH<1013

i) altitudinea de tranziţie: altitudinea la care sau sub care poziţia unei aeronave este
controlată prin referirea la altitudine; altitudinea de tranziţie este stabilită de Serviciile de Trafic
Aerian;
j) nivelul de tranziţie: este cel mai de jos nivel disponibil deasupra altitudinii de tranziţie;
nivelul de tranziţie este stabilit de către controlorul de trafic aerian în concordanţă cu QNH;
k)stratul de tranziţie: este stratul cuprins între altitudinea de tranziţie şi nivelul de
tranziţie; grosimea acestui strat trebuie să fie de cel puţin 200m.
0706 - Conform definiţiilor QNH şi QFF (vezi definiţia de la capitolul Presiunea aerului)
se constată că aceste două valori diferă în funcţie de poziţia staţiei meteorologice aeronautice faţă
de nivelul mediu al mării şi de temperatura aerului, conform tabelului nr. VII.2.1.).
Tabelul nr. VII.2.1.
Diferenţa dintre QNH şi QFF în funcţie de temperatura aerului
Poziţia staţiei Temperatura QNH şi QFF
Deasupra MSL a) >ISA QNH > QFF
b) <ISA QNH < QFF
Sub MSL a) >ISA QNH < QFF
b) <ISA QNH > QFF
La MSL Depinde de temperatură QNH = QFF

NECLASIFICAT
49 din 200
 NECLASIFICAT
0707 - Setarea altimetrului barometric pe una din valorile de presiune QFE, QNH, QNE
sau STD sau calarea altimetrului pe aceste valori, permite stabilirea poziţiei verticale a aeronavei în
funcţie de nivelul de referinţă ales.

SECŢIUNEA a 3-a
Utilizarea calajelor altimetrice în funcţie de faza zborului

0708 - Calarea altimetrului se face în funcţie de faza zborului în care se află o aeronavă,
vezi figura nr. VII.3.1.). Atunci când aeronava intră în stratul de tranziţie calarea altimetrului se face
fie pe QNH, caz în care altimetrul îi va indica pilotului altitudinea la care se află, fie pe QFE,
situaţie în care pilotul va obţine înălţimea aeronavei deasupra pistei. Atunci când aeronava se află
pe pistă şi altimetrul este calat pe QNH altimetrul barometric va indica cota aerodromului (sau
elevaţia), iar dacă este calat pe QFE altimetrul barometric va indica înălţimea de ,,0 m”.

Figura nr. VII.3.1. - Utilizarea calajelor altimetrice în diferitele faze ale zborului

0709 - (1) Atunci când o aeronavă va ateriza pe un aerodrom la care presiunea este în afara
scalei altimetrului se va utiliza calajul QNE. Pilotul va solicita organelor de trafic aerian QFE-ul şi
cu ajutorul unui tabel va afla care este altitudinea din atmosfera standard corespunzătoare
respectivei valori de presiune. Atunci când aeronava se va afla pe pistă altimetrul va indica
altitudinea din atmosfera standard corespunzătoare valorii QFE-ului de la aerodrom.
(2) Dacă aeronava va pleca de la aerodrom şi va urca deasupra stratului de tranziţie, în
momentul în care aeronava va atinge altitudinea de tranziţie pilotul va cala altimetrul pe presiunea
standard (1013 hPa).
(3) În cazul în care aeronava va zbura sub altitudinea de tranziţie, altimetrul va rămâne
calat pe QNH sau QFE.

NECLASIFICAT
50 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 4-a
Furnizarea informaţiilor pentru calarea altimetrului

0710 - Serviciilor de Trafic Aerian şi piloţilor aeronavelor li se vor furniza de către

serviciul meteorologic valori întregi ale presiunii atmosferice. Presiunea transmisă se va obţine prin
rotunjirea valorii la hPa întreg inferior, indiferent de valoarea zecimalei.
0711 - QFE va fi transmis la cerere sau regulat în funcţie de acordurile regionale de
navigaţie aeriană.
0712 - QNH va fi transmis tuturor aeronavelor care au aprobarea de apropiere, de decolare
sau pentru deplasarea pe aerodrom. De asemenea va trebui să fie disponibilă la cerere o valoare a
QNH-ului prevăzut pentru zona de control pe care serviciile de trafic aerian de la aerodrom o au în
responsabilitate.
0713 - Nivelul de tranziţie va fi inclus în aprobarea de apropiere sau va fi transmis la
cerea pilotului.

SECŢIUNEA a 5-a
Calculul nivelului de tranziţie

0714 - Nivelul de tranziţie (Transition Level - TL) se calculează deoarece presiunea

atmosferică variază la un aerodrom şi din această cauză se produce ridicarea sau coborârea nivelului
de tranziţie. Din această cauză nu se mai poate menţine distanţa de 1000 ft între nivelul de tranziţie
şi altitudinea de tranziţie (Transition Altitude - TA) şi atunci este necesar să calculăm un alt nivel de
tranziţie pentru a respecta condiţia de mai sus.
0715 - (1) Nivelul de tranziţie şi altitudinea de tranziţie sunt stabilite în funcţie de puncte
de referinţă diferite: nivelul de tranziţie faţă de suprafaţa izobarică de 1013 hPa, iar altitudinea de
tranziţie faţă de MSL. Din această cauză va trebui să luăm în calcul şi diferenţa dintre valoarea
standard1013 hPa şi QNH. Pentru calculul TL vom proceda astfel:
a) adăugăm valoarea de 1000 ft la altitudinea de tranziţie;
b) calculăm diferenţa dintre 1013 şi QNH (întotdeauna în această ordine) iar diferenţa o
înmulţim cu treapta barică ISA pentru a obţine diferenţa de înălţime între cele două suprafeţe izobarice;
c) valoarea obţinută în cadrul operaţiilor de mai sus o vom împărţi la 100, iar valoarea
obţinută o vom rotunji la cel mai mare multiplu de 100 ft pentru a obţine un nivel de zbor şi a stabili
nivelul de tranziţie.
(2) Formula corespunzătoare operaţiilor de mai sus este:
TL=[TA+1000+(1013-QNH)·treapta barică ISA]/100.
(3) Rezultatul îl rotunjim la cel mai mare multiplu de 100 ft pentru a obţine un nivel de
zbor, care va fi considerat nivel de tranziţie.

SECŢIUNEA a 6-a
Calculul grosimii stratului de tranziţie

0716 - (1) Ca şi în problema de mai sus şi aici este necesar să luăm în considerare distanţa
verticală dintre TA şi TL deoarece nivelurile de referinţă sunt diferite pentru cele două mărimi.
Pentru aceasta vom scădea din QNH valoarea de 1013 hPa. Etapele necesare pentru calculul
grosimii stratului de tranziţie sunt următoarele:
a) înmulţim nivelul de zbor cu 100 şi obţinem valoarea acestuia în ft;
b) calculăm diferenţa dintre QNH şi 1013 (în această ordine) iar diferenţa o înmulţim cu
treapta barică ISA pentru a obţine diferenţa de înălţime între cele două suprafeţe izobarice; această
diferenţă o adăugăm (păstrând semnul) la valoarea de mai sus;

NECLASIFICAT
51 din 200
 NECLASIFICAT
c) din suma celor două valori de mai sus scădem altitudinea de tranziţie şi obţinem astfel
grosimea stratului de tranziţie.
(2) Formula pentru calculul grosimii stratului de tranziţie este următoarea:
Strat de tranz. = TL·100 + ( QNH - 1013)·treapta barică ISA - TA.

SECŢIUNEA a 7-a
Calculul altitudinii adevărate

0717 - (1) Un altimetru indică altitudinea adevărată a aeronavei numai atunci când
stratificarea atmosferei reale corespunde stratificării atmosferei standard. Atunci când stratificarea
este diferită de cea din atmosfera standard altimetrul va indica aceeaşi altitudine de presiune (faţă de
1013 hPa), dar altitudinea adevărată va fi diferită în funcţie de temperatura aerului, vezi figura nr.
VII.7.1.

Figura VII.7.1. - Erorile altimetrului datorate variaţiei temperaturii aerului

(2) Dacă aerul este mai cald atunci densitatea acestuia va fi mai mică, iar înălţimea
suprafeţelor izobarice va creşte. În acest caz altitudinea indicată va fi mai mare decât cea reală.
(3) Dacă aerul este mai rece decât în atmosfera standard atunci aerul este mai dens, iar
altitudinea suprafeţelor izobarice mai coborâtă. În această situaţie altitudinea indicată va fi mai mică
decât cea reală.
(4) În concluzie dacă atmosfera reală este mai caldă decât atmosfera standard stratul de aer
dintre nivelul de zbor şi MSL va avea o grosime mai mare decât ar avea în atmosfera standard, iar
dacă atmosfera reală este mai rece decât atmosfera standard atunci stratul de aer situat între nivelul
de zbor şi nivelul mării are grosimea mai mică decât ar fi la acel nivel de zbor în atmosfera
standard. În ultimul caz altimetrul va supraestima altitudinea aeronavei şi de aici va rezulta un
pericol de lovire a obstacolelor. Această stare de lucruri este rezumată de regula celor patru ,,D”
care spune că atunci când un avion zboară către o depresiune, el va avea o derivă dreapta (în
emisfera nordică) şi există un pericol: Depresiune = Derivă Dreapta = Danger (pericol).
0718 - (1) Altitudinea adevărată a aeronavei se poate calcula cu ajutorul a două formule şi
anume:
a)
H a =a∗H i +b ;

NECLASIFICAT
52 din 200
 NECLASIFICAT
H
H a =H i + 4∗ i ( t r −t std )+b
b) 1000 .
(2) Notaţiile utilizate în cele două formule sunt următoarele:
a) Ha- altitudinea adevărată care va trebui calculată;
b) Hi este valoarea indicată de altimetru;
c) Ht- altitudinea topografică a staţiei (cota) care cu ajutorul căreia se calculează QNH;
d) Hp- altitudinea de presiune (altitudinea faţă de suprafaţa izobarică de 1013,25 hPa); se
obţine înmulţind FL cu 100 ft;
e) HQNH - altitudinea indicată de altimetru atunci când este calat pe QNH;
f) HQFE - valoarea înălţimii indicate de altimetru atunci când este calat pe QFE.
0719 - (1) Calculul altitudinii adevărate cu ajutorul primei formule: Ha = a·Hi + b,
unde: a-coeficient de corecţie în raport cu atmosfera standard, denumit corecţie de temperatură; a =
Tr/Tstd; b- coeficient de corecţie a altimetrului care nu este calat pe QNH.
(2) Coeficientul ,,a” reprezintă corecţia de temperatură şi se calculează prin raportul dintre
temperatura absolută observată la nivelul de zbor şi temperatura absolută de la acelaşi nivel de zbor
din atmosfera standard: a = Tr / Tstd.
(3) Pentru a calcula corecţia de calaj ,,b” vom trece de la valoarea indicată de altimetru (în
funcţie de calajul adoptat) la valoarea altitudinii care ar fi indicată de altimetru dacă ar fi calat pe
QNH, pe care am notat-o cu HQNH. Calculul acestei corecţii se poate face în două moduri diferite,
după cum se observă şi în figura nr. VII.7.2:
a) b = HQNH – HP = (QNH – 1013) · tr. barică;
b) b = HQNH – HQFE = (QNH – QFE) · tr. barică.

HQFE HP

QFE STD

2 1
HQNH

QNH

Ha

Figura nr. VII.7.2. - Calculul corecţiei ,,b”

(4) Prima formulă se utilizează atunci când aeronava are altimetrul calat pe presiunea
standard (deci aeronava zboară la un anumit nivel de zbor) iar cea de-a doua formulă se utilizează
atunci când aeronava zboară cu altimetrul calat pe QFE. Se înţelege de la sine că atunci când
aeronava are altimetrul calat pe QNH corecţia ,,b” nu se mai aplică deoarece altimetrul indică
altitudinea aeronavei şi se mai ia în calcul doar diferenţa de temperatură dintre atmosfera reală şi
atmosfera standard.
(5) Pentru calculul corecţiei cu ajutorul celei de-a doua formule, valoarea treptei barice de
27,5 ft/hPa nu este valabilă decât în apropierea suprafeţei de 1013,25 hPa. Pentru diferite valori ale
lui QNH se va înlocui, pentru o precizie mai mare, treapta barică cu valoarea din tabelul nr. VII.7.1.
În atmosfera standard a = 1 şi b = 0. În acest caz altimetrul indică altitudinea adevărată.

NECLASIFICAT
53 din 200
 NECLASIFICAT
Tabelul VII.7.1.
Valorile treptei barice în funcţie de valoarea QNH
QNH treapta barică [ft]
1020 27
1013 27,5
995 28
960 28,5

0720 - Calculul înălţimii adevărate cu ajutorul celei de-a doua formule:

Hi
H a =H i + 4∗ ( t −t )+b
1000 r std - corecţia de presiune ,,b” se calculează la fel ca la formula
anterioară iar corecţia de temperatură se calculează scăzând din temperatura reală exprimată în 0C
de la nivelul de zbor temperatura standard corespunzătoare nivelului respectiv.

CAPITOLUL VIII
Norii şi precipitaţiile atmosferice

SECŢIUNEA 1
Norii

1. Formarea norilor
0801 - (1) Norii sunt sisteme coloidale de produse de condensare (picături de apă la
temperaturi pozitive sau negative) ori sublimare (cristale sau asociaţii de cristale de gheaţă) ori
mixte (picături şi cristale) aflate în suspensie în atmosferă şi care, în general, nu ating solul.
(2) Pentru formarea norilor sunt necesare două condiţii esenţiale şi anume: suprasaturaţia şi
prezenţa nucleelor de condensare.
0195 - În atmosfera liberă suprasaturaţia se realizează prin răcirea aerului care este
generată la rândul ei de următoarele procese:
a) destinderea adiabatică: se produce în timpul mişcărilor convective ascendente de natură
termică şi diamică;
b) emisia radiativă: datorită răcirii aerului sub un strat de inversiune se produce
condensarea vaporilor de apă; acest proces se produce de obicei în semestrul rece al anului;
c) amestecul volumelor de aer foarte umed cu temperaturi diferite.
0196 - Convecţia poate fi de natură termică sau dinamică. Convecţia termică constă în
încălzirea inegală a suprafeţei terestre care duce la ascendenţa aerului cald şi descendenţa celui rece.
Condensarea în timpul convecţiei se produce astfel, vezi figura VIII.1.1.: aerul cald urcă la un nivel
cu presiune mai mică şi din această cauză se producere o creştere a volumului fără schimb de
căldură cu mediul exterior (destindere adiabatică); creşterea volumului se produce pe seama
consumului de energie internă, adică în acest proces de destindere temperatura aerului scade şi, ca
urmare a acestui fapt, se poate produce condensarea vaporilor de apă, dacă aerul are suficientă
umezeală. În cadrul unui astfel de proces se formează nori cumuliformi care se pot extinde până la
tropopauză.

NECLASIFICAT
54 din 200
 NECLASIFICAT

Figura VIII.1.1. - Formarea norilor de convecţie termică prin destindere adiabatică

0197 - În cazul convecţiei dinamice o masă de aer rece se deplasează rapid şi atunci când
întâlneşte o masă de aer cald o forţează să se ridice brusc. Prin destindere adiabatică se produc nori
cumuliformi de dimensiuni mari şi care sunt migratori.
0198 - Procesul de amestec se referă la situaţia în care o masă de aer cald şi umed se
amestecă cu o masă de aer rece, iar o parte din vaporii conţinuţi se condensează şi astfel se
formează norii.
0199 - Radiaţia nocturnă produce inversiuni termice. Sub aceste inversiuni aerul poate
atinge starea de saturaţie şi astfel se poate forma un strat de nori.
0200 - Baza norului corespunde nivelului la care începe condensarea vaporilor de apă (sau
nivelului de condensare, unde R= 100%), iar limita superioară corespunde nivelului la care
temperatura curentului de aer ascendent se egalizează cu cea a mediului înconjurător.
0201 - Norii îşi modifică neîncetat forma, culoarea şi dimensiunile datorită curenţilor de
aer turbulenţi, vântului şi evaporării continue a particulelor ce-i alcătuiesc, evaporare cauzată de
aerul nesaturat care-i înconjoară. Rezultă că norii se pot menţine numai dacă prin aportul de vapori
de apă datorat curenţilor ascendenţi, numărul particulelor nou formate compensează integral
numărul particulelor evaporate în aerul nesaturat din jurul norilor.
0202 - Troposfera, care este cel mai subţire strat atmosferic şi care conţine 80% din masa
atmosferei şi 90% din cantitatea totală de vapori de apă. La nivelul solului de la latitudinile medii,
vaporii de apă reprezintă cca 1,30% din volum, iar la 0,8 km 0,05 %. În zona Ecuatorului cantitatea
de vapori de apă de la sol poate atinge chiar 5%. Troposfera este singurul strat atmosferic (dacă se
exceptează norii sidefii şi argintii) în care se întrunesc condiţiile formării norilor, procesul respectiv
fiind mai amplu în partea ei mijlocie.

2. Clasificarea norilor
0203 - În funcţie de aspectul exterior şi structura internă, există două moduri principale de
clasificare a norilor, fiecare dintre aceste clasificări completându-se reciproc:
a) clasificarea morfologică, având ca bază aspectul exterior pe care-l prezintă aceştia.
b) clasificarea genetică, având drept criteriu principal procesele fizice care conduc la
formarea lor.
0204 - (1) Clasificarea morfologică a norilor - prima clasificare a norilor a fost publicată
în anul 1803 de către farmacistul englez Luke Haward. Această clasificare se baza pe criteriul
morfologic şi împărţea norii în genuri şi specii (după modelul sistematicii vegetale şi animale).
Denumirile lor exprimau, în limba latină, principalele lor caracteristici formale. Ulterior această
NECLASIFICAT
55 din 200
 NECLASIFICAT
clasificare a fost îmbunătăţită, iar cunoştinţele au fost sintetizate în „Atlasul Internaţional al
Norilor”. Specialiştii Organizaţiei Meteorologice Mondiale (O.M.M.) au grupat norii în 10 genuri,
26 specii şi 31 varietăţi.
(2) După formă (morfologie) norii au fost grupaţi în 10 genuri:
a) Cirrus (Ci);
b) Cirrocumulus (Cc);
c) Cirrostratus (Cs);
d) Altocumulus (Ac);
e) Altostratus (As);
f) Nimbostratus (Ns);
g) Stratocumulus (Sc);
h) Stratus (St);
i) Cumulus (Cu);
j) Cumulonimbus (Cb).
0205 - (1) Clasificarea genetică a norilor - rolul fundamental în formarea şi dezvoltarea
norilor îl au mişcările orizontale şi cele verticale ale aerului. Cele mai importante sunt însă mişcările
în plan vertical ale aerului. Acestea se grupează în trei categorii:
a) mişcări regulate şi pe scară mare, care cuprind în plan orizontal zone de sute şi mii de
kilometri pătraţi; în plan vertical se propagă în întreaga troposferă, iar uneori şi mai sus; aceste
mişcări sunt legate, în general de circulaţia generală a atmosferei şi, în special, de activitatea
frontală;
b) mişcări ondulatorii la o scară mai mică, ce iau naştere în interiorul straturilor cu o mare
stabilitate ale atmosferei (straturi de izotermie şi inversiune); acest tip de mişcări mai poate fi
întâlnit şi la scurgerea aerului deasupra asperităţilor suprafeţei terestre;
c) mişcări verticale de convecţie, care iau naştere sub impulsul neomogenităţii termice a
suprafeţei terestre şi stratificării instabile a atmosferei.
(2) În funcţie de caracterul mişcărilor verticale şi ale altor procese fizice care-i generează,
norii se clasifică astfel:
a) nori stratiformi;
b) nori ondulaţi;
c) nori convectivi.
(3) Norii stratiformi formează sisteme noroase întinse care cuprind genuri, specii şi
varietăţi de nori caracteristici care se succed o dată cu trecerea fronturilor. Norii au o mare extindere
orizontală. Din categoria norilor stratiformi fac parte:
a) Ci;
b) Cs;
c) As;
d) Ns.
(4) Norii ondulaţi, conform figurii nr. VIII.1.2., se formează în urma mişcărilor ondulatorii
care se produc în interiorul straturilor de aer, având mare stabilitate (straturi de inversiune,
izotermie).
AER CALD

AER RECE
Figura VIII.1.2. - Formarea norilor ondulaţi

(5) Structura ondulată a norilor se datorează scurgerii unui curent de aer cald peste unul
mai rece. La limita de separaţie a acestor curenţi având viteze diferite, iau naştere mişcări
ondulatorii care se propagă la distanţe mari de-a lungul suprafeţei lor de separaţie, în direcţia în care

NECLASIFICAT
56 din 200
 NECLASIFICAT
se mişcă masa mai caldă. Mişcările ascendente care se produc sub creasta undelor sunt urmate de
formarea de nori, pe când în văile undelor mişcările aerului fiind descendente, norii se vor risipi.
(6) Norii convectivi iau naştere atunci când atmosfera este instabilă şi se pot dezvolta până
la nivelul tropopauzei. Din această categorie fac parte norii Cu şi Cb.
0206 - Clasificarea norilor bazată pe criteriul structurii microfizice - în funcţie de
acest criteriu se deosebesc următoarele tipuri de nori:
a) nori formaţi din cristale de gheaţă: sunt norii care se dezvoltă la temperaturi sub
– 400C, la înălţimi de peste 6000 m, adică genurile Ci, Cc şi Cs; cantitatea de vapori
cristalizată este foarte redusă (0,01-0,1 g/cm 3), numărul particulelor de gheaţă este mic, iar
transparenţa mare;
b) nori formaţi din picături de apă: sunt norii care se formează sub nivelul suprafeţei
izotermice de 00C, la înălţimi cuprinse de regulă între nivelul de condensare şi cca. 3000 m; ei
includ total sau parţial genurile St, Sc, Ac şi Cu, adică norii mijlocii şi inferiori; cantitatea de apă
variază între 0,2 şi 0,4 g/m3 la norii Cu humilis şi între 4 şi 5 g/m3 la norii Cu congestus;
c) norii cu structură microfizică mixtă: sunt cei care se dezvoltă între nivelurile
suprafeţelor izotermice de 0 şi – 400C; din această categorie fac parte în întregime sau parţial norii
Ns, Cu, Cb, Ac şi As; în componenţa lor intră atât picăturile de apă suprarăcită, cât şi cristalele de
gheaţă; cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad din norii Cb şi Ns care au structură mixtă.
0207 - (1) Clasificarea norilor după înălţime. Pentru a facilita clasificarea norilor după
înălţime, prin convenţie, partea din atmosferă în care se observă în mod curent norii, respectiv
troposfera, a fost divizată în trei etaje şi anume: etajul superior, etajul mijlociu şi etajul inferior.
Fiecare etaj este definit prin ansamblul nivelurilor la care se întâlnesc cel mai frecvent norii din
anumite genuri. Altitudinile aproximative ale acestor limite sunt următoarele:
a) etajul superior: între 5 şi 10-12 km,
b) etajul mijlociu: între 2 şi 5 km;
c) etajul inferior: de la suprafaţa solului până la 2 km.
(2) Repartiţia genurilor de nori în cele trei etaje este următoarea:
a) nori superiori: Ci, Cc şi Cs;
b) nori mijlocii: Ac, As şi Ns;
c) nori inferiori: St, Sc.
d) nori cu dezvoltare verticală (care se dezvoltă în toate cele trei straturi troposferice): Cu
şi Cb.
(3) Referitor la această clasificare sunt necesare unele precizări:
a) norii As se întâlnesc de obicei în etajul mijlociu, însă uneori se extind şi în etajul
superior;
b) norii Ns sunt aproape invariabil observaţi în etajul mijlociu, însă prin îngroşare şi mai
ales când devin precipitanţi se extind şi în celelalte etaje, îndeosebi în cel inferior;
c) norii Cu şi Cb au în general bazele în etajul inferior, însă prezintă frecvent o asemenea
extindere verticală încât vârfurile lor pot pătrunde în etajul mijlociu (Cu) şi chiar în cel superior
(Cb).

3. Descrierea genurilor de nori

0208 - (1) În continuare vor fi prezentate cele mai importante caracteristici ale genurilor de
nori şi a unor specii şi varietăţi mai importante:
(2) Cirrus – nori separaţi sau în benzi înguste, în formă de filamente albe. Au aspect fibros
cu strălucire mătăsoasă. Sunt constituiţi numai din cristale de gheaţă, vezi figura nr. VIII.1.3.

NECLASIFICAT
57 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. - VIII.1.3. Cirrus Figura nr. VIII.1.4. - Cirrocumulus

(3) Cirrocumulus – banc pânză sau strat subţire de nori albi, constituiţi din elemente
foarte mici în formă de granule, riduri sau blană de miel. Nu au umbre proprii, vezi figura nr.
VIII.1.4.
(4) Cirrostratus – văl noros transparent şi albicios, cu aspect fibros, rar neted, care
acoperă în întregime sau parţial cerul. Acest nor dă naştere fenomenului de halo, vezi figura nr.
VIII.1.5.

Figura nr. VIII.1.5. - Cirrostratus Figura nr. VIII.1.6. - Altocumulus

(5) Altocumulus – banc, pânză sau strat de nori albi sau cenuşii (alb-cenuşii) constituiţi
din rulouri, dale sau lamele cu aspect parţial fibros sau difuz. Se deosebesc de norii Cc prin nuanţele
lor cenuşii, vezi figura nr. VIII.1.6.
(6) Altostratus – pânză sau strat, cenuşiu sau albăstrui cu aspect striat, fibros sau uniform,
care acoperă în întregime sau parţial cerul. Soarele se zăreşte ca printr-o sticlă mată. Diferenţa faţă
de Cs este lipsa haloului la As şi dispariţia umbrelor obiectelor de pe sol, vezi figura nr. VIII.1.7.

NECLASIFICAT
58 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. VIII.1.7. - Altostratus Figura nr. VIII.1.8. - Nimbostratus

(7) Nimbostratus – pătură noroasă cenuşie, adesea întunecată, al cărei aspect devine difuz
datorită căderilor de ploaie sau ninsoare. Este suficient de gros pentru a masca Soarele. Se
deosebesc de As. prin plafonul mai coborât şi culoarea mult mai închisă, vezi figura nr. VIII.1.8.
(8) Stratocumulus – banc, pânză sau strat de nori cenuşii sau albicioşi, care prezintă părţi
întunecate, constituiţi din elemente în formă de dale, plăci sau rulouri, unite între ele, cu aspect
fibros. Se deosebesc de Ac prin înălţime şi respectiv dimensiuni: la Ac elementele noroase sunt mai
mici de 30, vezi figura nr. VIII.1.9.

Figura nr. VIII.1.9. - Stratocumulus Figura nr. VIII.1.10. - Stratus

(9) Stratus – strat noros, în general cenuşiu, cu baza destul de uniformă, din care cade
burniţă sau zăpadă grăunţoasă, vezi figura VIII.1.10.
(10) Cumulus – nori separaţi, în general denşi, şi cu contururi bine delimitate, care se
dezvoltă vertical sub formă de domuri sau turnuri. Acest gen de nori are patru specii:
a) Cumulus humilis (hum) – nor Cu care are o slabă dezvoltare verticală; lăţimea este
mai mare decât înălţimea, vezi figura nr. VIII.1.11.

Figura nr. VIII.1.11. - Cumulus humilis Figura nr. VIII.1.12. - Cumulus mediocris

NECLASIFICAT
59 din 200
 NECLASIFICAT
b) Cumulus fractus (fra) – seamănă cu specia anterioară; se deosebeşte faţă de Cu hum
prin marginile destrămate.
c) Cumulus mediocris (med) – nor Cu dezvoltare verticală moderată; lăţimea este egală
cu înălţimea, vezi figura VIII.1.12.
d) Cumulus congestus (con) – nor Cu puternic dezvoltat cu extindere verticală mare; în
faza de trecere la Cb dau precipitaţii, vezi figura nr. VIII.1.13.

Figura nr. VIII.1.13. - Cumulus congestus

(11) Cumulonimbus – nor dens şi puternic, cu extindere verticală considerabilă, în formă

de munţi sau turnuri enorme. Acest gen de nori are două specii:
a) Cumulonimbus calvus (cal) – specie a norului Cb care în partea superioară capătă un
văl mătăsos (partea superioară a norului îngheaţă); de obicei din acest nor cad precipitaţii sub formă
de aversă, vezi figura nr. VIII.1.14.

Figura nr. VIII.1.14. - Cumulonimbus calvus

b) Cumulonimbus capillatus incus (cap. in.) – specie a norului Cb care are partea
superioară în formă de nicovală; dau precipitaţii abundente (averse) însoţite de descărcări electrice
(oraje), vijelii şi uneori grindină, vezi figura nr.VIII.1.15; în regiunile tropicale pot forma trombe
sau tornade (Cb tuba).

NECLASIFICAT
60 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. VIII.1.15. - Cumulonimbus capillatus incus

4. Înălţimea şi nebulozitatea (acoperirea) norilor

0209 - Înălţimea norilor reprezintă cea mai mică înălţime a bazei norilor faţă de
suprafaţa terestră. Ea poate fi asimilată cu vizibilitatea verticală. Înălţimea bazei norilor variază
brusc deasupra aceluiaşi punct la intervale de timp scurte (10-20 minute) şi totodată diferă mult în
două puncte aflate la distanţă mică între ele. Cele 10 genuri de nori au înălţimile cuprinse, în
general, între următoarele limite:
a) norii Ci, Cc şi Cs: 6-13 km;
b) norii Ac şi As: 2-7 km;
c) norii Ns, Sc, Cu şi Cb: sub 1.500 m;
d) norii St: sub 600 m.
0210 - (1) Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire a bolţii cereşti cu nori. Pentru
determinarea nebulozităţii se împarte bolta cerească în opt părţi, apoi se apreciază gradul de
acoperire, conform tabelului nr. VIII.1.1. Nebulozitatea este de două tipuri şi anume: nebulozitate
totală şi nebulozitate parţială.
(2) Nebulozitatea totală reprezintă partea sau părţile din bolta cerească acoperită de nori în
momentul observaţiei indiferent de genul din care fac parte.
(3) Nebulozitatea parţială reprezintă partea din bolta cerească, care în momentul
observaţiei este acoperită de nori inferiori sau în lipsa acestora de nori mijlocii.
Tabelul nr. VIII.1.1.
Simbolurile nebulozităţii utilizate pentru înscrierea pe harta sinoptică
Optim
0 1 2 3 4 5 6 7 8 Invizibil
i

Simbol

(4) Simbolul utilizat la coloana cu cifra nouă indică faptul că cerul este invizibil.
(5) Plafonul (în sensul definit de ICAO) reprezintă stratul de nori cu o acoperire de cel
puţin 5/8 şi o înălţime sub 6000m. A nu se confunda cu înălţimea norilor.

SECŢIUNEA a 2-a
Precipitaţiile atmosferice

0211 - Particulele de apă lichidă sau solidă (cristalizată sau amorfă) care cad din nori (rar
şi din ceaţă) şi ating suprafaţa terestră poartă numele de precipitaţii atmosferice. Ele constituie

NECLASIFICAT
61 din 200
 NECLASIFICAT
veriga prin care se încheie circuitul apei în natură şi unul din cele mai importante fenomene
meteorologice.

1. Geneza precipitaţiilor atmosferice

0212 - (1) Deoarece particulele lichide şi solide care alcătuiesc norii au dimensiuni foarte
mici, căderea lor este extrem de lentă, cei mai slabi curenţi ascendenţi reuşind să le menţină în
suspensie. Pentru a cădea pe suprafaţa terestră este necesar ca particulele respective să crească astfel
încât greutatea lor să depăşească forţa curenţilor ascendenţi. Se înţelege că viteza de cădere a
picăturilor este direct proporţională cu dimensiunile acestora, conform tabelului nr. VIII..2.1.
Tabelul nr. VIII.2.1.
Viteza de cădere a picăturilor de ploaie şi a picăturilor din nori în aer calm
Nr.crt Tipul picăturilor Viteza de cădere (m/s)
1. Picături mari de ploaie 8,9
2. Picături mici de ploaie 4,0
3. Picături fine de ploaie 2,8
4. Picături de burniţă 1,5
5. Picături mari noroase 0,3
6. Picături noroase obişnuite 0,076
7. Picături noroase mici 0,003
8. Picături germen şi nuclee mari 0,00012
9. Nuclee mari 0,00004

(2) Creşterea picăturilor de apă din nori până la dimensiuni care să permită căderea lor la
suprafaţa terestră în formă de precipitaţii, se realizează prin coalescenţă (coagulare), condensare şi
desublimare.
0802 - Coalescenţa. Este creşterea prin unire a picăturilor de apă care se ciocnesc din
cauza vitezelor de cădere diferite, a mişcărilor turbulente şi a forţelor de atracţie dintre particulele
cu sarcini electrice diferite. Acest proces are o importanţă mai redusă în formarea precipitaţiilor.
0803 - Condensarea şi desublimarea. Constituie principalele procese de creştere a
particulelor care alcătuiesc norii, până la dimensiuni care să determine căderea precipitaţiilor.
Procesul respectiv are loc numai în condiţii de suprasaturaţie cu vapori de apă a aerului din jurul
particulelor, condiţii care depind atât de diferenţele de volum şi de temperaturile existente între
acestea, cât şi de starea lor de agregare.
0804 - Orice nor este un sistem coloidal (picăturile şi cristalele de gheaţă constituind faza
dispersă, iar aerul mediul de dispersie) numit aerosol. În cazul în care norul este alcătuit numai din
picături sau numai din cristale de gheaţă cu dimensiuni de acelaşi ordin, el reprezintă un sistem
coloidal stabil. Aceasta înseamnă că procesul creşterii particulelor este imposibil sau foarte dificil
(de ex. din norii Ci, Cc, Cs nu cad precipitaţii).
0805 - În cazul când norul este alcătuit din picături sau picături şi cristale de gheaţă de
dimensiuni diferite, el reprezintă un sistem coloidal instabil.
0806 - În norii formaţi din picături de apă cu dimensiuni diferite, aceeaşi tensiune a
vaporilor poate asigura condiţii de subsaturaţie pentru picăturile cu dimensiuni mici (cu curbură
mare: din această cauză moleculele de apă pot evada mai uşor printr-o suprafaţă concavă dar se
întorc mai greu printr-o suprafaţă convexă) şi de suprasaturaţie pentru picăturile mari (cu curbură
mică: situaţia inversă faţă de picăturile cu curbură mare). Ca urmare, picăturile mici se evaporă
asigurând suprasaturaţia necesară creşterii celor mari. Creşterea lentă a picăturilor generează burniţe
şi ploi slabe (ce cad din norii St şi respectiv Sc).
0807 - Cea mai puternică instabilitate se înregistrează însă în norii de mare dezvoltare
verticală în care coexistă toate cele trei faze ale apei: gazoasă lichidă şi solidă. Deoarece tensiunea
de saturaţie deasupra gheţii este mai mică decât deasupra apei (datorită coeziunii moleculare mari,

NECLASIFICAT
62 din 200
 NECLASIFICAT
moleculele de apă cară părăsesc suprafaţa gheţii este mai mic decât deasupra apei), aerul din jurul
picăturilor de apă poate fi nesaturat cu vapori, pe când cel din jurul cristalelor de gheaţă este
suprasaturat. De aceea cristalele cresc (prin desublimarea vaporilor din jur), iar deficitul de saturaţie
din jurul picăturilor se accentuează, creând condiţii pentru continuarea evaporării acestora. Are loc
aşadar un permanent transfer de vapori, care asigură creşterea cristalelor de gheaţă, pe seama
evaporării picăturilor de apă. Acestui proces, esenţial pentru formarea precipitaţiilor, i s-a dat
numele de ,,efect Bergeron” în cinstea celui care l-a descoperit. El este caracteristic mai ales pentru
norii cu structură mixtă Ns şi Cb, care dau cele mai mari cantităţi de precipitaţii atât lichide, cât şi
solide. Este prezent şi în norii Cumulus congestus şi Altostratus. În cazul acestora din urmă,
ninsorile sunt slabe, iar ploile, de asemenea slabe; de obicei ploaia slabă din As se evaporă în aerul
nesaturat de sub nor înainte de a ajunge la sol, dând naştere fenomenului denumit virga.
0808 - Din cele prezentate se înţelege că, cel puţin în zonele temperate, orice ploaie
importantă sub aspect cantitativ este la început zăpadă. Aceasta se datorează creşterii cristalelor de
gheaţă prin ,,efectul Bergeron” şi unirii lor prin coliziune. Starea de agregare a precipitaţiilor care
ajung la suprafaţa terestră căzând din norii cu structură mixtă coloidal instabilă, depinde de
temperatura stratului de aer dintre acesta şi baza norilor. Când temperatura este suficient de ridicată
pentru a topi în întregime fulgii de zăpadă formaţi în nor, precipitaţiile cad sub formă de ploaie;
când fulgii de zăpadă formaţi în nor, precipitaţiile cad sub formă de ploaie; când fulgii se topesc
parţial, precipitaţiile cad sub formă de lapoviţă; iar când fulgii nu se topesc deloc, precipitaţiile cad
sub formă de ninsoare.

2. Clasificarea precipitaţiilor
0809 - Precipitaţiile sunt grupate în categorii distincte, subdivizate la rândul lor în funcţie
de criteriul care stă la baza fiecărei clasificări în parte.
0810 - Clasificarea precipitaţiilor din punct de vedere genetic:
a) precipitaţii convective (generate de convecţie);
b) precipitaţii frontale (precipitaţiile fronturilor calde, reci şi ocluse);
c) precipitaţii orografice.
0811 - Clasificarea bazată pe criteriul sinoptic:
a) precipitaţii din interiorul maselor de aer;
b) precipitaţii de la contactul a două mase de aer.
0812 - Clasificarea bazată pe criteriul duratei şi intensităţii:
a) precipitaţii generale: cad din norii frontului cald (Ns-As), au durate mari şi intensităţi
moderate;
b) aversele: cad din norii Cb au început şi sfârşit brusc, durate mici, intensităţi mari şi
extinderi teritoriale reduse, fiind însoţite de fenomene orajoase şi frecvent de vijelii;
c) burniţele: provin din norii St dezvoltaţi în interiorul maselor de aer cald stabil,
intensităţi foarte reduse şi sunt alcătuite din picături fine de apă.
0813 - (1) Clasificarea bazată pe criteriul stării de agregare:
a) precipitaţii lichide;
b) precipitaţii solide;
c) precipitaţii mixte.
(2) Precipitaţiile lichide sunt:
a) ploaia (diametrul mai mare de 0,5 mm): cade din norii Ns iar uneori As, Sc;
b) aversa de ploaie: este produsă de norii Cb şi uneori Cu congestus;
c) ploaia suprarăcită: este formată din picături suprarăcite (la temperaturi sub 0 0C) iar în
momentul atingerii solului sau obiectelor îngheaţă formând poleiul;
d) burniţa: precipitaţie uniformă constituită exclusiv din picături dense şi fine de apă, al
căror diametru nu depăşeşte 0,5 mm; ea provine din norii St;
e) burniţa care îngheaţă: este constituită din picături suprarăcite; aceasta îngheaţă brusc la
atingerea solului sau obiectelor de pe sol, dând naştere poleiului;

NECLASIFICAT
63 din 200
 NECLASIFICAT
(3) Precipitaţiile solide sunt:
a) ninsoarea: precipitaţie constituită din cristale de gheaţă care formează, cel mai adesea,
fulgi de diferite forme şi dimensiuni; cade în mod obişnuit din norii Ns, dar şi din As, Sc, St;
b) aversa de ninsoare: este constituită din fulgi mari de zăpadă şi cade din norii Cb;
c) măzărichea moale: precipitaţie constituită din grăunţe opace şi albe de gheaţă având
forme sferice sau conice şi diametre cuprinse între 2 şi 5 mm; se deformează uşor prin strângerea
între degete; provine din norii Cb;
d) măzărichea tare: precipitaţie formată din particule transparente sau translucide de
gheaţă având forme sferice, neregulate sau conice cu diametre de până la 5 mm; sunt rezistente la
sfărâmare;
e) zăpada grăunţoasă: este o precipitaţie alcătuită din granule albe şi opace de gheaţă
având forme relativ plate sau alungite şi diametre mai mici de 1 mm; provine de regulă din norii St
şi ia naştere prin îngheţarea picăturilor suprarăcite;
f) granulele de gheaţă: precipitaţie formată din granule transparente sau translucide de
gheaţă, având forme sferice sau neregulate şi diametre cuprinse între 1 şi 5 mm; sunt formate prin
îngheţarea unor picături de apă sau prin îngheţarea apei provenită din topirea fulgilor de zăpadă
aflaţi în cădere spre suprafaţa terestră; provin, de regulă, din norii Ns şi As;
g) grindina: precipitaţie compusă din sferule sau fragmente de gheaţă cu diametre
cuprinse între 5 şi 50 mm (uneori şi mai mari), care se asociază câteodată în blocuri neregulate; în
general sunt alcătuite dintr-un nucleu mat, înconjurat de un strat de gheaţă transparentă sau de
straturi alternative transparente şi mate depuse în timpul ridicărilor şi coborârilor particulelor prin
nori; se formează numai în norul Cumulonimbus;
h) acele de gheaţă: reprezintă o precipitaţie formată din cristale de gheaţă neramificate, având
formă de ace, coloane sau lamele; aceste cristale pot cădea dintr-un nor, dar pot, de asemenea, să apară
şi pe timp senin; sunt caracteristice pentru masele de aer stabile cu temperaturi foarte scăzute, întâlnite,
mai ales, în regiunile polare; strălucesc în soare, formând o ,,pulbere de diamant”.
(4) Precipitaţiile mixte sunt:
a) lapoviţa: este o precipitaţie rezultată din amestecul picăturilor de apă şi fulgilor de
zăpadă ce cad concomitent pe suprafaţa terestră; se produce la temperaturi la sol apropiat de 00C;
b) aversa de lapoviţă: este lapoviţa de scurtă durată, cu început şi sfârşit brusc, care
prezintă în intervalul producerii ei schimbări de intensitate foarte rapide; ca orice tip de aversă şi
lapoviţa provine tot din norii Cb.

