Când ciripitul păsării a încetat, el s-a întors la mânăstire şi a constatat, spre uimirea lui, că ceilalţi îl

priveau ca pe un străin. Nici el nu-i mai recunoştea. Abia după câteva zile şi-au dat cu toţii seama
cine era. Se pare că omul nostru se întorsese la mânăstire după câteva secole. Întrucât a ascultat cu
toată fiinţa lui, timpul s-a oprit pentru el şi călugărul a trecut în eternitate. Rugăciunea devine
perfectă numai atunci când timpul dispare. Senzaţia de a fi în afara timpului nu apare decât prin
claritatea percepţiei Percepţia nu devine clară decât când scap( de prejudecăţi şi iese în afara
conceptelor de câştig şi de pierdere. Atunci se produce miracolul, iar inima se umple de uimire. ***
Când Maestrul l-a invitat pe Guvernator să practice meditaţia, iar acesta i-a răspuns că este prea
ocupat, Maestrul i-a spus: - Îmi aminteşti de un om care merge prin junglă legat la ochi şi prea
ocupat ca să şi-i elibereze. Când Guvernatorul a invocat lipsa de timp, Maestrul i-a spus: - Este o
greşeală să crezi că meditaţia nu poate fi practicată din lipsă de timp. Adevărata cauză este agitaţia
minţii. *** Un expert în productivitate a făcut odată un raport către Henry Ford. - După cum vedeţi,
domnule, raportul este favorabil, cu excepţia acelui om care stă cu picioarele pe birou. Nu face
altceva decât să vă risipească banii. - Omul acela a avut odată o idee care ne-a adus o grămadă de
bani. Cred că îşi ţinea picioarele în aceeaşi poziţie. A existat odată un tăietor de lemne epuizat care
pierdea foarte mult timp şi energie încercând să taie lemne cu o secure ştirbă, căci - după cum
spunea el - nu avea timpul necesar să se oprească şi să îşi ascută securea. *** A fost odată ca
niciodată o pădure în care ziua cântau păsările, iar noaptea insectele. Copacii erau plini de flori şi
toate creaturile pădurii zburdau, savurându-şi libertatea. Toţi cei care intrau în această pădure erau
conduşi la Singurătate, care era căminul lui Dumnezeu, cel care locuieşte în tăcerea şi în frumuseţea
Naturii. A venit apoi Era Inconştienţei, iar oamenii şi-au construit clădiri înalte de sute de metri,
distrugând apele, pădurile şi munţii într-o singură lună. Templele erau construite din lemnul
pădurilor şi din pietrele care susţineau solul acestora. Turle şi minarete se ridicau falnice spre cer,
iar aerul s-a umplut de sunetele clopotelor, de imnuri de slavă şi rugăciuni. Dar Dumnezeu s-a trezit
fără casă... Dumnezeu ascunde lucrurile punându-le în faţa ochilor noştri. Stai! Ascultă ciripitul
păsărilor, Şuierul vântului prin copaci, Sunetul valun1or oceanului Priveşte copacii, o frunză care
cade, o floare Ca şi cum le-ai vedea pentru prima dată. Ai putea stabili astfel, subit, Contactul cu
Realitatea, Cu acel Paradis Din care am căzut cu toţii în copilăria noastră, Alungaţi de propria
noastră Cunoaştere. Saraha, misticul indian, a spus: "Cunoaşte savoarea lipsei de Cunoaştere”