MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 CUDALBI

PROIECT

DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

NIVEL 4

TEMA: ÎNFIINŢAREA UNEI PLANTAŢII POMICOLE DE MĂR

ÎN CONDIŢII ECOLOGICE IN ZONA CUDALBI

SPECIALIZAREA: TEHNICIAN ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

COORDONATOR PROIECT,
PROF. ING.: ANTON DORU-RELU

ABSOLVENT,
SÎRBU VALENTINA
CLASA a-XII-a A
2018

1
 TEMA LUCRĂRII

ÎNFIINŢAREA UNEI PLANTAŢII POMICOLE DE MĂR

ÎN CONDIŢII ECOLOGICE IN ZONA CUDALBI

2
 CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………………………………..4

Capitolul I - Specificul creşterii şi rodirii mărului

1.1 Particularităţi de creştere………………………………………………………….5

1.2 Tipuri de fructificare………………………………………………………………7
1.3 Particularități de fructificare……………………………………………………...9

Capitolul II - Cerințele mărului față de factorii pedoclimatici

2.1. Cerințele față de temperatură……………………………………………………11

2.2. Cerințele față de apă…………...…………………………………………………11

2.3. Cerințele față de sol………………….……………………………………………12

2.4. Cerințele față de lumină…………………………………………………………..12

Capitolul III-Producerea materialului săditor

3.1. Producerea puieților portaltoi de măr...................................................................13

3.2.1 Altoirea în ochi dormind........................................................................................14

5.2.2 Altoirea sub coajă în cap de altoire.......................................................................16

Soiuri de măr din sortimentul actual..............................................................................17

Capitolul IV - Tehnologia de cultură în pomicultura ecologică...................................18

NORME DE TEHNICĂ SECURITAŢII MUNCII....................................................................20

CONCLUZIE..................................................................................................................................21
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................22

3
 ARGUMENT

Mărul este originar din Asia Centrală şi anume din regiunea de nord-vest a munţilor
Himalaia. Segăseşte în stare spontană în Europa, Asia şi America, formând păsuri întregi de măr
sălbatic dar şi asociat cu alte specii. Mărul a fost luat în cultură cu 1000 de ani înainte de era
noastră fiind cultivat din timpuri străvechi de popoarele Indiei si Chinei. În Europa s-au găsit
urme de mere carbonizate în locuinţele lacustre din Elveţia, care datează de peste 7000 de ani.

Teofrast menţioneză în scrierile sale că mărul era cultivat în Grecia antică, Caucaz şi
Ceimeea, cu aproximativ 2400 de ani înaintea erei nostre. Despre cultura mărului în Europa,
există date din vremea Imperiului Roman.

De pe continentul european cultura mărului a fost introdusă în nordul Africii, în America

de Sud şi de Nord, în Australia şi Noua Zeelandă, în Africa de Sud şi pe insulele învecinate
acestor continente.

Actualmente, mărul se cultivă ca specie de bază in zona climatului temperat, în ambele

emisfere, extinzându-se către nord până la paralela 63 (Finlanda, Suedia şi Norvegia). În
emisfera sudică, cultura mărului este mai dezvoltată în Argentată, Chile, Republica sud-
africană, Australia şi Noua Zeelandă.

În ţara nostră mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existenţa a
numeroase soiuri autohtone de măr şi de unele documente arheologice relevante.

Dacii cunoşteau şi cultivau mărul înainte de cucerirea romană. Începând din secolul al
XVI-lea, numeroase documente scrise vorbesc despre bogăţia şi calitatea merelor din diferite
regiuni ale Ţărilor Române. După primul război Mondial cultura mărului a cunoscut o
dezvoltare mai intense, fiind stimulate de importul a numeroase soiuri valoroase, de producerea
dirijată a materialului săditor înpepiniere şi de posibilităţile bune de valorificare a fructelor.
Principala arie de cultură a mărului în România se situează în regiunile deluroase care
înconjoară Munţii Carpaţi şi Munţii Apuseni, suprapunându-se, în mare parte, pesteyona de
vegetatie a fagului şi stejarului.

4
 I. Specificul creşterii şi rodirii mărului

1.1 Particularităţi de creştere

Mărul creşte sub formă de pom propriu-zis, adică formează un singur trunchi şi o coroană
omogenă. Dimensiunile sistemului radicular şi a părţii aeriene sunt influenţate de mai mulţi
factori, dintre care cei mai importanţi sunt: portaltoiul la altoire, soiul, natura solului,
agrotehnica aplicată în livadă.

