Riscurile societăţii contemporane şi combaterea acestora

„Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul“, 

umanistul olandez Erasmus din Rotterdam

Societatea contemporană este confruntată permanent cu o extraordinară diversitate de

riscuri: riscuri naturale, riscuri profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce
deteriorează mediul înconjurător şi au efecte negative asupra generaţiilor viitoare etc., a căror
acţiune este permanentă.
Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată ca acesta este o ameninţare, o
posibilitate de producerea a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte,
prin gravitatea consecinţelor sale şi, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de producere.
Şcoala reprezintă pentru fiecare persoană – etapa importantă în definirea personalităţii
lui, după rolul pe care îl are familia. În consecinţă, rolul şi implicarea misionară în educaţia
tinerilor astăzi reprezintă o direcţie pastorală atent urmărită de Biserică. De altfel, după
învăţătura creştină, educaţia este un dar de la Dumnezeu, o acţiune specifică omului şi, de
aceea, educaţia începe odată cu omul.
Şcoala astăzi este pusă în situaţia de a răspunde provocărilor moderne, prin
promovarea unor categorii de valori în rândul tinerilor. Cât anume contribuie însă şcoala
contemporană la dezvoltarea în elev a premiselor care vor uşura confruntarea lui cu societatea
contemporană complicată? Cât mai poate şcoala de azi să fie caracterizată drept una dintre
podoabele civilizaţiei, bunăcuviinţa moravurilor, lumina Bisericii? Acest lucru constituie o
problemă actuală. 
Actuala criză conţine, fireşte, o doză de incompatibilitate de caracter, ca şi o
încrucişare nefericită de competenţe instituţionale. Nu poţi să trăieşti bine decât în mod
inteligent. Iar inteligenţa se formează şi se cultivă şi, ca atare, are un cost. Creşterea
economică şi mobilitatea socială pot netezi o parte din barierele ce îi despart, încă, pe
cetăţenii români de cei europeni. Însă pentru a reuşi cu adevărat în Europa sunt necesare
politici publice care să permită educarea şi echiparea românilor cu un triplu capital de
înţelegere a democraţiei, de cunoaştere a societăţii şi de competenţă profesională cât mai
apropiat de nivelul celui european.
În lucrarea sa „Puncte cardinale în haos”, Nichifor Crainic arăta: „Vremea noastră
este vremea tineretului. În timp ce o lume se destramă, o altă lume îşi caută formele de viaţă,
pulsul ei zvâcneşte în venele tineretului. Neliniştea generaţiei vechi se transformă în suspine
după lume care asfinţeşte, de aceea tineretul de astăzi constituie una dintre preocupările
constante ale pastoraţiei Bisericii. Copiii de astăzi nu mai seamănă cu părinţii sau bunicii
noştri, cei care eram copii acum 40-50 de ani. Dacă ar fi să căutăm şi să stabilim pe ce
cărări tainice a pornit prefacerea de sub ochii noştri şi cum părinţii sunt independenţi şi
rămân totuşi solidari cu copiii lor, ar fi să rămânem prea mult într-un domeniu nesigur,
despre care Sfânta Scriptură dă următoarea sentinţă: părinţii au mâncat aguridă şi s-au
sterpezit dinţii copiilor. Aş putea spune că toată dezordinea şi răutatea date pe faţă de
actuala generaţie sunt, parţial, o moştenire, dar provin şi din jalnicul materialism
contemporan“.
 Copiii şi adolescenţii zilelor noastre se remarcă tot mai mult printr-un comportament
brutal (verbal, faptic) atât faţă de persoanele din jurul lor, cât şi în interiorul familiei, grupului
de prieteni, colegi etc. Ei adoptă o formă de agresiune fie pentru că urmează modelul
parental, al celui promovat prin intermediul mass-mediei sau, pur şi simplu, pentru că nu li se
oferă o alternativă. Ne preocupăm de foarte multe lucruri materiale şi nu mai punem preţ pe
lucrurile care ţin de sufletul nostru, pe sentimente, pe valorile fundamentale omeneşti. De
aceea, lipsa sentimentelor în familie duce, mai târziu, la o formă de agresivitate.
Agresivitatea în rândul copiilor, adolescenţilor şi tinerilor de astăzi se manifestă sub
mai multe forme, de la cea verbală, extrem de des întâlnită şi foarte supărătoare, până la cea
fizică, locul de manifestare a violenţei mutându-se, din păcate, din mijlocul străzii în sălile de
clasă, în curtea şcolii, în interiorul grupului de prieteni.
Copiii învaţă prin imitare; dacă au văzut violenţe în casă, atunci să ne aşteptăm să facă
la fel. Toate aceste comportamente deviante derivă, în primul rând, de la modelul parental,
apoi de la televizor şi, în cele din urmă, din interiorul grupului de prieteni. Când nu exista
televizorul, copiii se jucau şi atunci de-a războiul, însă din cauza televizorului se depăşesc
anumite limite. De aceea, recomandarea este de maximum o oră pe zi, în reprize, cu
menţiunea că părintele trebuie să stea să-i explice ceea ce vede, că e doar un desen, e doar un
joc. Dacă nu-i explică nimeni, copilul îşi va asuma acel desen ca şi cum ar fi real.
Dacă cei mici sunt bulversaţi de lipsa sentimentelor din interiorul familiei, cei mai
mari cad pradă competiţiei materiale, ajungând să facă parte din rândul celor care comit
fapte antisociale doar din dorinţa de a avea un anume obiect, de a fi cool sau de a face parte
dintr-un anume grup. Foarte multe frustrări şi tendinţe violente provin dintr-o lipsă de
sentimente, întrucât ne preocupăm de foarte multe lucruri materiale şi nu mai punem preţ pe
lucrurile care ţin de sufletul nostru, pe sentimente, pe valorile fundamentale omeneşti. Există
şi o competitivitate agresivă de ordin material, se doreşte agonisirea de cât mai mult prin
orice mijloace, creându-se astfel un alt tip de agresivitate, tinerii ajungând să se implice în
furturi, tâlhării sau alte fapte infracţionale.