3. Corespondenţa dintre tipurile de precipitaţii şi norii care le generează

0814 - Corespondenţa dintre diferitele tipuri de precipitaţii şi norii care le generează este
prezentat în tabelul nr. VIII.2.2.
Tabelul nr. VIII.2.2.
Corespondenţa dintre tipurile de precipitaţii şi norii care le generează
Fără
Nr. Nori
Fenomenul nori
crt.
As Ns Sc St Cb
1 Ploaie + + + +
2 Burniţă +
3 Ninsoare + + + + +
4 Zăpadă grăunţoasă +
5 Măzăriche moale + +
6 Ace de gheaţă +
7 Grindină +
8 Măzăriche tare +
9 Granule de gheaţă + +

NECLASIFICAT
64 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL IX
Vântul

SECŢIUNEA 1
Definiţie şi unităţi de măsură

0901 - Deplasarea orizontală a aerului faţă de suprafaţa terestră poartă numele de vânt.
Vântul se caracterizează prin două valori: viteză şi direcţie. Direcţia vântului se determină după
roza vânturilor. Ca direcţie a vântului s-a convenit să se numească direcţia din care bate vântul şi
nu direcţia către care bate. Direcţia şi viteza vântului se măsoară cu ajutorul giruetei sau
anemometrelor. În lipsa acestor instrumente viteza se poate aprecia vizual (vezi Anexa nr. 2).
0902 - Unităţile de măsură ale vitezei vântului sunt m/s şi km/h (unele ţări folosesc nodul
– kt=1NM/h). Raportul dintre aceste unităţi este: 1 m/s = 3,6 km/h ≈ 2 KT.
0903 - Transformarea din m/s în km/h se face, prin multiplicare cu 3,6 sau, aproximativ,
prin multiplicare cu 4 şi se scade din produs cifra zecilor (sau 10%). Transformarea aproximativă a
nodurilor în m/s se face prin împărţire la 2 iar a nodurilor în km/h prin multiplicare cu 2 şi se scade
10%.
0904 - Vântul este rezultatul interacţiunii mai multor forţe, dintre care cea a diferenţei de
presiune generează mişcarea (constituie cauza primară a vântului), iar celelalte (forţa de deviaţie
datorată rotaţiei Pământului, forţa de frecare şi forţa centrifugă) îi modifică direcţia şi viteza.

SECŢIUNEA a 2-a
Forţele care acţionează asupra aerului

0905 - Asupra atmosferei acţionează neîncetat două forţe opuse şi anume: forţa de
gravitaţie şi forţa centrifugă determinată de rotaţia Pământului în jurul axei proprii. (diferenţa dintre
ele reprezintă forţa de gravitaţie care acţionează asupra unităţii de masă). Nici una dintre cele două
forţe menţionate nu influenţează însă, în mod direct, mişcarea orizontală a aerului. Aceasta este
generată, aşa cum s-a arătat mai sus, de forţa gradientului baric orizontal şi modificată de forţa de
deviaţie datorată rotaţiei Pământului, de forţa de frecare şi de forţa centrifugă care ia naştere în
urma deplasării aerului pe traiectorii curbilinii.

1. Forţa gradientului baric

0906 - Gradientul baric (G) reprezintă vectorul îndreptat după normala pe suprafaţa
izobarică în direcţia scăderii presiunii. Mărimea acestui vector este egală cu valoarea scăderii
presiunii corespunzătoare unei unităţi de distanţă: G = -dp/dn, unde
dp - este diferenţa de presiune între două puncte situate pe aceeaşi normală faţă de
suprafaţa izobarică;
dn – distanţa dintre cele două puncte considerate.
0907 - (1) Pentru a demonstra forţa generată de gradientul baric ne imaginăm un volum de
aer sub formă de cilindru, a cărui axă se află pe direcţia gradientului baric care este perpendicular pe
suprafaţa izobarică şi îndreptat în direcţia scăderii presiunii, vezi figura nr. IX.2.1. La una din
bazele cilindrului, presiunea aerului este P1 iar la cealaltă P2 şi P1> P2 .
(2) Deoarece F = P·S, rezultă că asupra unei baze a cilindrului acţionează forţa P1·S iar
asupra celeilalte baze acţionează forţa P2·S. Dacă lungimea cilindrului este ,,l” atunci putem scrie:
P2 = P1 – G · l, unde G este gradientul baric.
(3) Deoarece ambele forţe acţionează din afară către interiorul cilindrului (în sensuri
opuse), forţa rezultantă este: F = P1·S - P2·S = P1·S – (P1- G · l) ·S = G ·l·S

NECLASIFICAT
65 din 200
 NECLASIFICAT

Suprafaţa Gf v Gf
Nivelul
izobararică orizontal
Izobara
900

β
Gf 0

Figura nr. IX.2.1. - Forţa gradientului baric

(4) Dar produsul l·S este volumul ,,V” al cilindrului, atunci: F = G ·V

(5) Forţa generată de diferenţa de presiune dintre bazala cilindrului (sau de către gradientul
baric) poartă denumirea de forţa gradientului baric.
(6) Considerând că masa respectivului volum este egală cu unitatea (V = 1/ρ), forţa
gradientului baric va fi:
1 1 dp 1 dp
Gf = ⋅G= ⋅ −
ρ ρ dn( )
=− ⋅
ρ dn
(7) Atunci când suprafeţe izobarice sunt orizontale atunci gradientul baric este vertical. De
obicei însă, suprafeţele izobarice sunt înclinate sub un anumit unghi faţa de orizontală. În acest caz
atât gradientul baric cât şi forţa generată de acesta poate fi descompusă pe sistemul de axe xOz
(figura nr. IX.2.1).
(8) În concluzie gradientul baric (G0) este cauza primară a formării vântului. În absenţa
acestuia, celelalte forţe care modifică direcţia şi viteza nu ar mai putea acţiona.

2. Forţa de deviaţie datorată rotaţiei Pământului (sau forţa Coriolis)

0908 - Este o forţă efectivă de inerţie (reprezentând un caz particular al forţei Coriolis)
care joacă un rol important în modificarea direcţiei mişcărilor din atmosferă în raport cu
suprafaţa terestră. Ea se datorează mişcării Pământului în jurul axei sale şi acţionează asupra
oricărui corp care se află în mişcare pe sau deasupra suprafeţei terestre, abătându-l de la
direcţia iniţială, spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică.
0909 - Pornind de la relaţiile se poate demonstra uşor că componenta orizontală a forţei
Coriolis acţionează sub un unghi drept şi spre dreapta faţă de mişcare în emisfera nordică şi spre
stânga în emisfera sudică.
0910 - Pentru punerea în evidenţă a forţei de deviaţie datorată rotaţiei Pământului, se
consideră un plan tangent la Polul Nord şi o particulă de aer care se deplasează, din punctul P sub
impulsul gradientului baric orizontal, orientat în lungul meridianului, adică pe direcţie PA, vezi
figura nr. IX..2.2.

NECLASIFICAT
66 din 200
 NECLASIFICAT

A’ ω·t P

A v·t

P’
Figura nr. IX..2.2. - Forţa Coriolis în cazul unui plan tangent la Polul Nord

0911 - (1) Datorită faptului că planul orizontal pe care se mişcă particula efectuează,
împreună cu Pământul, o mişcare de rotaţie (de la vest la est) în jurul axei sale verticale, acesta
suferă o deviaţie spre dreapta, ajungând nu în punctul A (către care o dirijează gradientul baric), ci
în punctul A’ (trebuie menţionat că deviaţia respectivă este aparentă, particula abătându-se faţă de
planul orizontal de rotaţie, tocmai pentru că îşi păstrează direcţia faţă de spaţiul universal).
(2) Formula de calcul a forţei Coriolis este: A=2 ω v sin φ, unde
ω – viteza de rotaţie unghiulară a Pământului;
v – viteza particulei;
φ – latitudinea.
(3) Analizând această formulă se pot face unele precizări:
a) la Polul Nord, unde sinusul de 90 0 are valoarea 1, componenta orizontală a forţei
Coriolis are valoarea maximă, iar cea verticală lipseşte (AV = 2·ω·v cos900 = 0);
b) la Ecuator componenta orizontală a forţei Coriolis are valoarea zero, iar componenta
verticală are valoarea maximă; din această cauză, în zonele ecuatoriale nu se formează cicloni şi
nici anticicloni.
0912 - (1) Forţa de frecare - această forţă apare datorită interacţiunii nemijlocite a aerului
în mişcare cu suprafaţa terestră. În cazul în care un lichid sau un gaz se scurge pe o suprafaţă solidă,
imobilă, la nivelul acesteia din urmă, se formează un strat foarte subţire de lichid sau gaz care
rămâne nemişcat. Acesta exercită o acţiune de reţinere asupra stratului cu scurgere lentă de
deasupra, care se comportă, în acelaşi mod, cu stratul imediat următor a cărui viteză este ceva mai
mare şi aşa mai departe.
(2) Forţa de frecare generată de interacţiunea suprafeţei terestre cu aerul care se deplasează
deasupra ei, este orientată în direcţia opusă mişcării acestuia.
(3) Mărimea acestei forţe este proporţională cu viteza mişcării aerului, iar accelaraţia
negativă (R) imprimată de ea poate fi scrisă sub forma: F=−kv , în care ,,v” este viteza de
mişcare a aerului iar ,,k” este coeficientul de frecare care depinde de caracterul suprafeţei terestre.
(4) Valorile coeficientului de frecare sunt mai mari în regiunile montane şi adânc
fragmentate, mai mici în regiunile de câmpie şi foarte mici în cele oceanice (de 4 ori mai redus
decât pe continente).
(5) Forţa de frecare joacă un rol important în distribuţia verticală a vitezei vântului: atunci
când frecarea este mică viteza vântului creşte rapid de la zero (la suprafaţa terestră) până la valori
apropiate de cele ale gradientului (la altitudinile unde forţa de frecare este neglijabilă). În cazul în
care frecarea este mare, creşterea vitezei vântului cu înălţimea este mai lentă, influenţa frecării
resimţindu-se până la altitudini mult mai mari.

NECLASIFICAT
67 din 200
 NECLASIFICAT
0913 - Forţa centrifugă - în afară de forţa centrifugă care ia naştere datorită rotaţiei
Pământului şi acţionează pe verticală asupra întregii atmosfere, se constată şi o forţă centrifugă în
plan orizontal, care apare atunci când particulele de aer se deplasează pe traiectorii curbilinii (în
cazul ciclonilor şi anticiclonilor). Forţa centrifugă (C)este direct proporţională cu pătratul vitezei
particulelor în mişcare şi invers proporţională cu raza de curbură a traiectoriei acestora (r):
v2
C=
r
3. Vântul în absenţa frecării (vântul geostrofic)
0914 - În straturile atmosferice mai înalte, unde forţa de frecare este nulă sau neglijabilă,
asupra aerului acţionează forţa gradientului baric, forţa de deviaţie şi forţa centrifugă. Dacă
mişcarea este se produce în lungul izobarelor rectilinii (adică forţa centrifugă lipseşte) aerul se
mişcă sub acţiunea şi în direcţia gradientului baric (G 0). O dată cu apariţia mişcării începe să
acţioneze şi forţa de deviaţie (A) care se dezvoltă treptat până ce devine egală cu forţa gradientului
baric (G0) şi orientată în direcţie opusă, vezi figura nr. IX.2.3. În această situaţie (
−G =A
0 ),
direcţia de mişcare a aerului (v) va fi perpendiculară pe gradient şi paralelă cu izobarele rectilinii.
Mişcarea respectivă poartă numele de vânt geostrofic. Viteza acestuia poate fi determinată din
egalitatea celor două forţe prezentate mai sus.
0915 - Dacă mişcarea aerului se execută paralel cu izobarele curbilinii vântul poartă
numele de vânt de gradient.

G0 G0

G0 V2

V1 V3
3
2

A2
1 A3
A1

Figura nr. IX.2.3. - Mişcarea aerului în absenţa forţei de frecare

4. Vântul în prezenţa frecării

0916 - În straturile atmosferice din apropierea suprafeţei terestre unde frecarea este
prezentă, interacţiunea forţelor care determină şi modifică mişcarea aerului devine mai complicată.
Dacă izobarele sunt rectilinii (deci forţa centrifugă lipseşte), pentru realizarea mişcării staţionare
este necesar ca rezultanta (X) a două dintre forţele care acţionează asupra aerului să fie egală şi de
sens contrar cu cea de-a treia, vezi figura nr. IX.2.4.

NECLASIFICAT
68 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. IX.2.4. - Mişcarea staţionară a aerului în prezenţa forţei de frecare

0917 - (1) Datorită forţei Coriolis direcţia vântului (v) se abate către dreapta faţă de
direcţia gradientului (G0). Valoarea unghiului (a) de deviaţie a vântului faţă de gradient, care
exprimă mişcarea uniformă în prezenţa frecării (adică fără acceleraţie), poate fi dedusă din
2 ωv sin ϕ 2 ωsin ϕ
tg α= =
triunghiul ROX: kv k .
(2) Din relaţia de mai sus se poate deduce că unghiul de deviaţie a vântului faţă de gradient
variază invers proporţional cu coeficientul de frecare: cu cât coeficientul de frecare este mai mic cu
atât unghiul de deviaţie este mai mare şi invers.
0918 - Atunci când coeficientul de frecare (k) se apropie de 0 (tg a creşte la infinit),
unghiul de deviaţie (a) se apropie de 900, iar direcţia mişcării aerului (v) de cea a vântului
geostrofic. Invers, când coeficientul (k) creşte foarte mult (tga descreşte substanţial), unghiul de
deviaţie (a) se apropie de 0, iar direcţia mişcării aerului (v) de cea a gradientului (G 0). Ca urmare,
se poate deduce că unghiul de deviaţie a vântului faţă de gradient este mai mare deasupra oceanelor
şi mărilor decât deasupra continentelor, mai mare deasupra câmpiilor decât deasupra munţilor şi are
valori maxime în atmosfera liberă unde forţa de frecare devine neglijabilă.
0919 - La latitudinile medii, în apropierea suprafeţei terestre, unghiul (a) este de circa 750-
80 deasupra mării şi 500-600 deasupra uscatului. În consecinţă unghiul b (unghiul vântului cu
0

izobara) este de cca 100-150 deasupra mării şi cca 300-400 deasupra uscatului.
0920 - Din cele prezentate mai sus, se poate deduce că un observator care priveşte în
direcţia în care bate vântul, va avea presiunea coborâtă la stânga, iar presiunea ridicată la dreapta în
emisfera nordică şi invers în cea sudică (Legea Buys-Ballot).
0921 - Pe verticală , unghiul de deviaţie (a) creşte cu înălţimea până la 500-1000m, unde
ajunge la 900, din cauza diminuării totale a forţei de frecare.
0922 - Scăderea cu înălţimea a valorii coeficientului de frecare (k) face ca viteza vântului
să crească. Această creştere este deosebit de rapidă în stratul de aer din apropierea suprafeţei
terestre, la 6m înălţime viteza vântului fiind de 1,5 ori, iar la 30 m de 2 ori mai mare decât la 1m. În
consecinţă, la altitudini cuprinse între 500 şi 1000m viteza vântului se apropie de viteza vântului
geostrofic până la identificare deplină.
0923 - În medie, viteza vântului determinată cu girueta pe platformele meterologice este de
cca 2 ori mai mică decât viteza vântului geostrofic. Aceasta înseamnă că la latitudini temperate
viteza vântului geostrofic este egală cu de 6 ori gradientul baric iar viteza vântului la nivelul giruetei
poate fi exprimată prin relaţia: v =3⋅G 0 [ m/ s ]
0924 - (1) În primii 500m viteza vântului creşte cu înălţimea, iar direcţia lui deviază spre
dreapta, conform spiralei Ekman, vezi figura nr. IX.2.5.
(2) Spirala Ekman reprezintă locul geometric al extremităţilor vectorilor componentelor
orizontale ale vitezei vântului la diferite înălţimi în stratul de frecare.

NECLASIFICAT
69 din 200
 NECLASIFICAT
1000 hPa
V0 V100 V200
V500 1005 hPa

1010 hPa
Figura nr. IX.2.5. - Variaţia vântului cu înălţimea, în stratul de aer de la sol la 500m

5. Câmpul vântului
0925 - Reprezentarea grafică a câmpului vântului (numit şi câmp cinematic) este mai
dificilă decât cea a altor elemente cinematice deoarece acesta se caracterizează nu numai prin viteză
ci şi prin direcţie.
0926 - Distribuţia spaţială a vitezelor vântului se reprezintă prin unirea liniilor de egală
viteză denumite izotahe. Pentru reprezentarea direcţiilor (traiectoriilor) se utilizează liniile de
curent care se caracterizează prin faptul că tangenta dusă la oricare punct al lor coincide cu direcţia
vântului în acel punct.
0927 - Deosebit de importante pentru câmpul cinematic sunt convergenţa şi divergenţa
curenţilor de aer. Convergenţa se produce atunci când într-o anumită regiune se produce apropierea
(îndesirea) liniilor de curent, iar divergenţa apare atunci când liniile de curent se îndepărtează unele
de altele.

6. Structura curenţilor de aer

0928 - (1) Mişcarea aerului suferă frecvent modificări de direcţie şi de viteză, astfel încât
numai uneori ea se desfăşoară în plan strict orizontal. Analiza traiectoriilor particulelor de aer în
cadrul curenţilor atmosferici a permis deosebirea a trei tipuri de mişcare:
a) laminară;
b) turbulentă;
c) în rafale.
(2) Mişcarea laminară este deplasarea uniformă (fără modificări de direcţie sau viteză) a
aerului în direcţie orizontală. Ea are viteze moderate şi se produce deasupra suprafeţelor netede
(mări, oceane, câmpii etc.).
(3) Mişcarea turbulentă se caracterizează printr-o variabilitate accentuată a direcţiei şi
vitezei particulelor de aer.
(4) Mişcarea în rafale se caracterizează prin variaţii ample ale vitezei la intervale scurte
de timp.

7. Vânturi locale periodice şi neperiodice

0929 - Relieful exercită o mare influenţă asupra circulaţiei aerului. Prin acţiunea sa şi prin
influenţa asupra unor condiţii fizico-geografice locale iau naştere vânturile locale specifice,
creându-se un regim eolian cu totul deosebit de cel al regiunilor de câmpie.
0930 - Datorită contrastelor de temperatură şi presiune care apar între diferite sectoare ale
reliefului muntos, generate de încălzirea şi răcirea inegale a suprafeţei subiacente active a
versanţilor, văilor şi culmilor munţilor, se formează vânturi locale periodice (vânturi munte-vale,
vânturi vale-munte şi briza marină).
0931 - Vânturile munte-vale şi vale-munte sunt vânturi de sens contrar, cu periodicitate
diurnă. În cursul zilei, versanţii expuşi razelor solare se încălzesc mai mult decât văile. Aceasta
determină apariţia unui gradient baric între vale şi sectoarele superioare ale versanţilor. Sub
influenţa acestei forţe, aerul va fi pus în mişcare ascendentă dinspre văi spre culmi, formând vântul
vale-munte, vezi figura nr. IX.2.6.

NECLASIFICAT
70 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. IX.2.6. Vântul vale-munte Figura nr. IX.2.7. Vântul munte-vale

0932 - Circulaţia este închisă de un curent rece descendent care se dezvoltă deasupra axei
văii. Acest curent rece descendent apare deoarece aerul de deasupra văii aflat la acelaşi nivel cu
versanţii are o temperatură mai scăzută decât cel de pe versanţi.
0933 - În timpul nopţii, situaţia este inversă. Aerul răcit prin radiaţie terestră deasupra
versanţilor, devine mai dens şi se scurge spre zonele joase ale văilor, sub forma unui curent rece
descendent numit vântul munte-vale, vezi figura nr. IX.2.7. Aerul mai cald care staţionează
deasupra văii este forţat să urce pentru a lua locul celui rece care a coborât de pe versanţi.
0934 - Unele vânturi locale neperiodice din zona munţilor iau naştere datorită faptului că
lanţurile muntoase constituie un obstacol în calea deplasării maselor de aer. Ca urmare masele de
aer sunt forţate să escaladeze obstacolul şi atunci apar vânturi locale neperiodice. În funcţie de
caracteristicile locale ale reliefului se poate produce foehnul sau bora.
0935 - (1) Foehnul este un vânt cald şi uscat care bate dinspre culmile masivelor muntoase
înalte spre văile şi regiunile joase de la poale, vezi figura nr. IX.2.8. Acest tip de vânt poate fi
observat în orice anotimp şi la orice oră din zi şi din noapte.

Figura nr. IX.2.8. - Foehnul

(2) Un astfel de vânt se produce la trecerea masei de aer peste un lanţ de munţi, sub
influenţa gradientului baric ce ia naştere atunci când prin apropierea acestora se deplasează un
ciclon (depresiune barică). Foehnul se produce şi în cazul când deasupra regiunii muntoase este
situat centrul unui anticiclon, în care mişcările descendente ale aerului provoacă acest efect pe
ambii versanţi (foehnul anticiclonic).
(3) Pe partea din vânt a obstacolului orografic se produce ascendenţa adiabatică a aerului,
iar pe panta de sub vânt descendenţa acestuia. În timpul ascendenţei, temperatura aerului scade cu
10C la fiecare 100m (creşterea volumului se face pe seama consumului de energie internă deoarece
procesul este adiabatic) până se atinge nivelul de condensare(la acest nivel umezeala relativă ajunge
la 100%). După atingerea nivelului de condensare, temperatura aerului continuă să scadă numai cu
0,60C la fiecare 100 m (gradientul adiabatic umed), până ce masele de aer ajung în vârful
obstacolului orografic. Deasupra nivelului de condensare se formează nori orografici din care, de
NECLASIFICAT
71 din 200
 NECLASIFICAT
regulă, cad precipitaţii. În momentul în care masele de aer încep să coboare temperatura aerului
începe să crească, la început cu 0,60C/100m. Creşterea temperaturii se produce datorită comprimării
volumelor de aer şi are ca efect scăderea umezelii relative. Din momentul în care umezeala relativă
scade sub 100% se produce creşterea temperaturii aerului cu 10C/100m.
0936 - (1) Bora este un vânt rece şi puternic care bate din direcţia înălţimilor litorale către
largul mării, vezi figura nr. IX.2.9. Producerea acestui fenomen determină scăderea bruscă a
temperaturii aerului. Bora se produce atunci când un front rece traversează o porţiune relativ joasă a
unui lanţ de munţi (de obicei în regiunea unei trecători), iar aerul rece se prăvăleşte pur şi simplu
către litoral, nemaiavând timp să se încălzească.

Figura nr. IX.2.9. - Bora

(2) Cel mai adesea bora se manifestă atunci când deasupra Europei Centrale şi Peninsulei
Balcanice se află o zonă de presiune ridicată, iar deasupra Mării Adriatice este o zonă de presiune
scăzută. Viteza vântului este de cca 35 m/s, dar în anumite locuri, cele mai puternice rafale pot
depăşi 50 m/s.
0937 - (1) Briza este un alt tip de vânt local periodic care ia naştere datorită diferenţelor de
temperatură dintre mare şi uscat.
(2) Briza de mare (sau briza de zi) bate dinspre mare către uscat datorită încălzirii
accentuate a uscatului în raport cu marea, vezi figura nr. IX.2.10. Uscatul se încălzeşte mai repede
decât apa deoarece căldura specifică a uscatului este mult mai mică decât cea a apei. Datorită
acestei încălziri diferenţiate, la nivelul solului apare un gradient baric îndreptat de la mare (care are
temperatura mai scăzută) către uscat (unde aerul este mai cald şi mai puţin dens). Din această cauză
deasupra uscatului apare un curent cald ascendent iar deasupra mării un curent rece descendent. În
altitudine situaţia este inversă: gradientul este îndreptat de la uscat către mare.
(3) Briza de uscat (sau briza de noapte) bate dinspre uscat către mare, vezi figura nr.
IX.2.11. În timpul nopţii uscatul se răceşte mai repede decât marea, deoarece are o conductibilitate
termică mult mai mare decât apa. În aceste condiţii aerul de deasupra uscatului este mai rece decât
ce situat deasupra mării, fapt ce determină apariţia unui gradient baric local îndreptat dinspre uscat
către mare. Deasupra mării se observă un curent cald ascendent iar deasupra uscatului un curent
rece descendent. În altitudine situaţia este inversă, gradientul baric fiind îndreptat dinspre mare
către uscat.

NECLASIFICAT
72 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. IX.2.10. - Briza de mare Figura nr. IX.2.11. - Briza de uscat

8. Circulaţia generală a atmosferei

0938 - Ansamblul de mişcări ale aerului la scară globală poartă denumirea de circulaţie
generală a atmosferei. Această circulaţie contribuie atât la reducerea încălzirii excesive a zonelor
intertropicale, cât şi la atenuarea răcirii excesive a zonelor polare.
0939 - Circulaţia generală a atmosferei se poate explica pe baza distribuţiei meridianale a
presiunii aerului. Realizând un profil N-S pe hărţile climatologice cu mediile multianuale ale
presiunii aerului la nivelul mediu al mării, putem constata următoarele, conform figurii nr. IX.2.12.:

Figura nr. IX.2.12. - Distribuţia meridianală a presiunii

a) o zonă de presiune scăzută de-a lungul Ecuatorului;

b) două zone de presiune ridicată, de o parte şi de alta a Ecuatorului în jurul latitudinilor
de 300, denumite brâurile subtropicale de mare presiune atmosferică;
c) două zone de presiune ridicată la peste 600, atât la Polul Nord cât şi la Polul Sud.
0940 - Această distribuţie a presiunii atmosferice generează deplasări specifice ale aerului
în funcţie de orientarea gradientului baric. Astfel, existenţa brâului de mare presiune atmosferică în
jurul latitudinii de 300 şi a unei zone de presiune scăzută în jurul Ecuatorului, determină apariţia
unui gradient baric îndreptat din zona subtropicală către ecuator atât în emisfera nordică cât şi în
emisfera sudică. Aceste vânturi regulate sunt cunoscute sub denumirea de alizee.
0941 - Datorită existenţei forţei Coriolis şi a forţei de frecare, vântul are o direcţie NE-ică
în emisfera nordică şi SE-ică în emisfera sudică. În altitudine situaţia este inversă: aerul se
deplasează de la Ecuator către tropice, vezi figura nr. IX.2.13.

NECLASIFICAT
73 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. IX.2.13. - Circulaţia generală a atmosferei

0942 - Deplasarea aerului din cele două emisfere către Ecuator duce la apariţia unei zone
de convergenţă denumită Zona de Convergenţă Intertropicală (în limba engleză Inter-Tropical
Convergence Zone sau ITCZ). ITCZ se deplasează sezonier: în iulie se află la cca 10-20 0 latitudine
nordică şi la cca 10-200 latitudine sudică, în ianuarie; în anotimpurile de tranziţie se află
aproximativ în zona Ecuatorului, vezi figura nr. IX.2.14.

NECLASIFICAT
74 din 200
 NECLASIFICAT

Solstiţiul de iarnă (decembrie)

Echinocţiile (martie şi septembrie)

Solstiţiul de vară (iunie)

Figura nr. IX.2.14. - Schema circulaţiei verticale a aerului la solstiţii şi echinocţii

0943 - În zonele subtropicale se observă o descendenţă a aerului ce are ca efect lipsa

norilor şi implicit a precipitaţiilor.
0944 - Mişcarea ascendentă a aerului în zona ecuatorială şi descendentă în zona
subtropicală alcătuiesc aşa-numita celulă Hadley, vezi figura nr. IX.2.14.
0945 - Între 30 şi 600 latitudine circulaţia aerului este total diferită de cea din zonele
intertropicale. Între latitudinile menţionate mai sus, se observă o zonă de presiune scăzută.
Gradientul baric în această zonă este îndreptat dinspre latitudinile subtropicale către cele subpolare.
Datorită acestui gradient aerul se deplasează către Polul Nord, în emisfera nordică şi respectiv către
Polul Sud în emisfera sudică. Influenţa forţelor Coriolis şi de frecare se manifestă prin devierea
direcţiei vântului care suflă din SV în emisfera nordică şi din NV în emisfera sudică. În altitudine
circulaţia aerului este predominant vestică în ambele emisfere.
0946 - La peste 600 latitudine nordică şi sudică, se observă că presiunea începe să crească
din nou. Ca urmare a acestui fapt, gradientul baric este îndreptat de la poli către latitudinile
temperate. În această situaţie aerul se deplasează în sensul gradientului baric, adică de la poli către
latitudinile temperate. Acţiunile forţelei Coriolis şi de frecare determină o direcţie NE-ică a vântului
în emisfera nordică şi SE-ică în emisfera sudică. Vânturile din zona temperată care bat către poli şi
şi vânturile care bat dinspre poli către zonele temperate determină apariţia unei zone de convergenţă
sau un front atmosferic denumit front polar. În altitudine aerul din regiunile temperate se
deplasează către poli. Deasupra polilor, în plan vertical, se produce descendenţa aerului ce are ca
efect destrămarea norilor.
0947 - Schema circulaţiei generale a atmosferei prezentate reflectă numai trăsăturile
generale ale circulaţiei aerului la scară globală. Tabloul real al acestei circulaţii este însă mult mai
complicat.
NECLASIFICAT
75 din 200
 NECLASIFICAT
9. Variaţia diurnă şi anuală a vitezei vântului
0948 - Variaţia diurnă a vitezei vântului în stratul de aer inferior (0-50 m iarna şi 0-100 m
vara) este asemănătoare variaţiei temperaturii, adică prezintă un minim în cursul nopţii şi un maxim
imediat după-amiază. Deasupra nivelurilor menţionate, variaţia diurnă se inversează, minimul
constatându-se ziua şi maximul noaptea.
0949 - Variaţia anuală a vitezei vântului prezintă un minim iarna (din cauza predominării
regimului anticiclonic) şi un maxim primăvara (datorită intensificării activităţii ciclonice).
0950 - În afară de cele două tipuri de variaţii se mai înregistrează şi variaţii neperiodice ale
vitezei vântului.

CAPITOLUL X
Vizibilitatea

SECŢIUNEA 1
Definiţie şi observare

101 - (1) Pentru a defini vizibilitatea, trebuie avut în vedere următoarele noţiuni:
a) distanţa de descoperire a reperelor, prin care se înţelege distanţa maximă la care obiectul
(reperul) se observă şi poate fi recunoscut;
b) distanţa de pierdere a reperului, prin care se înţelege distanţa de la care începe să dispară
reperul şi cu tot efortul este imposibil să i se determine poziţia.
(2) Distanţa de descoperire va fi totdeauna mai mică decât distanţa de pierdere a reperelor.
102 - Vizibilitatea se defineşte ca fiind cea mai mare distanţă la care un obiect sau un
reper poate fi descoperit şi identificat faţă de fondul general.
103 - (1) Vizibilitatea este influenţată de fenomenele atmosferice (de exemplu: ceaţa,
precipitaţiile, viscolul etc.) şi se măsoară în m sau km. Se poate aprecia vizual pe baza schemei de
vizibilitate sau instrumental cu ajutorul unor staţiilor automate.
(2) Aprecierea vizuală a vizibilităţii se face de către meteorolog pe baza schemei de
vizibilitate. Schema de vizibilitate cuprinde o serie de repere dispuse la anumite distanţe măsurate
faţă de platforma meteorologică, permiţând aprecierea vizibilităţii de la <50 m până la >10 km. Ca
repere se aleg clădiri, forme de relief, păduri, lumini fixe etc., conform figurii nr. X.1.1).

NECLASIFICAT
76 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. X.1.1 - Schema de vizibilitate

104 - (1) Stabilirea vizuală a vizibilităţii constă în observarea reperului celui mai
îndepărtat ce se vede clar şi stabilirea intervalului de vizibilitate, adică a pragului cuprins între un
reper vizibil şi un reper invizibil (în acest sens, reper vizibil se consideră reperul care se distinge în
limita distanţei de vizibilitate orizontală, iar reperul invizibil este cel care se contopeşte complet cu
fondul). Pe timp de noapte vizibilitatea de determină pe baza unei scheme cu repere luminoase.
(2) Deşi la staţiile meteorologice se pot executa observaţii asupra vizibilităţii şi cu ajutorul
staţiilor meteorologice automate (ca de exemplu VAISALA-AW11, TACMET etc.), observaţiile
vizuale executate de către meteorolog rămân de bază.
(3) Aprecierea orientativă a vizibilităţii pe timp de noapte şi în lipsa reperelor luminoase se
poate face şi cu ajutorul datelor din tabelul nr. X.1.1.
Tabelul nr. X.1.1.
Vizibilitatea aproximativă în timpul producerii anumitor fenomene meteorologice
Nr. Fenomenul Intensitatea fenomenului
crt. meteorologic Puternică Moderată Slabă
1 Ceaţă sub 50 m 50-500 m 500-1000 m
2 Viscol sub 50 m 50-500 m 500-1000 m
3 Aversă de zăpadă sub 500 m 500-1000 m -
4 Transport de praf sub 1000 m 1000-1200 m -
5 Ploaie 500-2000 m 2-4 km 4-10 km
6 Ninsoare 500-2000 m 2-4 km 4-10 km
7 Burniţă 1-2 km 2-4 km 4-10 km
8 Aer ceţos sau Pâclă 1-2 km 2-4 km 4-10 km

NECLASIFICAT
77 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 2-a
Clasificarea vizibilităţii

105 - De regulă, se folosesc următoarele tipuri de vizibilitate, conform figurii nr. X.2.1):
a) vizibilitatea orizontală la sol;
b) vizibilitatea orizontală la înălţime;
c) vizibilitatea verticală;
d) vizibilitatea oblică sau de aterizare;
e) vizibilitatea sau distanţa vizuală în lungul pistei (RVR);
f) vizibilitatea dominantă.

Figura nr. X.2.1. - Tipurile de vizibilitate

106 - (1) Vizibilitatea orizontală la sol, reprezintă cea mai mare distanţă la care, în plan
orizontal poate fi văzut şi identificat un obiect sau reper, având caracteristici definite.
(2) Pentru determinarea vizibilităţii pe timp de zi, poate fi ales orice obiect sau reper cu
dimensiuni unghiulare mari. Totodată este necesar ca reperul ales să se deosebească de fondul pe
care se proiectează, prin culoare şi luminozitate. Ziua, vizibilitatea se consideră egală cu distanţa de
la observator până la reperul cel mai îndepărtat, care se vede sub forma unei siluete cenuşii, fără
detalii.
(3) Reperele după care se determină vizibilitatea trebuie alese astfel încât acestea să fie
determinate de pe platforma meteorologică.
(4) Trebuie subliniat faptul că, în condiţii meteorologice asemănătoare, pe timp de noapte
vizibilitatea reperelor luminoase este mai bună decât vizibilitatea reperelor de zi, aflate la aceeaşi
distanţă.
(5) Factorii mai importanţi de care depinde vizibilitatea sunt: fenomenele atmosferice,
diferenţele de contrast dintre fond şi luminozitate, mărimea reperelor şi sensibilitatea ochiului
observatorului.
(6) Prezenţa în aer a produselor de condensare (ceaţa, pâcla), transportului de praf sau
zăpadă duc la fluctuaţii de vizibilitate.
(7) Vizibilitatea pe direcţia Soarelui când este pâclă este de 2-3 ori mai scăzută decât în
direcţia opusă.
(8) În masele de aer stabile, la înălţimea de 1-2 km, schimbul turbulent fiind slab,
vizibilitatea este mai bună decât la sol, iar în masele de aer instabile, schimbul turbulent fiind mai
puternic, vizibilitatea este mai slabă la înălţime decât în straturile inferioare.
107 - Vizibilitatea orizontală la înălţime reprezintă vizibilitatea determinată la nivelul
de zbor de către piloţii aeronavelor.
108 - Vizibilitatea verticală, determinată de la sol se confundă adesea cu înălţimea
limitei inferioare a bazei norilor. Atunci când determinarea se face cu balonul cu hidrogen, există
NECLASIFICAT
78 din 200
 NECLASIFICAT
deosebiri mari între vizibilitatea determinată de echipajul avionului şi cea determinată de
observator, astfel vizibilitatea de jos în sus este mai mare decât cea de sus în jos.
109 - (1) Vizibilitatea oblică, se consideră distanţa apreciată de la bordul aeronavei, sub
un anumit unghi, la care este vizibil un reper aflat la sol sau în aer.
(2) La aprecierea condiţiilor meteorologice necesare zborului, se foloseşte şi noţiunea de
vizibilitate de aterizare, care este, de fapt, vizibilitate oblică.
1010 - Vizibilitatea sau distanţa vizuală în lungul pistei (RVR) reprezintă vizibilitatea
determinată în lungul pistei cu ajutorul transmisiometrului prezentat în figura nr. X.2.2).

Figura nr. X.2.2. - Determinarea distanţei vizuale în lungul pistei cu transmisiometrul

1011 - Vizibilitatea dominantă reprezintă valoarea vizibilităţii orizontale observată în

interiorul a cel puţin jumătate din orizontul circular (continuu sau discontinuu) sau în interiorul a cel
puţin jumătate din arealul aerodromului, vezi figura nr. X.2.3.

a) sector continuu b) sector discontinuu

Figura nr. X.2.3 - Stabilirea vizibilităţii dominante

NECLASIFICAT
79 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XI
Masele de aer

SECŢIUNEA 1
Formarea maselor de aer

111 - Masele de aer sunt volume mari de aer în care elementele meteorologice păstrează
o anumită uniformitate în funcţie de influenţa suprafeţei terestre.
112 - Dintre mărimile ce caracterizează o masă de aer, de cea mai mare importanţă sunt:
temperatura (t0C) şi umezeala specifică (s-g/kg). Întrucât ambele mărimi sunt în funcţie de gradul
de încălzire şi conţinutul de vapori de apă al solului, rezultă că aceste caracteristici ale suprafeţei
terestre vor influenţa în primul rând procesele de formare a maselor de aer.
113 - (1) Prin staţionarea îndelungată într-o anumită regiune geografică, aerul împrumută
caracteristicile acelei regiuni. Deoarece masele de aer se definesc prin omogenitatea proprietăţilor
pe mari întinderi geografice, este firesc să căutăm regiunile de formare a maselor de aer în acele
zone ale globului unde există o oarecare omogenitate în ceea ce priveşte temperatura şi umezeala.
Asemenea regiuni sunt:
a) câmpurile de gheaţă arctice şi antarctice ale calotelor polare şi regiunile continentale
acoperite cu gheaţă sau zăpadă;
b) regiunile calde ale pustiurilor;
c) regiunile calde oceanice;
d) zona pădurilor ecuatoriale caracterizate prin temperatură şi umiditate foarte mari.
(2) Procesele prin care suprafaţa terestră împrumută caracteristicile sale aerului din
preajma sa, sunt: turbulenţa, convecţia şi radiaţia.