Cu toate acestea , marea masă a rădăcinilor merilor altoiți pe diferiţi portaltoi, este
reprezentată în stratul de sol cuprins între 10-80 cm. În ceea ce priveşte răspândirea rădăcinilor
pe orizontală, la măr, acestea depăşesc de 2-2,5 ori proiecţia coroanei. Creşterea rădăcinilor
mărului estea proape continua, în tot cursul anului, dacă temperature solului nu scade sub 0 °C.
Primăvara timpuriu, când temperature depăşeşte 2 °C creştrea rădăcinilor devine evidentă şi se
accelerează pe măsură ce creşte temperatura. În cursul perioadei de vegetaţie, în dinamica
creşterii rădăcinilor se manifestă două maxime: unul în primăvară (mai-iunie) şi altul în toamnă
(august-septembrie); în cazul anumitor portaltoi ritmul maxim de creştere se în registreză
primăvara, înainte de creşterea lăstarilor. Asupra creşterii rădăcinilor are o anumită influenţă şi
soiul, de exemplu la pomii la care frunzele cad foarte târziu toamna, rădăcinile au o creştere mai
puternică în acestă perioadă.

Partea aeriană (habitatul) mărului diferă de la un soi la altul în ceeace priveşte grosimea
trunchiului, forma naturală de creştre a coroanei, tipul ramurilor de rod, unghiurile de
ramificare. Forma coroanei este influenţată de: predominanţa axului, elasticitatea ramurilor, de
mărimea unghiului de intersecţie, vârsta pomului, încarcatura de fructe. Forma naturală a
coroanei, fără intervenţia omului prin tăierea sau dirijării de ramuri, poate fi: sferică (la soiurile
Pătul, Creţesc, Jonathan); sferic turtită (Renet de Canada, Banana de iarnă, Domnesc); turtită
(London pepping); eliptică(Claralb); larg-piramidală (Starking delicious); invers-paramidală
(Parmenauriu, Wagener permit, Renet Bauman).

5
 Ramurile de schelet ale coronei sunt în general puternice şi au unghiuri de ramificare
variabile. De exemplu, ramuri cu unghiuri de ramificare mare se întâlnesc la soiurile Domneşti,
Frumos galben, iar ramuri cu unghiuri mici, la soiurile Golden delicious, Red delicious.

Ritmul de creştere al ramurilor este mai mare în perioada de tinereţe a pomilor şi scade pe
măsura înaintării învârstă. La pomii tineri, lungimea lăstarilor de prelungire a ramurilor de
schelet numiţi şi “lăstari indicatori”, trebuie să fie curinsă între 60-80 cm. La pomi aflaţi in
procesul de rodire, lungimea lăstarilor indicatori trebuie să aibă valori de 20-40 cm (în funcţie de
vigoare soiului). Dacă în acestă perioadă lungimea lăstarilor indicatori este doar 10-15 cm,
înseamnă că s-a instalat un dezechilibru între creştere şi rodire şi se va instala alternanţa de
rodire cunoscută şi sub numele de rodire neregulată a pomilor.

6
 1.2 Tipuri de fructificare

La măr există patru tipuri de fructificare. Acestea se deosebesc prin volumul zonei
productive,prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn de vârste diferite, prin unghiul de
ramificare și prin evoluția zonei productive în coroană.
Tipul I –este caracteristic soiurilor denumite spur și are următoarele particularități:
- Număr redus de ramificații și deci o zonă productivă redusă;
- Zona productivă se află situată în centrul coroanei , că urmare șarpantele nu se
degarnisesc;
- Lăstarii au internoduri scurte, cu un număr mai mare de frunze pe 1 m de lăstar
deci o suprafață mare de fotosinteză;
- În treimea bazală a șarpantelor se manifestă tendința de a emite creșteri noi.
Soiurile cu acest tip de sunt: Starkrimson, Wagerner premiat, Goldenspur, Yellowspur.

Tipul II – are următoarele particularități:

- Zona productivă este mai mare comparativ cu tipul I, și este mai depărtată de
șarpante;
- Ramuri de rod sunt scurte;
- Intersecția șarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri mari și nu există pericol de
dezbinare a acestora;
- Se manifestă o evidentă tendință de dominanță a axului central.
Exemple de soiuri cu acest tip de fructificare: „ Parmen auriu” , „ Frumos de Boskoop” ,
„ Renet de Canada”.

Tipul III – mai este denumit și standard, de caracterizează prin:

- Ramificare puternică și un volum mare al zonei productive;

- Predomină, că ramuri de rod, nuielușele și mlădițele care sunt situație pe
semischelet tânăr de 2-3 ani;
- Zona productivă se deplasează spre exteriorul coronei, șarpantele de degarnisesc iar
ramurile de semischelet se aplecă sub greutatea fructelor;
- Există un echilibru între creșterea axului și ramificare iar coroanelor pomilor
capătă forma de trunchi de con.
7
 Exemple de soiuri cu acest tip de fructificare : „Jonathan” , „ Goldenspur delicious” ,
„Starking delicious”, „James Grieve” , „Richared”.
Tipul IV – este întâlnit la puține soiuri de măr: „Frumusețea Romei” , „Candil Sinap” ,
caracterizându-se prin:
- Ramificații numeroase și lungi, iar volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă
este mare;
- Ramificațiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor și dau un aspect
„ plângător” , iar coroană are o formă cilindrică.
- Ramurile de rod sunt nuielușele și mlădițele formate pe lemn tânăr.

