LP NR 8 - TRATAMENTUL KINETIC IN PARAPLEGIE

Lezarea măduvei spinării în funcţie de nivelul la care se produce

determină paralizia membrului inferior, tulburări de sensibilitate, tulburări
sfincteriene. Toate aceste 3 sindroame într-o mare varietate clinică sub raportul
intensităţii fenomenelor.
De la formele grave ca urmare a întreruperii medulare rezultă parapareze
frustre (parapareza dispare treptat în urma tratamentului kinetic). Paraplegia
poate apărea atât prin lezarea fascicolului piramidal (în leziunea de neuron
motor central; cât şi prin lezarea neuronului motor periferic).
Paraplegia poate fi flască sau spastică.
Etiologia este multiplă.
Paraplegia reprezintă examenul cel mai complet pe care-l susţine un
kinetoterapeut în faţa unui pacient căci trebuie sa dea dovadă nu numai de
cunoştinţe teoretice şi practice solide, ci şi de răbdare şi bunăvoinţă.
În perioada de recuperare se descriu 4 stadii:
STADIUL 1 (perioada de şoc medular) căci deficitul este total şi se pun
probleme de asistenţă medicală (evitarea escarelor, tromboemboliilor,
asigurarea drenajului bronşic).
Din punct de vedere al kinetoterapiei se indică realizarea unei posturi ale
corpului şi membrelor inferioare şi efectuarea din 2-2h a unor mişcări pasive
ample ale tuturor segmentelor membrelor.
STADIUL 2 (perioada de independenţă la pat) când se începe intensiv
programul de recuperare la pat sau la sala de gimnastică. Are drept obiectiv
redobândirea poziţiei în şezând.
STADIUL 3 (de independenţă în scaunul cu rotile) urmăreşte pregătirea
bolnavului pentru recâştigarea ortostatismului şi mersului.
STADIUL 4 (de reeducare a mersuiui): la început protezat, iar apoi
deplasare fără sprijin.
 Obiective generale:
1. reeducarea vezicii şi intestinului
2. reeducarea motorie
3. reeducarea sensibilităţii.

1 . Deşi de importanta maximă este de domeniul cadrelor medicale.

2. Se începe cu evaluarea funcţională şi este de preferat sa nu ne limităm
la caracterizarea grupelor musculare prin cele 5 grade, ci se va exprima şi
cantitatea, adică ce greutate în kg. poate fi deplasată. Prin această evaluare se va
evalua şi gradul de spasticitate sau hipotonie, se va urmări poziţia spontană a
segmentelor, amplitudinea pasivă de mobilizare articulară. Evaluarea se va
efectua săptămânal, iar programul de recuperare se va stabili după fiecare
testare.
RECUPERAREA PARAPLEGICULUI LA PAT

Reeducarea la pat se practică în primele 2 stadii şi implică:

Mobilizări pasive ale segmentelor paralizate pentru menţinerea unei bune
circulaţii sanguine la acest nivel, pentru prevenirea anchilozelor articulare,
retracturi musculo-tendinoase, prevenirea poziţiilor vicioase. Aceste mişcări
pasive se execută localizat, articulaţie după articulaţie pe toată amplitudinea
posibilă cu blândeţe şi progresiv (distal). Fiecare membru se lucrează timp de
15min - lh de 2 ori pe zi în primele 6 săptămâni, apoi o dată pe zi astfel:
a. Mobilizări pasive ale degetelor picioarelor (flexie, extensie)
1. cu genunchi la 90 de grade se fixează călcâiul, kinetoterapeutul
mobilizează piciorul în eversie, inversie, fixează gamba deasupra maleolelor
antrenând aceeaşi mişcare de (F., E., I., E.) din articulaţia tibio-tarsiană.(Vezi
anexe: fig 1,2,3,4)
2. mobilizarea patelei în sus, în jos, lateral.
3. D.D k-peutul execută flexii extensii ale genunchiului cu priza pe 1/3
inferioara a gambei(vezi anexe: fig. 5,6,7).
4. D.L. k-peutul fixează cu o mână bazinul, iar pe antebraţul celălalt
sprijină coapsa executând flexie, extensie din CF (coxo-femurală) (vezi anexe:
fig. 8,9).
5. D.D. cu art.CF în flexie şi apoi în extensie, k-peutul va executa
abducţii şi adducţii, apoi rotaţii. (vezi anexe: fig. 10)
6. D.D. flexii pasive de trunchi (nu fractura vertebrala) pentru a întinde
musculatura extensoare a trunchiului precum şi ischiogambierii care au tendinţa
de retractură. (vezi anexe: fig. 11,12,13)

