Jules FIAUX

Jules FIAUX
CUM SĂ REUŞEŞTI ÎN VIAŢĂ
Traducere de Jeanna Sava publicată în „REVISTA

TELEGRAFELOR, TELEFOANELOR ŞI
POŞTELOR“, Anul VIII, 1914-15.
Prelucrare şi adnotări de dr. Alexandru Lindner
Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2015
2
ISBN 978-606-30-0175-8
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
2015
3
CUPRINS
COPERTA VOLUMULUI ORIGINAL .................................................. 5

REVISTA IN CARE S-A PUBLICAT TRADUCEREA ......................... 6
CINE A FOST LOUIS FIAUX .............................................................. 7
CINE A FOST JEANNA SAVA ............................................................. 8
CUM SĂ REUŞEŞTI ÎN VIAŢĂ ...........................................................10
SCRISOARE CĂTRE CITITORII MEI (Jules Fiaux ) ......................10
I. VOINŢA ........................................................................................12
II. UN ACT DE VOINŢĂ , ..............................................................14
III. EDUCAŢIUNEA ........................................................................15
IV. IDEALUL ...................................................................................17
V. ÎNCREDEREA ÎN SINE ..............................................................20
VI. FRICA; TIMIDITATEA .............................................................21
VII. INVIDIA, GELOZIA .................................................................23
VIII. TRISTEŢEA .............................................................................24
IX. BUNĂVOINŢA ..........................................................................26
X. OPTIMISMUL .............................................................................27
XI. LINIŞTEA ..................................................................................28
XII. CALMUL ..................................................................................30
XIII. RESPIRAŢIA ADÂNCĂ ..........................................................31
XIV. DORINŢELE ...........................................................................34
XV AUTO-SUGESTIA .....................................................................35
XVI. CONCENTRAREA GÂNDIREI ..............................................36
XVII. INTERESUL, MEMORIA ......................................................38
XVIII. CHIBZUIALA ŞI RECULEGEREA ......................................41
4
XIX. EXACTITATEA (PUNCTUALITATEA) ................................41

XX. PROTECŢIILE Şl FAVORURILE ............................................42
XXI. ATRACŢIUNEA SOCIALA , ..................................................43
5
COPERTA VOLUMULUI ORIGINAL

6
REVISTA IN CARE S-A PUBLICAT TRADUCEREA

7
CINE A FOST LOUIS FIAUX 1
FIAUX François Louis a fost un medic, politician şi scriitor francez. El s-

a născut pe 27 iulie 1847 la Paris şi a decedat pe 13 august 1936.
A fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în 1874. A fost membru al
Societăţii de Antropologie din Paris începând cu anul 1878, şi membru al Societăţii
Prietenilor Monumentelor Pariziene între 1890 şi 1900.
Între 1882-1884 a fost consilier municipal pentru arondismentul 10 din
Paris (Saint-Vincent-de-Paul).
Ca medic s-a specializat în igienă socială şi a luptat pentru protecţia
moralei şi împotriva bolilor venerice. Medic la compania de cale ferată din Nord, a
fost reprezentantul Franţei la Conferinţa Internaţională de Medicină din Bruxelles
în 1910.
Louis Fiaux a publicat şi un mare număr de lucrări ştiinţifice, între care
pot enumera:
 Les Maisons de Tolérance, Leur Fermeture
 Pages D'Histoire Contemporaine -Un malfaiteur Public
 La Police Des Moeurs En France et dans les principeaux pays d’Europe.
 Histoire De La Guerre Civile de 1871
 Un nouveau régime des moeurs
 Recherches expérimentales sur le mécanisme de la déglutition.
 La prostitution „cloîtrée‖.
 La Marseillaise : son histoire.
 Armand Carrel et Émile de Girardin.
 La femme, le mariage et le divorce.
 Sur La Pretendue Stérilité Involontaire des femmes ayant exerce la
prostitution
 Un Nouveau Régime Des Moeurs
1
Surse biografice: site-ul Bibliotecii Naţionale a Franţei.
8
CINE A FOST JEANNA SAVA
Ioana Sava născută Gheorghe

- Mărăcine a fost o jurnalistă care a
publicat articole în domeniul educaţiei,
moralei şi a condiţiei femeii în societate.
S-a născut pe 4 iunie 1871 în Bucureşti
ca una din cele patru fiice a lui Ion
Gheorghe-Mărăcine (n.1826) de profesie
comerciant şi a doamnei Floarea
Gheorghe (n. 1838). Ca jurnalistă a
publicat sub numele de „Jeanna Sava‖.
S-a căsătorit pe 2 iulie 1894 cu
Vasile Sava. Din căsătorie au rezultat
trei copii: dr. med. Valentin Sava, dr.
jur. Aurel Sava, Silvia Stela Sava. A
decedat pe 20 septembrie 1953 la
Bucureşti, după ce casa i-a fost
naţionalizată în 1950 în dispreţul legilor
în vigoare şi ea evacuată forţat la vârsta
de 79 de ani.
Cu toată activitatea publicistică foarte intensă, Jeanna Sava nu şi-a neglijat
familia. Pe lângă sprijinul profesional permanent acordat soţului în cadrul revistei,
a reuşit să-şi ridice şi copii la un nivel intelectual deosebit.
Cunoştea foarte bine limba franceză. A vizitat Franţa de multe ori şi în
timpul Expoziţiei Mondiale din anul 1900. A studiat şi pictura. La Paris a pictat
printre altele peisaje pe malul Senei.
Până la căsătorie a fost de profesie telegrafistă. După căsătorie, din cauza
obligaţiilor creşterii şi educaţiei celor trei copii nu a mai putut lucra cu angajament,
însă pe toată durata editării „Revistei Telegrafice, Telefonice şi Poştale‖ (1907-
1916) şi apoi în cadrul „Revistei Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor‖ (1926-
1930) – reviste administrate şi conduse de soţul său Vasile Sava – s-a ocupat
exclusiv ca jurnalistă de „Partea neprofesională‖ a revistelor. În acest cadru a
publicat în fiecare număr între 1907 şi 1930 sute de articole referitoare la educaţie,
morală, higienă, sfaturi medicale, pagini vesele, etc.
Revista Telegrafică, Telefonică şi Poştală era un organ de cultură
profesională şi generală a funcţionarilor serviciilor poştale, de telegrafie şi
9
telefonie din România. din Comitetul de redacţie făceau parte în afara d-lui Vasile
Sava, d-nii Becescu Florian, Bolintineanu Chr., Marinescu Dim., Craioveanu E.,
Antoneanu G. Crăciunescu N., Matei H., Jeanna Sava, Andreescu Toma, Stoicovici
Al., Marini A., Apostolescu Gh., Tibacu Gh., dr. Petru I. Nicolescu alţii.
Revista a fost editată între anii 1907 şi 1916, când din cauza ocupaţiei
germane publicarea nu a mai fost posibilă, administraţia română fiind mutată în
Moldova şi Basarabia. Familia Sava a fost obligată să se refugieze în sudul Ucrainei
la Herson.
După război revista a reapărut în 1926 sub numele schimbat de „Revista
Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor‖.
Cunoscând foarte bine literatura franceză, Jeanna Sava a transmis
cititorilor revistei informaţii foarte actuale privind omul în societate, prin
traducerea unor lucrări de vârf ca «Pour faire son chemin dans la vie» (Pentru a
reuşi în viaţă) de Sylvain ROUDÈS (1907) şi «Comment Réussir Dans la Vie» de
Jules FIAUX. Prima carte a fost publicată în traducere, pe capitole, în mod
succesiv în numerele revistei din anul 1910-11 şi 1911-12. Cartea lui J. Fiaux a
urmat în anii 1915-1916.
S-a ocupat de asemenea de situaţia femeii într-o societate, care la timpul
respectiv încă nu acorda dreptul de vot femeilor. în cadrul acestor teme a căutat şi
tradus multe articole sau fragmente din texte străine, publicând şi multe articole
proprii.
Alături de dânsa au publicat în secţiunea „Partea neprofesională‖ Florian
I. Becescu, dr. P.I. Nicolescu din Ploieşti şi alţii.
Preluarea, reformatarea şi actualizarea gramaticală a traducerii au fost
făcute de dr. Alexandru Lindner, nepotul d-nei Ioana Sava, în semn de omagiu
pentru munca neobosită şi puţin cunoscută depusă de bunicii săi pentru educaţia
profesională şi socială a cetăţeanului în perioada de modernizare a României.
Dr. Alexandru Lindner

10
CUM SĂ REUŞEŞTI ÎN VIAŢĂ 2
SCRISOARE CĂTRE CITITORII MEI (Jules Fiaux ) 3

Vă veţi fi întrebat, citind titlul acestei cărţi, dacă cineva poate să înveţe
cum să reuşească în viaţă. Ne poate cineva învăţă cum trebuie să lucrăm asupra
destinului nostru, aşa ca el să fie după dorinţele noastre?
La aceste chestiuni, răspund foarte categoric, da.
A admite că nu putem dirija destinul nostru, este „a ne supune legii
ademenitoare a fatalităţii; este, în mare parte, o renunţare la simţimântul demnităţii
omeneşti.
De fapt, nici un om cu spiritul sănătos, nu se conduce în mod absolut ca
un fatalist; căci orice act ce noi îndeplinim, fie chiar numai la conservaţiunea
noastră personală, de a ne nutri şi îmbrăcă, e un fapt împotriva fatalismului.
Dacă suntem liberi, dacă avem facultatea de a ne conserva, vom avea
natural şi pe aceia de a ne dezvolta şi de a ne face existenţa noastră plăcută nouă
înşine şi celorlalţi. Cu alte cuvinte, facultatea de a învăţă cum se reuşeşte în viaţă.
E cel mai folositor şi cel mai interesant studiu ce putem să vi-l prezentăm,
propria noastră experienţă şi observaţiunile noastre sunt profesorii noştri fireşti, dar
putem să câştigăm încă din experienţa şi observaţiunile altora.
Dacă nimeni nu e un fatalist absolut, multe insă sunt în oarecare măsură.
Auzim deseori zicându-se; n-am noroc―; şi „unii au noroc, alţii n-au―, şi încă: „n-
au noroc decât cei răi şi proşti―.
Voi să vă conving că norocul nu există prin el însăşi şi că toate forţele
naturii lucrează conform unor legi perfect stabilite.
Să le observăm şi să le studiem cu îngrijire ca să evităm ca ele să ne aducă
vre-un neajuns, şi să învăţăm a le dirija aşa ca să servească cât mai bine
aspiraţiunile şi dorinţele noastre. Unii dintre D-voastră, desigur fatalişti, îmi. vor
cita poate, pentru a mă contrazice, jocurile de noroc.
2
„Comment Réussir Dans la Vie‖ de Jules FIAUX / Editura : H. Daragon (Paris)/ 1908/ Drepturi :
domeniu public/ Identificator: ark:/12148/bpt6k5740801z / Sursa : Bibliothèque nationale de
France, département Philosophie, histoire, sciences de l’homme, 8-R-22056 / Format :
application/pdf / Relation : http://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb304340568 / Provenienṭa : bnf.fr/
02/11/2009
3
„REVISTA TELEGRAFELOR, TELEFOANELOR ŞI POŞTELOR―, Anul VIII, 1914-15, p. 299
11
Dragi cititori, reflectaţi puţin; dacă „norocul― ar trebui să favorizeze

regulat pe unii jucători, întreprinzătorii de case de joc ar trebui aproape toţi să dea
faliment cât de curând. Noi vedem, dimpotrivă, că toţi fac averi mari care sunt
exact proporţionale cu cantitatea de numere ce ci îşi rezervă şi cu mizele
jucătorilor. Chiar aci, fatalismul nu e decât În aparenţă.
Mi se va opune fără îndoială încă accidentele, maladiile. Dacă se
cercetează d-aproape fiecare caz, ne vom convinge că ele nu se datoresc unei
întâmplări oarbe şi idioate, dar sunt rezultatul fie al imprudenţei fie al neprevederii
victimelor, fie a forţelor naturale lucrând după anumite legi, cărora nu le
cunoaştem deseori decât efectele.
Încă şi cu mai mult cuvânt, mi s-ar putea observa că cei ce vin în lume
infirmi sau bolnăvicioşi, n-au aceiaşi şansă ca cei ce sunt plini de sănătate Dar
acest fapt nu dovedeşte nici el, existenţa sorţii. Nu desigur aceşti noi născuţi au
neglijat mai mult sau mai puţin să se conforme legilor naturale, ci părinţii,
strămoşii lor le-au neglijat.
Nu e un efect al hazardului dacă toate fizionomiile noastre diferă aşa că
toţi suntem recunoscuţi, cum nu tot el face, că ne deosebim unii de alţii în toate
privinţele.
Acceptând pur şi simplu poziţiunea materială, fiziologică şi psihică cu
care am fost înzestraţi şi pe care noi am modificat-o mai mult sau mai puţin, să ne
îndeletnicim apoi cu educaţia personalităţii noastre şi în acest chip, vom deveni
capabili să reuşim în viaţă.
N-am nevoie să mă întind prea mult asupra acestui punct. Faptul, drag
cetitor, că citeşti aceste rânduri, îmi dovedeşte că admiţi posibilitatea de a învăţa
cum să conduci destinul tău şi mă încredinţează că vei şti să tragi profit din
paginile ce vor urmă.
Jules Fiaux.
12
I. VOINŢA 4
Omul, microcosmos, adică reasumatul universului, poate dispune de

