Popoarele Mării, 

alcătuite din indivizi deposedați și disperați de a obține pământ, au cotropit orașe și

culturi în Egipt, Siria, Anatolia și Creta, distrugând civilizații ca cea egipteană, hitită și cea minoică.
După colapsul de la sfârșitul epocii bronzului, supraviețuitorii aveau să rivalizeze pentru supremație
în cadrul epocii fierului.
Fenicienii au marcat o nouă etapă a antichității pe țărmurile Mării Mediterane ce a unit culturi diferite
și a stat la baza formării și declinului multor civilizații prin negoț, transport, schimb de tehnologii și
idei, Marea Mediterană fiind o adevărată rețea. Lângă coasta sud-estică a Turciei a fost găsită
epava de la Uluburun cu peste 17 tone de artefacte, 15 000 de obiecte și lingouri de zece tone
de cupru, lemn sudanez din sudul Egiptului, cositor din Afghanistan, vase de
ceramică miceniene din Creta, un topor de piatră de la Dunăre, care atestă amploarea negoțului în
faza finală a epocii bronzului. [12] Căpitanul vasului era un canaanit după cum arată sabia și pumnalul
ce le purta, iar greutățile în formă de animale, talerul și tăblițele de scris le aparțineau negustorilor
aflați la bord, proveniți din Siria, precum și tăblițe ce conțineau scrisori cu descrierea distrugerii
orașului Ugarit de "popoarele marii" ce ardeau satele și comiteau nelegiuiri, și cum era lipsit de
apărare, atacat de corăbiile "popoarelor marii" bine-echipate, având la bord războinici ce debarcau și
incendiau orașele, dispărând în câteva ore. Fiindcă înfruntau foametea și sărăcia, și lipsa de
pământ, aceștia erau nevoiți să cotropească ca să obțină teritorii. Conform relatărilor de pe fațadele
templelor, în Egipt, armatele lui Ramses al III-lea au respins invadatorii .[13] Dar nu toate formațiunile
statale au avut norocul Egiptului, multe orașe în Grecia, ca Pilos, Sparta, Atena sau Micene, sau în
Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit, precum și Qatna, Kadesh, Lahiș sau Megiddo fiind devastate
sau nimicite. Deși rețeaua comercială părea complexă și rafinată, civilizația bronzului era fragilă și
vulnerabilă. De asemenea, civilizația egeeană a fost extrem de afectată. Orașele au dispărut,
agricultura a decăzut, orizontul vieții s-a îngustat, iar comerțul s-a prăbușit. Dar civilizația a
supraviețuit, începând un proces de schimbare: Epoca Fierului[14]. Inițial folosit pentru unelte, din el
se făceau arme mult mai bune și mai dure, unelte mult mai practice. Fierul a democratizat războiul,
devenind accesibil tuturor. Apar centre de putere mai mici, dar mobile, ceea ce va relansa
comerțul. Fenicienii, creatori a unor figurine și ofrande votive găsite în Byblos, aveau să ducă
civilizația mai departe.[15] Pe laturile sarcofagului lui Ahiram s-a descoperit primul exemplu de alfabet.
Spre deosebire de scrierile anterioare cu multe simboluri și lipsite de logică, alfabetul era mai ușor
de asimilat ca o înregistrare a vorbirii, fiind accesibil tuturor. Alfabetul fenician consta doar din
consoane și era utilizat pentru comerț.[16] Byblos a prosperat în calitate de oraș comercial după ce a
fost supus de egipteni, după cum ne arată Templul Obeliscurilor dedicat lui Ra construit în 1300
î.e.n. După colapsul de la sfârșitul epocii bronzului, Egiptul pierde controlul Nubiei, sursa aurului său,
și era divizat politic în două formațiuni. De asemenea, nu mai avea acces nelimitat la pădurile de
cedri din Liban, care erau o sursă abundentă de lemn rezistent și bine-mirositor. După venirea
popoarelor marii, egiptenilor nu li s-a mai permis să obțină lemnul de cedru pe gratis. Fenicienii nu
se mai temeau de marile puteri, iar colapsul și criza de la sfârșitul epocii bronzului a însemnat o
eliberare economică ce a dus la dispariția birocrației și a favorizat apariția primelor afaceri. Ierarhia
s-a restabilit, iar negustorul avea un rol tot mai prioritar, ceea ce a dus la apariția unei noi clase
sociale. Împărțirea socială nu mai era dată de armată sau de rege, ci de economie. S-au format
primele asociații, rețele având la baza familii extinse. Suveranul lor, ales de consiliu, era un fel de
director general ce supraveghea afacerile și își asuma riscurile. Fenicienii exploatau la maximum
Marea Mediterană, fiind reputați navigatori și constructori de corăbii din lemn de cedru rezistente și
trainice cu care puteau face comerț și se puteau îndepărta destul de mult de țărm. Arta navigării le-a
permis să creeze o rețea economică care lega Armenia, Asia Mică, Cipru, insulele
egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orientul Apropiat, de la un țărm la altul. În multe locuri erau vestiți
pentru vopseaua lor purpurie, cu care vopseau pânzeturi prețioase și foarte căutate atunci. Sursa
vopselei erau cochiliile Murex. De aceea, grecii îi numeau "phoinikes" – oamenii pânzei regale
purpurii. Cetatea-port Tir a înflorit sub regele Abi-Baal, fiind înconjurată de ziduri puternice și
cuprinzând clădiri etajate. Hiram, fiul lui Abi-Baal a construit edificii religioase. Fenicienii aveau un
zeu suprem, El, și un zeu polivalent, Baal, ceea ce indică o ierarhie firească divină. El era o
divinitate distantă, iar Baal conducea zi de zi lumea. Hiram a introdus un nou zeu, Melqart, pentru a-
și consolida puterea în Tir. S-a debarasat de vechii zei și a construit un templu dedicat acestui zeu,
reglând balanța puterii între templul preoților și palatul condus de el, ca reprezentant al zeului.
Vecinii se temeau și îi invidiau pe fenicienii ce importau argint, fier, cositor și plumb din Tarsis, fildeș,
abanos, șei de cai din Dedan, mirodenii și pietre scumpe din Saba și vin scump din Damasc.
Sursele biblice îi demonizează pe fenicieni datorită bogăției și desfrâului. [17]