Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea de Drept

Referat

Tema: PERSOANA JURIDICA

Elaborat de studenta GR 1901

Jintița Daniela
Lector universitar
Marcova Natalia

Chisinau,2020
 Cuprins:
1. Noțiunea și elementele persoanei
juridice
2. Clasificarea persoanelor juridice
3. Identificarea persoanei juridice
4.Înființarea persoanei juridice
5. Funcționarea persoanei juridice
6. Reorganizarea persoanei juridice
7. Dizolvarea și lichidarea persoanei
juridice
8. Analiza unei Hotărâri Judecătorești
9. Portofoliu privind actele necesare
pentru înregistrarea persoanei juridice
10. Formularea unei cereri de chemare
în Judecată

1.Noțiunea și elementele persoanei juridice.

1.1.Precizări prealabile
Evoluția societății umane a demonstrat că activitatea lucrativă devine mai eficientă și realizează
mari succese anume atunci când este desfășurată de colectivități. Noțiunea de persoană, în sens
juridic este mai largă decât aceea de om sau de individ. Persoanele juridice sunt un produ al
raporturilor dintre oameni sau, altfel spus, un instrument juridic de realizare a scopurilor
acestora.

1.2.Teoriile privind persoana juridică

In literatura juridică sunt analizate o serie de teorii: a ficțiunii, a proprie-colective, a
patrimoniului de afectațiune, a realității concrete, a instituției, a realității tchnice, a statului
socialist, a directorului, a sociale, a colectivului, etc.
Teoria fictiunii. Teoria fictiunii a fost supusă criticii, cu următoarele argumente principale:
recunoaşte calitatea de subiect de drept numai oamenilor;
calitatea de subiect a persoanei juridice fiind recunoscută artificial de către o autoritate,
această autoritate ar putea şi să suprime personalitatea;
actul prin care este recunoscută persoana juridică find unicul generator de capacitate, tot el o
poate şi limita, după cum poate stabili intinderea ei in mod diferit pentru diferite categorii de
persoane juridice; dacă persoana juridică este o ficțiune, tot ficțiune ar fi şi răspunderea pe care
o poartă pentru obligațiile asumate.
Teoria proprietății colective. Această teorie afirmă că în calitate de subiecte de drept rămân
membrii asociației, care gestionează bunurile comune (colective) intr-un mod specific.
In critica acestei teorii au fost reținute următoarele:
în cazul în care nu există subiect distinct, membrii asociației pot avea
numai drepturi patrimoniale comune însă nu drepturi personale comune;
deoarece în dreptul francez proprietatea colectivă nu este stipulată, în ea
nici nu poate exista. Codul civil francez enumeră limitativ drepturile reale;
in materie de responsabilitate, dacă nu există un subiect distinct de cel
al asociaților, s-ar ajunge la răspundere pentru fapta altuia, care s-ar extinde, de
drept, asupra tuturor asociaților.

Teoria patrimoniului în afectațiune. Această teorie este construită în exclusivitate pe exemplul

fundațiilor, fără a se lua în considerare particularitățile corporațiilor (asociațiilor). Ea, ca şi teo-
ria proprietății colective, refuză să vadă un subiect de drept într-o colectivitate, insă nu ezită să-I
vadă în patrimoniul colectivității, nu explică raporturile nepatrimoniale ale persoanei juridice şi
conduce la aceleaşi etatistice ca şi teoria ficțiunii, întrucât presupune o afectațiune colectivă
impusă din afară, care nu poate veni decât de la stat.
Teoria realității concrete. Această teorie îşi găseşte originen în lucrările lui Ihering potrivit
căruia persoana juridică este un subiect aparent care camuflează adevăratul subiect. Adică, intr-o
colectivitate, drepturile care ii aparțin acesteia aparțin in realitate membrilor ei. Teoria realității
concrete are două curente: teoria organică şi teoria voinței colective.
Teoria organică, Potrivit acestei teorii, persoana juridică este o realitate orga-
nică, adică un corp, un organism în care celulele şi-au pierdut individualitatea. Ca principal
argument se invocă anterioritatea grupului in raport cu omul individual. Se menționează că
asocierea este un fenomen natural, iar omul izolat o abstracție.
Teoria voinței colective. Un colectiv poate fi privit ca o persoană dacă are voință colectivă,
distinctă de voințele individuale. Principalele critici aduse acestor două curente este confuzia
între noțiunea de grup şi cea de personalitate juridică. Chiar dacă se prezintă ca o unitate
organică sau manifestă o voință colectivă, un grup nu este neapărat şi o persoană juridică.
Teoria instituției. Potrivit acestei teorii, persoanele juridice sunt colectivități, organizate în
vederea realizării unui scop. Personalitatea juridică apare atunci când se manifestă existența unor
raporturi interne şi a unor raporturi externe.