diferite forţe naturale, pentru a se dezvolta: fiziceşte, intelectualiceşte şi
moraliceşte. În general, el nu prea cunoaşte aceste forţe şi nu ştie să se servească de
ele îndeajuns. A dobândi aceasta cunoştinţă şi această ştiinţă, este a învăţa cum se
poate răzbi, reuşi înviată.
Cea mai de seamă din aceste, forţe naturale, este voinţa. Toţi avem voinţă
într-un oarecare .grad, şi stă în puterea noastră d-a o mări, în care scop mai întâi e
necesar a o educa.
Când voinţa este reflectată, luminată, nestrămutată, ea constituie o forţă
minunată. de la o asemenea voinţă, eşti îndreptăţit să zici că poate totul.
Cu toate acestea, vedem persoane cu multă voinţă, dar care nu reuşesc în
viaţă. Aceasta e din cauză ca voinţa lor n-a fost educată îndeajuns; trebuie educată
pentru a o pune în armonie cu facultăţile noastre intelectuale şi fizice.
Ca toate forţele naturale, voinţa este o forţă ascunsă, deci trebuie să
învăţăm a face cu ea o judicioasă întrebuinţare.
Aceasta forţă poate fi comparată cu aceia înmagazinată în resortul
remontat al unui orologiu. Dacă totul este bine, în ordine în mecanismul acestuia,
forţa acumulată În resort se transmite roţilor, punându-le în mişcare. Debitul său e
regularizat prin balansier şi orologiul îşi îndeplineşte funcţiunea atât cât rămâne
putere în resort. Dacă ceva se strică, dacă balansierul nu merge, dacă rotiţele sunt
ruginite, forţa înmagazinată în resort există, dar ea nu poate să producă efectul
dorit, precum şi contrariul, dacă mecanismul e deranjat, se poate ca forţa să nu mai
fie menţinută în resort, desfăcându-se repede, fără nici un folos.
Tot astfel şi cu forţa hidraulică. Lăsată în voia ei, forţa căderii apei unui
râu este în general inutilă şi uneori chiar dăunătoare; prin stabilirea canalizaţiunilor
şi turbinelor, ea poate fi ca să zic aşa domesticită şi aptă de a aduce serviciile cele
mai preţioase.
Precum vedem este o forţă ascunsă, adesea pierdută pe care omul, prin
stăpânirea ce pune pe ea, poate să o facă folositoare şi productivă în cea mai mare
măsură.
4
„Revista Telegrafelor, Telefoanelor şi Poştelor―, Anul VIII, 1914-15, p. 299
13
Tot astfel şi cu forţa voinţei; toţi o avem în măsură suficientă, dar puţini
sunt aceia care ştiu să tragă din ea toate profiturile posibile.
A educa voinţa, este a învăţa să tragem cea mai bună parte din această
forţă ce posedăm.
Cine nu ştie aceste vechi devize şi axiome: „Vouloir c’est pouvoir―,
„Avec la volonté on vient â bout de tout―, ,,Le monde est aux vaillants―, ,,A coeur
vaillant rien d’impossible―, oamenii deci, au recunoscut de mult puterea voinţei.
La începutul secolului trecut, filantropul şi omul de stat Thomas Buxton
zicea că omul tânăr ar putea să devină aproape tot ce ar voi, dacă şi-ar forma o
rezoluţie tare şi s-ar ţine de ea. În „Self Help‖, Sel Smiles zice: „Voinţa e care dă
omului puterea d-a face şi de-a fi tot ceea ce şi-a pus în cap să facă şi să fie―.
Paul Doumer, în „Livre à mes fils‖ declară că, în neînlăturabila luptă
pentru existenţă, omul cu voinţă energică izbuteşte mai bine ca oricare altul―, şi
apoi: „Voinţa trebuie exersată neîncetat, aplicând-o propriei sale perfecţionări, cât
şi tuturor actelor existenţei―.
Astfel de citate, arată că este foarte important d-a dezvolta forţa voinţei. În
realitate, această forţă este suflarea de viaţă care ne animă. A fi apatic, leneş,
distrat, fără grijă, etc., este a fi sărac în toate; este a fi o creatură inferioară, un
degenerat.
A avea o voinţă fermă, inteligentă şi binevoitoare, însemnează din contra,
a fi o fiinţă vie, o creatură completă. Acei ce o posedă formează elita umanităţii.
Trebuie deci să avem voinţă. Acest lucru îl auzim, de altfel destul de des
şi totuşi nu încetez de a o repeta, întocmai ca şi cum am zice unui orb: „Trebuie să
vezi bine―.
Orientalii, indienii mai ales, au recunoscut cu multe secole în urmă
puterea voinţei; mai practici ca noi, au căutat şi descoperit mijloacele d-a o mari p-
aceia ce avem şi mai ales de-a o întrebuinţa cu folos.
Aceste mijloace sunt acelea pe care voi să le indic aci şi care ne vor ajuta
să reuşim în viaţă.
14
II. UN ACT DE VOINŢĂ 5 , 6
Mai întâi este indispensabil să nu confundăm, cum se întâmplă adesea, un

act de voinţă cu un act de violenţă. Aceste sunt două lucruri cu totul diferite; cu cât
se recomandă unul, cu atât este de respingător celălalt.
Actul de violenţă este resortul nereţinut, care îşi risipeşte toată forţa brusc,
cu riscul d-a sfărâma totul, şi care Iasă în urma lui oboseală şi abatere. El este
răufăcător.
Acţiunea voinţei este lentă, forţa se scurge încet, dar regulat. Ea este
binefăcătoare.
Voinţa nu lucrează cu folos decât când omul este calm; acţiunea sa nu cere
decât puţină sforţare,, puţine contracţiuni musculare.
Pentru ca forţa sa să poată lucra cu folos, trebuie ca voinţa să fie cu totul
independentă, trebuie ca ea să domine bine toate organele şi toate facultăţile
noastre atât morale şi intelectuale cât şi fizice. Ea nu trebuie să fie înrâurită nici de
cugetările noastre şi primul lucru de făcut e de a ne da silinţa să ne deprindem a nu
identifica acestea cu voinţa noastră.
Cu alte cuvinte putem s-o spunem că un singur act de-voinţă are mai
multă forţă decât toate cugetările noastre.
Trebuie să ne cercetăm cu îngrijire şi să căutăm a deosebi clar
personalitatea noastră ca voinţă, de personalitatea noastră ca gândire. Când .vom
parveni a stabili bine această diferenţă, va trebui să ne forţăm a ajunge ca voinţa
noastră să se afirme din ce în ce mai mult şi să comande cugetărilor noastre.
Să ne închipuim că cugetările sunt obiecte, sau mai bine zis, servitorii
având o existenţă separată şi care trebuiesc absolut să fie supuşi voinţei noastre.
Când se va stabili supunerea gândurilor noastre voinţei, atunci vom deveni
proprii noştri stăpâni şi vom fi dobândit singura adevărată libertate, contra căreia, o
putere ori cât de tiranică ar fi, nu va putea niciodată să prevaleze. Libertatea
gândirii nu e nimic fără libertatea voinţei şi aceasta nu e eficace decât atât cât nu
vatămă libertatea altuia.
Să ne amintim că a voi este a putea.
5
6
Titlul lipseşte în versiunea tradusă
15
III. EDUCAŢIUNEA 7
De fapt, e vorba de a completa şi, în cea mai mare parte de a reface chiar
educaţia noastră.
Nu trebuie ca aceasta să ne sperie; e mai puţin greu de cât pare, căci
pentru orice lucru, nu sunt decât primii paşi care costă; cu cât înaintăm, cu atât
sarcina e uşurată şi recompensa va fi infinit de superioară sforţărilor cerute.
Istoricul Gibbon a zis cu multă dreptate: „Tot omul primeşte două feluri
de educaţie: una care îi e dată de alţii, şi cealaltă, cu mult mai importantă pe care şi
o face singur―.
Din nenorocire, tocmai aceasta e mai neglijată în epoca, noastră.
Educaţia ce primim de la alţii ne este în parte dată de părinţii noştri, o mai
mare parte de şcoală, dar mai cu seamă şi toată durata vieţii noastre o primim de la
cei ce ne înconjoară şi de la cărţile ce cetim.
Educaţia primită de la părinţi va fi fost bună ori rea, după cum influenţa
exersată asupra noastră de ei va fi fost favorabilă ori nu dezvoltării noastre
generale; aceia de la şcoală e adesea mai mult rea decât bună; tot astfel şi cu cea
formată prin lectură şi mediul în care trăim.
Neajunsul principal al educaţiei ce primim de la alţii e că descreşte din ce
în ce şi adesea anihilează energia noastră personală.
Cu multă dreptate Sel Smiles a scris că tot ce e făcut pentru noi, ne răpeşte
într-o oarecare măsură trebuinţa şi prin urmare dorinţa d-a face noi înşine şi că
pretutindeni unde un individ e supus la un exces de protecţie şi de conducere,
tendinţa inevitabilă a acestui sistem este de a-l reduce la o stare de inferioritate
relativă.
În ceea ce priveşte educaţia prin şcoală, adică faptul de a supune pe
fiecare individ la obligaţia să-şi consacre o parte importantă din viaţa sa, fie de la 7
la 16 ani, la lucrări intelectuale care par a nu corespunde în nici un chip tendinţei
naturale a adolescenţei, aceasta constituie un exces de protecţie şi de guvernământ.
Nu voi să mă întind prea mult asupra inutilităţii pentru cea mai mare parte
de-a fi constrânşi la o muncă cerebrală destul de intensă la o vârstă în care
individul ar avea trebuinţă mai mult de a-şi dezvolta simţurile sale, îndemânare şi
forţa sa fizică; dar voi să se remarce, răul cu mult mai mare ce se pricinuieşte
7
16
fiecărui tânăr obligându-l a contracta deprinderea, de care nu va mai putea să se

lepede decât cu mare greutate, de-a nu judeca nimic prin el însuşi, dar de-a accepta,
raţionamentele opiniunile şi învăţăturile ce-i sunt prezentate de-a gata.
În acest fel, şcoala distruge în mare parte în om principiile de energie şi de
valoare personală. La ieşirea din şcoală, tânărul lipsit de deprinderea de a judeca, şi
de a-şi da părerea şi de a gândi prin el însuşi, e forţat a se alipi pe lângă un partid,
pe lângă o asociaţie ce îi indică ce trebuie să gândească, cum trebuie să judece şi
care îi prezintă opinii făcute gata în ceea ce priveşte raporturile sale sociale,
politice şi religioase. Jurnalul acaparează pe individ de la ieşirea din şcoală. În
afacerile sale personale, el rătăceşte dezorientat şi caută în cele mai multe cazuri a
se pune, printr-o ocupaţie, sub direcţia altuia.
El e tradus astfel într-o stare de nepricepere relativă. Această judecată,
aceste raţionamente făcute de-a gata ce ni s-au introdus în creier sub pretext de
instrucţie şi de educaţie sunt într-adevăr, fie bune ori rele, prejudecăţi, ele formează
în ansamblul lor o formă care forţează personalitatea noastră, dau fiecăruia din noi
aceiaşi formă intelectuală, aceleaşi cugetări, aceleaşi greşeli, în acelaş timp cu
aceleaşi adevăruri. Originalitatea dispare.
De aceia suntem obligaţi nu numai de a ne face, dar şi de a ne reface
educaţia noastră. Această lucrare trebuie s-o începem cât mai curând posibil, căci
va deveni cu atât mai grea, cu cât ,vom înainta în vârstă. Educaţia şi instrucţia pe
care societatea ni le impune sunt cârje de care trebuie să învăţăm a ne lipsi. Ar fi
fost desigur mult mai uşor de-a învăţa să umblăm fără cârje.
Prima noastră datorie pentru a dezvolta voinţa e, deci de-a sfărâmă
mulajul judecăţilor în care inteligenţa a fost închisă, de-a ne dobândi independenţa
de judecător, de-a ne relua individualitatea pe care ne-a dăruit-o natura. Trebuie să
învăţăm a umbla pe propriile noastre picioare, fără reazem artificial. Nu înţeleg
prin aceasta, a condamna absolut şcoala ce poate să ne dea mari servicii, dar numai
cu singura condiţie de-a ne păstra libertatea de-a alege ce ne convine şi nimic mai
mult şi de-a fi pusă la dispoziţia noastră nu numai la vârsta, când nu suntem adesea
capabili de-a aprecia, ci la toate vârstele atunci când individul este liber de la
munca lui obicinuită.
Aşi sfătui chiar, pe aceia care prin excepţie, n-au vândut, sau aruncat
manualele du şcoala cu saţul ce simţi pentru instrucţie, când ea ne-a fost impusă
ani dea rândul, îi sfătuiesc zic, de-a relua aceste manuale şi de au poftă, de-a le
reciti cu atenţie, cu dorinţa de-a trage profit, supunând aceste învăţături controlului
liber al judecăţii şi al reflecţiei. Mărginind, bine înţeles, această lectură, la materiile
ce îi interesează şi ale căror cunoştinţe mai perfecte le-ar putea fi utile.
17
E probabil prematură, combaterea dogmei consfinţite a instrucţiei