SECŢIUNEA a 2-a
Clasificarea maselor de aer

114 - (1) Masele de aer se clasifică în funcţie de: temperatură, umiditate, stabilitate şi
după criteriul geografic.
115 - Clasificarea după criteriul termic:
a) mase de aer cald: la pătrunderea într-o anumită zonă determină creşterea temperaturii în
acea zonă;
b) mase de aer rece: la pătrunderea într-o anumită zonă determină scăderea temperaturii în
acea zonă.
116 - Clasificarea după conţinutul de vapori de apă:
a) mase de aer umed;
b) mase de aer uscat.
117 - Clasificarea din punctul de vedere al dinamicii:
a) mase de aer stabil;
b) mase de aer instabil.
118 - Clasificarea după criteriul geografic:
a) mase de aer arctic (A) şi antarctic (AA);
b) mase de aer polar sau temperat (P);
c) mase de aer tropical (T);
d) mase de aer ecuatorial (E).
119 - Clasificarea maselor de aer în funcţie de procesele de transformare ale acestora
(clasificarea Pône):
a) R: aer radiativ; aer răcit la bază, stabil;

NECLASIFICAT
80 din 200
 NECLASIFICAT
b) Cc: aer convectiv convergent; se încălzeşte la bază şi urcă, este instabil pe mari
grosimi;
c) Cd: aer convectiv divergent; încălzit la bază dar în acelaşi timp subsident (în partea
superioară descendenţă lentă); este instabil pe grosimi reduse;
d) Cn: aer convectiv normal; nu este supus nici convergenţei nici divergenţei;
e) Kc: aer cinematic convergent; se află în echilibru termic cu solul dar este ridicat şi
este instabil pe mari grosimi;
f) Kd: aer cinematic divergent; se află în echilibru termic cu solul dar suferă o
subsidenţă care se opune mişcărilor verticale;
g) Km: aer cinematic de amestec; este omogenizat prin amestecul aerului stabil.
1110 - Identificarea diferitelor mase de aer se poate face şi în funcţie de temperatura
pseudoadiabatică potenţială a termometrului umed. Această temperatură rămâne constantă atunci
când masa de aer suferă procese adiabatice (ridicări sau coborâri) şi creşte sau scade atunci când
masa de aer se încălzeşte sau se răceşte.

SECŢIUNEA a 3-a
Descrierea maselor de aer clasificate după criteriul geografic

1111 - Aerul arctic (A) se formează la latitudinile înalte, >700 (vezi Anexa nr. 3). Din punct
de vedere termic aerul arctic constituie cea mai rece masă de aer. Se caracterizează prin puternice
inversiuni termice şi umezeală specifică redusă. Aerul arctic are o transparenţă foarte mare (>100 km)
şi turbulenţă foarte redusă. Aerul arctic este de două feluri: continental (c) şi maritim (m). Aerul cA
pătrunde în Europa dinspre mările Kara şi Barents (adică dinspre N şi NE). Are extindere verticală
redusă. Aerul mA ajunge în Europa venind dinspre Groenlanda şi Arhipelagul Spitzberg (adică din N
şi NV) şi se încălzeşte întrucâtva la trecerea peste Marea Norvegiei. Are extinderea verticală mai mare
decât a maselor de aer continental arctic, adică 3-5 km.
1112 - (1) Aerul polar (P) se formează în zona latitudinilor temperate ale oceanelor şi
continentelor, existând aer polar maritim (mP) şi aer polar continental (cP). Vara, aerul maritim
polar este instabil. Deoarece continentele sunt mai reci iarna decât oceanul, aerul maritim polar se
răceşte repede în apropierea solului, determinând formarea inversiunilor termice şi implicit o
stabilizare a sa. Din cauza răcirii puternice apar ceţuri persistente. Aerul mP se formează iarna în
Anticiclonul Canadian ca aer polar continental, dar la traversarea Oceanului Atlantic se încălzeşte şi
se umezeşte devenind aer maritim polar. Vara se formează în nordul Oceanului Atlantic.
(2) Aerul continental polar poate proveni din transformarea aerului arctic sau a celui
maritim polar. Aerul continental polar ia naştere în anticiclonii din Siberia şi Europa răsăriteană, dar
şi în cei din Scandinavia. Iarna, aerul continental polar se poate răci prin radiaţie deasupra unui strat
de zăpadă şi ajunge să fie chiar mai rece decât aerul continental arctic. Vara masele de aer
continental polar se încălzesc datorită insolaţiei şi pot ajunge la temperaturi comparabile cu cele ale
aerului continental tropical. Aşadar, aerul continental polar este rece iarna şi cald vara.
1113 - Aerul tropical (T) se formează în regiunile subtropicale şi este de două feluri:
maritim tropical (mT) şi continental tropical (cT). Aerul maritim tropical se formează deasupra
oceanelor, de exemplu deasupra Insulelor Azore (Anticiclonul Azoric). Acest aer este instabil vara
când pătrunde pe continente. În timpul iernii aerul maritim tropical care pătrunde pe uscat
generează ceţuri şi nebulozitate. Aerul continental tropical se formează în nordul Africii şi sud-
vestul Asiei. Are umezeală relativă foarte scăzută. Dacă în timpul deplasării străbate întinderi de
apă, absoarbe o mare cantitate de vapori de apă, devenind instabil (mai ales în timpul nopţii). Iarna
aerul continental tropical se răceşte în timpul deplasării spre nord, cu precădere în stratul inferior al
troposferei, unde atinge starea de saturaţie şi formează mase noroase . Aerul continental tropical are
un conţinut ridicat de pulberi şi din această cauză are un grad înalt de opacitate.
1114 - Aerul ecuatorial (E) se formează în zona ecuatorială). Diferenţa dintre aerul
ecuatorial de deasupra oceanelor şi cel de deasupra uscatului este nesemnificativă şi de aceea acest

NECLASIFICAT
81 din 200
 NECLASIFICAT
aer nu mai are subtipurile continental şi oceanic. Se răspândeşte spre nord şi sud o dată cu
deplasarea ecuatorului termic. Vara o dată cu deplasarea spre nord a ecuatorului termic, aceste mase
de aer ajung la latitudini subtropicale. La latitudinile temperate ajunge datorită circulaţiei din
straturile superioare ale atmosferei. Aerul ecuatorial se răceşte în permanenţă într-un proces
continuu de transformare, care modifică fundamental proprietăţile de origine.
1115 - Ţara noastră este traversată de toate tipurile geografice de mase de aer, cu excepţia
celor ecuatoriale. Tipurile geografice şi direcţiile din care vin aceste mase de aer, sunt prezentate în
figura nr. XI.3.1.

Figura nr. XI.3.1. - Tipuri de mase de aer care influenţează vremea în România

NECLASIFICAT
82 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XII
Fronturile atmosferice

SECŢIUNEA 1
Structura generală, condiţiile de formare şi clasificarea fronturilor

121 - Zona îngustă de interferenţă dintre două mase de aer cu proprietăţi fizice diferite
(temperatură, umezeală etc.) se numeşte front atmosferic, vezi figura nr. XII.1.1.

C
Aer cald Aer rece
A a B a

Zona
frontală
în plan
orizontal

Figura nr. XII.1.1. - Structura generală a unui front atmosferic

122 - Frontul atmosferic nu este o suprafaţă geometrică lipsită de grosime. Trecerea de la

o masă la alta se face pe tot întinsul unui strat de aer de o anumită grosime verticală (de la câteva
sute de metri până la câţiva kilometri - BC). Lăţimea orizontală a frontului (AB) poate ajunge până
la 50km. Suprafaţa frontală este înclinată către masa de aer rece sub un unghi a (faţă de orizontală).
Unghiul a este, în general, foarte mic: tg a ∈ [1/100 ÷ 1/200]. Lungimea fronturilor poate fi
mare, depinzând de extinderea orizontală a maselor de aer. Pe verticală, frontul atmosferic se poate
extinde până la limita superioară a troposferei.
123 - O suprafaţă frontală apare în atmosferă dacă sunt îndeplinite două condiţii
esenţiale:
a) de o parte şi de alta a viitorului front să existe două mase de aer cu proprietăţi fizice
diferite, cum ar fi o masă caldă în vecinătatea unei mase reci;
b) circulaţia maselor de aer să se facă astfel încât să se menţină un contact cât mai strâns
între ele, pentru ca în zona de tranziţie proprietăţile lor să varieze în mod brusc.
124 - Procesul de formare a fronturilor atmosferice se numeşte frontogeneză, iar procesul
de destrămare frontoliză.
125 - În funcţie de direcţia de deplasare, de caracterul şi de intensitatea elementelor
meteorologice, fronturile atmosferice se împart în:
a) fronturi calde;
b) fronturi reci;
c) fronturi ocluse.
126 - În funcţie de mărimea diferenţei de temperatură între masa de aer rece şi cea caldă,
fronturile atmosferice sunt de două feluri:
a) fronturi principale (diferenţa de temperatură este mai mare de 100C);
b) fronturi secundare (contrast termic redus).
127 - După extinderea pe verticală, fronturile atmosferice pot fi:
a) fronturi troposferice (se întind pe întreaga troposferă);

NECLASIFICAT
83 din 200
 NECLASIFICAT
b) fronturi de altitudine (suprafaţa frontală nu are contact cu solul);
c) fronturi de sol (nu se extind foarte mult pe verticală).

SECŢIUNEA a 2-a
Caracteristicile generale ale fronturilor atmosferice

1. Frontul cald
128 - Frontul cald este frontul care se deplasează în direcţia masei reci. Masa de aer cald
o înlocuieşte pe cea rece. Aerul cald alunecă peste aerul rece iar masa rece se retrage încet la nivelul
solului. Deplasarea frontului cald este mai lentă decât deplasarea frontului rece. Aerul cald în urcare
se răceşte, vaporii de apă se condensează şi apare sistemul noros ce este format din următoarele
genuri de nori prezentate din partea anterioară a frontului către partea posterioară: Ci, Cs, As şi Ns.
Schema de principiu a frontului cald este prezentată în figura nr. XII.2.1.

Figura nr. XII.2.1. - Structura frontului cald stabil

129 - Frontul cald este precedat de norii Ci (care se află la 800-1000 km înaintea
frontului) şi de o zonă de scădere a presiunii. Tot în faţa frontului pe circa 300 km vara şi 400 km
iarna se află zona precipitaţiilor. Zona de precipitaţii este mai extinsă iarna pentru că în acest
anotimp cad precipitaţii nu doar din norii Ns ci şi norii As (precipitaţii slabe). Dacă aerul calde este
instabil în sistemul noros al frontului cald se formează norii Cb, vezi figura nr. XII.2.2. După ce
frontul a trecut precipitaţiile încetează, cerul devine variabil iar temperatura creşte.

NECLASIFICAT
84 din 200
 NECLASIFICAT
Figura nr. XII.2.2. - Structura frontului cald instabil

2. Frontul rece
1210 - (1) Frontul rece este frontul care se deplasează în direcţia masei calde. Masa de
aer rece dislocă masa caldă. Aerul rece pătrunde ca pană pe sub aerul cald, forţându-l la mişcări
ascendente. La trecerea frontului rece are loc răcirea vremii. Fronturile reci sunt de două feluri:
a) frontul rece de ordinul I ;
b) frontul rece de ordinul II .
(2) Frontul rece de ordinul I este frontul în care de-a lungul întregii suprafeţe frontale a
acestuia, se observă ascensiunea aerului cald, vezi figura nr. XII.2.3. Norii caracteristici pentru
acest front sunt: Cs, As şi Ns. Deplasarea acestui tip de front este relativ lentă. Zona de precipitaţii
este dispusă cu precădere în spatele liniei frontului şi are o lăţime de circa 100-150 km. Acest tip de
front se observă, de regulă, în timpul iernii.

Figura nr. XII.2.3. - Structura frontului rece de ordinul I

(3) Frontul rece de ordinul II este frontul în care de-a lungul părţii superioare a suprafeţei
acestuia, se observă descendenţa aerului cald, iar în partea inferioară ascendenţa acestuia, vezi
figura nr. XII.2.4. Aceste fronturi se deplasează cu viteză destul de mare. Norii caracteristici acestor
fronturi sunt Cu şi Cb însoţiţi de Sc, Ac, şi Cc.
(4) Precipitaţiile în cazul acestui tip de front sunt sub formă de averse şi se întind pe circa
70 - 100 km de ambele părţi ale frontului. În timpul verii fronturile reci de ordinul II dau naştere la
fenomene orajoase şi vijelii.

NECLASIFICAT
85 din 200
 NECLASIFICAT
Figura nr. XII.2.4. - Structura frontului rece de ordinul II

3. Fronturile ocluse
1211 - Frontul oclus ia naştere atunci când un front rece situat în spatele unui front cald, se
deplasează mai repede decât frontul cald şi ajungându-l se contopeşte cu acesta. Pe porţiunea în care
a avut loc joncţiunea frontului rece cu cel cald, la suprafaţa solului nu mai există aer cald, deoarece
este ridicat şi se extinde deasupra masei reci care limitează frontul oclus. Fronturile ocluse sunt de
două tipuri:
a) fronturi ocluse cu caracter cald ;
b) fronturi ocluse cu caracter rece.
1212 - Frontul oclus cald este frontul în care masa de aer din spatele acestuia este mai
caldă decât cea din faţa lui. Partea inferioară a frontului care coboară până la suprafaţa pământului
poartă numele de front cald inferior. Pe lângă frontul cald inferior mai există un front rece superior,
vezi figura nr. XII.2.5. Norii caracteristici acestui tip de front sunt Ci, Cs, As, Ns şi Sc. Precipitaţiile
se produc în faţa frontului. Acest tip de front apare în perioada rece a anului, în timpul pătrunderii
aerului maritim polar pe continent.

Figura nr. XII.2.5. - Structura frontului oclus cu caracter cald

1213 - Frontul oclus rece este frontul în care masa de aer rece ce înaintează în spatele
frontului oclus este mai rece decât masa de aer care se află în faţa acestuia. În cazul frontului oclus
cu caracter rece, frontul inferior este rece iar cel superior este cald, vezi figura nr. XII.2.6. Pentru
acest tip de front sunt caracteristici norii: Ci, Cs, As, Cb, Sc, şi Ns. Precipitaţiile se produc de
ambele părţi ale frontului.

NECLASIFICAT
86 din 200
 NECLASIFICAT
Figura nr. XII.2.6. - Structura frontului oclus cu caracter rece

CAPITOLUL XIII
Relieful baric

SECŢIUNEA 1
Principalele forme ale reliefului baric

131 - Presiunea atmosferică este un parametru meteorologic care se măsoară de către

fiecare staţie meteorologică. Înscriind aceste valori pe anumite hărţi se obţine distribuţia presiunii la
sol în anumite zone geografice. Pentru a înlesni analiza acestei distribuţii a presiunii atmosferice, se
trasează izolinii care unesc punctele cu aceeaşi presiune, denumite izobare ce se trasează din 5 în 5
hPa sau din 4 în 4 hPa, după cum s-a precizat şi la capitolul consacrat presiunii (vezi Anexa nr. 4).
În afară de hărţile de sol se folosesc şi hărţi de altitudine în care se înscriu valorile înălţimii unei
suprafeţe izobarice faţă de nivelul mării (sau altitudinile), într-o anumită regiune. Izoliniile care
unesc puncte cu aceeaşi altitudine a suprafeţei izobarice, poartă denumirea de izohipse (sub 500 hPa
se trasează din 4 în 4 decametri geopotenţiali sau dmgp). Hărţile de altitudine sau aerologice se
întocmesc pentru suprafeţele izobarice de 850 hPa, 700 hPa, 500 hPa etc.
132 - Trasarea izobarelor conduce, în final, la delimitarea unor arii cu valori scăzute de
presiune, denumite depresiuni sau cicloni şi notate cu D. Zonele cu valori mai ridicate ale presiunii
au fost denumite maxime barometrice sau anticicloni şi au fost notate pe hărţi cu M.
133 - În regiunile tropicale ciclonii au denumiri specifice: în Asia de sud-est se numesc
taifunuri, huricane sau tornade în America Centrală şi uragane în Europa. Acestea se formează
numai deasupra oceanelor de la latitudinile tropicale. Spre deosebire de ciclonii de la latitudinile
temperate, ciclonii tropicali produc pagube importante regiunilor peste care se deplasează.
134 - (1) Ciclonii şi anticiclonii sunt principalele forme barice. Ansamblul lor pe o hartă
meterologică formează relieful baric, asemănător reliefului geografic, în care munţii reprezintă
anticiclonii, iar câmpiile depresiunile sau ciclonii.
(2) Ciclonul este forma barică în care presiunea creşte de la centru către periferie.
Circulaţia aerului se face în sensul invers acelor de ceasornic şi este convergentă, vezi figura nr.
XII.1.1. Mişcarea circulară a aerului este determinată de forţa Coriolis. În altitudine aerul se mişcă
ascendent şi divergent.

Figura nr. XIII.1.1. - Ciclonul şi circulaţia aerului în cadrul acestuia, la sol şi în altitudine

(3) Anticiclonul este forma barică în care presiunea scade de la centru către periferie.
Circulaţia aerului se face în sensul acelor de ceasornic şi este divergentă. În altitudine mişcarea
aerului este convergentă şi descendentă, vezi figura nr. XIII.1.2.

NECLASIFICAT
87 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIII.1.2. - Ciclonul şi circulaţia aerului în cadrul acestuia, la sol şi în altitudine

(4) Talvegul depresionar reprezintă o prelungire a unui ciclon şi are forma de ,,V”
alungit, iar presiunea creşte de la interior (axul talvegului) la exterior, vezi figura nr. XIII.1.3.

Figura nr. XIII.1.3. - Talvegul şi circulaţia aerului în interiorul său la sol

(5) Dorsala anticiclonică reprezintă o prelungire a unui maxim barometric, având formă
de ,,U”, în care presiunea scade de la centru către periferie, vezi figura nr. XIII.1.4.

Figura nr. XIII.1.4. - Dorsala şi circulaţia aerului în interiorul său la sol

(6) Şaua barometrică este un câmp baric format dintr-o pereche de cicloni şi o pereche de
anticicloni, vezi figura nr. XIII.1.5.

NECLASIFICAT
88 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIII.1.5. - Şaua barometrică

SECŢIUNEA a 2-a
Vremea în ciclon şi anticiclon

135 - (1) Ciclonul are o structură asimetrică din punct de vedere termic. În stadiul
dezvoltării sale complete, aceasta este clar exprimată prin prezenţa în partea sudică a unui sector
cald mai îngust şi în partea nordică a unui sector rece mai extins (figura XIII.2.1).
(2) Cele două sectoare sunt separate în partea sud-estică de frontul cald anterior, iar în cea
sud-vestică de frontul rece posterior, ambele unindu-se în punctul de convergenţă din centrul
ciclonului.
136 - Starea vremii determinată de trecerea unui ciclon tânăr se diferenţiază în funcţie de
poziţia punctului de observaţie faţă de punctul de convergenţă. În situaţiile când punctul de
convergenţă trece pe la sud de punctul de observaţie, ca în figura nr. XIII.2.1., secţiunea A-A’,
suprafaţa frontală nu atinge suprafaţa terestră, fapt pentru care, la sol se deplasează aerul rece al
sectorului rece (aerul cald se află la înălţime). Norii frontului cald se succed în ordinea obişnuită Ci,
Cs, As, Ns, din ultimii căzând precipitaţii de lungă durată, cu intensitate moderată. Reapariţia
norilor Altostratus marchează reducerea precipitaţiilor, iar împrăştierea lor, încetarea acestora.
Temperatura scade treptat ca urmare a rotirii vântului din sud-est către nord, nord-vest.

NECLASIFICAT
89 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIII.2.1. - Starea vremii în ciclon

137 - În situaţiile când punctul de convergenţă trece pe la nord de punctul de observaţie,

ca în figura nr. XIII.2.1. secţiunea B-B’, se pot distinge trei faze: trecerea frontului cald, trecerea
sectorului cald şi trecerea frontului rece. Trecerea frontului cald este precedată de vânturi dinspre
sud-est sau dinspre sud şi de norii Ci, Cs, As, şi Ns. Din ultimele genuri cad precipitaţii de
intensitate medie. Temperatura creşte treptat iar presiunea scade. În sectorul cald al ciclonului
vântul se roteşte dinspre vest sau sud-vest, precipitaţiile încetează iar cerul devine variabil sau
senin.
138 - Atunci când cantitatea de umezeală este mare, iarna se formează nori St (din care
uneori cade burniţă), iar vara se formează nori Cb din care cad averse scurte de ploaie. Trecerea
frontului rece este însoţită de creşterea presiunii, scăderea temperaturii şi rotirea vântului din sud-
vest către nord-vest şi în acelaşi timp intensificarea lui. Frontul rece fiind în marea majoritate a
cazurilor de ordinul II, determină producerea de precipitaţii sub formă de aversă, însoţite, în
perioada caldă a anului, de descărcări electrice. Apoi sistemul noros se fragmentează şi dispare,
cerul devenind senin.
139 - Cei mai importanţi cicloni care influenţează vremea în ţara noastră sunt: Ciclonul
Islandez şi Ciclonul Mediteranean.
1310 - Starea timpului în anticiclon este determinată de însuşirile maselor de aer care îl
alcătuiesc, de caracteristicile suprafeţei subiacente şi de anotimp. Anticiclonul are structură
NECLASIFICAT
90 din 200
 NECLASIFICAT
simetrică din punct de vedere termic şi este lipsit de fronturi care apar, desigur destrămate, către
periferia lui, la contactul cu ciclonii învecinaţi. Predominarea mişcărilor descendente, care
compensează împrăştierea aerului prin divergenţa vânturilor de la sol, determină înseninări
frecvente pe suprafeţe mari din centrul anticiclonului. Vara, izolat, se pot dezvolta nori cumuliformi
(Cu humilis), iar în semestrul rece, când există suficientă umezeală, se formează ceaţă sau nori St
din care uneori cade burniţă.
1311 - Cei mai importanţi anticicloni care influenţează vremea în România sunt:
Anticiclonul Azoric, Anticiclonul Nord-Est-european şi Anticiclonul Scandinav.

SECŢIUNEA a 3-a
Hărţi sinoptice şi aerologice

1312 - (1) Analiza stării timpului pe o anumită zonă şi la un anumit moment dat se
realizează pa baza hărţilor meteorologice. La staţiile meteorologice se execută observaţii simultan
pe tot Globul, iar datele rezultate în urma observaţiilor sunt trimise unor centre de colectare care le
centralizează şi realizează anumite hărţi.
(2) Hărţile meteorologice pe care se trec datele primite de la staţiile meteorologice
sinoptice poartă denumirea de hărţi sinoptice, iar cele pe care se trec datele primite de la staţiile
aerologice (efectuează sondaje verticale în atmosferă cu ajutorul radiosondelor) poartă denumirea
de hărţi aerologice sau de altitudine.
(3) Pe hărţile de sol datele meteorologice se înscriu conform schemei Bjerknes, prezentată
în figura nr. XIII.3.1.
CH ff
dd
TT CM PPP
ww N ±app
VV CL Nh W1W2
TdTd h RR
Figura nr. XIII.3.1. - Schema Bjerknes

(4) În această schemă abrevierile reprezintă:

a) TT – temperatura aerului în grade şi zeci de grade celsius;
b)ww – fenomenul de timp prezent sau din cursul orei precedente;
c) VV – vizibilitatea orizontală în km sau codificat;
d)TdTd – temperatura punctului de rouă în grade şi zeci de grade celsius;
e) CH = simbolul norilor superiori;
f) CM = simbolul norilor mijlocii;
g) N = nebulozitatea totală;
h)CL = simbolul norilor inferiori
i) Nh = nebulozitatea parţială (a norilor inferiori iar în lipsa acestora a norilor mijlocii);
j) h = înălţimea norilor inferiori;
k)dd = direcţia adevărată a vântului
l) ff = vitea vântului în m/s; o barbulă (linie ce face ununghi de 1200 cu direcţia vîntului şi în
partea stângă a acesteia ,,—” ) reprezintă 5 m/s (10 kt) iar un fanion (▲) reprezintă 25 m/s sau 50 kt.
m) PPP = presiunea redusă la nivelul mediu al mării (QFF) folosind un strat de atmosferă
reală între nivelul staţiei şi MSL (nivelul mediu al mării); se trec ultimele trei cifre (de la dreapta le
stânga): zecimile, unităţile şi zecile de hPa sau mb;

NECLASIFICAT
91 din 200
 NECLASIFICAT
n)a = caracteristica tendinţei barice;
o) pp = valoarea tendinţei barice în hPa; se trec zecimile şi unităţile;
p)W1W2 = timpul în urmă cu 3 sau 6 ore.
q)RR = cantitatea de precipitaţii înregistrată.
(5) Simbolurile utilizate pentru înscrierea fenomenelor, norilor şi a tendinţei barice se află
în Anexa nr. 5.
1313 - După înscrierea datelor pe hărţile sinoptice, se efectuează analiza acestora care
constă, printre altele, în trasarea izobarelor, marcarea ciclonilor şi a anticiclonilor şi trasarea
fronturilor atmosferice.
1314 - (1) Hărţile aerologice sunt realizate pentru cunoaşterea distribuţiei presiunii,
temperaturii, vântului şi umezelii aerului în atmosfera liberă.
(2) Elementul esenţial pentru în tocmirea hărţilor aerologice este geopotenţialul care
reprezintă lucrul mecanic efectuat pentru a ridica o unitate de masă de aer în prezenţa forţei de
gravitaţie de la nivelul iniţial (nivelul mediu al mării sau alt nivel de referinţă) cu presiunea P 0 până
la o suprafaţă izobarică superioară cu presiune P. Unitatea de măsură a geopotenţialului este metrul
geopotenţial (mgp) care afost definit anterior ca fiind lucrul mecanic consumat pentru ridicarea
unităţii de masă la înălţime de 1m. Valoarea unui mgp este aproximativ egală cu 1m liniar.
(3) Geopotenţialul unei suprafeţe izobarice calculat în raport cu nivelul mediu al mării
poartă denumirea de geopotenţial absolut. Acest geopotenţial este similar cu altitudinea respectivei
suprafeţe izobarice, vezi figura nr. XIII.3.2.

Figura nr. XIII.3.2. - Reprezentarea geopotenţialului pe hărţile aerologice

1315 - Hărţi aerologice de topografie absolută (sau TA) se realizează pentru următoarele
suprafeţe izobarice: 1000, 850, 700, 500, 300, 200, 100, 50 şi 20 hPa. În tabelul nr. XIII.3.1 sunt
prezentate altitudinile medii corespunzătore fiecărei suprafeţe izobarice.

Tabelul nr. XIII.3.1

Altitudinile medii ale anumitor suprafeţe izobarice

NECLASIFICAT
92 din 200
 NECLASIFICAT
Suprafaţa Altitudinea
Nr.crt
izobarică (hPa) medie (m)
1. 1000 100
2. 850 1500
3. 700 3000
4. 500 5500
5. 300 9000
6. 200 11800
7. 100 16000
8. 50 20600
9. 20 26500

1316 - (1) Schema cu ajutorul căreia se înscriu datele pe hărţile aerologice cuprinde
conform figurii nr. XIII.3.3. următoarele elemente meteorologice,:
a) înălţimea suprafeţei izobarice în decametri geopotenţiali: HHH;
b) temperatura aerului: TT;
c) deficitul de saturaţie: DD;
d) direcţia vântului în grade (dd) şi viteza în km/h sau noduri (ff).

TT HHH

dd
DD d
ff

Figura nr. XIII.3.3. - Schema de înscriere a datelor pe hărţile de altitudine

(2) Pe hărţile aerologice se trasează izohipsele, se marchează zonele ciclonice şi anticiclonice,

se delimitează zonele de umezeală şi se trasează izotermele. În figura nr. XIII.3.4. este prezentat un
exemplu de hartă de topografie barică absolută a suprafeţei izobarice de 500 hPa (TA 500).

NECLASIFICAT
93 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIII.3.4 - Exemplu de hartă de topografie absolută TA500 hPa

1317 - În practica meteorologică se mai folosesc şi hărţi de topografie barică relativă,

adică hărţi pe care este reprezentată înălţimea unei suprafeţe izobarice în raport cu alta. De
exemplu, se foloseşte harta de topografie barică relativă TR 500/1000. Pe acestă hartă este
reprezentată înălţimea suprafeţei izobarice de 500 hPa faţă de suprafaţa izobarică 1000 hPa.

CAPITOLUL XIV
Influenţa elementelor şi fenomenelor meteorologice asupra zborului aeronavelor

141 - (1) În aviaţie, principalul obiectiv al asigurării zborului îl constituie siguranţa

acestuia, ce are drept scop prevenirea premiselor şi evenimentelor de zbor. Cu alte cuvinte, prin
activităţi proprii securităţii zborului se urmăreşte depistarea şi eliminarea la timp a oricărei cauze
care poate genera premise şi evenimente de zbor.
(2) Situaţia meteorologică este o componentă a factorului de mediu care poate influenţa
securitatea zborului determinând evenimente de zbor prin apariţia unor fenomene periculoase
pentru activitatea de zbor cum ar fi: ceaţa, viscolul, furtunile de praf, turbulenţa atmosferică,
orajele, vijeliile etc.

SECŢIUNEA 1
Temperatura, presiunea şi densitatea aerului

142 - (1) Temperatura este mărimea fizică utilizată pentru a caracteriza starea de
încălzire a unui mediu sau corp oarecare.
(2) Temperatura prezintă o mare importanţă pentru aviaţie întrucât este un parametru de
bază care caracterizează mediul în care se desfăşoară zborul avioanelor.
(3) Acest parametru este în strânsă legătură cu presiunea şi densitatea aerului, alţi
parametri importanţi în desfăşurarea zborului. Legătura între aceşti trei parametri este exprimată de

NECLASIFICAT
94 din 200
 NECLASIFICAT
ecuaţia stării gazului ideal: P = ρ·R·T, unde: P = presiunea atmosferică; ρ = densitatea aerului; R =
constanta gazelor; T = temperatura absolută.
(4) Din ecuaţia de mai sus reiese că presiunea este direct proporţională cu temperatura şi
densitatea, iar temperatura şi densitatea invers proporţionale.
(5) Schimbarea parametrilor aerului are loc atunci când se schimbă înălţimea de zbor,
precum şi datorită distribuţiei neuniforme a elementelor meteorologice în plan orizontal şi vertical.
(6) Temperatura aerului influenţează zborul tuturor tipurilor de aeronave. Această influenţă
se remarcă prin variaţia invers proporţională a densităţii aerului cu temperatura. Temperatura
influenţează distanţa de rulare la decolare-aterizare, viteza de zbor, consumul de combustibil,
plafonul practic de zbor şi încălzirea cinetică a aeronavelor.

1. Distanţa de rulare la decolare/aterizare

143 - (1) O dată cu creşterea temperaturii, densitatea aerului scade. În această situaţie,
aeronavei îi este necesar un timp mai îndelungat pentru obţinerea vitezei de desprindere, deci o
distanţă de rulare la decolare mai mare. Experimental, s-au stabilit următoarele date: pentru avioane
reactive, la fiecare 100C de încălzire a aerului, nemodificând turajul motorului, distanţa de rulare se
măreşte cu 13%, iar la scăderea temperaturii cu 100C, distanţa de rulare se micşorează cu 10%. Prin
creşterea temperaturii cu 100C, încărcătura maximă a unui avion de transport turboreactor trebuie
micşorată cu aproximativ 2000 kg.
(2) Pentru decolare este necesar ca forţa ascensională să fie mai mare decât greutatea
avionului, dar pentru ca desprinderea avionului să se facă în condiţii de securitate, s-a stabilit ca
viteza de desprindere să fie cu 10 – 15% mai mare decât viteza minimă.
(3) Astfel, viteza de desprindere (Vd) poate fi obţinută din relaţia:
2GRT
Vd= √ C yd PS , unde: G = greutatea avionului; R = constanta specifică a gazelor; T =
temperatura aerului; P = presiunea atmosferică; S = suprafaţa aripilor; C yd = coeficientul forţei
ascensionale (corespunde unghiului de atac).
(4) În conformitate cu formula de mai sus, se poate constata că la o creştere a temperaturii
aerului este necesară o mărire a vitezei de desprindere a avionului, pe când creşterea presiunii
conduce la o scădere a acesteia.
(5) În cazul vitezei de aterizare (Va) se foloseşte aceeaşi formulă ca pentru viteza de desprindere:
2 GRT
Va = √ C ya PS
144 - Distanţa de rulare la aterizare va fi influenţată de temperatură în conformitate cu
formula: Dr = Dr.st.·(a+b·ΔT), unde: Dr = distanţa de rulare la temperatura reală; Dr.st.= distanţa de
rulare la temperatura standard; a, b = coeficienţi empirici: a = 0,95; b = 0,0031.
145 - (1) Din ecuaţia de stare a gazelor se observă că densitatea este invers proporţională
cu temperatura, iar distanţa de rulare la decolare respectiv aterizare, poate fi exprimată de relaţia:
D r. st .
Dr = Δ3 , unde: ∆3 = densitatea relativă, adică raportul dintre densitatea reală şi cea
standard.
(2) Astfel, dacă aerodromul se află la altitudinea de 1000 m, distanţa de rulare creşte cu
33% faţă de cea de la nivelul mării.

2. Viteza de zbor
146 - (1) Un corp care se deplasează într-un mediu mai puţin dens (cu temperatura mai
mare), va întâmpina o rezistenţă la înaintare mult mai mică faţă de deplasarea aceluiaşi corp într-un
mediu cu o densitate mai mare. În mediul cu temperatură mai ridicată, corpul sa va deplasa cu o

NECLASIFICAT
95 din 200
 NECLASIFICAT
viteză mult mai mare decât în mediul cu o temperatură mai scăzută datorită densităţii mult mai
scăzute.
(2) Din practică s-a constatat că variaţia temperaturii aerului cu 10 oC, duce la modificarea
vitezei de desprindere a avioanelor cu 1,75%. Dacă temperatura aerului este mai coborâtă cu 20 oC
faţă de cea standard, atunci timpul de zbor s-ar mări cu 4,5 minute pentru un avion ce zboară cu o
viteză de M = 3 pe un traseu de 3700 km. Această mărire a timpului de zbor datorită rezistenţei la
înaintare îi corespunde, echivalent, unui vânt de faţă de 183 km/h.

3. Consumul de combustibil
147 - Conform condiţiilor prezentate mai sus, mărindu-se timpul de zbor se măreşte şi
consumul de combustibil. De exemplu, dacă temperatura scade cu 25 0C pe un traiect unde zboară
un avion cu 2000 km/h, viteza lui s-ar micşora cu 100 km/h, ducând astfel la mărirea timpului de
zbor cu 2 minute pe o distanţă de 2000 km şi la un consum suplimentar de combustibil de 130 kg
(consumul de combustibil se ia de cca 3800 kg/h).

4. Înălţimea plafonului practic de zbor

148 - (1) Una din caracteristicile tehnice de zbor ale avioanelor o constituie înălţimea
plafonului practic. Această înălţime depinde de starea fizică a atmosferei. Zborul în apropierea
plafonului practic este avantajos din punct de vedere economic, deoarece consumul de combustibil
este mic, fapt ce duce la mărirea distanţei de zbor. Pe lângă acest avantaj, executarea zborului în
apropierea plafonului practic prezintă şi dezavantaje, pentru că la această înălţime avionul îşi
micşorează fiabilitatea şi devine mai puţin maneabil.
(2) Plafonul practic de zbor al avioanelor supersonice se determină după regimul de
temperatură din stratosferă. În calitate de caracteristică a stării termice a atmosferei, pentru
determinarea înălţimii plafonului practic se întrebuinţează temperatura aerului de la suprafaţa
izobarică de 100 mb, când temperatura aerului are variaţii pozitive sau negative şi înălţimea
plafonului practic de zbor se modifică.
(3) De exemplu, dacă temperatura aerului la înălţimea suprafeţei izobarice de 100 mb
creşte cu 100 – 150C, atunci plafonul avioanelor supersonice ce zboară cu o viteză de M = 2, se
micşorează cu aproximativ 1 – 1,5 km.

5. Încălzirea cinetică
149 - (1) O influenţă mare asupra încălzirii cinetice a avioanelor o are temperatura
mediului înconjurător. Încălzirea învelişului avionului depinde de durata de zbor: dacă se zboară cu
viteză mare, dar un timp relativ scurt, atunci temperatura învelişului avionului va fi cu mult mai
mică decât cea calculată, datorită inerţiei termice a materialului.
(2) La zborurile îndelungate, învelişul avionului se încălzeşte total, iar încălzirea cinetică
2
V
poate fi determinată cu formula: ∆t = 2000 , unde: V = viteza în m/s.

NECLASIFICAT
96 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 2-a
Vizibilitatea

1410 - (1) Vizibilitatea, în afară de caracteristicile legate de masele de aer şi de ceaţă, mai
depinde de o serie de factori meteorologici cum sunt: nebulozitatea, precipitaţiile, viscolele,
furtunile de praf etc. De aceea aprecierea vizibilităţii trebuie făcută în funcţie de rezultatele
prevederii tuturor acestor elemente.
(2) În masele de aer stabile, omogene, slăbirea vizibilităţii se datorează ceţii, iar variaţiile
ei sunt determinate în special de fluctuaţiile nivelului straturilor de inversiune care determină
formarea ceţurilor. Coborârea acestor straturi, în general, determină scăderea vizibilităţii, pe când
ridicarea sau distrugerea lor produce o creştere a vizibilităţii.
(3) Vara, în straturile de lângă sol, vizibilitatea este mai bună în masele de aer instabile
decât în cele stabile, iar la înălţime invers.
(4) Activitatea de zbor întâmpină greutăţi mai cu seamă atunci când pentru anumite
categorii de aeronave este nevoie ca vizibilitatea să fie mai mare de 3-4 km.
1411 - (1) La aprecierea condiţiilor meteorologice necesare zborului, se foloseşte şi
noţiunea de vizibilitate de aterizare, care este de fapt vizibilitatea oblică.
(2) Vizibilitatea de aterizare reprezintă distanţa oblică de la care pilotul poate să vadă bine
capul pistei de decolare-aterizare.
(3) Vizibilitatea de aterizare depinde de următorii factori: structura microfizică a norilor,
gradul de iluminare naturală, contrastul dintre pista de decolare-aterizare şi fondul înconjurător,
luminozitatea sistemului de aterizare, viteza aeronavei, sensibilitatea vizuală, precipitaţiile care cad
pe cabina aeronavei, plafonul norilor, relieful locului, transparenţa atmosferei.
(4) Pe timpul zborului în condiţii meteorologice grele, vizibilitatea de aterizare se poate
înrăutăţi din cauza precipitaţiilor atmosferice, transportului de zăpadă de la suprafaţa solului, pâclei
şi fumului industrial, precum şi a prafului ridicat în urma decolării şi aterizării aeronavelor.
Intensitatea acestor factori poate fi diferită şi, ca urmare, vizibilitatea poate oscila atât în spaţiu cât
şi în timp.
(5) Determinarea vizibilităţii oblice pe panta de aterizare constituie un factor principal al
siguranţei aterizării aeronavelor şi zborului la joasă înălţime.
1412 - (1) În stratosferă, condiţiile de vizibilitate şi percepere vizuală diferă de condiţiile
din troposferă. Această problemă se explică în primul rând datorită scăderii poluării şi densităţii
aerului cu înălţimea, având ca rezultat schimbarea substanţială a condiţiilor de absorbţie şi dispersie
a luminii razelor solare. În straturile înalte ale stratosferei, radiaţia solară are influenţă negativă
asupra vederii.
(2) De la suprafaţa solului până la altitudinea de 30 km, compoziţia luminii se schimbă
foarte puţin. Odată cu scăderea dispersiei luminii, condiţiile pentru descoperirea vizuală sunt
limitate, iar avionul poate fi descoperit numai atunci când razele solare care cad pe acesta sunt
reflectate în câmpul vizual al observatorului.
1413 - Pe timp de noapte, în amurg şi zori, vizibilitatea se consideră egală cu distanţa
până la lumina cea mai îndepărtată, care se vede clar sub forma unui punct luminos. Vizibilitatea pe
timp de noapte depinde de intensitatea reperelor luminoase şi de gradul de transparenţă a
atmosferei. Dacă pe timp de noapte reperele (obiectele) nu sunt luminate de Lună sau de alte surse
de lumină artificială, vizibilitatea lipseşte, chiar dacă transparenţa aerului este bună.
1414 - De obicei, în masele cu aer rece, vizibilitatea este mai mare decât în masele cu aer
cald. La prognozarea vizibilităţii trebuie să se ţină seama de particularităţile microclimatice ale
zonelor respective, precum şi de direcţia vântului. La aerodromurile care se află în apropierea
centrelor mari populate s-a observat că vizibilitatea este mai redusă atunci când vântul suflă dinspre
oraş, aceasta datorită gradului mare de impurităţi care se află în atmosferă.

