Alte metode didactice de învățare sunt metoda problematizării, modelarea didactică,

algoritmizarea, instruirea programată, metoda de simulare și învățarea prin descoperire .

(Orlenschi Erika Petrina)

Metoda problematizării

În esenta, metoda problematizării presupune utilizarea unui complex de tehnici pentru obținerea
de rezultate de învatare consecutiv formularii de răspunsuri la întrebări problemă, sau rezolvării
de probleme sau situații problemă.

Avantajele utilizării metodei problematizării

Vizează intens mecanismele cognitive ale elevilor sau studentilor, în special prin mecanismele
disonantei cognitive.( Disonanţa cognitivă este un termen ce desemnează un disconfort psihic,
disconfort produs de apariţia simultană a două sau mai multe elemente cognitive, elemente ce se
neagă sau se contrazic reciproc.)

Devin accesibile rezultate de învatare complexe, cum ar fi analiza sinteza, evaluarea. gândirea
divergenta, creativitatea.

Dezvolta atitudini favorabile față de procesul de învatamânt si față de cadrele didactice.

Dezvolta abilități de cooperare în situatii de grup, ca si abilități de asumare a conducerii în

situații de grup.

Una din tehnicile folosite în metoda problematizării este tehnica solicitarii inițiale care presupune
ca stimulul utilizat pentru declanșarea învatarii, fie acesta întrebare problema, problema sau
situatie problema, sa fie caracterizat de:

autenticitate - aceasta înseamna că stimulul fie sa fie asociat cu o nevoie reală resimțită de
participanti, fie sa fie perceput ca o componentă reală sau posibilă a, vietii psihologice
individuale sau a realitatii fizice, economice sau sociale.

Modelarea didactica

Este metoda de predare-insusire in cadrul careia mesajul ce urmeaza transmis este cuprins într-un
model. Modelul reprezinta o reproducere simplificată a unui original, in asa fel încat să fie pus în
evidența elementul care interesează. Modelarea poate fi realizată prin mai multe procedee, bine
definite : mărire sau reducere la scară a unor reproduceri similare (machete, mulaje); concretizare
(redarea figurativă a unor cifre sau grupuri de cifre); abstractizare (redarea prin anumite formule
numerice sau literale a unor serii întregi de obiecte, procese, acțiuni); analogie (imaginarea unui
obiect nou sau aparat, a caror funcționare sa fie concepută prin comparație cu structura sau
utilizarea altui obiect sau aparat existent, asemănător).
Clasificarile propuse pentru modele nu reflectă înca o viziune unitara. Mai accesibila pare
urmatoarea clasificare modele obiectuale (corpuri geometrice, machete, mulaje, micromodele
similare); modele figurative (scheme, grafice, semne convenționale); modele simbolice, adica
formule logice sau matematice, care sintetizeaza mecanismul de funcționare sau acțiunea de
construire a unor agregate, mașini, sau desfășurarea unor procese din anumite domenii de
activitate.

Rațiunile care sunt la baza extinderii predării prin modelare se sintetizează astfel: utilizarea
modelului impune elevului nu numai recunoașterea si explicarea lui, ci si operarea concreta cu
acesta ; construirea modelului, transpunerea unui model în altul de alta dificultate implică
activizarea elevului; modelul incită elevul la un efort de căutare îl inițiază în raționamentul
analogic, implicat obligatoriu in modelare, il familiarizeaza cu cercetarea științifica autentică.

Algoritmizarea

Algoritmizarea reprezintă o metoda didactică care angajează un lanț de exercitii dirijate,

integrate la nivelul unei scheme de actiune didactica standardizata, care urmareste indeplinirea
sarcinii de instruire in limitele demersului prescris de profesor in sens univoc.

Reusita metodei depinde de capacitatea algoritmilor pedagogici alesi de a interveni ca modele

operationale care eficientizeaza activitatea de invatare prin intermediul aplicarii unor reguli,
formule sau coduri de actiune didactica exacte si riguroase.

