Model ACB Reciclarea DEEE

HUB VIRTUAL DE ECO-INOVARE
PENTRU CREȘTEREA
COMPETITIVITĂȚII ÎN DOMENIUL
RECICLĂRII DEȘEURILOR DE
ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI
ELECTRONICE
(EcoInnEWaste)
MODEL CONCEPTUAL DE ANALIZĂ

COST-BENEFICIU PENTRU RECICLAREA
E-DEŞEURILOR
Contract nr. 320/2014

Cod PN-II-PT-PCCA-2013-4-1400
MODEL CONCEPTUAL DE ANALIZĂ COST-BENEFICIU PENTRU RECICLAREA E-DEŞEURILOR
Cuprins
CAPITOLUL I. INTRODUCERE ............................................................................................. 3

CAPITOLUL II. DESCRIEREA INVESTIŢIEI ÎN .................................................................. 5
RECICLAREA DEEE................................................................................................................ 5
CAPITOLUL III. ANALIZA OPŢIUNILOR PRIVIND RECICLAREA DEEE ..................... 7
CAPITOLUL IV. ANALIZA FINANCIARĂ A INVESTIŢIEI ............................................. 10
4.1. Scopul, conţinutul şi necesitatea analizei financiare ..................................................... 10
4.2. Premise pentru realizarea proiecţiilor financiare .......................................................... 11
4.3. Estimarea cheltuielilor cu investiţia .............................................................................. 14
4.4. Estimarea costurilor anuale de întreţinere şi operare .................................................. 16
4.5. Estimarea veniturilor anuale din operare ..................................................................... 16
4.6. Evaluarea sustenabilităţii financiare a proiectului de investiţii ..................................... 18
4.7. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii proiectului de investiţii ..................................... 18
CAPITOLUL V. ANALIZA ECONOMICĂ A INVESTIȚIEI ............................................... 21
5.1. Scop, beneficii și costuri ............................................................................................... 21
5.2. Etape și corecții ............................................................................................................. 22
5.3. Conversia prețurilor....................................................................................................... 23
5.4. Integrarea externalităților .............................................................................................. 25
5.5. Monetizarea impacturilor neeconomice ........................................................................ 26
5.6. Actualizarea costurilor și beneficiilor estimate ............................................................. 27
5.7. Calcularea indicatorilor de performanţă economică ..................................................... 27
CAPITOLUL VI. ANALIZA DE RISC A PROIECTULUI DE INVESTIŢII ....................... 29
6.1. Documentarea și pregătirea analizei de risc .................................................................. 29
6.2. Analiza cantitativă a riscului ..................................................................................... 33
6.2.1. Analiza de senzitivitate .......................................................................................... 33
6.2.2. Analiza cu tehnica simulării ................................................................................... 34
ANEXA 1
2
CAPITOLUL I. INTRODUCERE
Analiza cost-beneficiu (ACB) reprezintă un instrument de management financiar

disponibil factorilor decizionali cu rolul, pe de o parte de a facilita fundamentare unor decizii
privind finanţarea proiectelor de investiţii, iar pe de alta parte de a evalua nivelul de eficienţă
economică al unui proiect. Pe baza evaluării comparative a costurilor şi beneficiilor
(transformate în unităţi monetare) aferente unui proiect, pe durata de analiză, pentru două sau
mai multe alternative de realizare ale investiţiei se justifică dacă un proiect este oportun din
punct de vedere economic precum și dacă necesită intervenţie financiară pentru a deveni
sustenabil.
Prin ACB se identifică valoarea monetară a proiectului de investiții, pe baza
impactului posibil al acestuia cuantificat prin costurile şi beneficiile corespunzătoare. Metoda
ia în considerare, de asemenea, și alte elemente pentru care piața nu oferă o evaluare
satisfăcătoare a valorii economice, pentru a determina fezabilitatea proiectului.
În principiu, impactul trebuie evaluat din punct de vedere financiar, economic, social
sau de mediu, rezultatele fiind cumulate pentru a identifica beneficiile nete şi a stabili dacă
proiectul de investiții aferent reciclării DEEE-urilor este oportun şi merită să fie pus în
aplicare. Regula este simplă, dacă beneficiile nete pentru investiţia într-un sistem de reciclare
a DEEE-urilor sunt pozitive, atunci investitorul este avantajat de proiect deoarece beneficiile
sale depăşesc costurile. Prin urmare, proiectul ar trebui să fie finanţat. Dacă nu, proiectul
trebuie reanalizat din perspectivă tehnică (soluţia tehnică adecvată), din perspectiva
scenariilor economice (identificarea corectă a tuturor efectelor și eforturilor) sau a sistemului
de finanţare selectat (raportul ȋntre sursele proprii și sursele atrase). În cazul ȋn care, după
optimizările respective, proiectul nu asigură un raport corespunzător ȋntre beneficiile și
costurile asociate, atunci decizia corectă este cea de renunţare la iniţiativă.
Termenul „beneficiu” este utilizat în prezentul model în sens economic şi financiar.
Beneficiul reprezintă un rezultat dezirabil şi măsurabil al unui proiect de investiţii sau
tehnologie de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE, e-deșeuri).
În general, beneficiile se fundamentează pe intenţia indivizilor de a plăti pentru un produs sau
serviciu şi pe externalităţile pozitive apărute ca urmare a proiectelor implementate. În
abordarea operaţională beneficiile sunt asociate tuturor veniturilor sau intrărilor generate de
un proiect.
Termenul „costuri” se referă la toate ieşirile de numerar care influenţează negativ
rezultatele unui proiect de reciclare a DEEE.
Evaluarea prin metoda ACB contribuie atât la determinarea sustenabilităţii financiare,
cât şi a profitabilităţii proiectului concretizat într-un sistem de reciclare a DEEE. De
asemenea, metoda îşi justifică utilitatea şi prin faptul că:
1. evidenţiaza viabilitatea economico – financiară a unui proiect de reciclare a DEEE;
2. permite identificarea eventualelor erori din faza de proiectare sau implementare
(informaţii incorecte, ipoteze de lucru nerealiste, condiţionalităţi insuficient evaluate
etc.);
3. oferă posibilitatea aplicarii unor corecţii necesare pentru implementarea și
exploatarea în bune condiţii a proiectului de reciclare a DEEE-urilor.
Modelul ACB prezentat este recomandat investitorilor privați care doresc să dezvolte
un sistem de tratare sau reciclare DEEE-urilor și care își finanțează investiția din surse diferite
de cele nerambursabile. În cazul investițiilor finanțate din fonduri europene nerambursabile se
vor utiliza modelele de ACB prezentate în ghidurile solicitanților. Acestea, ȋn fapt, au la bază
3
același model și principii de aplicare, dar au necesitat anumite particularizări determinate de

caracteristicile surselor de finanţare. Modelul poate fi utilizat, de asemenea, de către
autoritățile publice care doresc să analizeze comparativ eficiența unor sisteme de reutilizare a
echipamentelor electrice și electronice (colectate prin diverse metode) precum și reciclarea
acestora.
Modelul conceptual de ACB este structurat astfel:
 introducere teoretico-aplicativă privind necesitatea utilizării ACB în proiectele de
reciclare a DEEE-urilor și clarificarea unor aspecte conceptuale;
 definirea obiectivelor și a rezultatelor așteptate ȋn raport cu strategia asumată,
pentru a identifica toate posibilitățile / alternativele de realizare a investiției pentru reciclarea
DEEE-urilor;
 descrierea economică a proiectului pentru reciclarea DEEE-urilor, prin evidenţierea
efectelor și a eforturilor generate la nivelul beneficiarilor direcţi și indirecţi, atât la nivel
individual cât și la nivel de comunitate în ansamblu;
 analiza comparativă prin intermediul indicatorilor specifici între eficiența variantei
de reutilizare (parțială) a echipamentelor electrice și electronice colectate prin diverse metode
și cea de reciclare integrală a acestora. Este general acceptat faptul că reutilizarea
echipamentelor electrice și electronice (EEE) permite extinderea duratei de viață a unui
produs și contribuie astfel la utilizarea eficientă a resurselor. Această situație duce la scăderea
cererii privind fabricarea de noi produse și are ca efect reducerea activităților de extragere a
materialelor (ex.: metal, sticlă și plastic) care alcătuiesc EEE-urile. Mai mult decât atât,
reutilizarea EEE-urilor contribuie la dezvoltarea comunităților prin crearea de locuri de muncă
pe plan local, cât și prin aparitia unor oportunități de formare în acest domeniu.
 definirea și analiza opţiunilor privind reciclarea DEEE-urilor;
 analiza financiară propriu-zisă, în vederea evaluării performanţei financiare a
investiţiei într-un sistem de reciclare a DEEE pentru a stabili structura optimă de finanţare,
respectiv raportul ȋntre resursele proprii și cele atrase, cu caracter rambursabil sau
nerambursabil;
 analiza economică a proiectului de investiţii în domeniul reciclării DEEE-urilor,
prin care se determină contribuţia proiectului la bunăstarea economică și socială la nivel de
comunitate / regiune sau chiar ţară;
 analiza de senzitivitate a proiectului, cu accent pe evaluarea impactului unor
schimbări planificate ale unor variabile critice asupra variantei de bază a proiecțiilor
financiare aferente proiectului de investiții și implicit asupra indicatorilor de performanţă
economică.
Aplicarea prezentei structuri a modelului ACB asupra proiectelor de investiţii ȋn
domeniul reciclării DEEE-urilir este condiţionată preliminar de existenţa unor resurse umane
bine pregătite pe domeniu, capabile să utilizeze și interpreteze informatiile necesare și
rezultatele obţinute, dar și de existenţa unor surse de informaţii valide și transparente, atât la
nivel de instituţie iniţiatoare, cât și la nivel de comunitate. Din acest motiv, considerăm că
ȋndeplinirea celor două condiţii minimale, enunţate anterior reprezintă o prima etapă, ȋn
aplicarea modelului și implicit obţinerea unor rezultate relevante din punct de vedere tehnic și
economic.
4
CAPITOLUL II. DESCRIEREA INVESTIŢIEI ÎN
RECICLAREA DEEE
Obiectivul general al ACB este de a facilita alocarea eficientă a resurselor ȋn proiecte

care să genereze avantaje considerabile la nivel de individid, organizaţie și comunitate.
Calitatea rezultatelor obţinute prin ACB este conditionată de respectarea etapelor
definite și a succesiunii acestora, de existenţa resurselor umane specializatate și de existenţa
sau accesul la informaţiile de natură tehnică, economică și socială, necesar a fi introduse ȋn
model.
Într-o primă etapă este necesară formularea unor răspunsuri pertinente, cel puţin la
următoarele intrebari:
 Care sunt elementele definitorii și particularităţile proiectului supus evaluării?
 Care sunt alternativele de realizare a proiectului de investiții în domeniul reciclării
DEEE-urilor și ce nivel de convergenţă există ȋntre aceste alternative și obiectivele
strategice ale organizaţiei iniţiatoare?
Un proiect reprezintă un ansamblu coerent de activităţi, planificat corespunzător din
punct de vedere al resurselor și al timpului, în vederea îndeplinirii unui scop și a unor
obiective economice, tehnice sau sociale, definite anterior, ȋntr-o maniera clară și
transparenta. Orice inițiator al unui proiect de investiții în domeniul reciclarii DEEE-urilor
trebuie să țină cont de faptul că:
 acestea reprezintă, în principal, un amestec de metale, materiale plastice, sticlă sau
alte materiale şi substanţe, cu proprietăţi tehnologice diferite;
 unele categorii din cele menţionate, pot fi dezmembrate şi reciclate fără a genera
probleme de mediu;
 apariţia unor probleme de mediu şi de protecţia muncii este posibilă atât pe durata
folosirii produsului de către consumatori, dar si pe durata procesului de dezmembrare.
DEEE-urile sunt considerate complexe de substanţe periculoase şi non-periculoase,

dintre care unele pot prezenta valoare economică. Structura şi compoziţia acestora variază de
la o categorie la alta, în funcţie de natura produselor şi bunurilor electronice. În general,
DEEE conţin peste 1000 de substanţe periculoase şi non-periculoase din punct de vedere al
impactului pe care-l au asupra mediului înconjurător şi sănătăţii umane. În mod frecvent se
regasesc: metale feroase şi neferoase, plastic, sticlă, lemn, ceramică etc. Din punct de vedere
statistic, metale precum fierul şi oţelul reprezintă aproximativ 50% în compoziţia DEEE,
urmate de plastic (21%), metale neferoase (13%) şi alte substanţe. Metalele neferoase întâlnite
frecvent în structura acestor deşeuri sunt cuprul şi aluminiul, dar exista și componente din
grupa metalelor preţioase precum argintul, aurul, paladiul etc. Prezenţa ȋn compoziţia DEEE a
unor elemente precum mercur, arsenic, cadmiu şi seleniu argumentează încadrarea acestor
deşeuri solide în categoria deşeurilor periculoase. În conformitate cu reglementările în
domeniu, aplicabile la nivel naţional, european şi mondial gestionarea acestei categorii de
deşeuri solide necesită un sistem specializat de colectare, transport, depozitare, reciclare
propriu-zisă, valorificarea materialelor reciclabile şi eliminarea deșeurilor nereciclabile.
Eliminarea DEEE-urilor în condiţii neconforme sau în cadrul unor facilităţi
neomologate (ex.: incinerarea sau depozitarea acestor deşeuri, fără operaţiuni de pretratare),
determină ireversibil poluarea mediului ambiant. Prezenţa substanţelor periculoase în
compoziţia deşeurilor electronice face ca aceste categorii de deşeuri să necesite o tratare
prealabilă, pentru reducerea concentraţiei substanţelor dăunătoare pentru mediul înconjurător
prin dezasamblarea şi decontaminarea acestora, apoi reciclarea şi recuperarea componentelor
5
care pot fi valorificate iar în final eliminarea prin incinerare sau depozitare a materialelor
nevalorificabile rămase.
Etape necesar a fi abordate în descrierea investiţiei:

