PERSONALITATEA ACCENTUATĂ

CHESTIONARUL ELABORAT DE H. SCHMIESCHEK

(Tradus, experimentat și adaptat de I. M. Nestor seria 1975)

(Rescris de Florin Onetiu)

Problemă – corelația dintre comportament, activitate, performanță și trăsăturile personale –

după Karl Leonhard.

Dr. H. Schmieschek de la Clinica de Boli Nervoase „Charite” a Universității Humboldt din

Berlin, a elaborat chestionarul. Acesta conține 10 grupe de întrebări. Fiecare grupă urmărește
explorarea / evidențierea unor trăsături accentuate.

GRUPA SCALA NUMÃR COEFICIENT “X”

ÎNTREBĂRI
I Demonstrativitate 12 2
II Hiperexactitate 12 2
III Hiperperseverenţă 12 2
IV Nestăpânire 8 3
V Hipertimie 8 3
VI Distimie 8 3
VII Ciclotimie 8 3
VIII Exaltare 4 6
IX Anxietate 8 3
X Emotivitate 8 3

GRUPA NR Nr. RĂSPUNSURI COEFICIENT REZUL- PROCENT

ÎNTREBĂRI SIMPTOMATICE PONDERARE TAT
I – Dem 12 2
II – H-ex 12 2
III – H-pers 12 2
IV – Nest 8 3
V – H - tim 8 3
VI – Dist 8 3
VII – Ciclo 8 3
VIII – Exalt 4 6
IX – Anx 8 3
X - Em 8 3
Total întrebări88 -
Tehnica de aplicare

Testul poate fi aplicat în 4 variante metodologice. Indiferent de forma sa de aplicare, sarcina

principală a subiectului este aceași; de a răspunde, în scris sau verbal, prin DA sau NU. Subiecții nu
vor fi presați sau invitați să lucreze repede.

1
 Schmieschek atrage atenția asupra importanței de a-i preciza subiectului faptul că în
chestionar nu este vorba de examinarea vreunei calități sau aptitudini, ci de precizarea, în interesul
subiectului, a unor situații comportamentale.

În metodica diagnosticului personalității, Leonhard și Schimischek atrag atenția faptului că

în corecta diagnosticare, este importantă mimica, gestica, intonația fonică, alura generală de
extroversie – introversie. (Alura generală entro-introversie este o realitate. Ex: intelectualul este în
general predispus la introversie prin faptul că se lasă mai puțin impresionat de evenimente,
deoarece contribuie la ele prin imaginația sa. Muncitorul este mai degrabă predispus la extroversie
prin faptrtul că are mai puțină mobilitate intelectuală.)

Interesantă este completarea probei (chestionarului) cu efectuarea unui „autoportret”, care să

descrie în general firea sa, să precizeze cum privește el viața și cum rezolvă problemele cu care se
confruntă.

Prin corelarea informațiilor, prin mimică se obțin informații aupra modului cum trebuie
înțelese trăsăturile prin care și le atribuie. Trebuie să cerem exemple, concretizări, raportări
nemijlocite la atitudini efective față de viață.

Timp de lucru – liber. Cine terimină predă materialul. În general, el variază între 30 – 60
min.

Corectare – se notează răspunsurile simptomatice.

I – DEMONSTRATIVITATEA

DA: 7, 19, 22, 29, 41, 44, 63, 66, 73, 85, 88.

NU: 51

II – HIPEREXACTITATE

DA: 4, 14, 17, 26, 39, 48, 58, 61, 70, 80, 83.

NU: 36

III – HIPERPERSEVERENȚĂ

DA: 2, 15, 24, 34, 37, 56, 68, 78, 81.

NU: 12, 46, 59.

IV – NESTĂPÂNIREA

DA: 8, 20, 30, 42, 52, 64, 74, 86.

NU: -

V – HIPERTIMIA

DA: 1, 11, 23, 33, 45, 55, 67, 77.

NU: -

2
 VI – DISTIMIA

DA: 9, 21, 43, 75, 87.

NU: 31, 53, 65.

VII – CICLOTIMIA

DA: 6, 18, 28, 40, 50, 62, 72, 84.

NU: -

VIII – EXALTAREA

DA: 10, 32, 54, 76.

NU: -

IX – ANXIETATEA

DA: 16, 27, 38, 49, 60, 71, 82.

NU: 5

X – EMOTIVITATEA

DA: 3, 13, 47, 57, 69, 79.

NU: 35, 25.

COTAREA – se face calculul răspunsurilor simptomatice, pentru fiecare din cele 10 grupe.
Se înscriu cifrele în tabelul „sinteză” și se înmulțește cu coeficientul corespunzător. Cifra maximă,
rezultată din multiplicări, este aceeași pentru toate grupele (adică 24) și cu cât cota (rezultatul) se
apropie de 24, cu atât se face remarcată direcția de accentuare a personalității.

Coeficienții ajută la compararea calitativă a rezultatelor întrucât, prin inmulțirea efectuată se

obțin valori standard comparative.

 Valoarea 24 indică procentaj simptomatic de 100%;

 Valoarea 18 – indică 75%;
 Valoarea 12 – indică 50%;
 Valoarea 6 – indică 25%.

Se poate vorbi de o accentuare atunci când numărul de răspunsuri „DA” trece de 50%, adică
mai mult de jumătate din numărul de întrebări specifice fiecăreia din cele 10 grupe de simptome.

Este indicată o confruntare a rezultatelor obținute la cele 10 probe, unele simptome corelând
cu altele – rezultă din profil.

3
 Nr răsunsuri pt Nr răsunsuri pt
Nr răsunsuri pt
Procente grupele cu 8 Procente grupele cu 4 Procente
grupele cu 12
SP intrebări (IV, V, VI, SP intrebări SP
intrebări (I, II, III)
VI, VII, IX, X) (VIII)
1 8.30% 1 12.50% 1 25%
2 16.60% 2 25% 2 50%
3 24.90% 3 37.50% 3 75%
4 33.20% 4 50% 4 100%
5 41.50% 5 62.50%    
6 49.80% 6 75%    
7 58.10% 7 87.50%    
8 66.40% 8 100%    
9 74.70%        
10 83%        
11 91.30%        
12 99.60%        
„SP” =

Psihologul își poate structura opinia și analizănd numărul total de răspunsuri „DA” sau pe
acelaș rezultat din însumarea procentajelor. În acest caz, s-ar putea discuta un „coeficient de
dezechilibru emoțional global” și nu ar fi lipsit de interes și un barem calculat de pe această poziție.

Utilitatea chestionarului ar putea fi reliefată și în cadrul unei campani de profilaxie mintală.