1.3. Noțiunea de persoană juridică în Codul civil al Republicii Moldova.

In literatura juridică s-a relatat că noțiunea teoretică de persoană juridică permite evidențierea
unor particularităti care fac conceptul de persoană juridică mai accesibil.
İn acest sens, persoana juridică:
- este o organizație care există independent de cea a fondatorilor (asociaților) săi (existență, de
regulă, nelimitată, care începe la data inscrierii ei în registrul de stat şi încetează la data radierii),
continuă frecvent şi după decesul fondatorilor persoane fizice ori după lichidarea fondatorilor
persoane juridice;
- are o voință independentă (proprie), diferită de cea a (asociaților);
- are un patrimoniu propriu, distinct de cel al fondatorilor săi;
- poartă răspundere de sine stătător, cu toate bunurile ce-i aparțin, pentru obligațiile pe care
organele şi persoanele sale cu funcție de răspundere le-au asumat în limitele prevăzute de lege şi
statut;
- este în drept să încheie contracte civile şi comerciale în nume propriu şi să emită acte juridice
în limitele permise de lege;
- poate participa în organele jurisdicționale în calitate de reclamant şi pârăt. Aceste particularități
ale persoanei juridice sunt interdependente, nu trebuie privite ca un etalon şi pot fi formulate şi
altfel. Din cele menționate se poate face concluzia că persoana juridică este organizația înzestrată
cu patrimoniu propriu, destinat realizării propus prin actul de constituire, căreia i se recunoaşte în
conditiile legii, capacitatea juridică.

2.Clasificarea persoanelor juridice.

2.1. Criteriile de clasificare.
Potrivit art. 57 din Codul civil, ,, persoanele juridice sunt de drept public şi de drept privat care,
în raporturile civile, sunt situate pe poziții de egalitate;. La baza acestei clasificări se pune
raționamentul legiuitorului de a arăta expres subiectele considerate persoane juridice de drept
public, iar privitor la cele de drept privat indicând numai categoriile lor. La baza acestei
clasificări se află interesul urmărit.Dacă promovează, protejează şi un scop general, al întregii
colectivități (al tuturor cetățenilor din țară sau al locuitorilor unei localități), persoana juridică
aparține domeniului public, iar dacă promovează un interes particular, al fondatorilor
(asociaților, membrilor sau al unei categorii de persoane determinate sau determinabile),
persoana juridică aparține domeniului privat.

2.2.Persoanele juridice de drept public si persoanle juridice de drept privat.

