Acum m-am obișnuit cu teama, cu situația în general. Inițial, când am aflat știrea despre Coronavirus am
interpretat-o într-o manieră ușor ironică si laxă, ca pe ceva banal care va dispărea așa cum a apărut. În timp,
urmărind fluxurile de știri, am realizat gravitatea situației. Hai ma, nu se poate să ajunga tocmai din China la
noi, e treaba lor. Apoi am vazut situația din Italia, am vorbit cu prieteni de acolo... Am conștientizat pe
deplin amplitudinea fenomenului, faptul că e ceva foarte serios: pandemie.
Cursurile online
Ambii mei părinți sunt învățători, iar eu am terminat facultatea de Psihologie si Știinte ale Educației. Ambii
mei părinți predau online. Cred ca e o glumă. În actuala situație sunt necesare, pentru ca nu prea avem de
ales. Dar trebuie bine gandite iar programa trebuie adaptată corespunzător pentru online. Ce te faci totusi cu
cei de la gradiniță sau preșcolar? Predarea online poate fi un auziliar, un adjuvant daca vreti, dar n-o poate
înlocui pe cea clasică, chiar și în cele mai bun scenariu (dotarea tuturor elevilor și profesorilor cu unelte
hardware, soft licențiat dedicat și conexiuni broadband la Internet). După părerea mea, elevul are nevoie de
interacțiunea nemijlocită cu profesorul macar până la sfârșitul liceului, moment in care ar trebui sa știe să
învețe (pentru ca unul din rosturile școlii e să te învețe să înveți) se vor fi pus bazele pe care se poate clădi
ulterior. Situatia ne-a prins total nepregătiți iar Ministrul Educației a făcut un plan pe genunchi, eufemistic
vorbind, deoarece situația e mult mai cruntă. Lipsește partea de logistică, cu toate așa-zisele investiții care s-
au făcut în dotarea instituțiilor de învățământ și a elevilor cu instrumentele hardware necesare (calculatoare,
tablete sau manuale digitale/soft educațional). Mare parte din populația școlară din mediul rural, spre ex
(tata lucreaza ca inv. în rural) nu beneficiază de conexiuni de date mobile si nici de smartphone-uri sau
tablete, spre deosebire de mare parte de cei din urban. Nu putem vorbi de egalitate de șanse în acest contet.
Apoi, fiecare face lecțiile cum îl taie capul. Unul pe Zoom - online, altul distribuie pe WhatsApp teme și
materiale și așteaptă poze cu temele înapoi, altul lucreaza pe Google Classroom. Nu exista o viziune unitară
si nici instrumente necesare la acest nivel. Școala online nu e pentru toată lumea. Dincolo de acest aspect,
copii trebuie sa interacționeze cu profesorul în mod real, să fie în proximitatea profesorului, să lucreze în
grupuri, să învețe prin cooperare. Cum poți învăța un copil să scrie, când tu trebuie să îi duci mâna? Copilul
trebuie sa atingă ca să învețe.
Mie nu, dar alti colegi sau prieteni au intrat in șomaj tehnic sau au fost concediați. Cred ca cel mai mult
au avut de suferit micii producători, întreprinderile mici si mijlocii (IMM-urile). Cu siguranță, motoarele
economiei vor reporni incet si greu, populația țării va avea de suferit pe termen mediu si lung. Nu e doar o
criza locală.
Nu prea, pentru ca lucrurile trebuie să se schimbe la nivel de mentalitate. Ceva ce vine forțat nu va schimba
nivelul corupției, din structurile enunțate de Dvs.
Poate. Cred ca personalul medical, care s-a aflat in această perioadă în prima linie a devenit ceva mai ”uman”.
Au devenit putin mai solidari si au înțeles ca si ei pot fi victime ale unei boli care nu cruță pe nimeni. Cred
ca au învățat sa pună mai mult accentul pe partea de prevenție. Poate au invatat sa foloseasca echipamente
de care nici măcar nu se atinseseră... Asta e percepția mea. Dar odată trecută criza, mi-e teama ca ne vom
intoarce cu toții la vechile noastre metehne.