Este necesară compararea/corelarea rezultatelor metodei Schmieschek cu rezultatele altor

chestionare: M.M.P.I. , Woodworth – Mathews și alte tehnici (rezultatele tratamentului
psihoterapeutic, ale intervențiilor psiho-socio-pedagogice și ale psihgogice, ale intervențiilor
farmacologice, etc.).

Observații la procentaje – în lucru curent (vezi și foaia tipărită de răspuns, cotare profil)
procentele se iau cu rotunjirile de rigoare.

I – DEMONSTRATIVITATEA

Trăsătura caracterială sau structurală manifestată comportamental prin:

- Afectare: încărcarea artificială, lipsă de naturalețe, genetică, mimică și discurs exagerat,

supraîncarcăre;
- Manierism: mijloacele dde expresie ale personalițății comportă deformării și
amplificării. Limbajul este marcat de căutarea unor cuvinte senzaaționale sau
tendențioase, cu intonații teatrale: la personalitățile dizarmonice isterice manierismul
ascunde vanitate, dorința de a probvoca sau de a atrage atenția sau dimpotrivă
malignitate și perversitate (a nu se confunda cu manierismul din procesul disociativ).
- Atitudini spectaculoase prin care subiectul urmărește să producă efecte puternice asupra
celor din jur.
- Teatralism: afectarea semnificativă a autenticității, până la simulare constientă sau
inconștientă.

4
 Demonstrativul, ca tip de personalitate, în accepțiunea lui K.Leonhard, care a și conturat
tipul de person alitate demonstrativ, se caracterizează prin următoarele trăsături și manifestări
comportamentale:

- Tendința de a minți fără ca acest act să fie însoțit de sentimente de culbabilitate;

- Tendința și tentativa de a comite excrocherii (ex. asumarea de titluri false, dacă acest
lucru aduce avantaje materiale sau o poziție socială favorabilă), laude de sine;
- Manifestări teatrale cu dorința de a stabili relații interpersonale;
- Fantezie bogată cu posibile talente artistice.

Leonhard afirmă că toate acestea au la origine o „capacitate anormal de mare de refulare”.

Accentuarea acestei trăsături, demonstrativitatea, generează personalitatea isterică, iar dacă se
generealizează în toate manifestările comportamentale este vorba de personalitatedizarmonică de tip
isteric. Refularea la isterie, spune Leonhard, se manifestă prin faptul că istericul uită ceea ce nu
dorește să știe sau îl deranjează și astfel istericul nu este pe deplin conștient de minciuna sa; chiar
conversațiile somatice ar fi tot o consecință a refulării – efectul refulării în plan fizic. Leonhard nu
este pe deplin deacord cu Freud în ceea ce privește teoria refulării. El afirmă că relațiile
demonstrative sunt inițial sau parțial conștiente, mai ales legat de scopul lor.

La Leonhard gradarea este:

I. Firea demonstrativă;
II. Personalitatea isterică (personalitatea accentuată demonstrativă;
III. Personaritatea dizarmonică de tip isteric.

Personalitatea demonstrativă – trebuie mare atenția pentru a nu greși. În majoritatea

cazurilor nu se poate pune bază pe răspunsurileprimite pentru că subiecții nu se descriu cum sunt în
realitate ci așa cum ar vrea ei să fie in momentul respectiv. Unii susțin că sunt conștiincioși. Din
întrebări, aceste persoane rețin posibilitatea de a apărea în ochii celor ce-i chestionează, ca având o
trăsătură pozitivă și profită de o astfel de ocazie. De aceea este foarte important să li se ceară să-și
susțină răspunsurilr prin exemple concrete; cu atât mai mult cu cât persoanele demonstrative nu au
gata pregătite întâmplări reale, ca la cei hiperexacți.

Unele personalități demonstrative, își atribuie uneori (fără să li se fi pus vreo întrebare în
această privință) fel de fel de însușiri pozitive. Le vom cere exemple concrete pentru a nu fi induși
în eroare.

Inclinația spre isterie se recunoaște din întregul lor comportament – să nu depindem de ceea
ce spun ele. Aceste persoane sunt exagerate în manifestările lor afective, mimică, gestică și în felul
în care vorbesc. Se vede lipsa unui fond de autenticitate. Caută să se pună în lumină favorabilă cu
autolauda și autocompătimirea.

În viața de toate zilele, aceste personalități demonstrative au succes cu atitudinea lor. Dacă
ar fi demascate de fiecare data, s-ar dezobișnui.

Ele au capacitate mare de adaptare, pot cu ușurință adopta comportamente diferite în situații
diferite (ex. unii excroci patologici pot adopta un comportament liniștit pentru a căpăta încrederea).

5
 De regulă, aceste personalități întrebate cu tact, recunosc că au talent actoricesc (în acestă
privință au și exemple concrete), că au fantezie, că sunt în stare să inventeze mici istorioare, că la
momentul oportun găsesc cu ușurință pretexte și mici minciuni pentru a ieși din încurcături. La
aceste personalități este mai important decât la altele să le punem să-și povestească propria lor
viață.

Au tendința de a evita dificultățile; destul de des schimbă profesia și aproape întotdeauna au

înclinația să schimbe locul de muncă. Cu cât trăsătura accentuata se apropie de o psihopatie isterică,
cu atât mai des se fac schimbări, apar transferări repetate, apar neglihjențe în serviciu sau părăsirea
bruscă a unui post pretins prea greu sau refugiul în boală. „Prăbușirea nervoasă” este în realitate o
demonstrație, la fel ca și „surmenajul”. Mulți oameni care inexact sunt calificați ca lipsiți de voință,
sunt în realitate isterici. Psihopații isterici înfloresc deobicei descrierea vieții lor cu autolaudă și
compătimire. La un anumit grad de intensitate a accentuării, istericii ajung să mintă și să înșele fără
să-și dea seama. Acest lucru trebuie avut în vedere la examinare pentru că pot deveni excroci
patologici, inselătoriile lor ajungând până la fantastic.

Atenție asupra faptului că la demonstrativi, în alte laturi ale personalității lor pot exista
trăsături care compensează înclinația isterică spre eșec.

II. HIPEREXACTITATEA

La subiectul cu fire hiperexactă, chestionaeea începe cu profesiunea subiectului, cu referiri

la modul cum își privește îndatoririle, dacă le ia în serios, dacă se veriifică, dacă se autoevaluează
pe sine față de munca sa, cum își autoevaluează atitudinea față de muncă (în general sau în munca
sa).

Elemente semnificative:

 Autoverificarea - se simte preocupat de problemele de serviciu și după program;

 Conștiinciozitatea și seriozitatea – declară că îi este greu să vorbească despre sine,
eventual să se laude pe sine.

Din discuții reiese că sunt persoane de încredere la locul de muncă dar au nevoie de mai
mult timp decât alții pentru a-și termina munca. Fără a fi rugați, fac frecvent ore suplimentare
neplătite. Datrită meticulozității lor, în posturile unde trebuie trecut peste amănunte, pot avea
conflicte grave.

