Opera lui Creangă este unică în felul ei: plăcută şi atrăgătoare în anii copilăriei,

preţuită şi savantă în tinereţe, nostalgică şi plină de sensuri la bătrâneţe. Ea cuprinde

poveşti, povestiri, anecdote şi roman, alcătuind împreună imaginea vieţii satului

moldovean de munte de pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Poveştile şi povestirile sunt primele publicaţii ale marelui scriitor. Debutând în

1875 la „Convorbiri literare” cu Soacra cu trei nurori, Ion Creangă continuă să publice

poveşti: Capra cu trei iezi (1875), Punguţa cu doi bani (1875), Povestea porcului, Dănilă

Prepeleac (1876), Fata babei şi fata moşneagului (1877), Povestea lui Harap-Alb, Făt

frumos, fiul iepei, Povestea lui Stan Păţitul, (1877), Povestea lui Ionică cel prost, Ivan

Turbincă (1878) povestiri Prostia omenească, Povestea unui om leneş, Moş Ion Roată şi

unirea, Cinci pâini, Ioan Roată şi Cuza Vodă şi nuvele Moş Nichifor Coţcariul şi Popa

Duhu.

Istoricul literar francez Jean Boutière, în teza sa de doctorat Viaţa şi opera lui Ion

Creangă, prima monografie dedicată marelui nostru povestitor, apărută la Paris, clasifica

poveştile şi povestirile în mai multe grupe: fabule animale: Capra cu trei iezi, Punguţa cu

doi bani; ciclul prostiei omeneşti: Prostia omenească, Dănilă Prepeleac; poveşti

fantastice: Povestea lui Harap-Alb, Soacra cu trei nurori, Fata babei şi fata moşului,

Făt-Frumos, fiul iepei, Povestea porcului; poveşti religioase: Povestea lui Stan Păţitul,

Ivan Turbincă.

Ceea ce l-a ridicat pe I. Creangă în rândul marilor noştri scriitori e sinceritatea şi

iubirea de adevăr cu care reproduce felul de a gândi şi de a simţi al poporului român,

lipsa de-ncungiur cu care spune adevărul, pe care numai puţini îl ştiu atât de bine ca

dânsul. (…) Răul trebuie urât şi nu ignorat: a-l urî nu-l poate decât care-l cunoaşte. –

afirma Slavici dintr-o perspectivă dialectică deloc îngrădită de rigorile unei morale uscate

şi abstracte.