Moneda internaţională este moneda cu mare putere liberatorie şi care circulă în afara graniţelor statului

emitent, servind ca mijloc de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională.

În acest context se înscriu două categorii de monede internaţionale:

monede naţionale care, datorită unor însuşiri şi împrejurări deosebite, capătă caracter de monedă
internaţională;

instrumente monetare şi unităţi de cont emise de organisme financiare internaţionale.

Din prima categorie au făcut parte în evoluţia istorică a finanţelor diferite monede naţionale care au
avut circulaţie şi în alte ţări decât cea emitentă, de exemplu, napoleonul francez, lira sterlină, lira
otomană ş.a. În prezent, în această categorie se înscriu cele patru monede liber-convertibile.

Din cea de-a doua categorie fac parte D.S.T., EURCO, E.U.A. ş.a.

D.S.T. (Drepturile Speciale de Tragere) sunt o unitate de cont emisă de FMI, în urma erodării poziţiei
dolarului SUA ca monedă de rezervă pe plan internaţional.

Unitatea de cont este, în general, unitatea monetară utilizată pentru înregistrarea în conturile
instituţiilor financiar-valutare internaţionale. Unitatea de cont a fost creată pentru a evita unele
fluctuaţii de pe piaţă a monedelor naţionale.

D.S.T. nu îndeplinesc toate funcţiile unei monede internaţionale; ele nu pot fi folosite ca mijloc direct de
plată, ci numai prin convertirea lor în alte valute şi au o circulaţie limitată la instituţiile financiare
internaţionale (FMI, băncile centrale, Banca Reglementelor Internaţionale ş.a.). D.S.T. pot totuşi prelua
funcţiile unei monede de rezervă. Această monedă de cont are un curs valutar relativ stabil, a devenit un
etalon monetar internaţional, adoptat convenţional ca bază a unui sistem monetar. Valoarea D.S.T. este
bazată pe metoda “coşului valutar” (valoarea medie ponderată a celor mai importante valute), valoare
ce nu depinde de situaţia economică sau financiara a unei ţări. Monedele care fac parte din coşul valutar
utilizat pentru stabilirea cursului D.S.T. sunt: dolarul SUA (42%), euro (34%), lira sterlină (13%) şi yenul
japonez (11%).

Deciziile de emisiune (alocare) de D.S.T. se adoptă periodic de către F.M.I., în principiu la cinci ani,
emisiuni care sunt puse la dispoziţia ţărilor membre, în cont la banca comercială, în mod gratuit, fără ca
beneficiarul să fie obligat să efectueze o contraprestaţie proproţional cu cotele de participare la
resursele F.M.I.
Alocările de D.S.T. reprezintă un drept pentru ţările membre ale F.M.I. de a-şi procura de la această
instituţie financiară devize pentru plăţi internaţionale. Un membru al F.M.I. are dreptul de a utiliza D.S.T.
de care dispune pentru a cumpăra valută de la alte state membre sau pentru răscumpărarea propriei
sale monede de la acestea şi, în anumite condiţii, chiar de la F.M.I., pentru a-şi achita către aceste
organisme dobânzi sau comisioane datorate. Tranzacţiile ocazionate de utilizarea deţinerilor de D.S.T. au
loc, în principiu, prin intermediul băncilor centrale ale statelor participante.

Este vorba, prin urmare, de un mecanism minuţios conceput pentru alocarea şi utilizarea acestora.
Reprezentând o lichiditate internaţională creată de F.M.I. prin alocare, D.S.T. sunt puse la dispoziţia
membrilor acestei instituţii financiare în scopul sporirii rezervelor lor valutare. De aceea, noţiunea de
alocare este diferită de aceea de împrumut. În primul rând, lichidităţile sub această formă nu provin din
depozite prealabil constituite, ci sunt create de F.M.I.. În al doilea rând, alocările de D.S.T. nu sunt
rambursabile. Creşterea periodică (de regulă la cinci ani) a alocărilor de D.S.T. ridică nivelul deţinerilor
acestora în fiecare ţară membră a F.M.I. şi, prin aceasta, a lichidităţii internaţionale.

EURO, monedă emisă în cadrul Sistemului Monetar European, a fost iniţial o unitate de cont utilizabilă în
ţările din acest sistem. Această monedă îşi stabileşte valoarea tot prin metoda coşului valutar la care
participă numai monedele din S.M.E., în proporţii diferite:

1 EURO este egal cu:

40,7844

Franci belgieni

0,796244 Lire sterline

2,22799

Guldeni olandezi

40,7844 Franci luxemburghezi

13,9119
Şilingi austrieci

6,63186 Franci francezi

202,692

Escudo portughezi

6,01125 Mărci finlandeze

1957,61

Lire italiene

1,97738 Mărci germane

168,220 Pesetas spaniole

Începând cu 1 ianuarie 1999, între cele 11 state vest-europene comunitare – Austria, Belgia, Finlanda,
Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania, se stabileşte trecerea la
folosirea în toate calculele, în contractele comerciale şi în raporturile monetare ca unitate monetară
unică EURO. Zona celor 11 state ce au trecut la EURO a primit denumirea de “EUROLAND”.

Practic, de la această dată, aria de utilizare a dolarului se restrânge considerabil, ţinând cont de faptul că
statele aderante la Uniunea Monetară bazată pe EURO reprezintă peste 290 de milioane de locuitori ai
Terrei. Era dominaţiei totale a dolarului SUA a luat sfârşit, la baza comerţului mondial aflându-se şi noua
monedă unică europeană.

EURCO (European Compozit Unit) este o unitate de cont creditată de C.E.E. pe baza unui coş valutar
format din monedele ţărilor membre. Această monedă a fost utilizată pentru unele emisiuni de
obligaţiuni. Banca Europeană pentru Investiţii a fost prima instituţie care a folosit această unitate pentru
obligaţiunile emise de ea.

E.U.A. (European Unit of Account) este o unitate de cont europeană compusă din cantităţi anume din
monedele C.E.E. În anul 1975 Banca Europeană de Investiţii a adoptat E.U.A. pentru înregistrările în
conturile sale; de asemenea, un an mai târziu, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului a
introdus E.U.A. pentru operaţiunile pe care le efectua.

A.M.U. (Assian Monetary Unit) este o monedă folosită de Uniunea de Cliring Asiatică pentru tranzacţii
între ţările membre. Această monedă este ţinută la egalitate cu D.S.T.

Aceste monede internaţionale au fost denumite şi unităţi monetare artificiale, fiind create de diferite
organisme financiare internaţionale ca soluţie pentru instabilitatea generalizată a monedelor naţionale.
Ele sunt instrumente de plată cu circulaţie limitată, au o stabilitate relativ superioară monedelor
naţionale, nu sunt influenţate direct de evoluţia preţurilor, evaluarea lor se face pe bază de coş valutar,
îndeplinesc funcţii monetare limitate, dar au utilizare de etalon monetar.