obligatorii. Mi-ar fi uşor cu toate acestea să demonstrez că părăsirea ei ar fi,foarte
favorabilă poporului, dar aceasta ar da loc la dezvoltări prea lungi care n-au absolut
locul în subiectul ce tratez aci.
Să remarcăm cu toate aceste, că cei ce reuşesc mai bine în viaţă nu sunt în
general cei mai buni elevi ai şcolilor şi ai universităţilor. Cea mai mare parte a
miliardarilor, şi multe personagii eminente în ştiinţe, şi industrie au învăţat prea
puţin la şcoală,
E de prevăzut cu toate aceste că, multă vreme încă, vom avea de refăcut
noi înşine educaţia voinţei noastre.
IV. IDEALUL 8
Când vom pune ca să zic astfel, stăpânire pe noi înşine, va trebui să ne

dăm bine seama cum va trebui să. ne întrebuinţăm această forţă a voinţei care e în
stare să îndeplinească mari lucruri.
Va trebui să stabilim planul vieţii noastre în aşa fel ca, ţinând seamă de
gusturile şi de capacităţile noastre ea să poată fi cât mai folositoare nouă înşine şi
celorlalţi. Da. Altora de asemenea, căci viaţa noastră nu va fi cu totul binefăcătoare
pentru, noi înşine dacă ea nu este şi pentru alţii în acelaş timp. Trebuie să ne creăm
un ideal.
Un exemplu ne va face să pătrundem mai bine importanţa acestei condiţii
de reuşită.
Aveţi un pământ şi un capital pe care voiţi să-l consacraţi pentru
construirea unei case. Vă puneţi în raport cu un antreprenor de construcţii şi îi
ziceţi: ,,Dispun de o sumă X, construieşte-mi o casă pentru acest preţ―. El vă va
răspunde fără îndoială: „Primesc propunerea, dar daţi planuri bine stabilite―.
Arhitectul căruia vă veţi adresa apoi vă va spune de asemenea: ,,Foarte bine! dar
indicaţi-mi orientarea şi dimensiunile ce voiţi să daţi acestei clădiri, numărul
etajelor, camerelor. etc., etc., şi vă voi face un plan―.
8
18
Avem în noi un arhitect, acesta este inteligenţa noastră; antreprenorii sunt

organele noastre, cărora trebuie să le furnizăm indicaţii bine chibzuite, dacă voim
ca lucrarea lor să ne satisfacă.
Avem de asemenea capitalul necesar, anume energia noastră; e vorba de-a
nu-l cheltui cu încercări infructuoase.
Când spun că avem energia necesară. înţeleg energie îndestulătoare pentru
a reuşi într-o oarecare măsură, căci o amintesc, nu am venit pe lume în momentul
în care suntem, cu facultăţile şi energiile egale; ele sunt foarte diferite.
Chiar dacă am fi moştenit o avere frumoasă, dacă energia, facultăţile şi
inteligenţa noastră sunt mărginite, nu putem să pretindem o viaţă strălucită: trebuie
să cadram scopul nostru cu facultăţile noastre.
Cu toate aceste, să ne amintim, că dacă ştim să dorim cu ardoare şi să fim
perseverenţi, energia, inteligenţa şi facultăţile noastre ar putea fi dezvoltate
proporţional ou dorinţele noastre. Va fi de ajuns să aplicăm metodele de
antrenament ce vor fi dezvoltate mai departe. Cu această condiţie, n-avem trebuinţă
de-a ne mărgini ambiţia şi putem să lăsăm calea liberă aspiraţiilor şi idealului
nostru.
Acest ideal, după cum l-am explicat, este bine de a-l determina.
Pentru aceasta, trebuie consacrat un oarecare timp, în fiecare zi, pe cât
posibil, în acelaş loc. pe scaun sau culcat liniştit şi într-o poziţie fizică identică.
Momentele ce îmi par mai prielnice sunt cele de dimineaţă, îndată după
deşteptare, şi seara, înainte de a adormi. Este de mare importanţă de a se pune într-
o stare de spirit liniştit şi vesel, îndepărtând orice grijă sau gânduri penibile. Dacă
un gând trist, ori vre-o îndoială vine să ne turbure în aceste momente, vom avea
multă greutate a redobândi liniştea sufletească şi încrederea necesară. Persoanele
religioase pot să-şi prezinte acest ideal sub forma rugăciunilor arzătoare.
Fiecare şedinţă consacrată idealului nostru trebuie să fie cât mai scurtă,
căci este indispensabil ca toată atenţia noastră să fie bine îndreptată asupra lui tot
timpul cât durează; pentru aceasta, trebuie ca muşchii noştri să fie nemişcaţi, orice
contracţiune ar fi păgubitoare expansiunii energiei noastre sufleteşti.
Să căutăm de a ne pătrunde că suntem noi înşine idealul nostru şi că
trebuie să o probăm. Acest ideal, de fapt, există în noi, el face parte din noi înşine;
realizându-l, el ne face ceea ce devenim.
Când ne-am format un ideal, să ne ţinem de el, neluând în seamă detaliile,
să ni-l reprezentăm numai din punct de vedere plastic şi apoi să-l dezvoltăm cu
19
entuziasm. Să avem mai ales şi să păstrăm totdeauna cea mai desăvârşită încredere
în realizarea lui.
Trebuie să definim bine scopurile ce ne propunem. Nu voi să zic, punând
pluralul aci, că îmi pare util sau avantajos de a diviza activitatea noastră la
realizarea a mai multor scopuri. Fiecare ştie că nu e bine de a alerga după mai
mulţi iepuri deodată.
Nu e un cuvânt însă să ne mărginim absolut la un singur scop. Trebuie,
fără îndoială, să facem o alegere după ce ne-am gândit bine şi ne-am sondat
aspiraţiile, gusturile şi priceperile noastre. Dar personalitatea noastră fiind
multiplă: corp, suflet şi inteligenţă, putem, şi acesta e foarte recomandabil, de-a ne
propune un scop pentru fiecare parte a acestei trinităţi.
Aspirăm, se înţelege de la sine, a câştigă buna stare materială. Să vedem
prin ce mijloc, putem să o dobândim, să ne stabilim o linie de viaţă materială de
urmărit, acesta va fi unul din scopurile noastre. Să fim convinşi însă că acest bun
material, odată realizat nu va putea să ne satisfacă complet, nu va putea, să ne
procure fericirea, căci avem şi aspiraţiile inimii care sunt legate într-o oarecare
măsură de linia vieţii noastre materiale, dar de care nu trebuie să depindă. Chiar de
n-am fi strâns nici un ban până la o etapă înaintată a vieţii noastre, dacă ne-am
dezvoltat facultăţile noastre sentimentale, dacă avem o inimă iubitoare şi, ceea ce e
corolarul, dacă avem beneficiul solidelor afecţiuni, vom fi cu siguranţă mai fericiţi,
decât dacă câştigând o frumoasă stare materială, am fi lăsat să ne sece inima, şi că,
egoişti noi înşine, nu vom fi înconjuraţi bine înţeles, decât tot de egoişti. Pentru a
reuşi în viaţă, trebuie să ne facem un ideal şi pentru sufletul nostru. Aceasta nu e
încă totul; e de sfătuit ca să ne propunem un scop intelectual independent de
inteligenţa pe care o punem în serviciul scopului nostru material.
În acest fel, vom fi stabilit planul de dezvoltare al tuturor părţilor
personalităţii noastre; ele vor fi toate trei în echilibru şi vom avea sentimentul că nu
am preparat bucurii nenumărate şi solide pentru epoca completei maturităţi. Să nu
credem că ne lipseşte timpul pentru asigurarea reuşitei acestor trei scopuri; n-avem
decât să înlăturăm din calea existenţei noastre tot. ce ne împiedică zadarnic şi a ne
întrebuinţa timpul cu folos. Nu ne va lipsi, mai ales de vom şti să ne dezvoltăm
puterea de voinţă, energia noastră.
20
V. ÎNCREDEREA ÎN SINE 9
Pentru a putea realiza idealul nostru, trebuie să avem sau să căpătăm

încrederea în noi înşine, credinţa. în puterea noastră personală. Această încredere şi
această credinţă sunt condiţiunile esenţiale pentru a face posibilă şi sigură
dezvoltarea forţei noastre de voinţă. Aceasta este una din pietrele fundamentale ale
edificiului destinului nostru pământesc.
Buxton zicea: ,.A se crede capabil, este aproape de a fi―. Să remarcăm în
trecere, că această încredere şi această credinţă în noi înşine nu exclude de loc
credinţa şi încrederea într-o divinitate oricare ar fi ea.
Presupun că nimeni nu ar voi să-şi plaseze credinţa şi încrederea într-un
Dumnezeu care n-ar fi dat creaturii sale facultatea de a se dezvolta şi de a progresa.
Să avem încredere în Dumnezeu, dar aceasta să nu ne dispenseze de a lupta şi de a
avea încredere şi în noi înşine. E foarte bine zis aforismul: „Ajută-te, Cerul te va
ajuta―. Nu trebuie apoi gândit că această încredere în noi înşine e în contradicţie cu
umilinţa recomandata de unele religii. încrederea în forţa noastră, în vitalitatea
noastră, nu e deloc orgoliu şi nu trebuie nici să contribuie măcar a ne face
orgolioşi.
Ştim, în adevăr, că cu cât facem progres într-o artă, într-o ştiinţă, cu atât
vedem cât mai rămâne de învăţat. Apoi, cu cât ne dăm seamă de forţa noastră, cu
atât vedem cât mai ne trebuie încă.
Fără încredere în noi înşine, gândurile şi dorinţele noastre vor fi fără elan
şi nu am putea să ne realizăm dorinţele. Ele pot fi realizate, prin încrederea ce
avem în activitatea forţelor ideilor noastre.
Având încrederea nestrămutată că ceea ce ne propunem astăzi cu gândul,
se va îndeplini cu siguranţă, ajungem a nu ne mai frământa cu gândul la ziua de
mâine, ci a privi viitorul cu linişte şi mulţumire.
încrederea în noi înşine, prepară calea la succes. Dacă se întâmpla
contrariul, nu trebuie să dăm înapoi, căci el provine din cauze ce ne scapă
neobservate acum, dar pe care le vom învinge când le vom cunoaşte. Cea mai
deasă cauză; consistă în aceia că. ne lăsăm influenţaţi de alte persoane care pun în
îndoială rezultatul bun ce dorim să obţinem; ele reuşesc adeseori a ne comunica
această îndoială şi a compromite astfel operă de încredere în noi înşine.
9
21
Trebuie să căutăm a rezista cu energic acestor pesimişti şi dătători de