Riscurile care derivă din adoptarea comportamentelor pre-delincvente

În egală măsură, consumul de droguri, care "îl scot pe om din normalitate", îi
transformă pe adolescenţii zilelor noastre în agresori, care ajung să comită fapte antisociale şi
chiar infracţiuni. Principalele infracţiuni comise de adolescenţi sunt furturile, tâlhăriile,
distrugerea, violul, dar şi agresiuni şi vătămări corporale. În cadrul acţiunilor de prevenire,
poliţiştii le prezintă elevilor şi riscurile la care se expun prin adoptarea unor comportamente
pre-delincvente: pierderea prietenilor, limitarea şanselor de dezvoltare psihosocială
armonioasă, dese conflicte cu părinţii, adoptarea unui mod de viaţă stradal, intrarea în
contradicţie cu legea prin comiterea de furturi, acte de vandalism, consum de alcool sau de
droguri, pedeapsa cu închisoarea şi cazierul, care îi va urmări toată viaţa.
De asemenea, ideea de libertate, aderarea, din teribilism, la grupuri conduse de lideri
mai în vârstă, respingerea unui anumit tip de educaţie primită în familie sau desele conflicte
familiale îi determină pe copii să adopte comportamente antisociale.

Violenţa verbală, cel mai des întâlnită

 Agresivitatea, tot mai prezentă în rândul copiilor, afişată în mod ostentativ dar şi
mediatizată excesiv, este o consecinţă a mai multor factori de ordin social, educaţional şi
emoţional. Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în ceea ce priveşte agresivitatea
verbală, se constată că aceştia vorbesc pe un ton din ce în ce mai ridicat, fiind o componentă
psihologică de a se impune în faţa celuilalt. Lucrurile acestea se resimt atât ca urmare a
educaţiei primite, cât şi ca o consecinţă a lucrurilor pe care copiii şi adolescenţii le observă în
jurul lor.
Violenţa verbală, dar şi cea fizică sunt promovate intens şi de canalele mass-media,
care, în goana după rating, pun pe tapet ştirile în forma lor cea mai agresivă. Potrivit celor
care editează ştirile, acestea trebuie să fie şocante, pentru a avea un impact asupra publicului
şi a fi urmărite; astfel că vorbim aici de o consecinţă comercială, care vine şi creează tulburări
în viaţa tinerilor noştri.