Ramurile roditoare ale mărului sunt de 2 feluri:

a) Ramuri de rod în devenire sau neflorifere (pinteni și amice) care trec unul sau mai
mulți ani printr-o fază vegetativă;
b) Ramuri de rod propriu-zise sau florifere, purtătoare de muguri de rod ( țepușe,
nuielușe și mlădițe).

1.3 Particularități de fructificare

8
 În ceea ce privește intrarea pe rod, mărul este o specie mai puțin precoce comparativ cu
sâmburoasele. Începutul fructificării este în funcție de portaltoi, soi și agrotehnica aplicată
(lucrările solului, fertilizare, irigare și nu în ultimul rând tăierile). Din acest punct de vedere se
disting 3 grupe de soiuri:

1. Soiuri foarte precoce: - când sunt altoite pe portaltoi viguroși (măr franc, măr
sălbatic) intră pe rod la 4-5 ani după plantare, iar când sunt altoite pe portaltoi de vigoare
mijlocie, submijlocie și slabă (M IV; M 26, MM 106; MM 104; M9, M 27), intră pe rod foarte
timpuriu și anume din anul 2 sau 3 după plantare. Din această grupă fac parte următoarele
soiuri: Goldenspur delicious, Wellspur, Wagerner premiat, Starkrimson, Parmen auriu,
Jonathan, London pepping, Clar alb.
2. Soiuri precoce – când sunt altoite pe portaltoi viguroși, intră pe rod la 6-7 ani după
plantare, iar pe portaltoi cu vigoare mijlocie și slabă la 3-5 ani. Din această grupă fac parte
soiurile: Părul, Crețesc, Frumos de Boskoop, Starking delicious.
3. Soiuri tardive – care intră pe rod la 8-10 ani după plantare în cazul altoirii pe
portaltoi viguroși și la 6-7 ani când sunt altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Din această
grupă fac parte: Domnesc, Șovari, Gravenstein (soiuri din vechiul sortiment cu răspândire mică)

Dacă în perioada de tinerețe de aplică tăiere severe, intrarea pe rod a pomilor întârzie cu
cel puțin 2-3 ani.

Nivelul producției în primii ani de fructificare este determinat, în primul rând de însușirea
soiului de a diferenția muguri floriferi chiar în anul formării ramurilor de rod. Unde soiuri
diferențiază foarte mulți muguri altele diferențiază muguri de 2-4 ani.

Astfel, pomii altoiți pe portaltoi viguroși (măr sălbatic, măr franc) au o durată mare de
viață 60-80 ani și uneori peste 100 de ani.

Cei altoiți pe portaltoi de vigoare mijlocie trăiesc 35-40 de ani, iar cei altoiți pe portaltoi de
vigoare slabă nu trăiesc mai mult de 23-30 de ani.

În ceea ce privește influența soiului asupra duratei de viață, de-a constatat că există soiuri:

9
 - Longevive: Domnesc, Crețesc, Părul, Frumos de Boskoop;
- Cu durată medie: Jonathan, Parmen auriu, London pepping;
- Cu durată scurtă: Wagerner premiat, Clar alb, Astrahan alb.

Epoca de maturare a merelor

În funcție de perioada când ajung la maturare, soiurile de măr de grupează astfel:

- Soiuri de vară
- Soiuri de toamnă
- Soiuri de iarnă
 Soiurile de vară – ajung la maturitate începând de la sfârșitul lunii iunie și până în a
doua decadă a lunii august.
Ele de pot consuma și au calități organoleptice bune chiar în momentul recoltării. Pot fi
păstrate în condiții obișnuite până la 2 săptămâni, iar în depozite frigorifice până la 30 zile.
Pentru a rezista mai bine la transport și a de păstra mai bine, se recomandă recoltarea lor cu 10-
12 zile înaintea maturități depline.
 Soiurile de toamnă – ajung la maturitate de recoltare începând cu ultima decadă a
lunii august, până la sfârșitul lunii septembrie. În condiții de atmosferă obișnuită, ele pot fi
păstrate 2-4 săptămâni, iar în depozite frigorifice rezistă bine 60-90 zile.
 Soiurile de iarnă – ajung la maturitate de recoltare în luna octombrie. În momentul
recoltării, unele soiuri de iarnă (Frumos de Boskoop, Crețesc, Renet de Canada, London
pepping) au fructele astringente acide, verzi, lipsite de aspect comercial. Ele își definitivează
calitățile gustative abia după 2-3 luni de păstrare. La alte soiuri datorită conținutului mai scăzut
în acizi ( Goldenspur delicious, Starking delicious și descendenți acestora) sau pulpei mai fragede
și mai suculente (Jonathan), fructele devin bune pentru consum la 2-3 săptămâni de la recoltare.