Clasificarea algoritmilor didactici poate fi realizata prin raportare la criteriul clasic propus de
psihologul rus Landa, care vizeaza continutul obiectivelor operajionale propuse. In aceasta
perspectiva pot fi delimitate doua categorii de algoritmi didactici:

a) algoritmi de identificare, care avanseaza o lista de intrebari ierarhizate special pentru

sesizarea clasei de probleme in vederea elaborarii unei anumite clasificari cu valoare de
sinteza;
b) algoritmi de rezolvare, care avanseaza o succesiune de operatii necesare pentru evaluarea
exacta a unei situatii de instruire in vederea elaborarii unei decizii eficiente.

INSTRUIREA PROGRAMATA

Aceasta metoda organizeaza actiunea didactica, aplicand principiile ciberneticii la nivelul

actiunii de predare-invatare-evaluare, conceputa ca “un sistem dinamic complex, constituit dintr-
un ansamblu de elemente si interrelatii” . De asemenea, aceasta noua metoda se bazeaza si pe
unele achizitii ale psihologiei contemporane. Spre exemplu, psihologul american B.F. Skiner
demonstreaza ca eficienta invatarii este determinata de asigurarea conditiilor de intarire in care
invata elevii. Aceasta forma de instruire se bazeaza pe parcurgerea unei programe de invatare
sub forma unui algoritm prestabilit in care secventele informative alterneaza cu momente
rezolutive, cu seturi suplimentare de cunostinte etc. Dimensionarea unei astfel de programe se
face in conformitate cu urmatoarele principii care pot fi valabile la nivel strategic in orice
varianta de organizare cibernetica a invatarii:

1. Principiul pasilor mici care vizeaza divizarea materiei de invatat in fragmente de

continut, pana la nivelul de intelegere al elevului si care conduce, din aproape in aproape, la
solutionarea finala;

2. Principiul participarii active care vizeaza dirijarea efortului elevului in directia

selectarii, intelegerii si aplicarii informatiei necesare pentru elaborarea unui raspuns corect. Unii
autori numesc acest principiu, principiul raspunsului efectiv potrivit caruia, pentru a putea merge
mai departe, nu sunt ingaduite golurile de raspuns, sau 'sariturile”.

3. Principiul verificarii imediate a raspunsului vizeaza intarirea pozitiva sau negativa a

comportamentului elevului in functie de reusita sau nereusita in indeplinirea sarcinii de invatare
corespunzatoare fiecarui “pas”. De data aceasta avem de-a face cu mecanismul feed-back-ului,
rostul acestuia fiind de a informa elevul daca poate sau nu sa continue cu secventa urmatoare.

4. Principiul respectarii ritmului individual de invatare care vizeaza faptul ca fiecare elev

parcurge programa respectiva in functie capacitatile sale, de posibilitati, organizandu-si dupa
voie timpul de rezolvare a sarcinilor.

5. Principiul reusitei sau al raspunsurilor corecte, potrivit caruia, dimensionarea

programei trebuie astfel realizata incat sa ofere posibilitatea fiecarui copil de a o parcurge
integral si satisfacator.

METODE DE SIMULARE (BAZATE PE ACTIUNEA FICTIVA)

Se poate invata, nu numai din experienta directa, autentic traita, ci si din experienta
simulata. Asa s-a ajuns la metodele de simulare, alte variante de experimentare, practice. A
simula este ca si cum te-ai face sa faci ceva, a te preface, a imita, a reproduce in mod fictiv
actiuni, fapte, sisteme, fenomene etc. absente, creand impresia ca exista sau ca se petrec cu
adevarat. Se pot simula situatii veridice din viata si activitatea curenta a adultilor (activitati,
ocupatii, stari de lucruri) fapte, procese, etc; acte de conducere (pregatirea si adoptarea deciziilor,
organizarile si controlul executarii lor); activitati de prognoza, de previziune economica, social-
politic etc; situatii din trecut (sedinte, conferinte, adunari, situatii politice conflictuale, etc.);
fenomene ce se petrec in natura etc.

