1. Definirea procesului de cercetare științifică.

Cercetarea include „munca creativă efectuată în mod sistematic, în scopul creșterii volumului de

cunoștințe, inclusiv cunoștințe despre om, cultură și societate, precum și utilizarea acestora pentru
crearea de noi aplicații.” Aceasta este utilizată pentru a stabili sau confirma fapte, reafirma
rezultatele muncii anterioare, rezolva probleme noi sau existente, suporta teoreme, sau dezvolta noi
teorii. Un proiect de cercetare poate fi, de asemenea, o dezvoltarea unei lucrări existente într-un
domeniu. Pentru a testa validitatea instrumentelor, proceduriloe, sau experimentelor, cercetarea
poate reproduce elemente ale proiectelor anterioare, sau a proiectului ca întreg. Scopurile principale
ale cercetării de bază (spre deosebire de cercetarea aplicată) este documentarea, descoperirea,
interpretarea, sau cercetarea și dezvoltarea de metode și sisteme pentru progresul cunoașterii umane.
Abordări ale cercetării depind de epistemologie, care variază în mod considerabil, atât în interiorul
cât și între științele umaniste și științele exacte. Există mai multe forme de cercetare: științifică,
umanistă, artistică, economică, de afaceri, de marketing, practiționistă, etc.
Cercetarea științifică este un mod sistematic de colectare a datelor și valorificare a
informațiilor. Această cercetare oferă informații științifice și teorii pentru explicarea naturii și
proprietăților lumii. Aceasta face aplicațiile practice posibile. Cercetarea științifică este finanțată de
autoritățile publice, de organizațiile caritabile și de grupuri private, inclusiv multe companii.
Cercetare științifică poate fi împărțită în diferite clasificări în funcție de disciplinele lor academice și
de aplicare. Cercetarea științifică este un criteriu utilizat pe scară largă pentru a judeca statutul unei
instituții academice, cum ar fi școlile de afaceri, dar unii susțin că aceasta este o evaluare incorectă a
instituției, deoarece calitatea cercetării nu spune prea multe despre calitatea predării (acestea nu se
corelează neapărat).
Cercetarea în științele umaniste implică metode diferite, cum ar fi, de exemplu, hermeneutica
și semiotica, și o epistemologie mai relativistă, diferită. Savanții umaniști, de obicei nu caută
răspunsul final corect la o întrebare, ci explorează problemele și detaliile care îi înconjoară.
Contextul este întotdeauna important, iar contextul poate fi social, istoric, politic, cultural sau etnic.
Un exemplu de cercetare în științele umaniste este cercetarea istorică, care este încorporată în
metoda istorică. Istoricii folosesc surse primare și alte elemente de probă pentru a investiga
sistematic un subiect, și apoi scriu istorii sub formă de povești din trecut.
Cercetarea în artă, de asemenea, văzută ca „cercetarea bazată pe practică”, poate apare atunci
când lucrările de creație sunt considerate atât cercetare cât și obiectul cercetării în sine. Este
problema echipei de cercetare să ofere o alternativă la metodele pur științifice în cercetarea pentru
căutarea cunoașterii și adevărului.
Cercetarea a fost definită în mai multe moduri diferite.O definiție largă a cercetării este dată de
Martyn Shuttleworth – „În sensul cel mai larg al cuvântului, definiția cercetării include orice
culegere de date, informații și fapte pentru progresul cunoașterii.”O altă definiție a cercetării este
dată de Creswell care afirmă că – „Cercetarea este un proces de măsuri folosite pentru a colecta și
analiza informații pentru a spori înțelegerea noastră a unui subiect sau unei probleme”. Se compune
din trei etape: Punerea unei întrebări, colectarea de date pentru a răspunde la întrebare, și
prezentarea unui răspuns la întrebare.Dicționarul online Merriam-Webster definește cercetarea mai
în detaliu ca „o anchetă de studiu sau examen, în special investigații sau experimente, care vizează
descoperirea și interpretarea faptelor, revizuirea teoriilor sau legilor acceptate în lumina noilor fapte,
sau aplicarea practică a unor astfel de teorii sau legi noi sau revizuite”.