1. Identificarea proiectului, prin definirea scopului, a obiectivelor specifice și a
pachetelor de activități în care resursele (umane, financiare, informationale, materiale etc.)
sunt combinate, într-o perioada de timp prestabilită, ȋn raport cu o strategie asumata.
Inițiatorul proiectului de investiții pentru reciclarea DEEE trebuie să identifice cadrul general
al proiectului, sa formuleze scopul si obiectivele principale in termeni cantitativi si calitativi,
și sa defineasca, respectiv identifice rezultatele așteptate în urma implementării proiectului.
Stabilirea obiectivelor proiectului reprezintă un element definitoriu pentru etapele viitoare, în
special pentru identificarea scenariilor (opțiunilor). Stabilirea unei conexiuni logice între
obiectivele proiectului și rezultatele asteptate reprezintă un element esențial pentru contribuţia
proiectului din punct de vedere tehnic, economic și social la nivel de organizaţie și
comunitate.
În această etapă documentaţia aferentă proiectului trebuie să includă informații
detaliate privind situația actuală, prin raportare la aspecte relevante din punct de vedere
tehnic, economic, demografic, social și de protecţie a mediului.
Ansamblul informaţiilor prezentate trebuie să includă și dovezile relevante ȋn baza
cărora iniţiatorul proiectului, consideră opțiunea selectată ca fiind cea mai adecvată dintre
toate alternativele disponibile.
Definirea scopului, obiectivelor și a pachetelor de activităţi specifice viitorului proiect
trebuie să fie ȋn conformitate cu legislația specifică în domeniul DEEE-urilor, precum și
legislația cu caracter general privind achizițiile, concurența, dezvoltarea durabilă etc.
2. Analiza detaliată a contextului social, economic și instituțional în care proiectul de

investiții în domeniul reciclării DEEE-urilor va fi elaborat și implementat pentru o previziune
credibilă a costurilor și beneficiilor. Beneficiile specifice proiectului nu se refera doar la
indicatorii fizici (ex.: cantitatea de DEEE tratată), ci şi la variabilele socio - economice care
pot fi evaluate ădin punct de vedere cantitativ.
Identificarea costurilor asociate proiectului trebuie să fie realizată ȋn condiţii de
reprezentativitate și relevanţă ȋn raport cu scopul și obiectivele asumate. Cuantificarea
acestora se va realiza ȋntr-o viziune de tip cantitativ – valorică, prin raportare directă la
beneficiarii direcţi și indirecţi și la modul ȋn care proiectul generează schimbări. Evaluarea
condițiilor macro-economice și sociale ale zonei în care va fimplementat proiectul este
importantă din perspectiva performanței economice a unui proiect.
3. Definirea limitelor analizei. În mod cert, proiectul respectiv are efecte directe
asupra utilizatorilor, investitorilor, furnizorilor etc., cât și efecte indirecte asupra unor terțe
părți. În general, în cadrul ACB analiza este orientată exclusiv pe efectele și eforturile cu
influența directă asupra indivizilor, organizaţiilor și comunităţilor vizați de proiect, în timp ce
efectele considerate fără importanță pentru alte categorii nu sunt avute în vedere ȋn
planificarea financiară. Delimitarea ȋntre cele două categorii trebuie să aiba in vedere modul
de fundamentare și cuantificare a efectelor / eforturilor din perspectiva transparenţei și
obiectivităţii acestoră ȋn raport cu sistemul de finantare și rezultate asumate.
Nivelul de analiză trebuie corelat u dimensiunea proiectului. Deşi nu există o grilă
standard în care să fie asociat tipul de investiţie cu un nivel de analiză prestabilit, proiectele de
la anumite nivele pot avea efecte și eforturi similare. Cel mai frecvent, proiectele de
gestionare a deşeurilor sunt raportate la nivele de de interes local si regional
6
CAPITOLUL III. ANALIZA OPŢIUNILOR PRIVIND

RECICLAREA DEEE
Analiza opțiunilor în contextul evaluării eficienţei economice prin metoda ACB este
motivată de necesitatea identificării și implementării celei mai bune variante, atât din punct de
vedere tehnic (reciclarea e-deșeurilor etc.) dar și din punct de vedere economic (ex.
plasamentul optim al resurselor financiare, asigurarea sustenabilităţii etc.). Succesiunea
etapelor propuse pentru acest nivel are in vedere:
Etapa I. Analiza comparativă a mai multor variante diferite din punct de vedere al
modului ȋn care se asigură satisfacerea sistemului de nevoi ȋn raport cu cu produsele
obținute prin reciclare. Aceste variante pot fi diferențiate fie prin soluţiile tehnologice
propuse, fie prin categoriile de EEE-uri ce pot fi reciclate, fie prin categoriile și cantităţile de
materiale recuperate.
Etapa a II-a. Constituirea celor trei opțiuni pentru varianta aleasă

Termenul de opţiune (numită şi alternativă sau scenariu) este folosit cu scopul de a
defini o modalitate concreta de realizare a obiectivelor proiectului. Definirea opţiunilor în
cadrul unui proiect de investiţii trebuie să ia în calcul avantajele şi dezavantajele realizării
imediate sau ulterioare a proiectului, dimensiunea acestuia, respectiv nivelul performanţă
așteptat.
Construirea și analiza opţiunilor privind reciclarea DEEE se va realiza ȋn baza
următoarelor elemente specifice:
o definirea ipotezelor pentru realizarea proiecţiilor financiare pe durata de referinţă;
o identificarea și evaluarea costurilor fiecărei opțiuni, structurate pe categorii de
cheltuieli cu investiția, cât și cheltuieli de exploatare, diferențiate în funcție de
tehnologia de reciclare folosită, de sursa de proveniența a DEEE suspuse reciclarii,
etc.);
o identificarea și cuantificarea beneficiilor fiecărei opțiuni, dupa cum urmează:
venituri provenite din comercializarea EEE uzate ca produse second-hand, venituri
provenite din comercializarea componentelor valorificabile ale DEEE, venituri din
valorificarea metalelor feroase și neferoase conţinute în DEEE, venituri din
valorificarea deşeurilor de mase plastice recuperate din DEEE, venituri din
valorificarea deşeurilor de sticlă recuperate din DEEE etc.
Analiza cost-beneficiu specifica proiectelor de investiţii în domeniul reciclării DEEE

trebuie să includă minim trei opţiuni. Fundamentarea deciziei se va face în funcţie de
opţiunile posibile în fiecare caz, de tipul de investiţie și criteriile generale, respectiv cele
specifice asociate tipului organizaţiei și sursei de finantare. În situaţii particulare, în care
proiectul este încadrat, din punct de vedere valoric, la investiţii cu impact mic, şi acesta nu
este afectat de evoluţia unor variabile cu grad ridicat de incertitudine, analiza poate fi realizată
doar pe baza a două opţiuni. Pentru identificarea opţiunilor unui proiect, trebuie să se ţină
cont de o serie de variabile precum: locul de implementare, cheltuielile de investiţii, costurile
de exploatare, politica tarifară, susţinerea administraţiei publice locale și centrale, accesul la
infrastructura specifică, disponibilitatea forţei de muncă și costurile asociate etc. Din
combinaţia acestor variabile poate rezulta un număr mare de opţiuni fezabile. Intr-o astfel de
situaţie trebuie avut ȋn vedere faptul că nu toate opţiunile fezabile sunt relevante pentru luarea
unei decizii pertinente ȋn raport cu obiectivele asumate. Este necesară astfel o selecţie
7
preliminară, care să conducă la un numâr limitat opţiuni care ulterior vor fi supuse evaluării
detaliate.
Opţiunile selectate, care vor fi analizate trebuie să fie în concordanţă perfectă cu
obiectivele proiectului. Prezentarea şi analiza unor opţiuni care sunt fezabile, dar nu răspund
cerinţelor şi obiectivelor asumate generează un consum inutil de timp și resurse din partea
investitorului. Suplimentar trebuie avut ȋn vedere faptul că modificarea unei soluții strict
tehnice sau a unei componente dintr-o soluție tehnică mai complexă nu constituie opţiune
diferită care sa poată fi analizată în cadrul ACB.
ACB a proiectului de investiţii în domeniul reciclării DEEE are în vedere următoarele
opţiuni:
 Varianta probabilă sau de bază;
 Varianta pesimistă;
 Varianta optimistă.
Varianta probabilă sau de bază reprezintă alternativa de realizare a activităţii cu

veniturile şi cheltuielile aferente procesului de reciclare al DEEE, cele mai probabile sau cele
mai realiste. Această variantă va fi definita corespunzător și analizată detaliat, prin prisma
faptului că ȋn baza ei se vor proiecta și celelalte scenarii, iar pe baza ei se va evalua
comparativ eficienţa economică. Aceasta va constitui ȋn fapt și cea mai bună alternativă
pentru proiect. Există ȋnsă și situaţii ȋn care, implementarea unui proiect la o scară mai mică
poate reprezenta cea mai bună alternativă, iar în altele poate fi mai avantajoasa implementare
unei alternative care să diminueze efectul negativ asupra stakeholderilor implicați.
In anumite proiecte, o variantă supusa analizei poate fi amânarea proiectului de
investiţii pentru o anumită perioadă de timp, dacă aceasta generează costuri economice și
sociale imposibil de recuperat sau un impact major asupra mediului. Este important să nu
existe confuzie ȋntre scenariul de bază și scenariul „fără proiect”, adică situația în care nu se
întreprinde nimic. Scenariul „fără proiect” reprezintă continuarea situației existente, luând în
calcul şi anumite modificări minore, dacă sunt necesare, fără ca acestea să însemne investiții
similare ca cele din în scenariul „cu proiect”. Estimarea cheltuielilor precum şi a veniturilor
generate de derularea activităţilor trebuie realizată ȋntr-o manieră realistă si coerentă, tinând
seama de elementele de incertitudine care pot afecta parametrii tehnici și economici ai
proiectului.
Varianta pesimistă reprezintă alternativa de realizare a activităţii în care beneficiile
sunt evaluate la un nivel minimal, iar cheltuielile sunt ȋn creștere considerabilă. În această
variantă, investiţia într-un sistem de tratare a DEEE-urilor presupune anumite costuri pentru
îmbunătăţirea funcţionalităţii anumitor echipamente (investiţii obligatorii) în vederea evitării
unor situatii nefavorabile din perspectivă economică sau socială, respectiv aparitia unor
sancţiuni în situaţia în care standardele impuse de cadrul legislativ naţional sau european nu
sunt respectate.
Varianta optimistă reprezintă alternativa de realizare a activităţii în care beneficiile

tind spre maxim, iar cheltuielile vor fi diminuate, din considerente de ordin tehnic sau
economic. Analiza unei astfel de variante trebuie sa ţină seama de constrângerile de ordin
tehnic, social, legislativ, managerial şi de resurse implicate.
În cadrul fiecăreia dintre cele trei variante veniturile şi cheltuielile se calculează și
estimează pe o durata de referinţă, specifică fiecărui tip de investiţie, care va include minimal
perioada aferentă creditării (dacă proiectul a fost finanţat din surse rambursabile), dar si
]perioadă de amortizare, stabilita conform cadrului legislativ in vigoare. .
Opțiunile identificate sunt evaluate în cadrul analizei financiare și economice (unde
este cazul) pentru a determina nivelul de eficiență aferent la nivel micro si macroeconomic.
8
Aceasta presupune cuantificarea, estimarea și actualizarea costurilor investiționale, a

costurilor de exploatare și de mentenanță, precum și a beneficiilor rezultate în urma aplicării
fiecărei opţiuni de realizare a proiectului, pentru intreaga perioada de referință. Varianta
considerată cea mai bună pentru implementarea proiectului va fi cea care oferă cele mai mari
beneficii actualizate, în raport cu costurile actualizate și implicit valori optime ale
indicatorilor specifici ACB
9
CAPITOLUL IV. ANALIZA FINANCIARĂ A INVESTIŢIEI
4.1. Scopul, conţinutul şi necesitatea analizei financiare
Scopul principal al analizei financiare este de a evalua profitabilitatea şi

sustenabilitatea sistemului de tratare a DEEE-urilor din punctul de vedere al beneficiarilor /
operatorilor facilităţii nou create. În principiu, analiza financiară evidenţiază dacă proiectul va
genera un flux de numerar net pozitiv pe durata de referinţă (verificarea sustenabilităţii)
precum şi nivelul de eficienţă al proiectului prin intermediul indicatorilor venit net actualizat
financiar (VNAF) și rata internă de rentabilitate financiară (RIRF).
Determinarea fluxului de numerar al proiectului de investiţii necesită evaluarea:
 ieşirilor de numerar (sub forma costurilor de investiţie şi a costurilor de operare şi
întreţinere a sistemului de reciclare);
 intrărilor de numerar (sub forma veniturilor obţinute din operarea facilităţii).
În proiecţia fluxurilor de numerar din analiza financiară nu se vor include amortizarea,

rezervele şi alte elemente de contabilitate care nu corespund fluxurilor reale generate de
proiect.
Analiza se realizează din punctul de vedere al proprietarului obiectivului de investiţii,
caz în care sistemul de tratare a DEEE-urilor este construit şi operat de aceeaşi entitate. În alte
situaţii este necesară particularizarea analizei ȋn funcţie de rolul fiecarei entităţi implicate
(proprietar, constructor, operator etc.) în vederea evitării dublei înregistrări, (intrările de
numerar ale unei entităţi pot constitui ieşiri de numerar pentru cealaltă entitate). O astfel de
situatie este posibila când infrastructura este dezvoltată de o entitate, dar operată de o altă
entitate. Este important ca viabilitatea financiară a proiectului din punctul de vedere al
proprietarului obiectivului, să fie asigurată conform obiectivelor asumate.
Obiectivul central al analizei financiare este de a calcula performanţa financiară a

investiţiei într-un sistem de reciclare a DEEE-urilor pe parcursul perioadei de referinţă pentru
a stabili cea mai potrivită structură de finanţare a proiectului. Din această perspectivă analiza
financiară trebuie să parcurgă următoarele etape:
1. Estimarea veniturilor şi costurilor generate de sistemul de reciclare şi evaluarea
implicaţiilor acestor parametri asupra fluxului de numerar. Prognoza veniturilor şi costurilor
trebuie efectuată pentru proiect şi per total activitate a organizatiei. Valoarea veniturilor la
nivel de activitate şi costurile suplimentare generate de investiţie comparativ cu valoarea
investiţiei justifică oportunitatea realizării proiectului;
2. Determinarea diferenţei de finanţat pentru realizarea şi/sau operarea obiectivului
de investiţii şi identificarea celor mai potrivite mijloace/mecanisme de atragere a finanţării;
3. Definirea structurii/surselor de finanţare a investiţiei şi analiza profitabilităţii
financiare: Acest lucru poate fi realizat prin luarea în considerare a nivelului de finanţare care
poate fi obţinut, după caz, din diferite surse de finanţare (rambursabile, nerambursabile etc.);
4. Verificarea capacităţii fluxului de numerar estimat de a asigura funcţionarea
adecvată a sistemului de reciclare. Proiectul de investiţii este considerat sustenabil din punct
de vedere financiar dacă nu prezintă riscul de a rămâne fără numerar pe perioada de operare.
Planificarea riguroasă și realistă a intrărilor şi ieşirilor constituie elementul esenţial în
realizarea analizei financiare.
10
Un alt scop al analizei financiare a proiectului de investiţii este de a evalua

