Dimitrie Cantemir la Timișoara,

după bătălia de la Zenta (1697)

Traducerea notei de subsol, mai jos
„De câte ori îmi aduc aminte de confusiunea deplorabilă de atunci, totdeauna mă coprinde o
secretă oroare. Nu era omul în securitate nicăiri; amicul ca și inimicul, de asemenea suspect;
disordinea era universală și neimaginabilă. Sultanul a stat trei zile ascuns în cetate; nime, afară
de Pașa, nu știa că unde e. Într-aceea, mii de știri de răspândiseră printre trupe; unii ziceau că e
prins, alții că l-au trădat chiar soldații săi. Trupele cari scăpaseră, rătăciau încoace și încolo fără
comandanți, fără conducători, fără disciplină, călăuzul lor era foamea; și ce vedeau, tot prădau.
Seceta estraordinară din acel an secase toate apele, caii muritori de sete erau reduși a suge
mocirle puturoase. Și dacă cineva pe întâmplate da de vreun pic de apă stătătoare, trebuia ca
mai întâi să omoare sau să vulnereze pre mulți alții înainte de a-și poate măcar uda buzele,
departe de a-și putea stâmpăra setea. După ce am scăpat și io cum am putut, m-am dus cu
celelalte trupe la Temișoara și mi-am pus cortul cu tot bagagiul într-o vie. Din întâmplare, am dat
aici de un puț acoperit cu pământ. Mi-am mutat cortul asupra puțului; l-am curățit, și astfel aveam
apa proaspătă și curată pentru mine, pentru oamenii mei și pentru caii mei. Într-o dimineață, pre
când se revărsa de ziuă, am trimis prin servitor un oloi de apă la bucătariul meu. Pe cale îl vede
un soldat, îi ia oloiul și bea apa, apoi îl amenință cu moarte, dacă nu-i va spune de unde are apa
aceea, și îi puse sabia în pept. Bietul băiat, tremurând de frică, spune soldatului că io am un puț
sub cortul meu. Soldatul îndată curge la camarazii săi și le spune ceea ce auzise. La moment
pleacă cu toții, ținând într-o mână sabia goală, și într-alta un vas, și întrebând în toate părțile, că
unde este cortul meu? Io am văzut numaidecât că nu este niciun mijloc de a mai ascunde lucrul;
mi-am mutat cortul și am lăsat puțul liber. Pentru a mă scuza, le-am zis că a fost un om mort în
puț, și l-am ascuns, pentru că m-am temut că cineva ars de sete ar putea să bea din el înainte de
a-l curăți, și prin aceasta ar putea să-și spurce sufletul. Minciuna aceasta inocentă, dar necesară
în acele împrejurări, m-a scăpat de sabia acelor barbari, ba încă mi-au și mulțumit pentru serviciul
bun ce le-am făcut.”

Sursa traducerii : Istoria Imperiului Ottoman. Crescerea și scăderea lui cu note foarte instructive de
Demetriu Cantemir, principe Moldaviei. Tradusă de Dr. Ios. Hodoșiu. Partea II, București, 1878
(pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor)
Sursa foto : The history of the growth and decay of the Othman Empire. Part II… Written originally in
Latin, by Demetrius Cantemir, late Prince of Moldavia, Londra, 1735