NECLASIFICAT
97 din 200
 NECLASIFICAT
1415 - Vizibilitatea reprezintă un element meteorologic foarte important pentru navigaţie,
bombardament, fotografiere aeriană, decolarea şi aterizarea aeronavelor.
1416 - (1) Piloţii trebuie să cunoscă înainte de începerea zborului starea vremii şi
prognoza acesteia în zona de lucru sau pe traiectul de zbor. După începerea zborului fiecare pilot
trebuie să supravegheze permanent condiţiile meteorologice. Dacă starea vremii se înrăutăţeşte şi
vizibilitatea are tendinţa de a se apropia de baremul minim de operare a aeronavei sau al pilotului
trebuie cerute informaţii meteorologice suplimentare de la organele de control trafic aerian cu care
sunt în contact pentru a se informa dacă se poate continua zborul.
(2) În cazul în care piloţii sunt surprinşi de scăderea vizibilităţii sub barem este indicat să
se treacă la zborul după instrumente, dacă aeronava şi echipajul sunt certificaţi pentru a executa un
astfel de zbor.
1417 - Dacă aeronava şi echipajul nu sunt certificaţi pentru a executa zbor IFR se pot
întâlni două situaţii, în funcţie de locul în zboară aeronava: în zona de control de aerodrom sau pe
traiect. În primul caz se poate trece la zborul VFR special cu aprobarea organelor competente,
având în vedere respectarea baremeleor specifice de vizibilitate (1500 m pentru avioane şi 800 m
pentru elicoptere) cu condiţia ca viteza de zbor să permită observarea din timp a obstacolelor şi a
traficului conflictual în scopul evitării coliziunilor. Dacă zborul se execută pe traiect piloţii trebuie
să urce la acea altitudine care să le permită executarea manevrei de întoarcere în condiţii de
siguranţă în zona cu condiţii favorabile pentru zbor, concomitent cu supravegherea atentă a
instrumentelor de bord care indică poziţia aeronavei în spaţiu. Această supraveghere atentă a
aparaturii de bord este necesară datorită faptului că în timpul zborului fără vizibilitate organele de
simţ umane generează senzaţii false în lipsa reperelor pentru orientarea în spaţiu, cum ar fi: senzaţia
de înclinare, deşi aeronava este în poziţie normală, senzaţia de înclinare în partea opusă celei în care
este înclinată aeronava, senzaţia de zbor pe spate, deşi aeronava este în poziţie normală etc.
1418 - Straturile subţiri de ceaţă constituie un pericol aparte pentru aterizarea
aeronavelor. Deşi pilotul vede bine balizajul de deasupra stratului de ceaţă, atunci când pătrunde în
interiorul acestuia pentru aterizare este suprins de vizibilitatea sub 1000m, situaţie în care îşi poate
pierde orientarea în spaţiu datorită apariţiei senzaţiilor false. În astfel de situaţii, cel mai bine este să
se aterizeze pe un alt aerodrom.
1419 - O atenţie deosebită în anotimpurile de tranziţie şi în sezonul rece al anului trebuie
acordată posibilităţii producerii givrajului. Ca urmare, trebuie cunoscute poziţia izotermelor de 0 0C
şi -100C şi genurile de nori care vor fi întâlnite în timpul zborului. În perioada rece a anului este
indicat ca aeronava să urce către temperaturile foarte scăzute pentru evitarea givrajului, iar în
perioada caldă să coboare în zona temperaturilor pozitive.

SECŢIUNEA a 3-a
Condiţiile de zbor în diferitele genuri de nori

1420 - (1) Deşi tehnica de zbor permite efectuarea zborurilor prin nori, deasupra norilor
şi între straturile noroase, zborul se desfăşoară cu dificultate datorită următorilor factori:
a) lipsa reperelor vizuale;
b) înrăutăţirea vizibilităţii;
c) la zborul în nori la temperaturi negative se produce givrajul care influenţează
caracteristicile aerodinamice ale aeronavelor;
d) în nori se produce turbulenţă care dă naştere la abateri ale aeronavei de la traiectorie.
(2) Datorită factorilor enumeraţi mai sus este necesar ca personalul navigant să studieze cu
atenţie condiţiile meteorologice înainte de începerea zborului, iar pe timpul zborului să urmărească
evoluţia norilor.
1421 - (1) Aspectul norilor observaţi din avion depinde de unghiul sub care sunt observaţi
norii şi de distanţa la care se găsesc aceştia faţă de avionul în zbor. Sunt cazuri când baza unui nor As,
Ns sau Cb poate fi mascată parţial sau total de norii joşi, destrămaţi Stratus fractus (St. fr.). Ei apar la un

NECLASIFICAT
98 din 200
 NECLASIFICAT
nivel net inferior norului principal şi fragmentele destrămate pot creşte cantitativ formând o pătură
continuă care uneori se sudează de norul respectiv. Traversarea acestei pături de pannus este însoţită de
o turbulenţă puternică.
(2) Aspectul norilor observaţi din avion poate diferi foarte mult de aspectul norilor
observaţi de la sol. Astfel, efectul perspectivei tinde să dea norilor observaţi la orizont sau aproape
din profil, aspectul de pătură continuă chiar dacă elementele noroase sunt distanţate. Acest aspect
este cu atât mai pronunţat cu cât avionul zboară mai aproape de baza norilor. De aceea norii Cu şi
Cu med. pot lua aspect de pături continue atunci când sunt priviţi de aproape. Şirurile de nori Cu
med. pot fi confundate cu Sc în rulouri atunci când sunt observaţi din profil de pilot. Conturul lor îşi
pierde claritatea pe măsură ce avionul se apropie de ei şi au un aspect destrămat.
(3) Urmărirea aspectului norilor este foarte important pentru că de la mică distanţă norii nu
se pot deosebi între ei, spre exemplu As faţă de Sc. Mai multe genuri de nori observaţi din avion pot
avea aspect de nori St.
(4) Prezenţa precipitaţiilor împiedică observarea bazei norilor şi este necesar ca pilotul să
cunoască natura şi caracterul precipitaţiilor, deoarece aceste fenomene sunt caracteristice pentru
anumite genuri de nori.
(5) Uneori, norii As şi Ns nu prezintă o suprafaţă inferioară bine conturată datorită
fenomenului de virga. Se poate distinge o bază aparentă corespunzătoare zonei de topire a gheţii şi
se observă dacă avionul se găseşte în zona de ploaie, aproape de zona de topire a gheţii.
1422 - (1) Avionul interior norilor. Atunci când se zboară prin nori este foarte greu să
se determine genul acestora. Factorii principali care contribuie la determinarea genului de nori în
zbor sunt:
a) altitudinea: se aleg norii caracteristici altitudinii respective;
b) precipitaţiile: există o legătură strânsă între forma precipitaţiilor şi tipul de nori,
legătură care contribuie la determinarea genului norilor;
c) givrajul: se formează în masele noroase cu picături de apă suprarăcită;
d) turbulenţa: se produce în norii convectivi şi este cu atât mai pronunţată cu cât este mai
dezvoltat norul;
e) fotometeorii: halo-ul, coroana ce nu se pot observa de la sol pot fi vizibili din avionul
ce zboară aproape de vârful sistemului noros;
f) electrometeorii: se produc în norii Cb şi se manifestă prin succesiuni de fulgere; în
cazul unui oraj puternic descărcarea electrică poate lovi avionul.
(2) În norii formaţi numai din cristale de gheaţă la capătul aripilor şi antenelor pot să apară
acele efluvii luminoase vizibile mai ales în timpul nopţii. Când avionul zboară deasupra norilor
pilotul poate determina tipul precis de nor după aspectul părţii superioare a norului. De obicei,
partea superioară a unui nor este mai bine conturată decât baza şi este mai strălucitoare, cu toate că
uneori poate avea şi aspect vaporos.
(3) La norii cu o mare întindere şi formaţi din particule de gheaţă suprafaţa are un aspect
alb-orbitor (partea superioară a norilor Cb şi Cu cong.) Suprafeţele superioare ale norilor prezintă
umbre proprii mai bine conturate decât baza lor şi se observă atunci când Soarele este lateral faţă de
nori.
1423 - (1) Zborul în diferite genuri de nori. Zborul în norii Cu puţin dezvoltaţi (Cu
hum., Cu med.) decurge liniştit în comparaţie cu zborul sub aceşti nori.
(2) Zborul în norii Cu cong. este îngreunat de turbulenţa puternică, vizibilitatea redusă (25-
30 m), iar în partea lor superioară (în timpul transformării în Cb) se produce givrajul.
(3) Zborul în norii Cb este foarte dificil şi chiar imposibil de executat datorită următoarelor
fenomene:
a) turbulenţă puternică;
b) vijelii şi forfecarea vântului la aterizare;
c) vizibilitate de câţiva metri;
d) givraj puternic;

NECLASIFICAT
99 din 200
 NECLASIFICAT
e) precipitaţii sub formă de averse de ploaie, de grindină sau de ninsoare;
f) uneori trombe sau tornade.
(4) Datorită acestor fenomene zborul în şi sub norii Cb este interzis. Aceşti nori se pot
ocoli la o distanţă de cel puţin 10 km iar atunci când se trece printre doi nori Cb distanţa dintre
aceştia trebuie să fie de cel puţin 25 km.
(5) Zborul în norii St este foarte periculos datorită faptului că sunt nori joşi în care
vizibilitatea este mică şi maschează eventualele obstacole de pe sol. În funcţie de aspectul limitei
superioare a norilor se poate determina înălţimea limitei inferioare. Dacă limita superioară este la
500-600 m şi suprafaţa este netedă, atunci limita inferioară poate fi la 50-100 m sau chiar la sol.
(6) Zborul în norii St mai este periculos şi datorită producerii burniţei care în anotimpul
rece poate fi suprarăcită şi poate genera givraj.
(7) Norii Sc sunt caracterizaţi de turbulenţă slabă sau moderată. Peste aceşti nori nu se
observă turbulenţă. Atunci când aceşti nori sunt denşi şi au o grosime de circa 600-1000 m,
vizibilitatea este foarte scăzută: 35-45 m. În cazul norilor Sc transparenţi vizibilitatea este mai mare:
70-80 m.
(8) Norii Sc sunt au o influenţă mai redusă asupra zborului datorită faptului că au înălţimea
mai ridicată decât norii St (de regulă peste 600 m) şi nu maschează decât formele de relief mai
înalte. Atunci când norii Sc sunt formaţi din picături de apă suprarăcită se poate forma givrajul.
(9) La zborul în norii Ac se observă turbulenţă slabă şi vizibilitate de câteva sute de metri.
În specia castellanus turbulenţa este puternică.
(10) Zborul în norii superiori se execută la o vizibilitate ce variază între 500 şi 1000 m.
Givrajul în aceşti nori se observă foarte rar şi se produce sub formă de brumă, formă care nu
influenţează avionul.
(11) Turbulenţa în norii superiori este mică atunci când norii cirriformi se deplasează lent
şi puternică atunci când aceştia se deplasează repede şi îşi schimbă repede conturul.

SECŢIUNEA a 4-a
Precipitaţiile atmosferice

1424 - Activitatea de zbor în zonele cu precipitaţii se desfăşoară cu dificultate, deoarece

acestea reduc vizibilitatea, produc givrajul (depunere de gheaţă opacă sau transparentă pe
aeronave), iar uneori deteriorează aeronava. Reducerea vizibilităţii depinde atât de natura şi
intensitatea precipitaţiilor, cât şi de viteza de zbor a aeronavei.
1425 - (1) Precipitaţiile slabe şi moderate reduc vizibilitatea până la 2 – 4 km în timpul
zborului la viteze mici. Scăderea vizibilităţii se datorează peliculei de apă care se depune pe cabina
aeronavei. Această peliculă produce echipajului iluzii optice, mai cu seamă pe timp de noapte,
atunci când se execută decolarea, aterizarea, zborul în formaţie şi la mică înălţime. Iluziilor optice
determină aprecieri eronate ale înălţimilor, distanţelor etc.
(2) Dacă în zonele cu precipitaţii slabe şi moderate zborul se execută cu viteză mare,
pelicula de apă ce se depune pe cabina aaeronavei este atât de consistentă, încât reduce vizibilitatea
în limitele 1 –2 km şi chiar mai puţin. Când se zboară cu viteză mare în zona averselor de ploaie,
vizibilitatea se reduce brusc până la câţiva zeci de metri.
1426 - Precipitaţiile puternice pot obtura orificiile tubului Pitôt, producând indicaţiilor
vitezometrului o eroare de până la 100 km/h.
1427 - Pe timpul precipitaţilor motoarele turboreactive pot fi afectate datorită picăturilor
mari de apă care dereglează absorbţia aerului, atrăgând după sine reducerea turajului compresorului.
Mai mult, dacă se zboară în precipitaţii puternice sub formă de averse de ploaie şi este aspirată o
cantitate mare de apă în reactor se poate stinge flacăra din camera de ardere şi astfel se poate opri
motorul.

NECLASIFICAT
100 din 200
 NECLASIFICAT
1428 - Când precipitaţiile sunt sub formă de grindină este interzis a se zbura cu viteză
mare întrucât grindina deteriorează cabina şi celula aeronavei, caz foarte periculos pentru echipaj şi
aeronavă.
1429 - Precipitaţiile torenţiale pot inunda pistele de decolare – aterizare. De exemplu, în
estul Câmpiei Române cea mai mare cantitate de precipitaţii în 24 de ore a fost înregistrată la staţia
meteorologică Iazu pe data de 4 mai 1970 şi a fost de 153,3 l/m2.
1430 - Ninsoarea afectează zborul mai mult decât ploaia. Pe timpul ninsorii, condiţiile de
orientare vizuală după reperele de la sol sunt mult mai reduse decât pe timp de ploaie. Contrastul
între obiectele de la sol acoperite cu zăpadă şi fondul general este foarte mic în raport cu contrastul
aceloraşi obiecte pe timp de ploaie. Dacă pe timp de ploaie, vizibilitatea verticală este
satisfăcătoare, pe timpul ninsorii este foarte redusă.
1431 - (1) Cele mai nefavorabile condiţii de zbor apar în timpul producerii viscolului sau
transportului de zăpadă la înălţime (peste 2 m). Vântul moderat sau puternic care spulberă zăpada
pufoasă accentuează scăderea vizibilităţii, redusă oricum de ninsoare. În astfel de condiţii
vizibilitatea foarte redusă şi ninsoarea depusă pe pistă fac imposibilă decolarea şi aterizarea
aeronavelor până când stratul de zăpadă este înlăturat cu mijloacele specifice, exemplu prezentat în
figura nr. XIV.4.1).

Figura nr. XIV.4.1. - Înlăturarea zăpezii de pe pistă

(2) Zona cea mai afectată de viscol din ţara noastră este estul Bărăganului, unde se
înregistrează, în medie, cca 6 zile cu viscol pe an.
1432 - (1) Dacă precipitaţiile atmosferice sub formă de aversă de ploaie, lapoviţă sau
zăpadă umedă se depun pe pistă, depăşind grosimea de 3 mm, iar zăpada uscată 10 mm, sunt
afectate decolarea şi aterizarea aeronavelor.
(2) Pe timpul rulajului, depunerile aruncate de roţile trenului de aterizare deteriorează
celula aeronavei (la aripă, la locaşurile de escamotare), iar excesul de apă poate stinge flacăra
motorului. De asemenea, depunerile de pe pistă reduc apreciabil efectul frânelor, îndeosebi atunci
când, datorită porţiunilor curate şi celor acoperite, coeficientul de frânare este diferenţiat pe roţile
trenului de aterizare. Existenţa unui strat uniform de zăpadă de 60 mm sau apă de 15 mm, implică o
creştere a distanţei de rulare la decolare cu aproximativ 20%. Pentru securitatea zborului este
necesar ca distanţa de rulare să fie de 1,5 ori mai mare decât cea normală. Uneori, distanţa de rulare
creşte atât de mult încât avionul nu poate obţine viteza necesară de decolare şi iese de pe pistă. La
fel se poate întâmpla şi la aterizare când, din cauza depunerilor, coeficientul de aderenţă a roţilor pe
pistă este scăzut. În asemenea situaţii pot apare la aeronavă momente de răsucire şi derapare.
1433 - (1) Dacă grosimea stratului de apă sau lapoviţă depăşeşte 3 mm, apare fenomenul
de hidroplanare care influenţează negativ acţiunea frânelor şi controlul direcţiei. Stratul de apă
măreşte rezistenţa la înaintare a avionului. Această rezistenţă are o componentă verticală ce ridică
treptat roţile reducând suprafaţa de contact cu pista, până când aeronava pluteşte pe apă sau pe
stratul de vapori rezultaţi în urma creşterii temperaturii prin frecare. Coeficientul de frânare în
condiţii de hidroplanare se poate reduce până la 5%.
(2) Pentru evitarea eventualelor probleme pilotul trebuie să cunoască presiunea în pneuri,
greutatea aeronavei la aterizare, lungimea pistei şi distanţa suplimentară pentru aterizare în
NECLASIFICAT
101 din 200
 NECLASIFICAT
condiţiile existenţei depunerilor pe pistă. La aterizare, aeronava trebuie aşezată ferm pe pistă pentru
a îndepărta brusc apa, deoarece o aterizare foarte fină poate facilita apariţia hidroplanării. Atunci
când condiţiile sunt favorabile producerii fenomenului de hidroplanare, iar vântul lateral depăşeşte
5 m/s, se recomandă ca echipajul să renunţe la aterizare.

SECŢIUNEA a 5-a
Vântul

1434 - Vântul este unul dintre cele mai importante elemente meteorologice care exercită
o mare influenţă asupra zborului aeronavelor.
1435 - (1) În apropierea suprafeţei terestre viteza şi direcţia vântului influenţează
executarea procedurilor de plecare şi de apropiere. În altitudine vântul influenţează aeronavele fie în
sens pozitiv (atunci când la viteza aeronavei se adaugă viteza vântului), fie în sens negativ (în acest
caz din viteza aeronavei se scade viteza vântului).
(2) De regulă, decolarea şi aterizarea avioanelor se execută împotriva vântului, întrucât
vântul de faţă contribuie la creşterea portanţei. În acest caz se reduce distanţa de rulare atât la
decolare cât şi la aterizare.
1436 - (1) Atunci când aeronavele decolează sau aterizează cu vânt de spate, se întâmplă
invers, făcând astfel dificilă executarea decolării şi aterizării.
(2) Distanţa de rulare la decolare şi aterizarea cu vânt de faţă, se scad considerabil conform
relaţiei de mai jos:
D VV
D 0 =(1 - V )2, unde: D – distanţa de rulare cu vânt de faţă; D – distanţa de rulare
o

atunci când vântul este calm; V – viteza de desprindere;

V V – viteza vântului de faţă.
(3) De exemplu, la o viteză a vântului,
V V = 10 m/s (36 km/h) şi o viteză de decolare a
D 36
avionului V = 320 km/h, atunci: D 0 =(1 - 320 )2=0,79.
(4) În condiţiile prezentate mai sus distanţa de rulare la decolare se reduce cu aproximativ
21%. Dacă în condiţii cu vânt calm distanţa de rulare ar fi 2500 m, în conformitate cu valorile de
mai sus, aceasta s-ar reduce cu aproximativ 525 m.
1437 - (1) În aceeaşi manieră analiza distanţa de rulare a avionului în cazul aterizării cu
vânt de faţă. Dacă avionul ar executa aterizarea cu vânt de spate, distanţa de rulare ar fi mult mai
mare.
(2) Pentru a analiza distanţa de rulare la aterizare luăm în calcul următoarele elemente:
V
viteza vântului V = 10 m/s, viteza de aterizare V = 200 km/h şi distanţa de rulare la aterizare cu
vânt calm D0 = 1100 m. Presupunem că aterizarea s-a executat cu vânt de spate. În acest caz,
conform calcului de mai jos, distanţa de rulare creşte aproximativ de două ori în comparaţie cu
distanţa de rulare cu vânt de faţă.
Dr VV
D 0 =(1 - V )2
Dr 200−36
D 0 =( 200 )2=0,67
1100 · 0,67 = 737m; deci Dr = 737m (Dr - distanţa de rulare cu vânt de faţă)
D0-Dr = 1100-737 = 363m
Drs = 1100+363 = 1463m (Drs – distanţa de rulare cu vânt de spate)
(3) Pentru a reduce distanţa de rulare la aterizare se folosesc pot folosi paraşute de frânare.

NECLASIFICAT
102 din 200
 NECLASIFICAT
1438 - (1) Dacă vântul este lateral sau când apar forţe componente laterale ale acestuia,
decolarea şi aterizarea avionului se complică. În situaţia decolării cu vânt lateral pilotarea avionului
este îngreunată de forţele aerodinamice suplimentare. Aceste forţe generează momente de ruliu şi de
răsucire. Acţiunea neuniformă a asupra planurilor generează momentul de ruliu. Ca urmare, în
situaţia unui vânt lateral stânga faţă de direcţia de deplasare a avionului, forţa ascensională creşte cu
valoarea Dy la planul din stânga, iar la cel din dreapta scade cu aceeaşi valoare , vezi figura nr.
XIV.5.1).

Figura nr. XIV.5.1. - Decolarea cu vânt lateral

(2) Centrul de greutate şi centrul de presiune al vântului lateral nemaifiind în acelaşi loc
apare momentul de răsucire.
(3) Vântul lateral mai are un efect asupra aeronavei. El generează o forţă Z ce tinde să
răsucească avionul cu faţa în vânt. Atunci când aeronava începe să ruleze pentru decolare, frânarea
roţilor atenuează momentul de răsucire, dar pe măsură ce viteza de rulare creşte, determină apariţia
unei înclinări a avionului în direcţia vântului, care afectează negativ pilotajul. Având în vedere
aceste efecte ale vântului lateral, este necesar ca pentru fiecare tip de avion se se stabilească limitele
vântului lateral la care aeronava respectivă poate decola şi ateriza.

SECŢIUNEA a 6-a
Givrajul

1439 - (1) Givrajul este un depozit de gheaţă, opacă sau transparentă care aderă la
anumite elemente ale unui avion, în special la acele elemente expuse vântului şi la cele având părţi
unghiulare (borduri de atac, vârfuri de antenă, nituri etc.).
(2) Se disting următoarele procese de formare a givrajului pe o aeronavă :
a) prin încetarea stării de apă suprarăcită;
b) prin îngheţarea apei aflate în stare lichidă;
c) prin desublimare.

1. Clasificarea givrajului
1440 - În funcţie de cantitatea de apă suprarăcită din nori (pe care o notăm cu θ) givrajul
poate fi slab, moderat şi puternic (vezi tabelul nr. XIV.6.1).

NECLASIFICAT
103 din 200
 NECLASIFICAT
Tabelul nr. XIV.6.1.
Intensitatea givrajului în funcţie de cantitatea de apă suprarăcită din nori
Intensitatea
Cantitatea de apă Fenomenele
givrajului
suprarăcită corespunzătoare
şi simbolul
As, Ns, Sc stabili, brumă,
3
θ< 0,6 g/m Slab ceaţă, St puţin denşi şi Ac
slab instabili.
Ceaţă şi St denşi, Ns, Ac şi
0,6 g/m3<θ< 1,2 g/m3 Moderat Sc instabili, Cu şi Cb.

Ceaţă, în mod excepţional

3
θ>1,2g/m Puternic St, Ac foarte instabili, Cu,
Cb şi precipitaţii suprarăcite.

1441 - În funcţie de aspectul depunerii givrajul poate fi sub formă de:

a) brumă;
b) chiciură;
c) gheaţă opacă;
d) gheaţă transparentă.
1442 - Givrajul sub formă de brumă este un depozit de gheaţă cu aspect cristalin, luând
cel mai des forma de solzi, ace, pene sau evantai ca în figura nr. XIV.6.1. Acest tip de givraj se
formează prin desublimare, adică transformarea vaporilor de apă în gheaţă. Givrajul sub formă de
brumă se depune pe toată aeronava, putând apare la sol sau pe timpul coborârii (aeronavă mai rece
decât aerul prin care zboară). În ceea ce priveşte consecinţele, givrajul sub formă de brumă nu
afectează puternic masa aeronavei şi nici caracteristicile sale aerodinamice.

Figura nr. XIV.6.1 - Givraj sub formă de brumă

1443 - (1) Givrajul sub formă de chiciură este un depozit alb, cristalin, cu granule mari,
care se formează, de obicei, la temperaturi sub -10°C în norii constituiţi din picături mici de apă şi
cristale de gheaţă, vezi figura nr. XIV.6.2.

NECLASIFICAT
104 din 200
 NECLASIFICAT
Figura nr. XIV.6.2 - Givraj sub formă de chiciură

(2) Stratul de gheaţă depus pe aeronavă are aspect neuniform şi margini proeminente,
asemănătoare cu nişte ace sau bare. Se formează prin îngheţarea rapidă a picăturilor foarte mici
suprarăcite într-un mediu noros stabil. Îngheţarea rapidă a picăturilor de apă şi a cristalelor de
gheaţă provoacă incluziuni de aer între fiecare element îngheţat şi conferă gheţii un aspect opac.
Depozitul se extinde prin îngroşare către înainte. Givrajul sub formă de chiciură se formează în
norii stabili (As, Ns), dar poate fi, de asemenea, întâlnit şi în ceaţa de radiaţie la temperaturi uşor
negative. Acest tip de givraj are intensitate slabă, câteodată moderată. Cantitatea mică de gheaţă
depusă şi aspectul său casant nu pun probleme serioase pentru aeronavele echipate cu sisteme de
degivrare la bord.
1444 - (1) Givrajul sub formă de gheaţă opacă este o depunere albă, opacă şi granulară,
formată din grăunţe fine şi opace de gheaţă, fulgi de zăpadă, lapoviţă sau măzăriche care are
suprafaţa neregulată şi aspră, vezi figura nr. XIV.6.3.

Figura nr. 14.6.3 - Givraj sub formă de gheaţă opacă

(2) Această depunere de gheaţă se formează în norii ondulaţi (Stratus, Stratocumulus,

Altocumulus), constituiţi din picături foarte mici de apă suprarăcită şi cristale de gheaţă, la
temperaturi cuprinse între 0 şi -28°C, întâlnindu-se mai frecvent între 0 şi -10° C. Givrajul sub
formă de gheaţă opacă se depune pe partea exterioară a bordurilor de atac, sub diferite forme. Când
în nor există zăpadă sau lapoviţă, depozitul se măreşte, deformând, din cauza protuberanţelor,
bordul de atac. Se mai formează pe proeminenţe (nituri, capete) sub forma unor protuberanţe
neregulate.
1445 - (1) Givrajul sub formă de gheaţă transparentă (sau polei) este un depozit de gheaţă
în general omogenă şi transparentă, cu aspect sticlos şi neted, vezi figura nr. XIV.6.4).

Figura nr. XIV.6.4 - Givraj sub formă de gheaţă transparentă

(2) Acest tip de depunere se formează pe bordurile de atac şi tinde să se întindă de-a lungul
planurilor avioanelor. Se formează prin congelarea lentă a picăturilor mari de apă suprarăcite într-un
mediu instabil, sau stabil dar cu concentraţie foarte mare de apă (mai ales pentru temperaturi
cuprinse între 0 şi -10°C). Căldura degajată prin schimbarea stării de agregare a apei (din apă
suprarăcită în gheaţă) permite picăturilor să se întindă înainte de a îngheţa. Picăturile care urmează

NECLASIFICAT
105 din 200
 NECLASIFICAT
sunt supuse aceleiaşi evoluţii, se întind, îngheaţă şi formează un depozit de gheaţă compactă şi
transparentă (fără incluziuni de aer). Depozitul poate atinge 10 cm grosime. Gheaţa sticloasă este
asociată norilor convectivi Cu, Cb, Ac. Poate fi de asemenea întâlnită în ceaţă şi mai ales în
precipitaţiile suprarăcite (ploaie sau burniţă). Givrajul sub formă de gheaţă transparentă care are
intensitate puternică este foarte periculos. Din fericire apare destul de rar, sub forma sa teoretică
pură şi nu afectează decât volume restrânse de aer.
1446 - În funcţie de viteza depunerii givrajul se clasifică în trei tipuri:
a) slab: < 0,5 mm/min;
b) moderat: 0,5 - 1 mm/min;
c) puternic: > 1 mm/min.

2. Factori care influenţează givrajul aeronavelor

1447 - Cei mai importanţi factori care influenţează formarea givrajului sunt:
a) mărimea picăturilor de apă suprarăcită: picăturile mari de apă suprarăcită formează
givrajul transparent, iar cele mici pe cel opac; sub - 40° C givrajul este neglijabil deoarece picăturile
de apă suprarăcită sunt foarte mici, conform tabelului nr. XIV.6.2);
Tabelul nr. XIV.6.2.
Intensitatea givrajului în funcţie de mărimea picăturilor de apă
TIPUL INTENSITATEA GENUL MĂRIMEA TEMPERATURA
GIVRAJULUI NORILOR PICĂTURILO
Moderat la Cu, Cb mari 00C ÷ - 200C
TRANSPARENT
puternic
Slab la moderat Nori mici 00C ÷ -100C
OPAC Slab stratiformi
Nori mici < - 100C
Slab Cu, Cb, Ns mici - 200 C ÷ - 400C

b) concentraţia picăturilor de apă suprarăcită: cu cât este mai mare cu atât givrajul este
mai intens; cea mai mare concentraţie a picăturilor de apă suprarăcită se observă la baza norilor;
intensitatea givrajului în funcţie de concentraţia picăturilor de apă suprarăcită din nori este
următoarea:
 Cumulus, Cumulonimbus: puternic;
 Nimbostratus: moderat la puternic;
 Stratocumulus: slab la moderat;
 alte genuri de nori (exceptând norii Cirrus, Cirrostratus, Cirrocumulus): slab.
c) forma aeronavei: formele subţiri colectează mai repede picăturile de apă suprarăcită
decât formele groase, deoarece frecarea este mai redusă; cu cât aeronava zboară mai repede cu
atât givrajul este mai intens întrucât aeronava este lovită de mai multe picături de apă
suprarăcită în unitatea de timp; încălzirea cinetică poate anula acest efect;
d) relieful: în partea din vânt a obstacolelor viteza curenţilor ascendenţi este mai mare, iar
temperaturile mai scăzute; ca urmare, nivelul de la care se formează givrajul este mai scăzut, iar
intensitatea mai mare în partea din vânt decât în partea de sub vânt a obstacolului;
e) încălzirea cinetică:
 temperatura suprafeţelor exterioare ale aeronavei expuse vântului creşte în funcţie de
viteza de zbor datorită frecării dintre aer şi aeronavă; valorile aproximative ale încălzirii cinetice în
funcţie de viteza aeronavei sunt prezentate în tabelul nr. XIV.6.3.
Tabelul nr. XIV.6.3
Încălzirea cinetică a aeronavelor în funcţie de viteză
V [km/h] 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Δt [°C] 0,4 1,8 3,5 6,2 9,6 13,9 19,0 24,6 31,2 38,7
NECLASIFICAT
106 din 200
 NECLASIFICAT

 încălzirea cinetică are ca efect producerea givrajului la un nivel mai ridicat faţă de poziţia
izotermei de 0°C, ca în figura nr. XIV.6.5.

Figura nr. XIV.6.5. - Formarea givrajului în condiţiile încălzirii cinetice

1448 - Creşterea temperaturii datorită încălzirii cinetice peste 0°C poate preveni depunerea
givrajului sau creşterea grosimii gheţii. Dacă însă temperatura se apropie de 0°C, dar rămâne tot
negativă, creşte riscul depunerii givrajului.
1449 - Creşterea vitezei până la 600 -700 km/h poate înlătura givrajul de pe avion. În
schimb, la înălţimi mari, în norii Cumulonimbus, creşterea vitezei de zbor poate intensifica depunerea
gheţii deoarece în aceşti nori givrajul se formează la temperaturi mai coborâte.

3. Givrajul în zona fronturilor atmosferice

1450 - Givrajul în zona fronturilor atmosferice, prezentat în figura nr. XIV.6.6., se
întâlneşte, în general:
a) întotdeauna în masa de aer rece;
b) în faţa frontului cald;
c) în spatele frontului rece;
d) de o parte şi de alta a unei ocluziuni.

NECLASIFICAT
107 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.6.6. - Givrajul în zona fronturilor atmosferice

1451 - În figura nr. XIV.6.7. este prezentată o secţiune prin frontul cald în care sunt
prezentate tipurile de precipitaţii în funcţie de temperatura aerului începând din partea din faţă a
frontului: ninsoare, granule de gheaţă, ploaie suprarăcită şi ploaia cu temperatură pozitivă.

Figura nr. XIV.6.7. - Precipitaţii suprarăcite produse în frontul cald

4. Efectele givrajului asupra zborului aeronavelor

1452 - Principalele efecte ale givrajului asupra zborului aeronavelor, prezentate şi în
figura nr. XIV.6.8., sunt următoarele:
a) modifică forma profilurilor aerodinamice (planuri, ampenaj, derivă);
b) reduce forţa portantă;
c) creşte forţa de rezistenţă la înaintare;
d) creşte greutatea aeronavei;
e) creşte viteza de angajare (viteza la care aeronava nu mai poate zbura);

NECLASIFICAT
108 din 200
 NECLASIFICAT
f) creşte consumul de combustibil;
g) poate bloca suprafeţele de comandă ale avionului (direcţia, profundorul etc.) şi astfel
are loc pierderea parţială sau totală a maneabilităţii (comenzilor).

Figura nr. XIV.6.8. - Efectele givrajului asupra zborului aeronavelor

1453 - (1) Depunerile de gheaţă afectează şi eliciile avioanelor sau rotoarele

elicopterelor. Givrajul elicei sau al rotorului se produce neuniform. Gheaţa se depune la început pe
butucul elicei apoi spre pale. În acelaşi sens scade şi grosimea depunerii ca urmare a creşterii
încălzirii cinetice. Depunerea de gheaţă neuniformă pe elice dereglează simetria acesteia şi
determină apariţia vibraţiilor. Depunerile de gheaţă pot fi reduce eficienţa eliciei cu cca 20%, ceea
ce implică folosirea întregii puteri disponibile a motorului.
(2) Gheaţa de pe elicii se înlătură prin variaţii ale turaţiei, iar cea de pe rotoarele
elicopterelor prin variaţii ale pasului acestora.
1454 - (1) Givrajul poate afecta şi buna funcţionare a motoarelor. La aeronavele care au
motoare cu piston se poate produce givrarea carburatorului, ca în figura nr. XIV.6.9.

Figura nr. XIV.6.9. Givrajul carburatorului

(2) Givrarea carburatorului poate fi întâlnită chiar la temperaturi pozitive ale aerului (până
la cca 150C), datorită scăderii temperaturii aerului în carburator ca urmare a destinderii aerului şi
evaporării combustibilului.
1455 - (1) Funcţionarea motoarelor turboreactoare pot fi afectate prin depunerea
givrajului pe prizele de admisie a aerului în compresor. Aceste depuneri prezintă un dublu risc: pe
de o parte reduc randamentul compresorului şi implicit al motorului, iar pe de altă parte apare riscul
deprinderii bucăţilor de gheaţă care pot provoca deteriorarea primelor trepte ale compresorului şi
chiar oprirea motorului, caz prezentat în figura nr. XIV.6.10..

NECLASIFICAT
109 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.6.10 - Palete de turbină distruse de aspirarea gheţii în motor

(2) Sistemele antigivraj trebuie cuplate la motoarele turboreactoare atunci când se observă
precipitaţii a căror temperatură este de 100C sau mai puţin.
(3) Givrajul poate afecta şi tuburile Pitôt. Astfel, depunerea de gheaţă pe tubul Pitôt poate
conduce la afectarea indicaţiilor sau chiar la scoaterea din funcţiune a vitezometrului, variometrului
etc. Pentru evitarea acestei situaţii tuburile Pitôt sunt încălzite cu rezistenţe electrice.
(4) Atunci când gheaţa se depune pe parbrizul aeronavelor afectează vizibilitatea din
cabina de pilotaj. Givrarea parbrizului se produce la temperaturi cuprinse între 0 şi -100C.

5. Metode curative şi preventive contra givrajului

1456 - (1) Cea mai bună metodă de prevenire a formării givrajului la sol este păstrarea
aeronavei în hangar. Dacă aeronava nu poate fi păstrată în hangar şi s-a depus gheaţa, aceasta
trebuie înlăturată înainte de zbor, ca în figura nr. XIV.6.11.

Figura nr. XIV.6.11. - Degivrarea aeronavei la sol

(2) Dacă gheaţa rămâne pe aeronavă favorizează producerea rapidă a givrajului în timpul
zborului prin nori, deoarece tensiunea de saturaţie deasupra gheţii este mai mică decât deasupra apei
lichide.
1457 - În timpul zborului pot fi folosite următoarele metode pentru lupta împotriva
givrajului:
a) metoda electrică: se folosesc rezistenţe electrice care încălzesc temporar sau
permanent acele părţi sensibile şi în general de mici dimensiuni (parbrizul, tuburile, Pitôt, palele
elicei etc.);
b) metoda chimică: se foloseşte pentru degivrarea bordurilor de atac şi constă în
împrăştierea prin orificii minuscule a unui produs chimic care împiedică formarea givrajului.

NECLASIFICAT
110 din 200
 NECLASIFICAT
c) folosirea aerului cald prelevat de la turboreactor pentru încălzirea bordurilor de atac
şi a prizelor de admisie a aerului în compresor;
d) metoda pneumatică: bordurile de atac au porţiuni flexibile care permit modificarea
formei acestora prin creşterea presiunii, ceea ce conduce la desprinderea gheţii.
1458 - În tabelul nr. XIV.6.4. sunt prezentate acţiunile ce trebuie întreprinse de către
piloţi în timpul zborului în funcţie de intensitatea givrajului şi implicit de cantitatea de gheaţă ce se
acumulează pe aeronavă.
Tabelul nr. XIV.6.4.
Tipuri de givraj şi acţiuni necesare pentru evitarea efectelor nedorite ale acestuia

Intensitate Cantitatea de gheaţă acumulată şi acţiunile ce trebuie întreprinse

URME Gheaţa acumulată devine vizibilă; viteza de acumulare este mai mare decât
viteza de sublimare. Acest givraj nu prezintă pericol pentru aeronavă chiar dacă
sistemul de degivrare/antigivrare nu este utilizat, cu excepţia cazului când acest tip de
givraj se observă mai mult de 1 oră.
SLAB Cantitatea de gheaţă acumulată poate crea probleme dacă zborul în acest
mediu depăşeşte 1 oră. Din când în când se foloseşte echipamentul de
degivrare/antigivrare pentru înlăturarea/prevenirea depunerii givrajului. Acest tip de
givraj nu pune probleme dacă este folosit echipamentul de degivrare/antigivrare.
MODERAT Gheaţă acumulată poate deveni periculoasă pentru scurt timp, motiv pentru care
este necesar să se utilizeze echipamentul de degivrare/antigivrare sau să părăsească
zona. (În aceste condiţii este de dorit schimbarea direcţiei şi/sau altitudinii de
zbor).
PUTERNIC Echipamentul de degivrare/antigivrare nu poate să reducă sau să controleze
depunerea de gheaţă. Este necesară părăsirea imediată a zonei.
(Condiţii în care se schimbă imediat direcţia şi/sau altitudinea).

SECŢIUNEA a 7-a
Turbulenţa

1459 - Turbulenţa reprezintă mişcarea dezordonată a aerului ce provocă acceleraţii

verticale pozitive sau negative. Aceste acceleraţii afectează aeronavele prin producerea abaterilor de
la traiectorie.

1. Clasificarea turbulenţei
1460 - Turbulenţa se poate clasifica după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de
acceleraţia indusă aeronavei (notată cu ,,ai”), turbulenţa este prezentată în tabelul nr. XIV.7.1. şi
poate fi:
a) foarte slabă;
b) slabă;
c) moderată;
d) puternică;
e) foarte puternică.