posibilitatea, necesitatea si proporţia ȋn care este necesară asigurarea unor alte surse
alternative de finanţare pentru implementarea proiectului.
Din perspectiva proiectelor de investiţii finanţate din alte surse decât capitalul propriu
al investitorului, analiza financiară presupune parcurgerea următorilor paşi:
1. Realizarea estimărilor pentru angajamentul total de capital, inclusiv investiţia
iniţială şi posibile costuri de întreţinere şi reparaţii capitale, pe parcursul duratei de
referinţă a obiectivului de investiţii.
2. Realizarea unor estimări ale veniturilor din operarea obiectivului de investiţii.
3. Calcularea indicatorilor de performanţă financiară a proiectului din perspectiva
investiţiei (Venitul Net Actualizat al Investiţiei – VNAF(C) şi Rata Internă de
Rentabilitate Financiară a Investiţiei – RIRF(C)).
4. Identificarea și analiza structurată a surselor de finanţare.
5. Verificarea sustenabilităţii financiare a proiectului pe baza fluxului de numerar.
6. Calcularea indicatorilor de performanţă financiară a proiectului din perspectiva
capitalului propriu/contribuţiei naţionale (Venitul Net Actualizat al Capitalului –
VNAF(K) şi Rata Internă de Rentabilitate Financiară a Capitalului – RIRF(K)).
4.2. Premise pentru realizarea proiecţiilor financiare
Orizontul de timp pentru care se realizează estimările cu privire la planificarea

financiară a realizării şi operării obiectivului de investiţii se numeşte perioadă de referinţă1.
Previziunile referitoare la viitorul sistemului de reciclare a DEEE-urilor trebuie să fie realizate
pentru o perioada de referinţă dimensionată corespunzator astfel ȋncât să surprindă impactul
pe termen mediu şi lung. Pentru proiectele în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării
durabile, în care se încadrează şi investiţiile în sisteme de reciclare a DEEE-urilor, s-a stabilit
o perioadă optimă de referinţă de 30 de ani.
Estimarea proiecţiilor financiare poate fi realizată în preţuri constante (analiză
efectuată în termeni reali) sau în preţuri curente (analiză efectuată în termeni nominali).
Preţurile curente reprezintă valoarea monetară astfel cum este efectiv observată într-un anumit
moment sau estimată pentru o variabilă de-a lungul perioadei de referinţă a proiectului,
incluzând şi efectul inflaţiei (termeni nominali). Preţurile constante nu iau în considerare
impactul inflaţiei, valorile fiind exprimate în termeni reali (ceea ce înseamnă preţurile unui an
de bază sau de referinţă).
Valorile aferente fiecărei perioade viitoare de timp sunt estimate în termeni de preţ
dintr-un anumit moment (de obicei cel prezent), denumit an sau perioadă de bază. Utilizarea
unei categorii de preţuri (curente sau constante) pentru estimarea proiecţiilor financiare pe
perioada de referinţă are la bază un raţionament ce ţine de metoda de actualizare preferată
pentru fluxurile de numerar. Astfel dacă în conţinutul ratei de actualizare se include şi
componenta legată de inflaţia preconizată atunci se recomandă utilizarea preţurilor curente,
1
Perioada de referință a unui proiect este stabilită prin însumarea numărului de ani de implementare (pentru
investițiile majore, cu implementare multianuală) și a numărului de ani de exploatare, determinat prin luarea în
considerare a perioadei pentru care se vor înregistra beneficii, a duratei de viață tehnică a activelor de investiții
majore, a duratei de viață economică a respectivelor active. În cazul în care proiectul are o durată îndelungată de
viață pentru unul/mai multe active, indiferent de nivelul perioadei de referință, la sfârșitul ei nu toate activele
vor fi uzate, datorită înlocuirii lor o dată sau de mai multe ori, cu o ritmicitate diferită. Este necesar ca
previziunile privind viitorul proiectului să fie efectuate pentru o perioadă destul de apropiată de durata vieții
economice a acestuia şi destul de îndelungată pentru a include impactul pe termen mediu şi lung. Stabilirea
orizontului de timp poate fi decisivă în ceea ce privește rezultatele procesului de evaluare, influențând valorile
indicatorilor determinați în cadrul ACB.
11
iar dacă impactul inflaţiei viitoare este eliminat se recomandă preţurile constante.
Minimalizarea impactului inflaţiei în momentul evaluării fezabilităţii unui proiect de investiţii
poate schimba decizia de investiţie. În cazul în care se optează pentru realizarea estimărilor în
termeni de preţuri curente se recomandă utilizarea ratei inflaţiei viitoare, previzionată, și nu
cea istorică, curentă.
Analiza financiară se efectuează în preţuri de piaţă, spre deosebire de analiza
economică. Preţurile de piaţă cuprind TVA şi alte taxe indirecte, acestea fiind folosite în
analiza financiară deoarece ele reprezintă preţurile plătite de investitor pentru realizarea
obiectivului de investiţii.
Cumularea fluxurilor de numerar înregistrate în ani diferiţi de pe parcursul perioadei
de evaluare necesită adoptarea unei rate de actualizare corecte si adecvate specificului
domeniului. Scopul utilizarii tehnicii actualizării este de a permite calcularea valorii prezente
a fluxurilor de numerar viitoare, aceata fiind necesară pentru a fundamenta decizia de a
investi. Rata de actualizare financiară recomandată ȋn literatura de specialitate permite luarea
în calcul a influenţei factorului timp asupra valorii banilor şi reflectă costul de oportunitate al
capitalului pentru investitor.
Chiar dacă tehnica de actualizare este relativ simplă, alegerea unei rate de actualizare
corecte reprezintă un subiect controversat şi o adevărată provocare pentru evaluarea
fezabilităţii oricărui proiect de investiţii. Explicaţia unei astfel de situaţii rezidă și din faptul
că un nivel prea ridicat sau prea scăzut al acesteia poate modifica măsura profitabilităţii şi
rentabilităţii proiectului şi implicit decizia de a investi.
Rata de actualizare (denumită si de discontare), corespunzătoare unui proiect de

investiţii riscant i în anul t, se poate determina prin trei tehnici:
1. pe baza costului de oportunitate, adică prin compararea investiţiei în domeniul
DEE-urilor cu alte oportunităţi de pe piaţă care i-ar aduce un anumit câştig. În acest caz ȋn
componenţa ratei de actualizare se includ: rata inflaţiei (dat fiind faptul că investitorul doreşte
să îşi menţină resursele financiare măcar la nivelul actual), rata medie a dobânzii la depozite,
rata de rentabilitate fără risc (rata de remunerare a bonurilor de tezaur), rata medie de
rentabilitate a sectorului/domeniului, rata medie de rentabilitate a economiei (aproximată prin
rata de creştere a nivelului indicelui bursier).
Această metodă prezintă avantajul că poate fi uşor de aplicat, dar nu reflectă o relaţie
directă cu riscul proiectului de investiţii analizat.
2. rata fără risc plus o primă de risc, calculată pe baza relaţiei:

rit = rfrt + (prima de risc)i
Prima de risc poate fi determinată subiectiv (de către analist) sau prin însumarea
impactului factorilor de risc (adică a unor prime parţiale).
O tehnică mai avansată permite determinarea primei de risc cu modelul evaluării
activelor corporale implicate în proiectul de investiții în domeniul DEEE-urilor (CAPM –
Capital Asset Pricing Model). Conform acestui model, investitorii de pe piaţă, caracterizaţi
prin aversiune faţă de risc, vor considera că rata de rentabilitate minimă acceptabilă este rata
fără risc, iar pe măsura creşterii riscului, vor solicita o rentabilitate din ce în ce mai mare.
Relaţia de calcul a ratei de actualizare pentru acest caz este:
ri = rfr + i(rm – rfr)
unde: rfr – rata fără risc;
rm – rentabilitatea medie a pieţei financiare;
i – coeficientul de volatilitate (măsură a riscului pieţei), reflectă tendinţa riscului
unui proiect de investiţii de a varia împreună cu piaţa.
Coeficientul beta este unul din indicatorii utilizaţi frecvent pe pieţele dezvoltate pentru
12
analiza acţiunilor. Acesta reprezintă o măsură a riscului unei acţiuni, raportat la riscul de
ansamblu al unei pieţe bursiere. În mod convenţional, valoarea indicatorului beta pentru un
portofoliu ce cuprinde toate acţiunile listate pe o piaţă este 1 (deci riscul pieţei bursiere este
1). Astfel, dacă o acţiune are un beta de 1,5, se consideră că aceasta este cu 50% mai riscantă
decât piaţa pe ansamblu. Cum riscul unei acţiuni este dat de volatilitatea acesteia la bursă, în
exemplul de mai sus, acţiunea respectivă va creşte mai mult decât piaţa, când aceasta creşte,
şi, va scădea mai mult decât piaţa, când aceasta scade. Cazul opus este pentru un beta de 0,5,
care exprimă un risc mai redus şi o evoluţie mai puţin volatilă a unei acţiuni, raportată la
evoluţia de ansamblu a pieţei.
3. pe baza costului mediu ponderat al capitalului (WACC – Weighted Average Cost of

Capital). Obiectivul central al acestei metode este că fiecare investitor (furnizor de capitaluri
pentru finanţarea proiectelor de investiţii) solicită o anumită rentabilitate ce se constituie într-
un cost pentru firmă, iar acest cost se poate calcula cu formula:
n
WACC= x
i 1
i  ki
unde:
WACC – costul mediu ponderat al capitalului, ce va fi utilizat ca rată de actualizare a
proiectului de investiţii în domeniul DEEE-urilor;
xi – ponderea sursei de finanţare i în total capital investit;
ki – costul aferent sursei de finanţare i.
Pentru calculul costului mediu ponderat al capitalului se consideră două surse de
finanţare principale, respectiv capitalurile proprii şi cele împrumutate.
În stabilirea ratei de actualizare financiare trebuie avut în vedere faptul că, dacă rata de
actualizare este exprimată în termeni reali, estimările privind proiecţiile financiare pe perioada
de evaluare trebuie realizate în preţuri constante; atunci când proiecţiile financiare au fost
estimate în preţuri curente (care includ efectele inflaţiei generale) se va utiliza rata de
actualizare nominală. Deoarece stabilitatea în timp a ratei inflaţiei este o ipoteză de lucru
putin probabilă ȋn contextul economic actual se recomandă eliminarea influenţei inflaţiei, prin
estimarea costurilor în preţuri constante ale anului în care se efectuează evaluarea proiectului
de investiţii (anul de bază). Corespondenţa dintre rata de actualizare exprimată în termeni
nominali şi termeni reali este descrisă de relaţia: 1 + rata de actualizare nominală = (1 + rata
de actualizare reală) × (1 + rata inflaţiei). Un alt aspect important ȋn utilizarea tehnicii
actualizării este legat de faptul că rata de actualizare trebuie să surprindă costul capitalului
exprimat în aceeaşi unitate monetară ca şi cea în care sunt estimate fluxurile de numerar pe
perioada de referinţă.
Previziunile macroeconomice pentru indicatori precum inflaţia, rata şomajul, indicele
preţurilor de consum, indicele puterii de cumpărare, dinamica demografică, consumul
populaţiei şi alţi parametri care influenţează realizarea şi operarea sistemului de reciclare a
DEEE-urilor trebuie luate ȋn calcul la realizarea proiecţiilor financiare pe perioada de
referinţă. Se recomandă utilizarea unor previziuni şi statistici oficiale, relevante pentru
domeniul în care se încadrează obiectivul de investiţii.
Adoptarea deciziei de invesţii are la bază în esenţă o comparaţie între ieşirile de
numerar (costuri) şi intrările de numerar (beneficii) generate de proiect. Din această
perspectiva, costurile constituie o variabilă cheie inclusă în estimarea fluxului de numerar.
Într-o abordare generală, costurile pot fi descrise drept efectele negative, intenţionate
sau neintenţionate, ale unui proiect. În contextul ACB, costurile trebuie interpretate drept
toate ieşirile de numerar care afectează negativ rezultatele unui proiect; acestea includ costuri
directe privind înfiinţarea şi funcţionarea obiectivului de investiţii, dar şi costurile analizei
13
proiectului şi costurile privind finanţarea proiectului. În cazul proiectelor complexe, costurile

investiţionale, derulate în general pe o perioadă de mai mulţi ani, pot fi serios subestimate la
momentul analizei iniţiale; de aceea, în cadrul analizei de senzitivitate, se va verifica în ce
măsură modificarea costurilor (de investiţie sau de exploatare) va genera modificarea
semnificativă a indicatorilor de performanţă financiară a proiectului de investiţii.
Incertitudinea privind modificarea costurilor (în special în sensul majorării acestora) trebuie
luată în considerare în evaluarea proiectului şi prin intermediul analizei de senzitivitate. .
ACB se concentrează asupra viitorului şi a proiecţiilor financiare estimate pentru
înfiinţarea şi operarea obiectivului de investiţii; experienţa trecută este relevantă doar ca un
standard de referinţă pentru estimarea valorii beneficiilor şi costurilor viitoare. Având în
vedere acest principiu, costurile efectuate în trecut şi care nu mai pot fi recuperate şi
economiile sau beneficiile deja înregistrate nu trebuie luate în considerare în cadrul ACB.
4.3. Estimarea cheltuielilor cu investiţia
Costurile cu investiţia se referă la resursele economice şi tehnice implicate în faza de

implementare a proiectului, cuantificate în valori monetare. Estimarea riguroasă a costului cu
investiţia iniţială este esenţială, deoarece, în etapa de determinare a indicatorilor de
performanţă şi sustenabilitate financiară a proiectului de investiţii, acesta va fi comparat cu
fluxurile financiare generate pe întregul orizont de previziune, urmând a se decide dacă
proiectul merită să fie realizat sau nu.
În SHEET-ul Eşalonarea investiţiei, respectiv SHEET-urile 1.1.-1.6. din ANEXA I,
este realizată o sinteză a categoriilor de cheltuieli ce compun cheltuielile totale cu investiţia.
Costul cu investiţia este definit drept costul de capital suportat pentru realizarea obiectivului
de investiţii şi care include toate cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii
imobilizărilor corporale sau necorporale, precum şi investiţia iniţială în capitalul de lucru,
dacă aceasta este necesară. În cazul sistemului de reciclare a DEEE în estimarea costului
investiţiei sunt incluse şi estimările corespunzătoare investiţiei iniţiale în capitalul de lucru,
pentru că se consideră că investiţia în reciclarea deşeurilor este o investiţie productivă.
Costul iniţial al investiţiei poate cuprinde următoarele componente:

