III APARIŢIA TIPARULUI ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI

3.1 Prima tipografie în Ţara Românească

Limba slavonă fiind la români o limbă literară, pe care o ştiau numai cei ce se aflau în
situaţia de a o învăţa, era la început o limbă de cultură. Analiza conţinutului literaturii slavo-
române ne duce la acelaşi rezultat: genurile literare cultivate în ţările române sunt numai
acelea care interesau curtea voievodală, biserica, marea boierime, anumite pături orăşeneşti:
adică literatura religioasă, cea istorică, doctrina politică a cârmuirii. La acestea se mai 
adaugă  scrierea privilegiilor de proprietate feudală, adică limba şi formularele de cancelarie,
transcrierea codicelor de legi slavo-bizantine pentru nevoile statului centralizat domnesc (cea 
mai veche pravilă slavonă comandată de domnie în Ţara Românească datează din 1451, în
Moldova, sub Ştefan cel Mare, din anul1472 şi 1495, prima pravilă slavonă tipărită în ţările
române datează din anul 1544, la Târgovişte).
Apariţia tipografiilor în Ţara Românească şi în Moldova, pentru tipărirea cărţilor slavone 
necesare bisericii, se situează pe aceeaşi linie de răspîndire a scrisului în limba slavonă, pentr
u întărirea centralizării statului. Este caracteristic faptul că prima tipografie slavă în Ţara 
Românească a fost înfiinţată de domnie în anul 1508, sub Radu cel Mare, prin aducerea
tipografului muntenegrean Macarie.
Tipografia însă vine la noi nu de la slavi, ci din apusul Europei, deşi ea contribuie, după
cum am menţionat mai sus,la întărirea culturii slave în Ţările Româneşti şi se organizează la
noi prin intermediul slavilor.
Invenţia binefăcătoare a lui Gutenberg, care a provocat o întreagă revoluţie în viaţa
culturală a popoarelor, îşi găseşte o largă apariţie în Veneţia, unde pe la sfârşitul secolului al
XVl-ea se dezvoltă o întreagă industrie tipografică, cu fabrici de hârtie şi cu vreo 50 de
tipografii.
Renaşterea şi mişcarea umanistă provoacă un interes viu pentru autorii clasici şi pentru
răspândirea lor. Arta tipografică vine la ajutorul ideii de popularizare a literaturii clasice.
Negustorii veneţieni, cu relaţii întinse în toată lumea,transformă produsele tipografice în
obiect de comerţ. Se editează operele autorilor clasici în limbile latină şi greacă,comentate şi
îndreptate de către cei mai buni cunoscători ai literaturii şi filosofiei antice. De aici se
răspândesc în toate ţările şi maiştrii tipografi.
În Veneţia se înfiinţează şi o tipografie cu literă chirilică pentru editarea cărţilor
slave. Poate că la această tipografie îşi face ucenicia şi ieromonahul Macarie, de numele
căruia, cum am menţionat mai sus, sunt legate cele dintâi tipărituri în Ţara Românească.
1
  Prima carte care a apărut în Muntenia, sub îngrijirea tipografului Macarie, a fost
Liturghierul slavonesc din anul1508. În Liturghier nu se indică locul tipăririi lui, dar
judecând faptul că în carte se indică numele domnitorului Radu cel Mare, din porunca căruia
se începe tipărirea cărţii, şi al lui Mihnea voievod, sub care se termină, şi având în vedere (că)
şi cele două tipărituri care urmează au indicaţii asemănătoare, se presupune că tipografia a
fost instalată la mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, ctitoria lui Radu cel Mare.
Cartea are următorul epilog (după câteva cuvinte de mărire lui Dumnezeu):«S-a început
această carte, numită Liturghier , după porunca domnitorului Radu voievod, să-i fie lui
veşnica pomenire, şi s-au sfârşit această carte din porunca întru Hristos Dumnezeu
binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitului şi prealuminatuluidomnitor Io(an) Mihnea, marele
voievod a toată Ţara Românească şi a părţilor de la Dunăre, fiul marelui Io(an) voievod Vlad,
în anul întâi a domniei sale, ostenindu-se şi smeritul preot Macarie…»
Macarie socoteşte începutul anului de la 1 ianuarie şi, deci, cartea apare în anul 1508.
Bibliograful rus Karataev, pe baza indicaţiilor din cărţile vechi, arată că în vechime tipărirea
unei cărţi, cu mijloacele tehnice reduse, necesita mult timp,uneori câte doi-trei ani.
Iată de ce înfiinţarea tipografiilor la noi a avut loc cel puţin cu un an-doi înaintea apariţiei
cărţii. Posibil că Macarie vine în Ţara Românească imediat după ce părăseşte Muntenegru,
întrucât noi nu avem nici un fel de ştiri cu privire la dânsul în intervalul de la 1495 şi până la
1508. Această presupunere ar găsi confirmarea în faptul că vinietele, iniţialele şi litera cărților
lui Macarie sunt făcute după modelele din manuscrisele slave de origine românească, fapt
care a fost remarcat încă de Hasdeu.
Cele trei viniete din carte, din care unele se repetă, n-au nicio asemănare cu vinietele
apusene de la începutul secolului al XVI-lea, la care se vede influenţa ornamentului
Renaşterii. În cartea tipărită la noi găsim o compoziţie artistică de împletituri geometrice, în
care cercul şi semicercul, uneori frânt sau în forma inimii, cu cruce sau cu diademe sus şi
în părţile laterale alcătuite din aceleaşi linii, formează acel motiv simplu, dar nobil  şi 
armonios, care s-a dezvoltat numai în Ţările Româneşti. Iar bogăţia şi variaţiunea literelor
iniţiale,compuse din aceleaşi împletituri complicate, sunt copii de la
manuscrisele noastre vechi, în special din Evangheliile slavo-române de la mănăstirile
noastre. În ce priveşte litera,citeaţă, clară, estetică prin trăsăturile ei frumoase, asemenea
literă nu se găseşte nicăieri în manuscrisele şi cărţile slavoneşti tipărite în secolul al XV-lea şi
al XVI-lea. Se poate presupune că preotul Macarie, după ce se stabileşte în Muntenia,
primind însărcinarea din partea lui Radu Vodă de a organiza tipografia, a plecat la Veneţia cu