În general sufera de pe urma unei răspunderi atunci când nu pot face totul așa cum le cere
conștiința lor. Nu aspiră la posturi înalteși suferă când datorită muncii lor excelente, sunt promovați
împotriva voinței lor.

Acestă categorie de subiecți trebuiesc apoi chestionați cu privire la viața lor particulară,
dacă și acolo predomină exactitatea și punctualitatea. De multe ori pentru o personalitate
hiperexactă este mai ușor să renunțe complet la o responsabilitate, decât să-i facă față într-un mod
defectuos. Sunt mulțumiți dacă constată că un anumit domeniu nu este de competența lor.

Femeile se simt răspunzătoare pentru gospodărie și pentru viața de familie, cum și în

profesie sunt hipermeticuloase și au simțul datoriei, ele caută mai mult decât bărbații să se țină
departe de răspundere mare. Dacă ele însă declară că aceste trăsături se manifestă doar acasă, este
6
posibil să nu fie vorba doar de o fire hiperexactă, ci mai degrabă de un model de existență casnică
integrat prin educație (de la mama, etc.). în general atât la bărbați, cât și la femei, simpla dragoste
pentru ordine fără a fi însoțită de îngrijorarea anxioasă, nu este expresia unei firi anxioase și
hiperexacte. De aceea se vor pune întrebări vizând eventuala anxietate: efectuarea unor verificări
repetate a așezării obiectelor, robinetelor, gazelor, încuierii ușii, etc.

Cât timp hiperexactitatea se menține în limitele unei trăsături accentuate, ea trebuie

apreciată în general ca pozitivă, deși se risipește inutil multă energie.

Când se ajunge însă la nivelul psihopatiei anancaste, apare tot mai mult latura negativă a
acesteia; dubiul însoțit de permanente controale, poate atinge un grad la care munca progresează
foarte încet, iar gândirea care se vrea premergătoare se transformă într-o stavilă, într-o rumegare a
acelorași fapte. Unele idei pot căpăta caracter obsesiv. Așa se anunță nevroza obsesivă. Faza de
accentuare maximă este faza psihopatiei anancaste.

Se considera că hiperexactului îi lipsește refularea.

Hiperexactitatea nu are efect negativ dacă este doar o trăsătură accentuată, deci dacă
înclinația spre meticulozitate nu ajunge la absurd. Un anancast (care este deja n psihopat) se teme
de mai multă răspundere, un hiperexact – nu. Simplul spirit de ordine nu este de natură anancastă.

Un hiperexact nu-și va părăsi niciodată locul de muncă, sarcinile fără motive extreme de
temeinice.

Hiperexactitatea poate să se manifeste într-un sens altruist sau egoist când apare grija
exagerată pentru propria persoană și pentru propria bunăstare, care pot duce la evitarea exceselor
sfârșind prin depresia hipocondriacă.

Pentru anancast este util atunci când îl cuprind îndoielile să renunțe la meditația îndelungată
și să treacă imediat la acțiune sau la alte idei.

O soluție pentru anancaști sunt mediile de muncă și viață puternic formalizate (ex. armata,
unde dișciplina seveă nu lasă loc de ezitări, unde decizia aparține altora. Dacă după tratamente de
specialitate nu ies din sfera incapacității de a lua decizii, este acesta un semn că se indreaptă spre
psihopatie.

Este foarte important de ținut seamă de faptul că nevrozele ipohondrice nu pot fi întotdeauna
delimitate precis de nevrozele obsesive.

III. HIPERPERSEVERENȚA

Dacă avem o perrsonalitate H-per de investigat, investigația începe cu intrebări privind

susceptibilitatea ei.

Succeptibilitatea nu este o sensibilitate, în mod general. Este o sensibilitate particulară față

de ceea ce l-ar putea prejudicia personal pe individ. De aceea ne vom intresa dacă acesta suportă cu
calm frustrarea, nedreptatea. Nu este desigur vorba de reacția exterioară, explozivă, grosolană, ci
este vorba aici de a afla care este reacția lăuntrică față de jignire. Subiectul trebuie făcut să
înțeleagă că reacția sa față de frustrare nu are nuanța unei însușiri negative. Unele persoane vor
nega în continuare că ar fi ranchiunoase sau că ar trăi intens în structura intimă frustrarea, pentru
7
faptul că în exterior, în comportament nu se manifestă ostil partenerului și nu-i reproșează cele
întâmplate.

H-per. neagă înclinația de a revenii iar și iar asupra unei întâmplări trecute, dar nu neagă
sentimentul lăuntric ca atare. Unii mărturisesc chiar cu sinceritate că pot ierta ofensele, dar nu le
uită.

Când gradul de succeptibilitate este mai mare, această însușire se manifestă prin reacții
exterioare, iar subiectul recunoaște că are conflicte frecvente generate de faptul că nu a putut
suporta o nedreptate, sau a părăsi locul de muncă pentru că nu a putut să se acomodeze la o situație
frecventă sau a fost concediat pentru că a răspuns intrasigent într-o divergență de păreri.

Întrebările nu se pot referi direct la susceptibilitatea lui, ci la înclinația lui de a lua poziție în
interesul dreptății, iar apoi trebuie să ne convingem dacă această dreptate nu se referă mai mult la
interesul propriu decât la cel al colectivității.

Când conflictele devin frecvente, dezadaptare mare, totul completat de o fire arțăgoasă,
atunci – dacă nu este vorba de un context frecvent și sistematic nefavorabil – atuni nu mai avem de-
a face cu o trăsătură accentuată, ci cu o psihopatie paranoidă, unde H-pers. există într-o măsură
patologică.

H-pers. sunt și ambițioși dar în relația susceptibilitate – ambiție, jignirea este înregistrată ca
atare de către partea susceptibilă din individ, atunci când prin jignire presigiul personal este știrbit.

Persoanele H-per. se ridică prin muncă și ajungîn funcții de răspundere. Dacă inteligența lor
nu le este suficientă să se ridice, se remarcă tutuși din activitatea pe care o depun, fie și într-un
cadru mai limitat , năzuința lor de a se evidenția.

Când firea lor este foarte accentuată, ascensiunea lor cunoaște perioade de întrerupere. În
aceste perioade în care pot apărea chiar retrogradări datorită conflictelor cu ceilalți, dau vina pe cei
din jur, deși uneori își dau seama că propria lor atitudine a contribuit în mare măsură la izbugnirea
conflictelor. Conflictele izbugnesc fie pentru căsunt încăpățânați încât nu admit că au defecte, fie
pentru că sunt atâr de brutaliși de lipsiți de simțul măsurii încât stârnesc împotriva colegilor de
muncă.