Tabelul nr XIV.7.1.
Intensitatea turbulenţei în funcţie de acceleraţia indusă aeronavei (ai),

NECLASIFICAT
111 din 200
 NECLASIFICAT
efectele provocate şi simbolurile utilizate pe hărţile de timp semnificativ
Acceleraţie
Tip de turbulenţă Efecte provocate Simboluri
indusă
Turbulenţă foarte Oscilaţii uşoare în jurul axelor din
| ai | < 0,05g ruliu sau tangaj.
slabă
0,05g <‫ ׀‬ai ¿ ‫׀‬
Turbulenţă slabă Câteva scuturături (senzaţie de picaj).
0,2g
Turbulenţă Scuturături intermitente puternice
0,2g < | ai | <0,5g (mersul la bord dificil).
moderată
Turbulenţă Pilotaj dificil. Obiectele nefixate se
0,5g < | ai | < 1,5g deplasează).
puternică
Turbulenţă foarte
| ai | > 1,5g Avion dificil de controlat.
puternică

1461 - Din punctul de vedere al cauzelor care o produc, turbulenţa se clasifică astfel:
a) turbulenţa din stratul limită;
b) turbulenţa de natură convectivă;
c) turbulenţa orografică;
d) turbulenţa în aer clar sau CAT (Clear Air Turbulence);
e) turbulenţa de siaj.
1462 - (1) Turbulenţa din stratul limită se mai numeşte şi turbulenţă de frecare şi apare în
urma frecării dintre particulele de aer şi suprafaţa terestră. Ea se manifestă sub forma unor mici
turbioane a căror dimensiuni verticale cresc o dată cu creşterea vitezei vântului, ca în figura nr.
XIV.7.1.

Figura nr. XIV.7.1. - Scurgerea aerului în stratul de frecare şi în atmosfera liberă (Sursa: NASA)

(2) Atunci când vântul devine mai intens şi mai persistent, aceste turbioane cresc pe
verticală până la 1000 sau chiar 2000 m.Din acest motiv stratul de aer de până la 1500-2000m mai
este denumit şi strat limită sau de frecare. Deasupra limitei de 1500-2000m se poate vorbi de
atmosfera liberă, unde nu se mai resimt efectele frecării aerului cu solul.
1463 - (1) Turbulenţa de natură convectivă apare datorită interacţiunii dintre suprafaţa
subiacentă şi aerul instabil din troposfera inferioară. Nivelul de convecţie variază de la câteva sute
de metri la câţiva km.
(2) Turbulenţa convectivă este pusă în evidenţă de forma neregulată a norilor cumuliformi
ce indică mişcări turbulente, ca în cazul norului Cb calvus din figura nr. XIV.7.2.

NECLASIFICAT
112 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.7.2. - Turbulenţă convectivă - Cb calvus

1464 - (1) Turbulenţa orografică este generată de deformarea liniilor de curent în zonele
muntoase, manifestându-se printr-o deplasare ascendentă a aerului în partea din vânt şi descendentă
în partea de sub vânt.
(2) Acţiunea perturbatoare a oricărui masiv muntos depinde de :
a) configuraţia reliefului (orientarea versaţilor, altitudinea, gradul de fragmentare);
b) viteza vântului;
c) gradientul vertical al temperaturii.
(3) În zona unui obstacol orografic pot fi întâlnite următoarele tipuri de scurgere a aerului:
a) scurgere laminară;
b) scurgerea sub formă de turbion staţionar;
c) scurgerea sub formă de unde gravitaţionale;
d) scurgerea sub formă de rotor.
1465 - (1) Scurgerea laminară. Se manifestă atunci când viteza masei de aer deasupra
obstacolului orografic este moderată (6-8 m/s). În aceste condiţii scurgerea aerului se face sub
forma unei unde superficiale, liniştite deasupra vârfului obstacolului.
(2) În acest context se produc curenţi verticali slabi fără a exista o tendinţă de formare a
unor curenţi descendenţi pe versantul de sub vânt, ca în figura nr. XIV.7.3. Acest tip de scurgere nu
produce fenomene meteorologice deosebite şi nici nu prezintă implicaţii asupra activităţii de zbor.

Figura nr. XIV.7.3. - Scurgerea laminară a aerului deasupra culmilor muntoase

1466 - (1) Scurgerea sub formă de turbion staţionar. Se realizează când masele de aer
care abordează obstacolul orografic au viteze mai mari (>10 m/s) care generează adesea un turbion
semipermanent în partea de sub vânt a lanţului muntos; deasupra acestui turbion aerul se scurge
liniştit printr-o undă superficială ca în figura nr. XIV.7.4.

NECLASIFICAT
113 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.7.4. - Scurgerea aerului deasupra culmilor muntoase sub formă de turbion staţionar

(2) Acest turbion este vizibil prin antrenarea particulelor de praf sub forma unor vârtejuri.
Atunci când la convecţia dinamică ce antrenează masa de aer ascendent pe versantul din vânt se
adaugă şi convecţia termică generată de insolaţie, instabilitatea atmosferică se amplifică, turbionul
staţionar manifestându-se mult mai intens.
(3) Personalul navigant trebuie să evite zona de formare a turbionului staţionar întrucât
turbulenţa este accentuată, putând pune în pericol securitatea zborului, în special pentru elicoptere şi
aeronave de categoria a 4-a.
1467 - (1) Scurgerea sub formă de unde. La viteze mai mari ale vântului care
escaladează un obstacol orografic se formează un sistem de unde cvasistaţionare care mai poartă
numele de unde gravitaţionale. S-a constatat că cea mai favorabilă structură a vântului pentru
formarea acestor unde este o viteză de cel puţin 15 m/s şi o direcţie sub 30 0 faţă de normala la linia
crestei. Acest gen de turbulenţă se manifestă până la înălţimi mari, ajungându-se chiar la limita
superioară a troposferei, vezi figurile nr. XIV.7.5. şi XIV.7.6.

Figura nr. XIV.7.5. - Scurgerea sub formă de unde Figura nr. XIV.7.6. - Nori Altocumulus orografici
a aerului deasupra culmilor muntoase (Munţii Alpi)

(2) Undele gravitaţionale iau forma unei oscilaţii a cărei lungime de undă se situează, de
obicei, între 5 şi 25 km, mai frecvent în jurul a 10 km. Lungimea de undă creşte cu creşterea vitezei
vântului. Formarea undelor gravitaţionale este uşor de pus în evidenţă datorită faptului că atunci
când aerul este suficient de umed, pe creasta fiecărei unde apar nori cu forme specifice: nori
lenticulari (Stratocumulus şi Altocumulus lenticularis). În zona de descendenţă a undelor norii nu se
mai formează, astfel că aspectul general al cerului este dat de o succesiune de nori sub formă de
rulouri la intervale aproximativ regulate. La niveluri mai joase pot apărea nori de tip convectiv
(Cumulus, uneori Cumulonimbus), care pot genera precipitaţii slabe, insulare.
(3) Acest tip de scurgere generează turbulenţă moderată şi uneori puternică, fapt pentru
care piloţii, având ca singur reper benzile noroase (Stratocumulus, Altocumulus, Cumulus sau
Cumulonimbus) trebuie să evite zona pentru a nu apărea probleme de pilotaj.
1468 - Scurgerea aerului sub formă de rotori. Acest tip de scurgere apare atunci când
vântul este foarte puternic(>15 m/s), însă nu se extinde până la mari înălţimi în troposferă
nedepăşind, de regulă, o dată şi jumătate înălţimea obstacolului. În acest caz se formează turbulenţă

NECLASIFICAT
114 din 200
 NECLASIFICAT
puternică în partea de sub vânt a obstacolului sub forma unui sistem de turbioane ce se rotesc în
direcţii opuse. Existenţa scurgerii sub formă de rotori este pusă în evidenţă atunci când în atmosferă
există umezeală suficientă, de nori rotori sub formă de rulouri mari, staţionare, în care turbulenţa
capătă valori ce o depăşeşte pe cea din norul Cumulonimbus; din această cauză piloţii trebuie să
evite zonele în care se produce turbulenţă sub formă de rotor, schimbând eşalonul de zbor sau
ocolind zona, ca în figura nr. XIV.7.7.

Figura nr. XIV.7.7. - Scurgerea aerului sub formă de rotori deasupra culmilor muntoase

1469 - (1) Metode practice de detectare din zbor a turbulenţei orografice. Extinderea
orizontală şi verticală a turbulenţei orografice este greu de prevăzut de către meteorologi. De aceea,
pe lângă studierea amănunţită a hărţilor meteorologice înainte de plecarea pe traiect, piloţii trebuie
să cunoască unele metode practice de depistare a turbulenţei orografice în timpul zborului. Astfel, ei
pot, până la un anumit grad, să-şi dea singuri seama de existenţa pericolelor înainte de a începe
traversarea obstacolului orografic.
(2) Mijloacele de detectare a turbulenţei orografice pot fi vizuale, instrumentale sau
combinate.
(3) Detectarea vizuală. Cel mai bun indiciu privind existenţa turbulenţei orografice este
oferit de norii orografici cu aspect lenticular (Sc, Ac, Cc) iar uneori de praful sau fumul antrenat de
curenţii de aer atunci când lipsesc norii.
(4) Detectarea instrumentală. Altimetrul este de cea mai mare utilitate la indicarea
variaţiilor rapide ale înălţimii, în zonele turbulente şi de aceea necesitatea consultării lui cât mai
frecvente nu mai trebuie accentuată. Radioaltimetrul este un instrument adiţional folositor pentru
zborul deasupra munţilor. Variometrul este de asemenea indicat pentru a releva fluctuaţiile înălţimii
în zonele turbulente şi, la fel ca altimetrul, el trebuie controlat în mod frecvent.
1470 - (1) Turbulenţa în aer clar (Clear Air Turbulence - CAT) este o turbulenţă
atmosferică care se produce în zona curenţilor JET, vezi figura nr. XIV.7.8., în lungul unui talveg
sau a unei dorsale de altitudine, în vecinătatea tropopauzei sau în zonele de confluenţă sau difluenţă.
Turbulenţa produsă în exteriorul norilor Cb nu este considerată CAT.
(2) Turbulenţa în aer clar apare la altitudini de peste 4500 m, atunci când viteza vântului,
pe o suprafaţă izobarică variază cu cel puţin 20 kt pe o distanţă de 60 NM sau când gradientul
vertical de viteză creşte cucel puţin 5 kt pentru fiecare 1000 ft.
(3) Dimensiunile zonelor CAT sunt cuprinse între 100 şi 500 km lăţime şi între 1000 şi
5000 km lungime. Extinderea pe verticală este cuprinsă între 150 şi 4500 m.

NECLASIFICAT
115 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.7.8. - Secţiune transversală prin curentul JET

1471 - (1) Turbulenţa de siaj este un tip foarte periculos de turbulenţă mai ales atunci
când apare pe panta de aterizare. Ea se produce în urma aeronavelor şi se manifestă sub forma a
două turbioane cu ax orizontal care ce se rotesc în sens contrar şi persistă în lungul traiectoriei
parcurse de aeronavă. Turbionul din stânga aeronavei se roteşte în sens orar, iar cel din dreapta
invers, ca în figura nr. XIV.7.9. În interiorul acestor turbioane apar componente tangenţiale ale
vitezei vântului de ordinul a 50-60 m/s.

Figura nr. XIV.7.9. - Turbulenţa de siaj la avioane

(2) Turbulenţa de siaj apare atunci când aeronava decolează şi dispare atunci când
aeronava aterizează, vezi figura nr. XIV.7.10.

Figura nr. XIV.7.10. - Apariţia şi dispariţia turbulenţei de siaj

NECLASIFICAT
116 din 200
 NECLASIFICAT
(3) În timpul zborului turbioanele se îndepărtează de aeronavă şi coboară sub traiectoria
acesteia până la cca 900 ft, ca în figura nr. XIV.7.11.

Figura nr. XIV.7.11. - Poziţia turbioanelor de siaj în timpul zborului

(4) Turbulenţa de siaj persistă mai mult timp atunci când atmosfera este stabilă. În astfel de
situaţii vântul poate deplasa unul dintre turbioane deasupra pistei, ca în figura nr. XIV.7.12. În
atmosfera instabilă turbioanele sunt distruse destul de repede de către mişcările verticale ale aerului.

Figura nr. XIV.7.12. - Turbulenţa de siaj cu şi fără vânt lateral

(5) Elicopterul poate genera o turbulenţă de siaj mult mai intensă în comparaţie cu
avioanele ce se deplasează cu aceeaşi viteză şi au aceeaşi greutate, vezi figura nr. XIV.7.13.

NECLASIFICAT
117 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.7.13. - Turbulenţa de siaj la elicoptere

(6) Clasificarea turbulenţei de siaj în funcţie de greutatea maximă (G) admisă la decolare a
aeronavelor, prezentată grafic în figura nr. XIV.7.14., este:
a) G ≤ 7t: slabă (Light -L);
b) 7t < G < 136t: medie (Medium-M);
c) G≥ 136t: puternică (Heavy- H).

Figura nr. XIV.7.14. - Intensitatea turbulenţei de siaj

(7) Pentru a se evita influenţa turbulenţei de siaj asupra aeronavelor, acestea se eşalonează
în timp. De exemplu, dacă avionul care urmează să decoleze sau să aterizeze după un avion greu
este de tip M ,intervalul de timp este de 2 minute, iar dacă avionul este de tip L eşalonarea în timp
este de 3 minute.
1472 - Influenţa turbulenţei asupra aeronavelor şi a pasagerilor.Cele mai importante
efecte ale turbulenţei sunt următoarele:
a) îngreunează pilotajul aeronavei deoarece cauzează fără încetare dezechilibre şi abateri
de la traiectorie;
b) uzează prematur şi structura aeronavei;
c) poate avea consecinţe mai mult sau mai puţin grave şi asupra pasagerilor aeronavei;
d) poate avea consecinţe grave atunci când se întâlneşte în apropierea solului (faza de
decolare sau apropiere), deoarece în acest caz redresarea aeronavei va trebui să se facă foarte repede.

SECŢIUNEA a 8-a
Forfecarea vântului

1473 - Forfecarea vântului reprezintă schimbarea bruscă a vântului în direcţie şi/sau

intensitate pe o distanţă scurtă.

NECLASIFICAT
118 din 200
 NECLASIFICAT
1. Clasificarea forfecării vântului
1474 - (1) În funcţie de modul în care se manifestă forfecarea vântului se clasifică astfel
(Tourrès, 1998):
a) forfecarea verticală a vântului orizontal;
b) forfecarea vântului vertical;
c) forfecarea vântului orizontal.
(2) Forfecarea verticală a vântului orizontal: schimbarea componentei orizontale a
vântului (direcţie şi/sau intensitate) între două puncte situate în acelaşi plan vertical; acest tip de
forfecare se mai numeşte şi forfecare verticală; se exprimă în kt/1000 ft şi poate fi intensă: mai
multe zeci de kt pe 1000 ft. Poate fi pozitivă, ca în figura nr. XIV.8.1. sau negativă ca în figura nr.
XIV.8.2.

Figura nr. XIV.8.1. - Forfecarea pozitivă

Figura nr. XIV.8.2. - Forfecarea negativă

(3) Forfecarea vântului vertical: schimbarea componentei verticale a vântului între două
puncte situate în acelaşi plan orizontal, se indică în kt/100 ft şi depăşeşte rar 10 kt/100 ft, ca în
figura nr. XIV.8.3.

NECLASIFICAT
119 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.8.3. - Forfecarea vântului vertical

(4) Forfecarea vântului orizontal: schimbarea componentei orizontale a vântului între

două puncte situate în acelaşi plan orizontal; se mai numeşte şi forfecare orizontală şi se exprimă în
ft/min; este mai importantă peste 500 ft, iar sub această înălţime dispare sau se transformă în
forfecare a vântului orizontal sau forfecare orizontală, ca în figura XIV.8.4.

Figura nr. XIV.8.4. - Forfecarea vântului orizontal

(5) Forfecarea vântului afectează în principal trei faze ale zborului:

a) faza de decolare până înainte de ridicare (momentul când roţile părăsesc solul);
b) faza de decolare după ridicare;
c) faza de apropiere.
(6) Forfecarea vântului orizontal apare în zona norului Cb şi este foarte periculoasă, vezi
figura nr. XIV.8.5.

Figura nr. XIV.8.5. - Forfecarea vântului orizontal sub norul Cb

NECLASIFICAT
120 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 9-a
Orajele

1475 - (1) Orajul reprezintă una sau mai multe descărcări bruşte de electricitate
atmosferică care se manifestă printr-o lumină scurtă şi intensă (fulger) şi printr-un zgomot sec sau
un bubuit puternic (tunet).
(2) În situaţia în care se percepe doar manifestarea luminoasă a descărcării electrice
fenomenul se numeşte fulger, iar dacă se percepe numai manifestarea sonoră fenomenul poartă
numele de tunet. De aceea, se consideră oraj atunci când se percep simultan, atât manifestarea
luminoasă, cât şi cea sonoră a descărcărilor electrice.
(3) Orajele sunt asociate numai norilor de convecţie Cb. Sarcinile electrice pozitive se află
în partea superioară a norului Cb (în zona cristalelor de gheaţă) şi într-o zonă mai restrânsă din
partea inferioară a acestuia. Sarcinile electrice negative se află în zona picăturilor de apă situată în
partea inferioară a norului Cb. Descărcarea electrică se poate produce între părţi ale aceluiaşi nor,
între doi nori sau între nor şi suprafaţa terestră ori obiecte de pe sol, ca în figura nr. XIV.9.1.

Figura nr. XIV.9.1. - Distribuţia sarcinilor electrice în norii Cb şi tipuri de descărcări electrice

(4) Atunci când descărcarea electrică se produce între nor şi obiecte de pe sol poartă
numele de trăsnet, exemplu prezentat în figura nr. XIV.9.2.

Figura nr. XIV.9.2. - Trăsnet fotografiat la Nagano, Japonia (25.07.1987)

1. Formarea norilor Cumulonimbus şi clasificarea orajelor

1476 - (1) Un nor Cumulonimbus termic, de la apariţie până la împrăştiere, trece prin
următoarele stadii, prezentate grafic în figura nr. XIV.9.3:
a) stadiul de formare şi de dezvoltare a norului Cumulus, caracterizat prin curenţi
ascendenţi (a); acest stadiu poate dura 15-20 minute;
b) stadiul matur al norului Cumulonimbus, caracterizat prin prezenţa curenţilor
ascendenţi şi descendenţi, cel puţin în jumătatea inferioară a norului şi prin căderea de averse (b); la
cca 10-15 minute după ce norul Cu congestus a depăşit nivelul de îngheţ apar precipitaţiile la sol
sub formă de picături mari şi rare, care indică trecerea la stadiul matur al norului convectiv; durata
stadiului matur în cazul norilor Cb termici, poate fi de la cca 15-20 minute până cca 1,5 ore;
NECLASIFICAT
121 din 200
 NECLASIFICAT
c) stadiul de împrăştiere a norului Cb, caracterizat prin curenţi descendenţi predominanţi
(c); acest stadiu poate avea o durată cuprinsă între 1,5 şi 2,5 ore. Duratele prezentate pentru cele trei
stadii sunt valabile pentru norii Cb formaţi ca urmare a încălzirii diferenţiate a suprafeţei terestre.

a) stadiul de formare şi dezvoltare b) stadiul matur c) stadiul de destrămare

Figura nr. XIV.9.3. - Stadiile de evoluţie ale norului Cb

(2) După natura impulsului care determină formarea norilor Cumulonimbus şi implicit
fenomenele orajoase, acestea pot fi:
a) de natură termică (de insolaţie sau locale);
b) de natură frontală;
c) de natură orografică.

2. Efectele orajelor şi ale fenomenele asociate activităţii orajoase asupra zborului

aeronavelor
1477 - (1) Orajele pot perfora celula aeronavei şi lipi prin topire piesele metalice, distruge
antenele radar şi echipamentele de radionavigaţie, orbi temporar echipajul, întrerupe temporar
comunicaţiile radio de medie şi joasă frecvenţă. Cu toate acestea, lovirea aeronavelor de către
descărcările electrice este extrem de rară, un exemplu fiind prezentat în figura nr. XIV.9.4.

Figura nr. XIV.9.4. - Lovirea unei aeronave de către descărcarea electrică (Osaka, Japonia)

(2) Pe lângă oraje, în norul Cb se mai produc şi alte fenomene periculoase pentru
activitatea de zbor:
a) aversele de ploaie (însoţite uneori de grindină), lapoviţă sau ninsoare;
b) vijelia;
c) turbulenţa;
d) microrafalele;
e) fronturile de rafale;
NECLASIFICAT
122 din 200
 NECLASIFICAT
f) givrajul;
g) tromba sau tornada.
1478 - (1) Aversele sunt precipitaţii ce cad din norii Cb şi sunt caracterizate prin început
şi sfârşit brusc, durate mici (uneori durează cca 30 minute), intensităţi mari şi extinderi teritoriale
reduse. Aversele influenţează negativ zborul aeronavelor prin reducerea, uneori foarte drastică, a
vizibilităţii şi înălţimii norilor. De exemplu, în cazul averselor puternice vizibilitatea poate scădea
sub 500m. Vizibilitatea şi înălţimea norilor nu sunt singurele pericole ce pot apărea în cazul
averselor de ploaie. În cazul aeronavelor cu motoare reactive poate apărea pericolul aspirării în
motor a unei mari cantităţi de apă ce poate provoca stingerea flăcării motorului şi chiar oprirea
acestuia.
(2) Cea mai periculoasă precipitaţie ce cade din norul Cb este grindina. De cele mai multe
ori grindina este asociată cu aversele de ploaie, dar poate fi observată şi singură. Este o precipitaţie
solidă, alcătuită din straturi suprapuse de gheaţă transparentă şi opacă, cu diametrul particulei de
gheaţă ≥ 5 mm, ca în figura nr. XIV.9.5. Sub această dimensiune particula de gheaţă ce cade din
norul Cb poartă denumirea de măzăriche.

Figura nr. XIV.9.5. Grindină Figura nr. XIV.9.6. Aeronavă cu celula avariată
de grindină

(3) Aversele de grindină cu dimensiuni mari produc deteriorarea celulei aeronavei, ca în

figura nr. XIV.9.6.
1479 - (1) Vijelia sau grenul (squall în lb. engleză şi grain în lb. franceză) este
fenomenul caracterizat prin intensificarea bruscă şi în general de scurtă durată a vitezei vântului şi
prin schimbarea direcţiei acestuia; intensitatea vântului trebuie să crească cu cel puţin 8 m/s, iar
viteza astfel atinsă trebuie să fie de cel puţin 11 m/s. Acest fenomen apare în partea din faţă a
norului Cb, acolo unde curenţii de aer cald ascendent ce se deplasează către nor se întâlnesc cu cei
reci descendenţi care provin din nor, ca în figura nr. XIV.9.7.

Figura nr. XIV.9.7. – Circulaţia aerului în norul Cb

(2) Schimbarea direcţiei şi intensificarea vântului în timpul vijeliei sunt însoţite şi de

variaţiile altor elemente meteorologice şi anume:
a) un salt brusc de presiune;
NECLASIFICAT
123 din 200
 NECLASIFICAT
b) o scădere bruscă de temperatură;
c) creşterea bruscă a umezelii relative.
(3) Norii caracteristici de vijelie sunt Cumulonimbus arcus, prezentaţi în figura nr.
XIV.9.8.

Figura nr. XIV.9.8. - Cumulonimbus arcus

1480 - Turbulenţa. Pentru zborul aeronavelor în zonele cu activitate orajoasă, cel mai
mare pericol îl constituie turbulenţa aerului. În norii Cumulonimbus puternic dezvoltaţi, viteza
maximă a curenţilor ascendenţi poate ajunge la 65 m/s, iar a celor descendenţi la 45 m/s. Curenţii de
aer verticali produc turbulenţă puternică, cu suprasarcini ce depăşesc limitele admise pentru orice
categorie de aeronave. Zborul în norii orajoşi sau în apropierea lor, afectat de turbulenţă puternică,
însoţită de suprasarcini mari, face ca aeronava să intre sub unghiuri critice, favorabile opririi
motoarelor.
1481 - Microrafala este un curent descendent foarte puternic care se transformă în mod
violent în vânt în apropierea solului, ca în figura nr. XIV.9.9. Trei aspecte caracterizează o
microrafală:
a) violenţa sa;
b) dimensiunea foarte redusă (2 km în secţiune);
c) durata sa (4 la 5 minute).

Figura nr. XIV.9.9. - Microrafala şi intensitatea vântului în interiorul acesteia (graficul de culoare roşie)

1482 - Fronturile de rafale (gust front) sunt asociate orajelor. Grosimea acestor fronturi
poate atinge 1500 m şi se pot afla înaintea orajelor cu cca. 30 km. Vântul turbulent din masa de aer
rece, având o forţă şi orientare diferite de cele ale aerului cald, va genera forfecarea pe timpul
apropierii sau decolării, ca în figura XIV.9.10.

NECLASIFICAT
124 din 200
 NECLASIFICAT

Direcţia de deplasare a norului

Figura nr. XIV.9.10. – Frontul de rafale

1483 - Givrajul. Picăturile dintr-un Cb au un diametru important şi rămân în stare

suprarăcită până la temperaturi de circa –350C. Prin urmare, pentru temperaturi cuprinse între 00C şi
–150C, se va depune într-un timp foarte scurt un givraj sticlos datorită concentraţiei mari de apă din
nor. Pentru temperaturi mai mici de –150C (şi chiar până la –350C), gheaţa formată este mată şi
depunerea este mai redusă. Sub –350C, givrajul este mai puţin important.
1484 - (1) Tromba şi tornada. Tromba este un vârtej cu ax vertical, de dimensiuni
orizontale mici (20-100 m deasupra mării şi 200-1000 m pe uscat), în care viteza mişcării turbionare
este însă considerabilă, putând depăşi 50-100 km/h. Vitezele verticale în interiorul tornadelor pot
atinge 40-50 m/s, ca în figura nr. XIV.9.11. În America de Nord trombele intense au fost denumite
tornade, denumire care a fost preluată pe tot globul. Forţa centrifugă produce o scădere puternică de
presiune în centrul vârtejului, din care cauză praful şi sfărâmăturile sunt aspirate sau smulse de pe sol.
Presiunea într-o tornadă poate fi cu până la cca. 30 mm Hg mai coborâtă decât în mediul înconjurător.
(2) Tornada provine din vârtejuri dezvoltate la baza norilor Cumulonimbus arcus.

Figura nr. XIV.9.11. - Tornadă

3. Recomandări privind zborul în zonele orajoase

1485 - (1) Zborul prin şi sub norii Cumulonimbus este interzis! Ocolirea norilor
Cumulonimbus trebuie să se facă la o distanţă de cel puţin 10 km. Trecerea printre doi nori
Cumulonimbus se admite numai dacă distanţa dintre aceştia este de minimum 25 km.
(2) Radarele panoramice de bord pot furniza piloţilor informaţii foarte preţioase despre
norii Cb, ca în figura nr. XIV.9.12.

NECLASIFICAT
125 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XIV.9.12. - Vizualizarea norilor Cb cu ajutorul radarului panoramic de bord

(3) Pentru aeronavele dotate cu radare panoramice de bord manualul de meteorologie

publicat de Oxford Aviation recomandă menţinerea anumitor distanţe faţă de norul Cb, în funcţie de
nivelul de zbor la care se află aeronava, conform tabelului nr. XIV.9.1.
Tabelul nr. XIV.9.1.
Distanţa faţă de norii Cb pentru aeronavele echipate cu radar panoramic
Nr.crt. Nivelul de zbor Distanţa faţă de norul Cb
1. 0-200 5 NM (10 NM dacă norul Cb se dezvoltă rapid)
2. 200-250 10 NM
3. 250-300 15 NM
4. 300 + 20 NM

(4) Manualul de meteorologie publicat de Oxford Aviation recomandă pentru aeronavele

ce nu sunt dotate cu radre de bord menţinerea unei distanţe de 10 NM faţă de un nor Cb care se
dezvoltă rapid sau are nicovală. Dacă se doreşte trecerea peste vârful norului este necesar să se
menţină cel puţin 5000 ft deasupra acestuia.
(5) În cazuri excepţionale, dacă aeronava ajunge în apropierea norului Cb şi întoarcerea din
această regiune implică un zbor îndelungat sub norul Cb, se poate executa zborul şi sub acest nor,
cu toate că sub Cb se întâlneşte turbulenţă, ploaie şi uneori grindină. Zborul se va executa prin
regiunea cu precipitaţii mai slabe (regiunea cu culoarea mai deschisă) cu condiţia să fie menţinută
înălţimea de aproximativ 1000 m deasupra terenului celui mai înalt.
(6) Fronturile atmosferice (în special cele reci de ordinul 2) se traversează perpendicular pe
linia frontului pentru a reduce timpul de expunere al aeronavei.

NECLASIFICAT
126 din 200
 NECLASIFICAT

SECŢIUNEA a 10-a
Ceaţa

1486 - (1) Ceaţa este suspensia formată din picături de apă şi/sau cristale de gheaţă care
este situată în stratul de aer din apropierea solului şi care reduce vizibilitatea sub 1000 m, ca în
figura nr. XIV.10.1.

Figura nr. XIV.10.1. - Ceaţa

(2) Intensitatea ceţii se poate aprecia după gradul de reducere a vizibilităţii orizontale, astfel:
a) ceaţă slabă: 500-1000 m;
b) ceaţă moderată: 200-500 m;
c) ceaţă deasă: 50-200 m;
d) foarte deasă: sub 50 m.
(3) Atunci când vizibilitatea are valori de la 1 până la 10 km se utilizează termenul de aer
ceţos. Intensitatea aerului ceţos se stabileşte în funcţie de gradul de reducere a vizibilităţii, astfel:
151 - aer ceţos slab: 4-10 km;
152 - aer ceţos moderat: 2-4 km;
153 - aer ceţos des: 1-2 km.
(4) În aeronautică termenul de aer ceţos se utilizează atunci când vizibilitatea are valori de
la 1 la 5 km inclusiv.

1. Formarea şi clasificarea ceţii

1487 - (1) Ceaţa ia naştere în masele de aer stabile caracterizate prin prezenţa
inversiunilor de temperatură şi umiditate relativă ridicată. Ca urmare, pentru a se forma ceaţa este
necesar ca pe lângă prezenţa inversiunilor de temperatură să existe şi anumite procese atmosferice
care să conducă la atingerea stării de saturaţie a aerului şi apoi la condensarea vaporilor de apă.
(2) Pentru a înţelege modul de formare a ceţii pornim de la formula umezelii relative care
reprezintă raportul procentual dintre tensiunea (presiunea) reală a vaporilor de apă (notată cu ,,e”) şi
tensiunea (presiunea) maximă sau de saturaţie a vaporilor de apă (notată cu,,E”). De asemenea,
trebuie să avem în vedere faptul că tensiunea maximă a vaporilor de apă variază direct proporţional
cu temperatura aerului: atunci când temperatura creşte, creşte şi ,,E” şi invers, când temperatura
scade, scade şi ,,E”.
(3) Având în vedere cele de mai sus rezultă că ceaţa se poate forma prin:
a) răcirea aerului (temperatura scade – ,,E” scade); în atmosferă răcirea aerului se
realizează prin următoarele procese: radiaţie, advecţie şi detentă sau destindere adiabatică
(temperatura scade datorită scăderii presiunii);
b) aport de vapori de apă (evaporare – ,,e” creşte); în atmosferă creşterea cantităţi de
vapori de apă se realizează prin evaporarea precipitaţiilor sau prin evaporarea de pe suprafeţe de apă
sau de pe solul umezit;

NECLASIFICAT
127 din 200
 NECLASIFICAT
c) prezenţa simultană a celor două procese: prin amestecul a două mase de aer
(temperatura scade şi ,,e” creşte-ceaţa formată la trecerea frontului cald).
1488 - (1) În funcţie de procesele care duc la formarea ei, ceaţa se clasifică astfel:
a) ceaţa de radiaţie;
b) ceaţa de advecţie;
c) ceaţa de destindere;
d) ceaţa de evaporare;
e) ceaţa de amestec.
(2) Cu toate cele afirmate mai sus, ceaţa continuă să fie un fenomen complex, greu de
anticipat, la formarea căreia pot să contribuie mai multe procese, chiar dacă unul dintre acestea este
predominant.
1489 - (1) Ceaţa de radiaţie se formează atunci când cerul este senin sau puţin noros, iar
vântul are viteza de 2-3 m/s. Vântul cu viteza de 3-6 m/s întârzie formarea ceţii, iar peste 6 m/s,
formarea ceţei, în mod practic, este imposibilă. Câmpul baric favorabil pentru producerea ceţii de
radiaţie este reprezentat de anticicloni, dorsale şi mlaştini barometrice. Suprafeţele umede
favorizează formarea ceţurilor, pe când suprafeţele uscate (terenurile nisipoase, rocile) nu sunt
favorabile sau întârzie formarea ceţii de radiaţie.
(2) Caracteristici principale ale ceţii de radiaţie sunt următoarele:
a) reduce frecvent vizibilitatea sub 100 de m;
b) grosimea este relativ mică (câteva zeci de metri); desimea mai mare a ceţei se constată
în apropierea solului şi descreşte cu înălţimea;
c) dispare în timpul zilei, o dată cu distrugerea inversiunii de la sol; înainte de a se risipi,
deseori se desprinde de la sol, formând o pânză noroasă asemănătoare cu un nor Stratus, care apoi
se evaporă sau se transformă în nori Cumulus mici (humilis);
d) frecvenţa cea mai mare a ceţei o găsim în vecinătatea oraşelor mari sau în zonele
industriale.
1490 - (1) Ceaţa de advecţie se formează prin deplasarea unei mase de aer cald şi umed
peste o suprafaţă rece. Contrastul de temperatură între aerul transportat şi suprafaţa de dedesubt
trebuie să fie mare, atmosfera să fie stabilă (inversiune de temperatură advectivă), iar umezeala
ridicată.
(2) Principale caracteristici ale ceţii de advecţie sunt:
a) se formează în sectoarele calde ale ciclonilor şi periferiile nordice ale anticiclonilor;
b) se produce cu vânturi moderate sau tari;
c) grosimea ceţurilor este în mod frecvent de cel puţin 300 m;
d) ceţurile advective se produc mai ales în jumătatea rece a anului;
e) împrăştierea ceţei de advecţie se produce mai rapid prin schimbarea masei de aer (cea
nouă fiind mai caldă şi mai puţin umedă) şi mai lent prin încălzirea suprafeţei reci sau prin creşterea
vitezei vântului.
1491 - (1) Ceaţa de destindere se produce datorită destinderii adiabatice (scăderea
presiunii determină scăderea temperaturii); produsă în timpul ascendenţei aerului pe pantele
orografice.
(2) Caracteristicile mai importante ale ceţii de destindere sunt următoarele:
a) se menţine cu vânturi tari; cu vânturi puternice, imediat deasupra solului, se formează
nori joşi care acoperă cerul;
b) pe panta descendentă a muntelui (dealului), ceaţa nu se formează, deoarece prin
coborâre, aerul se încălzeşte;
c) acelaşi strat atmosferic poate fi denumit, în puncte puţin depărtate, ceaţă sau nor Stratus
în funcţie de depărtarea sau apropierea faţă de sol;
d) se menţine atât timp cât se menţine circulaţia ascendentă a aerului pe panta orografică
şi atât timp cât masa de aer are umezeală suficientă pentru a produce condensarea vaporilor de apă.

NECLASIFICAT
128 din 200
 NECLASIFICAT
1492 - (1) Ceaţa de evaporare se formează prin aport de vapori de apă (prin evaporare – e
creşte). Creşterea cantităţii de vapori de apă se realizează prin evaporarea precipitaţiilor care cad
printr-un aer mai rece (ceaţa de evaporare datorată precipitaţiilor) sau prin evaporarea de pe
suprafeţe de apă sau de pe solul umezit (ceaţa „ca aburii”).
(2) Ceaţa datorată precipitaţiilor se produce în zona de precipitaţii din faţa fronturilor
calde. Temperatura aerului trebuie să fie mai coborâtă decât a ploii care cade şi implicit decât a
aerului cald de deasupra suprafeţei frontale. Se produce, în general, cu vânturi slabe şi însoţeşte, de
asemenea, precipitaţii slabe (ploaie slabă, burniţă, ninsoare slabă).
(3) Datorită faptului că se formează înaintea frontului cald, ceţurile de evaporare datorate
precipitaţiilor se mişcă repede, o dată cu acestea, nu sunt persistente, însă pot apărea pe neaşteptate,
ceea ce reprezintă un pericol pentru aviaţie.
(4) Ceaţa datorată precipitaţiilor apare ca aer ceţos în aerul rece, la o distanţă de cca 150
km de front, creşte gradat, iar lângă front se extinde până în nori, se mişcă cu frontul şi încetează la
trecerea lui (nu durează decât 4 – 5 ore).
(5) Ceaţa de evaporare „ca aburii” se formează în dimineţile senine de toamnă, iarnă sau
primăvară, deasupra apelor, văilor, terenurilor mlăştinoase, atunci când aerul răcit prin radiaţie se
scurge peste suprafeţele de apă care au temperatura peste 00 C şi dispare după apariţia soarelui
(figura 13.34). Prin încălzire şi umezire în contact cu suprafaţa mai caldă de apă, aerul devine ceţos
şi este antrenat ca un „abur” deasupra apei.
(6) La procesul de formare prin evaporare se mai adaugă altul: prin încălzirea la bază a
aerului rece, stabil în prealabil, se declanşează microconvecţia (aerul mai cald urcă), ce va fi în
parte responsabilă de producerea turbulenţei. Particulele de aer nesaturate, dar încălzite şi
îmbogăţite cu umezeală, urcă şi se saturează în straturile turbulente.
(7) Ceaţa de evaporare „ca aburii” se prezintă sub formă de bancuri şi are, aproape
întotdeauna, o grosime mai mică de 50 m, ca în figura nr. XIV.10.2. Se admite, în general, că
diferenţa de temperatură între aer şi suprafaţa apei trebuie să fie superioară valorii de 10 0C pentru ca
ceaţa să se poată forma şi vântul să fie slab. Acest tip de ceaţă se poate forma şi prin deplasarea
deasupra mării a unei mase de aer răcită şi stabilizată prin trecerea pe deasupra gheţii.

Figura nr. XIV.10.2. - Ceaţă de evaporare ,,ca aburii”

1493 - (1) Ceaţa de amestec se formează atunci când masele de aer foarte umede, dar
nesaturate şi cu temperaturi net diferite se amestecă (temperatura masei de aer rezultate scade, iar
cantitatea de umezeală creşte). Sub efectul acestui amestec masa de aer rezultată poate atinge
saturaţia.
(2) Caracteristicile principale ale ceţii de amestec:
a) ceaţa de amestec este puţin densă în sine şi se poate transforma în aer ceţos;

NECLASIFICAT
129 din 200
 NECLASIFICAT
b) pentru ca masele de aer să se amestece , este necesar să existe o convergenţă a maselor
de aer, de unde prezenţa unui front; aceste condiţii sunt mai frecvente la trecerea frontului cald şi
precede o ceaţă de advecţie;
c) pentru ca să se producă amestecul celor două mase de aer este necesar ca să existe
turbulenţă suficientă pentru a produce amestecul, adică vântul să fie moderat la puternic .

2. Influenţa ceţii asupra zborului şi recomandări

1494 - (1) Zborul în condiţii de ceaţă (vizibilitate redusă) este mult îngreunat, atât de
imposibilitatea orientării după repere, cât şi de senzaţiile false provocate de percepţia organelor de
simţ umane. Când lipsesc reperele de referinţă, înclinarea avionului chiar cu 20-30° lateral sau cu
10-15° în faţă sau în spate, poate să nu fie sesizată de pilot, ba mai mult, este posibil ca el să aibă
impresia înclinării în partea opusă, ca în figura nr. XIV.10.3.