10
 II. Cerințele mărului față de factorii pedoclimatici

În vederea asigurării condițiilor optime de creștere și fructificare, pomicultorul trebuie să

țină cont de cerințele acestei specii față de factorii pedoclimatici.
2.1. Cerințele față de temperatură sunt cele mai importante, deoarece parcurgerea
tuturor fenofazelor de creștere și fructificare depinde de temperatură. Mărul este o specie fără
pretenții ridicate față de căldură. Crește și rodește mai bine în regiuni cu temperatura medie
anuală de 8-10°C, iar majoritatea regiunilor din țara noastră sunt întrunite cerințele de
temperatură în vederea bunei desfășurări a creșterii și fructificării, cu excepția zonelor montane
și intracarpatice. Limitele de rezistență sunt iarna în jurul a -30°C, în funcție de soi sau grupe de
soiuri, iar vara până la +40°C; în afara acestor limite pot fi înregistrate daune majore.
Pragul biologic pentru pornirea în vegetație a mugurilor floriferi la măr este de 8°C, însă
deshidratarea în masă a florilor începe numai după ce temperatura medie a aerului depășește
10°C. După Childers, polenul mărului nu germinează sub 5°C, la 10°C de observă un început de
germinare, iar optimul termic pentru germinare de realizează la temperaturi cuprinse între 21-
27°C.
Cerințele mărului față de temperatură diferă, însă, de la un grup de soiuri la altul: unele
soiuri au pretenții mai mici și pot da rezultate mai bune în condiții în care de la înflorire până la
coacerea fructelor de realizează o temperatură medie de 12-13°C(soiuri de vară); altele, necesită
o temperatură medie de 18°C pe parcursul perioadei de vegetație.

2.2. Cerințele față de apă.

În cultura mărului, acest factor este deosebit de important. Mărul de situează printre cele
mai pretențioase specii pomicole atât față de umiditate din sol cât și de cea atmosferică.

Cultura mărului reușește în condițiile în care apa din sol de menține la un nivel de
aproximativ 50-70% din capacitatea totală. Dacă apa din sol este în exces (peste 70% din
capacitatea totală) rădăcinile pomilor nu-și mai pot îndeplini funcția de respirație și că urmare
de asfixiază. Pe solurile cu multă apă, de obțin fructe mari, cu pulpa afânată, cu mediocru și cu
durată de păstrare foarte scurtă.

11
 S-a constat că mărul este foarte sensibil la stagnare apei in sol și nu rezistă mai mult de 10-
14 zile în perioada de repaus și de 4-5 zile în timpul perioadei de vegetație.

2.3. Cerințele față de sol.

Mărul crește și fructifică bine pe diferite tipuri de sol, însă recoltele cele mai mari de obțin
pe solurile fertile, luto-argiluase, și luto-argiluase.

Solurile liste de structură, slab aerate, cu exces de umiditate permanent sau pe perioade
mai lungi, precum și cele relativ reci, sunt necorespunzătoare pentru cultura mărului, ducând la
o vegetație necorespunzătoare a pomilor și chiar la asfixierea rădăcinilor. Sunt corespunzătoare
solurile în care pânza de apă freatică este sub 2,5 m, iar pentru portaltoi vegetativi cu
înrădăcinare superficială să nu se ridice la mai puțin de 1,2-1,5 m față de suprafața solului în
perioadele ploioase.

Cerințele Mărului față de sol sunt diferite și de la un soi la altul. Astfel, unele
soiuri( Frumos de Boskoop, Renet de Canada) preferă soiurile mai grele, care rețin mai bine apa
pe tot parcursul anului; ele suportă cu greu seceta. Alte soiuri, dimpotrivă, tolerează cu greu
solurile umede, pe care formează cloroză (Deliciosul roșu și descendenți lui).

2.4. Cerințele față de lumină

Sunt moderate și sunt satisfăcute pe întreg teritoriul țării noastre. Mărul este pretențios
doar în culturi superintensive unei dimensiunea pomilor necesită mai multă lumină. Trebuie
retinut faptul că o luminare mai bună a frunzelor și fructelor asigură o colorație mai atrăgătoare
a acestora din urmă și deci o valoare comercială mai ridicată. Acest lucru trebuie avut în vedere
la stabilirea distanțelor optime de plantare și formarea unor tipuri de coroane, potrivit
particularităților fiecărui soi, astfel încât toate organele să fie expuse la soare aproape tot timpul
zilei. Sunt bine luminate coroanele apatizate, orientate pe direcția nord-sud. Lumina are un rol
esențial în formarea pigmenților în ultimele patru săptămâni înainte de recoltare. Din această
cauză, tăierea în verde favorizează colorarea fructelor în regiuni cu toamneităierea în verde
favorizează colorarea fructelor în regiuni cu toamne însorite. însorite

12
 III. Producerea materialului săditor

3.1. Producerea puieților portaltoi de măr

Puieții portaltoi pot fi obținut prin semănat în școala de puieți sau la ghivece.