H-per. prezintă pericol de evoluție nefavorabilă din cauza susceptibilității și a ambiției în

general – situații în care H-per. capătă caracterul unei psihopatii paranoide.

Ca personalitate accentuată, deci aflată doar în acest stadiu, individul H-per. se situează prin
rezultatele sale deasupra mediei.

Când vorbim de H-per. ne referim la hiperperseverență în afect. Prin accentuare, rezultă

tipul paranoid caracterizat de o perseverență anormală a afectelor.

H-per. se caracterizează prin: susceptabilitate, ranchiună, egoism și ambiție. În special

afectele egoiste sunt cele ce nu se pot descărca prin reacții adecvate, pentru că se lovesc de
împotrivirea celorlalți oameni și de aceea continuă să se manifeste: de aici și pericolul cumulării
afectelor care în final duce la o dezvoltare paranoidă (de observat că atunci când pur și simplu nu
există posibilitatea îmotrivirii față de jigniri, ex: în mediile excesiv autoritare, nu ia naștere

8
dezvoltarea paranoică). O intensificare neîntreruptă a afectelor rezultă numai în cazul unei
alternativei între succes și insucces, în aceste situații dezvoltarea producându-se și la persoane care
sunt H-per.

La personalitatea H-per. apar comportamente determinate de afecte și nu de rațiune – caz

frecvent delirul în special de gelozie. Sunt persoane care vor să aibă întotdeauna dreptate. Dacă
ideile care se fixează în dezvoltarea paranoidă nu sunt delirate, ele sunt totuși prevalente, de unde și
evidenta aluară de îndărătnicire. Este de observat că și anarcaștii au idei prevalente dar există
diferențe între dezvoltarea paranoică și cea anancastă, dar există și asemănări, dacă în cazul unei firi
H-per. teama este potențată ( în general, H-per. nu sunt anxioși).

Dacă individul oscilează între speranță și teamă, frica nu poate descrește în interval scurt
dintre șocurile afective, va rezulta deci o dezvoltare ipohondrică ce aseamănă cu cea a persoanelor
H-per. (clasic este mai puțin frecvent). Paranoizii nu sunt isterici; ei nu sunt în stare de autosugestie,
de automulțumire. Pentru a fi mulțumiți ei au nevoie de aprecierea reală a celorlalți. În dezvoltarea
paranoică năzuințele și ambițiile se îndreaptă într-o singură direcție. Criticismul este evident.

IV. NESTĂPÂNIREA

Personalitățile nestăpânite sunt inconstante în viață, dar aceasta nu pentru a ocoli

dificultățile, ci pentru că sunt adesea indispuseși înclinate spre acte impulsive. Când ceva nu le
convine se lasă păgubași fără să chibzuiască prea mult și se apucă de altceva. Acestă atitudine a lor
o motiveaz rar prin faptul că munca a fost prea grea; motivul frecvent invicat: șeful nu a vrut să le
satisfacă o anumită dorință, colegii nu aveau o atitudine corespunzătoare, salariu era prea mic, etc.
Pot fi capabili de muncă, iar efortul fizic le face plăcere.

Lipsa de stăpânire se manifestă deosebit de des în afectele mai profunde: tristețe frecventă
(generată în diverse întamplări) – poate amorsa acțiuni nechibzuite (chiar sinucidere). Tot
caracteristică este și o instabilitate neînfrânată, cu izbugniri de furie, fapt confirmat chiar de ei
singuri atunci când recunosc că înclină spre irasbilitate (în acest caz poate fi întrebată și familia).

Personalitățile nestăpânite dau adesea impresia de o oarecare primitivitate – din mimica lor
observă lipsa agerimii spirituale și faptul că nu iau în considerație decât lucrurile ușor perceptibile.
De multe ori ele pot fi recunoscute în timpul convorbirii prin aceea că au un aer indispus și răspund
monodilabic la întrebări. Din intrebările suplimentare reiese că nu doresc să fie neprietenoași, dar le
este neplăcut să răspundă la atâtea întrebări și acest lucru îi indispune. Ei nu sunt stăpâni pe sine, cu
toate că ar dori să fie prietenoși: din mimica lor se poate totuși deduce contrariul. Când indispoziția
devine foarte accentuată, avem de-a face cu psihopatia epileptoidă. Datorită lipsei lor de stăpânire,
psihopații epileptoizi prezintă adesea și devieri în viața socială – pot comite violențe în timpul
actelor de furie. La aceste personalități apare frecvent alcoolismul cronic pentru că recurg la acest
stimulent în perioadele de indispoziție. Uneori, apar și impulsuri sexuale excesive, mai ales la fete
după pubertate.

Firea nestăpânită are ca ultimă etapă psihopatia epileptoidă.

9
 În comportamentul acestor structuri de personalitate, sunt hotărâtoare nu atât considerate
raționale ci impulsurile, instinctele și sentimentele. Moralitatea poate devenii foarte scăzută. Ca
structură somatică, adesea sunt atleticii. Sunt tipi, evident, impulsivi. La probele de productivitate
sunt greoi, se pierd în amânunte. Actele lor nu sunt pripite, dar iritația lor crește foarte mult în
intensitate și atunci se impune o descărcare. Firea greoaie nu le permite o dezvoltare foarte rapidă a
reacțiilor afective. Ei nu se pot confunda cu colericii, a căror iritabilitate nu generează reacții de o
asemenea amploare, dar au în schimb o desfășurare mai rapidă. Colericii sunt dominați mai degrabă
de tensiune afectivă decât de iritare.

Firea epileptoidă este în general caracterizată de abuz sexual, iar indivizii acestei categorii în
general sunt fideli; dar dacă cedează altui partener o fac fără mustrări de conștiință. Fetele ajung
uneori prostituate, datorită slabei moralități care antrenează o lipsă de scrupule, fiind supuși si altor
delicte – furturi de ex. Datorată dezordinii comportamentale, ajung chiar la comportamente banale
să aibă o alură „delictuală”, anormală – ex. mănâncă și beau ce le place (nu de puține ori chiar
ajung alcoolici cronici). Ca domeniu infracțional de manifestare poate apare o gamă delictuală
foarte complexă: la adolescenți apare fua impulsivă, nemotivată; criminalitatea este frecventă –
crimele nu sunt premeditate, pregătite îndeling dar sunt foarte crude – asta se întâmplă nu din cauza
unei deliberate indiferențe afective ci din cauza unei mari tensiuni afective.

Personalitățile nestăpânite manifestă impulsivitate și în reacțiile pozitive. Ele nu au

înțelegere pentru acele cerințe socialecare reclamă o judecată mai profundă; în general nu gândesc
decât rare ri dincolo de ceea ce depășește momentul prezent.

