Peștera Urșilor

Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de
marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea
aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la
o altitudine de 482 m.

Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și

prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a
dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră
neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o
sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și
obiecte artizanale specifice zonei.

Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima
galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a
doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice.

Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:

 Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor);

 Galeria "Emil Racoviță";
 Galeria "Lumânărilor";
 Sala Lumânărilor;
 Sala Spaghetelor;
 Sala Oaselor.

Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu

nuferi, Mastodontul și Căsuța Piticilor, Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și
ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peșteră este constantă
de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%.

Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" (Ursus spelaeus)

descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La
bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex. elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară
în același loc ca și strămoșii sau predecesorii săi. Mărturie stau numeroasele cimitire
descopertite în peșterile din România (Peștera Bisericuța, Peștera cu Oase).

Peștera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost
deschis artificial prin dinamitarea porțiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a
calcarului (marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din
localitatea Chișcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare.
O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de
speologi amatori "Speodava" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Ștei). Pe baza studiilor
complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul
Țării Crișurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de
protecție. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peștera a fost
deschisă vizitatorilor. Anual peștera este vizitată de peste 200.000 de turiști.

Căi de acces

Se poate ajunge la peșteră cu trenul, pe linia ferată Oradea - Vașcău, până la stația Beiuș sau
Sudrigiu, iar de acolo cu mijloacele de transport în comun; cu mașina accesul este posibil pe
DN 76 Oradea - Deva + DJ 763 Chișcău (14 km). Linia ferată Oradea - Holod - Vașcău este
funcțională și este operată de un operator privat. Accesul se face și auto. Se poate ajunge la
Sudrigiu pe DN 76 Oradea - Deva. De la Oradea sunt autobuze până la Pietroasa. Se coboară
la intersecția de după comuna Buntești și se urmează drumul din dreapta.
Harta principalelor unități de relief în România
 Caracterizarea geografiei fizice a județului Suceava
Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, Bucovina, România.
Localitatea se află în sudul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni).
Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de
vărsarea în Siret.

Localizare
Municipiul Suceava se află în extremitatea nord-estică a României, în Podișul Sucevei,
subdiviziune a Podișului Moldovei, la o altitudine medie de 325 metri. Localitatea se găsește
la intersecția drumurilor europene E85 și E58, la distanțele de 432 km pe șosea și 450 km pe
calea ferată de capitala țării, București.

Municipiul Suceava este reședința și totodată cel mai mare centru urban al județului cu
același nume, fiind localizat în partea central-estică a sa. Localitatea a fost declarată
municipiu în anul 1968, fiind cel mai vechi municipiu dintre cele cinci care se găsesc pe
teritoriul județului Suceava: Suceava (1968), Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc
(1995) și Vatra Dornei (2000). De asemenea, Suceava reprezintă de departe principalul centru
economic, social, politic și cultural al județului.

Teritoriul municipiului Suceava are o suprafață de aproximativ 52 km² și se învecinează cu

următoarele localități: comuna Șcheia (la vest), comuna Moara (la sud-vest), comuna Ipotești
(la sud-est), comuna Ipotești (la sud-est), comuna Adâncata (la nord-est), comuna Mitocu
Dragomirnei (la nord), comuna Pătrăuți (la nord-vest).

Relief
Municipiul Suceava este situat în platforma Suceava-Bosanci, parte componentă a
Podișului Sucevei și care face parte din Podișul Moldovei.

Aspectul caracteristic al reliefului Sucevei este cel al unui vast amfiteatru, cu deschidere spre
valea râului Suceava, cu înălțimea maximă de 435 metri (dealul Țarinca) și cea minimă de
270 metri (în zona albiei râului Suceava).

Relieful din zona orașului și din împrejurimi este foarte variat, cu o fragmentare sub formă
de platouri, coline (cueste) și dealuri (Zamca – 385 metri; Viei – 376 metri; Mănăstirii – 375
metri; Țarinca – 435 metri) separate de văile râurilor și pârâurilor: Suceava, Șcheia, Târgului,
Bogdana, Mitocu și Morii.

