Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Metode si tehnici

bazate pe experiență

1. Simulările

Această metoda plasează ,,persoanele care învaţă

în situaţia de a trăi o experienţă de învăţare similară

celei reale, fără ca prin aceasta să se producă și

consecinţele negative pe care experienţa reală le

poate avea” (Pânișoară, 2008, 376).

In cadrul metodei se parcurg următoarele etape

1. Determinarea obiectivelor de învăţare

2. Identificarea unor reguli de acţiune similare

celor din situaţiile reale

3. Obţinerea și organizarea resurselor și

materialelor necesare simulării

4. Dezvoltarea logisticii simulării, cum ar fi:

împărţirea colectivului în microgrupuri de lucru,

determinarea spaţiului de lucru pentru aceștia și

alocarea timpului necesar simulării.

5. Programarea unei discuţii sau a unei sesiuni în

care vor fi redactate rapoarte de activitate, unde

participanţii își pot exprima experienţa de simulare

Simularea poate fi efectuată individual, pe grupuri

sau cu întreaga clasă de elevi.

S-ar putea să vă placă și