Figura nr. XIV.10.3. -Senzaţii false în cazul zborului fără vizibilitate

(2) Ceaţa reduce vizibilitatea în aşa măsură încât aterizarea devine posibilă doar pentru
aeronavele echipate cu sisteme speciale de venire la aterizare, cum este, de exemplu, sistemul
instrumental de aterizare ILS (Instrumental Landing System). ILS-ul de categoria a III-a C permite
aterizarea în situaţia în care vizibilitatea şi înălţimea norilor sunt zero.
(3) Dacă atunci când se observă ceaţa temperatura aerului este negativă se poate forma
givrajul pe aeronavă; pistele şi căile de rulare netratate cu lichide speciale pot fi acoperite de un
strat subţire de gheaţă care afectează negativ acţiunea frânelor.
(4) Recomandări pentru evitarea influenţei ceţei asupra zborului:
a) înainte de începerea activităţii de zbor să se aibă în vedere prevederea meteorologică;
b) dacă ceaţa semnalată este foarte deasă şi aterizarea nu se poate executa în condiţii de
securitate să se aterizeze pe un alt aerodrom;
c) straturile subţiri de ceaţă pot crea un fals sentiment de securitate piloţilor atunci când
pista este privită de la înălţime; imediat ce pilotul coboară şi intră în stratul de ceaţă pentru
executarea procedurii de apropiere pierde foarte repede reperele vizuale aflându-se într-o situaţie
foarte dificilă, ca în figura nr. XIV.10.4.

NECLASIFICAT
130 din 200
 NECLASIFICAT

Vizibilitatea în
stratul ceaţă

Figura nr. XIV.10.4. - Vizibilitatea aerodromului în cazul ceţii subţiri

SECŢIUNEA a 11-a
Furtunile de praf şi nisip

1495 - (1) Furtunile de praf şi nisip sunt fenomene care constau din ridicarea de la
suprafaţa terestră şi împrăştierea în aer, de către vânturi puternice şi turbulente, a unor particule de
praf sau nisip care, mărind opacitatea atmosferei, determină scăderea bruscă a vizibilităţii în
straturile ei inferioare.

Figura nr. XIV.11.1. - Furtună de nisip

(2) Producerea furtunilor de praf şi de nisip depinde de natura suprafeţei terestre şi ca

urmare aceste fenomene apar în regiunile în care există praf şi nisip. Dimensiunea particulelor de
praf şi nisip variază de la mai puţin de un micron până la câteva sute de microni.
(3) Extinderea verticală a furtunilor de praf şi de nisip depinde de stabilitatea atmosferei şi
de intensitatea vântului.
(4) Cel mai important efect al furtunilor de praf şi nisip asupra zborului aeronavelor constă
în reducerea vizibilitaţii, uneori chiar la zero metri. Absorţia prafului şi nisipului poate provoca
reducerea puterii motorului sau chiar oprirea acestuia.

SECŢIUNEA a 12-a
NECLASIFICAT
131 din 200
 NECLASIFICAT
Norii joşi şi vizibilitatea scăzută

1496 - (1) Norii joşi şi vizibilitatea scăzută reprezintă acele valori care scad sub minima
de operare a aeronavei şi/sau sub baremele pilotului. Aceste valori sunt foarte diferite şi dificil de
definit deoarece depind de tipul aeronavei, deprinderile şi experienţa piloţilor, rolul pe care trebuie
să-l îndeplinească aeronava, sistemele de navigaţie disponibile pe rută sau la aeroporturile de
plecare, sosire sau rezervă.
(2) Norii joşi şi vizibilitatea scăzută constituie un risc pentru aeronave, deoarece pot masca
obstacolele de pe suprafaţa terestră (dealuri joase, stâlpi de înaltă tensiune etc) şi reduc timpul de
reacţie în funcţie de viteza de zbor a aeronavei: cu cât aeronava zboară mai repede, cu atât timpul de
reacţie pe care îl are la dispoziţie pilotul este mai mic.

CAPITOLUL XV
Codul METAR (FM 15-IX Ext) SPECI (FM 16-IX Ext)

SECŢIUNEA 1
Forma simbolică

151 - Forma simbolică a codului este următoarea:

METAR KMH sau
sau COR CCCC YYGGggZ (AUTO) dddffGfmfm KT sau dndndnVdxdxdx
SPECI MPS

NsNsNshshshs
sau
VVVV RDRDR/VRVRVRVRi VVhshshs
sau VNVNVNVNDV sau w'w' sau
VVVVNDV RDRDR/VRVRVRVRVVRVRVRVRi NSC
sau sau
CAVOK NCD

WS RWYDRDR
T'T'/T'dT'd QPHPHPHPH REw'w' sau (WTsTs/SS’)
WS ALL RWY

(RDR DR /E R CR eR eR BR BR)

NsNsNshshshs
TTTTT TTGGgg KMH sau VVVV w'w' sau
sau dddffGfmfm KT sau sau sau VVhshshs
NOSIG MPS CAVOK NSW sau
NSC

(RMK.......)

152 - METAR este numele codului pentru codificarea mesajelor regulate şi speciale de
observaţii meteorologice pentru aviaţie. SPECI este numele codului pentru un mesaj special
selecţionat de observaţii meteorologice pentru aviaţie. Un mesaj de tip METAR sau un mesaj de tip
SPECI poate avea anexată o prognoză de tip tendinţă.

NECLASIFICAT
132 din 200
 NECLASIFICAT
153 - Forma codului METAR/SPECI prezentată mai sus este cea utilizată de Organizaţia
Meteorologică Mondială – OMM (World Meteorological Organization -WMO). În Forţele Aeriene
Române există anumite excepţii de la regulile de codificare ale OMM ce sunt prezentate în ,,Anexa
nr. 3 - Excepţiile naţionale militare de la codurile meteorologice standard ICAO METAR, SPECI,
TAF” din FA 6- Manualul asigurării meteorologice în forţele aeriene. De asemenea, prognoza de
tip tendinţă este înlocuită cu un cod al culorilor ce reprezintă valori minime de vizibilitate şi
înălţime a norilor (vezi Anexa nr. 6, tabelul nr. 3). Această abreviere utilizată pentru prognoza de tip
tendinţă este precedată de o altă abreviere ce caracterizează condiţiile de la aerodrom în
conformitate cu acelaşi cod al culorilor.
154 - În cadrul Anexelor nr. 6, 7 şi 8 sunt prezentate abrevierile pentru fenomenele de
timp prezent din mesajele METAR/SPECI şi TAF, înălţimea norilor, starea mării şi respectiv starea
pistei.
155 - În continuare nu vor fi prezentate decât exemple de decodificare a grupelor,
deoarece regulile de decodificare atât la mesajele METAR/SPECI cât şi TAF (prognoza de
aerodrom din zona terminală) sunt prezentate detaliat în FA 6 - Manualul asigurării meteorologice
în forţele aeriene.

SECŢIUNEA a 2-a
Decodificarea mesajelor METAR şi SPECI

156 - Decodificarea grupelor din mesajele METAR şi SPECI - grupele mesajelor de

observaţie meteorologică METAR şi SPECI se decodifică astfel:

1. Denumirea mesajului:
 METAR: Mesaj de observaţie meteorologică regulată;
 SPECI: Mesaj de observaţie meteorologică specială;
 METAR/ SPECI COR: Mesaj METAR sau SPECI corectat (în urma unei
greşeli de redactare).

2. Indicativul staţiei meteorologice aeronautice:

 LROP: Bucureşti Otopeni.

3. Ora de observaţie:
 1030Z: Ora 10 şi 30 min. UTC.

4. Vântul (una sau două grupe):

 27006MPS sau 27012KT:vântul bate din direcţia
medie 2700 (roza are 3600) cu viteza medie de 6 m/s
sau 12 kt;
 00000MPS sau 00000KT: vânt calm;
 09004G10MPS sau 09008G20KT: dacă între viteza
instantanee şi cea medie este o diferenţă de cel puţin
5m/s (10 kt), se transmite viteza medie 4 m/s (8 kt),
apoi indicatorul G (Gust) şi viteza maximă 10m/s
(20kt);
 VRB02MPS sauVRB03KT: variaţia direcţiei vântului
>600 iar viteza medie £2m/s (3 kt sau 6 km/h);.
 VRB05MPS: Se poate transmite vânt variabil şi la
viteze mai mari de 2 m/s (sau 3 kt) cu condiţia ca

NECLASIFICAT
133 din 200
 NECLASIFICAT
aerodromul să fie traversat de un Cb, iar rotirea
vântului să fie de cel puţin 1800.
 09003MPS 050V130: o variaţie a direcţiei de cel puţin
600 la o viteză medie >2m/s (3 kt sau 6 km/h); între
direcţii se pune litera V.

5. Vizibilitatea (una sau două grupe):

 9999: vizibilitate dominantă mai mare de sau egală cu
10 km;
 5000: vizibilitatea dominantă 5000m şi mai mult, dar
sub 6000m;
 0000: vizibilitatea dominantă este sub 50m.
 0250NDV: vizibilitatea dominantă fluctuează, iar
vizibilitatea minimă este 250 m; direcţia sectorului nu
este cunoscută (No Directional Variations Available);
 9000 4000S: vizibilitatea orizontală nu este aceeaşi
în toate direcţiile, iar vizibilitatea minimă este mai
mică cu 50% decât vizibilitatea dominantă şi mai mică
de 5000 m;
 9000 0800E: vizibilitatea orizontală nu este aceeaşi
în toate direcţiile, iar vizibilitatea minimă este mai
mică de 1500 m.

6. Distanţa vizuală în lungul pistei (una sau mai multe grupe):

 Runway Visualy Range (sau RVR-ul): se semnalează
dacă vizibilitatea <1500m sau dacă o valoare
instrumentală RVR<1500m;
 R Indicatorul grupei RVR; dacă este nevoie: - L
(stânga), C (centru), R(dreapta);
 R08/0250: RVR este 250m pe pista 08 sau
orientată pe 800.
 R08R/0800 R08L/1000: RVR este 800m pe pista
08R şi 1000m pe pista 08L;
 R27/M0050: RVR este sub 50m pe pista 27.
 R14/P1500: RVR este peste 1500m pe pista 14.
 R24R/1000U sau R24C/0900N sau R09/0900D:
tendinţa RVR, exprimată prin U,N,D (se determină
evaluând în curs de 10 min. ecartul între media RVR
pe primele 5 min. şi media pe ultimele 5 min.); U(Up):
în creştere; N (No change): fără schimbare; D(Down):
în scădere; U şi D semnalează un ecart > 100m, N un
ecart <100m;
 R08/0150V0300D RVR variază între 150m şi
300m,tendinţa este de scădere; V este indicator de
variaţie; se raportează dacă media RVR pe 10 min.
diferă de o valoare minimă sau maximă din interval cu
peste 50 m sau cu 20 % din valoarea medie.

7. Fenomene de timp prezent:

NECLASIFICAT
134 din 200
 NECLASIFICAT
 TS VCSH: oraj fără precipitaţii şi aversă în
vecinătatea aerodromului;
 +SHSN: aversă de ninsoare, puternică;
 -FZDZ: burniţă slabă suprarăcită;
 PRFG: aerodrom parţial acoperit cu ceaţă.
 -DZFG: burniţă slabă şi ceaţă;
 SN BLSN: ninsoare şi zăpadă spulberată la
înălţime sau viscol, moderate;
 VA: cenuşă vulcanică;
 SQ: gren sau vijelie;
 +TSRAGR: oraj cu averse puternice de ploaie şi
grindină (ploaie dominantă).

8. Norii sau vizibilitatea verticală (una sau mai multe grupe în ordinea creşterii înălţimii
bazei):
 selecţia straturilor noroase se face astfel:
 stratul cel mai scăzut totdeauna;
 stratul următor a cărui nebulozitate este > 2 optimi;
 stratul imediat superior dacă nebulozitatea este > 4
optimi; (regula ,, 1-3-5’’);
 norii CB şi Cumulus congestus (TCU) se
semnalează indiferent de întindere.
 nebulozitatea, respectând criteriile de mai sus, se
exprimă cu abrevierile:
 FEW (few): 1 la 2 optimi;
 SCT (scattered): 3 la 4 optimi;
 BKN(broken): 5 la 7 optimi;
 OVC (overcast): 8 optimi.
 BKN015 OVC030: 5-7/8 (nebulozitate fragmentată)
la 450m deasupra solului şi 8/8 (nori acoperind
complet cerul) la 900m;
 FEW020CB SCT025TCU: 1-2/8 (câţiva nori) CB la
600m şi 3-4/8 Cumulus congestus (împrăştiaţi) cu baza
la 750m;
 VV002: cer obscurizat, vizibilitatea verticală
este 60m;
 NSC: Nil Significant Clouds; semnificaţie: vezi a
doua condiţie de la CAVOK;
 NCD: No Cloud Detected - abreviere transmisă de
staţiile automate atunci când nu se detectează nori;
 FEW020///: grupa norilor transmisă de o staţie
automată; - 1-2/8 la 600 m sau 2000 ft; /// : staţia
automată nu poate determina genul norilor.

9. CAVOK:
 Ceiling And Visibility OK; înlocuieşte cele trei grupe
(vizibilitatea, fenomenele şi norii) dacă sunt îndeplinite
condiţiile:
 vizibilitatea 10 km sau mai mult;

NECLASIFICAT
135 din 200
 NECLASIFICAT
 nici un nor sub 1500m sau sub altitudinea minimă
de sector cea mai ridicată, dacă aceasta este peste
1500m şi fără nori CB [cea mai mare altitudine de
sector – altitudinea cea mai joasă care ar putea fi
utilizată în caz de urgenţă şi ar asigura o marjă
minimă de siguranţă de 300m (1000 picioare)
deasupra tuturor obstacolelor aflate într-un sector
circular de 46 km (25 mile nautice) centrat pe un
mijloc de navigaţie];
 fără fenomen meteo cu semnificaţie pentru aviaţie.

10. Temperatura aerului/temperatura punctului de rouă:

 temperaturile se rotunjesc: la 0,50C se trce la valoarea
superioară;
 20/09: temperatura aerului 200C, iar temperatura
punctului de rouă 90C;
 M01/M03 M este indicator folosit pentru valori
negative; temperatura aerului -10C, iar temperatura
punctului de rouă -30C;
 00/M00 T= +00C şi Td = -00C.

11. QNH:
 QNH-ul se rotunjeşte la hPa-ul inferior;
 Q0999: Q indicator pentru QNH exprimat în
hPa; QNH = 999 hPa;
 A2999 A indicator pentru QNH exprimat în inch
(1013,25 hPa = 29,92 inch): 29,99 în Hg.

12. Informaţii suplimentare:

 RETS: fenomenele meteorologice recente, observate în
cursul orei care precede observaţia. RE indicator de
grupă (REcently); oraj recent;
 WS ALL RWY: forfecarea vântului (Wind
Shear) pe toate pistele în stratul de la sol până la 500
m;
 WS TKOF (LDG) RWY 27: forfecarea vântului pe
traiectoria de decolare TKOF (TaKeOFf) sau de
apropiere LDG (LanDinG) pe pista 27.

13. Dacă există previziune tip tendinţă (TREND):

 o previziune de aterizare de tip tendinţă este constituită
dintr-un mesaj METAR sau SPECI la care este
adăugată o expunere concisă a tendinţei prevăzute a
condiţiilor meteorologice de aerodrom;
 indicatori de evoluţie:
o BECMG:
 devenind (becaming): indică o evoluţie regulată
sau neregulată a mai multor parametri
meteorologici; se utilizează singur dacă evoluţia
începe şi se termină la orele de început, respectiv
NECLASIFICAT
136 din 200
 NECLASIFICAT
de sfârşit a valabilităţii TENDINŢEI, sau se
produce la o oră neprecisă în aceste 2 ore;
 este urmat de indicatorii orari:
 AT (la: ora şi minutul): indicator de oră UTC
la care unul sau mai mulţi parametri
meteorologici vor deveni;
 FM (From: ora şi minutul): indicatorul orei
UTC de început a evoluţiei unuia sau mai
multor parametri (este omis dacă începutul
evoluţiei corespunde debutului de valabilitate
al TENDINŢEI);
 TL (TiLl: ora şi minutul): indicatorul orei
UTC de final al evoluţiei; corespunde
finalului valabilităţii TENDINŢEI).
o TEMPO:
 indicator de fluctuaţii temporare a unuia sau mai
multor parametri, a cărui durată este de fiecare dată
sub o oră şi care în total acoperă mai puţin de
jumătate din perioada de timp când sunt aşteptate;
 este urmat de indicatorii orari:
 FM (ora şi minutul): indicatorul de timp UTC
de început al fluctuaţiilor temporare;
 TL (ora şi minutul): indicatorul de timp UTC
pentru sfârşitul fluctuaţiei temporare;
 se utilizează singur când debutul şi finalul
perioadei de fluctuaţii corespund cu cele ale
valabilităţii tendinţei (2 ore).
 NOSIG: Fără schimbări semnificative prevăzute
pentru următoarele două ore.
 Exemple de prognoze de aterizare (extras dintr-un
METAR sau SPECI de ora 08.00 UTC):
o BECMG 33005 MPS: devenind până la ora 10
(pornind de la ora 8) vânt 33005 MPS;
o BECMG TL0900 33005 MPS: devenind până la
ora 9 (pornind de la ora 8) vânt….
o BECMG FM0930 33005 MPS: în devenire de la
ora 9.30 la ora 10 vânt…
o BECMG AT0900 NSW FEW030CB TEMPO
BKN004: devenind la ora 9 fără fenomen
semnificativ (fenomenele anterioare încetează), iar
nebulozitatea norilor CB scade la 1-2 optimi; de la
ora 8 la 10 FEW005 dar temporar nebulozitatea
creşte 5-7/8 iar înălţimea norilor scade la 120m sau
400 ft;
o TEMPO FM0900 5000 – RA: de la ora 8 la ora 10,
viz. 3000m cu aer ceţos dar temporar între orele 9
şi 10, viz.5000m, ploaie slabă;
o TEMPO FM0830 TL0930 2000 +SHRA: între
orele 8 şi 10, viz. 8000m aversă, dar temporar între
orele 8.30 şi 9.30 viz. va fluctua la 2000m datorită
intensificării aversei de ploaie.
NECLASIFICAT
137 din 200
 NECLASIFICAT
157 - Decodificarea unor mesaje METAR şi SPECI
Mesajele METAR şi SPECI pot fi întâlnite atât sub forma codificată, cât şi sub formă de
mesaje în limbaj clar abreviat în limba engleză. Prima formă a mesajelor este destinată schimbului
internaţional de date meteorologice, iar cea de-a doua pentru utilizarea informaţiilor meteorologice
la aerodrom.
158 - Decodificarea unui mesaj METAR
a) METAR pentru YUDO (Donlon /International):
METAR YUDO 221630Z 24004MPS 0600 R12/1000U FG DZ SCT010
OVC020 17/16 Q1018 BECMG TL1700 0800 FG BECMG AT 1800 9999 NSW.

b) Mesaj de observaţii în limbaj clar abreviat (acelaşi loc şi condiţii meteorologice ca

în METAR-ul de mai sus):
MET REPORT YUDO 221630Z 240/04MPS VIS 600M RWY12 RVR
1000M/U FGDZ SCT 300M OVC 600M T17 DP16 QNH 1018 BECMG TL1700
VIS 800M FG BECMG AT1800 VIS 10KM NSW.
c) Semnificaţia mesajelor:
Mesaj regulat de observaţii meteorologice pentru Donlon/Internaţional emis pe data de 22
a lunii respective la 1630 UTC; direcţia medie a vântului la suprafaţă 240 grade; viteza medie a
vântului 4 metri pe secundă; vizibilitatea predominantă 600m; distanţa vizuală în lungul pistei,
reprezentativă pentru zona de contact a roţilor cu pista 12, 1000m şi valorile distanţei vizuale de-a
lungul pistei au indicat o tendinţă de creştere în timpul ultimelor 10 minute; ceaţă şi burniţă; 3-4/8
(nebulozitate împrăştiată), nori cu baza la 300m; 8/8 (nebulozitate totală), nori cu baza la 600m;
temperatura aerului 17 grade Celsius; temperatura punctului de rouă 16 grade Celsius; QNH 1018
hectopascali; tendinţa pentru următoarele două ore: vizibilitatea predominantă va deveni 800m cu
ceaţă până la ora 1700UTC; la ora 1800 UTC, vizibilitatea predominantă va deveni 10 km sau mai
mult, fenomenul va înceta şi nu vor mai fi alte fenomene meteorologice semnificative pentru
aviaţie.
159 - Decodificarea unui mesaj SPECI
a) SPECI pentru YUDO (Donlon/International):
SPECI YUDO 151115Z 05013G19MPS 1200NE 6000S R22/P1500 +TSRA
BKN005CB TEMPO TL 1200 0600 BECMG AT1200 9999 NSW NSC.
b) Mesaj de observaţii în limbaj clar abreviat (acelaşi loc şi aceleaşi condiţii
meteorologice ca în SPECI-ul de mai sus):
SPECIAL YUDO 151115Z 050/013MPS MAX19 MNM7 VIS 9000M 4000M TO
S RWY22 HVY TSRA BKN CB 500FT TEMPO TL1200 VIS 600M
BECMG AT1200 10KM NSW NSC.
c) Semnificaţia mesajelor:
Mesaj de observaţii speciale selecţionate pentru Donlon/International emis la data de 15 a
lunii respective la ora 1115 UTC; direcţia medie a vântului la suprafaţă 50 grade; viteza medie a
vântului 13 m/s cu rafale de la 7 la 19 m/s (viteza minimă a vântului trebuie indicată în SPECI);
vizibilitatea predominantă este 9000 m, vizibilitatea minimă este 4000 m în direcţia sud; oraj
puternic cu aversă de ploaie; nori cumulonimbus fragmentaţi (5-7/8) cu baza la 150 metri; tendinţa
pentru următoarelor două ore: vizibilitatea predominată temporar de la 1115 la 1200, va fi 600
metri, în devenire la 12.00 UTC 10 km sau mai mult, dispariţia orajului, nu vor mai fenomene
semnificative şi nici nori semnificativi.

NECLASIFICAT
138 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XVI
Codul TAF (FM 51 – IX Ext.)

SECŢIUNEA 1
Forma simbolică

161 - Forma simbolică a unui mesaj TAF este:

TAF KT
TAF AMD CCCC (YYGGggZ) Y1Y1G1G1/ Y2Y2G2G2 dddffGfmfm sau
TAF COR MPS

NsNsNshshshs
VVVV ww sau
sau sau VVhshshs
CAVOK NSW sau
NSC (sau NCD)

(TXTFTF / YFYFGFGFZ ) (TNTFTF / YFYFGFGFZ )

PROBC2C2 sau
PROBC2C2 TTTTT sau YYGG/YeYeGeGe
TTTTT sau
TTYYGGgg
162 - TAF este numele codului pentru prognoza de aerodrom (Terminal Aerodrome
Forecast).
163 - Datorită variabilităţii elementelor meteorologice în spaţiu şi timp, a limitelor
tehnicilor de prognoză şi a limitelor datorate definiţiilor unora dintre elemente, valoarea specifică a
oricăruia dintre elementele date într-o prognoză trebuie înţeleasă de utilizator ca fiind cea mai
probabilă valoare pe care elementul o va avea în timpul perioadei de prognoză.
164 - În acelaşi mod, când ora apariţiei sau a schimbării unui element este indicată într-o
prognoză, ea trebuie înţeleasă ca ora cea mai probabilă.
165 - În Anexa nr. 6 sunt prezentate abrevierile pentru fenomenele de timp prezent din
mesajele METAR/SPECI ŞI TAF.

SECŢIUNEA a 2-a
Decodificarea mesajelor TAF

166 - Grupele mesajelor de prognoză meteorologică de aerodrom se decodifică astfel:

1. Denumirea mesajului:
 TAF: Prognoză de aerodrom;
 TAF AMD: Prognoză de aerodrom amendată;
NECLASIFICAT
139 din 200
 NECLASIFICAT
 TAF COR: Prognoză de aerodrom corectată.

2. Indicativul staţiei meteorologice aeronautice:

 LRTR: Timişoara.

3. Data şi ora de întocmire a prognozei (este facultativă):

 251030Z: Prognoză întocmită pedata de 25 a lunii curente la ora
10 şi 30 min. UTC.

4. Validitate:
 2510/2519: perioada de valabilitate este 9 ore -TAF scurt; are o
frecvenţă de emitere de 3 ore şi este valabil între orele:
00 - 09, 03 - 12, 06 – 15, 09 – 18, 12 – 21, 15 – 24, 18
– 03, 21 – 06 UTC.
 2512/2606 sau 2500/2624: perioada de valabilitate este 18 sau 24 ore -TAF
lung; are o frecvenţă de emitere de 6 ore şi este valabil
între orele: 00 – 18, 06 – 24, 12 – 06, 18 – 12 UTC.

5. Vântul:
 previziune pentru direcţie şi viteză cu aceleaşi reguli ca şi pentru TREND;
 26006G12MPS: se semnalează rafală dacă diferenţa între viteza
instantanee şi viteza medie este ≥ cu 5 m/s (sau 10 kt);
vânt din direcţie medie 260 grade cu viteza medie de 6
m/s şi rafala maximă 12 m/s;
 VRB02MPS vânt cu direcţie variabilă şi viteză 2 m/s.
 27010KT vânt din direcţie medie 270 grade cu viteza cu viteza
medie de 10 kt.

6. Vizibilitatea dominantă:
 9999: vizibilitate dominantă mai mare de sau egală cu
10 km;

7. Timpul semnificativ sau NSW:

 + SHRA aversă puternică de ploaie.
 NSW Nil Significant Weather – se prevede sfârşitul
fenomenului.

8. Norii sau NSC sau vizibilitatea verticală:

 selecţia straturilor noroase se face astfel (regula ,, 1-3-
5’’):
 stratul cel mai jos indiferent de întindere;
 stratul următor de nebulozitate cel puţin SCT;
 stratul imediat superior de nebulozitate BKN sau
OVC;
 norii CB se semnalează indiferent de întinderea
prognozată;
 FEW025: nebulozitate puţină (1-2/8) la 750 m;
 BKN030CB: nebulozitate fragmentată (5-7/8) cu nori
Cb la 900 m;

NECLASIFICAT
140 din 200
 NECLASIFICAT
 NSC: Nil Significant Cloud - fără nori semnificativi,
adică:
 fără nori sub 1500 m sau sub altitudinea minimă de
sector cea mai ridicată dacă aceasta este peste
1500m.
 fără nori Cb.
 VV003vizibilitatea verticală prevăzută de 90 m; se
prevede ca cerul să fie obscurizat de FG, SN etc;

9. CAVOK:
 Ceiling And Visibility OK; înlocuieşte cele trei grupe
(vizibilitatea, fenomenele şi norii) dacă sunt îndeplinite
condiţiile:
 vizibilitatea 10 km sau mai mult;
 nici un nor sub 1500m sau sub altitudinea minimă
de sector cea mai ridicată, dacă aceasta este peste
1500m şi fără nori CB [cea mai mare altitudine de
sector – altitudinea cea mai joasă care ar putea fi
utilizată în caz de urgenţă şi ar asigura o marjă
minimă de siguranţă de 300m (1000 picioare)
deasupra tuturor obstacolelor aflate într-un sector
circular de 46 km (25 mile nautice) centrat pe un
mijloc de navigaţie];
 fără fenomen meteo cu semnificaţie pentru aviaţie.

10. Grupe facultative:

 TXTFTF /YFYFGFGFZ: prognoza temperaturii
maxime (valoarea TFTF) la data şi ora UTC
(YFYFGFGF);
 TNTFTF /YFYFGFGFZ: prognoza temperaturii
minime (valoarea TFTF) la data şi ora UTC
(YFYFGFGF).

11. Indicatori de evoluţie şi probabilitate:

 BECMG YYGG/YeYeGeGe:
o indicator de evoluţie regulată sau neregulată, în interiorul unei
părţi a prognozei, a unui sau mai multor parametri meteorologici;
indicatorul este urmat de perioada de timp sub forma data şi ora
de început - data şi ora de sfârşit în care se produce evoluţia ;
perioada de evoluţie pentru acest indicator durează în mod normal
două ore şi nu depăşeşte patru ore;
o BECMG 1106/1110: în devenire în data de 11 a lunii curente de
la 06 la 10 UTC;
 TEMPO YYGG/YeYeGeGe:
o fluctuaţii frecvente sau nu, a unuia sau mai multor parametri
meteorologici, nepersistând mai mult de o oră în fiecare caz şi
nedurând în total mai mult de jumătate din perioada specificată;
indicatorul de fluctuaţii temporare este urmat de perioada sub

NECLASIFICAT
141 din 200
 NECLASIFICAT
forma data şi ora de început - data şi ora de sfârşit în care au loc
fluctuaţiile;
o TEMPO 2008/2011: fluctuaţii temporare în data de 20 a lunii
curente de la 08 la 11 UTC.
 PROB30 sau PROB40:
o sunt indicatori de probabilitate (probabilitate 30% sau 40%); se
pot aplica direct la un parametru şi sunt urmaţi de perioadă sub
forma data şi ora de început - data şi ora de sfârşit sau se pot
aplica la fluctuaţia temporară a unuia sau a mai multor parametri
(ex.: PROB30 TEMPO 1211/1213….); pentru o probabilitate >
40% se foloseşte BECMG, TEMPO sau FM (după caz); pentru o
probabilitate < 30% nu se justifică folosirea grupei PROB;
o PROB30 1512/1514: cu o probabilitate de 30% în data de 15 a
lunii curente de la ora 12 la14 UTC;
o PROB40 TEMPO 1918/1921: cu o probabilitate de 40%,
temporar în data de 19 a lunii curente de la ora 18 la 21 UTC;

 FMYYGGgg:
o înseamnă ,,pornind de la” şi este un indicator de schimbare a
condiţiilor dominante; acest indicator specifică începutul unei
părţi noi, autonome a prevederii; indicatorul este urmat de data,
ora şi minutul de la care condiţiile descrise în continuare sunt
aşteptate;
o FM291230: pornind de la sau parte autonomă a prognozei
începând din data de 29 de la ora 12.30 UTC.
167 - Decodificarea unui mesaj TAF de forma
TAF LROP 120000Z 1206/1224 13010KT 9000 BKN020 BECMG 1206/1208 FEW015CB
BKN020 TEMPO 1208/1212 17010G24KT 1000 TSRA SCT010CB BKN020 FM121230
15008KT 9999 BKN020 BKN100=
este următoarea: previziune pentru aeroportul Otopeni emisă pe data de 12 a lunii, la ora
0000UTC, valabilă de la ora 0600UTC la ora 2400UTC pe data de 12 a lunii curente; direcţia medie
a vântului: 130 grade; viteza medie a vântului: 10 kt; vizibilitate dominantă 9km; 5-7/8
(nebulozitate fragmentată) la 600m; devenind între 0600UTC şi 0800UTC, 1-2/8 (nebulozitate
puţină) nori Cumulonimbus la 450m şi 5-7/8 (nebulozitate fragmentată) la 600m; temporar între
0800UTC şi 1200UTC, direcţia medie a vântului va fi 170 grade; viteza medie a vântului 10 kt cu
rafale de 24 kt; vizibilitatea dominantă 1000m, oraj moderat cu aversă de ploaie, 3-4/8 (nebulozitate
împrăştiată) cu nori CB la 300m şi 5-7/8 (nebulozitate fragmentată) la 600m; din data de 12 de la
1230UTC urmează o parte autonomă a prognozei: direcţia medie a vântului la suprafaţă: 150 grade;
viteza medie a vântului: 8 kt; vizibilitatea dominantă 10 km sau mai mult; 5-7/8 (nebulozitate
fragmentată) la 600m şi la 3000m.

NECLASIFICAT
142 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XVII
Mesajele SIGMET

171 - Mesajele SIGMET dau o descriere concisă, în limbaj clar abreviat în limba engleză,
asupra existenţei sau prognozei apariţiei fenomenelor care pot afecta siguranţa circulaţiei aeriene,
precum şi evoluţia acestor fenomene în timp şi spaţiu. Aceste mesaje sunt emise de către un Centru
de veghe meteoro logică (CVM) şi se transmit Biroului de veghe meteorologică al organului de
serviciu de trafic aerian (ATS) care deserveşte o Regiune de informare a zborului(FIR) sau un
centru de control regional (ACC).
172 - Mesajele SIGMET sunt destinate aeronavelor care zboară în regim subsonic sau
supersonic. Pentru fiecare din cele două tipuri de regim de zbor (implicit şi de înălţime),
fenomenele semnalate sunt diferite.

SECŢIUNEA 1
Fenomenele pentru care se emit mesaje SIGMET

173 - a) la niveluri de croazieră subsonică:

 Oraje:
obscurizate:………………………………………………………OBSC TS;
înglobate în nori:…………………………………………………EMBD TS;
frecvente:……………………………………………………………FRQ TS;
linie de vijelie: ………………………………………………………SQL TS;
obscurizate cu grindină puternică:……………………… OBSC TS HVYGR;
înglobate în nori, cu grindină puternică:…………………EMBD TS HVYGR;
frecvente cu grindină puternică:………………………….. FRQ TS HVYGR;
linie de vijelie cu grindină puternică :…………………….SQL TS HVYGR;
 Ciclon tropical
 ciclon tropical având o viteză medie a vântului la suprafaţă de cel puţin 63 km/h (17 m/s)
timp de 10 minute :………………………………… TC (+nume ciclon);
 Turbulenţă
 turbulenţă puternică :……………………………………………. SEV TURB;
 Givraj
 givraj puternic:…………………………………………………….. SEV ICE;
 givraj puternic datorat ploii care îngheaţă:………………. SEV ICE (FZRA);
 Unde orografice
 unde orografice puternice:…………………………………SEV MTW;
 Furtună de praf
 furtună de praf puternică:……………………………………HVY DS;
 Furtună de nisip
 furtună de nisip puternică:…………………………………..HVY SS;
 Cenuşă vulcanică
 Cenuşă vulcanică:………………………………………..VA (+numele
vulcanului dacă este cunoscut).
b) la niveluri de accelerare transonică şi la niveluri de croazieră supersonică:
 Turbulenţă
 turbulenţă moderată:……………………...…………….. MOD TURB;
 turbulenţă puternică :…………………………………..… SEV TURB;
 Cumulonimbus
 cumulonimbus izolaţi:……………………………….....……ISOL CB;

NECLASIFICAT
143 din 200
 NECLASIFICAT
 cumulonimbus ocazionali:…………………………......…..OCNL CB;
 cumulonimbus frecvenţi:……………………………......…….FRQ CB;
 Grindină
 grindină:……………………………………………………………GR;
 Cenuşă vulcanică
 cenuşă vulcanică:…………………………………..……..VA (+numele
vulcanului dacă este cunoscut).

SECŢIUNEA a 2-a
Forma şi decodificarea mesajului SIGMET

1. Forma mesajului SIGMET

a) prima linie:
Indicativul de
amplasare a
Mesaj
organului ATS Centrul de
destinat
care deserveşte Perioada de veghe
Numele zborurilor Numărul
FIR sau CTA valabilitate meteorologică
mesajului supersonice mesajului
şi la care se (UTC) (CVM) urmat
sau
raportează de o cratimă
subsonice
mesajul
SIGMET
CCCC SIGMET (SST) N JJTTTT/JJTTTT CCCC-
- EXEMPLU -
YUCC SIGMET 5 VALID 221215/221600 YUDO-
b) liniile următoare:
Numele zonei
Fenomenul
FIR sau CTA Locali- Deplasarea,
meteorologic şi Observate sau Variaţia
pentru care se zarea şi direcţia şi
descrierea prognozate intensităţii
emite mesajul nivelul viteza
acestuia
SIGMET
- EXEMPLU -
AMSWELL SEV TURB OBS YUSB MOV E WKN
FIR AT 1210 FL250 40 KMH

2. Decodificarea grupelor mesajului SIGMET

a) indicator de amplasare a organului serviciilor de trafic aerian care deserveşte regiunea
de informare a zborului sau regiunea de control la care se raportează mesajul: de exemplu
,,YUCC”;
b) identificarea şi numărul de ordine al mesajului: de exemplu ,,SIGMET 5”; numărul
de ordine trebuie să corespundă numărului mesajelor SIGMET emise pentru regiunea de informare
a zborului începând cu ora 0001 UTC a zilei curente; pentru mesajele ,,SIGMET” şi ,,SIGMET
SST” trebuie să fie folosite serii distincte de numere de ordine;
c) grupe zi-oră indicând perioada de valabilitate în ore UTC: de exemplu ,,VALID
221215/221600”;
d) indicatorul de amplasare al centrului de veghe meteorologică care emite mesajul,
urmat de o liniuţă de unire separând preambulul de text: de exemplu ,,YUDO-”;

NECLASIFICAT
144 din 200
 NECLASIFICAT
e) pe linia următoare, numele regiunii de informare a zborului sau regiunii de control
pentru care mesajul SIGMET a fost emis; de exemplu ,,AMSWELL FIR”;
f) fenomenul şi descrierea fenomenului care determină emiterea SIGMET: de
exemplu ,,FRQ TS”;
g) indicaţie care precizează dacă fenomenul este observat şi se aşteaptă ca să persiste, cu
abrevierea ,,OBS” şi dacă este cazul, ora UTC a observării sau dacă este prognozat, cu abrevierea ,,FCST”;
h) localizarea (exprimată, unde este posibil, prin latitudine sau longitudine şi/sau locuri
sau elemente geografice bine cunoscute pe plan internaţional) şi nivelul: de exemplu ,,OBS AT
1210 YUSB FL250”;
i) deplasarea observată sau prognozată exprimată ca direcţie prin unul din cele opt
puncte cardinale, iar ca viteză, după caz, în km/h sau noduri, sau în staţionare: de exemplu ,,MOV
E 40 KMH”;
j) variaţiile de intensitate; se vor utiliza abrevierile ,,INTSF” (intensificare), ,,WKN”
(slăbire) sau ,,NC”(fără variaţii ale intensităţii).
174 - Un mesaj SIGMET cu privire la apariţia fenomenelor meteorologice enumerate
anterior, cu excepţia norilor de cenuşă vulcanică şi ciclonilor tropicali, trebuie să fie elaborat şi
comunicat cu nu mai mult de 6 ore şi de preferinţă nu mai mult de 4 ore, înainte de ora de apariţie a
fenomenului. Atunci când se prevede că un nor de cenuşă vulcanică sau un ciclon tropical vor
afecta o regiune de informare a zborului, mesajele SIGMET corespunzătoare trebuie să fie emise cu
12 ore înainte de începutul perioadei de valabilitate, sau cât mai repede posibil dacă existenţa
acestor fenomene nu a făcut obiectul unei avertizări prealabile. Mesajele SIGMET cu privire la
cenuşă vulcanică sau cicloni tropicali trebuie să fie actualizate cel puţin la fiecare 6 ore.
175 - Abrevieri utilizate mai des în mesajele SIGMET:
 ACT: activ sau activă
 ASSW: asociat cu;
 BTN: între;
 COT: pe litoral;
 LAN: pe uscat;
 HVY: puternic;
 LOC: local;
 SQL: linie de gren (vijelie);
 LYR: strat;
 MOV: în mişcare;
 NC: fără schimbări;
 WDSPR: răspândit.

3. Decodificarea unui mesaj SIGMET

LRBB SIGMET 2 VALID311000/311400 LROP-
BUCHAREST FIR SEV TURB OBS AT0945 LRSB BTN FL280 AND FL390
MOV E 20KMH NC=
176 - Semnificaţia: al doilea mesaj SIGMET emis şi comunicat (începând cu 0001 UTC)
pentru regiunea de informare a zborului Bucureşti (identificată în limbaj clar abreviat şi prin LRBB,
indicator de amplasare a centrului de control regional Bucureşti) de către centrul de veghe
meteorologică Bucureşti-Otopeni; mesajul este valabil de la 1000 UTC la 1400 UTC, în ziua de 31
a lunii respective; turbulenţă puternică observată la 0945 UTC deasupra aerodromului Sibiu
(LRSB) între nivelurile de zbor 280 şi 390; se prognozează că turbulenţa se va deplasa spre est cu
20 km/h şi nu va avea modificări ale intensităţii.

NECLASIFICAT
145 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XVIII
Mesajele AIRMET

181 - Mesajele AIRMET trebuie să fie o descriere concisă, în limbaj clar abreviat asupra
apariţiei sau apariţiei prognozate a fenomenelor meteorologice pe rută specifice care nu sunt incluse
în prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase şi care sunt de natură a influenţa siguranţa
zborurilor la niveluri joase, precum şi evoluţia acestor fenomene în timp şi spaţiu. Aceste mesaje
sunt emise de un birou de veghe meteorologică (CVM), conform unui acord regional de navigaţie
aeriană, ţinând seama de intensitatea zborurilor sub nivelul de zbor 100.