Principalele unități de relief din oraș și din zona înconjurătoare, de vârstă cuaternară, pot fi
clasificate în trei mari grupe:

 platourile, larg vălurite, reprezentate prin dealul Zamca și dealul Cetății; cele sub
formă de coline se întâlnesc numai în partea de sud-est a orașului;
  versanții deluviali (circa 25% din suprafață), apăruți ca urmare a dinamicii active a
proceselor geomorfologice (alunecări de teren, eroziuni areolare și liniare), se
întâlnesc mai ales în bazinul superior al văii râului Târgului, pe versanții de vest și
sud-est ai dealului Zamca și pe versantul drept al Sucevei;
 șesurile aluvionare, modelate sub forma unor trepte, au un caracter îmbucat.

Hidrografie
Teritoriul județului Suceava aparține în întregime bazinului hidrografic al Siretului. Râul
Suceava, principala apă curgătoare din perimetrul municipiului cu același nume, creează în
dreptul orașului o albie largă, un culoar de 1,5 km lățime, în cea mai mare parte neinundabil,
ca urmare a măsurilor de îndiguire și protejare a întregului spațiu afectat zonei industriale și
de agrement. De-a lungul timpului, râul Suceava a suferit deplasări succesive către sud și sud-
vest, lăsând în partea opusă vechi albii sub formă de terase.

Râul Suceava primește pe partea dreaptă pâraiele Șcheia și Târgului, cu versanți asimetrici,
iar pe stânga Mitocu, Bogdana și Morii. Apele stătătoare, sunt, în general, puțin răspândite,
ele fiind recente creații artificiale (lacul de acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Fetești,
Moara, Bunești sau Siminicea).

Climă
Din punct de vedere climatic municipiul Suceava se găsește în zona climatului temperat-
continental de dealuri. Există anumite caracteristici ale mediului înconjurător care
influențează clima orașului, precum:

 altitudinea, gradul de fragmentare și de orientare a versanților etc.

 peisajul urban, alcătuit din blocuri cu încălzire centrală, străzi pavate, unități
industriale etc. Acestea au determinat existența unor deosebiri microclimatice între
diferite puncte ale orașului (Centru, Obcini, zona Ițcani-Gară, zona Mănăstirii Zamca,
zonele Burdujeni-Combinat, Burdujeni-Centru și Burdujeni-Sat).

Evoluția vegetației confirmă și ea existența deosebirilor microclimatice dintre diferitele zone

ale orașului, diferența de producere a fenofazelor fiind de:

 două până la trei zile, între Centru și zona Zamca;

 trei până la cinci zile, între Centru și Șcheia;
 două zile, între Centru și dealul Cetății.

Teritoriul orașului Suceava ca și întreg teritoriul României se află sub incidența maselor de
aer care determină anumite caracteristici în inducția fenomenelor meteorologice și climatice.

Floră
În împrejurimile orașului se găsește atât vegetație specifică zonei dealurilor, cât și cea
caracteristică zonei de luncă. Suceava și teritoriul înconjurător aparțin în întregime zonei
pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect
discontinuu. În prezent, din vechiul codru au rămas împădurite doar masivul Dragomirna și
dealul Ciungilor-Ilișești.

Subarboretul acestor păduri este format din lemn câinesc (Ligustrum vulgare), măceș (Rosa
canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna), soc
(Sambucus nigra) etc. Răspândirea în trecut a pădurilor este atestată și de o serie de fitonime
ca: Dumbrăveni, Ipotești, Lisaura, Plopeni, Salcea, Tișăuți și altele.

