3.1.5.

Metode de explorare/investigaţie directă

Instruirea prin metode de explorare/investigare directă este înţeleasă ca modalitate de

lucru datorită căreia elevii sunt puşi să descopere adevărul refăcând drumul elaborării
cunoştinţelor prin activitate proprie, independentă. A apărut ca necesitate de a-l situa pe elev în
ipostaza de subiect al cunoaşterii ştiinţifice.
Aceste metode au un caracter participativ şi euristic, fiind folosite cu succes pentru
pregătirea studiului teoretic al unui utilaj, privind construcţia şi funcţionarea sa. Astfel,
observarea poate merge până la executarea schemelor tehnologice şi cinematice ale utilajelor de
către elevi şi explicarea funcţionării acestora.
Descoperirea la care îi duce această metodă pe elevii este o descoperire şcolară sau
redescoperire dirijată în care rolul profesorului (cadrului didactic) este de a asigura o îndrumare
suficientă şi stimulatoare, de a conduce etapele activităţilor elevilor şi de a grada sarcinile.
Instruirea prin explorare se realizează prin variantele:
- observarea dirijată are drept obiect observarea unor materiale, fenomene, utilaje, scule
etc., descrierea, interpretarea şi interpretarea rezultatelor;
- observarea independentă urmăreşte în afara scopului informaţional şi formarea
deprinderilor de a sesiza uşor ce este esenţial şi semnificativ în realitatea înconjurătoare,
necesitatea de prim ordin în formarea omului modern;
- efectuarea de încercări;
- efectuarea de experienţe.
Instruirea prin efectuarea de încercări şi experienţe (dirijată sau independentă) are ca
obiect realizarea de activităţi de tip experimental. Această metodă implică realizarea unui plan de
încercări succesive pentru toate posibilităţile de rezolvare. Are un pronunţat caracter ştiinţific,
având la bază fapte certe. Necesită însă investigaţii paralele şi deci se poate aplica la fenomene
cu complexitate redusă.
Instruirea prin căutare de soluţii noi vizează rezolvarea de probleme practice prin
formularea unor soluţii care incorporează elemente creative noi pentru momentul instruirii.
Instruirea prin experimentare are ca scop iniţierea elevilor în aplicarea metodei
experimentale. În acest caz elevii concep şi efectuează observaţii, verificări, măsurători pentru
raporturile cauză-efect.
Elementele caracteristice acestei metode sunt:
- formularea unei ipoteze de cercetare;
- desfăşurarea unui plan experimental;
- compararea rezultatelor cu ipoteze.
Există mai multe modalităţi de realizare a învăţării prin descoperire care corespund, în
general, formelor de raţionament: inductiv, deductiv şi prin analogie. Se poate vorbi de
descoperire pe cale inductivă, pe cale deductivă şi prin analogie, care de fapt în procesul de
învăţământ se îmbină în moduri variate în funcţie de specificul problemei abordate.
Descoperirea deductivă - foloseşte raţionamentele deductive, care acţionează de la
general la particular, de la general la concretul logic, de la cunoştinţe cu un grad de generalitate
mare la cunoştinţe cu un grad de generalitate mai restrâns, etc.
Descoperirea inductivă - foloseşte raţionamente inductive, care acţionează de la concret
la abstract, de la particular la general, de la inferior la superior, folosind operaţiile logice,
comparaţia, analiza, sinteza, abstractizarea şi generalizarea.
Descoperirea analogică. – foloseşte raţionamentul deductiv de asemănare şi transfer de
informaţie. Descoperirea analogică este probabilă, nu oferă certitudini asupra adevărului stabilit,
ea ajută doar la emiterea unei ipoteze plauzibile, care satisface temporar (parţial) cunoaşterea;
descoperirea analogică necesită explorare şi verificare experimental-practică.
Metodele vizează instruirea elevilor prin organizarea şi dobândirea unor activităţi de
investigare, pentru acumularea şi formarea prin efort personal, a cunoştinţelor, capacităţilor şi
deprinderilor, apropiind investigaţia de specificul cercetării ştiinţifice.
Aceste metode au un pronunţat caracter participativ şi euristic, fiind folosite cu succes
pentru pregătirea studiului teoretic al unui utilaj, privind construcţia şi funcţionarea sa,. Astfel,
observarea poate merge până la executarea schemelor tehnologice şi cinematice ale utilajelor de
către elevi şi explicarea funcţionării acestora.
Avantajele metodelor de explorare directă sunt:
- asigură însuşirea unei metodologii de descoperire a cerinţelor prin investigaţie ştiinţifică
individuală;
- dezvoltă spiritul de observaţie, gândire, logică, creativitate;
- formează spiritul analitic (deprinderea de a analiza cu uşurinţă situaţii diferite);
- asigură posibilitatea ca elevul să surprindă legăturile cauzale dintre fenomene;
- solicită elevii pentru atitudini active, îmbinând gândirea cu activităţi motrice;
- favorizează gândirea, diminuând tendinţa de memorare;
- sporeşte motivaţia şi creşte încrederea în forţele proprii;
- asigură remanenţa cunoştinţelor, uşurează transferul lor ulterior;
- deschide posibilitatea participării active la educaţia permanentă.
Dezavantajul metodei fiind timpul îndelungat necesar rezolvării problemei, comparativ
cu celelalte metode de învăţământ.
Tabelul 3.7 prezintă activităţile realizate prin metodele de explorare directă:
Tabelul 3.7
Activităţi desfăşurate de:
Profesor Elevi
Oferă elementele de sprijin Observă şi analizează;
pentru identificarea şi Identifică şi formulează
formularea problemei problema de rezolvat;
Formulează ipotezele de
cercetare.
Oferă resursele materiale cu care Elaborează planul de
să se poată rezolva problema experimentare;
Efectuează experimentul;
Consemnează rezultatele;
Prelucrează datele;
Formulează concluzii;
Compară concluziile cu ipoteza.
Primeşte rezultatele elevilor Comunică răspunsul