Fructele de măr se recoltează de la soiurile de toamna sau iarna, atunci când semințele lor
capătă culoarea brună atunci când semințele lor capătă culoarea brună-cafenie. Merele se
zdrobesc cu ajutorul unor valțuri sau li se extrage Casa semințelor cu ajutorul unui dispozitiv
special sau chiar cu cuțitul. Este important de știut că semințele trebuie extrase din fructe înainte
ca pulpa acestora să intre în fermentație sau să putrezească, deoarece se distruge puterea
germinativă a semințelor.

Fructele zdrobite se trec prin zdrobitor, se pun în butoaie cu apă, se agită sau se frământă
cu mâna. După limpeziri repetate, resturile se ridică a suprafața apei, se elimină odată cu apa,
iar semințele rămân la fundul vasului, unde sunt luate și puse la uscat, pe site, în straturi subțiri
(0,1-1 cm), în locuri umbrite și aerisite.

Stratificarea semințelor. Pentru a germina, semințele trebuie să treacă pentru o perioada

de postmaturare, care are loc în timpul stratificării.

Semințele se amestecă cu trei părți nisip, turba sau perlit, se așează în lăzi cu fundul
perforat și se pun în șanțuri adânci de 50 cm căptușite cu plasă de sârmă cu ochiuri mici Pentru
a preveni atacul șoarecilor. Nisipul folosit la stratificare trebuie să fie grosier, fără argilă sau alte
impurități, potrivit de umed.

Pe parcursul iernii, periodic, se controlează semințele stratificate, desfăcându-se lăzile

pentru a observa gradul de umiditate al nisipului, prezența sau absența mucegaiului, dacă
semințele au încolțit. Se consideră o stratificare corespunzătoare dacă până la momentul
semănatului au început să germineze maxim 10-15% seminte iar embrionul nu se alungi mai
mult de 1-2 mm.

Pregătirea terenului pentru semănat se face până anul anterior, în perioada iulie-
septembrie. Se administrează gunoi de grajd 20 t/ha. Înainte de semănat, terenul se mărunțește
și nivelează.

13
 Epoca de semănat. Având o perioadă de postmărunțire scurtă (60-100), semințele de măr,
se seamănă primăvara devreme – februarie-martie, când temperatura solului nu depășește 2°C
și solul are umiditate suficientă pentru a asigura condiții bune de încolțire și răsărire.

Semănatul școala de puieți. Semințele se scot de la stratificat, se separa de nisip cu ajutorul

unor site și se verificăm starea de sănătate. Semănatul se poate face manual sau mecanizat.
Semănatul se poate face un rânduri simple distanțate la 40-60cm, sau in benzi de câte 2 rânduri
la distanța de 10-15 cm între rânduri și 70-80 cm între benzi.

Lucrările de îngrijire la școala de puieți. Pe măsură ce apar buruienile, pe tot parcursul

perioadei de vegetație se impune depărtarea acestora menținându-seÎn permanență terenul
curat de buruieni. Acesta se realizează prin efectuarea a 6-8 prașile în cursul perioadei de
vegetație. Raritul puieților pe rând este o lucrare obligatorie și se face când aceștia au 3-4 frunze
adevărate, la o distanță de 3 cm, eliminându-se puieții debili.

Altoirea speciilor pomicole în pepinieră se poate realiza prin două metode și anume: cu
mugure (ochi) și cu ramură detașată. Vom prezenta în cele ce urmează, două dintre cele mai
simple și mai folosite metode de altoire.

3.2.1 Altoirea în ochi dormind

Această metodă de altoire este cel mai frecvent întâlnită în producție. Denumire a indică
principalele caracteristici: altoiul este un mugure (ochi) vegetativ cu dezvoltarea normală, însoțit
de o porțiune de petrol de frunză de 10 mm, care după altoire rămânere repaus (dormind) până
primăvara următoare. Portaltoiul este un puiet, un butaș sau o marcotă înrădăcinată. Se
practică atât în pepinieră, pentru înmulțirea soiurilor valoroase de, dar și în plantații tinere
pentru realtoirea soiurilor slab productive.

Pentru reușita altoire în ochi dormind este necesară ca se va portaltoilor să fii activă,
pentru a se desprinde coajă, iar mugurii altoi să fi complet dezvoltați. Ce este condiții se
realizează în a doua jumătate a verii, începând de la sfârșitul lunii iulie până la începutul lunii
septembrie.