Statul deleghează în unele cazuri exercitarea unor atribuții către persoane juridice formate de
persoane private. Deşi indeplinesc atribuții de stat, adică publice, acestea nu devin persoane
juridice de drept public. Statul este o persoană juridică de drept public, participă la raporturile
reglementate de legislația civilă pe principiul egalității. Sunt de drept privat persoanele juridice
cu scop lucrativ şi persoanele juridice fără scop lucrativ. Această divizare, în doctrina juridică şi
în legislația altor state, este cunoscută şi ca o divizare în societăți comerciale şi societăți
nécomerciala.Principala deosebire dintre aceste două categorii constă în scopul urmărit de
fondatorii (asociații) acestor persoane juridice. La constituirea societății comerciale, fondatorii
urmăresc obținerea şi împărțirea de beneficii, iar la constituirea societăților necomerciale
asociații urmăresc satisfacerea nécesităților lor spirituale, culturale, sociale şi chiar a necesităților
unor personne străine de şocietate. İn societatea comercială, fondatorii şi asociații au drepturi
patrimoniale transmisibile față de ea, pe când în cele necomerciale asociații, de regulă, nu au
drepturi patrimoniale transmisibile. Excepție fac unele societăți necomerciale care comport
particularități de societate comercială, cum ar fi: asociațiile de de locatari in condominiu,
asociația de economii şi imprumut a cetățenilor etc. După naționalitate, persoanele juridice se
împart în persoane juridice autohtone şi persoane juridice străine. Sunt persoane juridice
autohtone, (naționale) cele înregistrate în Republica Moldova şi care au sediu pe teritoriul
ei.această categorie se includ fără nici un fel de reserve persoanele juridice constituite în forma
întreprinderilof mixte şi întreprinderilor cu capital străin a căror statut este reglementat de Legea
nr.81/2004 cu privire la investițiile în activitatea.Sunt persoane juridice străine care sunt
înregistrate şi au de întreprinzător sediul în statele străine.

3.Identificarea persoanei juridice.

Persoana juridică se deosebește de alți participanți la circuitul civil prin elemente proprii de
individualizare: denumire, sediu, naționalitate fără o legătură obligatorie cu numele, domicilul și
cetățenia fondatorilor persoane fizice sau cu denumirea sediului și naționalitatea fondatorilor
persoanei juridice.

3.1. Denumirea persoanei juridice.

Dacă persoana fizică este identificată în societate prin nume şi prenume, persoana juridică se
individualiează față de alti participanți la circuitul civil, inclusiv de alte persoane juridice, prin
denumirea sa. Art. 66 din Codul civil prevede că persoana juridică participă la raporturile
juridice numai sub denumire proprie, stabilită in actele constitutive şi înregistrată în modul
stabilit. Această obligație se impune persoanelor juridice nu numai în scopuri de evidență şi
control administrativ, economic sau financiar, dar în deosebi ca modalitate de integrare şi de
reclamă pe piață. Persoana juridică poate avea o singură denumire. Inregistrarea denumirii
depline şi prescurtate nu încalcă principiul unicității.

3.2. Sediul persoanei juridice.

Sediul este un atribut menit să situeze societatea în spațiu, în raporturile juridice la care
participă. Necesitățile practice, dar şi securitatea raporturilor juridice, impugn existența unui loc
in care persoana juridică să fie considerate intotdeauna prezentă, o aşezare care să permită
contractarea ei în circuitul civil.
Sediul are importanță deoarece, prin el se determină:
- naționalitatea persoanei juridice;
- locul de executare a obligațiilor pecuniare;
- instanța competentă în judecarea litigiilor în care persoana juridică are calitatea de pârât;
- organul fiscal şi statistic al statului căruia persoana juridică prezintă rapoartele financiare şi
fiscal şi plăteşte obligațiile.
Pentru a fi stabilit, sediul persoanei juridice se indică în actul de constituire şi se înscrie in
registrul de stat. Schimbarea sediului se efectuează la decizia organului suprem al persoanei
juridice privind modificarea actului de constituire. Această schimbare are valoare juridică şi este
opozabilă terților de la data înregistrării ei.

3.3. Nationalitatea persoanei juridice pe teritoriul ei.

Naționalitatea, potrivit art. 1596 din Codul civil, determină statutul juridic al persoanei juridice,
forma de organizare, exigențele pentru denumire, temeiurile de creare şi incetare, de
reorganizare, succesiunea drepturilor, conținutul capacității civile, răspunderea, raporturile
interne dintre asociați, dintre societate şi asociați, modul de dobândire a drepturilor şi de asumare
a obligațiilor.