Atât accentuarea epileptică a firii, cât și psihopatia epileptoidă, sunt evident caracterizate de
gândirea lentă, greoaie. Este absolut evidentă încetineala în mersul gândirii. Incetineala se manifestă
la nivelul limbajului (atunci când vorbește liber) sub forma amănunțirii exagerate. Mulți sunt puțin
sunt înzestrați intelectual. O probă a productivității care li se poate da: să enumere de 3 minute, într-
un ritm cât toate obiectele care îi vin în minte (la această probă în mod normal individual normal dă
aprox. 60 noțiuni – psihopatul epileptoid rămâne adesea cu mult sub această cifră). Din această
gândire lentă, greoaie, din această imobilitate lăuntrică, poate rezulta uneori o pedanterie.

Există diferența între firea nestăpânită și psihopatia epileptoide. La aceasta din urmă,
încetinela ideației este mai pregnantă decât dominația exagerată a impulsurilor care îl marchează, îl
marchează pe nestăpânit. Persoane greoaie, lente, psihopații epileptoizi nu au tendința spre stări de
indispoziție, nu-și schimbă locul de muncă și se înțeleg cu cei din jur. Aceasta deoarece dominația
exagerată a impulsurilor este estompată (lipsește numai aparent) de încetineala ideației.

Dacă pe primul plan este iritabilitatea, persoanele nestăpânite pot ajunge prin autocontrol să
se adapteze la viață.

În general nici o inteligență bună nu este în stare să învingă pornirile nestăpânite. De aceea
nici o altă fire nu este atât de dificilă de influențat prin educație. O dată cu maturizarea intervine o
ameliorare. Autocontrolul se mai pierde numai în cazul tesiunilor afective mai mari.

Asemănător epilepsiei și psihopatiei epileptoide este o conformație atletică a corpului.

Nestăpâniții au și trăsături depresive – uneori ajung la sinucidere.

10
 Numai când afectele sale cresc prea mult (psihopatie epileptică) nestăpânitul pare”lipsit de
inimă”, dar cauza nu este cea a lipsei trăirii afective, ci dimpotrivă cea a prezenței unei mari
tensiuni afective care inhibă și blochează totul.

Epileptoizilor nu le este proprie reflecția. Când li se reproșează faptele săvârșite se indispun,

reacționând prin proasta dispoziție, pentru că nu vor să se gândească serios la ceva ireparabil.

Vârsta își are importranța și astfel tinerii sunt mai pripiți ca adulții.

În general însă epileptoidul rămâne o personalitate primitivă pentru că rațiunea nu ajunge să

domine impulsuri și instictele.

V. HIPERTIMIA

Personalitatea hipertimică se caracterizează prin locvacitate și temperament vesel. Mimica

denită agerime intelectuală. Acest gen de temperament este dominat și în alte sfere ale vieții
psihice. În dsoocietate ei sunt punctul central al atenției generale (centrează atenția celorlalți asupra
lor), prin buna lor dispoziție, prin replici prompte, idei amuzante. În profesie sunt caracterizați prin
bogăție de idei. Uneori sunt oameni iritabili, mai ales în familie unde nu există o societate
antrenantă și niciun superior cu efect moderator.

Accentuarea acestui tip de personalitatedincolo de limită, conduce la psihopatia

hipermaniacală, când apare atitudinea de nepăsare față de viață, gândirea tinde mai mult spre sfera
digresiunii și viociunea se transformă într-o agitație fără rost. La psihopații maniacali apare o stare
generală de neliniște și schimbări frecvente de profesii sau locuri de muncă. Locvacitatea se
completează prin euforie, un dor nestăvilit de acțiune, digresiune în gândire până la fuga de idei,
viața pare ușoară până la superficialitate, lipsa simțului datoriei și lipsa remușcărilor dus la abateri
de la etică, activitățile sunt febrile dar dese ori sterile, veselia se transformă deseori în iritabilitate
(componentă paranoică).

VI. DISTIMIA

Persoanele distimice sunt recunoscute după felul lor tăcut și posomorât de a fi, și după
mimica nu prea vioaie. Ele singure confirmă că au o înclinație spre seriozitate și că nu prea cunosc
bucuria și relaxarea.

Cazul patologic este psihopatia subdepresivă, când seriozitatea devine lipsă de bucurie față
de viață și o încetinire generală a reacțiilor.

La comportamentul distimic, de altfel ca și la cel hipertimic trebuie să ne asigurăm de

constanța acestor înclinații. Vom vedea că ele alternează la personalitățile labile afectiv. La aceste
personalităț, în funcție de cum este condusă conversația, ei se manifestă veseli și vioi – deci
hipertimici, sau serioși și tăcuți – deci distimici. Există și posibilitatea ca ei să apară ca
temperamente medii, pentru că ei nu oscilează continuu între cei doi poli, ci au o atitudine medie,
adesea de la care deviază într-o direcție sau alta numai în anumite împrejurări concrete. În
împrejurări nefavorabile unele personalități hipertimic devin brusc profund depresive, ceea ce arată
11
labilitatea lor. Chiar cei ce par echilibrați, din chestionar reiese repede ca au o labilitate emoțională
semnificativa (semnificative sunt răspunsuri afirmative la întrebări ca: „aveți tendința de achiui de
bucurie” concomitent cu „ sunteți câteodată mâhnit de moarte”). Trebuie făcută diferențierea între
o labilitate a firii și un eventual temperament exaltat. Numai când labilitatea afectivă este foarte
pronunțată, domină exclusiv oscilațiile provocate de o cauză lăuntrică, iar în acest caz nu mai este
vorba de o labilitate a firii, ci de ciclotimie, în sensul unei psihopatii. Aceste oscilații
comportamentale ale indivizilor cu stare de spirit labilă pot fi declanșate și de influențe externe,
diferențierea lor de personalitățile emotive fiind dificilă.

Așadar la extrema firii distimice avem temperamentul subdepresiv. Distimicul deși

traversează și evenimente vesele, ele nu vor avea niciodată în firea sa ecouri atât de ample cum vor
avea evenimentele triste. Sunt tipi profund serioși si pot face depresi reactive – evenimentele
zguduitoare îi marchează profund. Imboldul spre acțiune la ei este diminuat și gândirea este mai
lentă. Conversează puțin. Au o evidentă seriozitate și în general o ținută etică, serioasă.

Când distimia este foarte accentuată se instalează starea de melancolie.