2
manuscrise româneşti, unde îşi toarnă litera după grafica acestor manuscrise sau îşi pregăteşte
matriţe pentru turnarea literei.
  Cea mai frumoasă carte pe care o tipăreşte Macarie este Evangheliarul din anul 1512.
Este un model de artă tipografică de la începutul secolului al XVI-lea.
Cartea reprezintă un Tetraevangheliar după copiile slave ce se găseau la noi şi este
interesant că în ea se reproduce şi precuvântarea la Evanghelia lui Matei (poate şi la
celelalte), a lui Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei (Ohridei), care circula în unele manuscrise 
slave de la noi şi care mai târziu se traduce româneşte. Cucernicul şi evlaviosul domn Neagoe
Basarab a avut grijă ca Evanghelia să apară în cele mai bune condiţii tehnice. Macarie
întrebuinţează pentru Evangheliar acelaşi material tipografic pe care îl vedem în Liturghierul 
din 1508, adăugând viniete şi iniţiale noi, tot atât de artistic lucrate.
Paralel cu exemplarele tipărite pe hârtie, adică ca ediţia obişnuită a Evangheliarului,
Macarie scoate şi o ediţie de lux,imprimată cu pergament. Vinietele şi iniţialele mari sunt
colorate cu mâna, aşa cum se făcea în manuscris, cu aur, chinovar, albastru sau verde.
Tipograful Macarie, probabil, ajunge mitropolit al Ungrovlahiei, acel mitropolit  Macarie 
căruia i se adresează Neagoe Basarab în Învăţăturile sale şi care a întovărăşit opera culturală
şi religioasă a domnitorului Munteniei, sfinţind şi frumoasa biserică de la Curtea de Argeş.
Poate că situaţia înaltă la care ajunse Macarie îl împiedică de a-şi continua opera de editare a
cărţilor. În orice caz, cu Evangheliarul din anul 1512 se încheie şirul tipăriturilor  slavoneşti 
din prima perioadă, pentru ca aceste tipărituri să revină ceva mai târziu.
  În scurtele domnii care au urmat după moartea lui Neagoe Basarab, însoţite de frământări
adânci şi lupte interne, n-a putut fi vorba de continuarea operei lui Macarie. Abia când se
instalează pentru o domnie mai îndelungată fiul lui Radu cel Mare, voievodul Radu Paisie
(1535-1545), se reînfiinţează o nouă tipografie.