SECŢIUNEA 1
Fenomene pentru care se emit mesaje AIRMET

182 - Informaţiile conţinute de mesajele AIRMET trebuie să fie indicate utilizând unul
din următoarele elemente de mai jos, după caz (la niveluri de croazieră sub nivelul de zbor 100 sau
sub nivelul de zbor 150 în zonele montane):
1) Vântul la suprafaţă:
 viteza medie a vântului pe o arie
extinsă mai mare de 60 km/h (16 m/s) SFC WSPD (+viteză şi unitate
de măsură)
2) vizibilitate la suprafaţă:
 zone întinse afectate de reducerea vizibilităţii
sub 5000 m…………………………………….SFC VIS (+vizibilitate)
3) oraje:
 oraje izolate fără grindină………………….ISOL TS;
 oraje ocazionale fără grindină……………...OCNL TS;
 oraje izolate cu grindină……………………ISOL TSGR;
 oraje ocazionale cu grindină………………..OCNL TSGR.
4) obscurizarea munţilor:
 munţi obscurizaţi…….……………………..MT OBSC.
5) Nori:
 zone întinse cu nebulozitate fragmentată sau
totală cu înălţimea bazei norilor sub 300 m deasupra solului:
 fragmentaţi…………………………...BKN CLD (+ înălţimea bazei
şi unitatea de măsură);
 cer total acoperit……………………OVC CLD (+ înălţimea bazei
şi unitatea de măsură);
6) Cumulonimbus fără oraje, care sunt:
 izolaţi……………………………………....ISOL CB;
 ocazionali…………………………………..OCNL CB;
 frecvenţi…………………………….……...FRQ CB.
7) Givraj:
 givraj moderat (exceptând givrajul
în norii convectivi)………………………...MOD ICE.
8) Turbulenţă:
 turbulenţă moderată (exceptând turbulenţa
în norii convectivi)……………………………...MOD TURB.
9) Unde orografice:
 unde orografice moderate………………….MOD MTW.

SECŢIUNEA a 2-a
NECLASIFICAT
146 din 200
 NECLASIFICAT
Forma şi decodificarea mesajului AIRMET

1. Forma mesajului AIRMET

a) prima linie:
Indicativul de
Centrul de
amplasare a
veghe
organului care
Numele Numărul Perioada de valabilitate meteoro-
deserveşte FIR
mesajului mesajului (UTC) logică (CVM)
sau CTA şi la care
urmat de o
se raportează
cratimă
mesajul AIRMET
CCCC AIRMET N JJTTTT/JJTTTT CCCC-

YUCC AIRMET 2 VALID 221215/221600 YUDO-

b) liniile următoare:
Numele zonei
Fenomenul
FIR sau CTA Locali- Deplasarea, Variaţia
meteorologic şi Observate sau
pentru care se zarea şi direcţia şi intensi-
descrierea prognozate
emite mesajul nivelul viteza tăţii
acestuia
AIRMET
- EXEMPLU -
AMSWELL MOD MTW OBS 48 DEG E STNR NC
FIR AT 1205 AT
FL 080

2. Decodificarea grupelor mesajului AIRMET

a) indicator de amplasare a organului serviciilor de trafic aerian care deserveşte regiunea de
informare a zborului sau regiunea de control la care se raportează mesajul: de exemplu ,,YUCC”;
b) identificarea şi numărul de ordine al mesajului: de exemplu ,,AIRMET 2”; numărul
de ordine trebuie să corespundă numărului mesajelor AIRMET emise pentru regiunea de informare
a zborului începând cu ora 0001 UTC a zilei curente;
c) grupe zi-oră indicând perioada de valabilitate în UTC: de exemplu ,,VALID
221215/221600”; indicatorul de amplasare al centrului de veghe meteorologică care emite mesajul,
urmat de o cratimă separând preambulul de text: de exemplu ,,YUDO-”;
d) pe linia următoare, numele regiunii de informare a zborului sau regiunii de control
pentru care mesajul AIRMET a fost emis; de exemplu ,,AMSWELL FIR”;
e) fenomenul şi descrierea fenomenului care determină emiterea AIRMET: de
exemplu ,,MOD MTW”;
f) indicaţie care precizează dacă fenomenul este observat şi se aşteaptă ca să persiste, cu
abrevierea ,,OBS” şi dacă este cazul, ora UTC a observării, sau dacă este prognozat, cu abrevierea ,,FCST”;
g) localizarea (exprimată, unde este posibil, prin latitudine sau longitudine şi/sau locuri
sau elemente geografice bine cunoscute pe plan internaţional) şi nivelul: de exemplu ,,OBS AT
1205 48 DEG E AT FL 080”;
h) deplasarea observată sau prognozată exprimată ca direcţie prin unul din cele opt
puncte cardinale, iar ca viteză, după caz, în km/h sau noduri, sau în staţionare: de exemplu
,,STNR”;
i) variaţiile de intensitate; se vor utiliza abrevierile ,,INTSF” (intensificare),
,,WKN”(slăbire) sau ,,NC”(fără variaţii ale intensităţii).
Un mesaj AIRMET cu privire la apariţia fenomenelor meteorologice enumerate anterior,

NECLASIFICAT
147 din 200
 NECLASIFICAT
are o perioadă de valabilitate de 4 ore şi nu mai mare de 6 ore.

3. Decodificarea unui mesaj AIRMET

LRBB AIRMET 2 VALID091115/091500 LROP-
BUCHAREST FIR MOD MTW OBS AT1105 AT FL080 LRCJ STNR NC=
183 - Semnificaţia: al doilea mesaj AIRMET emis şi comunicat (începând cu 0001 UTC)
pentru regiunea de informare a zborului Bucureşti (identificată în limbaj clar abreviat şi prin LRBB,
indicator de amplasare a centrului de control regional Bucureşti) de către centrul de veghe
meteorologică Bucureşti-Otopeni; mesajul este valabil de la 1115 UTC la 1500 UTC, în ziua de 09
a lunii respective; undă orografică moderată care a fost observată la 1105 UTC deasupra
aerodromului Cluj la nivelul de zbor 080; se aşteaptă ca unda orografică să rămână staţionară şi să
nu manifeste nici o schimbare în intensitate.

CAPITOLUL XIX
Vântul şi temperatura în altitudine prognozate. Hărţi de timp semnificativ

SECŢIUNEA 1
Vântul şi temperatura în altitudine prognozate

191 - Aceste informaţii sunt oferite sub formă de hărţi de prognoză pentru suprafeţele
izobarice standard. Pentru zborurile de scurtă durată pot fi furnizate hărţi ale condiţiilor prezente în
locul celor prognozate.
192 - Informaţiile sub formă de hartă sunt transmise pentru suprafeţele izobarice
standard, astfel:
850 hPa – FL050 – 1500m; 300 hPa – FL300 – 9000m;
700 hPa – FL100 – 3000m; 250 hPa - FL340 - 10000m;
500 hPa – FL180 – 5500m; 200 hPa - FL390 –11500m;
400 hPa – FL230 – 7000m; 100hPa - FL530 – 16000m.
Viteza vântului se reprezintă cu ajutorul unor barbule ( 10 kt) şi a unor fanioane
(▲ 50 kt).
193 - Temperatura - în 0C:
a) dacă temperaturile sunt pozitive se pune semnul + în faţă;
b) dacă sunt negative nu se pune nici un semn.
194 - Exemple de hărţi de prognoză cu vânturile şi temperaturile în altitudine se află în
Anexa nr. 9 (pentru FL 100 sau 700hPa; această hartă are şi geopotenţialul prevăzut) şi în Anexa nr.
10 (pentru FL 300 sau 300 hPa).
195 - Informaţiile referitoare la vântul şi temperatura în altitudine prognozate pot fi
oferite pentru regiuni mai restrânse (de exemplu pentru România) şi sub formă de tabel. Dar, atunci
când informaţiile sunt furnizate sub formă de tabel, acestea trebuie să conţină date pentru aceleaşi
niveluri de zbor standard ca şi hărţile.
196 - Tabelele trebuie să cuprindă următoarele date:
Vântul:
- direcţia în grade;
- viteza în MPS.
Temperatura în 0C:
- dacă temperaturile sunt pozitive se pune semnul + în faţă;
- dacă sunt negative nu se pune nici un semn.

NECLASIFICAT
148 din 200
 NECLASIFICAT
SECŢIUNEA a 2-a
Hărţi de timp semnificativ

197 - Hărţile de timp semnificativ se întocmesc de către centrele de la Londra şi de la

Toulouse şi au următoarele prescurtări: SW şi respectiv TEMSI.
198 - În funcţie de aria acoperită hărţile de timp semnificativ poartă diverse denumiri:
- TEMSI EUROC – Europa Occidentală (editată de Meteo France);
- TEMSI EURAFI –Europa - Africa (editată de Londra);
- TEMSI NAT – (Atlanticul de Nord) etc.

1. Clasificarea hărţilor de timp semnificativ

199 - Hărţile de timp semnificativ se clasifică astfel:
a) lung curier : SWH- hărţi de timp semnificativ care se referă la niveluri înalte (între
FL250 şi FL 630 ); se emit din 6 în 6 h (ore sinoptice principale); un exemplu este prezentat în
Anexa nr. 11;
b) scurt curier: SWM (se referă la niveluri medii – între FL 100 şi FL 450) şi SWL (se
referă la niveluri joase – între sol şi FL 100); se emit din 3 în 3 h (ore sinoptice principale şi
secundare); exemple de hărţi de timp semnificativ pentru niveluri medii şi joase se află în Anexele
nr. 12 şi respectiv 13.
1910 - Hărţile de timp semnificativ care se referă la niveluri înalte şi medii trebuie să
conţină următoarele elemente:
 oraje;
 cicloni tropicali;
 linii de vijelie puternice;
 turbulenţă moderată sau puternică (în nori sau în aer clar);
 givraj moderat sau puternic;
 furtuni de nisip/praf cu întindere pe suprafeţe mari;
 pentru nivele de zbor de la FL100 la FL 250, norii asociaţi fenomenelor de la punctele
a) la f) de mai sus;
 deasupra nivelului de zbor 250, norii Cb asociaţi fenomenelor de la a) la f) de mai sus;
 poziţia la suprafaţă a zonelor de convergenţă bine definite;
 poziţia la suprafaţă, viteza şi direcţia de deplasare a sistemelor frontale;
 înălţimile tropopauzei;
 curenţii jet;
 informaţii asupra erupţiilor vulcanice care produc nori de cenuşă semnificativi pentru
operaţiunile de zbor, numele vulcanului şi momentul primei erupţii.
1911 - Hărţile de timp semnificativ care se referă la niveluri joase (sub FL 100) trebuie să
conţină următoarele elemente:
 fronturile şi zonele de convergenţă şi deplasarea lor prognozată;
 zonele şi nivelurile afectate de oraje, cicloni tropicali, linii de vijelie, grindină turbulenţă
moderată sau puternică în nori sau în aer clar, unde orografice şi curenţi descendenţi asociaţi, givrajul
aeronavei, precipitaţii care îngheaţă, furtuni de praf sau de nisip pe suprafeţe întinse, ceaţă, precipitaţii
şi alte fenomene care implică reducerea vizibilităţii la mai puţin de 5000 m;
 nebulozitatea, tipul de nori şi înălţimea bazei şi vârfului norilor;
 vizibilitatea la suprafaţă, dacă este mai mică de 5000m;
 centrii de presiune şi deplasarea lor prognozată;
 înălţimea izotermei de 00C dacă este sub limita spaţiului aerian pentru care se
furnizează prognoza;
 temperatura la suprafaţa mării, dacă s-a convenit prin acord regional de navigaţie aeriană;

NECLASIFICAT
149 din 200
 NECLASIFICAT
 informaţii privind locul erupţiilor vulcanice care produc nori de cenuşă semnificativi
pentru operaţiunile de zbor, numele vulcanului şi momentul primei erupţii, dacă sunt cunoscute şi o
atenţionare pentru utilizatori de a revedea mesajul SIGMET asociat, emis pentru regiunea de interes.

2. Simboluri utilizate pe hărţile de timp semnificativ

1912 - Simbolurile mai importante utilizate pe aceaste hărţi de timp semnificativ sunt
următoarele:
Ä fenomenele:

FENOMEN SIMBOL
Aer ceţos
Pâclă ∞
Ceaţă
Fum
Ploaie sau
Polei
Ninsoare
Grindină ▲
Aversă
Oraj

Furtună de nisip

Givraj

Turbulenţă

Ciclon tropical
Unde orografice
(MTW)
Transport de ninsoare
sau viscol
Linie de gren

NECLASIFICAT
150 din 200
 NECLASIFICAT
 poziţia fronturilor la sol:
 frontul cald: ;
 frontul rece: ;
 frontul oclus cu caracter cald: ;
 frontul oclus cu caracter rece: ;
 frontul cvasistaţionar: ;
 linie de convergenţă: ;
 zona de convergenţă intertropicală: .
 direcţia de deplasare a fronturilor şi viteza în noduri:

15

Ä poziţia centrelor de presiune ridicată (H) şi joasă presiune (L), valoarea presiunii,
direcţia şi viteza de deplasare (viteza în noduri):
985 1030
D H
10 SLW
Ä indicaţii privind altitudinea izotermei de 00C în nivele de zbor:
050
0° 020 0° SFC 0°

SFC

Ä indicaţii privind altitudinea şi temperatura tropopauzei în nivele de zbor:

-60° 350

Äindicaţii privind altitudinile extreme ale tropopauzei:

H
460

 maximă: ;
 minimă: 270 .
L

Ä Delimitarea zonelor de timp semnificativ şi a norilor:

- zonele de timp semnificativ se delimitează cu linie festonată:
NECLASIFICAT
151 din 200
 NECLASIFICAT

- genul norilor (2 litere);

- nebulozitatea (FEW - SCT - BKN - OVC);
- baza şi vârful norilor sub formă de fracţie.

175
ISOL EMBD Cb 260 BKN / OVC Cu
070
015 2
1

LOC ST LOC ST

□ - cumulonimbus cu baza la FL 015 şi vârful la FL 260, izolaţi şi încastraţi în sistemul

noros al frontului;
- local nori stratus şi aer ceţos.
□ - cumulus cu baza la FL 070 şi vârful la FL 175, acoperire de la 5/8 la 8/8;
- local nori stratus şi ploaie.

Ä Indicaţii asupra fenomenelor periculoase pentru zbor:

Cb EMBD

LOC

- cumulonimbus încastraţi în straturi de nori, givraj puternic, turbulenţă puternică şi oraje;

- averse locale de grindină.
Ä Delimitarea zonelor unde este prevăzută turbulenţa în aer clar (CAT):
- limita inferioară şi cea superioară a stratului de turbulenţă în aer clar sub formă de fracţie;
- intensitatea turbulenţei.

350
CAT
240

- turbulenţă în aer clar slabă la moderată de la FL 240 la FL 350, produsă de curentul

JET (situat de exemplu la FL 310 şi având o viteză de 120 noduri).

NECLASIFICAT
152 din 200
 NECLASIFICAT
NOTĂ: Zonele de turbulenţă în aer clar se mai pot nota numai cu o cifră încadrată într-un
pătrat iar la legendă este înscrisă sub formă de fracţie extinderea verticală a acesteia
precum şi intensitatea.

350
2
Zona de turbulenţă în aer clar numărul 2 - 240 .
Ä Prezenţa unui curent jet:
- direcţie;
- nivel;
- viteză;
- discontinuităţi ale vitezei cu 20 kt (37 km/h) sau ale altitudinii axei curentului cu mai
mult de 3000 ft.
FL 310

Curent jet – din direcţie W-S-W, la nivelul de zbor 310 cu o viteză de 120 kt.
1913 - Unele centre meteorologice pot furniza informaţii suplimentare (harta tropopauzei
şi a vântului maxim – de exemplu) şi fotocopii cu imagini satelitare (pentru poziţionarea unui ciclon
- de exemplu).
Ä abrevieri folosite pentru localizare:
 COT pe ţărmuri;
 LAN pe uscat;
 LOC local;
 MAR pe mare;
 MON deasupra munţilor;
 SFC la suprafaţa solului;
 VAL pe văi.
Ä abrevieri asociate norilor:
 SKC cer senin;
 FEW 1 la 2 optimi;
 SCT 3 la 4 optimi;
 BKN 5 la 7 optimi;
 OVC 8 optimi;
 LYR în straturi;
 EMBD încastraţi în sisteme noroase.
Ä alte abrevieri utilizate:
 STNR staţionar;
 SLW lent;
 ISOL izolat;
 OCNL ocazional;
 FRQ frecvent;
 INTER intermitent;
 CAT ou TAC turbulenţă în aer clar;

NECLASIFICAT
153 din 200
 NECLASIFICAT
 L presiune scăzută sau ciclon;
 H presiune mare sau anticiclon.

CAPITOLUL XX
Observaţii satelitare şi radar

201 - În trecut, datele şi informaţiile meteorologice despre starea vremii proveneau de la

reţeaua de staţii meteorologice de la suprafaţa terestră şi de la sondajele atmosferice executate cu
ajutorul radiosondelor. În prezent, datele şi informaţiile meteorologice de la suprafaţa terestră şi
cele din radiosondaje sunt completate cu imaginile provenite de la sateliţi şi de la radare
meteorologice.

SECŢIUNEA 1
Observaţii satelitare

202 - Realizarea sateliţilor meteorologici a condus la apariţia şi dezvoltarea

meteorologiei satelitare. Această ramură a meteorologiei studiază fenomenele din atmosferă şi de la
suprafaţa terestră pe baza imaginilor obţinute cu ajutorul sateliţilor meteorologici. Aceste imagini
permit studierea evoluţiei sistemelor noroase, poziţionarea şi deplasarea ciclonilor (mai ales a celor
tropicali), măsurarea temperaturii şi umezelii aerului, stabilirea circulaţiei aerului etc.
203 - În funcţie de tipul de orbită pe care se află, sateliţii au fost clasificaţi în două
tipuri: sateliţi cu orbită polară şi sateliţi geostaţionari.
204 - (1) Sateliţii orbitali polari sunt plasaţi pe orbite situate la altitudini cuprinse între
400 şi 1500 km. Din această categorie fac parte sateliţii NOAA (SUA), METEOR (Rusia) etc.,
aflaţi pe orbite cuprinse între 820 şi 870 km. Ei fotografiază o bandă de cca 3000 km lăţime.
Sateliţii orbitali polari înconjoară planeta de mai multe ori în 24 de ore, fiecare rotaţie fiind mai la
vest faţă de cea anterioară, ca în figura nr. XX.1.1.

Figura nr. XX.1.1. - Traiectoria sateliţilor orbitali polari

(2) Imaginile realizate de sateliţii cu orbită polară au o rezoluţie bună dar nu oferă o
supraveghere permanentă a stării vremii într-un anumit spaţiu geografic.
205 - (1) Sateliţii geostaţionari sunt situaţi la altitudini de cca 36.000 km în apropierea
ecuatorului geografic şi execută o rotaţie completă în jurul Pământului în 24 de ore, motiv pentru
care sunt consideraţi ca având poziţii ,,fixe” deasupra unor longitudini de pe suprafaţa terestră, ca în
figura nr. XX.1.2.

NECLASIFICAT
154 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XX.1.2. - Traiectoria sateliţilor geostaţionari

(2) Rezoluţia staeliţilor geostaţionari este mai scăzută, dar acest dezavantaj este compensat
prin supravegherea continuă a stării vremii.
206 - (1) Pentru realizarea imaginilor satelitare se utilizează următoarele spectre ale
radiaţiilor electromagnetice:
a) spectrul vizibil (Visible - VIS);
b) spectrul infraroşu (Infrared - IR);
c) spectrul vaporilor de apă (Water Vapour - WV); acesta este un subspectru al spectrului
infraroşu.
(2) În tabelul nr. XX.1.1. sunt prezentate principiile de măsurare şi utilizarea primară a
imaginilor din fiecare spectru.
Tabelul nr. XX.1.1.
Principiile de măsurare şi utilizarea primară a imaginilor satelitare din fiecare spectru
Nr.
Denumire spectru Principiu de măsurare Utilizare primară
crt.
Determinarea albedoului Realizarea în timpul zilei a unei
1. VIS (vizibil)
imagini a sistemelor noroase
Determinarea temperaturii Realizarea unei imagini a
suprafeţei terestre sistemelor noroase atât în
2. IR (infraroşu)
timpul zilei cât şi pe timp de
noapte
Determinarea conţinutului de Realizarea unei imagini a
vapori de apă din atmosfera conţinutului de vapori de apă
WV (vapori de
3. superioară (Upper Tropospheric din atmosfera înaltă, atât pe
apă)
Humidity - UHT) timp de zi cât şi pe timp de
noapte

207 - După recepţionare, imaginile satelitare sunt prelucrate în cadrul laboratoarelor de

specialitate ale institutelor meteorologice, apoi trimise către utilizatori. Folosind imagini succesive
se pot realiza animaţii care pun în evidenţă evoluţia temporală a diverşilor parametri.
208 - Imaginile din canalul vizibil sunt mai uşor de interpretat, dar au dezavantajul că nu
pot fi obţinute decât ziua.
209 - Ţara noastră foloseşte imaginile de la sateliţii geostaţionari METEOSAT
(European Organisation for the Exploitation of Meteorological Satellites) operaţi de Agenţia
Spaţială Europeană (European Space Agency). Până în prezent ESA a lansat două generaţii de
sateliţi: METEOSAT First Generation (MFG) şi METEOSAT Second Generation (MSG). Începând
cu anul 2018 este planificată lansarea sateliţilor de generaţia a treia (METEOSAT Third Generation
- MTG).

NECLASIFICAT
155 din 200
 NECLASIFICAT
2010 - (1) În prezent se utilizează imagini de la MSG-3 sau METEOSAT 10. Acest
satelit geostaţionar este poziţionat deasupra Ecuatorului din regiunea Golfului Guineii (Africa) şi
transmite informaţii la fiecare 15 minute.
(2) METEOSAT 10 foloseşte senzorul SEVIRI (Spinning Enhanced Visible and Infrared
Imager) şi execută observaţii în cadrul a 12 canale din cele trei spectre, conform tabelului nr.
XX.1.2. Rezoluţia imaginilor este de 3 km, iar pentru canalul HRV este de 1 km.
Tabelul nr. XX.1.2.
Canalele în care realizează observaţii satelitul METEOSAT 10
Canalul Spectrul Banda (mm)
01 VIS 0.6 0,56-0,71
02 VIS 0.8 0,74-0,88
03 NIR 1.6 (Near Infrared - Infraroşu apropiat) 1,50-1,78
04 MIR 3.9 (Medium Infrared - Infraroşu mediu) 3,48-4,36
05 WV 6.2 5,32-7,15
06 WV 7.3 6,85-7,85
07 IR 8.7 8,30-9,10
08 IR 9.7 9,38-9,94 („Ozon“)
09 IR 10.8 9,80-11,80
10 IR 12.0 11,00-13,00
11 IR 13.4 12,40-14,40 („CO2“)
12 HRV (High Resolution Visible –Rezoluţie înaltă în 0,6-0,9
spectrul vizibil)

2011 - În continuare vor fi prezentate câteva exemple de imagini satelitare realizate în

diferitele canale ale METEOSAT 10. În figura nr. XX.1.3 este prezentată o imagine satelitară
obţinută în canalul HRV al MSG-3. Aceste imagini sunt cele mai apropiate de fotografiile obişnuite
şi din acest motiv sunt mai uşor de interpretat. În aceste imagini sistemele noroase sunt colorate în
alb, iar uscatul şi apa în negru. Dezavantajul imaginilor realizate în spectrul vizibil este că ele nu
pot fi realizate decât în timpul zilei.

NECLASIFICAT
156 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XX.1.3. - Imagine satelitară în canalul HRV (Canalul 12)

2012 - Imaginile din canalul infraroşu au avantajul că pot fi obţinute 24 din 24 de ore.
Aceste imagini sunt realizate pe principiul înregistrării temperaturii. Zonele cu temperaturi scăzute
apar colorate în alb, iar cele cu temperaturi ridicate în negru, vezi figura nr. XX.1.4.

Figura nr. XX.1.4. - Imagine satelitară în spectrul infraroşu - Canalul 10 (IR 12.0)

2013 - O imagine utilă pentru determinarea altitudinii sitemelor noroase este imaginea
ENH (ENHanced IR – imagine infraroşu îmbunătăţită), realizată prin prelucrarea unei imagini
realizate în spectrul infraroşu, care prezintă temperatura la limita superioară a sistemelor noroase,
vezi figura nr. XX.1.5.

NECLASIFICAT
157 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XX.1.5. - Imagine satelitară în spectrul infraroşu cu temperatura la limita superioară a norilor (ENH)

2014 - Imaginile satelitare obţinute în canalul vaporilor de apă permit identificarea

umezelii aerului, de regulă, la peste 600 hPa (uneori chiar până la 800 hPa). Semnificaţia culorilor
pe aceste imagini este următoarea: regiunile cu aer uscat apar colorate în negru, cele cu aer umed
sunt colorate în gri. În aceste imagini norii au culoarea albă, vezi figura nr. XX.1.6.

Figura nr. XX.1.6. - Imagine satelitară în spectrul vaporilor de apă WV6.2 (Canalul 05)

2015 - Pentru a scoate în evidenţă anumite caracteristici ale vremii se realizează imagini
compozite cu ajutorul tehnologiei RGB (Red, Green and Blue). Această tehnologie constă în
utilizarea imaginilor de la două, trei sau mai multe canale şi asocierea celor trei culori primare
respectivelor imagini, conform tabelului nr. XX.1.3.
Tabelul nr. XX.1.3.
Modul de realizare a unei imagini compozite
Numărul şi Culoarea Imaginea compozită
denumirea canalului asociată imaginii (RGB 013 – Natural color)

NECLASIFICAT
158 din 200
 NECLASIFICAT

Canalul 03 (NIR 1.6)

Canalul 02 (VIS 0.8)

Canalul 01 (VIS 0.6)

2016 - Folosind diverse combinaţii de canale se pot scoate în evidenţă anumite

caracteristici ale vremii. În continuare vor fi prezentate câteva din imaginile compozite furnizate de
către Administraţia Naţională de Meteorologie utilizatorilor din sistemul SIMIN:
a) RGB 0013 - Natural Color: provine din combinarea canalelor VIS 0.6, VIS 0.8 şi NIR
1.6 (vezi Anexa nr. 14);
b) RGB 0014 – Fog and low cloud: rezultă din combinarea canalelor IR 3.9, IR 3.10 şi IR
12.0; se foloseşte pe timp de noapte, utilizarea sa pe timp de zi fiind foarte limitată (vezi Anexa nr. 15);
c) RGB 0015 – Snow: alcătuită prin combinarea canalelor NIR 1.6 şi IR 3.9 (vezi Anexa
nr. 16);
d) RGB 0016 – Day Microphysics: este o combinaţie a canalelor VIS 0.8, IR 3.9 şi IR 10.8
(vezi Anexa nr. 17);
e) RGB 0017 – Convection: această imagine este rezultatul asocierii a 6 canale - WV 6.2,
WV 7.3, IR 3.9, IR 10.8, NIR 1.6 şi VIS 0.6 (vezi Anexa nr. 18);
f) RGB 0018 – Airmass: este formată prin combinarea canalelor WV 6.2, WV 7.3, IR 9.7
şi IR 10.8 (vezi Anexa nr. 19);
g) RGB 0019 – Dust: această imagine rezultă din combinaţia canalelor IR 8.7, IR 10.8 şi
IR 12.0 (vezi Anexa nr. 20);
h) RGB 0100 – E - view: este realizată prin combinarea canalelor HRV - roşu şi verde şi
IR 10.8 - albastru (vezi Anexa nr. 21).

SECŢIUNEA a 2-a
Observaţii radar

2017 - Radarul este utilizat în meteorologie pentru a obţine informaţii referitoare la

poziţia şi deplasarea sistemelor noroase, limita superioară a norilor, estimarea cantităţii de
precipitaţii, şi existenţa şi prognoza de foarte scurtă durată a fenomenelor periculoase (grindina,
ploile torenţiale, vijeliile etc.), iniţializarea modelelor numerice de prognoză a vremii etc.
2018 - Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) dispune de o reţea de radare
operaţionale care acoperă întreg teritoriul ţării care sunt situate în următoarele localităţi: Bârnova
NECLASIFICAT
159 din 200
 NECLASIFICAT
(Iaşi), Medgidia (Constanţa), Bobohalma (Mureş), Timişoara (Timiş), Oradea (Bihor), Bucureşti şi
Craiova (Dolj), prezentate în figura nr. XX.2.1.

Figura nr. XX.2.1. - Reţeaua naţională de radare meteorologice

2019 - O parte dintre radare lucrează în banda S (lungimea de undă 10 cm, iar frecvenţa 3
GHz), iar altă parte în banda C (lungimea de undă 5 cm şi frecvenţa 5 GHz).
2020 - Radarele meteorologice realizează două tipuri de scanare:
a) PPI (Plan Position Indicator): antena se roteşte după azimut, iar unghiul de înalţare al
acesteia rămâne constant, conform figurii nr. XX.2.2.; o variantă a PPI este scanarea CAPPI
(Constant Altitude PPI): cea mai importantă diferenţă faţă de scanarea PPI este că toate ecourile
sunt de la aceeaşi înălţime; scanarea CAPPI realizează explorarea în volum şi poate observa
structura verticală a cantităţii de apă precipitabilă;
b) RHI (Range Height Indicator): antena are un azimut constant şi efectuează baleiere în
plan vertical; permite determinarea limitei superioare a sistemelor noroase, conform figurii nr.
XX.2.3.

Figura nr. XX.2.2. - Scanarea PPI (Plan Figura nr. XX.2.3. - Scanarea RHI (Range
Position Indicator) Height Indicator)

2021 - Cu ajutorul radarelor meteorologice la sediul central al ANM se realizează la

fiecare 10 minute mozaicul naţional radar. Acesta este disponibil sub forma a trei tipuri de produse:
a) reflectivitatea la prima elevaţie, prezentată în figura nr. XX.2.4.;
b) echotop, conform figurii nr. XX.2.5.;
c) reflectivitatea maximă pe coloană, conform figurii nr. XX.2.6.

NECLASIFICAT
160 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XX.2.4. - Reflectivitatea radar la prima elevaţie

Figura nr. XX.2.5. - Echotop: limita superioară a norilor

NECLASIFICAT
161 din 200
 NECLASIFICAT

Figura nr. XX.2.6. - Reflectivitatea maximă pe coloană

NECLASIFICAT
162 din 200
 NECLASIFICAT
CAPITOLUL XXI
Dispoziţii finale

211 - F.A. 6.1, Manual de meteorologie aeronautică intră în vigoare la data de ______.
212 - Anexele 1-21 fac parte integrantă din prezentul manual.

NECLASIFICAT
163 din 200
 NECLASIFICAT

- PAGINĂ ALBĂ -

NECLASIFICAT
164 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 1
GLOSAR
1. Termeni şi definiţii

Ace de gheaţă Cristale de gheaţă foarte mici, neramificate, înformă de solzi sau
bastonaşe aflate în suspensie în atmosferălatemperaturi foarte scăzute.
Adiabată umedă Curbă ce reprezintă pe o diagramă termodinamică schimbarea stării
aerului umed saturat.
Adiabată uscată Adiabată ce caracterizează schimbarea stării aerului uscat sau, cu
multă aproximaţie, a aerului umed nesaturat.
Advecţie 1. Deplasarea aerului în sens orizontal.
2. Transportul, o dată cu masa de aer, a diferitelor sale proprietăţi, de
ex. advecţia căldurii, a vaporilor de apă etc.
Advecţie caldă Creşterea locală a temperaturii datorită advecţiei aerului.
Advecţie rece Scăderea locală a temperaturii datorită advecţiei aerului.
Aer Amestec fizic de gaze care formează atmosfera Pământului.
Aer ceţos Opacizare a aerului provocată de prezenţa unor picături de apă şi/sau
cristale de gheaţă în suspensie, care reduc vizibilitatea orizontală sub
10 km, dar nu mai puţin de 1 km. Pentru nevoi aeronautice se ia în
considerare numai aerul ceţos cu vizibilitatea de la 1 km până la 5 km
inclusiv.
Aer saturat Aerul în care tensiunea vaporilor de apăconţinuţi este egală cu
tensiunea maximă corespunzătoare temperaturii aerului din momentul
respectiv.
Aer stabil Masă de aer care în straturile inferioare (sub 1 km) are o stratificare
stabilă, adică gradienţii verticali de temperatură sunt mai mici decât
gradientul adiabatic uscat (până la nivelul de condensare) şi mai mici
decât gradientul adiabatic umed (deasupra nivelului de condensare).
Bora Vânt rece, adesea foarte uscat, care bate câteodată în rafale violente şi
care coboară din munţi, îndreptându-se către o mare caldă.
Brumă Depunere de gheaţă cu aspect cristalin, care ia în cele mai multe cazuri
forma de ace, pene sau evantai. Acest fenomen se formează în mod
analog cu roua, dar la temperaturi mai coborâte de 00C.
Calorie Unitate de căldură ce se defineşte ca fiind cantitatea de căldură
necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu un grad
centigrad.
Căldură latentă Căldura absorbită sau cedată de unitatea de volum dintr-un corp într-o
transformare de fază la temperatură şi presiune constante. Pentru apă
se deosebesc: căldura latentă de evaporare şi căldura latentă de
condensare (echivalente şi egale cu 597 cal/g la 00C), căldura latentă
de sublimare şi desublimare (echivalente şi egale cu 677 cal/g la 00C)
şi căldura latentă de topire şi solidificare (echivalente şi egale cu 80
cal/g la 00C).
Căldură specifică Cantitate de căldură necesară pentru a încălzi cu 10C unitatea de masă;
se măsoară în cal/g·grad.
Convecţie (termică) Mişcare ascensională a aerului determinată de încălzirea diurnă a
suprafeţei terestre.
Curent jet Curent tubular aplatizat, cvasiorizontal, a cărui axă este vecină cu
tropopauza, axat pe o linie de viteză maximă (100 – 250 km/h), cu
gradienţi transversali puternici ai vitezei, lăţime de câteva sute de km,

NECLASIFICAT
165 din 200
 NECLASIFICAT
lungime de mii de km şi grosime de 1- 3 km.
Deficit de saturaţie Diferenţă între tensiunea maximă şi cea actuală a vaporilor de apă la o
temperatură şi presiune dată.
Depuneri pe sol Picături de apă lichidă sau particule de gheaţă, formate prin
condensare sau desublimare în stratul inferior al aeruluiatmosferic şi
depuse pe suprafaţa solului sau pe obiectele de pe sol. Din această
categorie fac parte: poleiul, chiciura, roua, bruma etc.
Destindere adiabatică Creşterea volumului uni gaz, datorită scăderii presiunii sale, fără
schimb de căldură cu mediul exterior.
Ecuator termic Linia care uneşte punctele cu cea mai mare temperatură medie anuală
sau a unei anumite luni. Ecuatorul termic este situat în medie la100
latitudine nordică.
Electrometeor Manifestări electrice optice sau acustice în atmosferă, ce constau din
descărcări electrice discontinue (oraje) sau continue (efluvii electrice,
aurore polare etc.).
Foehn Vânt cald şi uscat, întâlnit în regiunile muntoase, pe pantele
adăpostite. El se produce după ce aerul în ascendenţă pe pantele
expuse, micşorându-şi umezeala prin precipitare, coboară pe pantele
opuse. În timpul descendenţei, aerul se încălzeşte adiabatic, iar
umezeala relativă scade uneori până la câteva procente.
Front 1. Zonă de tranziţie sau în mod convenţional, suprafaţă de
discontinuitate dintre două mase de aer dinatmosferă. Fronturile apar
practic numai în troposferă, fapt pentru care se mai numesc şi fronturi
troposferice. Se mai numeşte front şi linia de intersecţie a suprafeţei
frontale cu suprafaţa terestră sau cu orice altă suprafaţă de referinţă.
2. Parte anterioară, linie avansată pe direcţia de mişcare, de exemplu
frontul sistemului noros.
Ger Scăderea temperaturii aerului sub -100C.
Givraj Depunere de gheaţă pe suprafeţele aerodinamice ale aeronavelor.
Gradient Vector orientat pe normala la suprafaţa de egale valori în câmpul unei
mărimi scalare ,,a”, în sensul descreşterii mărimii date. Valoarea
numerică a gradientului este egală cu descreşterea acestei mărimi pe
unitatea de distanţă (-da/dn).
Habub Furtună puternică de nisip sau de praf în pustiurile Africii orientale şi
în câmpiile Indiei, dând naştere unui nor de praf a cărui înălţime poate
atinge 1500 m.
Hartă sinoptică Hartă care indică prin cifre şi simboluri, pentru fiecare staţie
meteorologică, un complex de elemente meteorologice de la o anumită
oră de observaţie (presiunea, temperatura şi umezeala aerului,
nebulozitatea, tendinţa barică, direcţia şi viteza vântului, fenomenele
care se produc în momentul observaţiei şi în ora precedentă etc.).
Harta sinoptică are un rol principal în elaborarea prevederii timpului.
Hidrometeori Produse de condensare ale vaporilor de apă pe sol, în stratul de aer din
imediata apropiere a acestuia şi în atmosfera liberă.
Inversiune Creşterea temperaturii cu înălţimea, spre deosebire de condiţiile
obişnuite, când temperatura scade cu înălţimea. Inversiunile se pot
produce la sol şi în atmosfera liberă.
Izobară Linia care uneşte punctele cu aceeaşi presiune redusă la nivelul mediu
al mării (QFF), considerând că între staţie şi nivelul mediu al mării
este un strat de atmosferă izotermă cu temperatura aerului de la
momentul respectiv.
NECLASIFICAT
166 din 200
 NECLASIFICAT

Izohipsă Izolinia care uneşte punctele cu acelaşi valoare de geopotenţial absolut

(sau altitudine) al unei suprafeţe izobarice (geopotenţial absolut) sau
de geopotenţial relativ (sau înălţime) dintre două suprafeţe izobarice
(izohipse relative).
Izotermă Linia care uneşte punctele cu aceeaşi temperatură.
Înălţime Distanţă pe verticală dintre suprafaţa Pământului, nivelul mării sau alt
punct oarecare situat deasupra acestora, exprimată în unităţi liniare (m,
km etc.).
Înălţimea soarelui Distanţa unghiulară a Soarelui faţă de orizont, exprimată în grade pe
cercul vertical. Deseori, în locul acestei mărimi se utilizează ,,distanţa
zenitală” (Z) care este egală cu unghiul dintre Soare şi zenit.
Limita stratului de Nivel la care influenţa frecării asupra vântului poate fi neglijată. La
frecare acest nivel vântul se apropie de cel de gradient.
Linie de convergenţă Linie specială în câmpul bidimensional al vitezei (în meteorologie
câmpul vântului) către care converg liniile de curent din ambele părţi
(linie bilaterală) sau dintr-o parte (linie unilaterală). De exemplu axa
talvegului.
Linie de curent Linie în câmpul de mişcare al unui fluid sau gaz (în meteorologie de
obicei în câmpul vântului) în ale cărei puncte linia vitezei la un
moment dat este dirijată pe tangenta în punctul considerat.
Litometeor Meteor format dintr-un ansamblu de particule dintre care majoritatea
sunt solide şi nu apoase. Aceste particule se află mai mult sau mai
puţin în suspensie în atmosferă sau sunt ridicate de pe sol de către
vânt.
Meteor Fenomen, exceptând norii, observat în atmosferă sau la suprafaţa
solului. Acest fenomen poate fi o precipitaţie, o suspensie sau o
depunere de particule lichide sau solide apoase sau neapoase; el poate
fi de asemenea un fenomen de naturăoptică sau electrică.
Metrul geopotenţial Unitate de geopotenţial numeric egală cu lucrul mecanic necesar
(mgp) pentru ridicarea unităţii de masă la o înălţime de 1 m, la o acceleraţie
gravitaţională de 9,8 m/s2. 1 dmgp = 10 mgp.
Mlaştină barometrică Formă barică caracterizată printr-o presiune atmosferică aproape
uniformă, fără gradienţi orizontali pronunţaţi.
Nivel de condensare Nivel la care vaporii de apă din aerul în urcare încep să se condenseze
ca urmare a răcirii dinamice; nivelul bazei norilor. Se deosebesc:
nivelul de condensare prin ascendenţă, caracteristic ascendenţei
întregului strat de aer (pe suprafaţa frontală sau pe versanţii munţilor)
şi nivelul de condensare convectiv, în cazul ascendenţei aerului mai
cald decât cel înconjurător (convecţie).
Nivel de convecţie Nivelul la care curenţii ascendenţi slăbesc mult, intrând într-un strat cu
o stratificare stabilă (cu inversiune de temperatură).
Nor Sistem coloidal de produse de condensare în stare lichidă, solidă sau
mixtă aflate în suspensie în atmosferă. Când, din diferite cauze,
elementele noroase cresc şi devin mai grele, ele cad din nori sub formă
de precipitaţii. Marea majoritate a norilor se formează în troposferă, la
diferite etaje şi sunt de diferite genuri, specii, varietăţi etc. Uneori se
formează nori şi în stratosferă şi mezosferă, la înălţimi de ordinul 20-
25 km şi 70-90 km (nori sidefii şi respectiv argintii).
Orizont Linie aparentă de-a lungul căreia bolta cerească pare că întâlneşte
NECLASIFICAT
167 din 200
 NECLASIFICAT
suprafaţa Pâmântului.