1. Mijloace fixe – componenta cu cea mai mare pondere în costul investiţiei, care
reprezintă ieşirile de numerar generate de achiziţionarea tuturor activelor fixe necesare
implementării proiectului. În ultimul an al perioadei de realizare a proiecţiilor financiare
privind fluxurile de numerar ale proiectului, valoarea de piaţă estimată a acestora la acel
moment considerată valoare reziduală, reprezintă o intrare de numerar. Dezvoltarea unui
sistem de reciclare a DEEE necesită investiţii în linii tehnologice specifice proceselor de
tratare a componentelor şi materialelor conţinute în DEEE, cheltuieli de transport, asamblare
si montaj a liniilor tehnologice, costuri de licenţiere/autorizare a activităţii etc. Pentru
desfăşurarea activităţii în mode frecvent sunt necesare echipamente pentru manipularea
DEEE, precum moto-stivuitoare, macarale de mici dimensiuni, containere mobile etc.,
facilităţi pentru stocarea temporară a DEEE ce urmează să fie dezmembrate (containere,
recipiente, spaţii de stocare etc.), dar şi spaţii administrative (birouri, facilităţi, ateliere de
lucru, spaţii de stocare/depozitare etc.) şi bunurile de capital cu care acestea trebuie dotate.
2. Costurile de punere în funcţiune a instalaţiilor, tehnologiilor şi echipamentelor –

componentă care are în vedere cheltuielile pre-producţie, amenajarea de şantier,
achiziţionarea de licenţe şi patente, studii preliminare, studii tehnice şi de impact, studii de
fezabilitate şi alte studii pregătitoare, costuri apărute în faza de implementare, servicii de
14
consultanţă, costuri de angajare şi instruire a personalului implicat în implementarea

proiectului de investiţii etc.
3. Investiţia iniţială în capitalul de lucru (activele curente nete) – componentă care se

determină ca diferență între activele curente (stocuri, creanţe şi disponibilităţi) şi datoriile
curente (datorii pe termen scurt către furnizori, salariaţi sau alţi creditori) şi care trebuie avută
în vedere în cazul investiţiilor productive.
Dacă pe parcursul exploatării sistemului de reciclare a DEEE este necesară o creştere a
investiţiei în capital de lucru faţă de anul anterior, această diferenţă pozitivă se va asimila
unui cost (flux financiar negativ) în anul în care apare. În cazul diminuării investiţiei realizate
în active curente nete, diferenţa negativă înregistrată în această situaţie este considerată o
dezinvestire şi se adaugă la fluxul financiar de intrare al anului în care intervine.
Estimarea cheltuielilor cu investiţia iniţială se realizează independent de sursele de
finanţare sau criteriile de eligibilitate impuse pentru accesarea acestora şi se referă la resursele
economice şi tehnice implicate de realizarea proiectului de investiţii.
Costurile de reinvestiţie intervin pe perioada de operare a obiectivului de investiţie şi

presupun achiziţionarea de noi echipamente şi/sau utilaje în vederea înlocuirii activelor vechi.
În aceeaşi categorie se pot include şi costurile extraordinare de întreţinere (reparaţii capitale la
instalaţiile tehnologice complexe, instalaţii şi echipamente în fază avansată de uzură), care
apar periodic în perioada de exploatare, la un interval de câţiva ani, dar nu pot fi asimilate
costurilor de operare pentru că nu sunt anuale. Determinarea acestora se realizează pe baza
specificaţiilor tehnologice ale producătorilor de echipamente si ȋn concordanţă cu condițiile
speciale de utilizare.
Infrastructura care stă la baza proiectului de investiţii poate avea o durată de viaţă mai
mare decât perioada de referinţă pe care se evaluează profitabilitatea investiţiei. În astfel de
situaţii valoarea reziduală a infrastructurii (activelor) create în cadrul proiectului de investiţii
trebuie inclusă în analiză. Valoarea reziduală poate fi considerată ca şi valoare restantă a
activelor (construcţii, echipamente, instalaţii, amenajări, dotări etc.) la sfârşitul perioadei de
referinţă, fiind luată ȋn calcul la determinarea valoarii nete actualizate totală a proiectului.
În analiza financiară valoarea reziduală este inclusă ca şi cost negativ, respectiv este
apreciată ca fiind un beneficiu sau intrare; în analiza economică este inclusă ca beneficiu
pozitiv pentru societate. Există mai multe metode acceptate pentru calcularea valorii reziduale
a activelor, dar se recomandă utilizarea metodei amortizării liniare constante, care susţine că
valoarea activului scade cu o cotă egală în fiecare an pe parcursul duratei sale de viaţă. Astfel,
valoarea reziduală este dată de următoarea formulă:
Durata de viaţă rămasă a activului

X Costul de capital
Durata de viaţă totală a activului
Alte metode de stabilire a valorii reziduale au ȋn vedere fie definirea unui procent (de
regula ȋntre 1% si 5%) din valoarea de intrare a activelor achiziţionate sau estimarea valorii
„de fier vechi” a echipamentelor, motivat de faptul că echipamentele respective nu mai pot fi
utilizate, ci doar valorificate pentru dezmembrare si eventual reciclare parţială, dacă este
cazul.
Valoarea reziduală este luată în considerare în evaluarea sustenabilităţii proiectului de
investiţii numai dacă corespunde unei intrări reale pentru investitor.
În situaţia contractării unui credit bancar, este obligatoriu să se efectueze o proiecţie a
15
cheltuielilor financiare (cheltuielilor cu dobânzile, taxe, comisioane) pe baza graficelor de

rambursare a creditelor de investiţii pentru lucrările de construcţii şi pentru dotările ce se
intenţionează a se contracta în completarea surselor proprii de finanţare (vezi SHEET-ul 2.6
din ANEXA I)
4.4. Estimarea costurilor anuale de întreţinere şi operare
Costurile de operare a obiectivului de investiţii cuprind toate plăţile prevăzute pentru

exploatarea activelor si pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii care nu sunt de natură
investiţională (sunt realizate anual în fiecare exerciţiu financiar), cum ar fi: cheltuielile directe
de producţie (consumul de materiale şi servicii, personal, întreţinere, costuri generale de
producţie), cheltuieli administrative şi generale, cheltuieli de vânzare şi distribuţie etc.
Exploatarea anuală a unui sistem de reciclare a DEEE-urilor necesită următoarele
cheltuieli (vezi SHEET-urile 2.1-2.10 din ANEXA I):
- Cheltuieli de personal - salarii şi contribuţii asociate, plata orelor suplimentare,
cheltuieli de pregătire sau perfecţionarea pregătirii profesionale, angajarea de
experţi/consultanţi în domeniul managementului deşeurilor etc. (vezi SHEET-ul 2.1);
- Cheltuieli cu utilităţile - electricitate, gaze, alimentare cu apă şi canalizare, energie
termică, etc. (vezi SHEET-ul 2.3);
- Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii curente - întreţinere spaţii publice (căi de acces,
indicatoare, împrejmuire, marcaje, parcaje, spaţii verzi etc.), întreţinerea zonei de
substanţe periculoase, întreţinerea liniilor tehnologice, asigurarea echipamentelor şi
instalaţiilor specifice, întreţinerea spaţiilor administrative, întreţinerea spaţiilor de
stocare/depozitare a DEEE şi produselor rezultate prin reciclare etc. (vezi SHEET-ul
2.4);
- Cheltuieli cu plata chiriilor (în cazul închirierii spaţiului necesar construcţiei şi
operării sistemului de reciclare a DEEE) - vezi SHEET-ul 2.4;
- Cheltuieli cu rambursarea creditelor, dobânzi şi comisioane (în cazul împrumuturilor
contractate pentru realizarea investiţiei) – vezi SHEET-ul 2.6;
- Alte cheltuieli - campanii de informare, participare la târguri de profil, proiecte de
responsabilitate socială, evenimente educaţionale DEEE etc. – vezi SHEET-ul 2.8.
Estimările privind costurile de întreţinere şi operare vor exclude toate elementele care
nu generează o cheltuială monetară efectivă (care nu generează fluxuri financiare negative),
chiar dacă acestea sunt elemente incluse în mod normal în contabilitate (amortizarea, orice
rezerve pentru costurile de înlocuire viitoare, rezerve pentru cheltuieli neprevăzute, fonduri de
rulment etc.). Incertitudinea fluxurilor viitoare este luată în considerare în analiza riscurilor, şi
nu prin supraestimarea costurilor estimate în cadrul analizei financiare.
O sinteză a tuturor categoriilor posibile de cheltuieli anuale de exploatare este
disponibilă în SHEET-urile 2.1.-2.10.
4.5. Estimarea veniturilor anuale din operare
Proiectele de investiţii generează beneficii fie din din vânzarea de bunurilor realizate
sau prestarea de servicii, dar există şi proiecte ale căror beneficii sunt generate prin
economiile de costuri realizate după implementarea acestora În mode frecvent, veniturile se
determină prin previzionarea cantităţilor de produse/servicii furnizate şi a preţurilor/tarifelor
asociate, estimate în urma analizelor de piaţă şi ţinând cont de capacitatea şi condiţiile de
plată ale utilizatorilor/clienţilor. Transferurile sau subvenţiile, TVA sau alte taxe indirecte
16
percepute de la consumator/client nu sunt incluse în estimarea veniturilor viitoare ale

obiectivului de investiţii.
În cadrul analizei financiare sunt avute în vedere acele categorii de beneficii ale
investiţiei care pot fi cuantificate ȋn valori monetare şi care determină o anumită influenţă
asupra fluxului de numerar.
Investiţia într-un sistem de reciclare a DEEE poate genera următoarele categorii de

venituri (vezi SHEET-ul INDICATORI din ANEXA I):
1. Venituri provenite din comercializarea EEE uzate ca produse second-hand: Unele
dintre produse/echipamente necesită reparaţii relativ simple pentru a deveni
funcţionale şi a fi valorificate prin comercializare pe piaţa second-hand, din acest
motiv fiind necesar a fi prevăzute şi cheltuielile asociate.
2. Venituri provenite din comercializarea componentelor valorificabile ale DEEE: În
urma procesului de dezmembrare şi decontaminare a DEEE colectate rezultă
componente şi subansamble. Unele dintre acestea prezintă potenţial de valorificare ca
piese de schimb şi pot fi comercializate către producătorii interesaţi sau pe piaţa
second-hand de profil.
3. Venituri din valorificarea metalelor feroase conţinute în DEEE: În funcţie de
categoria din care fac parte DEEE conţin în diferite proporţii metale feroase şi
neferoase. Deşeurile de metale feroase pot fi utilizate în topitoriile de fier, în timp ce
deşeurile de oţel pur pot fi co-incinerate în cuptoarele cu oxigen (în proporţie de
maxim 30% din volumul total supus combustiei) sau incinerate în cuptoarele cu arc
electric. În cazul cuptoarelor cu arc electric trebuie avut în vedere faptul că sunt
sensibile la prezenţa elementelor reziduale (zinc, cupru şi crom), care pot conduce la
apariţia unor defecte în produsele finite, fapt ce impune o precizie ridicată ȋn procesul
de selectare
4. Venituri din valorificarea metalelor neferoase conţinute în DEEE: EEE conţin, în
proporţii diverse, cantităţi de metale neferoase precum cupru, aluminiu, zinc şi plumb.
Destinaţia finală a majorităţii metalelor neferoase sunt topitoriile speciale pentru astfel
de metale, dar înainte de a intra în procesul tehnologic efectiv deşeurile de metale
neferoase suportă anumite procese de pretratare (exemplu: aluminiul este supus unui
procedeu de flotaţie pentru a-i creşte concentraţia; cablurile electrice sunt prelucrate
mecanic pentru a recupera cuprul; în alte cazuri se aplică tehnologii de sortare optică
pentru a separa diferite tipuri de metale grele etc.). În astfel de condiţii preţul de
comercializare deşeurilor de materiale neferoase către agenţii economici interesaţi
diferă în funcţie de puritatea pe care o prezintă fracţiunile extrase din DEEE.
5. Venituri din valorificarea deşeurilor de mase plastice recuperate din DEEE: Din
dezmembrarea EEE uzate rezultă cantităţi semnificative de deşeuri din plastic ce pot fi
comercializate. Piaţa de valorificare a materialelor plastice este reprezentată în
principal de agenţii economici producători de metanol care pot utiliza deşeurile de
plastic în cuptoarele instalaţiilor de gazificare sau în incineratoarele cu recuperare de
energie. Şi în cazul deşeurilor de mase plastice din DEEE sunt necesare procese de
pretratare care pot consta în separarea de materiale plastice care conţin substanţe
ignifuge, sau în sortarea pe diferite tipuri de mase plastice în funcţie de duritate etc. şi
care pot influenţa preţul la care se comercializează masele plastice conţinute în DEEE.
6. Venituri din valorificarea deşeurilor de sticlă recuperate din DEEE: Deşeurile de
sticlă se regăsesc cu preponderenţă în anumite categorii de EEE precum tuburile
catodice, monitoarele, lămpile de iluminat etc. Sticla poate fi reciclată în mai multe
moduri, opţiunile predominante fiind reprezentate fie de reutilizarea în procesele
tehnologice pentru producerea sticlei, fie de reciclarea în topitoriile de plumb (din
17
cauza conţinutului mare de plumb). În plus, deşeurile de sticlă recuperate din DEEE
pot fi folosite ca materii prime în industria ceramică sau ca înlocuitor al nisipului în
industria producătoare de materiale de construcţii.
Veniturile din operare sunt centralizate în SHEET-ul INDICATORI. Pe baza

veniturilor și cheltuielilor de exploatare se poate întocmi contul de profit și pierderi și bilanțul
previzionat. SHEET-ul CPP din ANEXA I reflectă contul de profit şi pierderi, ce include
veniturile și cheltuielile de exploatare ce contribuie la obținerea rezultatului și implicit la
crearea unei viziuni de ansamblu asupra performanțelor financiare ale proiectului pentru
perioada de referință. În SHEET-ul BILANT din ANEXA I este prezentat un model de bilanţ
previzionat pentru perioada de funcționare a investiției, acoperind pasivul și activul sistemului
de reciclare a DEEE-urilor, precum și o serie de informații privind fondurile fixe, repartizarea
profitului etc.
4.6. Evaluarea sustenabilităţii financiare a proiectului de investiţii
Capacitatea investitorului de a gestiona înfiinţarea şi operarea sistemului de reciclare a