3.1.6. Metode de explorare indirecte

3.1.6.1. Metode demonstrative - Demonstraţia ca metodă înseamnă a prezenta elevilor

obiecte şi fenomene reale sau substituite acestora în scopul uşurării efortului de exploatare a
realităţii, a asigurării unui suport perceptibil suficient de sugestiv, al confruntării consistenţei
unor adevăruri ori al facilitării execuţiei corecte a unor acţiuni.
Funcţia principală a metodei demonstraţiei este implicarea suportului material (obiectual)
în comunicare/însuşirea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor vehiculate în lecţie. Aceste
suporturi pot fi în cazul instruirii tehnice obiecte naturale (piese, unelte, maşini, maşini-unelte,
aparate, instalaţii), machetele, modelele şi simulatoarele acestora precum şi imaginile lor (redate
în planşe, desene, schiţe, imagini proiectate static sau dinamic cu ajutorul dispozitivelor,
diafilmelor,şi filmelor didactice etc.)
Eficienţa demonstraţiei în instruirea tehnică este mărită dacă se realizează prin acţiuni şi
experienţe care să redea dinamica fenomenelor şi proceselor tehnice studiate. În acest context
este necesară participarea directă a elevilor la efectuarea experienţelor, care să ducă la formarea
de priceperi şi deprinderi tehnice, la dezvoltarea aptitudinilor tehnice.
Avantajul instructiv şi formativ pe care îl aduce metoda demonstraţiei constă în faptul că
însuşirea verbală a cunoştinţelor este întemeiată pe formarea de imagini şi reprezentări care vor
conduce la însuşirea mai temeinică a noţiunilor tehnice. Aceasta presupune ca demonstraţia să nu
rămână la nivelul simplei ilustrări, ci să asigure posibilitatea degajării abstracţiilor. În procesul
demonstrării elevul să fie sprijinit să depăşească nivelul informaţiilor senzoriale., să treacă aceste
informaţii în acţiune proceselor superioare de cunoaştere., să ajungă la găsirea ideii şi esenţei din
imagini (obiecte) şi fenomene pentru a putea apoi să opereze abstract cu primele.
Conţinutul activităţilor unei demonstraţii este redat în tabelul 3.8.