3.2 A doua tipografie în Ţara Românească

Veneţia continua să tipărească cărţi slavoneşti din iniţiativa sârbilor şi cu maeştri sârbi.
Începând cu anul 1519, apare un şir de cărţi slavoneşti în una din tipografiile Veneţiei. În
calitate de tipografi găsim şi numele ieromonahului Teodor Liubavici, precum şi al 
diaconului Radoi (Rădoiu), cu siguranţă român de origine (un Molitvelnic, din anul 1531).
Fratele, sau poatefiul, acestui Teodor Liubavici, Dimitrie Liubavici organizează a
doua tipografie în Ţara Românească pentru tipărirea cărţilor bisericeşti.

3
 Dacă trecem cu vederea o publicaţie slavonească discutabilă din anul 1535, un Octoih,
despre care avem ştiri foarte vagi, cea dintâi carte din această perioadă apare în anul 1545.
Este un Molitvelnic slavonesc, tipărit de către ieromonahul Moisi la Târgovişte. În
precuvântarea cărţii aflăm că domnitorul Petru, marele voievod şi  stăpân al întregii Ţări a
Ungrovlahiei… s-a aprins «de dragoste către Sfîntul Duh şi de iubirea faţă de sfintele şi
dumnezeieştele biserici» şi a tipărit Molitvelnicul. Petru voievod nu este altcineva decât Radu
Paisie, care se numea şi Petru.
Cartea tipărită la Târgovişte, în anul 1545, nu este atât de frumoasă ca cele tipărite mai
înainte. Litera este ceva mai mică, dar citeaţă, şi este gravată tot după grafica din
manuscriptele noastre din secolul al XVI-lea, are numai două viniete, lucrate destul de
frumos. Cu privire la Moisi, călugărul tipograf, bănuim că el, ca şi Rădoiu, şi ca şi tipograful
Filip din tipăritura următoare, era român de origine. Liubavici procură material tipografic
necesar, pe care-l foloseşte ieromonahul Moisi şi care poate-şi face ucenicia la Veneţia.
  Până în 1549 a mai fost tipărit un Evanghelier, un Apostol şi un Triod-Penticostar. Sunt
amintiţi, în activitatea tipografică intensă de mai târziu, sub îndrumarea lui Coresi, călugărul
Moise şi ucenicii săi, Oprea şi Petre, Radu Filip, Rădoiu ş.a.
Oprea va prelua tipografia după moartea logofătului Dimitrie Liubavici.
Cu Triodul-Penticostar din 1549 se încheie cea de-a doua etapă în tipărirea cărţilor pe
teritoriul ţării noastre. Arta tipografică va găsi în Coresi unul din cei mai mari meşteri. Coresi
nu va fi un simplu meseriaş, îndemânatic, ci un adevărat întemeietor: tipăreşte primele cărţi în
limba română.

Nota bene: Tiparul a fost introdus, la numai şase decenii de la invenţia lui Gutenberg, în Ţara
Românească. Trecând la reorganizarea vieţii religioase, domnitorul Radu cel Mare l-a chemat
pe iscusitul tipograf Macarie să tipărească în limba slavonă cărţi bisericeşti. El îşi făcuse
ucenicia la Veneţia, un cunoscut centru tipografic al vremii, după care a condus din1493
tiparniţa de la Cetinje (Muntenegru). După ocuparea ţării de către turci, acesta şi-a încetat în
scurt timp activitatea. Sosit în Ţara Românească, Macarie şi-a instalat tipografia la mănăstirea
Dealu, unde în 1508 scoate Liturghierul, prima carte tipărită în Ţările Române.
Apariţia tiparului a adus profunde urmări asupra culturii est-europene şi a dus la apariţia
cărţilor şi a unor tipărituri religioase.
Primele cărţi în limba română au fost tipărite între anii1665-1688 de către diaconul Coresi
în circa 40 de titluri care au circulat pe tot teritoriul ţării.