sfaturi deprimante. Cel mai bun lucru e de a lua hotărârea fermă de a nu comunica
nimănui proiectele noastre, idealul nostru. Acestea pot fi rele pentru acela căruia îi
vorbim, pentru că ele nu corespund gusturilor şi aptitudinilor lui. ele vor fi însă,
cele mai bune pentru noi, dacă avem încredere în realizarea lor.
Ceea ce e foarte util pentru a întări încrederea în noi înşine e de a dobândi
stima persoanelor din jurul nostru şi a publicului în general. Este o greşeală de a
crede că e tărie de caracter de a nu-ţi păsa de opinia lumii. din contra.
Buna opinie ce inspirăm cunoştinţelor noastre ne va ajuta mult să ne
ameliorăm caracterul şi a ne întări încrederea în noi înşine. Judecata lor
defavorabilă, din contra, ne va coborî cu siguranţă, ne va luă orice plăcere de
muncă, ne va procura dureri şi ne va împiedica în executarea planurilor noastre. Cu
cât vor fi mai tari, exprimate ori nu, părerile asupra noastră în bine ori în rău, cu
atât vom simţi acţiunea favorabilă ori funestă. Oamenii din toate timpurile, au
simţit acest adevăr; să remarcăm cu ce îngrijire s-au preocupat totdeauna de
onoarea lor, de reputaţia, prestigiul lor 1 şi de a salvă aparenţele.
VI. FRICA; TIMIDITATEA 10
Ceea ce vatămă mai mult încrederea ce trebuie să avem în noi înşine, ceea
ce este în opoziţie cu ea, este frica şi timiditatea. Aceste două defecte vatămă foarte
mult forţa noastră de voinţă, energia noastră, pe când din contra curajul şi siguranţa
ce poţi arăta au cea mai bună influenţă asupra evenimentelor.
Un doctor american a spus: „Nu e decât un singur lucru de care trebuie să
ne temem, este... frica―. A avut multă dreptate.
Nu putem trage nici un folos de la frică oricare ar fi natura ei. Teama
turbură simţurile noastre şi ne pune în foarte rele condiţii pentru a face faţă
situaţiilor critice. Dacă suntem turburaţi vom avea natural cu mult mai puţine şanse
de a trece un pericol, decât dacă ne păstrăm seninătatea sufletului şi sângele rece
intelectual.
10
22
Putem chiar spune că singura forţă ce posedă obiectul temerii noastre,

suntem noi înşine care o furnizăm, prin frica ce ne paralizează facultăţile.
Putem judeca şi mai bine efectele temeri când ele se produc subit; ele
devin: spaimă, teroare; ea paralizează pentru moment facultăţile noastre fizice şi
intelectuale, ea produce turburări fiziologice care subzistă uneori toată viaţa ca
gângăveala, unele maladii de inimă, etc. Ea a provocat chiar moartea subită.
Ea nu e mai puţin periculoasă şi stării cronice, dar în acest caz efectele ei
sunt mai puţin vizibile, pentru că există astfel mai la toţi indivizii. Frica e o
maladie universală. Frica de accidente de tot felul, frică de trebuinţă, frică de
opinia publică, frică de revoluţii, războaie, maladii, frică mai ales de moarte. Ar
trebui volume pentru a descrie spaimele care turbură-sufletele omeneşti.
Această teamă, această frică continuă în care trăim toţi, mai mult sau mai
puţin, turbură şi otrăveşte existenţa noastră.
Dacă ţinem să pierdem afecţiunea alor noştri, o poziţiune câştigată, bani,
sănătate, orice în fine, cel mai bun mijloc este de a nutri frica relativă; să ne punem
bine în minte că frica, nu ne face să câştigăm nimic, dar în schimb, ea poate să ne
facă a pierde totul.
Frica este unul din detestabilele consecinţe ale pesimismului. A îndrepta
atenţia spre părţile rele şi urâte ale lucrurilor, sau cel puţin a celor ce le credem
astfel, este a contracta la sigur neîncrederea şi teama, tot aşa după cum nevoind să
privim decât părţile bune, sănătoase şi frumoase, a tot ce ne înconjoară, câştigăm
fără îndoială încrederea.
Să ne întoarcem privirea deci de la tot ce ni se pare urât şi rău; este
mijlocul cel mai normal de-a combate teama.
Mai există însă şi un altul care merită a fi indicat şi practicat:
Când avem înaintea noastră ceva care :ne inspiră teamă, să privim rece; să
ne gândim că clacă suntem cu băgare de seamă, obiectul temeri noastre nu ne poate
face nici un rău; să ne prezentăm lui cu îndrăzneală. În loc să fugim, să evităm ca
poltronii, persoanele şi situaţiile ce ne inspiră frică, nelinişte, să căutăm din contra,
toate ocaziile de a le înfrunta; ne vom da foarte repede seama că nu e nici un
pericol făcând astfel şi că nu vom suferi nici un rău, nici o pagubă.
Frica, temerea, nu pot să aibă alt efect decât realizarea a ceea ce ne inspiră
neîncredere şi teamă, tot aşa de bine după cum dorinţa arzătoare poate să ne
procure obiectul dorinţelor noastre.
23
Timiditatea este de obicei una din formele, fricii. Cu toate acestea, ea

poate proveni şi dintr-o mare preocupare ce avem de noi înşine şi de impresia ce
trebuie să producem asupra celora la care ne înfăţişăm.
Leacul acestui fel de timiditate este indicat: dând îmbrăcămintei şi
curăţeniei noastre toate îngrijirile necesare, deprindere pe care trebuie, ca şi cum ar
fi fost contractată, de mult să nu mai avem nici o teamă din acest punct de vedere şi
să nu ne mai gândim la noi, ci la persoana cu care ne vom întâlni şi asupra
subiectului despre care vom trata.
VII. INVIDIA, GELOZIA 11
Mai am de semnalat încă alţi trei duşmani ai puterii de voinţă şi ai energiei

noastre. Aceştia sunt: invidia, tristeţea şi mânia. Ei trebuiesc combătuţi cu energie,
fiind bine pătrunşi că fiecare ceas ce pierdem, a nu ne lupta contra lor, corespunde
unei pierderi considerabile atât în bunurile noastre materiale cât şi în cele
intelectuale şi morale.
Invidia şi gelozia sunt tot atât de demoralizatoare şi funeste ca şi frica.
Dacă analizăm aceste sentimente, cu sânge rece şi cu judecată senină, ne dăm uşor
seama că nu ne pot fi de absolut nici ud folos, nu ne pot procură nici o bucurie şi
mai ales nu ne pot face fericiţi, ci contrariul, ne fac să pierdem o mare parte din
energia noastră, fără să mai ţinem seamă, că aceste sentimente, din punctul de
vedere moral, nu ne fac deloc cinste. Ele se opun la dezvoltarea forţei de voinţă şi
la avântul gândirilor noastre.
Invidia şi gelozia nu pot schimba câtuşi de puţin situaţia noastră faţă de
acei către care le practicăm. Ele, din contra, micşorează forţa de care avem nevoie
pentru a ne procura o situaţie analoagă celei invidiate: Mai mult, ele ne amărăsc
viaţa şi ne înăspresc caracterul. Aceste trei sentimente sunt cele mai vane şi mai
răufăcătoare ale organismului nostru. Ele .sunt totdeauna răuvoitoare. Pentru a
combate cu succes invidia şi gelozia, trebuie regulat şi cu îngrijire să evităm de a Ie
da atenţie, gândindu-ne mereu la proiecte folositoare şi avantajoase pentru noi ca şi
pentru alţii. Să ne spunem cu hotărâre. ori de câte ori în suflet ne încolţeşte invidia
11
24
şi gelozia, că ceea ce invidiem la alţii, putem să obţinem şi noi prin puterea voinţei
şi prin energia cu care ştim să gândim şi să dorim. Acestor nepoftite şi nefaste
gânduri să le spunem: Înapoi! faceţi loc speranţei, bunăvoinţei şi încrederii.
Să ne bucurăm de fericirea altora, de averea şi succesele lor, căci acesta
este cel mai bun mijloc de a ne procura .şi nouă mulţumiri.
VIII. TRISTEŢEA 12
Să vorbim acum despre un alt microb ce se pune în calea voinţei, energiei

şi fericirii noastre. Acesta este tristeţea. Ea se înrudeşte de aproape cu invidia şi
gelozia. Ducă o lăsăm să ne pătrundă în suflet, ne zdruncină şi sănătatea morală şi
pe cea fizică.
Analizând şi această stare sufletească, constatăm că provine tot din
egoism, fie sub forma de orgoliu, fie din dorinţa de a avea totul pentru sine.
Tristeţea este faza cea mai comună a pesimismului. Acel ce e cuprins de această
infirmitate jalnică, e mereu în opoziţie şi contradicţie cu tot ceea ce îl înconjoară.
El îşi întrebuinţează cea mai mare parte din viaţă şi vitalitate în a critica lumea şi
lucrurile. Între el şi cei din jurul său e o lipsă completă de armonie. Omul îndurerat
are pretenţie ca toţi să fie ca el; nu vede, din contra că el trebuie să se armonizeze
cu fiinţele şi lucrurile cu care trebuie să vină în contact.
Tristeţea se capătă şi se dezvoltă mult prin raportul cu tot ceea ce este
pesimist în această lume; prin citirea de cărţi şi jurnale, care prezintă lucrurile sub
forma lor cea mai urâtă, criticând În dreapta şi în stânga, servind curiozităţilor
bolnăvicioase, naraţiunile tuturor accidentelor, nenorociri şi crime închipuite. Se
mai contractă de asemenea şi ascultând numeroşi nemulţumiţi care au totdeauna a
se plânge de ceva sau de cineva. Tristeţea se nutreşte mai ales cu mulţimea micilor
noastre manii şi. pretenţii nesăbuite. Dacă, de exemplu, ne place ordinea, e de ajuns
o mică dezordine ca să ne strice liniştea şi buna dispoziţie.
Toate micile noastre supărări şi necazuri care se nasc, în general din
nimicuri au un efect foarte dăunător asupra sănătăţii şi energiei.
12
25
Filosoful Hume spunea adeseori că ar prefera să fie sărac, dar să aibă un

caracter fericit, totdeauna voios, să vadă lucrurile totdeauna de partea lor cea bună,
decât un caracter întunecat şi un venit de 25.000 lei.
Dacă suntem atinşi de această boală, şi câţi nu sunt care mai mult sau mai
puţin fac parte din aceasta categorie, cum trebuie să ne vindecăm?
Nu e decât un singur mijloc; să ne punem în cap de a fi în fiecare zi, de
dimineaţă până seara, numai optimişti, cu alte cuvinte să luăm hotărârea fermă de a
nu privi lucrurile, fiinţele şi faptele decât de partea lor,cea mai frumoasă. Să luptăm
să ne ţinem de acest program în toate ocupaţiile noastre zilnice. Să ne distragem
totdeauna atenţia de la tot ceea ce ar putea să ne aducă în gând sau pe buze, o
critică sau o plângere.
Să îndepărtăm cu grijă orice citire tristă. Ce nevoie avem de a vedea ce e
urât, rău sau regretabil în viaţa altora, reală sau fictivă? E întristător şi descurajator.
Nu trebuie, din contră, să privim decât ce e bun şi frumos. Acestea singure merită
atenţia noastră, numai ele singure ne întăresc şi ne dau încrederea în noi înşine şi în
viaţă.
În jurnale trebuie să sărim toate descrierile de accidente, hoţii, crime,
catastrofe. Să nu ne absorbim nici asupra criticilor, nici asupra actelor arbitrare ale
autorităţilor, mai ales când sunt făcute cu patimă. Trebuie, cu toate acestea, îmi veţi
spune ca fiecare să cunoască şi să plătească tributul său de milă către nenorocirea
altora. Fiţi siguri că vom fi totdeauna puşi în curent fără să mai căutăm noi; cât
despre mila noastră, nenorociţii, n-au ce face cu ea. Aducându-le mila noastră,
adăugăm slăbiciunea noastră morală la a lor. Ceea ce trebuie să le dăm însă când ne
stă în putinţă, este întărirea, fie prin daruri, cuvinte ori idei. Pentru a. avea puterea
să-i întărim, trebuie ca noi înşine să fi alungat orice pesimism, orice tristeţe. Pentru
aceasta, nu trebuie să fim nutriţi cu lungi scrieri senzaţionale, a tuturor durerilor
închipuite de care nu ne putem interesa în mod eficace.
Dacă suntem acostaţi de aceşti mohorâţi, de aceste fiinţe care nu mai
isprăvesc cu criticile veşnice, plângându-se când de una. când de alta, să le
răspundem ca Spaniolii: ..Puţin îmi pasă―.
Căci, într-adevăr, dacă observăm cauzele acestor plângeri, de cele mai
multe ori nu prea au mare importanţă. Şi acest „Puţin îmi pasă―, să ni-l repetăm şi
nouă înşine, când vom da de una din miile de contrarietăţi ce le întâlnim la fiecare
pas, foarte neînsemnate în realitate, dar care se măresc, se măresc şi devin pentru
un moment adevăraţi nori negri, care ne întunecă orizontul, luminos fără ei, şi ne
împiedică de a ne bucura de frumosul soare al vieţii.
26
IX. BUNĂVOINŢA 13
Contra supărării, mai putem întrebuinţa şi un alt leac, bunăvoinţa, leac