Lucrări de pregătire a altoirii. Cu 2-3 săptămâni înainte de momentul altoirii, se udă puieții
portaltoi pentru a activa circulația sevei.

14
 Ziua altoirii:

 Se îndepărtează toate ramurile laterale de la baza puieților portaltoi pe o porțiune

de 15-20 cm de la colet în sus;
 Semnătura pământul adunat în jurul coletului cu ocazia prașilelor sau rămas din
mușuroiul făcut de la plantare;
 Se șterge coaja portaltoiului cu o cârpă de bumbac, pentru a îndepărta pământul
sau graunciori de nisip care strică tăișul briceagului.
Pregătirea altoiului.
Altoiul se recoltează din sol născut din pomi aflați în plină producție, viguroși, cu fructe
cele mai mari și de buna calitate. De la aceeași pomi se recoltează lăstar crescuți în aceeași vară,
de grosimea unui creion, lignificați și cu muguri bine dezvoltați. Cei mai buni lăstari situați în
părțile mai luminate ale coroanei. Imediat după recoltarea din coroană se înlătură frunzele de pe
lăstari, lăsânduse o porțiune pețiol lungă de cca. 1cm. Îndepărtarea frunzelor se face cu scopul
de evitat pierderea apei prin transpirație. Îndepărtarea frunzelor se face cu scopul de a evita
pierderea apei prin transpirație. Se mai îndepărtează vârful nelignificat el lăstarului și porțiunea
bazală, unde sunt situați mugurii dorminzi.

15
 Pregătirea portaltoiului și altoirea propriu-zisă

Se alege o zonă cu coajă foarte netedă, în apropierea coletului, apoi cu lama briceagului se
taie coaja în forma literei T compusă dintr-o secțiune transversală de 1 cm și una longitudinală
de 3-3,5 cm. Pentru aceasta, briceagul de altoit (forte bine ascuțit) este ținut între degetul mare
și celelalte degete, în afară de arătător, care rămâne întins pe muchia lamei. Se așeză lama
briceagului transversal pe portaltoi, apăsând și deplasând foarte puțin briceagul. Miscandu-l în
stânga și în dreapta de obține tăietura transversală în coajă.

Pentru incizia longitudinală de așeză vârful tăișului la 3-3,5 cm sub tăietură transversală și
la jumătatea acesteia, trage în sus până la tăietura transversală. Înainte de a termina tăietura, se
răsucește tăișul briceagului puțin în stânga și în dreapta, pentru a dezlipi marginile coji în
punctul de întretăiere a celor două incizii.

Mugurele altoi trebuie însoțit de o porțiune de coajă, lungă de 3-3,5 cm. Pe partea
interioară a coji trebuie să rămână o porțiune de lemn numai de lemn numai în dreptul
mugurelui . Urmează legarea cu rafie sau cu bandă de policlorvinil confecționate special.
Controlul prinderii la altoire se face după 12-14 zile. Dacă porțiunea de pețiol care a însoțit
ochiula căzut sau când este atinsă cade imediat, iar mugurele altoi și coaja sunt verzi și
turgescente, înseamnă că altoiul este prins.

16
 3.2.2 Altoirea sub coajă în cap de altoire

Altoirea sub coajă, în cap de altoire, este una dintre metodele de altoire cu ramură
detașată, mult folosite pentru înmulțirea mărului și prezintă două variante:

A. Altaltoirea simplă
Această metodă se utilizează pentru altoirea portaltoilor al căror diametru la punctul de
altoire este de 2-6 și chiar mai mare.
Altoirea sub coajă este foarte ușor de executat, prinderea la altoire este foarte mare, însă
altoiul pot fi ușor dezbinați de către vânt dacă nu se iau măsuri de protecție.
B. Această metodă de altoire de utilizează în în aceeași cazul ca al doilea sub coadă
simplă și în aceeași epocă. Portaltoiul se pregătește la fel ca în cazul precedent. Deosebiri față de
altoirea sub coaja simplă constă numai în modul de pregătire al altoiului. De fapt, și pregătirea
altoiului până la un punct de face la fel, adică până la obținerea penei de la baza altoiului. Mai
departe se opri mărește extinderea suprafeței de contact între zona generatoare altoiului și a
portaltoiului, în scopul hrănirii procesului de calustrare și sudare.

17
 Soiuri de măr din sortimentul actual

Soiuri de vară

Aromat de vară: Pom de vigoare mijlocie, o coroană de deasă. Pulpa este alb-gălbuie, dulce
acrișoară, plăcut aromată, bună pentru masă.

Melba: Pomul este viguros, cu coroană sferic-ovală. Fructele sunt mijlocii, sferic-turtite.

Remus: Pomul este semiviguros, cu coroană globuloasă și rodește pe țepușe și nuielușe.

Manea Grieve: Pomul este viguros, rodește atâta pe ramuri scurte cât și pe ramuri largi.