Particulă de aer Cantitate de aer, atât de redusă ca masă şi volum, încât un parametru
fizic oarecare (t, p, ρ etc.) poate fi caracterizat cu destulă precizie,
printr-o singură valoare.
Platformă Suprafaţă de teren pe lângă staţia meteorologică unde se instalează
meteorologică instrumentele pentru efectuarea observaţiilor. Platforma este de forma
unui pătrat cu laturile orientate pe direcţiile N-S şi E-V.
Instrumentele în interiorul platformei sunt instalate în ordinea
descreşterii înălţimii lor, de la nord la sud.
Reducerea presiunii la Calcularea, cu ajutorul formulelor barometrice, a valorii presiunii la un
un nivel standard anumit nivel (nivel standard) după valoarea citită la un alt nivel.
Reper de vizibilitate Punct proeminent (clopotniţă, casă, perdea forestieră etc.) vizibil de la
staţie, a cărei distanţă este cunoscută şi care serveşte la determinarea
vizibilităţii.
Rouă Depunere pe obiectele de la sol sau din apropierea solului, de picături
de apă rezultând din condensarea vaporilor de apă conţinuţi în aerul
din apropierea solului ce se răceşte prin radiaţie.
Condiţiile care favorizează formarea de rouă sunt: cerul senin şi vântul
slab sau calm.
Saturaţie Stare a aerului umed având o asemenea compoziţie încât se poate găsi
în echilibru indiferent cu o suprafaţă plană evaporată la aceeaşi
temperatură şi aceeaşi presiune.
Saturaţie în raport cu Stare în care vaporii de apă din aer sunt în echilibru cu o suprafaţă
apa plană de apă.
Saturaţie în raport cu Stare în care vaporii de apă din aer sunt în echilibru cu o suprafaţă
gheaţa plană de gheaţă la temperaturi negative.
Siroco Vânt cald din sud sau sud-est care suflă în partea anterioară a unei
depresiuni ce trece de la vest spre est, de-a lungul Mediteranei. El
atinge coasta nordică a Africii sub forma unui vânt foarte cald şi uscat,
dar se umezeşte traversând Mediterana şi atinge Malta şi regiunile
Europei meridionale sub forma unui vânt cald şi umed.
Situaţie sinoptică Totalitatea maselor de aer, fronturilor şi formaţiunilor barice
indisolubil legate între ele, existente la un moment dat care determină
starea timpului deasupra unei regiuni geografice.
Starea timpului Totalitatea elementelor şi fenomenelor meteorologice deasupra unei
regiuni la un moment dat sau într-un interval de timp.
Temperatura Temperatura indicată de un termometru care nu este influenţat de
termometrului uscat radiaţii termice în timpul măsurătorii.
Temperatura Temperatura indicată de un termometru al cărui rezervor este înfăşurat
termometrului umed cu o pânză îmbibată cu apă; ea este temperatura de saturaţie adiabatică
sau limita de răcire a aerului prin evaporare.
Temperatura punctului Temperatura la care presiunea vaporilor din aerul umed nesaturat,
de rouă având o anumită temperatură şi un anumit conţinut de umezeală, răcit
izobar, devine egală cu presiunea lor de saturaţie; ea reprezintă
temperatura de la care începe condensarea vaporilor de apă la răcirea
izobară a aerului umed nesaturat.
Tendinţă barometrică Variaţie locală a presiunii atmosferice într-un punct (staţie
(barică) meteorologică) în decursul a trei ore înaintea momentului de
observaţie. În mesajele sinoptice, tendinţa barometrică se precizează
ca formă, sens de variaţie şi ca valoare.

NECLASIFICAT
168 din 200
 NECLASIFICAT

Tensiune de saturaţie Presiune parţială a vaporilor de apă aflată în echilibru indiferent cu o

(E) suprafaţă evaporantă (apă sau gheaţă).
Umezeala aerului Conţinutul vaporilor de apă din aer exprimat în unităţi absolute şi
relative.
Uragan Nume dat iniţial ciclonilor tropicali din Marea Antilelor.
Nume dat prin generalizare, fiecărui ciclon tropical sau vântului care
atinge o viteză foarte mare.
Vânt anabatic Vânt cu o componentă ascendentă, ca de exemplu de-a lungul
pantelor.
Vânt catabatic Vânt cu o componentă descendentă, ca de exemplu foehnul, vântul
munte-vale etc.
Vânt dominant Direcţia vântului, a cărei frecvenţă într-un loc dat este net superioară
celor din alte direcţii.
Virga Precipitaţii verticale sau oblice, ataşate suprafeţei inferioare a unui nor
şi care nu ating suprafaţa terestră. Această particularitate se observă
cel mai des la norii Cirrocumulus, Altocumulus, Altostratus,
Nimbostratus, Stratocumulus şi Cumulonimbus.
Vizibilitatea dominantă Valoarea vizibilităţii orizontale observată în interiorul a cel puţin
jumătate din orizontul circular sau în interiorul a cel puţin jumătate din
arealul aerodromului.
Zenit Punct imaginar situat la intersecţia verticalei locului cu bolta cerească.
Zi cu ploaie Zi în cursul căreia cad cel puţin 0,1 mm de ploaie.
Zi de iarnă Zi în care temperatura maximă este sub 00C.
Zi de vară Zi în care temperatura maximă atinge sau depăşeşte 250C.
Zi tropicală Zi în care temperatura maximă atinge sau depăşeşte 300C
Zona de convergenţă Zonă situată între alizeele emisferei nordice şi sudice.
intertropicală

2. Abrevieri
(Abrevierile urmate de ,,*” nu se află în documentul ICAO 8400 - Abbreviations and Codes)
ABV Above Deasupra
ACT Active Activ sau activă
AIREP Air-report Raport meteorologic de la o aeronavă
în zbor
AIRMET Information concerning en-route weather Informaţii privitoare la fenomene
phenomena which may affect the safety of meteorologice de pe rută care pot
low-level aircraft operations (Airman’s afecta siguranţa navigaţiei aeriene la
Meteorological Information) niveluri joase (sub FL100 sau FL150
în zonele montane)
AND* And Şi
APRX Approximate or approximately Aproximativ
ASSW* Associated with Asociat cu
AT At (followed by time) La (urmat de timp)
BC Patches În bancuri (Bancs în limba franceză)
BECMG Becoming Devenind
BKN Broken 5 la 7 optimi
BL Blowing (followed by DU=dust, SA=sand or Transport la înălţime – peste 2 m
snow) (urmat de DU=praf, SA=nisip sau
SN=ninsoare)
BLW Below Sub
NECLASIFICAT
169 din 200
 NECLASIFICAT
BR Mist Aer ceţos (Brume în lb franceză)
BTL Between layers Între straturi
BTN Between Între
BY* By De
CAT Clear Air Turbulence Turbulenţă în aer clar
CAVOK Ceiling and Visibility OK Înălţimea norilor şi vizibilitatea sunt
bune (vezi regulile pentru utilizarea
acestei abrevieri de la paragraful
1506, pct. 9.)
CENTRE* Centre (used to indicate tropical cyclone Centru (abreviere folosită pentru
centre) centrul unui ciclon tropical)
CLD Cloud Nor
CNL Cancel or cancelled Anulat
COR Corrected (used to indicate corrected Corectat (abreviere folosită pentru a
meteorological message) indica un mesaj meteorologic
corectat)
COT At the coast Pe ţărm
CTA Control area Zonă de control de aerodrom
DR Low drifting Transport la sol (sub 2 m înălţime)
DS Dust storm Furtună de praf
DU Dust Praf în suspensie
DZ Drizzle Burniţă
E East or eastern longitude Est sau longitudine estică
EMBD Embedded în layer (to indicate CB Încastraţi în sisteme noroase (pentru
embedded în layer of other clouds) a indica încastrarea norilor Cb în alte
straturi noroase)
FC Funnel cloud Trombă (terestră sau marină)
FCST Forecast Prognozat
FEW Few 1 la 2 optimi
FG Fog Ceaţă
FIR Flight information region Regiune de informare a zborului
FL Flight level Nivel de zbor
FM From Pornind de la
FRQ Frequent Frecvent
FU Smoke Fum (Fumée în limba franceză)
FZ Freezing Care îngheaţă sau suprarăcită
FZRA Freezing rain Ploaie suprarăcită
GR Hail Grindină (Grêle în limba franceză)
GS Small hail or snow pellets Măzăriche tare şi/sau măzăriche
moale (Grésil în limba franceză)
H High pressure area or the centre of high Presiune ridicată sau anticiclon (în
pressure limba română anticiclonul se notează
cu ,,M”)
HVY Heavy (used to indicate intensity of weather Puternică (abreviere folosită pentru a
phenomena) indica intensitatea fenomenelor
meteorologice)
HZ Haze Pâclă
IC Ice crystals (diamond dust) Cristalede gheaţă (,,praf de diamant”)
ICAO International Civil Aviation Organization Organizaţia Internaţională a Aviaţiei
Civile
ICE Icing Givraj

NECLASIFICAT
170 din 200
 NECLASIFICAT
IFR Instrument Flight Rules Reguli de zbor instrumental
IMC Instrument meteorological conditions Condiţii meteorologice pentru zbor
instrumental
INTSF Intensify or intensifying Intensificare
IR* Infra Red Canalul radiaţiei infraroşii (se referă
la imaginile satelitare)
ISA International Standard Atmosphere Atmosfera Internaţională Standard
ISOL Isolated Izolat
KM Kilometers km
KMH Kilometers per hour km/h
KT Knots Noduri
L Low pressure area or the centre of low Presiune scăzută sau ciclon (în limba
pressure română ciclonul se notează cu ,,D”)
LAN Inland Pe uscat
LDG Landing Aterizare
LINE* Line Linie
LOC* Location Localizare
LYR Layer or layered Strat sau în straturi
MAR At sea Pe mare
METAR Aerodrome routine meteorological report Mesaj de observaţie meteorologică
(în meteorological code) regulată
MI Shallow Subţire (Mince în limba franceză)
MON Above mountains Deasupra munţilor
MOV Movement În deplasare
MSL Mean Sea Level Nivelul mediu al mării
MT Mountain Munte
MTW Mountain waves Unde orografice
N North or northern latitude Nord sau latitudine nordică
NC No change Fără schimbări
NCD No Cloud Detected Nu au fost detectaţi nori (abreviere
folosită în mesajele METAR/SPECI
de la staţiile automate)
NDV No directional variations available Nu se pot transmite variaţii
direcţionale (abreviere folosită pentru
vizibilitate în mesajele
METAR/SPECI de la staţiile
automate)
NE North-east Nord-Est
NM Nautical miles Mile nautice
NOSIG No significant change Fără schimbări semnificative
(abreviere folosită în cadrul
prognozei pentru aterizare din
mesajele METAR/SPECI)
NSC Nil significant clouds Fără nori semnificativi
NSW Nil significant weather Se prevede sfârşitul fenomenului de
timp semnificativ
NW North-west Nord-Vest
OBS Observed Observat
OBSC Obscured Obscurizat
OCNL Occasional Ocazional
OF* Of … (place) La...(locul)

NECLASIFICAT
171 din 200
 NECLASIFICAT
OVC Overcast Acoperit: 8 optimi
PL Ice pellets Granule de gheaţă
PO Dust/sand whirls Vârtejuri de praf sau nisip (Poussière
în limba franceză)
PR Partial Parţial
PROB Probability Probabilitate
QFE Atmosferic pressure at aerodrome elevation Presiune atmosferică la elevaţia
(or at runway threshold) aerodromului (sau la pragul pistei)
QFF Atmosferic pressure at MSL derived from Presiune atmosferică măsurată la
local meteorological station conditions în nivelul staţiei meteorologice şi
accordance with meteorological practice corectată la nivelul mediu al mării,
considerând că între staţia
meteorologică şi nivelul mediu al
mării se află un strat de atmosferă
izotermă cu temperatura de la
momentul respectiv
QNH Altimeter sub-scale setting to obtain Presiune atmosferică măsurată la
elevation when on theground pragul pistei şi corectată la nivelul
mediu al mării, considerând că între
staţia meteorologică şi nivelul mediu
al mării se află un strat de atmosferă
standard
RA Rain Ploaie
RWY Runway Pista de decolare-aterizare
S South or southern latitude Sud sau latitudine sudică
SA Sand Nisip
SCT Scattered Împrăştiat: 3 la 4 optimi
SE South-east Sud-Vest
SEV Severe (used e.g. to qualify icing and Puternic(ă)
turbulence reports)
SFC Surface La suprafaţa solului
SG Snow grains Ninsoare grăunţoasă
SH Showers Averse
SIGMET Information concerning en-route weather Informaţii privitoare la fenomene
phenomena which may affect the safety of meteorologice de pe rută care pot
aircraft operations (Significant afecta siguranţa navigaţiei aeriene
Meteorological Information)
SKC Sky Clear Cer senin
SLW Slow Lent
SN Snow Ninsoare
SNOCLO Aerodrome closed due to snow (used în Aerodrom închis din cauza
meteorological code) depunerilor de zăpadă de pe pistă
SPECI Aerodrome special meteorological report (în Mesaj de observaţie meteorologică
meteorological code) specială sau neregulată
SPECIAL Local special meteorological report (în Mesaj meteorologic special transmis
abbreviated plain language) la nivel local (în limbaj clar abreviat
în limba engleză)
SQ Squalls Vijelii
SQL Squall line Linie de vijelie
SS Sandstorm Furtună de nisip
STNR Stationary Staţionar

NECLASIFICAT
172 din 200
 NECLASIFICAT
SW South-west (or Significant weather*) Sud-Vest (sau Timp semnificativ)
SWH* Significant weather charts (high level) Hărţi de timp semnificativ de niveluri
înalte
SWL* Significant weather charts (low level) Hărţi de timp semnificativ de niveluri
joase
SWM* Significant weather charts (medium level) Hărţi de timp semnificativ de niveluri
medii
TAF Terminal Aerodrome Forecast Prognoză pentru zona terminală de
aerodrom
TC Tropical cyclone Ciclon tropical
TCU Towering cumulus Cumulus congestus
TEMPO Temporary or Temporarily Temporar
TEMSI* Temps signicatif (lb franceză) Timp semnificativ
TKOF Take-off Decolare
TL Till (followed by time by which weather Până la (urmat de timpul la care
change isforecast to end) schimbarea condiţiilor meteorologice
este prognozată să se încheie)
TO To … (place) La ... (locul)
TOP Cloud top Vârful norului
TS Thunderstorms Oraje
TURB Turbulence Turbulenţă
UIR Upper flight information region Regiunea superioară de informare a
zborului
VA Volcanic ash Cenuşă vulcanică
VAL În valleys Pe văi
VALID* Period of validity indicator (used for Indicator al perioadei de valabilitate
SIGMET or AIRMET messages) pentru mesajele SIGMET sau
AIRMET
VC Vicinity of the aerodrome (followed by În vecinătatea aerodromului (urmat
FG=fog, FC=funnel cloud, SH=shower, de FG=ceaţă, FC=trombă,
PO=dust/sand whirls, BLDU=blowing dust, SH=aversă, PO=vârtejuri de
BLSA=blowing sand, BLSN=blowing snow, praf/nisip, BLDU=transport la
DS=duststorm, SS=sandstorm, înălţime de praf, BLSA= transport la
TS=thunderstorm or VA=volcanic ash, e.g. înălţime de nisip, BLSN= transport la
VCFG=vicinity fog) înălţime de zăpadă sau viscol,
DS=furtună de praf, SS=furtunăde
nisip, TS=oraj sau VA=cenuşă
vulcanică, ex. VCFG=ceaţă
învecinătate)
VFR Visual Flight Rules Reguli de zbor la vedere
VHF Very High Frequency Frecvenţă foarte înaltă
VIS* Visible Canalul vizibil (se referă la imaginile
satelitare)
VMC Instrument meteorological conditions Condiţii meteorologice pentru zbor la
vedere
W West or western longitude Vest sau latitudine vestică
WDSPR Widespread Extins
WI Within În interiorul
WID Width or wide Lăţime sau lărgime
WKN Weakening În diminuare

NECLASIFICAT
173 din 200
 NECLASIFICAT
WMO World Meteorological Organization Organizaţia Meteorologică Mondială
sau OMM
WS Wind sheare Forfecarea vântului
WV* Water vapour Canalul vaporilor de apă (se referă la
imaginile satelitare)
Z Coordinated Universal Time (used în Timp universal coordonat
meteorological messages)

NECLASIFICAT
174 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 2
(art. 0901)
Scara BEAUFORT

Influenţa vântului asupra

Nr. Viteza
Influenţa vântului asupra obiectelor de pe sol suprafeţelor întinderilor de
crt. (m/s)
apă
Frunzele copacilor sunt aproape nemişcate:
1. Suprafaţa apei este liniştită 0
fumul se ridică aproape vertical
Uşoare ondulaţii ale suprafeţei
2. Unele frunze se mişcă iar fumul se ridică oblic 1
apei
Steagurile flutură uşor; din când în când foşnesc
3. Apar unde cu creste mici 2-3
frunzele
Frunzele şi ramurile subţiri se mişcă permanent, Crestele mici ale valurilor de
4. iarba înaltă şi recolta se clatină ; steagurile apă încep să se răstoarne, însă 3-5
flutură nu se produc spume
Se mişcă ramurile subţiri ale copacilor, se ridică
Pe alocuri apar valuri de apă cu
5. praful de pe sol; trec unde peste ierburile înalte 5-7
spumă albă în rotocoale
şi recolte
Se mişcă ramurile şi tulpinile subţiri ale Valurile au forme bine
6. 7-10
copacilor; steagurile mari sunt întinse exprimate
Se leagănă ramurile groase ale copacilor;
pădurea freamătă; iarba înaltă şi recolta sunt Vântul începe să smulgă spuma
7. 10-12
temporar culcate la pământ ; zbârnâie firele de de pe crestele valurilor
telegraf
Se clatină stâlpii; se îndoiesc ramurile mari;
mersul împotriva vântului este foarte greoi; se Spuma începe să se lungească
8. 12-15
aud şuierături ale vântului în apropierea pe pantele valurilor
clădirilor
Se clatină copacii mari; se rup ramurile subţiri şi
Fâşii lungi de spumă ajung până
9. uscate; mersul împotriva vântului este aproape 15-18
la baza valurilor
imposibil
Se rup ramurile mari, se deplasează din loc în
10
loc ramurile uşoare; la clădiri se produc mici 18-25
.
stricăciuni
11
Se produc distrugeri; unii copaci se rup 25-30
.
12 Peste
Distrugeri catastrofale; copacii mari sunt smulşi
. 30

NECLASIFICAT
175 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 3
(art. 1111)
Originea maselor de aer

NECLASIFICAT
176 din 200
NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 4
(art. 1301)
Hartă sinoptică

NECLASIFICAT
177 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 5
(art. 1312)

Simboluri utilizate pentru înscrierea fenomenelor şi norilor pe hărţile sinoptice

ANEXA Nr. 6

NECLASIFICAT
178 din 200
 NECLASIFICAT
(art. 1503, 1504, 1605)
Fenomenele de timp prezent din mesajele METAR/SPECI ŞI TAF

TABELA DE COD 4678

w’w’—Timp semnificativ prezent şi prognozat.

CALIFICATIV FENOMENE METEOROLOGICE

INTENSITATE
CARE REDUC ALTE
SAU DESCRIPTOR PRECIPITAŢII
VIZIBILITATEA FENOMENE
VECINĂTATE
- Slab. MI Subţire. DZ Burniţă. BR Aer ceţos. PO Turbioane
de praf/nisip.

Moderat (fără BC Bancuri. RA Ploaie. FG Ceaţă. SQ Vijelie.

calificativ). (Gren)

PR Parţial SN Ninsoare. FU Fum.

+ Puternic (acoperind FC Trombă
(dezvoltat în parţial (terestră
cazul aerodromul). SG Ninsoare VA Cenuşă sau marină).
turbioanelor grăunţoasă. vulcanică.
(vârtejuri) de
praf/nisip şi DR Transport la SS Furtună de
trombe). sol. IC Ace de gheaţă DU Praf nisip.
(praf de diamant). răspândit.

VC În BL Transport la DS Furtună de
vecinătate. Înălţime. PL Granule de SA Nisip. praf.
gheaţă.

SH Aversă(e). HZ Pâclă.
GR Grindină.

TS Oraj.
GS Măzăriche
tare şi / sau
FZ Care măzăriche
îngheaţă moale.
(suprarăcită).

Grupele w’w’ se alcătuiesc cu ajutorul coloanelor de la 1 la 5 ale tabelei de mai sus, în

ordinea următoare: intensitatea, urmată de descrierea fenomenului, urmată de fenomenul
meteorologic semnificativ.
Ex.: + SHRA : aversă(e) puternică(e) de ploaie.

Note: (1) Elementele din acest tabel se bazează pe descrierea hidromerilor şi litometeorilor,
care figurează în publicaţia OMN- Nr 407 – Atlas internaţional de nori, Volumul I (Manual de
observare a norilor şi a altor meteori).

NECLASIFICAT
179 din 200
 NECLASIFICAT
(2) Atunci când există mai multe forme de precipitaţii, acestea trebuie raportate într-o
singură grupă, primul fiind tipul de precipitaţii dominant, de exemplu +SNRA.
(3) Atunci când există mai multe fenomene, altele decât o combinaţie de precipitaţii,
acestea se vor raporta în grupe w’w’ separate, în ordinea coloanelor 1-5, de exemplu –DZ FG.
(4) Intensitatea trebuie raportată doar cu precipitaţiile, precipitaţiile cu caracter de averse
şi/sau asociate cu oraje, transport la înălţime de praf, nisip sau zăpadă, furtună de praf/de nisip.
Turbioanele de praf sau nisip foarte dezvoltate sau trombele (terestre sau marine) trebuie raportate
folosind indicatorul +, de exemplu +FC.
(5) O grupă w’w’ trebuie să conţină un singur descriptor, de exemplu – FZDZ.
(6) Descriptorii MI, BC şi PR trebuie utilizaţi numai cu abrevierea literală FG, de exemplu
MIFG.
(7) Descriptorul DR trebuie folosit pentru praf, nisip sau zăpadă ridicate de vânt la o
înălţime de 2 metri sau mai puţin deasupra solului. Descriptorul BL trebuie folosit pentru praf, nisip
sau zăpadă transportate de vânt la mai mult de 2 metri deasupra solului. Descriptorii DR şi BL nu
trebuie folosiţi decât în combinaţie cu abrevierile literale DU, SA şi SN, de exemplu BLSN.
(8) Când este observat transportul de zăpadă la înălţime o dată cu ninsoarea care cade din
nori, trebuie raportate amândouă fenomenele, de exemplu: SN BLSN. Când, observatorul nu poate
determina dacă există ninsoare ce cade din nori din cauza transportului puternic de zăpadă la
înălţime, atunci trebuie raportat numai +BLSN.
(9) Descriptorul SH trebuie utilizat doar în combinaţie cu una sau mai multe din abrevierile
literale RA, SN, PL, GS şi GR, pentru a indica precipitaţii sub formă de aversă la ora de observaţie,
de exemplu SHSN.
(10) Descriptorul TS trebuie utilizat doar în combinaţie cu una sau mai multe din
abrevierile literale RA, SN, PL, GS şi GR, pentru a indica un oraj cu precipitaţii la aerodrom, de
exemplu TSSNGS.
(11) Descriptorul FZ trebuie utilizat doar în combinaţie cu abrevierile literale FG, DZ şi
RA, de exemplu FZRA.
(12) Calificativul de vecinătate VC trebuie utilizat doar în combinaţie cu abrevierile literale
FG, TS, FC, SH, PO, SS, DS, BLDU, BLSA, BLSN.

Tabelul nr. 1.
Caracteristicile fenomenelor de timp prezent (descriptorii)
CARACTERISTICI ABREVIERE COMENTARII
Oraj TS Folosit împreună cu ploaie
,,TSRA’’, zăpadă ,,TSSN’’, granule de gheaţă
,,TSPL’’, grindină ,,TSGR’’, măzăriche tare
şi/sau măzăriche moale ,,TSGS’’ sau combinaţii
ale acestora, de exemplu, ,,TSRASN’’. Când
tunetele se aud în perioada de 10 minute care
preced momentul observaţiei dar nu sunt
observate precipitaţii la aerodrom atunci se
utilizează abrevierea ,,TS’’ fără altă specificare.
Aversă SH Folosit pentru a raporta aversa de ploaie
,,SHRA’’, de zăpadă ,,SHSN’’, granule de gheaţă
,, SHPL’’, grindină ,,SHGR’’, măzăriche tare
şi/sau măzăriche moale sau combinaţii ale
acestora, de exemplu, ,,SHRASN’’.
Aversele observate în vecinătatea aerodromului
trebuie transmisie ca ,,VC SH’’ fără o altă
calificare în ceea ce priveşte tipul sau intensitatea
precipitaţiilor.

NECLASIFICAT
180 din 200
 NECLASIFICAT
CARACTERISTICI ABREVIERE COMENTARII
Care îngheaţă. FZ Picături mici de apă suprarăcită sau precipitaţii;
folosit împreună cu FG, DZ şi RA.
Transport la înălţime BL Folosit pentru a caracteriza DU, SA sau SN
(inclusiv viscol) ridicate de vânt la înălţimi de 2
m sau mai mult deasupra solului; în cazul zăpezii,
este folosit pentru a caracteriza ninsoarea care
cade din nori şi este amestecată cu zăpada
transportată de vânt de la sol.
Transport la joasă DR Folosit pentru a caracteriza SA, DU, sau SN
înălţime. transportate de vânt la mai puţin de 2 m deasupra
nivelului solului.
Subţire MI Mai puţin de 2 m deasupra nivelului solului.
Bancuri BC Bancuri de ceaţă sau aerodrom parţial acoperit de
ceaţă.
Patţial PR O mare parte a aerodromului este acoperită cu
ceaţă în timp ce restul este degajat.
* Folosite atât în mesajele de observaţii în limbaj clar abreviat cât şi în formele codificate
METAR/SPECI.

Tabelul nr. 2
Tipul fenomenelor de timp prezent
TIPUL FENOMEN ABREVIERE COMENTARII
Precipitaţii Burniţă DZ
Ploaie RA
Zăpadă SN
Ninsoare grăunţoasă SG
Granule de gheaţă PL
Ace de gheaţă IC Transmis atunci când este
asociat cu vizibilităţi de 5000 m
sau mai mici.
Grindină GR Transmis atunci când diametrul
celor mai mari granule de
grindină este de 5 mm sau mai
mult.
Măzăriche moale GS Transmis atunci când diametrul
şi/sau tare. celor mai mari granule de
grindină este mai mic de 5 mm.
Obscurizante Ceaţă. FG Transmis atunci când este
(hidrometeori) asociat cu vizibilităţi mai mici
de 1000 m, exceptând cazul
când este însoţit de calificativele
,,MI’’, ,,BC’’ sau ,,VC’’.
Aer ceţos. BR Transmis atunci când este
asociat cu vizibilităţi mai mari
de 1000 m dar nu mai mult de
5000 m.

NECLASIFICAT
181 din 200
 NECLASIFICAT
TIPUL FENOMEN ABREVIERE COMENTARII
Obscurizante Nisip. SA Folosit doar când obscurizarea
(litometeori) Praf. DU este constituită din litometeori şi
Pâclă. HZ vizibilitatea este de 5000m sau
Fum. FU mai puţin, cu excepţia ,,SA’’
Cenuşă vulcanică. VA când este însoţită de ,, DR’’ şi
cenuşă vulcanică.
Furtună de praf. DS
Furtună de nisip. SS
Alte fenomene Vârtej de praf. PO
Vijelie. SQ
Trombă. FC Marină sau terestră.
* Folosite atât în mesajele de observaţii în limbaj clar abreviat cât şi în formele codificate
METAR/SPECI.

Tabelul nr. 3.
Codul culorilor pentru prognoza de aterizare
ÎNĂLŢIMEA NORILOR /
ABREVIERE CULOARE
VIZIBILITATEA
 
BLU >750m – 2500 ft/8km
 
WHT >450m – 1500 ft/5km
 
GRN >210m – 700 ft/3.7km
 
YLO >90m – 300 ft/1.6km
 
AMB >60m – 200 ft/0.8km
 
RED <60m – 200 ft/<0.8km
  Aerodrom închis din alte cauze
BLACK decât înălţimea norilor şi/sau
vizibilitate

NECLASIFICAT
182 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 7
(art. 1504)
Înălţimea norilor şi starea mării

1. Înălţimea norilor
Tabela de cod 1690
ÎNĂLŢIMEA
COD
metri Feet (aprox.)
000 <30 <100
001 30-59 100-199
002 60-89 200-299
003 90-119 300-399
004 120-149 400-499
..... ...... ....
099 2970-2999 9900-9999
100 3000-3299 10000-10999
110 3300-3599 11000-11999
120 3600-3899 12000-12999
.... .... ....
990 29700 99000
999 30000 sau 100000 sau mai
mai mult mult

2. Starea mării
Tabela de cod 3700
ÎNĂLŢIMEA
CIFRA DE COD TERMENI DESCRIPTIVI VALURILOR ÎN
METRI*
0 Calmă (sticloasă) 0
1 Calmă (ondulată) 0-0,1
2 Liniştită (valuri mici) 0,1-0,5
3 Uşor agitată 0,4-1,25
4 Agitată moderat 1,25-2,5
5 Agitată 2,5-4
6 Foarte agitată 4-6
7 Agitaţie ridicată 6-9
8 Agitaţie foarte ridicată 9-14
9 Neobişnuit de agitată Peste 14

NOTE: (1)* Aceste valori se referă la valurile bine dezvoltate cauzate de vânt într-o mare
deschisă (în larg). Prioritatea trebuie acordată termenilor descriptivi, aceste valori în metri fiind
utilizate de către observator pentru a raporta starea totală de agitaţie a mării rezultat al acţiunii mai
multor factori ca de ex.: vânt, hulă, curenţi, unghiul dintre hulă şi vânt etc.
(2) Înălţimea exactă de delimitare trebuie asociată cu cifra de cod mai scăzută: de ex. O
înălţime de 4 m este codificată ca 5.

NECLASIFICAT
183 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 8
(art. 1504)
Starea pistei

1. Semnificaţia unor cifre şi abrevieri folosite pentru RDRDR

 R: indicator literal ce provine de la runway;
 RDRDR + 50: informaţia se referă la pista DRDR dreapta;
 R06L: informaţia se referă la pista din stânga orientată pe 600;
 R88: informaţiile se referă la toate pistele;
 R99: se repetă ultimul mesaj deoarece nu sunt informaţii noi;
 SNOCLO – aeroport închis din cauza depozitului de zăpadă;
 CLRD// - pista a fost curăţată.

2. Tabela de cod 0919: E R - natura depozitului pe pistă:

CIFRA DE COD DESCRIERE
0 Curată şi uscată
1 Umedă
2 Udă şi bălţi de apă
Acoperită cu chiciură sau brumă (în mod normal adâncime mai mică
3
de 1 mm)
4 Zăpadă uscată
5 Zăpadă umedă
6 Zloată (zăpadă amestecată cu apă sau noroi - slush)
7 Gheaţă
8 Zăpadă compactă sau vălurită
9 Urme sau brazde îngheţate
Tipul depozitului nu este raportat (de exemplu: datorită faptului că
/
pista este în proces de curăţare)

3. Tabela de cod 0519: CR - Gradul de contaminare a pistei

CIFRA DE COD Suprafaţa ocupată de depozit (%)
1 sub 10%
2 11 – 25%
3-4 Rezervat
5 26 – 50%
6-8 Rezervat
9 51 – 100%
/ Nedeterminat sau operaţiuni de degajare în progres;

4. Tabela de cod 1079: eR eR - adâncimea depozitului

CIFRELE DE COD DESCRIERE
00 sub 1 mm
01 1 mm
02 2 mm
03 3 mm
.... ....
89 89 mm
90 90 mm
91 Rezervat
92 10 cm
93 15 cm
NECLASIFICAT
184 din 200
 NECLASIFICAT
CIFRELE DE COD DESCRIERE
94 20 cm
95 25 cm
96 30 cm
97 35 cm
98 40 cm
Pista sau pistele nu sunt operaţionale datorită zăpezii, zloatei,
99 gheţii, troienelor mari sau curăţării pistei, dar adâncimea nu este
raportată
Adâncimea depozitului nu este semnificativă din punct de vedere
//
operaţional sau nu este măsurabilă

5. Coeficientul de frecare/acţiunea frânelor: BR BR - coeficientul de frecare sau

acţiunea frânelor
CIFRELE DE COD DESCRIERE
00 Coeficient de frecare 0,00
01 Coeficient de frecare 0,01
.... ....
88 Coeficient de frecare 0,88
89 Coeficient de frecare 0,89
90 Coeficient de frecare 0,90
91 Acţiune de frânare slabă
92 Acţiune de frânare medie/slabă
93 Acţiune de frânare medie
94 Acţiune de frânare medie/bună
95 Acţiune de frânare bună
96-98 Rezervat
99 Nu poate fi luat în considerare
// Acţiunea de frânare nu este raportată şi/sau pista nu este operaţională

6. Corespondenţa între coeficientul de frecare şi acţiunea frânelor

Codul coeficientului de
Coeficient frecare Acţiunea frânelor (cod)
frecare
0,40 şi peste 50 Bună (95)
0,39 – 0,36 40 Medie spre bună (94)
0,35 – 0,30 30 Medie (93)
0,29 – 0,26 20 Medie spre slabă (92)
0,25 şi sub 10 Slabă (91)

NOTĂ: În conformitate cu ,,Procedura de aeronautică militară pentru determinarea şi

exprimarea caracteristicilor de frânare ale suprafeţelor de mişcare ude, acoperite cu zăpadă sau
gheaţă (PAM-DCF)” din 2014, în cazul în care pista este acoperită cu gheaţă sau zăpadă, iar
frânarea este calificată ca fiind ,,bună”, piloţii nu trebuie să se aştepte la acelaşi tip de frânare ca în
cazul unei piste curate şi uscate. În acest caz, frânarea ,,bună” trebuie înţeleasă în sensul că nu ar
trebui să fie întâmpinate dificultăţi în controlul direcţiei sau frânării, în special la aterizare.

NECLASIFICAT
185 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 9
(art. 1905)

Hartă de prognoză cu vântul, temperatura

şi geopotenţialul în altitudine prevăzute pentru FL100

NECLASIFICAT
186 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 10
(art. 1905)

Hartă de prognoză cu vântul şi temperatura în altitudine prevăzute pentru FL300

NECLASIFICAT
187 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 11
(art. 1910)
Hartă de timp semnificativ de tip SWH (EURAFI –Europa - Africa)

ANEXA Nr. 12
NECLASIFICAT
188 din 200
 NECLASIFICAT
(art. 1910)
Hartă de timp semnificativ de tip SWM (Europa)

NECLASIFICAT
189 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 13
(art. 1910)
Hartă de timp semnificativ de tip SWL

NECLASIFICAT
190 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr.
14
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0013 – Natural color

NECLASIFICAT
191 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 15
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0014 – Fog and low cloud

NECLASIFICAT
192 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 16
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0015 – Snow

ANEXA Nr. 17
NECLASIFICAT
193 din 200
 NECLASIFICAT
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0016 – Day Microphysics

ANEXA Nr. 18
(art. 2016)

NECLASIFICAT
194 din 200
 NECLASIFICAT
Imaginea compozită RGB 0017 – Convection

ANEXA Nr. 19
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0018 – Airmass
NECLASIFICAT
195 din 200
NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
196 din 200
 NECLASIFICAT
ANEXA Nr. 20
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0019 – Dust

ANEXA Nr. 21
NECLASIFICAT
197 din 200
 NECLASIFICAT
(art. 2016)
Imaginea compozită RGB 0100 – E-view

NECLASIFICAT
198 din 200
 NECLASIFICAT

Bibliografie

1. Bézanger, Christian Météorologie du Pilote de Ligne - ATPL, Tome I, II, 2000;

2. Bogdan, Octavia, Bazele teoretice ale meteorologiei, Editura Universităţii Lucian Blaga,
Sibiu, 2009;
3. Bogdan, Octavia, Marinică, I., Hazarde meteo-climatice din zona temperată geneză şi
vulnerabilitate cu aplicaţii la România, Edit. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2007;
4. Dragotă, Carmen-Sofia, Precipitaţiile excedentare în România, Editura Academiei
Române, 2006;
5. Florea, D-G., Viscolul-factor de risc pentru navigaţia aeriană, SMFA, Bucureşti, 2001;
6. Florea, D-G., Meteorologie satelitară, Editura Miracol, Bucureşti, 2004;
7. Gheorghe, Şt., – “Meteorologie sinoptică”, Editura Printech, Bucureşti, 2012;
8. Măhăra, Gh. Meteorologie, Editura Universităţii Oradea, 2001;
9. Teodoreanu, Elena, Se schimbă clima?, Editura Paideia, Bucureşti, 2007;
10. *** Airlane Transport Pilot’s Licence”, Oxford, England, 2001;
11. *** Aviation Hazards, WMO/TD-No. 1390, Secretariat of the World Meteorological
Organization-Geneva-Switzerland, 2007;
12. *** Aircraft Icing Handbook, ICAO, 2000;
13. *** Anexa 3 - Serviciul meteorologic pentru navigaţia aeriană internaţională, ICAO
2007;
14. ***, Culegere de lecţii identificate – Anul 2014, Aeronavă givrată la sol, Bucureşti,
2015, pp. 23-24.
15. *** FA 6, Manualul asigurării meteorologice în forţele aeriene, Bucureşti, 2005;
16. *** Clima României, Editura Academiei Române, 2008;
17. *** Manualul de coordonare între Serviciile de trafic aeronautic, Serviciile de
Informare aeronautică şi Serviciul meteorologic. (Anexa 1 – A 1-4), 2001;
18. *** Meteorology, Oxford Aviation Services Limited, 2010;
19. *** RACR-ASMET, Ed. 3.0., 2006;
20. *** Reglementare aeronautică civilă română RACR-RA, Regulile aerului, Ediţia 2,
2006;
21. *** Manual on Low-level Wind Shear and Turbulence, ICAO, 2005;
22. *** Procedura de aeronautică militară pentru determinarea şi exprimarea
caracteristicilor de frânare ale suprafeţelor de mişcare ude, acoperite cu zăpadă sau gheaţă (PAM-
DCF), Bucureşti, 2014;.
23. *** ICAO Abbreviations and Codes, ICAO Doc 8400, 2007.
24. www.caem.wmo.int/
25. www.langleyflyingschool.com/
26. www.grc.nasa.gov
27. www.aviationexplorer.com/
28. www.examiner.com/
29. www.langleyflyingschool.com
30. foro.tiempo.com
31. www.pilotfriend.com/
32. www.vatsim-uk.co.uk/
33. www.roger-wilco.net/
34. www.faa.gov/documentlibrry
35. www.faasafety.gov
36. http://biology-forums.com/
37. https://avwxworkshops.com
38. www.clouds-online.com/cloud_atlas/

NECLASIFICAT
199 din 200
 NECLASIFICAT
39. www.cloudloverclub.com/
40. www.pilotoutlook.com/aviation_weather/
41. www.faa.gov./air_traffic/
42. www.meteo16-vars.com/
43. www.aviationweather.ws/
44. www.raanz.org.nz
45. www.flightlearnings.com
46. http//society.ezinemark.com
47. http://www.ubthenews.com/
48. www.bibliotecapleyades.net
49. http://www.qsl.net
50. www.scrigroup.com/
51. http://www2.inmh.ro/
52. http://oiswww.eumetsat.org

NECLASIFICAT
200 din 200