3.4. Alte atribute de identificare.

Termenul acesta indică legea care guvernează statutul(constituirea, funcționarea, dizolvarea şi
lichidarea) persoanei juridice. Pentru determinarea naționalității, teoria dreptului internațional
privat a evidențiat în legislațiile statelor câteva criterii: locul inregistrării persoanei juridice, locul
amplasării sediului ei, locul amplasării organelor de conducere, locul desfăşurării activității de
întreprinzător.

4. Înființarea persoanei juridice

Prin infintare a persoanei juridice se înțelege procesul legal de creare a subiectului de drept.
Omul apare pe lume în urma naşterii, care, din punctul de vedere al dreptului, este un fapt
juridic, iar înregistrarea nou-născutului la organele de stare civilă reprezintă constatarea acestui
fapt. Rolul statului aşadar şi al organelor lui este decisiv în apariția persoanelor juridice de drept
privat ca subiecte de drept şi de participanți la circuitul civil.

4.1. Modalitățile de înființare a persoanelor juridice de drept privat

İn dependență de caracterul participării autorităților publice, pot fi evidențiate câteva modalități
de înființare a persoanelor juridice de drept privat:
- crearea directă a persoanelor juridice de către stat prin efectul legii (Acest mod de constituire
este prevăzut expres de lege pentru anumite persoane juridice. Inscrierea lor intr-un registru de
stat certifică începutul activității persoanei juridice şi nu juridice. Aceasta din urmă apare în
temeiul legii şi nu ca o consecință a emiterii actului de înregistrare.)
- recunoasterea actelor constitutive de către autoritatea publică competentă (Legiuitorul permite
persoanelor fizice şi juridice prin acordul de voință să aprobe acte de asociere prin care se
constituie a entități distincte calificate de lege ca persoane juridice.)
- autorizarea prealabilă de către o autoritate publică a persoanelor juridice şi
recunoaştereaulterioară a actelor ei constitutive de către o altă autoritate publică (Acest mod de
infintare este similar celui caracterizat anterior, cu exceptia faptului că, până la înregistrarea
persoanei juridice, trebuie să se obțină organului de stat care supraveghează activitatea într-un
anumit domeniu. Ca exemplu poate servi dispoziția art. 7 din Legea nr.220/2007 privind
inregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali, care prevede că pentru
înregistrarea unei instituții financiare, a unui fond nestatal de pensii, a unei companii de asigurări
etc. este necesară autorizația autorității publice competente după caz a Băncii Nationale a
Moldovei, a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Agenției de Stat pentru Protecția
Concurenței etc.)

4.2. Actele de constituire

Actul de constituire reprezintă un document in care se materializează vointa fondatorului
(fondatorilor) de a înființa o persoană juridică şi în care sunt circumscrise limitele activității ei ca
subiect de drept. Din art. 62 din Codul civil rezultă persoanele juridice activează in baza actelor
de constituire. Persoana poate avea un singur act de constituire (contract de constituire sau statut)
ori două acte de constituire (contract de constituire şi statut sau decizie şi statut.
Forma actului de constituire. Actul de constituire a persoanei juridice trebuie să fie întocmit în
scris, în limba română şi să fie de toate persoanele care participă la fondare. İn cazurile indicate
de lege, precum şi in cazul in care fondatorii doresc, actul de constituire se autentifică notarial.
Prin lege se stabileşte că actul de constituire al societăților comerciale, fundatiilor şi private
trebuie să aibă formă autentică. Nerespectarea acestei cerințe atrage nulitatea actului de
constituire, inlcuisiv a persoanei juridice. 2 Cuprinsul actului de constituire. Art. 62 alin. (3) din
Codul civil stabileşte clauzele generale ale actului de constituire persoanei juridice, indiferent de
formă. El trebuie să conțină principalele atribute de identificare (denumirea şi sediul) a persoanei
juridice şi modul de administra acesteia.

