Aurul:

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind
răspândit în stare nativă în natură, el se putea obține ușor în
cantități mici. Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor –
şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri
care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi,
folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie
cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de
azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă
deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.

La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ
(găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar
la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut
posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.

Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi
(capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în
foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate
obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!

Aurul este unul dintre cele mai dense metale este mai greu decât plumbul. De aceea, în practică,
pentru confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce
permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe diferite de
galbenul obişnuit al aurului.

 Tipuri de aur: Aurul alb – alierea cu nichel sau paladiu

 Aurul roșu sau roz – alierea cu cupru și dă culoarea în funcție de cantitatea folosită
 Aurul galben închis sau galben roșiatic – adăugarea de cantități mici de zinc
 Aurul verzui – adăugarea de cadmiu în cantități mici (dar e rar folosită deoarece cadmiul e un
metal toxic).
 Aur violet – obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii
 Aur albastru – rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu.
 Aur negru – astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin
alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite
procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de
culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.

O calitate deosebită a aurului, care l-a făcut foarte preţuit, este marea să rezistenţă la factorii de mediu,
capacitatea de a-şi păstra tăria şi strălucirea chiar în contact cu substanţe care distrug sau deteriorează
alte metale
Argintul
Argintul, ca si aurul, a fost legat inca din timpuri stravechi de religie, moneda sau troc. Ornamentele din
argint, vesela de ceremonie si decoratiunile au jucat un rol important in traditiile spirituale sau religioase
ale multor civilizatii antice sau moderne.

Piese decorate din argint, unele datand inca din anul 4000 i.Hr., au fost descoperite in mormintele din
Egiptul Antic, unde argintul era mai apreciat decat aurul datorita dificultatii de extragere a acestui
material. Argintul, al carui simbol chimic este “Ag”, este mai raspandit decat aurul sau platina, un fapt
care se reflecta in valoarea lui de pe piata.

Argintul este unul dintre cele mai lucioase metale. Cand este lustruit, reflecta mai mult de 90% din
lumina naturala detectata de ochiul uman.

Din acest motiv, este des intalnita montura de argint cu pietre transparente, pentru ca reflexia puternica
a acestuia intensifica stralucirea pietrelor.

Precum aurul si platina, argintul nu intra in reactie cu majoritatea substantelor chimice, nu rugineste sau
oxideaza si este relativ durabil. Una dintre reactiile chimice care afecteaza argintul este cea cu sulfidul de
hidrogen, un poluant atmosferic care cauzeaza un film de suprafata inchis la culoare, numit “negreala”,
insa murdaria de pe un obiect de argint poate fi indepartata cu usurinta.

Argintul este, de altfel, si foarte maleabil si ductil. Poate fi transformat foarte usor intr-un fir subtire sau
in alte forme. Atunci cand se lucreaza cu argintul, loviturile pot face ca metalul sa se rupa. Mesterii
rezolva aceasta problema prin incalzirea periodica a metalului, astfel incat metalul sa-si schimbe
microstructura si sa devina mai puternic si in acelasi timp mai maleabil.

Obiectele din argint pot fi finisate cu o mare varietate de modele decorative sau texturi. Argintul pur
este prea moale pentru a fi utilizat in industria bijuteriilor fara sa fie combinat cu alte metale. El este
combinat in special cu unul anume: cuprul, cu care creeaza aliaje foarte usor. Cel mai comun aliaj cu
argint este binecunoscutul argint “925”.

PLATINA:
Este un metal tranzițional, dur, maleabil, ductil și prețios, de culoare
gri-alb. Platina este un metal nobil rezistent la coroziune, și se
găsește adesea asociat cu unele minereuri de cupru, de argint sau
de nichel, și mai rar sub formă de depozite native. Desi initial nu i s-a
acordat mare atentie, platina este astazi unul dintre cele mai
valoroase pietre pretioase. Rară și misterioasă, platina este un metal
dens și stabil, folosit adesea în industria bijuteriilor datorită
aspectului său atractiv, precum și în industria medicală, electronică și
chimică datorită variatelor și unicelor proprietăți chimice și fizice.

În mod obișnuit, minerii extrag platina din minereuri care conțin

platină, zdrobindu-le într-o solutie de apă, lăsând particulele de platină să se desprindă de pe minereu și
să plutească în apă. Apoi aerul este pompat în această apă. Particulele de platină se atașează de oxigen
și se ridică la suprafață, de unde sunt colectate și lăsate la uscat.

Pudra odată uscată este încălzită la temperatura de 1500C° în cuptoare electrice unde prin procese
electrolitice și chimice sunt îndepărtate particulele de fier și sulfur, nichel, cupru și cobalt.

În următoarea etapă minereul concentrat este dizolvat în apă regală (un amestec de acid azotic și acid
clorhidric), de unde se obține acidul cloruplatinic care apoi va fi ars pentru a se obține platina pură.
Același procedeu este folosit și pentru obținerea aurului pur.

Cum a fost descoperită platina?

Un sarcofag egiptean care datează din jurul anului 700 î.Hr. este decorat cu bijuterii realizate din metale
din grupul platinei. Aceasta este cea mai timpurie folosire a platinei, deși aborigenii din America de Sud
foloseau ornamente din aur și aliaje de platină înainte de a fi descoperiți de Columb.

Conchistadorii spanioli au întâlnit pentru prima dată platina în secolul al 16-lea, dezamăgiți la început că
nu era argint, care pe vremea aceea era bine cunoscut ca metal prețios. Inițial conchistadorii au crezut
că este un metal inferior argintului și l-au botezat „platina”, adică „argintul mai mic”, dar cum metalul
proaspăt descoperit era mai tare decât fierul, mai frumos și neobișnuit de rezistent la căldură, l-au adus
cu ei acasă în Europa.

În 1557, umanistul italian Iulius Scaliger scria despre acest metal straniu pe care niciun furnal nu îl poate
topi, dar abia în anul 1783, primul care a reușit să obțină o mostră de platină pură a fost Francois
Chabaneau.

În anul 1803, englezul William Wollaston a descoperit metoda modernă prin care se extrage metalul din
minereu, metodă care s-a păstrat aproape la fel până în zilele noastre. William Hyde Wollaston a mai
descoperit alte două metale: paladium și rodium. Platina și-a găsit repede locul în piața metalelor
prețioase și a bijuteriilor, și cererea de platină crescândă a condus la ceea ce a purtat în istorie numele
de „Epoca de platină a Spaniei”. Platina este un metal cu mai multe proprietăți utile, lucru care explică
folosirea lui într-o gamă largă de industrii.