VII. CICLOTIMIA

Ciclotimia este legată atât de proporția dintre dipertimie-distimie, cât și de ceea ce numim
labilitate afectivă, sau firea labilă afectiv.Astfel, alternările de stări hipertimice cu stări distimce,
când ajung să aibă o anumită intensitate și periodicitate, avem de-a face cu o fire ciclotimică. La
ciclotimic, fără motive exterioare, pe primul plan trece un pol sau altul. Evenimentele fericite nu
generează nu numai bucurie normală ci chiar o stare de hipertimie, după cum evenimentele triste
determină depresia și încetinirea gândirii și acțiunii. Așadar în acest caz, ambele feluri de cauze au
efect maximL într-o societate veselă eisnt cei mai veseli, pentru că într-o sicietate serioasă, tot ei să
fie cei mai serioși. De reținut este acestă extraordinară rezonanță socială la grup. Prin intensificarea
ciclotimiei se ajunge la psihoza maniaco – depresivă, dar nu este necesară existența unui raport
etiologic între firea labilă și boala maniaco-depresivă.

Trebuie totuși observat că două trăsături accentuate nu produc prin confluența lor o
accentuare mai prinunțată, o psihopatiem ci pot duce la o compensare reciprocă, deci la o fire
normală.

VIII. EXALTAREA

Personalitățile exaltate au înrudire cu personalitățile emotive și cu cele labile. Ele înclină

spre reacție profundă la diferite evenimente dar au și tendința de a trece imediat dintr-o extremă în
alta (de la o stare generală depresivă, spre una euforică și invers). Este ca și cum intensitatea
afectului fiind atât de mare arderea este amplă și rapindă și ea îi consumă individului întreaga
rezervă de energie de un anumit tip, astfel încât lui nu-i mai rămâne decât să treacă pe un alt fel de
combustibil afectiv.

Personalitățile exaltate se deosebesc de celelalte două tipuri prin excesul oscilațiilor

sentimentelor – ei vor fi întrebați dacă au înclinația de a se entuziasma pentru cauză, cu multă
12
participare lăuntrică, ajungând aproape la euforie, pentru ca apoi să se lase foarte ușor descurajați
de evenimente dezagreabile crezând că totul este pierdut și privind viitorul ca fără ieșire.

Firea lor apare și în cursul conversației: vorbesc cu patos , cu trăire afectivă sau tristețe
profundă, în funcție de natura evenimentelor: întrucât în ambele cazuri se manifestă un oarecare
patos, am putea fi tentați să presupunem un mod de reacție isterică; doar stând mai mult de vorbă
observăm că îndărătul acestui patetism în exprimare există sentimente puternice, deci nu este vorba
de reacția teatrală a istericului.

Înclinațiile artistice sunt frecvente la personale exaltate.

Unul din polii afectivi ai exaltării este întotdeauna mai accentuat, iar celălalt cunoaște
manifestări extreme numai la impulsuri mai puternice. Așadar, sau domincă o euforie frecventă
(capacitatea de entuziasm), sau domină o depresie frecventă (predispoziție la disperare).

Când această fire este excesiv de realiefată, ea îmbracă forma ciclotimiei exaltate – situație
de dependență anormală de sentimente cu înclinație spre decizie pripită.

Și în diferite grade de psihopatii, exaltarea poate avea două forme:

a) Mai mult ca o capacitate de a se entuziasma;

b) Mai mult ca o capacitate de a trăi disperarea (ca o predispoziție spre disperare).

În cazul anxioșilor este posibil ca substractul să formeze o fire exaltată, deși poate fi vorba și
de o anxietate cs o însușire primară.

La copii apar des firi accentuate în sensul fricii (la adulți apeasta apare mai ales la femei). În
general când apare predispoziție pronunțată spre frică, trebuie analizată perioada copilăriei:frică
față de întuneric, furtună, animale câini, copii mai mari, învățător). Când teama constatată are însă
ca substract o verigă obsesivă, răspunsurile la acest tip de întrebări sunt negative. De regulă fobiile
nu iau naștere dintr-o înclinație primară spre frică, ci pe un fond de anancastie. Înclinația accentuată
spre frică poate lua naștere la copii proporții patologice, la adulți acesta întâmplându-se probabil
numai în cazul când persoana respectivă este în permanență amenințată din afară.

Firii exaltate îi sunt caracteristice recții mult mai intense decât în mod obișnuit – diada
tipică: entuziasm – disperare.

Altruiștii ajung la extaz: de la milă ajung la disperare; pot deveni excesiv de îngrijorați și de
propria persoană.

Extazul poate apare și în psihoze, pe relația anxietate – fericire, prin intensificare se ajunge
la temperament anxios – fericit.

Accentuarea spre exaltare face parte dintr-o nuanță, alură afectivă de un anume gen al
întregii personalității, caracterizată în ansamblu prin sentimente mobile, din această categorie
făcând frecvent parte artiștii, poeții. Arta fiind amestec de talent și afectivitate, reușesc exaltații,
demonstrativii, introverșii. Firile artistice se descurcă în general mai greu în viață.

13
 IX. ANXIETATEA

Firea anxioasă se manifestă încă din copilărie, prin aceea că indivizii sunt incapabili de a se
afirma în cazul unei divergențe de opinii, fiind timizi și docili. Aceste caracteristici se vor păstra și
la adultul anxios. Există și o timiditate ananxastă care derivă însă numai dintr-o nesiguranță
lăuntrică. În primul caz timiditatea este orientată spre exterior, iar în al doilea caz este mai
importantă jena provocată de faptul că propriul comportament stă în centrul atenției altora. Teama
aparține anxiosului; jena aparține anancastului.

În ambele cazuri se poate produce o supracompensație prin afișarea unei atitudini sigure de
sine, arogante dar nenaturale și evident voite. Din timiditatea anxioasă poate rezulta o atitudine
plină de încredere, în care celălalt poate distinge rugămintea nerostită de a nu se arăta neprietenos.
La fei timiditatea se cuplează de rezulă si cu tendința spre spaimă, tar prin intensificare rezultă o
hiperiritabilitatea sistemului nervos vegetativ.

În timp ce anxietatea care își are originea în hiperexactitate se accentuează la maturitate,

anxietatea veritabilă descrește. Fricoșii au mare nevoie de psihoterapie. Unele femei datorită
timorării devin ipohoondrice.

X. EMOTIVITATEA

Emotivii sunt profund impresionați doar de trăirile înseși. Dispoziția generală a labililor se
schimbă în funție de întqmplările exterioare, iar veselia sau seriozitatea lor persistă un timp după ce
nici nu se mai gândesc la evenimentele respective.