DEEE-urilor pe perioada de referinţă este critică pentru succesul investiţiei şi pentru
garantarea atingerii obiectivelor stabilite. Din această perspectivă proiectul de investiţii
trebuie să fie sustenabil din punct de vedere financiar, ȋn acest caz neexistând vreun pericol
asupra onorării obligaţiilor financiare pe parcursul perioadei de referinţă.
Sustenabilitatea financiară implică existenţa unui flux de numerar cumulat pozitiv
pentru fiecare an al proiecţiilor, ceea ce presupune existenta unui numerar suficient pentru
desfăşurarea fără probleme a operaţiunilor în fiecare an Asigurarea şi demonstrarea
sustenabilităţii financiare se realizează prin elaborarea unei situații de trezorerie, în care sunt
analizate în balanţă intrările de numerar cu ieşirile de numerar, pe întreaga perioadă de
referinţă a proiectului. Pe baza estimării costurilor şi a veniturilor se determină fluxurile
actualizate , utilizând în acest sens rata de actualizare şi tehnica specifică de lucru.
In realizarea previziunilor ete foarte importantă corelarea în timp a încasărilor generate
de proiect (rezultate din venituri sau orice alte tipuri de intrări/transferuri de numerar) cu
plăţile angajate în cadrul proiectului (rezultând din obligaţii de plată către furnizori, angajaţi,
creditori, autorităţi etc.); nivelul acestora fiind dependent de amploarea venitului/cheltuielii şi
de duratele de încasare/plată negociate cu clienţii/furnizorii. Deficitele temporare pot fi
acoperite eventual prin credite de tip revolving, care ulterior vor fi luate în considerare la
determinarea fluxului de numerar. Analiza sustenabilităţii financiare trebuie să prezinte şi
maniera de acoperire a deficitelor, atunci când acestea apar, prin împrumuturi, în ipoteza că
aceste împrumuturi sunt obţinute în condiţii rezonabile în raport cu pieţele financiare locale.
4.7. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii proiectului de investiţii
Centralizarea si prelucrarea costurilor totale de investiţie, a costurilor totale de

operare şi a veniturilor, este necesară pentru următoarea etapă a analizei financiare ce constă
în calcularea indicatorilor de performanţă financiară ai investiţiei..
Indicatorii de performanţă financiară a proiectului de investiţii sunt Venitul Net
Actualizat – VNAF şi Rata Internă de Rentabilitate Financiară – RIRF. (vezi SHEET-ul
INDICATORI din ANEXA I)
VANF reprezintă suma ce rezultă atunci când investiţiile estimate şi costurile de
operare din cadrul proiectului de investiţii (în forma lor actualizată) sunt deduse din valoarea
18
actualizată a veniturilor previzionate; venitul net actualizat al investiţiei reprezintă surplusul

de venit peste valoarea investiţiei şi costurile de operare, pe întreaga perioadă de referinţă.
Condiţia de bază pentru ca proiectul de investiţii să fie profitabil din punct de vedere
financiar este necesar ca VNAF să ȋnregistreze o valoare pozitivă.
Venitul net actualizat se poate calcula după formula:
n
VNi
VNAF   , unde:
i 1 (1  r ) i
VNAF - venitul net actualizat

VNivenitul net în anul i, determinat prin diferenţa dintre beneficiile anuale şi costurile
anuale (cu investiţia şi cu exploatarea), estimate pentru fiecare an al perioadei de referinţă;
r = rata de actualizare;
i anul de referinţă;
n – numărul de anii ai perioadei de referinţă pentru evaluarea eficienţei proiectului.
Dacă VNAF-ul proiectului de investiţii actualizat are o valoare negativă proiectul de

investiţii nu poate fi acceptat. Cauzele unei astfel de situaţii pot fi legate de aspecte precum:
utilizarea unei rate de actualizare necorespunzătoare, estimarea fluxului de numerar pe o
perioadă de referinţă insuficientă comparativ cu durata de viaţă a proiectului, cuantificarea
eronată a beneficiilor şi a costurilor generate, utilizarea unor ipoteze nerealiste ȋn
previzionarea fluxului. Dacă aspectele menţionate sunt verificate şi considerate corect
justificate şi calculate, decizia va fi de respingere a proiectului şi reanalizare a opţiunilor
tehnice de reciclare a DEEE.
RIRF reprezintă acea rată de actualizare pentru care VNAF este egală cu zero sau care
egalează valoarea actualizată a fluxurilor financiare proiectate (venituri şi cheltuieli) pentru
perioada de referinţă a proiectului de investiţii. RIRF reprezintă un criteriu de acceptabilitate a
unui proiect, prin comparaţie cu costul capitalului, respectiv rata de actualizare utilizată ȋn
procesul de actualizare a parametrilor investiţiei. Dacă rata internă de rentabilitate financiară
este situată sub cerinţa de remunerare a capitalului investit proiectul este nerentabil. Când
RIRF se situează peste nivelul costului capitalului, proiectul este acceptabil, În cazul
investițiilor finanțate surse combinate (proprii, atrase, rambursabile sau nerambursabile), în
cadrul analizei financiare, indicatorii vor fi determinaţi pe baza fluxurilor financiare estimate
pentru proiectul de investiţii şi vor evidenţia profitabilitatea investiţiei (VNAF (I) şi RIRF(I)),
respectiv profitabilitatea capitalului propriu investit de către iniţiatorul proiectului
(VNAF(K) şi RIRF(K)).
Indicatorii profitabilităţii investiţiei sunt calculaţi luând în considerare toate

costurile de investiţie ale proiectului, indiferent de sursele de finanţare ale acestuia. Dacă
VNAF(I) este pozitiv şi RIRF(I) este mai mare decât rata de actualizare, proiectul este
profitabil şi rentabil, ţinând cont de structura/sursele de finanţare posibil de utilizat şi de
costul mediu ponderat al acestora, cuantificat prin rata de actualizare. În cazul ȋn care valorile
indicatorilor nu respectă valorile prag asimilate este necesară determinarea indicatorilor
aferenţi profitabilităţii capitalului investit de către iniţiatorul proiectului.
Indicatorii profitabilităţii capitalului investit sunt determinaţi considerând numai

partea de capital investită de iniţiatorul proiectului, din surse proprii şi arată profitabilitatea
proiectului în cazul în care o parte din valoarea investiţiei este acoperită din alte surse de
finanțare. Într-un astfel de scenariu presiunea financiară asupra promotorului proiectului de
19
investiţii este diminuată, ȋn funcţie de procentul de cofinanţare, respectiv raportul ȋntre sursele
proprii şi sursele atrase. Dacă valorile VNAF(K) şi RIRF(K) sunt apropiate de cele prag,
acest fapt evidenţiază că proporţia de finanţare nerambursabilă este una corectă. Dacă
indicatorii au valori tot sub nivelul considerat acceptabil pentru fiecare în parte, înseamnă că
proiectul este unul care nu generează suficiente venituri şi necesită o pondere mai mare a
sursei de finanţare nerambursabile. Dacă indicatorii depăşesc o anumită limită se poate
considera că există o rentabilitate exagerată pentru promotorul proiectului şi implicit o rată de
cofinanţare prea mare, ȋn raport cu specificul proiectului. O astfel de situaţie necesită
justificări suplimentare, ţinând cont de profitabilitatea aşteptată în mod normal de la
proiectele de investiţii similare derulate în sectorul de reciclare al DEEE.
Dacă inițiatorul de proiecte de investiții în reciclarea DEEE își finanțează investiția din
surse proprii, nu este justificată efectuarea unei analize financiare separate referitoare la
profitabilitatea financiară a investiţiei în funcţie de structura de finanţare a acesteia. În această
situație, profitabilitatea investiţiei (/C) coincide cu profitabilitatea financiară a capitalului
investit (/K).
20
CAPITOLUL V. ANALIZA ECONOMICĂ A INVESTIȚIEI
5.1. Scop, beneficii și costuri
Analiza economică evaluează impactul economic, social şi de mediu al proiectelor de

investiții în domeniul reciclării DEEE-urilor. Prin intermediul ei se poate determina dacă
proiectul contribuie semnificativ la bunăstarea economică totală la nivel de comunitate,
regiune, ţară sau chiar la nivel internaţional.
Utilizarea analizei economice este recomandată ȋn cazul proiectelor de investiții
majore. Pentru aceste proiecte analiza economică este opțională, aceasta nefiind necesară
dacă în urma analizei financiare s-a stabilit că investiția propusă este profitabilă, dar și
sustenabilă din punct de vedere financiar. Pe de altă parte, luând în considerare faptul că se
investește într-un sistem de reciclare a DEEE-urilor, investiția poate să genereze costuri sau
beneficii sociale majore care necesită cuantificare şi implicit generează impact la nivel
macroeconomic.
Punctul de pornire în analiza economică este reprezentat de fluxul de numerar calculat
ȋn analiza financiară. Ulterior, la acesta sunt inserate două tipuri de corecţii care se reflectă in
fluxurile economice de numerar:
(1) corecţia fiscală şi conversia preţurilor;
(2) monetizarea externalităţilor.
Analiza economică permite măsurarea beneficiilor proiectului în funcție de

următoarele elemente:
 costurile evitate datorită implementării proiectului;
 beneficiile externe apărute în urma implementării proiectului și care nu sunt incluse
în analiza financiară;
De asemenea, în cadrul acestei analize, beneficiile trebuie privite din dublă
perspectivă:
 veniturile identificate şi utilizate ȋn cadrul analizei financiare vor fi corectate prin
aplicarea unui factor de conversie. Acest factor permite conversia prețurilor de la cele
financiare în cele economice. Valorile factorilor de conversie se stabilesc pe baza ponderii ȋn
structura a efectelor provenite sau generate de pe piaţa internă comparativ cu cele din
provenite din activităţile de import/export. Factorul de conversie asigură corecţia diferenţelor
ȋntre piaţa internă şi cea externă În situația în care nu poate fi determinat, se folosește un
factor de conversie standard egal cu 1.
 ȋn fluxul de numerar aferent analizei economice trebuie incluse şi externalitățile
pozitive, rezultate din respectarea standardelor de mediu și care trebuie echivalate ȋntr-o
valoarea monetară.
În ceea ce privește costurile, acestea au o valoare diferită în contextul analizei
economice. În timp ce costurile sunt considerate în cadrul analizei financiare ca fiind ieşiri de
numerar, costurile economice nu constituie ȋntotdeauna ieşiri de numerar, din acest motiv
fiind necesare unele corecţii. Costurile economice se bazează pe cele estimate în analiza
financiară, dar ele sunt ajustate folosind anumiți factori de conversie. Scopul ajustării este de
a oferi garanția că preţurile folosite în analiza economică reflectă valoarea economică reală a
resurselor utilizate. Analiza economică trebuie să utilizeze costuri exprimate în preţuri
contabile. În raport cu costurile financiare, costurile economice ale proiectului de investiții
21
sunt măsurate din perspectiva abordării de tip „resursă” sau „oportunitate”.

Realizarea obiectivului proiectului poate genera anumite efectele sociale asupra
mediului sau sănătăţii (ca urmare a prezenței substanțelor periculoase în echipamentele
electrice și electronice) care trebuie evaluate şi incluse în proiect. Aceste efecte nu exercită o
influență asupra rezultatelor proiectului în contextul analizei financiare, dar trebuie luate în
calcul din perspectivă socială și economică. În fapt, costurile economice pot fi considerate
externalităţi negative, fiind necesară cuantificarea lor monetară în analiza economică.
În anumite situaţii este posibil ca valorile de piață ale unor costuri și beneficii, cu
precădere din sfera socială sau de mediu să nu fie disponibile. În aceste condiții se pot utiliza
metode diverse de cuantificare, ȋn funcţie de atura efectului luat în calcul prin care se
evaluează efectele în valori monetare. Acceptarea rezultatelor analizei economice este
condiţionată şi de modul ȋn care sunt selectate şi utilizate cele mai adecvate metode, precum şi
de nivelul de tranparenţă şi obiectivitate al acestora.
5.2. Etape și corecții
Analiza economică presupune o succesiune de etape, după cum urmează:

- conversia prețurilor de piață în prețuri contabile;
- monetizarea impacturilor în afara pieței;
- includerea efectelor indirecte suplimentare (dacă este cazul);
- actualizarea costurilor și beneficiilor estimate;
- calcul indicatorilor de performanță economică (Valoarea Economică Netă Actualizată,
Rata de Rentabilitate Economică ).
În scopul stabilirii performanței economice, sociale și de mediu a proiectelor de
investiții în domeniul DEEE-urilor, este necesar să se efectueze o serie de corecții, atât pentru
venituri, cât și pentru costuri.
Corecţiile ce trebuie luate în calcul în cadrul analizei economice sunt următoarele:
corecţiile fiscale, corecţiile pentru transformarea preţurilor de piaţă în preţuri contabile
(preţurile umbră) şi corecţiile pentru externalităţi.
Corecțiile fiscale sunt necesare datorită faptului că anumite transferuri de la un agent
la altul pot fi considerate transferuri pure, fără a avea un impact economic. De exemplu, dacă
guvernul acordă subvenții investitorilor din domeniul DEEE-urilor, acestea reprezintă un
transfer pur care aduce avantaje beneficiarului, dar nu creează valoare economică. Corecțiile
fiscale sunt realizate pentru elementele incluse în costurile eligibile și/sau în costurile de
operare sau întreținere: taxele indirecte (TVA), subvenţii şi plățile pure de transfer (obligația
angajatorului de a plăti contribuția la asigurările sociale). Totuși, preţurile trebuie să includă
taxele directe. În plus, în situația în care anumite taxe indirecte/subvenţii au ca scop
corectarea efectelor externe, atunci vor fi incluse în analiză.
Există câteva reguli generale care ar trebui aplicate pentru a evita distorsiunile în
cadrul analizei economice:
 toate preţurile intrărilor şi ieşirilor luate în calcul în cadrul analizei cost-beneficiu
nu trebuie să includă TVA şi alte impozite indirecte;
 preţurile intrărilor, inclusiv forţa de muncă luate în calcul în cadrul analizei cost-
beneficiu nu trebuie să conțină impozitele directe;
 subvenţiile acordate investitorului sunt transferuri pure şi nu trebuie incluse ȋn
calcularea veniturilor în analiza economică.
22
Corecţiile pentru transformarea preţurilor de piaţă în preţuri contabile (preţurile

umbră) sunt motivate de existenţa unor situații în care preţurile de pe piaţă nu sunt preţurile
reale ale mărfurilor, fiind distorsionate de diferite politici protecţioniste sau de subvenţionare,
de regimurile de monopol, de barierele comerciale, de regulamentele de lucru etc. În acest caz
elementele de distorsionare a pieţei, precum taxele vamale trebuie eliminate în cadrul analizei
economice. Totuși, este necesar ca prețurile de contabilitate să includă taxele directe şi
subvenţiile specifice de impozite indirecte ce au ca scop corectarea anumitor efecte.
Datorită acestei situații, prețurile de piață din cadrul analizei financiare nu sunt
considerate ca fiind cele reale. În aceste condiții, se recomandă utilizarea prețurilor contabile
ce reflecta costurile de oportunitate ale intrărilor şi disponibilitatea consumatorilor de a plăti
ieşirile. Determinarea prețurilor contabile se realizează pe baza celor celor utilizate ȋn analiza
financiară la care se aplică factorul de conversie.
Corecțiile pentru externalități implică luarea în considerare a impacturilor proiectului