Soiuri de toamnă

Frumos de Voinești: Pomul are vigoare mijlocie-mare cu o coroană deasă. Pulpa este
gălbuie, suculentă fină, dulce și armonios de acidulată.

Pionier: Pomul de vigoare mijlocie, rodește pe ramuri scurte, este productiv și rezistent la
rapăn.

Fălticeni:Soi obținut la Fălticeni prin polenizarea liberă a soiului Jonathan.

Soiuri de iarnă

Delicios Auriu: Pomul de vigoare mijlocie, rodește pe ramuri largi mult ramificate

Jonathan: Pomul de vigoare mijlocie, rodește mai ales pe ramuri lungi. Pulpa alb-gălbuie,
suculentă, dulce, prezintă o aromă foarte intensă.

Starkrimson: Acest soi provine dintr-o variație mugurală a soiului Starking.

Priam: Este un soi rezistent la rapăn, cu pomi de vigoare mijlocie, sau chiar mică, cu
fructificare pe ramuri scurte.

18
 IV. Tehnologia de cultură în pomicultura ecologică

Sisteme de întreținere a solului în livezi

În livezi pot fi aplicate următoarele sisteme de întreținere a solului:

 Ogorul negru curat sau ocupat în a doua jumătate a verii cu vegetație natural și cu
plante cu îngrășământ verde;
 În ierbarea artificială solului pe toată suprafața sau parțial când sub protecția
coronelor, individual sau în benzi, solul se menține curat cu vegetație, cu scoaterea
mesei cosite din livadă ori lăsarea ei pe sol sub formă de mulci;
 Cultura asociată a plantelor agroalimentară și furajerere partizate în livezi pe interval
între randurile de pomi.

Indiferent de sistemul de întreținere aplicat, solul plantațiilor pomicole suferă modificări

multiple care În funcție de elementele sistemului pot fi produse atat în sens depresiv pentru
fertilitatea sa (tasarea, stricarea culture, humusului, eroziune) sauînsens de sporire a
fertilității (creșterea materiei organice și a fondului de elemente nutritive, prevenirea
eroziunii și a proceselor de degradare a structurii).

Fertilizarea solului

Pomicultura ecologică utilizeză ca materii fertilizante compuși organic sau minerali care
conțin substanțe nutritive, sub forme relative îndepărtate de formele a similabile direct de
către plante.În pomicultura ecologică ”fertilizarea„ nu se realizeză direct pentru planta Și
pentru mobilizarea complexului microbiologic din sol, în vederea eliberării prin procese
biologice a elementelor nutritive, pe care plantele trebuiesă le aibă la dispoziție pe
parcursul perioadei de vegetație. În general se poatea precia că fertilizarea pomicultura
ecologică ca factor de menținere a solului într-o stare de nutriție optimă, se bazeză pe
următoarele amendamente fertilizanți: amendamente organice produse în fermă: gunoi de
grajd compostat la suprafață sau în platformă;resturiv egetale ale culturilor; îngrașămite
verzi ; paiele utilizate ca mulci; compost obținut din reziduri organice nepoluate produse în
fermă sau din exterior.

19
 NORME DE TEHNICĂ SECURITAŢII MUNCII.

La lucrările de săpat, prăşit, cosit iarba, ce se execută în livezi, se vor asigura cazmale,
lopeţi, coase şi alte unelte bine ascuţite, cu cozi drepte, rotunde şi netede, pentru a uşura
munca şi a nu provoca bătături în palme.
Pentru ca efortul lucrătorilor în timpul săpăturilor să fie uşurat, hârleţele vor avea
călcătoare prelungite.
Foarfecele de tuns iarba să fie bine ascuţite, mânerele lor să fie flexibile, iar porţiunea de care
se prinde mâna trebuie să fie rotundă şi şlefuită, pentru a nu produce răni.
Toate uneltele şi sculele de tăiat, săpat, prăşit se vor curăţa obligatoriu după executarea
lucrărilor şi se vor păstra în magazie, în anumite camere sau lăzi, pentru prevenirea rănirii
din neatenţie.
În livezile în care se folosesc pluguri şi prășitori cu tracţiune animală, pentru efectuarea
lucrărilor se vor desemna persoane care cunosc animalele şi ştiu să le conducă. Se interzice
folosirea animalelor retive la acest fel de munci.
Dacă la efectuarea unor anumite lucrări este necesar să se folosească stropitori de mână,
acestea trebuie să aibă capacităţi diferite, de la 3 la 12 litri, pentru a uşura munca
lucrătorilor.
Înainte de a începe tăierile în livezi, persoanele neexperimentate vor fi instruite în ceea
ce priveşte rezistenţa la greutate a ramurilor.
La lucrările de întreţinere şi la recoltare se vor folosi scări duble construite din materiale
rezistente, prevăzute cu armături la ambele extremităţi şi limitatoare de deschidere.
Personalul care va folosi scări este obligat să verifice mai întâi aşezarea şi stabilitatea. Atunci
când poartă cu sine unelte sau scule ascuţite se vor lua măsuri suplimentare de protecţie.
În cazul unei căderi accidentale, înainte ca dezechilibrarea completă să se fi produs, lucrătorul
este obligat să arunce la distanţă sculele tăioase cu care lucrează.
Nu se vor recolta fructe în livezi pe timp nefavorabil, existând pericolul electrocutării
datorate descărcărilor electrice din atmosferă (trăsnete). Adăpostirea în livezi pe timp
nefavorabil se face prin îndepărtarea uneltelor de metal din jur, cu scopul evitării
electrocutării.