b. Posturarile.
Sunt foarte importante având drept scop evitarea retracturilor cu
instalarea poziţiilor vicioase. Muşchii flexori şi adductori sunt primii care sunt
afectaţi de această contractură, de aceea membrul inferior va fi poziţionat în
dorsiflexie, genunchi şi sold în extensie, coapsele în uşoară abducţie cu o pernă
între ele.
Mobilizare activă care se începe după ieşirea din primul stadiu.

OBIECTIVE:
1 . Menţinerea şi tonifierea musculaturii membrelor superioare şi a
trunchiului superior.
Pentru atingerea acestui obiectiv se vor folosi extensoare prinse la capătul
patului, precum şi mici haltere care dezvoltă musculatura antagonistă celei
antrenate de extensoare.
Se vor folosi diagonale Kabat (m.sup.) astfel:
Diag. 1 flexie (m. dinţat anterior, deltoidul mijlociu, m. pectoral şi flex.
pumnului)
Diag. 2 flexie (m. trapez, delt. mij., extensorii radiali ai pumnului)
 Diag. 1 extensie (m. romboizi, delt. posterior, m. dorsal, extensorii radiali
ai pumnului)
Diag. 2 extensie (m. mare pectoral, flex. pumnului)
De obicei se utilizează FNP: secventialitatea pentru întărire, ILO,
contracţie repetată, inversare agonistică.
O atenţie deosebită se acordă marelui dorsal care este singurul muchi care
face legătura între bazin şi membrele superioare, ce este adductor şi extensor al
braţului şi intră în acţiune la sprijinul la cârje şi la barele paralele când ia punct
superior fiind şi ridicător al bazinului homolateral, antrenând şi membrul
inferior pentru mersul în 4 timpi.
Antrenarea acestui muşchi se face din decubit lateral, ridicarea bazinului
contra rezistenţei opuse de k-peut.
Se mai poate antrena de asemenea în schema D1-extensie în zona scurtată
împreuna cu pătratul lombar (opunând rezistentă la E, F înclinaţia trunchiului).

2. Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a trunchiului inferior.

Metodologia urmăreşte promovarea influxului nervos de la musculatura
puternică a trunchiului superior la musculatura slabă a trunchiului inferior,
utilizând cunoscutele tehnici de despicare sau de ridicare ce se vor executa din
poziţia decubit, şezând şi semişezând.
Efectele se materializează în tonifierea muşchilor abdominali şi a
extensorilor trunchiului inferior.
3.Modificări voluntare a poziţiei în pat:
- rostogolire cu sau fără ajutorul membrului superior
- bolnavul va fi antrenat în vederea păstrării pentru un anumit timp a
oricărei poziţii luate în pat, inclusiv decubit ventral.
4.Antrenarea respiraţiei diafragmatice şi promovarea evacuării secreţiilor
bronşice.
5. Readaptarea la verticalitate
 Paraplegii au un control vasomotor deficitar care determină lipotimii la
trecerea la poziţia verticală. Trecerea se va face treptat. Pentru această
verticalizatoare care se înclină după dorinţa noastră şi pe care pacientul va
rămâne culcat 30 minute la înclinări tot mai mari. Se poate aplica un brâu strâns
în jurul abdomenului precum şi unele feşe elastice pe membrele inferioare care
grăbeşte vindecarea.
6. Începerea mobilizărilor pasivo-active şi active ajutate ale membrelor
inferioare, se executa fără graviţaţie, în suspendare, scripetoterapie şi sunt
autoasistate (în bazin cu apă, forţa hidrostatică).
Trebuie înţeles că apariţia mişcărilor voluntare este un fenomen spontan,
exerciţiile nefăcând altceva decât să ajute şi să grăbească refacerea cât mai
completă.