Tabelul 3.8
Activităţi desfăşurate de:
Profesor Elev
Prezintă şi descrie un material Urmăresc, observă,
intuitiv, efectuează experienţe, recepţionează, notează,
activităţi practice, calcule efectuează scheme, calcule.
numerice
Selecţionează observaţiile, Urmăresc demonstraţia, notează
rezultatele, fapte esenţiale, faptele particulare, efectuează
formulează probleme de rezolvat. scheme, calcule.
Evidenţiază relaţiile cauzale Notează concluziile îşi alcătuiesc
existente, ansamblul factorilor ce un plan de scheme şi acţiuni
cauzează fenomenele, formulează logice de realizat.
principiile şi formulele prin care
se rezolvă problema.
Analizează (sintetizează) Consemnează concluziile
concluziile parţiale, formulează generale.
concluziile generale

Avantajele metodei sunt:

- stimulează observaţia şi reduce verbalismul în instruire;
- favorizează formarea reprezentărilor prin desfăşurarea procesului de învăţământ de la
concret la abstract;
- favorizează gândirea deductivă;
- oferă posibilitatea generalizării şi prezentării fenomenelor şi dinamica dezvoltării şi
transformării lor;
- stimulează interesul şi motivaţia pentru învăţare a elevilor;:
- uşurează înţelegerea şi executarea corectă a unor operaţii.
Dezavantajele acestei metode constau în:
- efectele depind de calitatea mijloacelor de învăţământ folosite;
- de gradul de participarea independentă a elevilor este în general redusă, datorită
demersului pedagogic dirijat, caracteristic acestui procedeu;
conexiune inversă nu se poate realiza pentru toţi elevii, deoarece comunicarea directă se
realizează în sens unic profesor-elev.

Metoda jocurilor de rol urmreste formarea comportamentului uman pornind

de la simularea interactiunii ce caracterizeaza o structure, relatie sau situatie
social de grup, prin distribuirea in randul participantilor la instruire a unui set
de statusuri foarte bine precizate si relationate intre ele. Se remarca o serie
de avantaje ale metodei:

- activizeaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punadu-i

in situatia de a interactiona;

- prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si

participare activa a cursantilor;

- interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si

achizitiilor;

- pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite

situatii;

- este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a

convingerilor, atitudinilor si comportamentelor.
Nu lipsesc nici anumite dezavantaje sau dificultati legate de utilizarea
metodei, intre care se enumera:

- este o metoda greu de aplicat, pentru ca presupune nu numai aptitudini

pedagogice, ci si aptitudini regizorale si actoricesti la conducatorul jocului;

- desi activitatea bazata pe jocul de rol dureaza relativ putin -aproximativ o

ora - proiectarea si pregatirea sa cer timp si efort din partea cadrului
didactic;

- exista riscul devalorizarii jocului de rol, ca rezultat al considerarii lui ca

ceva pueril, facil de catre elevi;

- este posibila aparitia blocajelor emotionale in preluarea si interpretarea

rolurilor de catre unit elevi.

Utilizarea cu eficienta sporita a acestei metode presupune stapanirea de

catre cadrele didactice a unui evantai de concepte: statut, rol, persoana sau
actor, parteneri de rol, comportamente de rol, obligati de rol etc.