care trebuie spus, este foarte neîntrebuinţat în civilizaţia noastră modernă.
Cu multă dreptate a scris Sel Smiles că: ..Purtarea politicoasă fată de
superiori, inferiori şi egali este un izvor nesecat de plăceri atât pentru ei, cât şi mai
ales pentru noi. Şi mai departe: „Politeţa este expresia curtoaziei şi a bunăvoinţei şi
bunăvoinţa este elementul principal în toate relaţiunile sociale în care oamenii pot
reciproc să găsească plăcere şi folos―. „Politeţea zicea Montaigne, nu costă nimic şi
cumpără totul―. „Politeţea este podoaba acţiunii―.
Ceea ce înţeleg eu prin bunăvoinţă este felul de a fi amabil şi prevenitor,
care ne atrage fără să ne dăm seama. Se simte în gestul, în vocea, în privirea, în
felul de a fi celui ce o posedă, dar care, ca forţa fizică, nu se poate bine defini. Ea
ne ia inima.
Cu cât această forţă creşte în noi, cu atât este mai mare numărul
persoanelor asupra cărora ea acţionează. Nimeni nu poate să ne-o procure, trebuie
să o descoperim în noi înşine. Dacă, în intenţia de a o descoperi, privim o persoană
în ochi, noi lucrăm deja sub impulsul acestei forţe şi persoana pe care o privim va
simţi o impresie deosebită.
Cu cât vom dezvolta în noi această forţă, cu atât vom alunga de la noi
grijile, temerile şi necazurile.
Această bunăvoinţă va da gândirilor noastre un avânt irezistibil, mai mult,
dacă îi dăm toată atenţia, ne va învălui într-o armură de nepătruns contra căreia
toate dorinţele nesănătoase şi gândirile răuvoitoare ale persoanelor cu care suntem
în raport (pofta, mânia, invidia, ura. etc.). se vor lovi neputincioase, întorcându-se
spre autorii lor.
13
27
X. OPTIMISMUL 14
Bunăvoinţa este una din formele optimismului pe care am mai avut de

câteva ori ocazia să o menţionez în cursul acestei lucrări, dar asupra căreia cred că
e necesar să mai revÎn şi să o recomand călduros după cum merită.
Prin optimism nu înţeleg numai principiul filosofic după care totul în lume
este cum nu se poate mai bine, dar şi practica atât de avantajoasă în rezultatele ei,
prin care ne silim de a nu căuta să luăm cunoştinţă decât numai de partea cea bună
şi frumoasă a oamenilor şi lucrurilor. Acest optimism procură, celor ce-l practică,
curajul, încrederea, buna dispoziţie în acelaşi timp ca şi simpatia, cordialitatea şi
consideraţia persoanelor cu care sunt în raport.
lată de ce optimismul este avantajos nu numai pentru noi, ci şi pentru cei
în mijlocul cărora trăim. Când gândirile, atenţia, privirea noastră intră în acţiune,
emit un fluid ce conţine un principiu întăritor, care are o acţiune reflexă (de
întoarcere) asupra noastră însăşi. Dacă e îndreptat de partea cea bună, cea
frumoasă, favorabilă a oamenilor, ideilor şi sentimentelor, acea parte va fi întărită
şi în noi şi la acei pe care îi considerăm. din contra, micşorăm vitalitatea părţilor
rele şi urâte ale unei persoane dacă căutăm a nu da atenţie şi a trece cu vederea
cusururile lor, ne mai examinându-le. E de mare interes a experimenta acest
principiu în educaţia copiilor. Sunt sigur că va aduce mult mai mari servicii decât
sistemul pedepselor care reuşeşte foarte rar.
Pesimismul merge totdeauna mână în mâna cu egoismul; optimismul cu
altruismul. Acela, prin urmare, ce vrea să devină optimist, să caute să vorbească cât
mai puţin despre sine însuşi şi în conversaţii să se deprindă a nu trata decât
subiecte, idei sau păreri pe care ştie că interesează şi plac celui cu care vorbeşte.
Acestuia, el va căuta să-i pună în evidenţă părţile bune ale faptelor şi cuvintelor
sale. El îşi va atrage în acest chip simpatia şi încrederea acestuia.
Mi se va obiecta poate, că prin aceasta recomand a fi linguşitori.
Interpretaţi-o astfel dacă voiţi; dar ţineţi totdeodată seama că nici aceasta nu
prezintă nici un inconvenient nici pentru voi, nici pentru convorbitorul vostru. În
ceea ce vă priveşte, în afară de eul vostru, vă antrenaţi a căută binele, şi a evita
răul; în ceea ce priveşte pe convorbitorul vostru, neluând în seamă decât calităţile
sale. i le reliefaţi scoţându-le la lumină, făcându-le să prospere, pe când nebăgând
în seamă defectele lor le micşoraţi în măsura putinţei voastre.
14
28
Este posibil să ne deprindem a nu distinge decât părţile bune ale fiinţelor

şi lucrurilor? Răspund categoric afirmativ, fiind de acord în aceasta şi cu Sel
Smiles un autor pe care îmi place să îl citez, care zice: „Repetarea unui act oarecare
creează îndată deprindere şi îndemânare; şi deprinderea care pare la început să nu
aibă mai multă putere ca o pânză de păiajen, sfârşeşte, odată formată, de a lega ca
un lanţ de fier. Până şi fericirea este o chestie do deprindere. Se poate într-adevăr
să ne deprindem a vedea totul în culori deschise, cum se poate să ne deprindem a Ie
vedea întunecate. Posedăm într-un foarte mare grad puterea de a ne exercita voinţa
în aşa fel ca să ne putem îndrepta gândirile asupra obiectelor ce ne pot fi un izvor
de plăcere şi de progres, mai degrabă decât asupra celor contrarii. Rezultă de aci,
că putem să ne cultivăm deprinderea gândirilor fericite, tot aşa cum am putea
cultivă şi o alta şi a cultiva la toţi, bărbaţi şi femei, o fire fericită, un caracter
sincer, o bună dispoziţie de spirit. Acest lucru este poate mai important ca a te
perfecţiona într-o ştiinţă, sau o artă, oricare ar fi ea.‖
„Munca cea mai rodnică este cea produsă de capul şi mâinile unui om
voios, cu tragere de inimă‖.
XI. LINIŞTEA 15
Un alt duşman lăuntric, pe care trebuie să-l combatem cu energie, pentru a

deveni stăpâni pe forţa noastră de voinţă, este aprinderea şi furia.
Am atras atenţia în primele pagini ale acestei lucrări, că dacă rotiţele ce ţin
strâns arcul unui orologiu nu funcţionează bine, toată forţa acumulată în acel arc
poate scăpă brusc şi să se piardă fără a fi întrebuinţată cu folos. .Acelaşi lucru se
întâmplă şi atunci când ne dăm curs furiei, când avem izbucniri de mânie. E acelaşi
lucru cu ceea ce se întâmplă calului, când îşi muşcă zăbalele. Toată forţa
înmagazinată cu răbdare şi trudă e cheltuită într-o clipită, zadarnic, cu riscul de a
strica maşinăria orologiului, sau de a rupe hamurile şi chiar de a pierde calul.
Se cunosc, persoane care au murit în urma unor accese de furie.
Un om care îşi pierde sângele rece, care se mânie, inspiră frică, poate
chiar şi groază, dar niciodată, consideraţie, respect, simpatie ori încredere.
15
29
Furioşilor li se recomandă să-şi „ţină pumnii în buzunar‖. Acest leac, e

negreşit numai un paliativ, dar ne indică bine că furia este o pierdere dezordonată
de forţe care în loc să se reverse sub forma unui val de cuvinte vii şi gesturi brusce,
se concentrează în pumnul vârât în buzunar. Aceasta are acelaşi efect, ca al unui
bolovan pus înaintea roţii unei trăsuri.
Pentru a fi însă capabili să întrebuinţam acest procedeu, trebuie deja să
avem o stăpânire de sine, trebuie să ştim a ne stăpâni nervii într-o oarecare măsură.
Pentru a ne vindecă de furie, trebuie să muncim a căpăta o calitate nespus
de preţioasă, sângele rece. Acesta nu se obţine; decât prin completa educaţie a
forţei de voinţă, în care scop trebuiesc întrebuinţate toate mijloacele deja indicate,
precum şi cele ce vor urma. Trebuie mai ales. a ajunge să ne dominăm emoţiunile
şi cel mai bun mijloc pentru aceasta, contrariul părerii obişnuite, este de a nu le
comunica nimănui. Pe nedrept credem că scăpăm de o parte din ele, încredinţându-
le şi altuia. din contra, prin atenţia ce le-o dăm în acest scop, le mărim importanţa.
Emoţiunilor ce ne mânie trebuie să le impunem tăcerea şi să nu le dăm curs prin
cuvinte. Nu numai atât, trebuie să mergem şi mai departe şi să ajungem ca ele să nu
fie trădate nici prin gesturi, nici măcar prin jocul fizionomiei. Trebuie să ne putem
conserva impasibilitatea absolută. În acest mod ne vom simţi şi vom fi într-adevăr
tari.
Pentru a obţine un rezultat bun, e nevoie de o practică îndelungată; e
nevoie de o fermă hotărâre şi succesul este asigurat. Aşteptându-l, să ne distragem
atenţia de la orice pricină de mânie. Îndată ce în canalul auditiv, sau prin privire,
simţim o excitaţie nesănătoasă, producându-se în noi, să ne întoarcem iute privirea,
să ne astupăm urechile, pentru a le depărta cât mai mult şi să ne gândim în altă
parte.
Mai e încă un mijloc practic de a ne învăţa să ne dominăm nervii şi să
rezistăm acceselor de furie. El a fost închipuit de către Hinduşi.
Acest procedeu consistă în a ne culca comod pe o saltea, dacă e posibil de
mai multe ori pe zi, timp de câteva minute în care interval să căutăm a ne destinde
toţi muşchii. Pentru a face acest lucru, trebuie să trecem mintal în revistă toate
părţile corpului şi a ne asigura că nici un muşchi nu mai e contractat. Acestea
făcute, trebuie să ne alungăm câte puţin orice idee, orice sentiment, ne mai dând
decât niţică atenţie respiraţiei, care trebuie să fie liniştită şi adâncă. Rămânând
câteva minute în această stare, parvenim la scop uşor, cu puţin antrenament.
Rezultatele sunt excelente. Mai este de notat apoi, că zece minute de acest
exerciţiu, echivalează cu un repaus obişnuit de cel puţin de zece ori mai îndelungat.
30
La sfârşitul acestor exerciţii, ne simţim mai vioi ; spiritul e mai liber,

obţinem un sentiment de linişte delicios.
***
 Viaţa se scurge într-o clipă; ea nu e nimic prin ea însăşi : preţul ei depinde
de cum o întrebuinţăm. Binele singur ce facem rămâne, şi prin acest bine
viaţa însumează ceva.
J. J. Rousseau.
XII. CALMUL 16
CUM SĂ DOBÂNDEŞTI PACEA ŞI SENINĂTATEA.