 Orice tip de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, care se înlantuie într-o ordine
strict ierarhizata. Diversele etape ale unei cercetari sociale sau educationale sunt legate între ele si de
modul cum se demareaza demersul stiintific. Acest momentdetermina în mare masura însasi
rezultatele finale pe care le vom obtine, care sunt dealtfel proiectate din start.Se întâmpla deseori ca
în cursul unei cercetari sa fim confruntati cu probleme pe care nu reusim sa le exploram deoarece nu
au fost luate în considerare la demararea acesteia. Datorita interdependentelor strânse între toate
momentele unei cercetari, foarte importanta ramâne faza initiala, a alegerii si proiectarii temei de
cercetare, atunci când stabilim scopurile pe care le urmarim, tipul anchetei si tehnicile de prelucrare
a datelor pe care le vom folosi.
În acelasi timp, de la bun început trebuie sa luam în considerare si o serie de elemente concrete,
pragmatice: conditiile în care se desfasoara o cercetare, posibilitatile de finantare, precum si
posibilitatile de utilizare a datelor si concluziilor ce vor reiesi din cercetare. Evaluarea resurselor
umane si financiare trebuie sa conduca la dimensionarea si alegerea acelor tehnici de culegere a
datelor si de prelucrare posibile cu resursele pe care le detinem, fara însa a împienta asupra calitatii
stiintifice a cercetarii. Acest lucru înseamna ca nu se poate face rabat de la principiile metodologiei
stiintifice pe motiv ca nu exista resurse de un fel sau altul. Se alege acea metodologie, acele metode
ce pot fi utilizate atât în raport cu tema de cercetare, dar si cu posibilitatile concrete detinute de cei
care o initiaza. De asemenea, este important sa retinem faptul ca în proiectarea cercetarii, si apoi în
realizarea ei, nu se porneste în nici un caz de la premise ideologice sau morale, ci strict de la
principiile stiintifice ce se pot aplica la tema respectiva. Chiar daca parcurgerea etapelor este
comuna oricarei teme de cercetare, în schimb tehnicile de culegere a datelor trebuie sa se adapteze la
subiect si la teoria de referinta. Toate aceste cerinte reprezinta în fapt respectarea principiului
neutralitatii axiologice si, simultan, a cerintelor deontologice, a conditiilor, posibilitatilor concrete
de demarare si realizare a unei cercetari educationale.

2. Etapele cercetarii stiintifice

2.1 Selectarea temei de cercetare

Importanta acestui prim pas pleaca de la complexitatea realitatii psihosociale care nu poate fi
cunoscuta în mod empiric decât prin cunoasterea treptata si cumulativa a faptelor,fenomenelor si
proceselor sociale ce o compun, la un anumit moment dat si într-un loc anume. Întrucât nu exista
criterii strict stiintifice de selectare a unei teme de cercetare, alegerea poate fi determinata de o serie
de conditii si factori, printre care pot fi amintiti:nivelul atins de cunoasterea în domeniu,
posibilitatile materiale pe care le ofera mediul educational pentru a se autocunoaste, personalitatea
cercetatorului sau a celui care comanda cercetarea, formatia profesionala si soliditatea cunostintelor
în domeniu, modelele culturale dominante si cele împartasite de cercetator, normele si valorile
predominante la un moment dat în societate, etc.
Lipsa criteriilor stiintifice si complexitatea problemelor educationale, determina existent unor
posibilitati nelimitate de alegere a temei de cercetare, a carei calitate depinde de masura în care
raspunde la o problema psiho-sociala, dar si de modul cum raspunde la acea problema. Daca, în
principiu, depistarea problemelor din sfera educationala nu prezinta dificultati deosebite, data fiind
multitudinea acestora si dinamica lor, modalitatile în care sunt acestea abordate si elucidate,
presupune cunostinte de specialitate, chiar si din domeniile conexe, foarte bine însusite, cât si
stapânirea metodelor stiintifice de investigare.
