PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ÎN

REGLEMENTAREA LEGII NR. 554/2004, CU MODIFICĂRILE ŞI

COMPLETĂRILE ULTERIOARE. JUDECATA ÎN FOND

În privinţa judecării, legea conţine reglementări referitoare la competenţa

materială şi teritorială a instanţelor de contencios administrativ, la procedura de
judecată şi la hotărârea adoptată.
Astfel, în ceea ce priveşte competenţa materială de fond, se prevede că
litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale
şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi
accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de
tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite,
contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se
soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de
apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a prevăzut că reclamantul se
poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă
reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca
excepţia necompetenţei teritoriale.
Odată sesizată, instanţa va dispune citarea părţilor şi va putea cere autorităţii
al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga
documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare
pentru soluţionarea cauzei.
Mai înainte de soluţionarea cauzei, instanţa poate fi pusă în situaţia să se
pronunţe cu privire la suspendarea executării actului administrativ a cărui anulare s-a
cerut.

1
 Suspendarea executării actului administrativ
Ca principiu general, actele administrative sunt executorii din oficiu, în
favoarea lor acţionând o puternică prezumţie de legalitate, veridicitate şi autenticitate,
astfel că exercitarea recursului administrativ sau a acţiunii la instanţa competentă de
contencios administrativ nu are ca efect, de regulă, suspendarea executării actului
administrativ atacat.
Ca excepţie, însă, actul administrativ atacat va fi suspendat atunci când legea
prevede în mod expres acest lucru, ori va putea fi suspendat la cerere atunci când
condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Astfel, actul administrativ va fi suspendat de drept, potrivit art.3 alin.(3) din
lege, când actul a fost atacat de prefect sau de Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici.
De asemenea, art.14 şi 15 din lege reglementează două situaţii în care instanţa
competentă de contencios administrativ poate dispune suspendarea actului
administrativ, la cererea persoanei vătămate sau a procurorului.
În legătură cu instanţa de contencios administrativ căreia trebuie să-i fie
adresată cererea de suspendare a actului administrativ, atât la art.14, cât şi la art.15
din lege este folosită expresia „instanţa competentă”, referindu-se la instanţa
competentă să judece cererea de anulare a actului administrativ şi, respectiv, instanţa
care a fost deja sesizată cu cererea de anulare a actului respectiv.

Soluţionarea acţiunii
Instanţa, soluţionând cererea care vizează un act administrativ nelegal sau
refuzul nejustificat de soluţionare sau prin nesoluţionarea în termen a unei cereri
privitoare la un drept sau interes legitim, va putea să dispună, după caz:
- anularea în întregime sau în parte a actului administrativ, precum şi să oblige
autoritatea emitentă să emită un nou act administrativ legal;
- obligarea autorităţii la rezolvarea cererii, prin emiterea unui act, a unui
certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui alt înscris;
2
 - obligarea autorităţii să răspundă la cerere, în condiţiile O.G. nr.27/2002
privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;
- obligarea la plata despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate.
În ceea ce priveşte cauzele care au ca obiect un contract administrativ, instanţa
va putea:
- dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
- obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este
îndrituit;
- impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
- suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
- obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

Litigii de contencios administrativ date în competenţa judecătoriilor ca

instanţe de fond
a) Legea nr.18/1991 a fondului funciar prevede că împotriva hotărârilor prin
care Comisia judeţeană soluţionează contestaţiile formulate de persoanele
nemulţumite de măsurile stabilite de comisiile locale, se poate face plângere la
judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la
comunicare (art.53).
b) Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor
imobile cu destinaţie de locuinţe trecute în proprietatea statului prevede la art.18
că hotărârile comisiilor judeţene şi ale comisiei municipiului Bucureşti sunt supuse
controlului judecătoresc, potrivit legii civile, şi pot fi atacate în termen de 30 de zile
de la comunicare.
În această situaţie, potrivit legii civile – art.1 pct.1 din Codul de procedură
civilă – judecătoriile sunt instanţele care judecă, în primă instanţă, toate procesele şi
cererile, care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
c) Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor reglementează la art.31-36 procedura de contestare a proceselor-
verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, plângerile formulate

3
fiind de competenţa de soluţionare a judecătoriilor, care judecă în calitate de instanţe
de drept comun.
De menţionat că, potrivit art.34, recursurile împotriva hotărârilor date de
judecătorii sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ de la tribunale.
d) Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale prevede la art.16 alin.(5) că, împotriva soluţiei prin care primarul a rezolvat
întâmpinarea formulată în legătură cu listele electorale, se poate face contestaţie în
termen de 24 de ore de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află
localitatea, care va pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
e) Legea nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului
prevede la art.13 alin.(2) că împotriva soluţiei primarului, prin care acesta a rezolvat
întâmpinarea referitoare la omisiunile din listele electorale, se poate face contestaţie
la judecătoria de la domiciliul alegătorului, în termen de 5 zile de la comunicare,
hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.
f) Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă cuprinde reglementări
care atribuie judecătoriilor competenţa de a soluţiona litigiile referitoare la refuzul
ofiţerului de stare civilă de a întocmi actul de stare civilă, ori cele privind
modificarea, completarea, etc. a actelor de stare civilă, este dată judecătoriilor.

Litigii de contencios administrativ date în primă instanţă în competenţa

tribunalelor
a) Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie prevede la art.56 că
hotărârea Comisiilor de reexaminare a hotărârii de acordare a brevetului, după ce se
motivează, se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi
atacată la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare, iar hotărârea
acestei instanţe poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Acest text legal nu precizează că litigiile ar urma să fie judecate de secţiile de
contencios administrativ şi nici că ar fi aplicabile prevederile Legii contenciosului
administrativ, ceea ce înseamnă că atât tribunalul cât şi Curtea de apel vor judeca
aplicând regulile dreptului comun.

4
 b) Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede la art.26 alin.
(3) că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a
cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită
la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii
deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de
30 de zile de la comunicare.
c) Legea nr.16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate
prevede la art.16 alin.(2) şi (3) că soluţia motivată a Comisiei de reexaminare a
hotărârii privind cererile de înregistrare a topografiilor poate fi atacată în termen de 3
luni de la comunicare la Tribunalul Bucureşti, iar sentinţa pronunţată poate fi atacată
cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în 15 zile de la comunicare.
d) Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice prevede, la
art.81, că hotărârea motivată a Comisiei de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat
pentru Invenţii şi Mărci poate fi atacată la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de
zile de la comunicare, iar deciziile tribunalului pot fi atacate cu recurs la Curtea de
Apel Bucureşti, în 15 zile de la comunicare.
Legislaţia specială actuală ne oferă multe alte situaţii în care litigiile de
contencios administrativ au fost date în competenţa judecătoriilor sau tribunalelor, ca
instanţe de drept comun, însă limitele acestui curs ne obligă să ne limităm la
exemplele prezentate mai sus.