4
 Tipografia a pătruns destul de timpuriu la noi, la numai 53 de ani de la apariţia primelor
cărţi tipărite, la 25 de ani de la tipărirea primei cărţi slavoneşti şi la 17 ani de la
imprimarea primelor cărţi cu alfabet chirilic. Georgeta Chirilă în unul din studiile sale în
această ordine de idei afirmă că apariţia tipăriturilor româneşti constituie o parte integrantă a
fenomenului european, o reflectare a acestuia pe plan local şi nicidecum o apariţie izolată,
ruptă de dezvoltarea culturală generală a ţării şi de cultura europeană.
  Analizând evoluţia şi rezultatele tiparului românesc vom atrage îndeosebi atenţia la
rapiditatea de receptare a tehnicii de editare a textelor. Tiparniţa lui Macarie ocupa, din punct
de vedere cronologic, locul al treilea în Europa centrală şi sud-estică.
Valoarea tipăriturilor româneşti şi slavone rezidă în însăşi apariţia lor,  dar  şi în 
consecinţele apariţiei lor. Mai întâi de toate este vorba de rolul pe care tipăriturile l-au avut în
accentuarea legăturilor dintre cele trei ţări româneşti, ca factor unificator de cultură.
Importanţa lor constă şi în îmbunătăţirea calitativă a serviciului religios, a cunoştinţelor
preoţimii româneşti.
Apariţia relativ timpurie a tipăritului în spaţiul românesc nu a putut
anula decalajul care îl  despărţea de Europa Occidentală. Motivul e lesne de înţeles, deoarece
în timp ce în Occident tipăriturile editate au acoperit domenii mult mai vaste: religios, juridic,
beletristic etc., tipăriturile româneşti acoperă doar sfera religiosului. În plus, majoritatea
cărţilor chirilice la români au apărut din iniţiativă domnească, au fost patronate de domnitorii
Ţării Româneşti, Moldovei şi principii Transilvaniei, de către autorităţile orăşeneşti sau cu
sprijinul episcopilor calvini ai românilor ardeleni sau cel al unor nobili maghiari. Tocmai de
aceea, numărul acelor tipărituri care au apărut din propria iniţiativă a tipografiilor este mai
redus.
E necesar totodată de a remarca valoarea reală a acestor tipărituri, impulsul pe care l-au
dat culturii scrise româneşti şi raporturilor dintre ţări, precum şi ecourile pe care acestea - în
mod special cele macariene - le-au avut dincolo de graniţele ţării de apariţie.
  Octoih- carte bisericească destinată cultului ortodox, în care sunt cuprinse cântările din
fiecare zi a săptămânii (cântate uneori pe opt glasuri).
Molitvelnic (sau molitvenic) – carte de rugăciuni, slujbe, pentru diferite împrejurări.

Evaluare:

1.Când şi unde a fost înfiinţată prima tipografie slavă în Ţara Românească?

5
 2.De numele cui sunt legate aici primele tipărituri ?

3.În ce împrejurări a apărut a doua tipografie în Ţara Românească?

4.Vorbiţi despre activitatea tipografică ce s-a desfăşurat în ţară la noi .

5.Determinaţi importanţa tiparului în dezvoltarea culturii est-europene .

Repere bibliografice:

 1.Ciobanu, Ştefan « Istoria literaturii române vechi»Chişinău: Hyperion, 1992.

 2.Moceanu, Ovidiu «Literatura română veche» - Braşov: Editura Universităţii 

«Transilvania», 2002.

 3.Crăciun, Gheorghe «Istoria literaturii române»- Chişinău:Cartier, 2004.

4.Simonescu, D; Buluţă Gh. «Pagini din istoria cărţii româneşti».- Bucureşti: Ed. I.Creangă,
1981