Vegetația de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcie, răchită, plop, arin)
și ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoșului etc). Pe teritoriul municipiului și în
împrejurimi se găsesc și plante rare, veritabile monumente ale naturii, ocrotite de lege. Astfel,
la circa 9 km de oraș și la 1 km lateral de drumul european E85 se află rezervația floristică
Ponoare unde există dediței (Pulsatilla patens și Pulsatilla montana), rușcuța de primăvară
(Adonis vernalis), frăsinei (Dictamnus albus), stânjenei (Iris coespitosa și Iris sibirica),
bulbuci (Trolius europaeus) etc.

Tot în apropiere de Suceava, la 6 km de oraș, pe teritoriul comunei Moara, se află rezervația

floristică de la Frumoasa, mai mică decât cea de la Ponoare, cu specii asemănătoare, dar și cu
alte plante rare, printre care vinețelele (Centaurea marclialliana). În Parcul Profesor Ioan
Nemeș din centrul orașului, lângă clădirea Muzeului de Științele Naturii, se află un exemplar
de fag roșu (Fagus sylvatica v. antropurpurea).

Pătura erbacee specifică zonei cuprinde în special pirul (Agropyron brandzae) și iarba grasă
(Portulaca oleracea). De asemenea, se bucură de condiții bune de dezvoltare cerealele,
plantele tehnice și legumele. În lunca Sucevei există o zonă cu sere, care ocupă o suprafață
destul de însemnată, iar pe versanții dealurilor din împrejurimi se află de livezi cu pomi
fructiferi.

Faună
Diversitatea condițiilor fizico-geografice din zonă se reflectă și în cadrul lumii animale prin
varietatea de mamifere, mai ales ierbivore, precum și prin numeroasele păsări.

În pădurea de la Pătrăuți trăiește o colonie de cerbi (Cervus elaphus), iar în cea de la

Mihoveni sunt mulți fazani (Phasianus colchicus). Interes cinegetic în zonă mai prezintă
iepurele (Lepus europaeus), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes) și
mistrețul (Sus scrofa), care populează pădurile din apropiere.

Dintre păsări predomină grangurul (Oriolus oriolus), botgrosul (Coccothraustes

coccothraustes) și sitarul (Scolopax rusticola).

Apele din zonă sunt populate cu mreană (Barbus jluviatilis), clean (Leuciscus cephalus),
lipan (Thymolus thymolus), scobar (Chonarostoma nasus) și crap (Cyprinus carpio).
Harta principalelor unități de relief în județul Suceava

Podișul Moldovei
 Podișul Moldovei este un podiș situat în părțile de est și nord-est ale României, continuându-
se și dincolo de Prut, în Republica Moldova și Ucraina. Limite acestei forme geografice sunt:

 nord: Prutul superior;

 est: Valea Nistrului (Republica Moldova);
 sud: Câmpia Română, Dunărea și Marea Neagră;
 vest: Culoarul Siretului și Subcarpații Moldovei;

Geneză

În era precambriană-proterozoic, ca urmare a orogenezei baikaliene, apare ca uscat

Platforma Est-Europeană constituită din șisturi cristaline. Aceasta se prelungea în nordul
Podișului Moldovei, coborând în trepte spre Carpații Orientali.

În era mezozoică-cretacic, ca urmare a orogenezei alpine, partea sudică a Podișului Moldovei

suferă un proces lent de scufundare, fiind invadată de apele mării. De-a lungul erelor
mezozoică și neozoică s-au produs regresiuni și transgresiuni repetate care au dus la
depunerea unor straturi groase de roci sedimentare.

Podișul apare ca uscat la sfârșitul erei neozoice și începutul erei cuaternare treptat, de la nord
la sud. În a doua parte a erei cuaternare-holocen, agenții exogeni, în principal apele
curgătoare, au definitivat aspectul actual al Podișului Moldovei.