Tatuajele şi piercingul nu te fac să fii altfel

În zilele noastre, printre cele mai la modă metode de "înfrumuseţare" în rândul
adolescenţilor, tinerilor şi chiar a adulţilor sunt tatuajele şi piercingul. Această modă a pornit
de la vedetele de cinema, cântăreţi, din revistele de specialitate, iar tinerii, din dorinţa lor de a
fi "altfel" decât alţii, au început să-şi deseneze pe corp diverse simboluri sau să-şi introducă
cercei în diverse părţi ale corpului: nas, ureche, buză, sprânceană sau buric. Cei mai mulţi
dintre aceştia ajung chiar să dezvolte o dependenţă faţă de aceste „practici de înfrumuseţare",
nemulţumindu-se cu un singur tatuaj sau un singur cercel în nas. Tinerii ajung chiar să fie
convinşi că această modă bizară are o raţiune. Însă ce raţiune poate fi aceea ca o persoană
să asocieze ideea de frumuseţe cu desenarea unor simboluri ciudate pe diverse părţi ale
corpului sau introducerea unor cercei în sprânceană sau buză?
Cei care vor să se tatueze sau să-şi pună piercing ar trebui să ştie că pe lângă faptul că
aceste metode sunt dureroase, pot fi şi periculoase. Un studiu efectuat de Directoratul General
pentru Cercetare din cadrul Uniunii Europene avertizează asupra acestor pericole. Conform
studiului, cernelurile şi pigmenţii folosiţi în tatuaje pot declanşa reacţii adverse ale
organismului. Aceste practici de "înfrumuseţare" au condus, într-un număr ridicat de cazuri,
la probleme serioase de sănătate, printre care infecţii virale, bacteriene, reacţii alergice. Mai
grav este faptul că acele care se folosesc la efectuarea tatuajelor sau piercingului pot fi o sursă
de transmitere a unor boli foarte grave precum hepatita B, hepatita C şi SIDA. Cu ceva timp
în urmă, presa a relatat cazul unei italience care era să-şi piardă viaţa din cauza unei simple
găuri în ureche. De fapt, ea nu fusese vaccinată împotriva hepatitei şi piercingul i-a provocat
o comă profundă. Viaţa i-a fost salvată doar printr-un transplant de ficat.

Tatuajele distrug pielea pentru totdeauna

Ceea ce ar trebui să mai ştie tinerii care vor să recurgă la astfel de metode de
"înfrumuseţare" este faptul că, pe lângă riscurile de boală sau costuri, care pot fi destul de
ridicate în cazul tatuajelor, viaţa nu este o tinereţe veşnică, iar vârstnicii cu tatuaje sunt de-a
dreptul caraghioşi. Tatuajele distrug pielea pentru totdeauna. Dacă te plictiseşti de un cercel
în nas, poţi oricând să-l scoţi, însă în cazul tatuajelor e mult mai complicat. Îndepărtarea lor
nu e o operaţie nici simplă, nici ieftină şi nici lipsită de riscuri. Ştergerea completă a unui
tatuaj este practic imposibilă. Cu cât acesta este mai mare, cu atât sunt necesare mai multe
şedinţe de eliminare. În urma acestor şedinţe chinuitoare de îndepărtare, pe piele tot va
rămâne desenul, dar în culoarea alb-sidefiu.
Astăzi, trăim mai mult decât oricând într-o eră a imaginii. Pentru "a fi cineva" trebuie
să fii văzut, notat, să atragi atenţia prin ceva. Însă a fi tu însuţi, prin ceea ce reprezinţi ca
fiinţă umană, este de-ajuns. Un tatuaj sau un cercel în buză nu te va face mai special sau mai
fericit. Poate că te va scoate în evidenţă, însă în cele mai multe cazuri nu în modul în care
vrei tu.

