POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE Litera A – Ajutorul dat celorlalți oameni
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
Ajutor dezinteresat
Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza
întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând,
s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un
gând nu-i dădea pace.
„ - Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu
l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi
păţesc la fel ca el?”
Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise
destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă
până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea
drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi
împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi
mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea
parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de
la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti.
Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar
durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi.
Decât să ne purtăm fiecare de grijă doar de noi, mult mai bine ar
fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela
de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti,
fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela
ţi-a făcut un bine.
"Dragostea necondiţionată - rădăcina şi izvorul binelui".
Cuvinte - cheie: A – ajutor; B – bine; G – grijă („Să ştii să te
gândeşti şi la ceilalţi”); Efecte: liniște, fericire, mulțumire
Sinonime: Boli, dureri, suferințe; Necazuri, nevoi, lipsuri
O mână de ajutor
În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la
repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva
soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut
peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru
neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să
muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să
tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt
timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-
au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus
caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da?! – zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
- Sunt generalul acestei divizii și comandantul tău…
.
“Nu trebuie să ne îngrijim numai de ale noastre, ci şi de ale
altora” (Sfântul Ambrozie)
Cu ce măsură veţi măsura cu aceeaşi vi se va măsura
Sătucul de la poalele castelului fu trezit în zori de glasul
crainicului castelanului, care dădea citire în piață unei vestiri.
- Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe toți bunii și credincioșii
săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătoarea zilei
sale de naștere.
Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască aceia care vor
veni la petrecere să aducă acolo niște apă ca să umplem puțul
castelului, de acum secat…
Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi întoarse spatele
mulțimii și, însoțit de gărzi, o porni spre castel. În sat se
răspândiră de îndată diverse zvonuri.
- Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple
puțul… eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!
- Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea eu voi duce un
butoiaș!
- Ba eu doar un… degetar!
- Iar eu un butoi!
În dimineața petrecerii, pe drumul care urcă spre castel se putea
vedea un straniu alai.
Unii împingeau din răsputeri butoaie mari sau gâfâiau cărând
vedre mari pline cu apă.
Alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe
mici sau ulcele cu apă.
Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în
puțul castelului, lăsând într-un ungher vasul în care o adusese,
îndreptându-se apoi plin de bucurie înspre sala unde avea să aibă
loc ospățul.
Fripturi și vinuri, dansuri și cântece se înlănțuiau, fără încetare,
până când, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora
mulțumire cu vorbe meșteșugite și se retrase în odăile sale.
Și darul făgăduit? Mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.
Alții vădeau, dimpotrivă, o bucurie deplină. ”Stăpânul nostru ne-
a dăruit cea mai minunată petrecere!”
Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care
adusese apa. Atunci izbucniră strigăte ce iute se transformară într-
o rumoare, care cuprindea și exclamații de bucurie și urlete de
mânie. Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!
Ah, dacă aș fi adus mai multă apă..
”Dați și vi se va da… căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași
vi se va măsura”.
Dragostea creștinului – ajutor prin sfat
Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre.
Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după
animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la
om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să
intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în
timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l,
câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit,
călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a aruncat-o
căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre şi, dându-şi seama de
bunătatea monahului a început să o mănânce de zor, dând din
coadă.
- Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului –
bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu
câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine.
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine.
Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine.
De tine depinde!
“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)