Dacă bănuim că în fața noastră se află un emotiv, îl întrebăm dacă are o „inimă bună”, adică
dacă el este un individ care se simte profund impresionat de un eveniment dureror și care nu poate
trece cu ușurință peste el (plânge la filme, atunci când citește anumite cărți, etc.). sunt persoane
foarte miloase (un copil care plânge le poate trezi și lor plânsul). Bărbații emotivi cărora le este
rușine de lacrimile lor, confirmă că sunt conștienți de slăbiciunea lor, evenimentele îi emoționează
mult prea mult. Trebuie să investigăm însă aceste persoane în privința sensibilității lor sufletești și
la celălalt pol, adică dacă evenimentele fericite au asupra lor un efect puternic (operele de artă,
natura, fericirea în căsnicie - toate acestea ce rezonanță emotivă, de trăire au asupra lor).
Emotivitatea se evidențiază mai pregnant în evenimentele triste, doar că există și însoțește și
evenimentele fericite. Mimica este foarte expresivă când se vorbește de evenimente de mare
încărcătura afectivă. În general este vizibilă marea lor sensibilitate sufletească.

În cazuri patologice, accentuarea duce la psihopatie reactivă labilă. La oamenii cu asemenea

grad de labilitate sunt frecvente depresiile reacive, uneori chiar tendințe spre sinucidere.

Firea emotivă are reacții de mare sensibilitate și profunzime în sfera sentimentelor subtile.
Emotivii nu sunt impresionați ușor de sentimente grosolane, ci de cele aparținând domeniului
spiritual. Ei nu sunt totuna cu exaltații, la emotivi reacțiile afective nefiind atât de exagerate și
aceste reacții nici nu progreseaza atât de rapid; ei nu reacționează atât de vehemeny, ci într-un mod
mai sentimental, mai subtil, mai sensibil și nuanțar. Este adevărat însă că aceste trăiri complex
exprimate, că aceste sentimente profunde sunt generate și de cauze relativ minore. Ei sunt acei
dubioși cu inima sensibilă. Acestă sensibilitate este întotdeauna legată de mobilitatea mimicii. Sunt
persoane cărora le dau ușor lacrimile. Datorită sensibilității afective deosebite o traumă psihică

14
poate fi resimțită cu intensitate patologică, ajungând până la depresie reactivă cu tendințe de
sinucidere. Dar aici mecanismul nu este acela al depresiei reactive a persoanelor distimice sau
ciclotimice. La distimicu sau la ciclotimici, evenimentele exterioare provoacă dezvoltarea unei
predispoziții înnăscute pentru depresie, chiar dacă soarta nu este excesiv de vitregă; la aceștia
evenimentele exterioare sunt prilejul, nu cauza.

La emotivi, gravitatea depresiei merge paralel cu gravitatea evenimentelor exterioare;

emotivii chiar dacă au o dispoziție deosebită pentru depresie, ei au și capacitatea de a se bucura mai
repede și mai intens decât alții.

Emotivii seamăna mai mult cu ciclotimicii decât cu distimicii pentru că la ambii există o
labilitate a sentimentelor, dar la ciclotimici reacția nu este strâns legată de evenimente, nici privind
natura și nici privind intensitatea ei. La emotivi, numai evenimentul ca atare exercită o influență,
astfel încât dacă evenimentul trist îi marchează, ei nu sunt contaminați de o societate veselă. Când
însă un caracter sensibil este doborât de un eveniment exterior încât își pierde orice forță de
rezistență, el este comparabil cu depresia reactivă. În stare de despresie, revolta contra altor oameni
sau contra soartei devine imposibilă.

Copiii emotivi sunt deseori anxioși, dar se poate identifica modul lor sensibil de comportare.
În acestă situație anxietatea trebuie privită în acest cadru general.

COMBINAȚII ALE TRĂSĂTURILOR DE CARACTER ACCENTUATE

Caractere: demonstrativ

Hiperexact combinațiile lor

Hiperperseverent

Nestăpânit

a) O combinație între demonstrativitate și hiperexactitate este inexistentă.

b) O combinație între diperperseverență și demonstrativitate poate avea efecte diferite:
a. Slăbiciunea istericului este compensată de perseverența paranoicului;
b. Formă regretabilă este combinarea combativității sterile cu refularea
istericului, ceea ce va duce la simulare și luptă (pentru recunoașterea
simptomatologiei - nevrotici cu sinistroză)
c) Combinația hiperperseverent – nestăpânit poaye avea uneori consecințe periculoase
pentru că ambele generează reacții afective puternice, violente;
d) Demonstrativitate – hipertimie, prin combinare duc la o exacerbare a prefăcătoriei,
dar aceasta este valabil numai în copiărie. La adulți nevoia hipertimică de activitate
nu mai este asociată cu înclinația spre necinste (neinstea descrește), pentru ca,
datorită sociabilității care duce la corectitudine, incorectitudinea are mai puține
sanse de manifestare. În general trebuie luat în considerație faptul că copii au mai
puține inhibiții are să-i împiedice să fie necinstiți când este vorba de realizarea

15
 dorințelor lor. La copii va domina în acest caz nesinceritatea și comunicativitatea,
nesinceritatea care va fi mai rară la adult, la care aceasta combinație când apare,
favorizează exercitarea unor anumite profesii – ex. scriitor.

În orice caz este de reținut că sociabilitatea hipertimică intensifică, favorizeazăm dezvolta

demonstrativității.

Această combinație poate fi optimă, benefică pentru individ, dacă nu se ajunge la consum de
alcool, fapt care predispune hipertimia.

e) Demonstrativitate – exaltare, este o combinație în care fiecare din ele mărește

șansele realizării artistice: demonstrativitatea activează fantezia, iar exaltarea sprijină
năzuința spre valorile afective ale literaturii și artei.

Reversul medaliei este că prea multă fanttezie duce la neglijarea realității, dar oricum
capacitatea de a se entuzuasma constituie un imbold în profesiile artistice.

Este interesantă opoziția și topirea într-o matrice comună a demonsrearivității care tinde
spre evitarea dificultăților profesionale până la egoism isteric și a exaltării care generează
devotament. Dar este posibil ca tocmai din această îmbinare stranie de contrarii să rezulte talentul
teatral. Într-un temperament artistic exaltarea va genera sentimente profunde, iar demonstrativitatea
va face să crească expresivitatea dramatică. Este de observat că actorul care este doar isteric va reda
bine stări sufletești, dar redarea sentimentelor profunde nu este posibilă decât pentru acela care este
el însuși în stare să trăiască intens.

f) Hiperexactitate – hipertimie, o combinație în care hiperexactitatea se atenuează dacă

i se asociază un temperament hipertimic cu tendințe accentuate spre superficialitate.
Cu toate acestea nu se ajunge la o echilibrare reală. Cele două trăsături aparțin unor
planuri prea diferite psihologic, pentru a se putea anihila reciproc. În plus se observă
că și un hipomanisc este conștiincios când fierea lui are în același timp o trăsătură
anancastă.
g) Hiperexactitate – distimie este o combinație în care are loc o accentuare a
specificului anancastului subdepresiv. Acesta se va vindeca mai greu de fobiile sale,
decât dacă are un temperaent mediu sau hipertimic. Anumite reacții vor fi îngrădite
(vede în negru, taie firul în patru, dar este conștiincios, ia totul în serios).
I. DEMONSTRATIVITATEA – COMPLETARE

Personalitățile demonstrative sunt caracterizate de absența inhibiției, laudă de sine,

autocompătimire, pripeală, trăire în prezent, dar se observă că pripeala dispare când un țel a devenit
excesiv – v. Nevroza isterică plus firea paranoidă. Numai isterice îi sunt proprii, în principal,
deciziile preipite.