în asupra unor elemente din domeniul social şi de protecţie a mediului. Impacturile utilizate
sunt grupate pe două categorii, respectiv: negative și pozitive. Impacturile negative trebuie
incluse în cadrul analizei la poziția costuri economice, iar cele pozitive la poziția beneficii.
Costurile economice pot apărea pe perioada implementării (ex.: construcția poate
periclita/bloca accesul la anumite obiective, desfășurarea anumitor activități de către cetățeni)
și în timpul duratei de exploatare a proiectului (ex.: proiectul poate contribui la deteriorarea
mediului natural). Beneficiile pot fi evidențiate atât pe perioada implementării infrastructurii
de tratare a DEEE-urilor (număr de locuri de muncă temporare ), cât și pe durata de
exploatare a proiectului (scăderea cantității DEEE-urilor la nivel de regiune, țară, creșterea
valorii terenului datorită proiectului, creșterea micilor afaceri la nivel local și apariția altora
noi etc.).
Aceste impacturi prezentate pot fi clasificate în următoarele categorii:
 economice (ex.:venituri indirecte sporite, costuri indirecte suplimentare);
 sociale (ex.:reducerea şomajului);
 de mediu (ex.: reducerea utilizării resurselor naturale epuizabile, relevante pentru
proiect).
Unele dintre aceste impacturi pot fi monetarizate (exprimate în valori monetare,
potrivit unei metodologii stabilite în analiză), iar altele nu pot fi cuantificate din cauza lipsei
de informaţii sau a unor metodologii acceptate ȋn mod obiectiv. Impacturile ce nu pot fi
monetarizate trebuie vor fi prezentate în detaliu intr-un subcapitol al analizei.
5.3. Conversia prețurilor
Pentru efectuarea corecțiilor fiscale, este necesară utilizarea unor preţuri care să
reflecte valoarea economică a resurselor luate în considerare.
Pentru analiza economică este necesară transformarea costurilor și beneficiilor unui
proiect într-o unitate monetară comună, care să permită comparaţia ulterioară a nivelului
acestora. Cele mai multe elemente componente de natură economică ale unui proiect
(investiția, costurile de operare) sunt exprimate în termeni financiari, fapt ce permite o
transformare facilă a preţurilor de piaţă ȋn preţuri contabile cu ajutorul factorilor de conversie.
Există și situații în care pentru anumite efectele proiectului, exprimate sub forma unor
economii de timp nu poate fi atribuită o valoare directă de piață, fiind necesar un proces de
conversie abeneficiilor și costurilor în valori financiare. De asemenea în anumite proiecte
care generează efecte asupra mediului sau evită distrugerea peisajelor etc., prețurile de piață
nu sunt disponibile sau sunt foarte greu de cuantificat în mod corect. Aceste efecte trebuie
23
totuși luate în considerare în atingerea obiectivelor proiectului de investiții. Chiar dacă acestea
nu vor fi incluse în mod explicit în analiza economică, este important ca ele să fie identificate
și menţionate ȋn categoria efectelor indirecte necuantificabile. .
Conversia costurilor proiectului din prețuri de piață în prețuri contabile se realizează,
ȋntr-o primă etapă prin repartizarea costurilor pe următoarele categorii:
a. Bunuri/servicii comercializate: ȋn această categorie sunt incluse bunurile şi
serviciile incluse în costurile proiectului care pot fi evaluate cu ajutorul prețurilor la nivel
internațional. În contextul unei economii deschise în care se organizează licitații
internaționale pentru obținerea echipamentelor necesare, această categorie include
majoritatea costurilor proiectului. Dacă prețurile de piață reflectă prețurile economice și
implicit costurile de oportunitate ale bunurilor sau serviciilor, factorul de conversie aplicat
este 1.
b. Articole/produse necomercializate/netranzacționate: ȋn această categorie sunt
incluse acele bunuri și servicii care trebuie achiziționate intern (transportul intern și
construcțiile, anumite materii prime, consumul de apă și energie etc.). Transformarea
prețurilor financiare în cele economice este efectuată prin intermediul unui factor de conversie
standard. Acesta este calculat pornind de la media diferențelor între prețurile interne și cele
internaționale datorită tarifelor comerciale diferite și a barierelor de transfer existente ȋntre
diferitele sisteme economice. Dat fiind faptul ca elementele de cost care sunt incluse în
această categorie sunt diminuate în comparație cu costurile totale ale proiectului și că în jur de
70% din comerțul românesc se desfășoară în UE (comerțul țărilor membre este considerat
comerț intern și nu face obiectul schimburilor comerciale tarifare) se recomandă ca factorul de
conversie standard să fie 1 sau apropiat de valoarea 1.
c. Forţa de muncă calificată: În această categorie este inclusă forța de muncă care
este o componentă a costurilor proiectului. Dat fiind că prețurile de piață reflectă prețurile
economice, nu se realizează o conversie specifică.
d. Forța de muncă necalificată: ȋn această categorie se include componenta de forță
de muncă a costurilor proiectului care este considerată un surplus, nefiind exprimată adecvat
din perspectivă economică.
Pentru a reflecta costul de oportunitate al forței de muncă, corecția se efectuează
multiplicând costul financiar al unui muncitor necalificat cu rata salarială fictivă (FRSU),
care poate fi calculată ca raport (1 - u)/(1 - t), unde u reprezintă rata regionala de șomaj și t
rata plății asigurărilor sociale și taxele relevante inserate în costul forței de muncă. În practică,
FRSU este înregistrat în contabilitate datorită impactului pozitiv asupra proiectului în
regiunile cu rata mare a șomajului. Acesta (întotdeauna mai mic decât 1) contribuie la
reducerea șomajului, fiind generatorul unor costuri economice mai mici și implicit a unui
nivel de rentabilitate economica mai mare.
Forța de muncă are o contribuție vitală în proiectele de investiţii în domeniul reciclării
DEEE-urilor. Salariile trebuie să reflecte valoarea socială a timpului de lucru şi a efortului
depus, adică valoarea marginală pentru societate a produsului unei unităţi de muncă.
Sistemele economice actuale se caracterizează prin frecvente modificări salariale, atât din
punct de vedere al politicilor cât și al cuantumurilor minimale recunoscute legislativ. Salariul
curent ar putea constitui un indicator social distorsionat al costului de oportunitate al forţei de
muncă, deoarece pieţele forţei de muncă nu sunt întotdeauna perfecte sau manifestă
dezechilibre macro-economice caracterizate prin șomaj ridicat de lungă durată, sau
distorsionarea condițiilor de muncă etc.).
În general, în sistemele economice în care predomină şomajul intensiv sau
subocuparea forţei de muncă, costul de oportunitate al forţei de muncă folosite în analiza
economică a proiectelor de investiţii este inferior ratelor salariale reale. Munca este mai puţin
mobilă decât capitalul, ceea ce face ca salariul umbră să fie specific la nivel de regiune. În
24
mod frecvent acesta poate fi calculat ca o medie ponderată a:

 salariului umbră pentru muncitorii calificaţi şi muncitori necalificaţi angajaţi înainte
în activităţi similare: se presupune că este egal sau aproape de salariul existent pe
piaţă;
 salariului umbră pentru muncitorii necalificaţi incluși în proiect dintre cei care sunt
şomeri: se presupune că este egal sau mai mic decât valoarea ajutorului de şomaj;
 salariului umbră pentru muncitorii necalificaţi incluși în proiect din activităţi
neoficiale: ar trebui să fie egal cu valoarea producţiei generate în cadrul acestor
activităţi.
Dacă proiectul de investiţii are deja o rată economică internă de rentabilitate
corespunzătoare valorilor prag stabilite înainte de stabilirea unor corecţii pentru costurile
forţei de muncă, atunci acest tip de corecţii pentru estimarea salariului umbră poate fi
eliminat.
În anumite cazuri, impactul proiectului asupra ocupării forţei de muncă necesită
realizarea unei analize detaliate, care să reflecte posibila pierdere a unor locuri de muncă în
alte domenii din cauza proiectului, sau păstrarea unor locuri de muncă prin proiect care ar fi
putut să fie pierdute. Analiza structurii costurilor pentru varianta cu şi fără proiect ar trebui să
ofere informaţiile și argumentele necesare pentru fundamentarea eficienţei economice.
e. Achiziţia de teren: ȋn această categorie este inclus terenul folosit în cadrul
proiectului, chiar dacă, ȋn unele cazuri acest efort financiar nu este inserat în costul
proiectului, adică terenul nu implică costuri, el fiind pus la dispoziție de beneficiar, ȋn regim
de gratuitate. Corecţia costurilor terenului are în vedere ajustarea efectului net care ar fi fost
obţinut pe terenul respectiv dacă nu ar fi fost folosit pentru proiect. Dacă acel teren a fost
procurat la valoarea de piaţă, factorul de conversie este 1, deoarece se consideră că valoarea
de piaţă reflectă valoarea actuală a producţiei în viitor.
f. Transferurile financiare/plățile de transfer: această categorie cuprinde taxele
indirecte (de exemplu TVA), subvenţiile şi transferuri financiare simple incluse ȋn preţurile de
piaţă folosite pentru a estima costurile proiectului. Toate aceste costuri vor fi eliminate în
cadrul analizei economice.
În evaluarea proiectului trebuie să se ia în considerare modul în care costurile sociale
sunt afectate prin devierea preţurilor observate de la următoarele valori de referinţă:
 costurile marginale pentru bunuri necomercializabile la nivel internaţional ( ex.:
serviciile de transport local);
 preţurile la frontieră pentru bunuri comercializabile la nivel internaţional (ex.:
unele servicii energetice sau mărfuri fabricate).
Preţurile la frontieră se pot afla pentru fiecare element tranzacţionat, pe baza preţurilor
internaţionale, respectiv CIF pentru importuri şi FOB pentru exporturi, exprimate în aceeaşi
monedă.
5.4. Integrarea externalităților
În situația în care nu se manifestă impacturi neeconomice în relaţiile dintre producător

şi utilizatorii direcţi sau beneficiarii serviciilor generate de proiect, dar terțe părți sunt afectate
fără compensare, aceste efecte sunt considerate externalități. O externalitate reprezintă orice
cost sau beneficiu al proiectului care afectează celelalte părţi, ȋn termeni monetari sau
nonmonetari.
Un proiect de investiții în domeniul reciclării DEEE-urilor poate genera externalităţi
pozitive şi externalități negative în funcție de acțiunile definite și derulate ulterior, respectiv
de caracteristicile specifice. Din acest punct de vedere ȋn elaborarea analizei economice se
25
recomandă identificarea externalităților și cuatificarea corespunzătoare a acestora .

În funcţie de tipologia proiectelor, acestea pot genera numeroase externalităţi negative
care nu se regăsesc în costurile de oportunitate, dar care trebuie evaluate în analiza
economică. Externalităţile negative pot afecta mediul înconjurător (distrugerea peisajului_,,
pierderea din suprafaţa şi valoarea imobiliară a terenului datorită unor efecte negative asupra
ambientului, cum ar fi zgomotul sau mirosul), pot genera un impact negativ din cauza
construirii (efect temporar) sau pot determina creşterea emisiilor generate de intensificarea
activităţilor de transport induse de proiect (ex.: ca rezultat al stabilirii staţiilor de transfer
pentru transportarea deşeurilor la zona de depozitare).
După identificarea externalităților, cel mai dificil este includerea lor în analiza
economică, fiind necesară conversia lor în termeni economici prin atribuire unui cost.. Acest
aspect poate genera dificultăți deoarece externalităţile nu au un preţ fixat de piaţă, ceea ce
face necesară utilizarea unui sistem de aproximare. În general, se recomandă ca în cadrul
analizei economice să fie incluse acele externalitățile pentru care există o justificare solidă și
care pot fi monetizate sau estimate în cel mai realist și transparent mod posibil.
5.5. Monetizarea impacturilor neeconomice
În cadrul analizei economice este necesar să fie incluse, acolo unde există posibilitatea
cuantificării, toate efectele importante previzibile generate de proiect, ȋn această categorie
fiind incluse atât efectele pozitive cât şi efectele negative.
În general, proiectele au o serie de impacturi cu sau fără efecte majore. Echipa de
proiect implicată ȋn realizarea analizei cost beneficiu, pe baza expertizei și a experienţei ȋn
proiecte similare identifică toate categoriile de efecte, le evaluează și stabilește dacă sunt
importante sau nu pentru performanţa proiectului. În situația în care aceste efecte (pozitive
sau negative) sunt considerate importante, este necesară atribuirea unei valorii monetare
realiste.
Factorii de conversie aplicaţi la valorile financiare ale veniturilor din operare
reprezintă categoria cea mai relevantă de beneficii necomerciale generate de un proiect. Dacă
însă nu s-a efectuat o determinare corectă a factorilor de conversie sau proiectul nu produce
venituri, se pot folosi abordările alternative în vederea evaluării beneficiilor necomerciale. În
mod frecevent, cea mai utilizată metodă ȋntr-o astfel de situaţie este abordarea „disponibilității
de a plăti”, care oferă posibilitatea estimării unei valori monetare ȋn conformitate cu
preferințele descoperite sau declarate ale utilizatorilor. În acest mod se poate ține cont de
preferințele consumatorului, ȋntr-o manieră indirectă, prin observarea comportamentului
acestuia într-o piaţă similară sau direct, prin administrarea unor chestionare ad-hoc.
În situația în care abordarea de tip „disponibilitate de plată” nu se poate folosi sau este
irelevantă, pentru evaluarea efectelor, costul marginal pe termen lung (CMTL) poate constitui
regula implicită de cuantificare. În general, „disponibilitatea de a plăti” a efectelor este mai
mare decât cea specifică estimărilor empirice ale CMTL, fiind uneori necesară calcularea
mediei celor două valori.
Folosirea „disponibilităţii de a plăti” sau a costului marginal pe termen lung (CMTL)
ca preţuri umbră sunt reciproc exclusive pentru aplicarea factorilor de conversie la veniturile
financiare din operare ale proiectului. Un exemplu ȋn acest sens ar fi cel legat de furnizarea
energiei electrice, respectiv dacă aceasta este furnizată la un tarif sub costu unitar, se poate
multiplica tariful cu factorul de conversie în vederea obținerii prețului umbră sau se poate
substitui tariful prin „disponibilitatea de a plăti” ca preţ umbră.
Prețurile umbră trebuie să reflecte atât costul de oportunitate, cât şi disponibilitatea
consumatorilor de a plăti pentru bunurile sau serviciile oferite de sistemul respectiv de tratare
26
a DEEE-urilor.
Datorită specificității lor, în anumite situații externalităţile nu sunt bine evidenţiate
prin utilizarea „disponibilităţii de a plăti” empirice sau costul marginal pe termen lung sau
chiar prin utilizarea factorilor de conversie pe baza preţurilor la frontieră. Din această
perspectivă , este necesar ca acestea să fie identificate și evaluate separat. Valorificarea
externalităţilor se poate dovedi uneori dificilă , chiar dacă unele dintre acestea pot fi
identificate în mod facil. De exemplu, un proiect poate provoca daune ecologice, iar efectele
sale împreună cu alți factori se pot manifesta pe termen lung şi sunt dificil de cuantificat şi
valorificat cu obiectivitate. Într-un asemenea caz o abordare de tip „transferul beneficiilor”
poate fi utilă deoarece poate fi aplicată la preţurile umbră ale proiectului care au fost estimate
în alte contexte, de exemplu pentru alte proiecte sau programe similare. Dacă transferul de
beneficii nu poate fi efectuat din cauza lipsei de date, atunci impactul asupra mediului ar
trebui să fie stabilit cel puțin în termeni fizici pentru o evaluare calitativă care să ofere
decidenților mai multe elemente pentru a lua decizia finală.
5.6. Actualizarea costurilor și beneficiilor estimate
În mod cert, comparația costurilor și beneficiilor trebuie efectuată după cuantificarea

