NĂDEJDEA CELUI CĂZUT

„Prin nădejde ne-am mântuit”

zice Sf. Apostol Pavel
A întrebat un frate pe un bătrân zicând:
„Părinte ce însemnează Proorocul prin cuvintele acestea: Nu este mântuire, întru Dumnezeul lui!”.
Şi a zis bătrânul:
Însemnează gândurile deznădăjduirii, cari vin de la draci la cel ce greşeşte şi zic: De acuma nu îţi este ţie
mântuire întru Dumnezeu! Prin asta îl ispitesc de vrăjmaşi, ca să-l arunce întru desnădăjduire. Asupra lor
trebuie să se lupte omul zicând:
„Domnul este mântuirea mea şi El va scoate din cursă picioarele mele!”
Cred că le este cunoscută la toţi pilda cea din pateric cu fratele care cădea în păcatul desfrânării în toate
zilele şi iarăşi în toate zilele îmblânzea pe Domnul prin pocăinţa lui cea cu multe lacrămi şi cu rugăciuni.
Se pocăia şi iarăşi cădea în noroiul păcatului. Însă nu se deznădăjduia de mântuire niciodată. Deşi se arăta
mincinos întru făgăduinţa lui, dar Prea Milostivul Dumnezeu nu se întorcea de către el, ci răbda
fărădelegea fratelui şi aştepta întoarcerea lui. Şi această cădere a fratelui însoţită de mustrare a urmat
vreme de 10 ani de zile şi mai mult. Desigur că vrajmaşul mântuirii s-ar fi bucurat să-l vadă pe frate că
vine la deznădăjduire după atâtea căderi şi după atâtea făgăduinţe mincinoase. Se aştepta de asemenea,
pizmaşul să vadă că şi Domnul se mânie şi nu-l mai primeşte pe cel care îşi calcă mereu făgăduinţa şi nu
se îndreaptă. Însă cu părere de rău vede că nici Milostivul Dumnezeu nu se mânie, ci primeşte în toate
zilele când se pocăieşte.
N-a mai putut suferi ucigaşul atâta răbdare, pe care o arăta Domnul către cel căzut. Pentru aceasta a
început a striga către Sfânta Icoană a Domnului, zicând: O, ce este mie şi Ţie, Iisuse Hristoase? Milostivia
Ta cea nemăsusată mă biruieşte şi mă surpă, pentru că primeşti pe acest curvar, care se arată mincinos în
toate zilele înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi şi suferi? Şi
multe zicând şi iuţindu-se balaurul a tăcut. Atunci s-a făcut glas ca de la Sf. Jertfelnic, zicând:
„O, balaure prea viclene şi pierzătorule, nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci încă
te sileşti să răpeşti şi să înghiţi pe cel care a venit la mila Mea cea nespusă?
Oare ai tu atâtea greşale ca să le pui în cumpănă şi să tragă întocmai cu Sângele cel scump, carele l-am
vărsat pe Cruce pentru dânsul?
Iată Junghierea Mea şi moartea au afundat (adică au biruit) fărădelegile lui! Însă tu când vine el la păcat,
nu-l goneşti pe el, ci îl primeşti cu bucurie, nădăjduind că-l vei dobândi pe el şi Eu oare nu-l voi ierta pe el,
oare nu-l voi milui, Eu cel atât de milostiv şi iubitor de oameni? Carele am poruncit verhovnicului Meu
Petru Apostolului, ca să ierte celui care greşeşte în fiecare zi până la şaptezeci de ori câte şapte? Aşa cu
adevărat (îl voi ierta) că de vreme ce aleargă la Mine, nu mă voi întoarce de către el, până ce îl voi moşteni.
Că pentru păcătoşi, Eu m-am răstignit şi prea curatele Mele palme pentru dânşii le-am întins, ca cel ce va
voi să se mântuiască, să alerge şi să se mântuiască. Că de către nimenea Eu nu mă întorc, pe nimenea nu
gonesc; măcar deşi de nenumărate ori într-o zi de va greşi şi de nenumărate ori va veni către Mine, nu va
ieşi afară scârbit. Că Eu nu am venit să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi!”
Şi făcându-se glasul acesta sta diavolul tremurând şi neputând să fugă. Şi iarăşi s-a făcut glas, zicând:
„Ascultă amăgitorule pentru cele ce zici că sunt nedrept, că Eu către toţi sunt drept. Că în ceea ce aflu pe
cineva, întru aceea îl judec. Deci iată pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele şi biruitor peste
tine arătându-te. Îl voi lua deci pe el şi voi mântui sufletul lui, pentru că nu s-au deznădăjduit de
mântuirea sa. Iar tu vezi cinstea lui, crapă de zavistia ta şi ruşinează-te!”
Deci stând fratele cu faţa în jos şi tânguindu-se şi-a dat duhul. Şi îndată urgie mare venind ca focul, a
căzut peste satana şi l-a mistuit pe el.
De aice să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată şi
niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră.
„Îndrăzniţi că Eu am biruit lumea” (zice Domnul în Sf. Evanghelie) şi Sf. Apostol în cartea sa către
Romani zice: „Prin nădejde ne-am mântuit şi dacă Dumnezeu este pentru noi, cine ne poate fi împotrivă?
… Căci câte s-au scris mai înainte, spre învăţătura noastră s-au scris, ca prin răbdarea şi prin mângâierea
ce ne-o dau Scripturile să ne păstrăm nădejdea… şi Dumnezeul nădejdei să vă umple de toată bucuria şi
pacea prin credinţă, ca prin puterea Duhului Sfânt să vă îmbogăţiţi întru nădejde. Amin”. (din cartea către
Romani a Sf. Pavel).