Vasilică Laura-Mihaela

Medic Rezident Protetică Dentară- an I

Edentația de clasa a II- a Kennedy. Particularități. Opțiuni de tratament

Introducere
Pierderea dinților posteriori duce la scăderea eficienței masticatorii, pierderea
dimensiuii verticale de ocluzie și degradarea aspectului estetic [1].
Edentația de clasa a II- a reprezintă o situație clinică destul de frecvent întâlnită
ce poate fi tratată prin mai multe metode, în funcție de o serie de factori ce țin de
pacient. Unii dintre aceștia sunt situația câmpului protetic, vârsta pacientului,
posibilitățile materiale etc. Variantele de tratament a edentației uniterminale sunt:
proteza scheletată cu croșete turnate sau cu sisteme speciale, implanturi cu coroane
individuale, restaurări fixe (punte) sau mobilizabile (proteză) pe implanturi.

Tratamentul prin PPS

Designul protezei scheletate pentru o edentație de clasa a II- a este dificil de

realizat și trebuie să țină seama de anumiți factori ce condiționează succesul
tratamentului. Aceștia sunt:

 numărul, forma și poziția dinților restanți;

 valoarea parodontală a acestori dinți;
 aspectul crestei edentate și a mucoasei acoperitoare;
 tipul de ocluzie a dinților restanți;
 axele de rotație potențială a protezei;
 solicitarea ocluzală a dinților restanți. [2]

Astfel, dacă optăm pentru restaurarea printr-o PPS cu croșete turnate, acestea
vor fi plasate pe dintele stâlp mezial edentației si pe dinții hemiarcadei omoloage. Dacă
pentru ultimul caz optarea pentru un croșet Bonwill este cea mai la îndemână, în ceea
ce privește stâlpul mezial se pot alege croșete circulare, divizate, sau mixte, în funcție
de situația clinică.
 Cel mai folosit sistem special pentru protezarea edentației de clasa a II- a este
capsa, deoarece acționează și ca ruptor de forțe și permite o ușoară înfundare a șeii
terminale.[3] O altă variantă, dar mai rigidă, o reprezintă culisele. Orice sistem special
s-ar folosi, designul respectă în mare parte tiparul clasic, cu mici modificări în etapele
clinico-tehnice.

Din punct de vedere biodinamic, designul protezei se axează pe rezolvarea a

două probleme: distribuirea sarcinilor masticatorii si minimalizarea efectului de pârghie.
Conservarea țesuturilor restante reprezintă obiectivul restaurării protetice, iar pentru
asta, medicul trebuie să țină cont în proectare, de trei parametri: sprijin, menținere și
stabilizare.

În cazul restaurării unei edentații de clasa a II-a printr-o proteză scheletată,

sprijinul va fi mixt, muco-osos și dento-parodontal. Inconveniența adusă de acest tip de
sprijin este că țesuturile pot fi comprimate, dar dinții nu, acest aspect ducând în timp la
înclinarea protezei. Forțele care acționează la nivelul protezei și tind să o mobilizeze
sunt de două feluri, verticale și orizontale. Dintre acestea, cea mai importantă este forța
masticatorie, care în cazul edentației uniterminale solicită dinții restanți și suportul
muco-osos. Parodonțiul suportă mult mai bine presiunea masticatorie comparativ cu
suportul mucos, totuși, distribuirea acesteia atât pe dinți cât și pe suportul muco-osos
mărește eficiența masticatorie a protezei.

O atenție deosebită atunci cand se realizează proiectul protezei, va fi acordată

mișcărilor de înfundare si desprindere. În cazul edentației de clasa a II- a desprinderea
va fi împiedicată prin elementele de menținere directă: croșetele turnate sau sistemele
speciale, în funcție de caz. Înfundarea într-o edentație de clasa a II- a cu sprijin mixt, nu
poate fi împiedicată, ci doar ameliorată, iar acest lucru este îndeplinit de pinteni,
porțiunile supraecuatoriale ale brațelor croșetelor, sisteme speciale [4].