Pentru a remedia pasiunea şi furia, trebuie să lucrăm pentru a dobândi o
calitate extrem de valoroasă care este calmul. Ea nu se obţine decât prin educarea
completă a voinţei. prin urmare, trebuie să utilizăm pentru acest scop toate
mijloacele deja indicate.
Este vorba în special, de a reuşi să vă stăpânişi emoţiile, iar cel mai bun
mod, contrar opiniei uzuale, este să te obişnuieşti a nu le transmite nimănui.
Este greşit să ne imaginăm că vom reduce o parte din emoţiile noastre
spovedindu-ne altora. din contra, le măriţi importanţa prin atenţia pe care le-o
acordaţi în acest scop. Trebuie să le ignoraţi şi să reduceţi atenţia pentru ceea ce vă
provoacă furia.
Iată câteva idei pentru a clarifica importanţa calmului şi seninătăţii:
„Cel care este calm are greutate, influenţă şi putere.―
„Cei care nu se laudă cu cunoştinţele, cu cuvintele sau cu înţelepciunea lor
vor avea pace şi bunăstare, pentru că tăcerea este un moment deosebit.―
16
Traducere de Alexandru Lindner a capitolului „Le calme‖, p. 45 din « Comment Réussir dans la
Vie » de Jules Fiaux (2012 www.eboxeditions.com). Capitolul lipseşte din traducerea doamnei
Jeanna Sava.
31
„Chiar dacă ai înţeles lucruri importante, rezolvând mari probleme şi chiar

dacă ai o înţelepciune extraordinară, dacă vorbeşti prea mult, vei fi discreditat de
anturaj.―
„Când eşti în dificultate ai puterea de a îndura, ca şi cum ai fi din oţel. Fii
bărbat în orice situaţie şi răspunde insultelor cu calm şi linişte. „
„Înainte de a merge la culcare uită trecutul dureros, alungă-ţi toate
gândurile descurajante şi deprimante, aminteşte-ţi doar de evenimente şi experienţe
plăcute şi imaginează-ţi caracterul iubitor şi sincer pe care ţi-l doreşti, ca şi
obiectivul pe care vrei să-l atingi.
Astfel îţi vei echilibra şi armoniza energiile corpului şi vei face din tine un
magnet puternic, care îţi va atrage numai succesul. „
„Păstraţi sângele rece; deoarece numai caracterele impasibile reuşesc,
deoarece acestea nu se entuziasmează şi nu-şi pierd capul atunci când lucrurile iau
o întorsătură negativă, ci observă cu răbdare şi calm ceea ce se întâmplă în jurul lor
pentru a găsi modalităţi de a-şi remedia greşelile. „
„Cel care a învăţat să se stăpânească, poate de asemenea să controleze
lumea.―
XIII. RESPIRAŢIA ADÂNCĂ 17

Şi fiindcă începusem să vă divulg din secretele Hinduşilor, am să vă mai
descopăr unul, care are o valoare nepreţuită, căci ne dă mijlocul de a ne mări
sănătatea intelectuală, morală şi corporală, prin urmare întreaga noastră vitalitate.
Dându-vă 100.000 lei., nu v-aşi face un cadou mai preţios ca comunicarea
acestei taine. Dar ţineţi seama, că depunând într-un colţ cei 100.000 lei în chestie
fără a-i întrebuinţa, cadoul meu nu v-ar servi la nimic. Exact la fel se întâmplă şi cu
această taină. Dacă nu puneţi în practică procedeul pe care am să vi-1 comunic, nu
vă va folosi la nimic; dacă nu-1 practicaţi cum trebuie, valoarea lui va fi foarte
relativă.
E vorba pur şi simplu de a practica respiraţia profundă. Pare foarte puţin
lucru, totuşi e enorm de greu. Aveţi încredere însă în afirmaţia mea, practicaţi-o
17
REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ, 1915-16, p. 17
32
conştiincios câteva luni şi apoi veţi vedea.

Nu învăţ nimic pe nimeni când spun că unul dintre cele mai importante
organe ale corpului omenesc este aparatul respirator. Ba poate chiar, nici un altul
nu e mai important, căci putem trăi o viaţă întreagă fără a vedea, fără a auzi sau
simţi, dar nu putem trăi nici câteva minute fără a respiră. Ori, în frigurile vieţii
noastre moderne, ne-am dezvăţat de a respiră cum trebuie.
Respiraţia noastră de obicei este grăbită. Ea nu pune în joc decât o foarte
mică porţiune a plămânilor noştri, de aceea cea mai mare parte a acestora se
atrofiază adeseori şi nu mai putem decât cu multa greutate să-i umplem cu aer.
devenind astfel mai mult sau mai puţin astmatici. Ori aerul, se ştie. este hrana cea
mai preţioasă a corpului.
Cu drept cuvânt deci, se ocupă higiena cu aerisirea camerelor şi ne
recomandă viaţa în aer liber. Dar nu e totul să dispunem de aer bun, trebuie să ştim
şi să ne servim de el. Ori, dacă ne dăm osteneala să învăţăm pe copii că acum mii
de ani, un cuceritor cu numele de Alexandru a fost numit „cel mare‖ fiindcă s-a
războit toată viaţa şi a făcut astfel să moară mii de oameni, de ce nu ne-am lua-o şi
pe aceea de a-i învăţă să se servească cum trebuie de plămâni. Acesta e poate unul
din motivele pentru care naţiunile au budgete de război excesive şi că tuberculoza
face adevărate ravagii. Pentru a ne deprinde să uzăm de totalitatea plămânilor, e
nevoie de un anumit sistem de antrenament şi putem fi siguri că la trei, patru luni
de la începutul practicării lui, puterea noastră, de muncă corporală va fi dublată,
facultăţile noastre mintale triplate şi energia noastră morală împătrită.
Se cere numai încredere şi o cât mai neîntârziată practicare a acestui
antrenament în mod conştiincios. Veţi fi răsplătiţi, vă asigur din experienţă, mai
mult decât v-aţi aştepta.
Aceste exerciţii de antrenament consistă în a destinde bine toţi muşchii, în
a fi întinşi comod, cu pieptul în afară, cu capul puţin ridicat şi gura fiind închisă să
respirăm numai pe nări, în modul următor: aspirăm aerul timp de trei secunde, îl
ţinem în plămâni 3 secunde şi apoi, să-1 expirăm în cele trei secunde următoare.
Respiraţia întreagă durează deci 9 secunde şi repetând-o de 65 de ori pe rând. face
în total 10 minute. Acest exerciţiu trebuie făcut de 3 ori pe zi în prima săptămână.
Secundele pot fi socotite şi cu ajutorul pulsaţiilor care se pot numără uşor.
În a doua săptămână de antrenament, trebuie făcut acelaşi exerciţiu, numai
că fiecare din operaţiunile respiraţiei: aspiraţia, tinerea şi expiraţia acrului (mereu
pe nări. cu gura complet închisă) trebuie să dureze 4 secunde în loc de 3. ceea ce
face ca respiraţia să fie de 12 secunde, adică 50 de respiraţii în 10 minute.
33
În fiecare săptămână următoare să mărim cu o secundă fiecare din cele trei

operaţii respiratorii.
În a şasea săptămână se pot înlocui cele trei exerciţii zilnice, printr-unul
singur de 20 şi care va fi dus până la 25—30 de minute, către a noua şi a
douăsprezecea săptămână. Durata respiraţiei nu este nevoie de a fi prelungită mai
mult de un minut, adică de 20 secunde pentru fiecare din cele trei operaţii
respiratorii.
În tot timpul acestui antrenament, care câştigă mult negreşit, când e
practicat în aer liber, e bine să bem câte o sorbitură de apă proaspătă, de se poate la
intervale de un sfert de ceas. La prânz trebuie să mâncăm liniştiţi şi să mestecăm
bine alimentele.
Deprinderea respiraţiei adânci, care aduce dilatarea completă a
plămânilor. în aşa fel ca servă în întregimea lor la purificarea sângelui, are un efect
cum nu se poate mai binefăcător asupra sănătăţii. Cantitatea considerabilă de
oxigen aspirată şi ţinută în plămâni, arde complet rezidiurile şi materiile
întrebuinţate, care sunt apoi eliminate. Compoziţia chimică a corpurilor e
regularizată şi germenii bolilor distruşi.
Reorganizarea constituţiei noastre fizice începe aproape imediat şi o
constatăm printr-o micşorare aparentă a nervozităţii, că-pătarea unei stări de
mulţumire sufletească crescânde, o fire mai vioaie.
Calmul şi stăpânirea nervilor fiind condiţii absolut necesare în dezvoltarea
forţei noastre de voinţă, putem să le mărim şi mai mult prin exerciţiul următor,
referitor de asemenea la respiraţie.
Stând culcaţi, cu corpul bine întins, să expirăm complet aerul conţinut în
plămâni, apoi să aspirăm timp de 3 secunde pe nas, să-l ţinem 3 secunde
răspândindu-l succesiv în toate ungherele plămânilor, apoi să-1 expirăm. Este un
fel de gargarism al plămânilor care poate fi repetat de 3-4 ori pe zi de fiecare dată
câte 10 minute.
34
XIV. DORINŢELE 18
Nu treime, cum o predică anumiţi, filosofi, să considerăm dorinţele ca

contrarii fericirii noastre. Ele sunt pentru noi dispensatorii vieţii şi putem măsura
valoarea vitalităţii unui individ, forţa sa, după forţa dorinţelor sale.
E deci lucru foarte sănătos să dorim cu ardoare, dar în acelaşi timp cu
inteligenţă şi judecată. După ce le vom fi raţionat şi cântărit bine, să dăm dorinţelor
noastre toata forţa de care dispunem, să le însoţim chiar de entuziasm.
Trebuie, cu toate acestea, să ne ferim de un fel de voinţă, a cărei forţă s-ar
putea întoarce tot contra noastră. Sunt acelea a căror realizare ar însemna o
nedreptate, o pagubă în dauna altuia. Această nedreptate, acest prejudiciu şi-ar
produce consecinţele chiar contra noastră.
Pentru ca o dorinţă să se îndeplinească cu siguranţă, treime să-i dăm tot
avântul necesar. E nevoie de asemenea să perzistăm cu tărie în această dorinţă şi să
nu o pierdem un moment din vedere.
O condiţiune esenţială pentru realizarea unei dorinţe, este de a avea
deplină încredere în izbândirea ei. Să credem cu tărie, să lucrăm în consecinţă şi
rezultatul va fi cel dorit.
Daca ne gândim bine, dorinţa este imboldul progresului. Dacă majoritatea
dorinţelor sunt bolnăvicioase şi mor curând, este că şi ele îşi au microbii lor, dintre
care principalul este îndoiala. „Aşi dori cutare lucru‖, auzim adeseori, dar... acest
..dar‖ este condiţia, iată microbul!
Să lăsăm pe acest „dar‖- la o parte, să punem totul la prezent şi să
adăugăm o afirmaţie: „Doresc aceasta şi o voi avea‖.
A combate această îndoială, este a micşoră puterea grijilor şi a temerilor.
Făcând-o, spiritul nostru se va supune imediat sugestiilor noastre şi undele
spirituale puternice, ne vor procura ceea ce dorim. puţin importă cum.
18
„REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖, Anul IX, 1915-16, p. 19
35
XV AUTO-SUGESTIA 19
Dorinţa este în strânsă legătură cu auto-sugestia, această ştiinţă care ne

pare nouă, dar care a fost cunoscută în timpurile cele mai vechi. Ea are acum o
mulţime de adepţi, chiar în lumea intelectuală superioară, şi merită toată atenţia
noastră, căci poate să producă rezultate excelente.
În englezeşte, auto-sugestia se mai numeşte şi „afirmaţiune‖, ceea ce ne
indică deja în ce fel trebuie să o întrebuinţăm. De fapt, auto-sugestia este
practicarea materială ori fizică a credinţei, adică de a ne susţine dorinţa cu o
credinţă cât mai mare posibilă. Pentru a o face puternică, trebuie exprimată
afirmativ, cu alte cuvinte, trebuie afirmată posesiunea lucrurilor sau a calităţilor ce
voim să obţinem. De ex.: „Posed‖ iar nu ,,Aşi voi să posed o memorie bună‖. „îmi
câştig un trai comod‖, etc. Să ştim bine a face diferenţa; nu trebuie să se zică:
„Doresc aceasta‖, sau „sper aceasta‖, trebuie afirmat ca efectul dorit sa se producă.
Să repetăm afirmaţiunile relative la dorinţele noastre dacă e posibil în
fiecare oră. Dacă ocupaţiunile nu ne dau răgaz, să repetăm înainte de masă,
mergând, când ne sculăm dimineaţa şi mai ales seara în pat, când suntem aproape
să adormim.
Rezultatul va începe curând să se producă. Multe maladii au fost
vindecate astfel, maladii pe care doctorii le declaraseră incurabile. Bine înţeles că
auto-sugestia nu ne va face să renunţăm la sfatul doctorilor, dar se poate afirma că
auto-sugestia poate da un mare ajutor tratamentului medical. De altfel, în corpul
medical din ce în ce se înmulţesc cei ce întrebuinţează sugestia ca singur mijloc de
vindecare, mai ales când e vorba de bolile nervoase.
Această metodă de auto-sugestie este aşa de simplă că e foarte uşor de a-i
pricepe sensul şi consecinţele.
Sugestia joacă, fără să ne îndoim, un foarte mare rol în viaţa fiecăruia
dintre noi. Suntem sugestionaţi de părinţii noştri, de prieteni, de relaţiile noastre, de
negustori, de modă, de jurnale, de reclame, etc.
Pentru a rezista la toate aceste sugestii care sunt mai mult sau mai puţin
atentatoare la libertatea noastră, să căutăm a şti să ne sugestionăm noi înşine, adică
să ne auto-sugestionăm, sau cu alte cuvinte, să ne afirmăm dorinţele cu tărie.
Acesta constituie un factor important pentru a reuşi în viaţă. Dacă nu
reuşim la prima dată, să nu ne descurajăm, să avem credinţă, răbdare şi încredere şi
19
36
rezultatele care ne vor convinge de puterea acestei practice, nu vor întârzia să se