Tatuajele sunt simboluri ale vanităţii şi lipsei de nădejde în Dumnezeu

Biserica nu încurajează asemenea atitudini deoarece omul a fost creat de Dumnezeu
ca persoană care se bucură de o integritate fizică ce nu trebuie afectată de nimic. De
asemenea, ele sunt urme ale unor păcate precum vanitatea, lipsa de stimă de sine, lipsa de
nădejde în Dumnezeu, deoarece ele denotă o neîncredere în sine a celor ce vor să iasă în
evidenţă prin asemenea mijloace externe, şi nu prin frumuseţea sufletească şi fizică dată de
Dumnezeu. Lipsa sau purtarea lor poate constitui la prima vedere o neadaptare la regulile
convenţionale ale unei societăţi, însă ele denotă mult mai mult. Deosebirea de ceilalţi prin
asemenea mijloace nu presupune un nivel superior intelectual, moral faţă de ceilalţi şi nu va
aduce respect, stimă, consideraţie. Va fi o deosebire stridentă şi hilară, ce poate duce la
gândul unei insuficienţe educaţionale. Nu sunt nici o formă de exprimare a libertăţii, căci nu
eşti mai liber decât ceilalţi că te-ai dovedit mai excentric. Iar în ceea ce priveşte modelul
idolatru pe care-l urmezi, iarăşi este absurd să crezi că vei fi avantajat. Renunţi la o identitate
vizuală proprie pentru a fi copia diformă a unor personaje aflate şi ele în criză de identitate
asemenea personajelor dostoievskiene. Biserica îndeamnă creştinul să fie frumos la suflet şi
această frumuseţe a sufletului să se reflecte asupra trupului.

Când părinţii sunt depăşiţi de situaţie, să solicite sprijinul unor specialişti

Prevenirea actelor de violenţă în rândul tinerilor nu se poate realiza fără implicarea
directă a acestora în astfel de acţiuni. Cu scopul de a preveni şi a limita delincvenţa în rândul
elevilor, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire au derulat în fiecare
an, în parteneriat cu şcoli şi licee, activităţi educative în cadrul unor ample proiecte.
Potrivit acestora, copiii vor prefera atenţia şi aprecierea grupului şi vor adopta
comportamentele neadecvate în situaţia în care nu primesc atenţia cuvenită în sânul familiei.
În momentul când părinţii se consideră depăşiţi de situaţie, este necesar să solicite sprijinul
unor specialişti din cadrul poliţiei, protecţiei copilului, şcolii (profesori, psiholog etc.) sau din
partea unor organizaţii ne-guvernamentale care derulează proiecte pe linie de delincvenţă
juvenilă.

Trebuie să le cultivăm lucrurile bune, să le dăm un sens ziditor, al credinţei

O mai bună comunicare în familie, acordarea atenţiei cuvenite copiilor şi îndemnarea
lor spre rugăciune, dar şi verificarea mediilor şi prietenilor cu care vin în contact se numără
printre soluţiile de prevenire a fenomenului de agresiune.
Copilul trebuie să crească într-o atmosferă bună, să fie dus la biserică, să vadă
modelul de rugăciune în familie. În momentul în care părinţii se vor îndrepta spre lucrurile
frumoase, lucrurile binefăcătoare, şi vor face şi un efort în acest sens - nu numai efortul
financiar, pe care îl găsesc drept justificare în zilele noastre -, atunci vom avea o societate cu
adolescenţi, cu tineri mai educaţi, care să facă faţă rigorilor vremurilor noastre, în sensul
cultivării calităţilor omeneşti: binelui, frumosului, adevărului, dreptăţii.
Prevenirea cazurilor de agresiune de orice fel se va realiza cu mai mult succes atunci
când vor fi implicaţi cei mai mulţi dintre factorii sociali decidenţi: familie, şcoală, biserică,
poliţie. Ca să prevenim, de la părinţi, educatori, profesori, preoţi, trebuie să le cultivăm
lucrurile bune, frumoase în viaţă şi în conştiinţă, să le dăm un sens ziditor, al credinţei. Orice
lucru temeinic se clădeşte pe o temelie sigură, cea a credinţei, transmisă prin intermediul
Sfintei Liturghii. Dacă nu propunem căi spirituale pentru copiii şi tinerii noştri, atunci ei nu
vor apuca decât pe căile pe care le descoperă în jurul lor sau cele pe care sunt orientaţi de
societatea în care trăiesc.