CURS 10

1.7. Managementul aprovizionării şi controlul stocurilor

• În România, politica aprovizionării cu produse şi aparatură medicală a

înregistrat în ultimul deceniu o modificare substanţială.
• La începutul acestei perioade, managerul - medic veterinar - se aproviziona
singur de la diverşii producători sau distribuitori de produse veterinare,
aceasta implicând o pierdere semnificativă de timp, bani şi energie.
• Ca o consecinţă a acestui fapt, medicul veterinar, pentru a diminua timpul şi
a economisi bani, era de multe ori "forţat" să se aprovizioneze cu cantităţi
mai mari de produse medicamentoase.
• Acestea puteau deveni uşor supraestimate şi astfel o bună parte expirau
înainte de a fi folosite.
• Relaţiile dintre medicul veterinar şi furnizor erau caracterizate prin
adversitate.
• +În prezent, politica distribuitorilor s-a modificat
substanţial - se practică sistemul de distribuţie directă,
pe baza comenzilor.

• +Acest sistem a fost adoptat de majoritatea

furnizorilor de produse veterinare, venind astfel în
întâmpinarea cerinţelor şi exigenţelor medicului
veterinar.

• +Astfel, existenţa stocurilor de medicamente, ce se

află în pericolul de a expira, s-a diminuat foarte mult şi
implicit costurile aprovizionării au scăzut semnificativ.
!!!*Trăsăturile pe care trebuie să se bazeze politica
modernă de aprovizionare sunt:

• Livrarea să fie făcută la momentul oportun;

• Furnizorii să aplice managementul calităţii totale;

• Restrângerea numărului de furnizori;

• Promovarea politicii furnizării continue;

• Crearea unor asociaţii de tip parteneriat cu furnizorii.

• Politica de aprovizionare trebuie privită ca o parte a
politicii generale privind activitatea companiei.

• Existenţa calculatorului facilitează foarte mult buna

gestiune a stocurilor, atât la furnizor, cât şi la medicul
veterinar.

• Tot calculatorul este cel care a ajutat medicul veterinar

să poată administra corect şi eficient toate stocurile,
comparativ cu perioada în care era nevoit să oscileze
între controlul stocurilor şi priorităţile clienţilor.
 Furnizor

Medic
veterinar

!!!O aprovizionare eficientă a unităţii se

poate realiza doar dacă există o comunicare
directă, în ambele sensuri, între furnizor, Proprietar
medicul veterinar şi proprietarul animalelor
de animale
• În procesul de aprovizionare, o importanţă deosebită trebuie acordată
procesului de achiziţionare a produselor şi serviciilor de calitate.

• Intr-o primă etapă trebuie să fie precizat nivelul de calitate cerut.

• Acest lucru se poate face prin compararea produselor disponibile şi prin
alegerea mărcilor sau standardelor adecvate unităţii.
• !In etapa a doua se selectează furnizorii.
• Această selecţie se face pe baza unor criterii simple şi clare:
• Seriozitate
• Punctualitate
• Respectarea contractului
• Gama de produse oferite
• Disponibilităţi şi facilităţi de livrare
• Preţul produselor
• Condiţii de plată
• Pentru ca sistemul să funcţioneze optim, managerul
unităţii trebuie să respecte în aceeaşi măsură aceste
criterii.

• Nerespectarea repetată a contractelor, fie de către

furnizor, fie de către beneficiar, atrage după sine o
imagine nefavorabilă care va afecta negativ activitatea
fiecăruia.
• Gestionarea optimă a stocurilor devine posibilă, în general, o
dată cu acumularea experienţei în acest domeniu şi mai ales
când se cunoaşte bine potenţialul realist al pieţei, determinat
de către clienţii care fac parte din aceasta.

• Fiecare unitate are propriul ei sistem de gestionare a stocurilor,

dar principiile de bază rămân aceleaşi.