producă.
Trebuie ca în acest antrenament să avem grija de a nu ne lăsa influenţaţi
ori de cine ar fi, căci vom avea multă trudă a recâştiga terenul pierdut. Nu e inutil
de a repeţi aci că pentru a asigura buna realizare a dorinţelor noastre şi auto-
sugestionări, este absolut necesar ca să nu le comunicăm nimănui.
Dorinţa arzătoare, entuziastă este, ca şi cum am zice, o acumulare de forţă
cu instrucţia tacită relativă la operaţia ce are de făcut. Dacă comunicăm altora
dorinţa, cheltuim făcând-o, o parte din această forţa,. cea mai bună, care, de aci
înainte nu poate lucra pentru realizare. E de ajuns să repetăm de mai multe ori
această comunicare, pentru ca toată forţa acumulată să se risipească şi apoi va
trebui să reîncepem iarăşi d-a capo.
XVI. CONCENTRAREA GÂNDIREI 20
Tot astfel cu gândurile. Dacă învăţăm a da forţă gândurilor noastre le vom

face forte active. Filozofii orientali pretind că muşchii, nervii, ţesăturile organelor
noastre, sunt gândiri materializate. „Gândeşte-te la forţă zic ei. de voieşti să devii
forte, la sănătate dacă voieşti să devii sănătos, la succes dacă voieşti să îl obţii‖.
Avem putinţa, de a reforma corpul nostru. Pentru perfecţionarea şi forţarea gândirii
este un factor important.
Se obţin mai multe rezultate în cinci minute de exerciţiu corporal asociat
cu al gândirii, decât într-o oră dacă sunt executate maşinaliceşte. Şi dacă ceea ce
fiecare poate experimenta, aceasta este adevărat pentru exerciţiile corporale, va fi
tot astfel şi pentru exerciţiile intelectuale .şi morale.
Pentru aceasta, trebuie învăţat a da putere, vigoare, gândurilor noastre.
Primul lucru de făcut în acest scop este de a ne deprinde a comandă
atenţiei. Un proverb rus zice că: un individ lipsit de spiritul de observaţie ar fi în
stare să treacă printr-o pădure fără a vedea lemne de ars. puţin numeroşi, de sigur,
20
REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ, 1915-16, p. 21
37
sunt acei care ar ajunge până la acest grad de lipsă de atenţie, dar câţi pot, la
sfârşitul unei preumblări să dea socoteală exact de ceea ce au văzut?
De sigur puţini, căci marea majoritate lasă ochii să rătăcească, fără să
privească în adevăratul înţeles, sau, mai bine zis fără să dea atenţie la ceea ce i se
prezintă vederii. Un exerciţiu recomandabil este acesta:
Când trecem pe lângă vitrina unui magazin, să ne deprindem a cuprinde
cu o privire atentă tot ce se găseşte în ea, în aşa fel, ca mai pe urmă când vom fi
trecut de magazin să putem să ne o reprezentăm întocmai. Tot astfel să procedăm
cu grupele de oameni, de animale, lucruri, etc. ce cad în faţa noastră. După câteva
săptămâni, vom fi dobândit deprinderea de a fi atenţi la ceea ce vedem.
Bineînţeles că acest exerciţiu nu trebuie să fie decât un antrenament pentru
educarea atenţiei noastre; nu am câştiga nimic prelungindu-l prea mult, căci am lua
deprinderea de a fi atenţi fără nici un rost în multe cazuri. Acest, exerciţiu dându-şi
efectul, ar fi avantajos de a practica un altul, care are de scop de a învăţă să dăm
repede atenţie la ceea ce ne este folositor şi plăcut şi a evită ceea ce ne e indiferent
ori neplăcut.
În aceiaşi ordine de idei, vom face bine de-a învăţă să ne concentrăm
atenţia fie asupra ideilor, fie asupra obiectelor pentru a le examina pe toate feţele,
comparându-le şi reflectând asupra calităţilor şi dezavantajelor. în aşa fel ca
această observaţie să se poată execută repede şi sigur când va fi necesar.
Să învăţăm mai ales a ne concentra atenţia asupra lucrului şi lecturii
noastre cu destulă perseverenţă, pentru ca după câteva săptămâni, să putem să le
executăm fără ca nici un zgomot, nici-o conversaţie din jurul nostru să nu poată să
ne turbure.
În fine, treime să învăţăm a reflecta cu folos asupra a tot ce vedem şi
cetim
38
XVII. INTERESUL, MEMORIA 21
Pentru a reuşi în viaţă, mai e de dezvoltat încă un factor important, strâns

legat de cele precedente.
Spiritul uman produce zilnic o anumită cantitate dintr-o forţă particulară
pe care o numim interesul, prin canalul căreia putem să atragem către noi anumite
calităţi spirituale şi să ni le apropiem.
Memoria este. una din manifestările interesului.
Cugetările şi cunoştinţele ce nu le întrebuinţăm, ies din conştiinţa noastră
pentru a intră în subconştiinţa care e diriguitoare acţiunilor ce îndeplinim din
instinct sau din deprindere. Ele rămân la dispoziţia noastră în această subconştiinţă.
care corespunde caracterului nostru. Când interesul se deşteaptă asupra unei idei,
sau asupra unui lucru văzut, părăsite în subconştiinţă noastră, putem când voim, să
le dăm la iveală. Repeziciunea şi preciziunea amintirii care împrospătează această
idee ori cugetare, depinde de gradul de interes deşteptat în noi.
Forţa interesului poate să ne cauzeze pagube, dacă nu e supravegheată,
educată, controlată şi comandată. Ea poate să ne împingă la idei fixe, la
antrenamente, la pasiuni vătămătoare, la particularităţi, la monomanii.
Ca orice forţă naturală, această forţă a interesului poate deveni
binefăcătoare şi foarte preţioasă când ne e supusă dominaţiei noastre în mod
constant şi inteligent.
Pentru ca memoria şi spiritul nostru să poată lucră folositor şi liber,
trebuie ca noi să putem să ne interesăm imediat de ori şi ce subiect ori obiect, ce
merită să fixeze-atenţia noastră.
Ceea ce numim o slabă memorie este în general o memorie utilizată fără
nici un rost, fără discernământ asupra a o mulţime de subiecte din care cea mai
mare parte ne sunt mai mult sau mai puţin inutile. Aceasta se produce desigur când
interesul nostru, rău guvernat, deviază când la dreapta, când la stânga. N-avem
decât să punem ordine în ce ne interesează şi atunci memoria noastră va deveni
normală. N-avem apoi decât a dezvolta. Să ne dăm seama mai întâi, că memoria
este repetarea continuă a unei senzaţii. Orice idee nouă dă naştere la noi vibraţiuni,
producând în materia cenuşie a creierului .nostru, ca un fel de vârtej, care jenează
facultatea memorizării. Trebuie deci dobândită facultatea d-a gândi într-un mod
continuu. Trebuie evitat d-a schimba într-una cursul gândirilor noastre ca şi cum
21
39
am citi numeroasele mici paragrafe ale jurnalelor. Se pierde astfel facultatea d-a
fixa gândirea un timp oarecare asupra unui obiect.
Elementele progresului spiritului, nu constă în lectură însăşi, ci numai în
interesul ce deşteaptă. Nu suntem hrăniţi de tot ce mâncăm, ci numai de ceea ce
digerăm. Ne încărcăm aparatul digestiv cu mult mai multe alimente decât poate să
digere, ceea ce desigur împiedică buna funcţionare a organelor noastre. Tot astfel şi
cu lectura făcută mai mult din deprindere decât din necesitate, încărcăm spiritul în
acelaş fel şi împiedicăm lucrarea lui folositoare. Memoria reflectează pe suprafaţa
sa mii de imagini, venind din toate părţile şi suntem mai puţin creatori ai gândirii
ca reflectori ai celei a altora.
A gândi, nu înseamnă totdeauna a lăsa spiritul să se mişte şi să se agite.
Fiecare gândire este produsă de un sentiment de interes, de curiozitate sau
de admiraţie; fără aceste sentimente, spiritul nostru nu progresează.
S-au lăudat mult sistemele de memotehnie bazate pe metodele asociaţiilor
de idei. Ele au de scop mai ales să favorizeze memorizările impuse şcolarilor şi
studenţilor. Acesta e un mijloc de care oricine se poate servi după bunul său plac în
măsura puterii imaginaţiei sale. Este destul de complicat şi a avut, îmi pare, mai
mulţi detractori decât admiratori. Nu am intenţia de a dezvolta, nici chiar de a
recomanda unul din aceste sisteme pentru care sunt destule manuale. Folosul lor în
viaţa practică e contestabil; afară de aceasta, au răul de a obosi mai degrabă
spiritul, decât de a mări puterea de memorizare.
Mult mai de folos ar fi un antrenament dezvoltând în noi facultatea de a ne
concentra atenţia.
Pentru a întări şi a limpezi memoria, se va întrebuinţa cu succes auto-
sugestia, de care am vorbit mai sus.
Ştim ca unor persoane le e de ajuns sa poruncească spiritului lor de a-i
deştepta la o anumită oră, pentru ca deşteptarea să se întâmple într-un mod precis
la ora indicată. Unii nu reuşesc prin acest mijloc decât să-şi procure un somn agitat
şi adeseori întrerupt. Aceasta provine din faptul că ei n-au avut destulă încredere în
rezultat sau că sugestia a fost neîndestulătoare şi îndoielnică şi făcută atunci când
nu erau cu spiritul complet liniştit.
Nu trebuie ca un insucces să ne descurajeze; stăruind şi îmbunătăţind
auto-sugestia noastră, vom ajunge nu numai să ne putem lipsi de deşteptător, dar de
a supune spiritul şi a-1 face să ne reamintească la o oră fixă de un act pe care îi
dăm ordin să ni-1 amintească în cursul zilei.
40
Un alt antrenament, foarte original, care a fost propus pentru a ne face

memoria mai bună, consistă în a ne reaminti mereu de contrariul. Pare curios la
prima vedere, dar experienţa ne dovedeşte folosul ei. Iată cum se practică:
încercăm mai întâi să numărăm de la sfârşit către început, ceea ce nu e greu; apoi a
spune alfabetul de la Z terminând cu A. Aceasta cere mai multă atenţie. Când o
putem face destul de uşor, ne exersăm a reconstitui zilnic, deandaratele, în
memorie activitatea noastră. Iată cum se procedează: Seara, singuri, aşezaţi comod,
trebuie să ne reamintim tot ceea ce am făcut începând cu ultimul minut, acela în
care ne-am aşezat; ne urcăm în memorie minut cu minut până la începutul zilei,
muncindu-ne să nu pierdem nici un amănunt. Dacă ne concentrăm îndeajuns
atenţia şi nu căutăm să mergem prea iute, ajungem să reconstituim destul de uşor
modul cum ne-am întrebuinţat ziua, începând de la sfârşit şi vom remarca că ne e
mai uşor să restabilim astfel lanţul acţiunilor noastre1 începând cu ultima, decât
procedând în sens invers.
Dacă repetăm în fiecare zi acest exerciţiu, ne va deveni ceva obişnuit şi
memoria noastră se va ascuţi iute, pentru că el constituie un fel de gimnastică a
facultăţii noastre mintale, mai mult, acest exerciţiu ne dă avantajul de a ne face să
ne controlăm cu folos activitatea zilnică şi a ne permite să notăm faptele care
merita atenţiunea noastră.
Când vom şti să memorizăm cu înlesnire o zi, vom putea continuă tot
astfel, de la sfârşit către început trecutul nostru, să putem câte puţin să ne
reconstituim toată istoria, lucru al cărui folos nu are nevoie să fie demonstrat.
Toate evenimentele şi incidentele vieţii noastre ne vor reveni limpezi şi
precise în memorie. Este ca şi cum o ceaţă s-ar risipi din spiritul nostru.
Iată şi un alt exerciţiu care rivalizează cu acest fel de memorizare. Să
privim cu multă atenţie o monedă sau o gravură, pe care să ne-o reprezentăm apoi
în toate detaliile sale cu ochii închişi. Să redeschidem apoi ochii şi să controlăm
dacă reprezentarea a fost exactă.
41
XVIII. CHIBZUIALA ŞI RECULEGEREA 22
Pentru a reuşi în viaţă mai treime să ştim. să judecăm bine şi să ne

