Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Bucuresti

Specializarea: Psihologie
Anul universitar: 2016/2017
Forma de învăţământ: IF
Anul de studiu: I

DEFINIȚIA FAPTULUI SOCIAL LA EMILE DURKHEIM

Evaluarea pe parcurs nr. 1, Ianuarie 2017 la disciplina Sociologie

Date de identificare student: Pop (Cheșculescu) Ștefana Cristina, 2770409433043

Emile Durkheim, a pus bazele sociologiei științifice moderne, contribuind prin activitatea sa
la recunoașterea statutului academic al sociologiei și căutând mereu să arate că sociologia este
o știință exactă, delimitată ca obiect de studiu cu o finalitate practică, clar definită, diferită de
celelalte științe și discipline academice.

În lucrarea sa ”Regulile metodei sociologice” Emile Durkheim fundamentează pentru prima

dată metodologia în sociologie, cautând metoda cea mai bună pentru analizarea faptelor
sociale. El își începe lucrarea prin a explica faptul social și în acest scop ne prezintă toate
fațetele acestuia astfel încât să-l putem indentifica între diferitele fenomene ce au loc în
societate.

Durkheim vede faptele sociale ca pe ”o categorie de fapte care prezintă caracteristici foarte
speciale: ele constau în maniere de a acționa, de a gândi și de a simți exterioare individului
și înzestrate cu o putere de constrângere în virtutea căreia i se impun.” (Regulile metodei
sociologice / Émile Durkheim, trad. de Dan Lungu, Polirom, 2002 – p. 37)

Durkheim a fost primul care a înțeles că deși cultura și societatea există în noi înșine ca
persoane, acestea se află la un nivel ce transcende individualul. Regulile jurdice, morale,
dogmele religioase, sistemele financiare și economice, obiceiurile etc sunt exterioare
indvidului, acesta adoptându-le ca urmare a constrângerii generate de educația primită în
familie și la școală, de cultura colectivă. Individul este, conform lui Durkheim, un produs al
societății, el considerând că cele mai multe dintre ideile și tendințele noastre ne vin din
exterior împreună cu caracterul lor de costrângere.

Această putere de constrângere este resimțită mai ales în cazul în care individul alege să se
împotrivească regulilor, să încalce dogmele, deci să opună rezistență, demonstrând astfel
existența constrângerii și în celălalte cazuri în care se face mai puțin sau deloc resimțită
datorită faptului că individul alege să se conformeze și îmbrățisează fără rețineri regulile,
legile, dogmele etc uneori chiar ajungând să le considere personale. În susținerea acestor idei,
Durkheim dă foarte multe exemple: în unele dintre acestea manifestarea puterii coercitive
este mai agresivă ca în cazul în care individul încearcă să încalce regulile dreptului și atunci
consecințele nu întârzie să apară (mergând de la încercarea de a-l opri, de a restabili starea
normală a lucrurilor până la pedeapsă dacă fapta nu mai poate fi reparată) sau mai puțin
agresivă ca în exemplul în care deși nu ne obligă nimeni să folosim limba sau moneda țării în
care locuim, le folosim pentru că altfel nu putem trăi acolo.
Tot fapte sociale sunt considerate de Durkheim și fapte care, fără a fi atât de organizate ca
sistemele si dogmele menționate mai sus, pot aveea aceeași obiectivitate și același ascendent
asupra individului - este vorba de curentele sociale. Astfel, în cadrul unei adunări
entuziasmul, indignarea sau compasiunea care se manifestă sunt exterioare individului și pot
chiar să-l acapareze fără voia lui, iar puterea de constrângere pe care acestea o manifestă
poate fi resimțită mai mult sau mai puțin în funcție de modul în care individul îmbrățișează
suflul adunării. Cu siguranță, dacă va alege să adopte o poziție care contrazice ideea susținută
de majoritate acest lucru se va întoarce împotriva lui.

Durkheim susține ideea că în cazul unor astfel de adunări trăim iluzia că emoțiile resimțite și
ideile susținute sunt ale noastre, când de fapt ele ne vin din afară, iar când evenimentul se
termină și ramânem singuri și influențele sociale nu mai acționează asupra noastră, ideile și
sentimentele avute pot să ne pară total străine, putem să fim chiar îngroziți de ele, atât de
străine să ne fie. Așa explică Durkheim cum oameni care în condiții normale sunt pașnici și
inofesinvi, iar în astfel de situații, pot deveni agresivi, lăsându-se antrenați în acte de o
cruzime de care nu păreau capabili.

O nuanță importantă a felului în care Durkheim înțelege faptul social este aceea că un
fenomen există în fiecare individ în parte ca urmare a faptului că există la nivel colectiv și nu
invers – există la nivel colectiv ca urmare a faptului că se manifestă la majoritatea indivizilor
dintr-un grup, societate. Acest lucru este evident mai ales în cazul mentalităților și practicilor
care ne sunt transmise din generație în generație și pe care le adoptăm ca urmare a educației
pe care o primim. Astfel părinții și școala nu sunt decât reprezentanții mediului social care
pune presiune pe copil în încercarea de a-l forma după propria sa imagine.

Durkheim identifică două tipuri de fapte sociale:

1. Psihologice reprezentate de manierele de a gândi și acționa care au fost în discuție mai

sus.
2. Anatomice sau morfologice reprezentate de substratul societății. Componentele
elemetare ale societății – distribuția populației, căile de comunicație, forma locuințelor
etc – sunt impuse individului în același mod în care îi sunt impuse manierele de a
gândi și de a acționa. Astfel ne putem alege arhitectura caselor noastre în aceeași
măsură în care ne putem alege hainele cu care ne îmbrăcăm sau concentrarea
populației la sat sau la oraș survine ca urmare a unui curent de opinie, a unei
determinări colective care impune indivizilor aceast tip de concentrare.
Astfel faptul social în concepția lui Durkheim este reprezentat atât de manierele de a gândi și
acționa cât și de componentele elementare ale societății, care manifestă o constrângere
exterioară asupra individului și care au caracter general pentru întreaga societate, având însă
în același timp o existență proprie independentă de manifestările individuale.

În încheiere aș vrea să iau un fenomen din realitatea societății actuale și să analizez dacă poate
fi sau nu considerat un fapt social conform definiției lui Durkheim.

Fenomenul la care m-am gândit este Facebook-ul:

- Poate fi definit ca multe feluri de a acționa având în vedere că facebook-ul este folosit
într-o multitudine de scopuri cum ar fi: socializare, marketing, politică, canal de
vânzare, de strângere de fonduri, creare de grupuri deschise sau închise pe diferite
interese etc
- Putem considera că Facebook-ul este exterior individului avand în vedere că el
continuă să existe chiar dacă anumiți indivizi nu-l mai folosesc sau refuză să-l
folosească
- Putem considera că exercită o oarecare putere de constrângere dacă luăm în
conisderare că deja există o expresie ”Dacă nu ai facebook, nu exiști” – este adevărat
însă că cei care i se împotrivesc, nu suferă consecințe violente, sunt doar arătați cu
degetul și luați peste picior pe acest subiect de majoritatea.
Consider că Facebook-ul are o mare putere de a influența și de a crea curente de
opinie, de a transmite informații cu o rapiditate uimitoare, este foarte vresatil în
măsura în care poate fi un instrument perfect de manipulare la fel cum poate servi și ca
instrument de binefacere.

Conculzia ar fi că Facebook-ul poate fi considerat un fapt/fenomen social care are foarte

multe fațete și poate fi cu ușurință subiectul a multe lucrări de cercetare in domeniul social și
nu numai.