20
 CONCLUZIE

Având în vedere lecțiile prezentate mai sus, acestea m-au ajutat în a deveni un
priceput pomicultor în ceea ce privește înființarea unei plantații pomicole de
măr în condiții ecologice.
În primul rând, în grădini, terenurile se poat pregăti doar prin săparea unei
gropi mari( 1,0m x 0,8) în care pomii să găsească condiții bune de dezvoltare în
primii ani de viață.
Un alt lucru foarte important la plantarea mărului este de a fertiliza foarte
bine solul cu gunoi de grajd. Plantarea am făcut-o toamna după căderea
frunzelor și până la venirea gerului. După fasonarea rădăcinilor se face pentru
împrospătarea secțiunii la rădăcinile schelet mai groase de 3-4 mm , scurtarea
rădăcinilor cu diametru între 4 mm și 10 mm. Pomii se plantează în așa fel încât
punctul de altoire să rămână la nivelul solului, după plantare.
Următorul pas este mocirlirea rădăcinilor care constă în scufundarea
repetată a rădăcinilor pomilor intr-un în amestec alcătuit din părți egale de
balegă proaspătă de vită, pământ și apă.
În al doilea rând, pentru livezile intensive, pe terenul pregătit se sapă gropi de
30 cm x30cm x 30cm, fiecare dimensiune putând fi mărită cu până la 10 cm, în
funcție de vigoarea pomului. Următoarea lucrare pe care am efectuat o alături
de alți muncitori a fost aceea de a ține de pom iar altul a tras pământ în groapă
în așa fel încât acesta să pătrundă bine printre rădăcinile pomului, după care
am călcat bine. Apoi pământul se udă cu 5-8 l apa.
La sfârșit se face o mic mușuroi în jurul pomului.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Amzăr Valentin, Branişte N. – Cultura mărului, Editura Geea, 2000

2. Baldini E. Şi colab. – “ Frutticoltura, Editura EDAGRICOLE 2002.
3. Chira A., Chira Lenuţa, Mateescu Fl. – Pomi fructiferii – lucrări de înfiinţare şi
întreţinere a plantaţiilor. Editura M.A.S.T. 2000.
4. Lupescu Fl. – Cultura mărului. Editura Agro-Silvică Bucureşti – 1986
5. Ghena N., Braniște N. – Cultura specială a pomilor Editura M.A.S.T. 2000.
6. Mihăescu Gr. –Ghid pentru meseria de pomicultorul. Editura CERES – 1986
7. Miliții I., Glodeanu I., - Forme de coroane pentru pomii de lângă casă Edi CERES ,
1986
8. Popescu M. Și colab. – Pomicultura ( generală și specială) Editura Didactică și
pedagogică București 1992
9. http://www.hortinform.ro/picts/pomi/mar/cultura-marului-livada-mar.jpg
10. http://paimage.radio.gov.pk/20180329/1522324737.jpg
11. https://www.agro.basf.ro/agroportal/ro/media/migrated/imagini_articole/articol_hol
istic_cultura_marului/infiintare-plantatie-mar_w530.jpg
12. https://www.google.ro/search?
biw=1280&bih=933&tbm=isch&sa=1&ei=22L9WoaOGIO26AS34ay4DA&q=altoire
a&oq=altoirea&gs_l=img.3..0l10.43823.46809.0.48580.8.7.0.1.1.0.145.856.1j6.7.0....0.
..1c.1.64.img..0.8.851...0i67k1.0.ZwXRJ9VDcqk#imgrc=G5Q0N0FhLBtD2M:
13. https://www.google.ro/search?
biw=1280&bih=933&tbm=isch&sa=1&ei=22L9WoaOGIO26AS34ay4DA&q=altoire
a&oq=altoirea&gs_l=img.3..0l10.43823.46809.0.48580.8.7.0.1.1.0.145.856.1j6.7.0....0.

22
..1c.1.64.img..0.8.851...0i67k1.0.ZwXRJ9VDcqk#imgdii=G0VEH1MBbPdhrM:&im
grc=G5Q0N0FhLBtD2M:

23