reculegem. Să ne exercităm în acest sens, luând dintr-o carte care ne interesează, o
frază prezentând un interes complet, să, o citim încet gândindu-ne bine asupra
sensurilor care îi pot fi date. asupra ideilor pe care poate să le inspire, asupra
valorii fiecăruia dintre cuvinte; să căutăm dacă ideea pe care o da această frază nu
ar putea fi exprimată mai limpede, în termeni mai conchişi, etc.
Acest exerciţiu intelectual va mări puterea noastră de gândire, o va face
mai limpede. Este important că atunci când scriem şi vorbim şi chiar când ne
gândim să ne servim numai de termenii cei mai conchişi şi mai apropiaţi de ideile
ce voim să le comunicăm sau să le studiem. Sa ne ferim întotdeauna în expresiuni
şi gândiri de ceea ce este vag, neprecis. Dacă urmăm acest principiu, inteligenţa
noastră va deveni mai limpede, mai vie şi mai tare.
E într-adevăr un mare rău că unii scriitori din neglijenţă sau din teama de
a nu repeta sau căutând să fie originali se servesc atât de deseori de un termen în
locul altuia, mărind fără nici un folos accepţiunile fiecărui termen. Ei contribuie să
răpească inimoasei noastre limbi o mare parte din claritatea sa.
Pentru a căpăta această preciziune. această conciziune şi această
limpezime de expresii, care au o importantă atât de mare în corespondenţă şi
conversaţie, trebuie să ne deprindem a vorbi, a scrie şi a gândi fără grabă şi cu
chibzuială.
XIX. EXACTITATEA (PUNCTUALITATEA) 23
Preciziunea în vorbire şi gândire va contribui să ne procure un nou factor

pentru a reuşi în viaţă: exactitatea.
Să fim exacţi nu numai la orele fixate de alţii, pentru funcţiile sau
întâlnirile noastre, dar să fim şi faţă de noi înşine. Să ne dăm, dacă pot zice astfel,
22
„REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖,Anul IX, 1915-16, p. 73
23
42
întâlniri nouă înşine şi să fim totdeauna punctuali la ora fixată. Astfel vom căpătă o
deprindere excelentă, care ne va aduce servicii preţioase. Ea va contribui să ne
atragă încrederea persoanelor cu care suntem în raport şi ne va face să ne ordonăm
întrebuinţarea timpului.
Se ştie că pentru Anglo-saxoni, oameni foarte îndemânateci în afaceri,
timpul este bani. În multe împrejurări, exactitatea valorează ca aurul, pentru cel ce
ştie să o întrebuinţeze. Un filosof italian spunea că: „Timpul este o proprietate
imobiliară care nu produce nimic bun fără cultură. Cu o măsură inteligentă şi
chibzuită se poate trage din el un profit considerabil. Părăsit sau nejudecat el nu
produce decât ierburi nefolositoare‖.
„O rea împărţire a timpului‖, zice Sel Smiles, „ne aruncă într-o grabă, într-
o încurcătură, şi în greutăţi fără sfârşit‖.
Această distribuţie judicioasă a timpului, avem avantajul de a ne-o fixa
singuri chiar când este pusă în serviciul altuia, căci nu numai că vom fi apreciaţi
pentru o foarte mare producţie a lucrului nostru şi deci răsplătiţi, dar dobândim
astfel această excelentă deprindere care ne va fi de mare folos, când vom ajunge să.
lucrăm pe propria noastră socoteală.
XX. PROTECŢIILE Şl FAVORURILE 24
În modul indicat mai sus vom ajunge să ne ameliorăm situaţia mai sigur
ca cerşind protecţia persoanelor sus puse.
Căutând să fim sprijiniţi şi favorizaţi, vom obţine în primul rând
promisiuni mari. Realizarea lor va depinde mai mult sau mai puţin de activitatea
protectorului nostru în favoarea noastră, de sănătatea sa, de creditul lui, de
bunăvoinţa lui faţă de noi şi de intriga altor persoane ce vor să ne înlăture.
Pentru a reuşi prin protecţie avem numai o şansă la sută, şi pentru a o avea
vom fi compromis pe toate celelalte, căci bazându-ne pe sprijinul altuia, am
favorizat indolenţa noastră naturală, am neglijat să ne dezvoltăm energia, am
micşorat încrederea în noi înşine în activitatea noastră, lucruri de mare folos. A
24
43
aspira la favorurile persoanelor influente, este a cumpăra o pereche de cârje şi a

mărturisi astfel că nu avem picioarele solide.
Sus fruntea! Sus inima! Să nu ne plecam pentru a solicita, să ne păstrăm
toată demnitatea noastră de oameni şi să nu avem alte preocupaţii pentru a reuşi
materialmente, decât de a merita succesul şi norocul prin activitatea noastră, prin
energia şi facultăţile proprii şi întrebuinţarea cu chibzuială a timpului nostru.
Nimeni nu va îngriji de interesele noastre aşa de bine ca noi înşine, de vom voi să
ne dăm puţină osteneală. Să ne deprindem deci a nu reclama favoruri şi a nu alerga
după nimeni.
Nu ne vom simţi într-adevăr solizi, pe picioarele noastre, decât atunci,
când vom fi învăţat a ne urma fericiţi calea în viaţă. fără privilegii, protecţii,
favoruri, nici ajutorul orişicui ar fi.
Evitând de a reclama sprijinul altuia, vom păstra avantajul de a nu fi siliţi
să ne comunicăm proiectele, dorinţele şi circumstanţele personale la nimeni,
putând astfel să ne păstrăm în întregime independenţa noastră, excesiv de
preţioasă.
XXI. ATRACŢIUNEA SOCIALA 25 ,
Pentru a ne-o păstră şi mai completă independenţa, trebuie de asemenea să

învăţăm a rezistă atracţiilor sociale, care ne fac adesea să ne părăsim propriu
noastră judecată.
Atracţia care ne împinge de obicei spre semenii noştri este produsă de
gândirea altora; trebuie să ştim a-i rezistă într-o măsură convenabilă, căci, atât cât
nu ne-am completat educaţia voinţei noastre, avem mult a câştiga, rămânând cât
mai des posibil singuri. În singurătate caracterul nostru se formează mai bine, mai
solid, putând să ne reculegem să reflectăm în tihnă şi să ne cultivăm personalitatea.
Cedând prea des atracţiei sociale, caracterul şi memoria noastră vor slabi,
dispoziţia şi starea sufletească vor fi influenţate adesea în mod supărător,. în fine
facultatea de a gândi va fi influenţată în rău.
25
44
Zicând că trebuie să ştim a rezistă atracţiilor, nu înţeleg că trebuie să ne

privăm de orice plăcere, de orice bucurie; departe de acesta, dar numai ca să
practicăm această stăpânire în măsura necesară pentru ca să nu fim nici odată
dominaţi de aceste atracţii.
Trebuie să căutăm a rămâne stăpâni de orice influenţă străină şi a dobândi
puterea de a ne sustrage cu uşurinţă ori de câte ori voim.
Nu trebuie să privim viaţa cu un ochi posomorit şi să considerăm toate
plăcerile ca şi cum ar trebui dispreţuite, aceasta ar fi să mergem în sens contrariu
optimismului ce am recomandat. Să ne bucurăm cu francheţă de plăcerile ce ne
sunt la îndemână, ele sunt înviorătoare şi stimulente în activitatea noastră serioasă,
dar să nu uităm niciodată, că pentru ca ele să aibă asupra noastră o înrâurire
salutară, este esenţial ca să nu fim niciodată dominaţi de aceste plăceri, rămânând
totdeauna noi stăpâni asupra lor în orice timp capabili de a le chema ori alunga
după voinţă.
Pentru a reuşi în viaţă, să avem totdeauna în minte şi în inimă această
deviză:
sunt! pot! vreau!

Jules FIAUX - Cum Sa Reusesti in Viata

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jules FIAUX - Cum Sa Reusesti in Viata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUM SĂ REUŞEŞTI ÎN VIAŢĂ

Traducere de Jeanna Sava publicată în „REVISTA

Prelucrare şi adnotări de dr. Alexandru Lindner

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

COPERTA VOLUMULUI ORIGINAL .................................................. 5

XIX. EXACTITATEA (PUNCTUALITATEA) ................................41

COPERTA VOLUMULUI ORIGINAL

REVISTA IN CARE S-A PUBLICAT TRADUCEREA

CINE A FOST LOUIS FIAUX 1

FIAUX François Louis a fost un medic, politician şi scriitor francez. El s-

CINE A FOST JEANNA SAVA

Ioana Sava născută Gheorghe

Dr. Alexandru Lindner

CUM SĂ REUŞEŞTI ÎN VIAŢĂ 2

SCRISOARE CĂTRE CITITORII MEI (Jules Fiaux ) 3

Dragi cititori, reflectaţi puţin; dacă „norocul― ar trebui să favorizeze

Omul, microcosmos, adică reasumatul universului, poate dispune de

II. UN ACT DE VOINŢĂ 5 , 6

Mai întâi este indispensabil să nu confundăm, cum se întâmplă adesea, un

fiecărui tânăr obligându-l a contracta deprinderea, de care nu va mai putea să se

E probabil prematură, combaterea dogmei consfinţite a instrucţiei

Când vom pune ca să zic astfel, stăpânire pe noi înşine, va trebui să ne

Avem în noi un arhitect, acesta este inteligenţa noastră; antreprenorii sunt

Pentru a putea realiza idealul nostru, trebuie să avem sau să căpătăm

Trebuie să căutăm a rezista cu energic acestor pesimişti şi dătători de

VI. FRICA; TIMIDITATEA 10

Putem chiar spune că singura forţă ce posedă obiectul temerii noastre,

Timiditatea este de obicei una din formele, fricii. Cu toate acestea, ea

VII. INVIDIA, GELOZIA 11

Mai am de semnalat încă alţi trei duşmani ai puterii de voinţă şi ai energiei

Să vorbim acum despre un alt microb ce se pune în calea voinţei, energiei

Filosoful Hume spunea adeseori că ar prefera să fie sărac, dar să aibă un

Contra supărării, mai putem întrebuinţa şi un alt leac, bunăvoinţa, leac

Bunăvoinţa este una din formele optimismului pe care am mai avut de

Este posibil să ne deprindem a nu distinge decât părţile bune ale fiinţelor

Un alt duşman lăuntric, pe care trebuie să-l combatem cu energie, pentru a

Furioşilor li se recomandă să-şi „ţină pumnii în buzunar‖. Acest leac, e

La sfârşitul acestor exerciţii, ne simţim mai vioi ; spiritul e mai liber,

CUM SĂ DOBÂNDEŞTI PACEA ŞI SENINĂTATEA.

„Chiar dacă ai înţeles lucruri importante, rezolvând mari probleme şi chiar

XIII. RESPIRAŢIA ADÂNCĂ 17

conştiincios câteva luni şi apoi veţi vedea.

În fiecare săptămână următoare să mărim cu o secundă fiecare din cele trei

Nu treime, cum o predică anumiţi, filosofi, să considerăm dorinţele ca

Dorinţa este în strânsă legătură cu auto-sugestia, această ştiinţă care ne

rezultatele care ne vor convinge de puterea acestei practice, nu vor întârzia să se

XVI. CONCENTRAREA GÂNDIREI 20

Tot astfel cu gândurile. Dacă învăţăm a da forţă gândurilor noastre le vom

XVII. INTERESUL, MEMORIA 21

Pentru a reuşi în viaţă, mai e de dezvoltat încă un factor important, strâns

Un alt antrenament, foarte original, care a fost propus pentru a ne face

XVIII. CHIBZUIALA ŞI RECULEGEREA 22

Pentru a reuşi în viaţă mai treime să ştim. să judecăm bine şi să ne

XIX. EXACTITATEA (PUNCTUALITATEA) 23

Preciziunea în vorbire şi gândire va contribui să ne procure un nou factor

XX. PROTECŢIILE Şl FAVORURILE 24

aspira la favorurile persoanelor influente, este a cumpăra o pereche de cârje şi a

XXI. ATRACŢIUNEA SOCIALA 25 ,

Pentru a ne-o păstră şi mai completă independenţa, trebuie de asemenea să

Zicând că trebuie să ştim a rezistă atracţiilor, nu înţeleg că trebuie să ne

sunt! pot! vreau!

S-ar putea să vă placă și