Prin urmare, orice cercetare debuteaza cu formularea unor probleme, care pot fi : a. probleme
teoretice, când au un specific strict theoretic b. probleme educationale sau factuale, caracterizate
tocmai prin natura lor psihosociala c. probleme factual-teoretice, respectiv cele care se refera la
corespondenta dintre faptele psihosociale si teoria luata ca referinta De-a lungul timpului s-au
propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare:
1. Recunoasterea si tolerarea diversitatii optiunilor conceptuale, instrumentale si ontologice, care
desemneaza faptul ca aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea interpretarilor si
formularilor conceptuale.
2. Asigurarea unei continuitati si cumulativitati a rezultatelor cercetarilor care vizeaza aceiasi
problema, deci necesitatea asigurarii unei continuitati în cercetare, constând în analiza empirica,
eventual repetata a acelorasi probleme si a celor corelate, analiza secundara a aceluiasi set de date,
precum si diversificarea interpretarilor. Acest demers are la rândul lui mai multe momente ce
necesita a fi parcurse: Primul pas în formularea modelului unei probleme consta în specificarea
obiectivului urmarit, care deriva din precizarea temei de cercetare. Identificarea obiectivului propriu
zis al unei cercetari poate fi o operatie foarte simpla, detalierea implicatiilor sale solicita în schimb
delimitari atente, care vor influenta desfasurarea întregii cercetari. Din acest motiv se impune câteva
întrebari, carora trebuie sa le gasim un raspuns în aceasta faza de debut a cercetarii. Acestea se
refera la: tipul de informatie factuala necesar pentru elucidarea problemei, implicatiile practice ale
abordarii unei anumite teme si bineînteles la implicatiile teoretice vizate prin abordarea unei
probleme anume. De asemenea, un element deosebit de important pentru prima etapa a oricarei
cercetari este documentarea solida teoretica, în general, dar în special în domeniul în care se
încadreaza problema abordata, pentru asigurarea continuitatii si cumulativitatii, dar si cunoasterea
realitatii psihosociale ce impune o anumita problema spre cercetare, respectiv a contextului
educational concret ce urmeaza a fi cercetat prin metode stiintifice. Aceasta prima etapa pune si
probleme: în special pentru începatori exista tendinta de a alege teme mult prea ample sau care
sunt sau au fost abordate frecvent de alti specialisti. Desigur, este importanta intuitia
cercetatorului, dar acesta este potentata de formatia teoretica si metodica si de o buna cunoastere a
realitatii sociale. Exista fara nici o îndoiala oameni cu o capacitate deosebita de a identifica
probleme psihosociale în mediul educational, mai ales cele mai putin evidente, mai complexe,
despre care se poate spune ca "simt" realitatea psihosociala cu care se confrunta.
2.2 Formularea ipotezelor
A doua etapa a oricarei cercetari sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinta teoretica
si/sau factuala. De fapt în orice actiune umana, rationala formulam ipoteze pentru a ne dirija
comportamentul în cunostinta de cauza. Ipoteza poate fi definita într-o multitudine de moduri. De
exemplu, Lazar Vlasceanu defineste ipoteza ca " un enunt predictiv conditional cu privire la relatia
dintre atributele, variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate". O
definitie mai simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este " un enunt referitor la relatia
dintre doua sau mai multe fenomene".
