Refracția​ este schimbarea direcției de propagare a unei ​unde​ din cauza schimbării vitezei de

propagare, la interfața dintre două medii sau la ​gradientul​ local al proprietăților mediului în care se
propagă. Cel mai ușor de observat exemplu este în cazul ​luminii​, atunci când aceasta trece dintr-un
mediu transparent (​aer​, ​apă​, ​sticlă​ etc.) în altul. Totuși fenomenul se petrece cu toate undele,
inclusiv cu cele ​sonore​.

Legile refracției
Legile refracție sunt in număr de două:
● Raza incidentă, normala (în punctul de incidență) și raza refractată sunt coplanare.
● Indicele de refracție notat cu ​n​ este raportul dintre sinusul unghiului de incidență ​i​ si
sinusul unghiului de refracție ​r
Indicele de refracție al vidului este egal cu unitatea ​n=1​.
Un caz particular este reflexia totală. (unghiul minim de incidență ​l​ de la care reflexia devine totală,
adică unghiul de la care raza nu mai trece in al doilea mediu)

Legile refracției se aplica si in cazul prismelor

La interfața dintre două medii, ​viteza de fază​ și ​lungimea de undă​ se modifică, unda își schimbă
direcția, însă ​frecvența​ rămâne aceeași. În ​optică​, pentru studiul refracției se folosește noțiunea de
indice de refracție​, care este direct legată de viteza de propagare. ​Lentilele​ și ​prismele optice​ se
bazează pe fenomenul de refracție pentru a modifica direcția razelor de lumină.

Odată cu refracția are loc și ​reflexia​, adică o parte a undei se reflectă înapoi în mediul inițial, după
legile obișnuite ale reflexiei (cu excepția cazului în care unghiul de incidență este nul, sau dacă avem
de-a face cu materiale speciale, cu indice de refracție negativ).

​Efecte 

Cel mai adesea în viața de zi cu zi se poate observa refracția atunci când privim într-un vas cu apă:
obiectele par a fi mai aproape de suprafață decât sunt, iar poziția lor pare a se schimba odată cu
unghiul din care sunt privite. Pentru a determina poziția unui obiect creierul uman analizează o
pereche de raze de lumină venite de la acel obiect, încercând să afle unde se intersectează. De
aceea în imaginile alăturate sunt prezentate perechi de raze care se refractă împreună (deși sub un
unghi ușor diferit, din cauza unghiurilor de incidență diferite).

Tot refracția este fenomenul din spatele ​curcubeului​, ori a mirajelor care apar, de exemplu în deșert,
atunci când temperatura aerului variază foarte rapid cu înălțimea. În mod similar, pozițiile reale ale
astrelor de pe cer nu sunt cele aparente, mai ales atunci când aceste astre se văd aproape de
orizont: intrând în atmosferă pieziș, ele se refractă progresiv din cauza dependenței indicelui de
refracție al aerului de altitudine (în principal prin intermediul presiunii). Așa se explică și variația
discontinuă a poziției și formei ​Soarelui​ atunci când apune ori răsare. Un fenomen asemănător apare
în cazul undelor electromagnetice emise de și către sateliți: în mod normal devierea este
nesemnificativă, dar în cazul semnalelor ​GPS​ ea trebuie calculată pentru a se putea obține o
precizie mai bună a poziției determinate.
Se poate remarca de asemenea faptul că refracția este similară unei probleme matematice: se dau
două puncte, aflate în medii diferite (în sensul că viteza de deplasare prin cele două medii diferă); se
cere drumul optim între cele două puncte. Intuitiv, problema poate fi enunțată astfel: o persoană se
află pe plajă, și trebuie să ajungă la o baliză aflată în apă (se presunpune că linia țărmului este o
dreaptă); care este drumul optim (din punct de vedere temporal), ținând cont că pe plajă aleargă mai
repede decât înoată în apă?. Desigur că soluția depinde de raportul vitezelor în cele două medii (în
cazul luminii acest raport se numește indice de refracție). O rază de lumină care pornește dintr-un
punct aflat în unul dintre medii va urma tocmai acest drum optim pentru a ajunge la un punct din
celălalt mediu.

Dispersia
Un aspect interesant al refracției luminii este următorul: viteza luminii în diferite medii (altele decât
vidul) depinde de ​frecvență​, de aceea lumina se va refracta diferit în funcție de frecvență: în acest fel
lumina albă poate fi separată în funcție de frecvență cu ajutorul unei ​prisme​ din material transparent,
fenomen numit ​dispersie.​ Tot din această cauză comunicațiile prin ​fibră optică​ sunt stânjenite:
pulsurile de lumină conțin componente de frecvențe diferite care, deși sunt trimise simultan, vor
ajunge la celălalt capăt al fibrei ușor decalat în timp, ceea ce înseamnă că pulsurile de lumină vor fi
mai lungi la recepție; pentru comunicarea pe distanțe mari, este nevoie de stații releu intermediare
pentru refacerea formei pulsurilor.

Explicația fizică

Din punct de vedere fizic, refracția este o consecință a ​principiului Huygens–Fresnel​; acesta afirmă
că o undă se propagă din aproape în aproape, punctele de pe frontul de undă fiind niște „surse”
secundare - suma fronturilor de undă ale acestor surse va fi noul front al undei. Considerându-se
limita dintre cele două medii ca locul de formare a surselor secundare, se poate observa că noul
front de undă se va deplasa sub un unghi diferit de unghiul de incidență al frontului de undă original.
 Aplicarea principiului Huygens-Fresnel pentru a explica refracţia luminii

Tratarea geometrică

Pentru a putea calcula drumul unei raze de lumină se poate apela la o schemă similară celei
alăturate: știind unghiul de incidență și proprietățile celor două medii, se poate calcula unghiul de
refracție (unghiul de reflexie este egal cu cel de incidență)

​ Fiind indicii de refracție ai celor două medii (raportul dintre viteza luminii în acel mediu și viteza
luminii în vid). În cazul unui unghi de incidență foarte mare (raza cade foarte pieziș), poate apărea
fenomenul de ​reflexie totală​: practic toată lumina se reflectă inapoi în mediul din care a venit.
Legea de refracție enunțată mai sus este valabile doar pentru materiale izotrope,nefiind
respectată dacă este vorbe de materiale anizotrope(cum ar fi unele cristale),unde apare
birefringența.

Schema refracției unei raze de lumină

 Reflexia totală-fața de suprafața curbă a semicilindrului lumina cade perpendicular și nu este
deviată,dar pe suprafața interioară are loc refracția totală,din cauza unghiului de incidență și a
proprietăților materialului.

Odată cu schimbarea unghiului de observare,se modifică și poziția aparentă a unui obiect în

apă-cu cât este privit mai pieziș obiectul pare a fi aproape de suprafața apei,privit perpendicular pe
suprafață,eroarea de apreciere a adâncimi proiectului este minimă,dar nenulă.

Desen al refracției undelor de pe suprafața unui vas de apă,linia punctată este normală la linia
de schimbare a adâncimii apei-viteza de propagare a valurilor depinde de adâncimea apei,deci va
apărea fenomenul de refracție.
Bibliografie
● Radu Grigorovici​, Mircea Oncescu, ​Mărimi și unități în fizică​, vol II, Editura Tehnică,
București, 1958