Sunteți pe pagina 1din 1

SECȚIUNEA 3 

INGINERIA ALIMENTELOR / PISCICULTURĂ ȘI ACVACULTURĂ

STUDIU REFERITOR LA CONSUMUL DE PÂINE

Student: STAVILA CRISTIAN

Coordonator: FILIMON VERONICA

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi


Facultatea Transfrontalieră

Scopul proiectului dat constă în analizarea consumului de pâine în mai multe state ale UE,
România și Republica Moldova pentru a înțelege depriderile cetățenilor în aceste state.
A fost nevoie de mii de ani pentru ca pâinea să evolueze în forma pe care o cunoaştem în
present. Astăzi pâine este unul dintre cele mai consumate produse alimentare la nivel mondial, fiind
produsul cu cel mai mare aport energetic în tările în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, peste 40%
din rata zilnică.
În studiul efectuat se analizează preferințele consumatorilor în funcție de tipul de pâine, ,preț,
categoria de vârstă, mediul de trai, modul de ambalare sau modul de servire (feliată, întregă). De
asemenea se studiază mai amănunțit deprinderile cetățenilor din spațiul românesc, repartizat pe regiuni
și efectuat raportul dintre consumul lunar de pâine și cheltuielile lunare. Alături de deprinderile
cetățenilor se studiază criteriile de calitate preferate în alegerea pâinii și barierele care apar în tangență
cu consumul de pâine.
La sfîrșitul studiului se vor observa deprinderile oamenilor pentru consumul de pâine în
funcție de mai multe criterii, astfel putem conștientiza dacă deprinderile noastre sunt benefice sau nu
prea pentru modul de nutriție zilnic și putem astfel corecta carențele în dietă.

Cuvinte cheie: consum de pâine, preferințe, cheltuieli.

S-ar putea să vă placă și