O ipoteza, indiferent de natura ei teoretica sau factuala, nu se poate fundamenta, testa, valida,
confirma decât pe o serie coordonata de experiente sau date empirice. O ipoteza corecta din punct de
vedere logic si raportata la o teorie de referinta este sau trebuie sa fie empiric verificabila în vederea
validarii si integrarii sale teoretice. Drept urmare, sunt statuate în general, trei conditii
metodologice pentru formularea adecvata a unei ipoteze stiintifice. Acestea sunt urmatoarele:
1. ipoteza trebuie sa fie corecta din punct de vedere formal si saturata de semnificatii
2. orice ipoteza se bazeaza într-o anumita masura pe cunoasterea prealabila si ca atare trebuie sa
fie compatibila cu cunoasterea stiintifica precedenta
3. o ipoteza se impune sa fie empiric testabila cu ajutorul procedeelor obiective ale stiintei, adica în
conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor stiintifice si ale teoriei de referinta.
În functie de termenii pe care îi contine, se pot distinge doua tipuri de ipoteze:
a. ipoteze empirice, adica atribute observabile si masurabile, testabile prin experienta,respectiv
acelea care generalizeaza pe baza unei analize a unor stari observabile
b. ipoteze teoretice, ce contin termeni neobservabili în realitate, cum ar fi structura sociala, statusul
social, retele de comunicare, comportament organizational etc.
 Indiferent de natura ei, ipoteza este înainte de toate o constructie mentala, imaginativa. Ipotezele
trebuie sa fie verificabile prin cercetare si sa se obtina rezultate generalizabile. Pentru a putea fi
considerata stiintifica, în stiintele socioumane o ipoteza trebuie sa îndeplineasca doua calitati
esentiale:sa fie plauzibila, sa fie testabila,
2.3 Constructia variabilelor (operationalizarea)
În a treia etapa modelele ipotetice se traduc în termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce se
cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri: a. variabile sociodemografice b.
variabile atitudinale si comportamentale,  c. variabile socio-structurale,
Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie în
numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie). Variabilele sunt de doua
feluri: dependente si independente în functie de care semasoara si se apreciaza primele dintre ele,
cele dependente. Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld,
reprezinta în acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei operationale de
cercetare. Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale
de a varia în functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura fenomenului
respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen psihosocial, cum se poate
deduce si din tipurile enuntate putin mai înainte. Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza
literaturii de specialitate, prin consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor
obisnuiti si bineînteles prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite
trebuie retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza între ele.
Operationalizarea presupune urmatorul traseu: definirea conceptelor, determinarea dimensiunilor
acestora, transformarea dimensiunilor în indicatori.Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori
reprezinta variabile, desigur în masura în care au proprietati ce se modifica în functie de anumite
criterii. Acest parcurs poate merge mai departe, indicatorii la rândul lor pot fi operationalizati
în indici, care contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este întotdeauna subordonat
indicatorului.
2.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere adatelor
Odata operationalizarea încheiata se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de cercetare
adecvate fiecarei probleme în parte. Dincolo de aceasta adecvare, absolute obligatorie, alegerea unei
metode sau alta tine si de optiunea cercetatorului si de resursele umane si materiale existente. În
functie de metoda aleasa se realizeaza instrumentele de cercetare specifice acesteia. Într-o cercetare
educationala bine fundamentata si elaborata aceasta etapa se încheie cu testarea schemei
operationale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate, care poarta denumirea de ancheta
pilot. Aceasta este un fel de repetitie generala a cercetarii propriu-zise, care se realizeaza pe un
numar redus de unitati sociale, dar similare celor ce vor fi cuprinse în cercetare. Ancheta pilot poate
confirma sau infirma metodologia folosita, ceea ce poate conduce la completarea, modificarea si
adecvarea constructiei teoretice, a celei tehnice, si, la limita, chiar la renuntarea la respectiva
cercetare. De asemenea aceasta dimensioneaza mai exact costurile cercetarii si timpul necesar
realizarii ei.