Deși tratamentul edentației uniterminale cu proteze mobilizabile are marele

avantaj de a fi varianta cea mai puțin costisitoare și neinvazivă, acesta se poate
complica prin defecțiuni mecanice cum ar fi fracturarea și deformarea elementelor de
menținere și sprijin. De asemenea, proteza se poate destabiliza în timp datorită
resorbției crestei reziduale și uzurii dinților stâlpi.
 Tratamentul prin supraprotezare pe implanturi

Pentru edentația de clasa a II- a Kennedy, cu un status osos favorabil

supraprotezarea pe implanturi reprezintă o variantă optimă de tratament, mult mai
convenabilă decât cea prin proteze mobilizabile. Se indică pacienților cu prognostic
parodontal incert, funcționalitate și estetică afectate.

Principalul avantaj al acestei variante de tratament este resorbția scăzută a

crestelor edentate. De asemenea, confortul pacientului, eficiența masticatorie sunt mult
îmbunătățite în acest caz,comparativ cu purtarea unei proteze mobilizabile [1].

Un exemplu este proteza de tip Andrews (Fig 1)

. Aceasta are o retenție excelentă, ceea ce permite
numeroase inserții și dezinserții. Oferă estetică
superioară si un confort deosebit pacienților,
încadrându-se în anatomia fiziologică și restaurând
conturul lingual normal. De asemenea, datorită
designului permite igienizarea corespunzătoare. Fig.1 Proteză tip Andrews
Comparativ cu PPS este mult mai stabilă, deoarece
forțele ocluzale sunt direcționate în axul lung al dinților stâlpi [5].

Tratamentul prin implanturi orale

Varianta ideală de tratament pentru edentația de clasa a II-a o reprezintă

implanturile orale.

Studii recente ce vizau punți pe implanturi sau implanturi și coroane

indivudualizate în zona laterală, raportează o rată de success a tratamentului de 94%
după 5 ani atât la maxilar cât și la mandibula. Eșecul tratamentului este, de cele mai
multe ori, cauzat de calitatea scăzută a suportului osos și dimensiunea redusă a
implanturilor.
Pierderea osoasă în jurul implanturilor ce susțin proteze fixe s-a dovedit a fi mai redusă
decât în cazul implaturilor ce susțin proteze mobilizabile, și asta deoarece puntea fixate
pe implanturi oferă o stabilitate ocluzală mai mare și o distribuire mai eficientă a forțelor.

Complicațiile tratamentului prin proteze parțiale fixate pe implanturi includ

fractura punții și afectarea componentelor unității de ancorare. În această situație se
poate ajunge atunci cand numărul implanturilor ce susțin lucrarea protetică este prea
mic. De aceea este extrem de important ca în conceperea planului de tratament să se
țină seama de întinderea edentației, de calitatea suportului osos și mucos, de obținerea
stabilității ocluzale.

În cazul restaurării edentației prin implanturi cu coroane individualizate, nu mai

există riscul apariției acestei complicații. Aceasta variantă este ideală pentru edentațiile
uniterminale de întindere mica.

Dimensiunile mari și dificultățile în vorbire, aspecte ce produc neplăceri unui

purtător de PPS, sunt anulate prin adoptarea unei variante de tratament prin implanturi
orale [6].

Indiferent de alegerea metodei de tratament a edentatiei de clasa a II-a

Kennedy,
prognosticul depinde de situația dentara și parodontală în momentul în care se realizează
proteza, eficiența variantei de tratament alese și un sistem regulat pentru monitorizarea
situației dentare și protetice.
Bibliografie

1. E Budtz-Jörgensen - ,,Restoration of the partially edentulous mouth — a comparison

of overdentures, removable partial dentures, fixed partial dentures and implant
treatment", JOD, 1996, 237-244.

2. Hutu E, Păuna M, Bodnar V, Constantinescu MV, Ţâncu AM - ,,Edentaţia totală”.

Ed.Naţional 2005;
3. Andrei OC, Păuna M - ,,Proteza scheletată cu capse în edentația de clasa a II- a
Kennedy”. UMF “Carol Davila”, Bucureşti, Facultatea de Medicină Dentară, Clinica de
Protetică Mobilă, Str. Ionel Perlea Nr. 12.
4. Andrei OC - ,,Proiectarea protezelor parțiale în funcție de criterii biodinamice"
5. Prajakta B, Amit B, Preethy M, Priyanka G - ,,Andrew's Bridge System: An Esthetic
Option", Journal of Dental and Allied Sciences,vol 4, 36-40, 2015.
6. Mohamed AA - ,,Class II Kennedy implant assisted mandibular removable partial
denturea with and without cross arch stabilization: a strain gauge in vitro study", EDJ,
vol 66, 1173-1182, 2020