Avand in vedere ca in jocul de rol continutul simularii il reprezinta

interactiunea umana, aceasta metoda de predare-invatare poate fi utilizata
pentru realizarea unuia sau mai multora dintre urmatoarele obiective:
invatarea modurilor de gandire, traire si actiune specifice unui anumit
status; dezvoltarea capacitatii de empatie si intelegere a opiniilor, trairilor si
aspiratiilor altora; dezvoltarea capacitatii de a surprinde, intelege si evalua
orientarile valorice ale partenerilor de interactiune; formarea experientei si
capacitati de a rezolva situatiile problematice, dificile; verificarea
corectitudinii comportamentelor formate si destramarea celor invatate
gresit; formarea si perfectionarea aptitudiniior de munca in grup si de
conducere colectiva; invatarea rolurilor necesare ocuparii ulterioare a unor
noi statusuri sau confruntari cu noi probleme.
Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol sunt urmatoarele:

-Identificarea situatiei interumane care se preteaza la simulare prin jocul de

rol. Acum este foarte important ca situatia ce urmeaza a fi simulata sa fie
relevanta obiectivului, comportamentelor de insusit de catre elevi in urma
interpretarii rolurilor.

- Modelarea situatiei si proiectarea scenariului. Situatia de simulat este

supusa analizei sub aspectul statusurilor si categoriilor de interactiuni
implicate. Din situatia reala sunt retinute pentru scenariu numai aspectele
esentiale: status-urile si rolurile cele mai importante care servesc la
constituirea unui model interactional. Urmeaza apoi sa se elaboreze scenariul
propriu-zis, respectiv noua structura de status-uri si roluri, care, fireste este
mult simplificata fata de situatia reala.

- Alegerea partenerilor si instruirea lor relativ la specificul si exigentele

jocului de rol. Este vorba de distribuirea rolurilor si familiarizarea
participantilor cu sarcinile de realizat. Status-urile si roluriie sunt descrise
amanuntit pentru fiecare participant in parte pe o fisa; distribuirea poate fi la
alegere sau prestabilita de catre conducatorul activitati.

- Invatarea individuala a rolului de catre fiecare participant prin studierea

fisei. Este necesar ca participantii sa fie lasati 15-20 de minute sa-si
interiorizeze rolul si sa-si conceapa modul propriu de interpretare.

- Interpretarea rolurilor

- Dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea

secventelor in care nu s-au obtinut comportamentele asteptate. La
dezbatere participa si observatorii. Este necesar ca interpretilor sa li se dea
prioritate pentru a comunica ceea ce au simtit .

In repartizarea status-urilor si rolurilor, conducatorul activitii sa tina seama

de aspiratiile, aptitudinile si preferintele fiecarui participant; este foarte bine
ca inainte de interpretarea rolurilor sa se efectueze exercitii individuale sau
in grup, discutarea unor cazuri similare si relevarea de catre participant a
modului de rezolvare etc.; sa fie urmarit fiecare participant referitor la modul
cum preia si interpreteaza rolul si cat de mult se identifica cu el; sa se
asigure o atmosfera placuta de lucru, pentru a se evita blocajele cognitive si
emotionale, conflictele etc; fiecare participant sa cunoasca atat conduitele
proprii pe care trebuie sa le adopte, cat si pe cele pe care le asteapta de la
interlocutorii sai; interpretii sa fie ajutati sa nu se abata de la rolul primit; un
joc de rol sa fie interpretat de mai multe ori de aceeasi categorie de elevi
pentru a se asigura insusirea si automatizarea deprinderilor si
comportamentelor;

Exista multe tipuri de jocuri de rol, cu o gama larga de posibilitati de aplicare

la obiectele de invatamant.

(1). Jocuri de rol cu un caracter mai general:

- Jocul de reprezentare a structurilor ajuta intelegerea functionarii unor

structuri organizatorice apartinand unui sistem socio-economic, socio-
cultural etc. De pilda, organizarea unei intreprinderi sau institutii poate fi
reprodusa   intr-o sala de dans, prin distributie spatiala corespunzatoare a
mobilierului, a status-urilor si rolurilor de indeplinit.