monetară a acestora și actualizarea corespunzătoare conform metodologiei specifice. .
Pentru ca un proiect de investiții să fie viabil, beneficiile generate trebuie să fie
superioare costurilor asociate. De asemenea, valoarea actualizată a beneficiilor economice ale
proiectului de investiții trebuie să depăşească valoarea actualizată a costurilor economice ale
proiectului. În practică, aceasta se traduce printr-o VANE (valoarea actualizată netă
economică) pozitivă, un raport Beneficii/Costuri mai mare decât 1 şi o RIRE (rată internă de
rentabilitate economică) a proiectului care depășește rata de actualizare folosită pentru
calculul VANE.
Rata de actualizare folosită în analiza economică poartă denumirea de rată socială de
actualizare. În ceea ce privește estimarea ratei de actualizare, este indicată luarea ȋn
considerare a faptul că aceasta trebuie să exprime cerinţa de remunerare a finanţatorului, la
nivelul riscului perceput şi asumat de acesta prin proiect. În cazul ȋn care finanţarea este
efectuată din surse proprii, se recomandă utilizarea unui cost al capitalului de 5%, la care se
poate adăuga o primă de risc de 3% dacă proiectul este exprimat în lei. Valoarea obţinută a
ratei de actualizare de aproximativ 8%, este destul de apropiată de elemente semnificative din
piaţa financiară, respectiv rata dobânzii fără risc, respectiv randamentul la maturitate pentru
titlurile de stat pe termen lung, denominate în lei.
5.7. Calcularea indicatorilor de performanţă economică
Calcularea performanţelor economice ale proiectului de investiții se poate efectua

utilizând următorii indicatori (pentru întreaga valoare a proiectului):
1. Valoarea actualizată netă economică (VANE): reprezintă diferenţa dintre
beneficiile sociale totale actualizate şi costuri, condiţia de acceptare fiind ca
valoarea indicatorului să fie mai mare ca zero;
- Rata internă de rentabilitate economică (RIRE) sau rata rentabilității economice
(RIRE): reprezintă acea rata de actualizare a fluxului de numerar al proiectului care
generează o valoarea nulă pentru VANE. Pentru acceptarea unui proiect aceasta
trebuie să fie mai mare sau egală cu rata de actualizare a fluxului de numerar folosit în
analiza economică;
27
3. Raportul beneficii/costuri actualizate (B/C): a carei valoare trebuie să fie mai mare
decât unu.
Dacă proiectele nu îndeplinesc aceste condiţii, decizia de investiţii va avea ȋn vedere
respingerea iniţiativei, dat fiind faptul că nu generează un impact relevant.
Din perspectiva analizei economice VANE este mai exactă şi ar trebui să reprezinte
principalul indicator de referinţă privind performanța proiectului. RIRE şi raportul
beneficii/costuri sunt indicatori semnificativi și oferă informaţii interesante, fiind
independenţi de dimensiunea proiectului. Există ȋnsă cazuri ȋn care indicatorii pot genera
anumite situaţii contradictorii, respectiv existenţa unor RIRE multiple sau care nu pot fi
calculate caz ȋn care decizia de investiţii se va concentra pe alte tipuri de analize.
28
CAPITOLUL VI. ANALIZA DE RISC A PROIECTULUI DE

INVESTIŢII
6.1. Documentarea și pregătirea analizei de risc
Impactul și efectele generate de proiectele de investiții în domeniul reciclării DEEE-

urilor precum și riscurile specifice asociate necesită dezvoltarea unei secţiuni dedicate analizei
de risc.
Aceast tip de analiză poate să fie realizată separat sau inclusă într-un plan mai amplu
de managementul riscului. Avantajul existenței unui plan de management al riscului este legat
de faptul că asigură gestionarea riscurilor nu numai pe perioada implementării proiectului, dar
și pe perioada de exploatare.
Etapele procesului de managementul riscului sunt prezentate în figura nr. 6.1.
Stabilirea contextului
Monitorizare şi actualizare
Consultare şi comunicare
Identificarea riscurilor
ESTIMAREA RISCULUI
Analiza riscurilor
Evaluarea riscurilor
Tratarea riscurilor
Figura nr.6.1. Etapele managementului de risc

Succesiunea celor cinci etape propuse pentru managementul riscurilor are la bază
analiza contextului extern al proiectului dar și a elementelor de natură internă care pot să
genereze influenţe asupra eficienţei și performanţei proiectului.
Într-o abordare sintetică procesul de managementul riscului implică:
1. Stabilirea contextului extern şi intern în care se va realiza proiectul, respectiv
clarificarea și recunoașterea obiectivelor de timp, buget și calitate a proiectului,
29
identificarea stakeholderilor și a cerințelor acestora. Această etapă se finalizează cu

definirea contextului managementului de risc, respectiv a categoriilor de riscuri cu
relevanţă pentru proiect, a membrilor echipei de proiect ce vor fi implicați în
managementul riscului.
Elaborarea unei clasificări riscurilor pe diferite tipuri are drept scop o mai ușoară
gestionare a acestora, fiind recomandat ca această clasificare să includă între 3 şi 7 categorii,
în funcţie de specificul și amploarea proiectului de investiții în domeniul reciclării DEEE-
urilor. O clasificare frecventă ce poate să fie utilizată în faza de ACB și implementare a
proiectelor de reciclare a DEEE-urilor se realizează în functie de cele mai frecvente cauze
generatoare de riscuri într-un proiect, respectiv:
 managerul de proiect;
 echipa de proiect;
 natura proiectului;
 maturitatea organizației;
 clienţii și contractorii;
 Furnizori și utilizatorii finali..
2. Identificarea riscurilor, prin documentarea asupra condiţiilor şi evenimentelor

care prezintă importanţă pentru realizarea obiectivelor proiectului. Pentru identificare sunt
recomandate metode precum: liste ale riscurilor, experienţa celor implicaţi, brainstorming,
analiza scenariilor, flow-charts iişi interviuri cu experţii din organizaţii etc.
În cadrul proiectelor de investiţii în domeniul reciclării DEEE-urilor pot fi identificate
mai multe cauze generatoare de riscuri, după cum urmează:
 costuri ale construcţiilor diferite de cele prognozate datorită modificărilor survenite ȋn
preţurile materiilor prime sau cele ale forţei de muncă, respectiv ale serviciilor şi
lucrărilor care vor trebui achiziţionate de pe piaţă pentru implementarea proiectului şi
pentru asigurarea bunei stării de exploatare pe durata de funcţionare;
 costuri de operare care sunt diferite de cele estimate ca urmare a modificării preţului
materiilor prime sau a factorilor tehnici neprevăzuţi;
 modificări ce ţin de factori naturali, în special din perspectiva dezastrelor naturale
(cutremure, inundaţii etc.);
 modificări ce ţin de evoluţia progresului tehnic, care pot duce la sistarea producerii
anumitor tehnologii şi înlocuirea acestora cu altele mai noi şi potenţial mai scumpe;
 modificări ale legislaţiei în vigoare, a strategiilor şi programelor în domeniul
managementului deșeurilor la nivel de ţară sau pe plan internaţional etc.
Toate acestea, precum și altele considerate relevante la nivel de proiect trebuie
permanent investigate și monitorizate pentru a permite identificarea cât mai multor riscuri ce
pot influența proiectul.
Riscurile identificate vor fi ȋnregistrare corespunzător ȋntr-un registru al riscurilor, ce
poate avea diferite forme. În cadrul Registrului riscurilor (vezi SHEET-ul Registrul
riscurilor) pentru fiecare risc din listă este important să fie specificate minimal următoarele
informații: ID-ul riscului (element de codificare), titlul riscului, descrierea riscului, categoria
în care se încadrează; dimensiunea riscului, probabilitatea şi impactul, expunerea la risc
(probabilitate * impact), activitatea din proiect vizată, persoana care l-a identificat, perioada
în care riscul s-ar putea manifesta.
3. Analiza riscurilor are ca obiectiv estimarea probabilităţii de apariţie a riscurilor şi a
impactului acestora. Pentru analiza riscurilor se poate utiliza un spectru larg de
metode, de la analiza calitativă la cea şi cantitativă și respectiv software specializate
pentru estimarea probabilităţilor și a impactului asociat.
30
Etapele analizei de risc:

- Definirea unei scale de măsurare a probabilității și impactului riscului. Scala de 5
niveluri este cel mai frecvent aplicată în proiecte. In tabelul nr. 6.1 este prezentată o
scală de măsurare a probabilităţii posibil a fi utilizată pentru fiecare categorie de
riscuri identificate.
Tabelul nr. 6.1. Scala de măsurare a probabilității

Nivel Frecventa de apariţie Descriere Intervalul în care iau
a evenimentului valori probabilităţile
1 Foarte rar Poate să apară în (0 – 0.1)
circumstanţe
excepţionale
2 Rar Poate să apară uneori [0.1 – 0.4)
3 Mediu Şanse aproape egale de [0.4 - 0.6)

apariţie
4 Probabil Apare destul de des [0.6 - 0.9)
5 Aproape sigur Apare foarte des [0.9 – 1)
Pentru estimarea impactului asociat se poate utiliza o scală de măsurare, structurată similar pe
cinci nivele, conform tabelului nr. 6.2.
Tabelul nr. 6.2. Scala de măsurare a impactului

Nivel Descriptor Descriere Nivelul cu care crește
bugetul alocat
proiectului sau se
prelungește durata de
finalizare planificată
1 Insignifiant Nu produce pierderi ale reputaţiei, < 2%
pierderile financiare sunt foarte
reduse sau inexistente
2 Minor Nu generează probleme 2% - 5%
semnificative şi implică pierderi
financiare reduse
3 Moderat Poate cauza probleme operaţionale, 5% - 7%
dar poate fi rezolvat prin alocarea
unor bugete corespunzătoare
4 Major/ critic Creează greutăţi în atingerea 7% - 10%
obiectivelor proiectului şi poate
produce pierderi semnificative
financiare şi umane
5 Inacceptabil/ Pune în pericol obiectivele > 10%
catastrofic proiectului, situaţia sa financiară sau
chiar sănătatea oamenilor
- Utilizarea experienței intuitive a membrilor echipee de proiect sau utilizarea unor

metode complexe de analiză a riscului pentru a măsura probabilitatea și impactul
fiecărui risc.
31
- Completarea valorilor probabilității și impactului în Registrul riscurilor și construirea

matricei riscurilor proiectului. Aceasta poate avea o formă similară celei din figura
6.2.
- Pe baza acestui model de matrice a riscurilor se va asigura ȋncadrarea fiecărei categorii
de riscuri intr-una din următoarele categorii: risc redus (zona verde), risc moderat
(zona galbenă) sau risc critic (zona rosie).
Fig. nr. 6.2. Model de matrice a riscurilor

Probabilitate Riscul inerent = P x I
5
4
3
2
1
1 2 3 4 5
Impact
4. Evaluarea riscului este etapa în care se iau deciziile asupra riscurilor care necesită un
anumit tratament, prin compararea rezultatelor analizei cu limitele de acceptabilitate
stabilite de către echipa de management sau de cei responsabili cu managementul
riscurilor.
5. Tratarea riscurilor presupune stabilirea și aplicarea unor măsuri pentru minimizarea

probabilității de apariţie a riscurilor sau a impactului acestora.
Reducerea riscurilor, controlarea şi minimizarea efectelor negative ale acestora asupra
proiectului de investiții în reciclarea DEEE-urilor presupune respectarea următoarelor
principii în momentul elaborării analizei cost beneficiu:
 analiza atentă a evoluţiei preţurilor şi pieţelor (trecute şi estimărilor pentru viitor)
pentru fiecare bun, serviciu în parte;
 colectarea datelor istorice din mai multe surse, respectiv de la mai mulţi furnizori
şi de pe mai multe pieţe;
 folosirea unor scenarii în analiza cost-beneficiu ce includ într-o măsură mare
tehnologii noi ce sunt în concordanţă cu cele mai exigente norme de protecţia
mediului, protecţia muncii, eficienţă a utilizării resurselor etc.
Măsurile propuse, precum și resursele alocate, termenul de implementare a acestora și
responsabilii cu aplicarea măsurilor se înscriu intr-un Planul pentru tratarea riscurilor (vezi
SHEET-ul Plan tratare riscuri). Dimensiunile riscurilor (probabilitatea și impactul) se
reevaluează după propunerile privind tratamentul riscurilor, rezultatul final fiind concretizat ȋn
riscul rezidual.
6. Comunicarea, cât şi consultarea cu stakeholderii interni şi externi este necesară în
fiecare etapă a managementului de risc și a proiectului.
32
6.2. Analiza cantitativă a riscului
Analiza de risc cu ajutorul metodelor cantitative necesită un efort mai mare din partea
celor implicați, dar oferă rezultate mult mai relevante pentru a aprecia nivelul de risc al
proiectului și mai ales modalităţile de tratament a riscurilor. Acest tip de analiză apelează la
calcule și modele matematice pentru a determina mărimea impactului și/sau a probabilității
riscului.
Cel mai frecvent acest tip de analiză se aplică pentru a măsura impactul unor
evenimente probabile asupra nivelului de eficiență al proiectului sau asupra bugetului și
timpului estimat. Aplicarea metodelor cantitative este facilitată de utilizarea programelor de
calcul tabelar pentru a determina fluxul de numerar al proiectelor de investiții.
6.2.1. Analiza de senzitivitate
Analiza de senzitivitate se realizează pentru testarea stabilităţii eficienţei proiectului,

evidenţiată prin modificarea valorilor indicator specifici în raport cu schimbarea prognozată a
valorilor unor elemente utilizate ȋn calculul fluxului de numerar.
În cadrul acestei analize, indicatorii de performanţă luaţi în calcul sunt următorii:
RRF/C (rata rentabilităţii financiare a capitalului social) şi VNAF (valoarea netă actualizată
financiară) pentru analiza financiară, respectiv RIRE (rata internă de rentabilitate economică)
şi VNAE (valoarea netă actualizată economică) pentru analiza economică, precum şi fluxurile
de numerar cumulate.
Analiza de senzitivitate a proiectului de investiții privind reciclarea DEEE presupune
parcurgerea următoarelor etape:
1. identificarea variabilelor care pot suferi modificări relevante pe perioada de analiză
(ex.: prețul de vînzare a produselor rezultate din reciclare, costurile de exploatare a
obiectivului de investiții etc.);
2. luarea în considerare etapizat a modificării estimate pentru fiecare variabilă, ȋn
condiţiile menţinerii celorlate ȋn limitele iniţiale;
3. recalcularea indicatorilor de eficiență, după efectuarea modificărilor asociate
variabilelor identificate;
4. stabilirea variabilelor critice, adică a acelor variabile care determină oscilații mari
pentru indicatorii de eficiență ai proiectului, ȋn condiţiile unor modificări minore a
valorii a acestor variabile;
5. crearea unor scenarii combinate în care se modifică simultan mai multe variabile și
analiza influenței asupra indicatorilor de eficiență economică.
Dacă se compară două sau mai multe variante de proiect, prin analiza de senzitivitate
se va selecta acea alternativă, care are indicatorii de eficienţă mai puţin sensibili la
modificările estimate ale diferitelor variabile.
Variabilele considerate critice vor deveni cauze ale unor riscuri ce vor fi incluse în
registrul riscurilor.
Analiza de senzitivitate reprezintă primul pas în analiza unui proiect de investiţii în
domeniul reciclării DEEE-urilor realizat într-un mediu incert, deoarece ţine cont de toate
variabilele care pot influenţa un proiect şi care trebuie avute în vedere de toate părţile
implicate (beneficiari, finanţatori, grupuri ţintă). Prin intermediul acestei tehnici se determină
în ce măsură rezultatele proiectului sunt sensibile la modificarea uneia dintre variabilele de
intrare în model.
Analiza de senzitivitate contribuie la determinarea variabilelor critice ale modelului.
33
Variabilele critice sunt considerate acelea care la variaţii, pozitive sau negative, au cel mai
mare impact asupra performanţei financiare şi/sau economice finale a unui proiect. \
Criteriile pentru stabilirea variabilelor critice diferă în funcţie de proiect şi trebuie
adaptate de la caz la caz. Ca şi criteriu general, se recomandă să se ia în considerare acele
variabile a căror modificare relativă de 1% faţă de valoarea din scenariul de bază generează o
modificare corespunzătoare de cel puţin 1% a VNA, ceea ce este echivalent cu o elasticitate
supraunitară.
6.2.2. Analiza cu tehnica simulării
Analiza de senzitivitate este o tehnică simplă și eficientă de analiză de risc, ce poate fi

