Deşertul Sahara

Sahara este cel mai mare deșert uscat, și al treilea cel mai
mare de pe Pă mâ nt, după Antarctica și Arctica, cu o
suprafață de 9.400.000 km². Sahara cuprinde o treime din
Africa, aproximativ suprafața Statelor Unite ale Americii,
sau de 26 ori mai mare decâ t suprafața Germaniei. Acest
deșert uscat se întinde de la ță rmul Oceanului Atlantic
pâ nă la Marea Roșie.

Sahara acoperă pă rți ale mai multor națiuni africane,

inclusiv Algeria, Ciad, Egipt, Libia, Mali, Mauritania,
Maroc, Niger, Sudan și Tunisia. Cea mai mare parte a
deșertului Sahara este nedezvoltată și are o topografie
variată . Cea mai mare parte a peisajului să u a fost
modelată de-a lungul timpului de vâ nt și include dune de
nisip , mă ri de nisip numite erguri, podișuri stâ ncoase de
piatră , câmpii de pietriș, vă i uscate și să ruri . Aproximativ
25% din deșert sunt dune de nisip, dintre care unele ating
peste 152 de metri înă lțime.

Cea mai mare parte a apei gă site astă zi în Sahara este sub
formă de cursuri sezoniere sau intermitente. Singurul râ u
permanent din deșert este râ ul Nil care curge din Africa Centrală spre Marea Mediterană . Alte ape din
Sahara se gă sesc în acviferele subterane și în zonele în care această apă ajunge la suprafață , există oaze
și, uneori, orașe mici sau așeză ri, cum ar fi oaza Bahariya din Egipt și Ghardaïa în Algeria.

Deoarece cantitatea de apă și topografie variază în funcție de locație, deșertul Sahara este împă rțit în
diferite zone geografice. Centrul deșertului este considerat hiperarid și are puțină sau deloc vegetație, în
timp ce porțiunile nordice și sudice au pajiști rare, arbusti deșertici și uneori copaci în zone cu mai
multă umiditate.

Clima deșertului Sahara

Deși este extrem de cald și extrem de uscat, se crede că deșertul Sahara a suferit diferite schimbă ri
climatice în ultimele câ teva sute de mii de ani. De exemplu, în timpul ultimei glaciații , a fost mai mare
decâ t este astă zi, deoarece precipitațiile în zonă au fost scă zute. Dar de la 8000 î.Hr. pâ nă la 6000 î.Hr.,
precipitațiile din deșert au crescut din cauza dezvoltă rii unei presiuni scă zute peste straturile de gheață
din nordul său. Odată ce aceste plăci de gheață s-au topit, totuși, presiunea scă zută s-a schimbat, iar
nordul Sahara s-a uscat, dar sudul a continuat să primească umezeală datorită prezenței unui muson.

În jurul anului 3400 î.Hr., musonul s -a mutat spre sud, unde se află astă zi, iar deșertul s-a uscat din nou
în starea în care se află astă zi. În plus, prezența zonei de convergență intertropicală , ITCZ , în sudul
deșertului Sahara împiedică umezeala să ajungă în zonă , în timp ce furtunile la nord de deșert se opresc
înainte de a ajunge și la ea. Drept urmare, precipitațiile anuale în Sahara sunt sub 2,5 cm (25 mm) pe an.

Pe lâ ngă faptul că este extrem de uscat, Sahara este și una dintre cele mai fierbinți regiuni din lume.
Temperatura medie anuală pentru deșert este de 30 ° C (86 ° F), dar în lunile cele mai fierbinți,
temperaturile pot depă și 50 ° C (122 ° F), cu cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată la 58 ° C
în Aziziyah. , Libia.
În perioada neolitică o parte a deșertului era mai umedă decâ t azi, ceea ce a determinat formarea
culturilor de pe valea Nilului, Eufratului, și valea Tigrului. În secolul al VI-lea î.Hr. locuitorii acestei
regiuni se ocupau cu agricultura și abia în secolul al II-lea î.Hr. cu creșterea cailor (conform picturilor
din peșterile din Egipt Anatolia, bazinul Mă rii Egee). În Epoca Bronzului în secolul al XVI-lea î.Hr. s-au
perfecționat armele de luptă, introducâ ndu-se carele de luptă (ră zboi). În timpul faraonului Ramses al
III-lea sunt amintite 92 care de ră zboi, 184 de cai, luate ca pradă de ră zboi în campania militară din
Libia. În secolul I î.Hr. începe perioada uscată a Saharei ceea ce a determinat diminuarea treptată a
agriculturii și creșterii animalelor. Prin cucerirea Egiptului de că tre asirieni în secolul al VII-lea î.Hr.
ajunge că mila în Africa, înlocuind treptat calul; în timpul lui Ptolomeu este deja dezvoltată creșterea
cămilelor. În Sahara centrală din secolul al V-lea î.Hr. înflorește imperiul Garamantului, un oraș de oază
care face un comerț intensiv cu bazinul mă rii mediterane (greci, romani), acest imperiu fiind mai tâ rziu
cucerit de arabi.

Populație:
Populația rară a Saharei constă în special din arabi, berberi, mauri; pe lâ ngă aceștia sunt neamurile tubu
și tuaregilor (60%). Pe lâ ngă creșterea animalelor care era pâ nă în secolul al XIX-lea, comerțul cu
caravanele prin deșert a devenit o importantă ramură economică a acestor popoare nomade. Regimul
statelor din această regiune încearcă să determine populația nomadă de a se stabili în localită ți, ceea ce
a dus la o serie de conflicte. Structura populației este influențată și de descoperirea zăcămintelor de țiței
și gaz natural, apă râ nd în partea nordică a deșertului o serie de așeză ri noi. În vestul deșertului Libiei
sunt regiuni mari din deșert fă ră populație.