Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea

poetului şi opţiunile altor scriitori în cee ace priveşte revelarea misterului.
Această opoziţie semnifică de fapt antiteza dintre cele două tipuri de cunoaştere
paradisiacă şi luciferică. Diferenţa dintre cele două atitudini poetice este redată
la nivelul textului de către pronumele personal “eu”, adjectival pronominal
posesiv “mea”, “lumina mea”, şi adjectival nehotărât “altora”, “lumina altora”.
Conjuncţia adversative introduce modul de abordare al poetului “dar eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină”.

Metafora luminii, care este metafora centrală a volmului “Poemele

luminii”, simbolizează cunoaşterea. Cele două tipuri de cunoaştere sunt redate
prin asocierea acestor elemente de opoziţie cu verbe sugestive care le pun şi mai
bine în evidenţă : “Lumina altora /sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, în timp
ce eul liric blagian sporeşte a lumii taină “nu micşorează, ci tremurătoare/
măreşte şi mai tare taina nopţii.

Elementele care ţin de mister, de imaginarul poetic, sunt sugerate de alte

cuvinte simbol care fac parte din câmpul semantic la misterului: nepătrunsul
ascuns”, epitet metaphoric inversiune, “adâncimi de întuneric”, metaforă, “ a
lumii taină”, metaforă, “întunecata viaţă”, epitet- inversiune, “largi flori de sfânt
mister”, epitete metaforice, “neînţeles”, “ neînţelesuri şi mai mari”.

Cunoaşterea poetică este atât un act contemplativ, aşa cum reiese din
ultimele două versuri ale celei de a doua secvenţe “şi tot ce-i neînţeles/se
schimbă-n neînţelesuri şi mai mari/sub ochii mei”, cât şi un acte de iubire “căci
eu iubesc”.Cel mai înalt mod de cunoaştere este iubirea revărsată plenar asuăpra
obiectului cunoaşterii.

Crezul poetic este reluat în ultima secvenţă poetică aflată în relaţie de

simetrie cu prima. Finalul are un rol concluziv, folosirea concluziei “căci”
nefiind întâmplătoare. Poetul reia imaginea corolei alcătuite din elementele
misterului poetic: “căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.

Faptul că poemul “ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este de

factură modernist rezidă şi din aceea că versurile au măsură inegală oscilând
între două şi treisprezece silabe, ritmul este liber, iar rima inexistentă. Verbele
sunt la timpul present, cee ace înseamnă eternizarea mesajuljui liric într-un
permanent astăzi.

De asemenea, Lucian Blaga foloseşte un procedeu tipic modernist de

creare a poeziei şi anume tehnica ingambamentului, prin care o ideie poetică
este exprimată pe parcursul a trei versuri, continuându-se de la un vers la altul:
“şi nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/în calea mea”.

Limbajul poetic plin de vigoare şi pasiune ( “strives”, “sugrum”, “ucid”)

utilizat de Blaga susţin idea că poemul e scris într-o manieră expresionistă.

Concluzie

“ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă

deoarece abordează prtoblema relaţiei dintre poet şi lume, dar mai ales relaţia
dintre poet şi creaţia sa. În poemul lui Blaga creaţia are rolul unui intermediar
între eu şi lume. Actul poetic nu trebuie să reducă misterele lumii ci să le
transforme în poezie prin intermediul cuvântului care la Blaga nu numeşte
lucrurile ci le sugerează, nu explică misterul universului ci îl protejează prin
transfigurare.

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.