completată pentru completitudinea studiului cu o metoda bazată pe tehnica simulării.
Simularea este o tehnică de realizare a experimentelor cu ajutorul unor software de specialitate.
În cazul proiectelor, tehnica de simulare Monte Carlo este utilizată pentru analiza
riscului costului proiectului, dar şi a termenului de finalizare, oferind informaţii foarte utile în
faza de proiectare a sistemului de reciclare a DEEE-urilor.
Cele mai multe dintre variabilele determinante ale rentabilităţii unui proiect pot varia
simultan. În aceste condiţii, se poate apela la tehnica de simulare Monte Carlo prin care se pot
genera toate combinaţiile valide dintre valorile variabilelor determinante, iar prin evaluarea
rentabilităţii proiectului pentru fiecare combinaţie se poate obţine distribuţia de probabilitate a
rentabilităţii proiectului. În acest mod, decidentul va dispune de informaţii complete pentru
aprecierea riscului asociat proiectului analizat.
Pentru aplicarea tehnicii simulării ȋn analiza riscului în proiecte este necesară
parcurgerea următoarelor etape:
1. Identificarea factorilor care influenţează fluxul intrărilor şi ieşirilor sau, după caz, a
duratei proiectului şi a relaţiilor dintre aceştia;
2. Stabilirea numărului şi semnificaţiei parametrilor şi a variabilelor aleatoare luate în
considerare. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât problema este mai
dificil de rezolvat, iar rezultatele sunt mai susceptibile de erori;
3. Formularea unui model care să evidenţiere relaţiile dintre factori şi care să respecte
particularităţile domeniului analizat;
4. Analiza de senzitivitate a modelului realizat, în scopul identificării factorilor cu cea
mai mare influenţă asupra indicatorilor calculaţi;
5. Determinarea distribuţiilor de probabilitate ale factorilor importanţi;
6. Realizarea simulării propriu-zise cu metoda Monte Carlo, care generează valori
pentru fiecare variabilă aleatoare, utilizând distribuţia de probabilitate cumulată a
variabilei aleatoare şi un generator de numere aleatoare uniform distribuite în
intervalul [0; 1].
7. Analiza rezultatelor simulării, compararea rezultatelor şi alegerea variantei optime,
în cazul plurităţii de variante. Rezultatele obţinute prin simulare permit analiza
riscului şi a incertitudinii variantei propuse. Aceste rezultate se pot prezenta sub
forma distribuţiilor de probabilitate ale indicatorilor calculaţi, sub forma
coeficienţilor de corelaţie şi regresie ce permit analiza senzitivităţii sau rapoarte de
analiză a scenariilor.
34
O caracteristică definitorie a simulării o reprezintă folosirea unui instrument

informatic, în cea mai mare parte a etapelor sale. Dezvoltarea unor instrumente informatice a
fost favorizată de răspândirea semnificativă a aplicaţiilor simulării, legate de proiectarea pe
calculator şi de deciziile strategice privind proiectele, în special în domeniile industriale
importante.
Printre cele mai importante evoluţii se pot enumera: folosirea tot mai extinsă a
sistemelor de calcul în simulare şi integrarea cu instrumente tipice pentru aplicaţii precum
(Windows, baze de date, foi de calcul electronic, Visual Basic for Applications), utilizarea
efectelor vizuale, a animaţiei şi a simulării interactive vizuale; integrarea limbajelor de
simulare în pachete mai generale, care vizează asistarea informatică a noilor forme de
organizare a întreprinderii; includerea unor complemente integrate (add – ins) cu capabilităţi
de optimizare avansate, alături de cele de simulare.
În ultimii ani, cele mai bune pachete de programe informatice, bazate pe tehnica
simulării, sunt elaborate pe bază de foi electronice de calcul tabelar, metodă estecosniderată
foarte practică şi flexibilă. Rezultatele analizei pot fi dezvoltate, modificate şi afişate, de multe
ori realizându-se uşor testarea modelului şi reducerea timpului necesar pentru luarea deciziei,
aceasta din urmă fiind ȋn sarcina decidentuouidar aceasta revine întotdeauna decidentului.
Cel mai important avantaj al foilor electronice de calcul îl reprezintă posibilitatea de
simulare a efectelor deciziilor prin analize de tipul „Ce se întâmplă dacă…?”, fără modele
complicate şi eforturi de programare suplimentare. În prezent, complementele integrate (add –
ins) cu foile electronice de calcul permit folosirea metodei de simulatrMonte Carlo în
asistarea decidentului neinformatician.
Tehnica simulării este mai laborioasă decât analiza de senzitivitate şi necesită un
volum mai mare de cunoştinţe de specialitate, iar aceste aspecte fac dificilă utilizarea sa pe
scară largă în proiecte.
35
CONCLUZII
Aspectele prezentate în acest model reprezintă rezultatul studiului aprofundat al celor

mai bune metodologii, atât din punct de vedere teoretic cât și aplicativ privind elaborarea
analizei cost-beneficiu.
Scopul Analizei Cost-Beneficiu (ACB) este de demonstra că proiectul este oportun din
perspectivă financiară, economică și socială și acesta contribuie la îndeplinirea obiectivelor
stabilite. Această analiză este esențială în estimarea beneficiilor și costurilor proiectelor de
investiții în reciclarea DEEE-urilor și implicit evaluarea nivelului de performanţă al unui
proiect.
Pentru efectuarea ACB este nevoie de informații pertinente referitoare la costurile și
beneficiile proiectului în vederea fundamentării unei decizii corecte privind implementarea
sau nu a unui proiect. În general, costurile și beneficiile implicate depind de dimensiunea
proiectului și impacturile sale la nivel local, regional și național.
De regulă, concluziile ACB trebuie descrise într-un document care are în vedere
următoarele secţiuni:
 Proiectul de investiții și beneficiarii: informații detaliate despre investiție, context,
obiective urmărite, populaţia țintă, proiecţiile cererii etc., anterior şi după proiect;
 Descrierea variantelor luate în considerare şi a costurilor implicate, argumentarea
selecției uneia dintre variante și împărțirea costurilor pe componente şi tip de
cheltuieli;
 Analiza financiară: informații referitoare la accesibilitatea, sustenabilitatea
financiară şi indicatorii de profitabilitate (FRR/C respectiv FNPV şi FRR/K
respectiv FNPV);
 Analiza economico-socială (dacă este cazul): monetizarea beneficiilor indirecte
proiectului, corecţia costurilor și cuantificarea externalităţilor;
 Analiza de risc: informații despre variabilele cheie ce pot infuența atingerea
obiectivelor proiectului, definirea unui pachet de măsuri pentru intervenţia ȋn cazul
manifestării riscurilor.
În estimarea impacturilor posibile ale unui proiect de investiții, ACB trebuie să țină
cont de incertitudinile existente pe durata de referinţă. Identificarea și analiza acestor
incertitudini permite investitorului să înţeleagă mai bine schimbările survenite în ceea ce
privește impacturile estimate mai ales dacă variabile proiectului diferă de cele estimate. În
aceste condiții se recomandă:
 Elaborarea ACB pentru proiectele cu valori între 5 şi 50 de milioane de euro (fără
TVA). Cu toate acestea este necesar să se realizeze o procedură de verificare a
calităţii ACB. În general, limita inferioară/superioară nu ar trebui să fie dependentă
de categoria de investiţie.
 Elaborarea ACB doar pe componenta financiară pentru proiecte cu valori între 1
milion și 5 milioane de euro, numai dacă acestea reprezintă proiecte publice privind
investiţii noi sau extinderi.
 Elaborarea ACB pentru proiecte cu valori mai mici de 1 milion euro ȋntr-o formă
simplificată, dar care să evidenţieze nivelul de eficienţă asociat precum și plasarea
corespunzătoare a resurselor financiare;
 Furnizarea de informaţii complete și coerente factorilor decizionali. Deși unele
rezultate ale ACB nu corespund anumitor exigențe din perpectiva valorilor
ȋnregistrate ale indicatorilor, este recomandat ca acestea să fie asumate. Alternativa
unei ACB care să ofere rezultate pozitive, dar care pot să nu fie recunoscute
deoarece au fost obţinute folosind informații inexacte sau care nu sunt conforme cu
36
realitatea.
 Finanțarea proiectelor foarte importante din punct de vedere strategic pentru
îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare (RIRE ridicate) și nu cele care produc
venituri în mod excesiv în comparație cu costurile investiției, dar viabile pe termen
lung.
Există posibilitatea ca folosirea extensivă a ACB să nu ofere cele mai bune rezultate
pentru toate tipurile de proiecte de investiţii în domeniul reciclării DEEE-urilor. Ca urmare, în
aceste cazuri se recomandă ca ea să fie completată cu alte tehnici care să permită luarea unei
decizii adecvate privind finanțarea unui proiect.
37

Model ACB Reciclarea DEEE

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Model ACB Reciclarea DEEE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HUB VIRTUAL DE ECO-INOVARE

MODEL CONCEPTUAL DE ANALIZĂ

Contract nr. 320/2014

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ............................................................................................. 3

Analiza cost-beneficiu (ACB) reprezintă un instrument de management financiar

același model și principii de aplicare, dar au necesitat anumite particularizări determinate de

CAPITOLUL II. DESCRIEREA INVESTIŢIEI ÎN

Obiectivul general al ACB este de a facilita alocarea eficientă a resurselor ȋn proiecte

DEEE-urile sunt considerate complexe de substanţe periculoase şi non-periculoase,

Etape necesar a fi abordate în descrierea investiţiei:

2. Analiza detaliată a contextului social, economic și instituțional în care proiectul de

CAPITOLUL III. ANALIZA OPŢIUNILOR PRIVIND

Etapa a II-a. Constituirea celor trei opțiuni pentru varianta aleasă

Analiza cost-beneficiu specifica proiectelor de investiţii în domeniul reciclării DEEE

Varianta probabilă sau de bază reprezintă alternativa de realizare a activităţii cu

Varianta optimistă reprezintă alternativa de realizare a activităţii în care beneficiile

Aceasta presupune cuantificarea, estimarea și actualizarea costurilor investiționale, a

CAPITOLUL IV. ANALIZA FINANCIARĂ A INVESTIŢIEI

4.1. Scopul, conţinutul şi necesitatea analizei financiare

Scopul principal al analizei financiare este de a evalua profitabilitatea şi

În proiecţia fluxurilor de numerar din analiza financiară nu se vor include amortizarea,

Obiectivul central al analizei financiare este de a calcula performanţa financiară a

Un alt scop al analizei financiare a proiectului de investiţii este de a evalua

4.2. Premise pentru realizarea proiecţiilor financiare

Orizontul de timp pentru care se realizează estimările cu privire la planificarea

Rata de actualizare (denumită si de discontare), corespunzătoare unui proiect de

2. rata fără risc plus o primă de risc, calculată pe baza relaţiei:

3. pe baza costului mediu ponderat al capitalului (WACC – Weighted Average Cost of

proiectului şi costurile privind finanţarea proiectului. În cazul proiectelor complexe, costurile

4.3. Estimarea cheltuielilor cu investiţia

Costurile cu investiţia se referă la resursele economice şi tehnice implicate în faza de

Costul iniţial al investiţiei poate cuprinde următoarele componente:

2. Costurile de punere în funcţiune a instalaţiilor, tehnologiilor şi echipamentelor –

consultanţă, costuri de angajare şi instruire a personalului implicat în implementarea

3. Investiţia iniţială în capitalul de lucru (activele curente nete) – componentă care se

Costurile de reinvestiţie intervin pe perioada de operare a obiectivului de investiţie şi

Durata de viaţă rămasă a activului

cheltuielilor financiare (cheltuielilor cu dobânzile, taxe, comisioane) pe baza graficelor de

4.4. Estimarea costurilor anuale de întreţinere şi operare

Costurile de operare a obiectivului de investiţii cuprind toate plăţile prevăzute pentru

4.5. Estimarea veniturilor anuale din operare

percepute de la consumator/client nu sunt incluse în estimarea veniturilor viitoare ale

Investiţia într-un sistem de reciclare a DEEE poate genera următoarele categorii de

Veniturile din operare sunt centralizate în SHEET-ul INDICATORI. Pe baza

4.6. Evaluarea sustenabilităţii financiare a proiectului de investiţii

Capacitatea investitorului de a gestiona înfiinţarea şi operarea sistemului de reciclare a

4.7. Analiza profitabilităţii şi rentabilităţii proiectului de investiţii

Centralizarea si prelucrarea costurilor totale de investiţie, a costurilor totale de

actualizată a veniturilor previzionate; venitul net actualizat al investiţiei reprezintă surplusul

VNAF - venitul net actualizat

Dacă VNAF-ul proiectului de investiţii actualizat are o valoare negativă proiectul de

Indicatorii profitabilităţii investiţiei sunt calculaţi luând în considerare toate

Indicatorii profitabilităţii capitalului investit sunt determinaţi considerând numai

CAPITOLUL V. ANALIZA ECONOMICĂ A INVESTIȚIEI

5.1. Scop, beneficii și costuri

Analiza economică evaluează impactul economic, social şi de mediu al proiectelor de

Analiza economică permite măsurarea beneficiilor proiectului în funcție de

sunt măsurate din perspectiva abordării de tip „resursă” sau „oportunitate”.

5.2. Etape și corecții

Analiza economică presupune o succesiune de etape, după cum urmează:

Corecţiile pentru transformarea preţurilor de piaţă în preţuri contabile (preţurile

Corecțiile pentru externalități implică luarea în considerare a impacturilor proiectului

5.3. Conversia prețurilor

mod frecvent acesta poate fi calculat ca o medie ponderată a: