UNIVERSITATEA DE STAT „B.P.

HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALITATEA DREPTUL

REFERAT Disciplina:

Tema:
“Închisoarea - categorie de pedeapsa penală “

Student:
Coordonator:

2020
 Cuprins:

Pedeapsa penală....................................................................................................................................3

Aparitia si evoluția sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii..........................................4

Justificarea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii.......................................................5

Implimentarea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii în alte țări și regiuni.................6

Procesul de individualizare a pedepsei penale.....................................................................................7

Probațiunea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii în alte țări și regiuni.....................8

,,Mutațiile” în concepțiile cu privire la fenomenul infracțional...........................................................9

Sancțiunile comunitare.......................................................................................................................10

Concluzie............................................................................................................................................11

2
 Pedeapsa penală

Se aplică persoanelor care au săvârşit infracțiuni numai în baza unei sentințe pronunțate de
către o instanță judecătorească în cadrul unui proces penal. Adoptarea hotărârii privind aplicarea
pedepsei penale este un proces complex şi depinde de soluționarea prealabilă de către instanța de
judecată a chestiunilor de fapt şi de drept.

Pentru ca instanța de judecată să pronunțe o sentință legală, întemeiată şi motivată

legiuitorul în art. 385 CPP a legiferat chestiunile pe care trebuie să le soluționeze instanța de
judecată la deliberarea şi adoptarea sentinței.

În conținutul prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 1)-9) CPP, legiuitorul a instituit o programă
pe care trebuie să o realizeze instanța de judecată la soluționarea chestiunii privind aplicarea
pedepsei penale

La soluționarea chestiunilor prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 1)-4) CPP, instanța de
judecată trebuie să răspundă la întrebările:

1) dacă a avut loc fapta de săvârşirea căreia este învinuit inculpatul;

2) dacă această faptă a fost săvârşită de inculpat;

3) dacă fapta întruneşte elementele infracțiunii şi de care lege penală anume este prevăzută
ea;

4) dacă inculpatul este vinovat de săvârşirea acestei infracțiuni.

Pentru a da răspuns la aceste chestiuni, instanța de judecată trebuie să se călăuzească de

următoarele prevederi ale legii penale, conform cărora:

• infracțiunea este o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăție şi

pasibilă de pedeapsa penală (art. 14 alin. (1) CP);

• persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu
vinovăție (art. 6, art. 17-19, art. 51 alin. (2) CP);

• se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor

infracționale şi a persoanelor care le-au săvârşit (art. 50 CP);

• temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită, iar

componența infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale
(art. 51 CP);
3
 • se consideră componență a infracțiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite
de legea penală, ce califică fapta prejudiciabilă drept infracțiune concretă (art. 52 alin. (1) CP);

• componența de infracțiune definită în art. 52 alin. (1) CP reprezintă baza juridică pentru
calificarea infracțiunilor potrivit unui articol concret din CP (art. 52 alin. (2) CP);

• se consideră calificare a infracțiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenței infracțiunii, prevăzute
de norma penală (art. 113-118 CP).

Luând ca bază aceste prevederi ale legii penale şi soluționând chestiunile prevăzute de art.
385 alin. (1) pct. 1)-4) CPP, de jure şi de facto, instanța de judecată constată dacă s-au confirmat sau
nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l supune pe inculpat răspunderii penale şi decide
asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului de săvârşirea infracțiunii pentru care el a fost pus
sub învinuire.

Chestiunile indicate în art. 385 alin. (1) pct. 5)-9) CPP se referă la soluționarea de către
instanța de judecată a problemei privind aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunea
săvârşită de el.

Pedeapsa penală în lipsa infracțiunii nu poate fi aplicată. De aceea soluționarea chestiunilor

privind aplicarea pedepsei penale depinde de soluționarea mai întâi a chestiunilor indicate în art.
385 alin. (1) pct. 1)-4) CPP. Răspunsurile la chestiunile prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 1)-4) CPP
trebuie privite ca condiții de bază, ca premise pentru aplicarea pedepsei inculpatului. Răspunsul
pozitiv la chestiunile prevăzute la art. 385 alin. (1) pct. 1)-4) CPP serveşte drept premisă pentru
deliberarea în continuare asupra chestiunilor privind aplicarea pedepsei inculpatului, iar răspunsul
negativ la una din aceste chestiuni face să decadă deliberarea asupra pedepsei penale.

Sanctiunile penale alternative la privatiunea de libertate au aparut ca rezultat al unei

indelungate si dureroase evolutii a sistemului sanctionator penal, a evolutiei in sensul continuei
umanizari a pedepsei. In contextul evolutiei conceptiilor de politica penala si al progreselor
inregistrate in criminologie, penologie si sociologie s-au conturat etape de cautari si experimentari
ale unor forme si modalitati de substituire a executarii pedepselor privative de libertate, ajungandu-
se, cu precizarile necesare, la un adevarat sistem de sanctiuni penale alternative la privatiunea de
libertate.

4
 Aparitia si evoluția sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii

Aparitia si evolutia sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt legate organic
de aparitia si evolutia sistemului probatiunii si a serviciilor de probatiune, deoarece, oricare ar fi
sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii, acestea nu pot functiona si nu-si pot atinge
scopul decat sub supravegherea, asistenta si controlul personalului specializat din cadrul serviciilor
de probatiune.

Justificarea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii

Actualitatea temei investigate este justificata atat de umanizarea si personalizarea pedepsei,

de mutatiile intervenite in filozofia sistemelor penale, care au stat la originea politicilor si masurilor
legislative de penalizare, a integrarii tuturor actorilor sociali - victima, infractor, comunitate - in
solutionarea conflictului generat de savarsirea infractiunii, cat si de dezbaterile si cautarile declansate
de adoptarea unui nou cod penal roman, care trebuie sa tina seama de tendintele europene si
mondiale in materie penala.

Cercetarea a avut ca scop demonstrarea necesitatii obiective si a utilitatii incontestabile, sub

aspectul politicii penale, a unui sistem de sanctiuni penale neprivative de libertate, alternative la
pedeapsa inchisorii.

Pornind de la analiza critica a sistemului sanctionator penal si a sistemelor de executare a

pedepselor privative de libertate, evidentiind efectele negative ale pedepselor privative de libertate in
contrast cu avantajele pe care le prezinta sanctiunile penale alternative, in baza consultarii lucrarilor
stiintifice din literatura de specialitate romana si universala, a documentelor ONU si ale Consiliului
Europei, precum si a legislatiilor penale europene care au impulsionat aplicarea acestor sanctiuni
penale alternative, am definit, caracterizat si argumentat necesitatea promovarii sanctiunilor penale
alternative si rolul serviciilor de probatiune in realizarea lor.

Teza este o monografie care abordeaza o tema care nu a mai fost tratata in literatura noastra
de specialitate si care si-a propus sa contribuie la elaborarea legislatiei penale din tara noastra.
Raportat la lucrarile stiintifice consultate, publicate in Europa si SUA, teza abordeaza intr-o
perspectiva noua, unitara, atat sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii cat si serviciile de
probatiune, argumentata de legatura organica dintre acestea.

Caracterizand genul proxim al sanctiunilor penale si reliefand diferenta specifica a

sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii, ca element de noutate, am definit sanctiunile

5
penale alternative la pedeapsa inchisorii, prezentand caracteristicile acestora si am analizat regulile
din Recomandarea R(92)16 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei referitoare la
Regulamentul European privind sanctiunile si masurile comunitare.

Dintr-o perspectiva noua, conturata in urma cercetarii efectuate, am combatut teoriile care au
sustinut ca aplicarea combinata a sanctiunilor penale alternative contravine flagrant principiului „ne
bis in idem”, sustinand ca este posibila o asociere a sanctiunilor privative de libertate, acest aspect
fiind un exercitiu de vointa politica a legislativului.

Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt o categorie de sanctiuni penale

distincte, cu trasaturi specifice, pledand ca acestea sa devina independente si autonome in cadrul
sistemelor de pedepse, supunandu-se unor reguli proprii si specifice.

Implimentarea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii în alte țări și

regiuni

In sprijinul tezei invoc Regulile de la Tokyo, Reguli si Standarde Minime ale natiunilor unite
cu privire la masurile neprivative de libertate adoptate de catre al VIII -lea Congres al Natiunilor
Unite, care a reprezentat cadrul normativ juridic international al reglementarii sanctiunilor si
masurilor neprivative de libertate, precum si Recomandarea R92(16) a Comitetului de Ministrii a
statelor membre ale Consiliului Europei, care constituie Regulamentul European privind sanctiunile
si masurile comunitare.

Intrucat cercetarea temei privitoare la sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii

presupune o viziune de ansamblu asupra pedepsei si sistemelor sanctionatoare penale existente in
istoria dreptului penal, cu avantajele si neajunsurile acestora, asupra genezei si evolutiei sanctiunilor
penale alternative la pedeapsa inchisorii, am examinat intreaga problematica pe care o implica tema
abordata, in cadrul a patru capitole si anume: capitolul I intitulat „Conceptul si necesitatea pedepsei
ca mijloc de combatere a criminalitatii si evolutia sistemelor de pedepse. Definitia sanctiunilor
penale alternative”; capitolul II intitulat „Institutia probatiunii si serviciile de probatiune, mijloc de
realizare a sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii”; capitulul III intitulat „Sanctiuni
penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal contemporan” si capitolul IV cu titlu
„Sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal roman”.

Intr-o sectiune separata sunt examinate sistemele de pedepse si evolutia sistemelor de

pedepse, evidentiind rolul marchizului Cezare Beccaria Bonesana, care a cerut abolirea pedepsei cu

6
moartea si desfiintarea torturii, pledand pentru certitudinea, personalizarea, imblanzirea, egalitatea si
proportionalitatea pedepselor, precum si criticile aduse scolii clasice a dreptului penal de Cezare
Lambroso, Erico Ferri si Raffaele Garofalo, care au sustinut introducerea substituentilor penali
(condamnarea conditionata sau suspendarea executarii sentintei), reusind sa impuna noi tipuri de
sanctiuni.

O alta faza analizata este cea a aparitiei probatiunii in sistemul anglo-saxon, prin actiunea
unui cizmar filantrop din Boston, Jhon Augustus, care in perioada 1841-1859 a fost garantul bunei
conduite a 1800 de delincventi, mai ales vagabonzi si betivi, si suspendarea franco-belgiana a
executarii pedepsei.

Procesul de individualizare a pedepsei penale

Sub influenta noilor curente criminologice si juridico-penale, in special sub teoria apararii
sociale, a fost perfectionat procesul de individualizare a pedepsei, iar incepand cu 1980-1990 in SUA
si-au facut aparitia pedepsele intermediare, dintre care pot fi evidentiate supravegherea intensiva,
arestul la domiciliu, serviciul in folosul comunitatii, detentia pe timp de noapte sau zi.

Tendinta de baza a dezvoltarii stiintelor juridico-penale si procesual-penale ale perioadei

contemporane a devenit cautarea unor modalitatii optime de solutionare a conflictelor care apar in
legatura cu savarsirea infractiunilor de gravitate redusa, fapt evidentiat si de recomandarile ONU si
Consiliului Europei de largire a aplicarii sanctiunilor alternative detentiunii.

O sectiune distincta este critica regimurilor de detentie, examinand fenomenele umane din
penitenciare si starea penitenciarelor, concluzionand ca eliminarea omului din societate impune
costuri mari, (de ex. în România în 2005 o luna de detentie costand peste 10 milioane ROL), precum
si traume greu de remediat.

Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii prezinta insusirile generale ale

sanctiunilor penale, dar si unele trasaturi specifice. Se precizeaza ca ele sunt, ca si pedepsele, o
consecinta inevitabila a raspunderii penale, se supun principiului legalitatii, au o durata determinata,
trebuie sa fie proportionale cu infractiunea savarsita, adaptate personalitatii infractorului, inclusiv
antecedentelor penale ale acestuia, nu trebuie sa incalce drepturile si libertatile lui fundamentale, sa
fie consimtite de infractor, iar acesta trebuie sa aiba sentimentul responsabilitatii fata de victimele
infractiunii si sa dovedeasca faptul ca mentinerea lui in libertate este eficienta. S-a optat pentru
denumirea de „sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii”, cu motivarea ca acestea au ca

7
temei savarsirea unei infractiuni, functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate,
sunt prevazute de legea penala si reprezinta o alternativa la detentia in penitenciar ( p.65).

In aceasta perspectiva, sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt definite ca

substituenti ai pedepsei inchisorii, luati de instanta de judecata cu ocazia aplicarii unor sanctiuni, cu
consimtamantul infractorului, avand ca scop mentinerea acestuia in libertate (comunitate), prin
limitarea unor drepturi si libertati, in paralel cu exercitarea unui control din partea unor servicii de
specialitate. In concordanta cu aceasta definitie, s-a considerat ca principale sanctiuni penale
alternative la pedeapsa inchisorii: probatiunea, amenda, munca in folosul comunitatii, suspendarea
conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice si suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere cu obligatia condamnatului de a
presta o munca in folosul comunitatii, amanarea aplicarii pedepsei pentru persona fizica,
semidetentia (de tip italian sau francez) si detentiunea la sfarsit de saptamana (modelul portughez si
spaniol).

Probațiunea sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii în alte țări și regiuni

In ce priveste notiunea de probatiune, se observa ca, in literatura de specialitate, nu exista un

concept unitar, asupra acestei sanctiuni alternative. In sistemul de common law unde probatiunea
(probation system) a aparut pentru prima data, aceasta este definita ca ansamblu de masuri de
supraveghere si de asistare a unei persoane care a savarsit o infractiune si care, prin hotararea
instantei de judecata, dar cu consimtamantul ei, este supusa supravegherii unor agenti de probatiune
(probation officers), pe o perioada determinata de timp, spre a vedea daca, in acest interval, va avea
o buna purtare. In functie de conduita probationarului, evaluata de consilierul de probatiune,
instanta urmeaza ca, la capatul perioadei de proba, sa pronunte hotararea de condamnare sau sa
renunte la aceasta. Sunt insa cazuri in care judecatorul hotaraste condamnarea infractorului la o
pedeapsa cu inchisoarea, dispunand totodata suspendarea executarii pedepsei si plasarea
condamnatului sub probatiune pe termenul de proba prevazut de lege, intre 6 luni si 3 ani,
executarea sau neexecutarea pedepsei depinzand astfel de conduita condamnatului pe durata
termenului de incercare.

Sub ambele sale forme, probatiunea apare ca o pedeapsa de sine statatoare, prin care se
urmareste controlul asupra fenomenului infractional, reabilitarea infractorilor si reintegrarea lor in
comunitate. Sub diferite forme sau variante, probatiunea este astazi una dintre cele mai raspandite si
mai utile sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii, iar extinderea ei in toate sistemele de
drept penal, in special dupa 1980 a generat, cum era de asteptat, variatii semnificative, atat la
8
nivelul reglementarilor juridice, cat si al practicii efective a reintegrarii si supravegherii comunitare,
ca urmare in special a conditiilor socio-culturale si politico-juridice diferite, la nivelul carora s-a
implementat aceasta sanctiune comunitara. In ciuda acestor diferentieri, probatiunea pastreaza cel
putin doua trasaturi care tradeaza originea ei comunitara: a) probatiunea ca activitate constructiva
de reintegrare a infractorului in comunitate si b) probatiunea ca atitudine de iertare simbolica din
partea comunitatii. In esenta, probatiune oriunde ar functiona, este considerata ca fiind, in acelasi
timp, o forma de interventie si de sprijin, avand originea in common low, si o modalitate de
protejare a drepturilor si libertatilor civile ale infractorilor (p.78). Pentru mai buna cunoastere si
intelegere a existentei probatiunii, in teza sunt examinate, in continuare, perspectiva istorica si
conditiile de acordare a probatiunii in Marea Britanie si in S.U.A.

Serviciile de probatiune au fost organizate cu o dubla finalitate, consilierii de probatiune

urmand sa fie, in acelasi timp, un fel de politie personala si lucratori sociali. Pe langa faptul ca sunt
organe anexe ale justitiei, efectuand investigatii presententiale si rapoarte, consilierii de probatiune
supravegheaza pe cel supus probatiunii, tinandu-l in afara infractionalitatii si asigurandu-i un
tratament adecvat si alte servicii de asistenta. Scopul urmarit este nu numai acela ca infractorul sa
se abtina de la savarsirea din nou a unei infractiuni, dar si de a determina la acesta o comportare
morala acceptabila. In scopul cunoasterii modului de organizare si functionare al serviciilor de
probatiune in diferite sisteme de drept penal, au fost trecute in revista sistemele existente in Marea
Britanie, S.U.A., Irlanda, Luxemburg, Spania, Norvegia si Finlanda. Cu privire la fiecare dintre
aceste sisteme, se arata modul de organizare, structura administrativa si a personalului,
competentele si organizarea activitatii serviciilor de probatiune.

,,Mutațiile” în concepțiile cu privire la fenomenul infracțional

Aparitia si concretizarea ideilor privitoare la sanctiunile penale alternative la pedeapsa

inchisorii au fost precedate de unele mutatii semnificative in conceptiile cu privire la fenomenul
infractional si la eficienta luptei impotriva acestuia in societatea de astazi. Tinand seama de
progresele realizate in lupta cu diferite forme grave ale criminalitatii, dar si de unele limite si
deficiente constatate in combaterea criminalitatii ca fenomen de masa si pornind de la aceasta
realitate, s-a ajuns la noi conceptii si viziuni cu privire la combaterea fenomenului infractional cu
ajutorul pedepsei. Una dintre aceste conceptii este aceea cu privire la justitia restaurativa,
conceputa ca un nou model de prevenire si control al criminalitatii. In aceasta conceptie, in
solutionarea conflictului creat prin savarsirea infractiunii, activitatea restaurativa se centreaza pe
prejudiciul cauzat prin infractiune, acordandu-se un interes egal victimei si infractorului, acestia
urmand sa fie in egala masura implicati in infaptuirea actului de justitie si sa se acorde sprijin
9
victimelor prin repararea prejudiciului cauzat acestora, in masura si in modalitatea dorita de
aceasta. In acelasi timp si infractorul trebuie ajutat sa inteleaga, sa accepte si sa-si indeplineasca
obligatiile fata de victima si fata de comunitate. In realizarea justitiei restaurative, comunitatea este
factorul esential, care incurajeaza colaborarea partilor, reabilitarea victimei, reintegrarea
infractorilor. Justitia restaurativa arata respect fata de toate partile implicate: victima, infractor,
comunitate. Desi se dovedeste eficienta numai in cazul infractiunilor de mai mica gravitate, justitia
restaurativa contribuie la umanizarea si personalizarea pedepsei, cu precadere in cazul infractorilor
minori, dar nu numai.

Dezvoltarea justitiei restaurative trebuie sa se realizeze la doua niveluri: la nivelul micro-

structural, al relatiilor interpersonale, unde justitia restaurativa incearca sa inlature consecintele
negative ale infractiunii, urmarindu-se obtinerea de rezultate satisfacatoare pentru victima, liniste
pentru comunitate si temeiuri resocializate pentru infractori, si la nivel macro-structural, unde
justitia restaurativa vizeaza structuri institutionalizate specifice, care infaptuiesc justitia prin acte
restaurative. Se retine concluzia ca justitia restaurativa, care implica o justitie de comunitate
raportata la interesele acesteia, este favorabila introducerii sanctiunilor comunitare ca substituenti ai
pedepsei inchisorii.

Aceeași concluzie este desprinsa si din analiza documentelor O.N.U. si ale altor organisme
internationale cu privire la sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii si cu privire la
masurile comunitare.

Sancțiunile comunitare

Au ca trasaturi comune faptul ca mentin pe infractor in comunitate, ca impun anumite

restrangeri ale libertatii acestuia si ca sunt implementate si administrate de agentii specializate. In
legatura cu principiile si directiile pentru orientarea politicilor de cercetare a sanctiunilor
neprivative de libertate, cel de al X – lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si
tratamentul infractorilor, care a avut loc la Viena in anul 2000, a reiterat necesitatea promovarii
alternativelor la incarcerare, a politicilor si procedurilor justitiei restaurative, cu respectarea deplina
a drepturilor, nevoilor si intereselor victimei, ale infractorului si ale comunitatii. In sistemul
european un rol esential in realizarea cooperarii in domeniul prevenirii si controlului fenomenului
infractional revine Consiliului Europei si Conferintei Europene permanente asupra probatiunii,
infiintata in 1981.

10
 Dupa o privire de ansamblu asupra Regulamentului, se face o prezentare a celor 90 de reguli
pe care acesta le contine si care se refera la cadrul juridic al sanctiunilor si masurilor comunitare, la
garantiile judiciare si la caile de atac, la respectarea drepturilor omului si a liberalitatilor
fundamentale, la cooperarea si consimtamantul infractorului in implementarea sanctiunilor si
masurile comunitare, la implicarea si participarea comunitatii, la conditiile de executare a
sanctiunilor si a masurilor si altele. Fiecare regula este insotita de un comentariu in care se explica
esenta acesteia si problemele pe care le ridica. Pe langa acestea, se fac referiri la continutul
Recomandarii nr. 22 din 2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind
imbunatatirea implementarii regulilor europene ale sanctiunilor si masurilor comunitare.

S-a reliefat ca intr-o perioada in care asistam in Europa la libera circulatie a bunurilor si
persoanelor se impune mai mult ca oricand folosirea unor reguli juridice omogene, iar executarea
sanctiunilor si masurilor comunitare trebuie sa contribuie la consolidarea cooperarii internationale
din sfera penalului.

Sunt mentinute in acest context probatiunea anglo –americana si condamnarea cu

suspendarea conditionata a executarii pedepsei , arestul la domiciliu, monitorizarea electronica si
semidetentiunea. O atentie speciala este acordata muncii in folosul comunitatii . Dupa unele referiri
la conceptul de munca in folosul comunitatii, la aparitia si evolutia acestui concept, la obiectivele
principale ale muncii in folosul comunitatii si la argumentele pro si contra acestei sanctiuni, se
analizeaza aceasta sanctiune in unele state europene precum Marea Britanie, Franta, Cehia, Suedia,
Bulgaria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Scotia
Spania. In fine, este examinata, in acelasi cadru al masurilor comunitare, si medierea, in special
medierea victima – infractor, ca mod de solutionare a conflictului de drept penal, prin intalnirea
partilor in prezenta unui mediator desemnat special de catre organizatii si autoritati cu activitate
specializata in acest sens. Ca principala forma a justitiei restaurative, medierea este tot mai mult
utilizata atat in diferitele etape ale procesului penal, existand o mare diversitate si in tipul de relatii
pe care serviciile de mediere le au cu sistemele de justitie penala. Se arata, in acest sens, ca prin
Recomandarea nr. 22 /2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei cu privire la
imbunatatirea implementarii regulilor europene pentru sanctiuni si masuri comunitare, se
recomanda statelor membre sa creeze cadrul necesar pentru implementarea in propria legislatie a
medierii victima - infractor, in vederea promovarii masurilor si sanctiunilor non-custodiale.

11
 Concluzie

Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii reprezinta un remediu pentru eliminarea

consecintelor negative ale detentiei si o consecinta a evolutiei si umanizarii pedepselor.

Ca efect al globalizarii, sursele de reglementare juridica internationala, precum si

reglementarile uniunii europene au reprezentat un serios impuls in afirmarea si implementarea
sanctiunilor penele alternative la pedeapsa inchisorii si a masurilor comunitare.

Avantajele de natura economica si sociala ale sanctiunilor penale alternative explica in mare
masura necesitatea aplicarii lor, concomitent cu diversificarea acestor sanctiuni pentru a raspunde
mai eficient individualizarii in functie de persoana infractorului, precum si necesitatii apararii
societatii.

In urma cercetarii efectuate rezulta ca sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii

sunt substituenti legali, luati de instanta cu ocazia aplicarii pedepsei,cu acordul infractorului, avand
ca scop mentinerea acestuia in comunitate, limitarea drepturilor si libertatilor proportional cu
necesitatea apararii sociale si supunerea acestuia unui control si supravegheri din partea unor agentii
specializate.

Din evolutia sanctiunilor penale alternative din ultimul secol rezulta ca acestea au debutat ca
masuri comunitare, iar ulterior au devenit sanctiuni penale autonome si independente. Remarcam
faptul ca pentru a le afirma ca adevarate sanctiuni penale si pentru a le da o mai mare eficienta
legislatiile existente in Europa si in SUA au permis combinarea acestor sanctiuni, derogandu-se de
la principiul “non bis in idem”. De asemenea sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii
permit imbinarea mentinerii infractorului in comunitate cu plasarea temporala a acestuia in detentie,
urmarindu-se ca acesta sa desfasoare o activitate sociala utila si sa existe o represiune din partea
societatii pentru fapta penala comisa. Mentionam ca aceste sanctiuni care combina mentinerea
infractorului in comunitate cu executarea partiala a pedepsei in detentie, nu se confunda cu
regimurile de detentie deschise care au ca scop readaptarea persoanei condamnate la integrarea in
societate, ele fiind sanctiuni penale autonome aplicate de instanta in procesul individualizarii
pedepsei si nu ulterior in procesul individualizarii executionale.

Un rol important in executarea sanctiunilor penale alternative revine serviciilor de

probatiune, care isi desfasoara activitatea in toate fazele procesului penal. In majoritatea tarilor
personalul din serviciul de probatiune are o inalta calificare, fiind alcatuit din absolventi ai

12
facultatilor de psihologie, sociologie, drept sau asistenta sociala, de masterate in domeniile enuntate
anterior, si supusi, ulterior, unor forme de pregatire specifica.

In ceea ce priveste organizarea, functionarea si atributiile serviciilor de probatiune din

Romania, remarcam faptul ca acestea sunt raliate, din punct de vedere legislativ la normele
europene in domeniu, urmand a fi alocate si fondurile necesare sustinerii materiale a activitatii
serviciilor de probatiune.

Referitor la sanctiunile penale alternative existente in dreptul penal roman, acestea sunt
limitate la amenda, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si suspendarea conditionata a
executarii pedepsei sub supraveghere, iar in noul cod penal au fost introduse ca sanctiuni penale
alternative munca in folosul comunitatii, suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub
supraveghere cu obligatia condamnatului de a efectua o munca in folosul comunitatii.

Apreciem ca se impune diversificarea sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii

existente si introducerea ca pedepse autonome, dar cu o reglementare distincta intr-o sectiune din
cadrul capitolului referitor la pedepse, a probatiunii, muncii in folosul comunitatii, detentiunii la
sfarsit de saptamana, a semidetentiei, a arestului la domiciliu si a monitorizarii electronice.

13
 Bibliografie:
 Tipa, I. (2008). Similitudini şi delimitări ale liberării de pedeapsa penală datorită schimbării
situaţiei cu alte instituţii penale similare. Studia Universitatis (Seria Ştiinţe Sociale), 14(4),
171-174

 Brinza, S., & Stati, V. (2011). Drept penal. Partea specială, 2, 252.

 Martin, D., & Carapunarlî, A. (2007). Unele probleme privind aplicarea şi executarea
pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Studia
Universitatis (Seria Ştiinţe Sociale), (3), 161-166.

 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, Legea nr.122-XV din 14.03.2003 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 2003. - Nr.104-110/447.

 Codul penal al Republicii Moldova, Legea nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. - 2002. - Nr.128-129/1012.

 Cuşnir V., Zosim A. Principalele alternative ale detenţiei penitenciare în dreptul penal
contemporan: Studiu monografic. - Chişinău: Totex-Lux, 2007, p.107.
 United Nations Secretariat: „Alternatives to Imprisonment” International // Review of
Criminal Policy. - 1980. - No36. - P.9.

14