Petrografie

Peste fundamentul cristalin se găsesc straturi groase de roci sedimentare, depuse de-a lungul
Erelor Mezozoică și Neozoică (calcare, gresii, marne, argile, pietrișuri, nisipuri), înclinate
ușor spre sud-est (în jumătatea de nord) și spre sud (în jumătatea de sud), dar și straturi de
pietre.

Relief

Caracterizare

Podișul Moldovei este cel mai întins podiș din țară, desfășurat aproximativ de la N la S.
Acesta prezintă altitudini diferite în funcție de subunitate: este mai înalt în partea de N-V unde
atinge 500-600 metri. Prezintă altitudini mai joase în N-E (200 metri) iar în partea de sud
altitudinile coboară ușor de la 500 m la 200 m.

Relieful este alcătuit dintr-o alternanță de culmi, depresiuni și culoare orientate spre S-E. În
partea de N-E, relieful este alcătuit din dealuri scunde despărțite de văi largi și joase. În partea
centrală și sudică este un relief de coline joase și o succesiune de dealuri prelungi cu
interfluvii netede. Văile sunt adânci cu versanți înclinați, lărgindu-se spre sud. Pe versanți se
evidențiază intense alunecări de teren.

Clima
 Climatul podișului este fie unul caracteristic dealurilor înalte (Podișul Sucevei), fie unul
specific dealurilor joase (în Câmpia Moldovei și Podișul Bârladului). Temperatura medie
anuală este de 6°–8°C (Podișul Sucevei) și 8°–10°C pe cea mai mare parte. Precipitațiile
medii anuale sunt de 400–500 mm (Câmpia Moldovei, Podișul Bârladului) și 500–800 mm
(Podișul Sucevei). Vânturile specifice sunt crivățul (pe timp de iarnă) și Vântul de Vest (în
partea nordică). Influențele climatice întâlnite sunt cele baltice (în nord) și cele de ariditate pe
cea mai mare întindere.

Subdiviziuni și diviziuni

a. Podișul Sucevei este situat în partea de nord-vest, între granița cu Ucraina la nord (se
prelungește chiar și dincolo de graniță), Câmpia Moldovei (Jijiei) la est și valea râului
Moldova la vest. Acesta cuprinde:

 dealuri: Dragomirnei, Fălticenilor, Ciungi (688 m), Ibănești, Bour, Cozancea, Dealul
Mare.
 depresiuni: Rădăuți, Culoarul Moldovei, Culoarul Siretului.

b. Dealurile Nistrului,

 Podișul Hotin
 Podișul Basarabiei de Nord
 Colinele Nistrului (Colinele dintre Nistru și Răut)

c. Câmpia Moldovei ocupă partea central-nordică, fiind delimitată de Platoul Basarabiei de

Nord (la est), Colinele Nistrului (la est), culmea Bour-Dealul Mare (la vest), Podișul Hotin (la
nord) și Podișul Central Moldovenesc (la sud). Subdiviziunile sunt:

 Câmpia Jijiei (în vest),

 Câmpia Prutului Mijlociu (în centru) și
 Câmpia Răutului (în est)

d. Podișul Central Moldovenesc este situat în partea centrală și de sud a Podișului Moldovei.
Acesta cuprinde:

 Podișul Bârladului (secțiunea din România), care include:

 Colinele Tutovei,
 Dealurile Fălciului,
 Podișul Covurlui.
 depresiuni: Depresiunea Elanului.
 Masivul Codru (secțiunea din Republica Moldova), numit Podișul Moldovei Centrale
care include:
 Dealurile Ciuluc-Soloneț,
 Dealurile Corneștilor,
 Colinele Tigheciului,
 Podișul Basarabiei de Sud (Dealurile Nistrului Inferior),
  Valea Prutului Inferior

e. Câmpia Nistrului Inferior (Câmpia Bugeacului ),

f. Culoarul Siretului, orientat de la nord spre sud constituie o zonă de trecere între Podișul
Bârladului și Subcarpații Moldovei. Acesta este constituit dintr-o succesiune de lunci și
terase.