Asemenea reconstituirii, mai mult sau mai putin complexe, sunt modelate didactic
conform unor obiective prestabilite si realizate in mod creator prin interpretarea unor roluri
(functii simulate). La baza metodelor de simulare sta analogia sprijinita pe analiza riguroasa a
faptelor. Desi simularea are o structura artificiala, ea retine, totusi, o serie de elemente reale care
nu pot fi gasite, de exemplu, in cuprinsul unei simple expuneri Implicarea cat mai directa a
participantilor (elevi) in situatii si circumstante simulate poate lua forme foarte variate, incepand
cu obisnuitele jocuri didactice sau educative si contin cu joc de simulare, invatare prin
dramatizare, invatarea pe simulatoare etc. pana se ajunge la asumarea si exersarea unor roluri
reale, nesimulate. Adeseori este greu sa se poata face o distinctie neta intre variantele de mai sus.
Este posibila, de asemenea, si combinarea activitatilor simulate cu cele nesimulate, cum ar fi, de
exemplu, jocul de roluri cu studiul de caz si dezbaterea.

INVATAREA PRIN DESCOPERIRE

Invatarea prin descoperire este inteleasa ca modalitate de lucru gratie careia elevii sunt pusi sa
descopere singuri adevarul stiintific, refacand drumul elaborarii cunostintelor prin activitate
proprie. Aceasta forma de organizare a activitatii didactice a aparut din necesitatea de a-l situa pe
elev in ipostaza de subiect al cunoașterii știintifice.

In activitatea de descoperire elevul se foloseste mult de principiul incercarii si erorii, precum si

de rationamentul prin analogie. Insa finalizarea cu succes a acestei forme de invatare necesita
indeplinirea de catre elevi a trei operatii de cunoastere premergatoare : sa perceapa si sa
memoreze date, fapte, informatii; sa prelucreze si sa asimileze rational materialul faptic si
informational adunat; sa formuleze generalizari, extrase sau deduse din analiza fenomenelor, pe
care apoi sa le integreze intr-un sistem de idei, in ipostaze operatorii.

In cadrul acestei metode se utilizeaza inductia, deductia si analogia care sunt caracteristice
inventiei, numai ca in invatamant acestea sunt orientate spre obiectivele lectiei .. De aceea vom
avea tipuri diferite de descoperiri. Clasificarea lor se face in functie de esenta epistemologica a
diverselor tipuri de cercetare prezinta urmatoarele tipuri de descoperire:

1. Descoperirea inductiva are la baza rationamentul inductiv. Ea cuprinde analiza, clasificarea,

ordonarea si ierarhizarea unor date, unor cunostinte. In acest context elevul reuseste ca pe baza
de lectura, de date materiale, fapte, sa se ridice la notiuni, reguli, definitii, generalizari, principii
sau legi.

2. Descoperirea deductiva este bazata pe rationamentul deductiv. Ea consta din trecerea de la

general la fapte particulare, de la concretul logic la concretul sensibil si are drept scop obisnuirea
elevilor de a opera cu abstractiuni stiintifice si filozofice. De aceea este proprie elevilor din
clasele gimnaziale.

3. Descoperirea transductivă sau prin analogie

Aceasta se bazeaza pe stabilirea de relatii intre diverse serii de date. Ea este specifica predarii
literaturii, muzicii, artelor plastice, acolo unde elevul are libertatea sa realizeze compuneri
creatoare. Nu este o comparatie intre obiecte, fenomene sau partile acestora, ci pe baza
asemanarilor unor obiecte sau fenomene se presupune descoperirea asemanarii altor elemente
necunoscute pana atunci.