Abstract=  

Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare,

de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene
sau de relațiile în care există în realitate.  Moment al procesului cunoașterii care constă în
desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă
abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă,
abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din
cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract 

Actual =  (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care
are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real

Atemporal=  Care nu este legat de condiții determinate de timp, de un moment istoric dat.

Caracteristica materiala

Cod = . Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o
anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea
cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui
mesaj, a unei comunicări. 

Competennta = . Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în
măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă
ceva; îndreptățit.

Communitate= . Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup
de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei
localități, a unei țări

Concret=  Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin
simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau
zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică,
opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul
desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat

Discurs= Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o
temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică
sau literară.  Realizare concretă, scrisă sau orală, a limbii considerată ca sistem abstract. 4 (Lin)
Enunț superior ca întindere a frazei. 5 Ansamblul manifestărilor verbale, orale sau scrise,
considerate semnificative pentru o ideologie, pentru o mentalitate, pentru un
domeniu. 6 Conversație. 7 (Fam) Predică.

Enunt= Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăți; formulă prin care se exprimă
ceva. 2. (Log.) Ceea ce poate fi calificat drept adevărat sau fals

Experimental= De experiență, bazat pe experiență, rezultat din experiență; cu titlu de încercare.

Unde se fac experimente științifice. 9 a (D. materii prime sau produse) Care este utilizat în
experimente, pentru a i se testa calitățile. 10 a (D. opinii, concluzii etc.) Care rezultă din
experimentarea a noi tehnici sau noi procedee stilistice. 11 a Care este legat de experimente
Fizic=Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține
corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S.
n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține
materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca
obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din
ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile
generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor
forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii
(4), privitor la fizică.  care se rapoartă la legile naturei: științe fizice; 2. care există
materialicește: lume fizică; 3. care se sprijină pe observațiunea simțurilor: certitudine fizică.

Fon=) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația
auditivă pe care o produce acesta.

Fonem= Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între
ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet

Fonemic= Privitor la fonem.

Fonetic=Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția

și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază
sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită.  cu care se găsește în relații
sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de
fonetică (1), privitor la fonetică.

Fonetica=Ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii.

Fonologie=Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al
valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor
variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică.

Formal= . Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În

aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă
(7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și
valabil.

Forma= A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a
crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a
reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare . a da
ființă și formă; 2. a da o formă sau figură: a forma litere, sunete; 3. a institui, a stabili: a forma o
societate; 4. a produce, a constitui: ploaia a format un torent; 5. a concepe, a imagina: a forma
un proiect; 6. a cultiva prin instrucțiune, prin educațiune: a forma inima copiilor; 7. a lua, a
căpăta o form

Fraza=A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale; a face să se
desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. Unitate sintactică alcătuită din
două sau mai multe propoziții, care se află în raport de coordonare sau de subordonare,
exprimând una sau mai multe judecăți. ♦ Fel de exprimare
General= Care este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau obiectelor dintr-o anumită
categorie. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau
obiectelor dintr-o anumită categorie; spec. categorie filosofică reflectând trăsăturile esențiale
comune obiectelor dintr-o clasă. ♦ (Despre un fenomen sau o situație) Care privește pe toți,
care cuprinde pe toți, la care participă toți (sau marea majoritate). 2. Care privește ceva în
ansamblu, în trăsăturile fundamentale, care se ocupă în linii mari de ceva. ◊ Cultură generală =
cultură bazată pe cunoașterea elementelor fundamentale ale creațiilor din diferite domenii ale
științei și artei. ◊ Loc. adv. În general = în linii mari; fără referire la un caz anumit. 3. Care se
întâmplă, care există pe o întindere mare, care cuprinde o arie foarte largă sau totul. 4. Care are
toată răspunderea în conducerea unei anumite diviziuni dintr-o instituție, dintr-o întreprindere 

Ideal= Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor

la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model,
noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al
grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel

Individ=.  Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om

necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca
unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe

Individual= Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui
singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de
individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine

Lex= Cuvânt.