Refularea nu înseamna minciună, ci este o refulare somatică.

Au o bună capacitate de adaptare, pot face abstracție de sine și adoptă o atitudine prin care
nu se opun cu nimic celorlalți, putând face totul pentru a fi pe plac. Se pot face iubite.

Copiii care pârăsc sunt demonstrativi; la fel intriganții sunt personalități demonstrative.

16
 INTROVESRIE ȘI EXTROVERSIE

Foarte importantă este depistarea unei introversii sau extroversii clare, pentru că acest lucru
ne orientează asupra alurii de ansamblu a vieții psihice, asupra capacității individuale de a intra în
contact cu alții (inclusiv realațiile sale cu sexul opus), în general asupra experienței sale de
constact.

Pentru stabilire, discuția se va orienta către investigarea unor aspecte ca puterea individului
de a rezona cu colectivitatea (dacă problemele sale, opiniile sale sociale, politice, religioase,
familiale, corespund sau nu cu opiniile colectivității. Alt aspect de investigat este acel privind cum
își petrece timpul liber: conversând cu alții sau singur meditând, cum se raportează la o carte – ca la
o derulare de fapte sau ca la un ansamblu de stări sufletești care îl duc la gânduri proprii.

Să nu punem întrebări care să sugereaze răspunsurile și vom obține răspunsurile demne de

crezare. În plus, confirmarea temperamentului se obține din atitudinea nemijlocită a subiectului în
timpul discuției.

EXTROVESIA

Extroverșii sunt deobicei dispuși să dea informații. Nu par să se gândească prea mult,
răspund promt, dar deseori răspund „în acord” cu felul în care a fost pusă întrebarea. La ei este
foarte important cum punem întrebările pentru a nu sugera răspunsul. Dacă le dăm un sfat, sunt gata
să accepte ca fiind juste cele spuse. Dacă specificul extrovert este foarte pronunțat, subiectul capătă
ușor încredere, acceptă ca un copil toate sugestiile pe care este gata să le considere ca venind de la
cineva care se pricepe mai bine ca el, și de care ascultă cu plăcere.

INTROVERSIA

Introverșii sunt rezervați în conversație, dar devin mai vorbăreți când vobesc despre ideile și
preferințele lor. Răspunsurile lor sunt adesea șovăitoare, pentru că nu și-au clarificat gândurile.

FIREA EXTROVERTITĂ ȘI COMBINAȚIILE EI

Extrovertitul este orientat mai mult spre lumea perceției decât spre cea a imaginației.
Individul are frecvent preocupări de sportiv, colecționar, onservație; nu este un stimulent
intelectual. În călătorii îl interesează posibilitatea de a trăi evenimente, nu de a acumula cunoștințe.
Au o înclinație mai redusă de a avea gânduri proprii, acceptă cu mare ușurință ceea ce vine din
afară, fără o examinare riguroasă. Sunt tipi influențabili, creduli, acceptă tot ceea ce este spus pe un
ton ferm. Preia cu ușurință, necritic, ce spun ceilalți, ce scrie în ziare, ce se spune la radio, pentru
femei este valabil ceea ce spune bărbatul. Devin ușor purtătotii de cuvant ai celorlalți. Ce spun
ceilalți, constituie pentri ei adevăruri absolute. Totodată concepțiile nu sunt puternic fixate pentru
că nu vin dintr-o prelucrare lăuntrică. Fiind puternic orientați spre exterior, reacționează nemijlocit
la influențele dinafară. Gândul care să frâneze acțiunea nu există de multe ori, situații în care apar
acțiuni impulsive. Extroversia nu înseamnă lipsa aptitudinilor intelectuale, dar preferă activitățile
practice, ia viața așa cum i se oferă. Ușurința de a-și face relații, nu este o regulă.

FIREA INTROVERTITĂ ȘI COMBINAȚIILE EI

17
 Inrovertul are o minică redusă, o gestică redusă, se orientează puțin spre oameni,
orientându-se predilect spre evenimentele absolute. Introverții trăiesc mai degrabă în imaginație
decât în percepție. Ei au gânduri propii, deși o dată cu accentuarea trăsăturii pot apărea și
îndepărtări de realitate. Viața lor lăuntrică este foarte bogată. În profesie au idei proprii și fac
modificări ce li se par indicate, deși uneori nu sunt indicate în mod obiectiv. În timpul liber au
preocupări pe care le stimulează ideile: lecturi profunde, șahul ca sport, etc. În profesie lucrează
după planuri și idei proprii. Au idei de performare a lumii, pentru că se simt stimulați de problemele
greu de rezolvat. Meditează asupra filozofiei, religiei, politicii și au opinii proprii deobicei mai
întemeiate decât majoritatea oamenilor, dar care pot fi și opinii rupte de viață, care nu țin seama de
realitate. Acțiunea urmează ideile ezitând sau nu le urmează deloc. Acțiunea este îndreptată spre un
obiectiv – înclinație accentuată spre gândire și predispoziție minima spre acțiune (șovăielnici în
acțiune). O introversie accentuată poate duce la izolarea de ceilalți oameni. Contractul poate fi
stingherit și prin inaptitudinea primară pentru comunicare. Sunt tipi singuratici.

Când capacitatea de a stabili contacte este bună, în ciuda introversiunii, persoanele

respective caută legături cu alți oameni, dar se lovesc mereu de dificultatea de a găsi la ei
înțelegere; dacă însă reușesc sunt plini de căldură. Introversitul este mai sensibil la boala psihică.
Cauza unei predispoziții pentru schizofrenie nu pare să fie introversia, ci dificultatea de a stabili
contacte, eventual combinația acestor trăsături. Introversia este mai puțin vizibilă dacă există
capacitatea de a stabili contacte, sau în asociere cu hipertimia.

OBSERVAȚII

Frecvent bolnavii de epilepsie sunt religioși, dar sunt farisei și nu pocăiți cu adevărat.

Persoanalitățile epileptoide nu sunt religioase.

Răutatea trebuie judecată într-un mod aparte atunci când există o trăsătură isterică. În
această situație nu se poate ști în ce măsură lipsesc într-adevăr sentimentele etice normale sau în ce
măsură au fot ele complet refulate de predispoziție demonstrativă ca să nu stea în calea pornirilor
egoiste.

18