- Jocul de decizie. Elevilor li se distribuie status-uri si roluri menite a simula

structura unui organism de decizie, confruntarea cu o situate decizionala
importanta. Elevii insisi sunt pusi in situatia de a lua decizii. Inainte de a
decide, participantii la joc vor cunoaste obiectivele pe care le urmareste
organul de decizie. In functie de acestea se stabileste o ordine de prioritate a
obiectivelor, se formuleaza principalele solutii posibile, se anticipeaza
efectele pozitive sau negative generate de aplicarea solutiilor, in sfarsit, se
decide asupra variantelor optime. Metoda este utilizata in predarea si
invatarea stiintei conducerii, istoriei, economice etc.

- Jocul de arbitraj, folosit in predarea disciplinelor juridice si financiar-

contabile usureaza intelegerea si dezvoltarea capacitor de solutionare a
problemelor conflictuale ce apar intre doua persoane, doua grupuri, doua
unitati economice etc. Prin Jocul de arbitraj se urmareste solutionarea
litigiului; in infaptuirea sa sunt implicati: conducatorul procesului de simulare
( cadrul didactic, notat cu C ); arbitri ( participanti - A); partile conflictuale
(persoane, grupuri - P1 si P2) s experti ( E).

- Jocul de competitie (de obtinere a performantelor). Prin acest tip de joc se

urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui
adversar, real sau imaginat. Conducatorul grupului imparte participantii in
doua microgrupuri sau perechi de cate doua persoane angajate in
competitie. Distribuie status-urile si rolurile ce revin fiecarei parti si se
comunica obiectivul competitiei.

Participantii la joc sunt pusi sa aleaga intre variabilele posibile de joc, sa

recurga la strategii diverse, sa determine solutii optime respectand regulile
jocului. Jucatorii dintr-un grup isi vor elabora stategiile de lucru in functie de
alegeriie corespunzatoare ale adversarului, fiecare parte straduindu-se sa-si
impuns solutia considerate cea mai eficienta.

Jocul de competitie poate fi utilizat la toate obiectele de invamant care

contin situatii competitive, de exemplu, la istorie (simularea strategiilor si
tacticilor unor batalii, a razboaielor) etc.

(2) Jocuri cu caracter mai specific:

- Jocul de-a ghidul si vizitatorii. Profesorul porneste de la structurarea unei

activitati ipotetice: vizitarea unui obiectiv socio-cuitural, a unei unitati
economice s.a., organizand sala de clasa in mod corespunzator cu harti,
planse, pliante, fotografii adecvate pentru activitatea simulate.

Elevii sunt impartiti in cateva grupuri si li se distribuie roluri de ghizi si

vizitatori. Se pot organiza urmatoarele grupuri:

- o echipa restransa de ghizi cu sarcina de a explica si raspunde la intrebarile

vizitatorilor;

- un grup mai numeros de vizitatori;

- o echipa de foneticieni care observe greselile (ghizilor si vizitatorilor) si le

aduc la cunostinta cu prilejul analizei finale;
- o echipa de lexicografi si gramaticieni, cu misiuni similare celel anterioare.

Intr-un astfel de joc, elevii sunt pusi in situatia de a-si exersa cunostintele si
a-si dezvolta capacitatile de exprimare, de a-si consolida deprinderile si
corecta greselile de exprimare.

- Jocul de negociere s-a dovedit util in simularea operatiilor de vanzare-

cumparare, a tranzactiilor comerciale si financiar-bancare, pentru
dezvoltarea capacitatilor de negociere a celor care lucreaza sau vor lucra in
domeniul relatiilor comerciale.

Profesorul imparte elevii in doua grupuri sau in perechi de microgrupuri care

sunt puse in situatia de a realiza tranzactii comerciale. Fiecare microgrup
incearca parteneni de negociere sa-i accepte conditiile.