2.5 Determinarea unitatilor sociale si /sau a populatiei investigate
În cercetarea sociala unitatile care pot constitui surse de date ( în sens de informatii) pot fi
indivizii, grupurile, organizatiile, colectivitatile, societatile. Acest demers presupune trei operatii
metodologice distincte, strâns legate între ele: stabilirea colectivitatii statistice generale, gruparea
unitatilor, a populatiei si alegerea esantioanelor asupra carora urmeaza sa se realizeze investigatia
propriu-zisa. Toata aceasta operatie are ca punct de referinta problema sau problemele psihosociale
care constituie obiectul cercetarii.
2.6 Esantionarea
În orice cercetare, o situatie ideala ar permite studierea întregii populatii care reprezinta obiectul
de studiu al cercetarii. Însa, dar de cele mai multe ori acest lucru este practice imposibil, motiv
pentru care se apeleaza la esantionare. Atunci când colectivitatile studiate sunt de dimensiuni reduse
este posibila studierea totalitatii unitatilor sociale componente sau loturi din populatia respectiva.
Esantionarea consta în selectarea unor unitati primare din populatia existenta, pentru a ajunge la un
grup relativ restrâns cu caracteristici statistice de reprezentativitate. Investigarea întregii populatii
este statistic echivalenta sau cvasiechivalenta cu investigarea unui esantion reprezentativ. Pentru
aceasta trebuie îndeplinite doua conditii:
1. prima conditie a unei bune esantionari este ca esantionul obtinut sa ofere o imagine cât mai exacta
a populatiei din care a fost selectat.
2. fiecare unitate de referinta trebuie sa dispuna de aceiasi probabilitate de a fi selectata.
Esantionarea se bazeaza pe doua teorii statistice, si anume legea numerelor mari si calculul
probabilitatilor. Prima dintre ele fundamenteaza marimea, iar cea de a doua selectia unitatilor.
2.7 Desfasurarea cercetarii pe teren
Aceasta este etapa în care pe esantionul realizat se culeg informatiile cu ajutorul metodelor
preconizate: chestionar, interviu, observatie etc. Aceasta faza presupune si organizarea propriu-zisa
a derularii studiului în teren: fixarea intervalului temporar, repartizarea sarcinilor, instruirea
operatorilor, daca e cazul, asigurarea ritmicitatii colectarii datelor, controlul asupra respectarii
volumului si structurii esantionului, a corectitudinii datelor colectate.
2.8 Prelucrarea informatiilor
Si aceasta etapa la rândul ei cuprinde o serie de operatii care încep cu verificarea datelor
recoltate, cu post codificarea informatiilor daca este cazul, se continua cu realizarea machetei de
prelucrare a informatiilor, dupa care urmeaza prelucrarea propriu-zisa, care difera în functie de
metodele de colectare a datelor. Cele mai multe din prelucrari, mai ales în ancheta pe baza de
chestionar, în sondajele de opinie, în cercetarile de amploare, se face electronic pe baza unor
programe adecvate, cel mai utilizat fiind programul SPSS. În cazul unor cercetari de mai mica
amploare se poate efectua prelucrarea si manual. Astfel, în cercetarile calitative tehnicile de
prelucrare sunt la rândul lor calitative si se realizeaza dupa strategii specifice, adecvate metodei si
posibilitatilor concrete.
2.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare
O data prelucrate informatiile, acestea sunt interpretate, explicate, încheindu-se ciclul prin care s-
a început cercetarea, pe baza lor fiind în primul rând testate ipotezele, dupa care se trece la
formularea unor generalizari de natura sociala sau sociologica, mergând pâna la elaborarea unor
enunturi teoretice. Pe baza analizei datelor se redacteaza raportul de cercetare, care însa trebuie sa
cuprinda si tot parcursul( etapele) studiului întreprins. Aceasta structura a oricarei cercetari sociale,
respectiv etapele ei, poate diferi în forma de la un autor la altul, în sensul ca pot fi sintetizate în doar
trei-patru etape sau, din contra, detailate foarte mult.