1/17/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul unu

oarecare de fier; de pildă: 1 cuarter de grîu = a zentneri*1 de fier. Ce ne

spune această ecuaţie? Ea ne spune că în două obiecte diferite — într-un
cuarter de grîu şi în a zentneri de fier — există un element comun de
aceeaşi mărime. Amîndouă sînt, aşadar, egale cu un al treilea, care în sine
nu este nici primul, nici al doilea. Fiecare din aceste două obiecte, în
măsura în care constituie o valoare de schimb, trebuie deci să poată fi
redus la acest al treilea element.

Un exemplu simplu luat din geometrie ne va ilustra acest fapt.

Pentru a determina şi a compara suprafeţele tuturor figurilor rectilinii,
descompunem aceste figuri în triunghiuri. Triunghiul însuşi este redus la
o expresie cu totul deosebită de aspectul său vizibil — jumătatea
produsului dintre bază şi înălţime. Tot astfel valorile de schimb ale
mărfurilor trebuie să fie reduse la un element comun, din care ele
reprezintă o cantitate mai mare sau mai mică.

Acest element comun nu poate fi o proprietate geometrică, fizică,

chimică sau o altă proprietate naturală a mărfurilor. Proprietăţile lor
corporale sînt luate în consideraţie numai în măsura în care ele fac ca
mărfurile să fie utile, adică să fie valori de întrebuinţare. Pe de altă parte
însă, ceea ce evident caracterizează raportul de schimb al mărfurilor este
tocmai faptul că se face abstracţie de valorile lor de întrebuinţare. În
cadrul acestui raport de schimb, o valoare de întrebuinţare preţuieşte
exact atît cît oricare alta, cu condiţia ca ea să existe în proporţia cuvenită.
Sau, cum spune bătrînul Barboni):

„Un fel de marfă este tot atît de bun ca oricare altul, cu condiţia
ca valorile lor de schimb să fie egale. Nu există nici o diferenţă sau
distincţie între lucruri cu valoare de schimb egală“8).

Ca valori de întrebuinţare, mărfurile sînt în primul rînd de calitate

diferită; ca valori de schimb, ele nu pot avea decît deosebiri cantitative şi
nu conţin deci nici un atom de valoare de întrebuinţare.

Dacă facem abstracţie de valoarea de întrebuinţare a mărfurilor,

acestora nu le mai rămîne decît o singură însuşire: aceea de a fi produse
ale muncii. Dar acum şi produsul muncii capătă cu totul alt aspect. Dacă
facem abstracţie de valoarea sa de întrebuinţare, facem totodată abstracţie
de elementele şi formele corporale care fac din el o valoare de
întrebuinţare. El nu mai este o masă, o casă, un fir de tort sau alt obiect
util. Toate proprietăţile sale care pot fi percepute prin simţuri au dispărut.

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3B2 3/52