Lexem= . Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonom,  Cuvânt sau parte de cuvânt
considerată ca suport minimal al semnificației

Limbaj=  Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care
aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități
umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în
cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu,
nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente
codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de
exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a
unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.)
Sistem de caractere și simboluri folosit în programare.

Limba= Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură
gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi,
anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special
unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a
comunica oamenilor idei și sentimente. Vorbă, cuvânt; grai, glas.

Manifest= . Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își
fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut
politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar,
evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric;

Material=  Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei;
care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de
producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real;
faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere,
de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții.

Mental= . Care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate.

Mesaj=  1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se
predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste,
comunicare

Momentan= 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre
verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul
de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment

Morf =  Element secund de compunere savantă cu sensul: 1-2 (Referitor la) formă. 3 Care are

forma de ...

Morfem= Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu
ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică
unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical.
Unitate indivizibilă din structura morfologică a unui cuvânt, inclusiv rădăcina, având un sens
determinat, lexical sau gramatical

Obiectiv= are constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei
realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii
subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau
indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe
lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind
îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care
prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează
bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit

Particular=  Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de
ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special,
mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În
particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică
reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care
are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim,
confidențial. ◊ Loc. adv. în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri
materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului.
◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara
școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și
substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se
numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se
prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar
pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o
activitate sau de un loc de muncă.

Performanta=  Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p.

ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un
sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc.  Care este susceptibil de un randament
ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv

Potential=  Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate,
care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin
mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre
moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează
sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și
permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează
câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție
electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară
accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni-
zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în
sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi
(foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și
cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. 

Psihic=  Structură sufletească proprie unui individ. 2. Adj. Care aparține psihicului (1), privitor la
psihic. sn Formă de reflectare a realității proprie omului și animalelor superioare, produs al
activității sistemului nervos. 2 sn Totalitate a fenomenelor și proceselor prin care se realizează
psihicul

Rostire= Mod de exprimare Si: elocvență (1), rostit1 (3), stil. 4 (Fig) Manifestare. 5 (Fig)

Întruchipare. 6 Pronunțare a sunetelor Si: articulare (1). 7 (Înv) Hotărâre a unei
autorități. 8 (Înv; pex) Sentință. 9 Prevedere. 10 (Rar) Rânduială (30). 11 (Ban) Ordine în
casă Si: orânduială, rânduială (33). 12 (Ban; ccr) Mobilier în casă.

Semnificant sonor= Realizare materială a semnului lingvistic, complex sonor care constituie
suportul unui sens.

Semnificat=  Concept, conținut, sens al unui cuvânt.

Sens= Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale);
semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte
fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire.
♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un
anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit
vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor
într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții
carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui
ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.
System=  Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un
întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează
clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să
funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace
de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a
întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit
un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă
de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei.
◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief
pentru a putea fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică)

Social= Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de
raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească. 2. Propriu
unui anumit tip de societate; legat de apartenența la o anumită categorie socială, la un anumit
grup social

Subiectiv= ) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism
(1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de
obiectivitate; părtinitor.

Substanta= . Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din
aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie.
◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele
Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată
din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din
corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor
transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al
însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui
discurs, al unei scrieri

Substantial= . Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important,
însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare;
consistent

Text= Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau științifice, al unui discurs,
al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compoziții muzicale. 3. Literă
de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice.  Totalitate a termenilor, a frazelor care
constituiescriere (operă literară sau artistică, discurs, lege etc.). 2 Scriere tipărită sau în
manuscris.

Trăsătura distinctva= Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge,
diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic.

Virtual=  Care există numai ca posibilitate, fără a se produce în fapt. 2 Al cărui efect este
potențial, nu actual. 3 (Mec; îs) Deplasare (sau, înv, mișcare) ~ă Ansamblul deplasărilor în
spațiu, geometric posibile, ale elementelor unui sistem mecanic (puncte, rigide), chiar dacă
acestea nu se produc în mod real

Vorbire=  Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între
membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un
sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt;
mențiune.