• După o anumită perioadă de timp, nivelul stocului va scădea,

iar apoi va creşte din nou brusc, în momentul în care se
primeşte o nouă comandă.
STOC Timp de
aprovizionare

Prag de comanda
Stoc tampon

TIMP
1.9. Stilurile de conducere

• Trebuie pornit de la ideea că nu există un stil de conducere

care să poată fi considerat cel mai bun, indiferent de situaţia
unităţii sau de angajaţii ei.

• Rolul unui bun sistem de conducere este acela de a crea o

unitate eficientă.

• La ora actuală există mai multe moduri de a diagnostica

stilurile de conducere, dar cel mai simplu şi clar îl reprezintă
cel imaginat de Rensis Likert cunoscut sub denumirea de
"Sistemul 4“.
• Likert a observat că stilurile de conducere din diverse
unităţi pot fi clasificate sub forma unei scale continue
de la Sistemul 1 (stil foarte autoritar) până la Sistemul
4 (stil bazat pe încredere şi muncă în echipă).

• In cazul companiilor studiate, Likert a concluzionat că

cele care aveau un stil apropiat de conducere cu cel
din Sistemul 4, aveau cele mai multe şanse de a
înregistra productivităţi ridicate în mod continuu.
Sistemul 1
!!! Sistemul 1
conducerea nu are încredere în angajaţi, iar
aceştia nu sunt consultaţi în nici o problemă
legată de procesul decizional
✓ Frica
✓ Ameninţare
✓ Sancţiuni
✓ Recompense ocazionale

Relaţia generală este de teamă şi neîncredere.

Sistemul 2
 Sistemul 2
• Conducerea are oarecare încredere în angajaţi
(similară cu încrederea pe care stăpânul o acordă
servitorului).

• Deciziile importante sunt luate de către conducere, iar

cele minore de către nivelele decizionale inferioare.

• Motivarea angajaţilor se face prin recompense şi

sancţiuni.

• Interacţiunea superior-subordonat implică o anumită

condescendenţă din partea superiorilor şi o oarecare
teamă şi prudenţă din partea subordonaţilor.
Sistemul 3
 !!!Sistemul 3
• Conducerea are încredere considerabilă, dar nu totală, în
angajaţi.

• Deciziile generale se iau la nivelele superioare, iar cele cu

caracter specific la nivelele inferioare.

• Comunicarea se face pe verticală, în ambele sensuri, pe linie

ierarhică.

• Motivarea angajaţilor se face prin recompense şi sancţiuni

(ocazionale), dar şi printr-un anumit grad de implicare al
angajaţilor.

• Controlul se realizează la nivelele inferioare de conducere,

creându-se astfel un sentiment al responsabilităţii la nivelul
angajaţilor.
Sistemul 4
Sistemul 4

• Conducerea are încredere totală în angajaţi.

• Deciziile sunt dispersate la nivelul întregii organizaţii.

• Comunicarea se face pe linie ierarhica, pe verticală şi

orizontală, în ambele sensuri.

• Motivarea angajaţilor se face prin participare şi implicare în

stabilirea recompenselor financiare, fixarea scopurilor,
aplicarea metodelor de lucru şi măsurarea realizării
obiectivelor.
 Sistemul 4 ?

Sistemul 1 ?

Sistemul 2 ?

Sistemul 3 ?
• Rolul managerului este de a identifica care este cel mai adecvat
stil de conducere şi măsura în care el se poate adapta la acest
stil.

• In general, pentru o unitate nou înfiinţată, dacă de la început

managerul consideră că Sistemul 1 este stilul care trebuie
implementat, ulterior se poate trece la Sistemul 2 sau 3, iar în
unele cazuri, după o perioadă de timp suficientă (ani!), se
poate trece chiar la Sistemul 4.

• In schimb, dacă se începe cu Sistemul 4, este foarte puţin

probabil, ca ulterior, angajaţii să se adapteze (şi să fie eficienţi)
unui stil de conducere similar celui din Sistemul 1.