4.3. Formarea patrimoniului

Persoana juridică poate exista numai dacă are patrimoniu. Dotarea persoanei juridice cu
patrimoniu este de datoria fondatorilor. Aceştia depun, cu titlul de aport la capitalul social,
cotizații, sau alte forme de contribuție materială, ori se obligă să aducă în viitor anumite valori
sau să contribuie prin anumite activități la formarea patrimoniului persoanei juridice. Caracterul
distinct al patrimoniu denota că el nu se confundă cu patrimoniul fondatorilor (membrilor,
asociaților) persoanci juridice, deşi aceştia sunt cei care, prin participațiuni, formează
patrimoniul persoanei juridice şi sunt antrenați în activitatea ei. Prin patrimoniu se stabileste de a
persoanei juride voința membrilor ei.

4.4. İnregistrarea persoanelor juridice

Art. 63 alin. (1) din Codul civil stabileşte că persoanele juridice de drept privat nu pot exista
până la inregistrare. Persoana juridică ca subiect al raporturilor juridice ia naştere in momentul
emiterii hotărârii de inregistrare de către organul de stat sau public competent şi înscrierii datelor
stabilite de lege in Registrul de stat. In acelaşi moment, persoana juridică dobândeşte capacitate
juridică şi implicit, calitatea de subiect de drept. Inregistrarea persoanei juridice in Republica
Moldova se face prin act administrativ. Dovadă a înregistrării de stat a persoanei juridice
serveşte decizia de inregistrare şi certificatul de inregistrare eliberat de organul competent
administratorului persoanei juridice, fondatorilor sau altor persoane interesate. In cazul în care
organul de înregistrare sau funcționarul public competent a refuzat din motive neintemeiate
inregistrarea, semnatarii actului de constituire pot ataca în instanță refuzul. Modul de inregistrare
a persoanelor juridice de drept privat se stabileşte in acte normative speciale.
Pentru a înregistra persoana juridică, inițiatorii sau reprezentantul lor trebuie să prezinte oficiului
teritorial al Camerei de Stat anumite acte. Inregistrarea de stat a persoanelor juridice efectuează
în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării tuturor documentelor necesare inregistrării.
Conform deciziei de inregistrare a cererii, persoana juridică se inscrie în Registrul de stat,
atribuindu-i-se numărul unic de identificare. İn registru se consemnează principalele date de
identitate ale persoanei juridice (denumirea completă şi abreviată, sediul, obiectul principal de
activitate, mărimen capitalului social), datele de identitate ale administratorului si ale
fondatorilor, alte date cerute de lege sau de fondatori. Ca dovadă a înregistrării de stat, Carera un
certificat de inregistrare de un model stabilit iar, la solicitare şi extrase din registru de stat.

5.1. Drepturile şi obligațiile membrilor față de persoana juridică

Persoana care participă la constituirea persoanei juridice (membru, fondator. asociat) prin
participare anumite drepturi şi obligații. Aceleaşi drepturi si obligatii le au şi persoanele care
dobândesc calitatea de membru ulterior constituirii persoanei juridice. İn continuare se vor face
referințe numai la drepturile şi obligațiile care au un caracter general. Drepturile membrilor
persoanei juridice pot fi selectate din diferite acte legislative. Membrii oricărei persoane juridice
de ea drepturi nepatrimoniale insă nu dobândesc şi drepturi patrimoniale. Codul civil stabileşte,
la art. 55 alin. (3), că, în funcție de participare la constituirea persoanei juridice, fondatorii
(membrii) au sau nu drepturi de creanță față de ea. 3 Drepturile nepatrimoniale. Membrul
persoanei juridice are dreptul de a participa la activitatea ei. Participarea include: - dreptul de a
participa la adunării membrilor, asociatilor, la congres, care este organul suprem al persoanei
juridice. - dreptul de vot in cadrul adunării membrilor.- dreptul la informatie despre activitatea
persoanei juridice; - dreptul de contro/asupra activității organului executiv al persoanei juridice.
Drepturile patrimoniale. Persoanele juridice fără scop lucrativ nu acordă membrilor săi
drepturi patrimoniale. Membrii persoanelor juridice cu scop lucrativ au drepturi patrimoniale,
inclusiv: - asupra unei din beneficiul realizat de persoana juridică; - dreptul de a cesiona către un
alt membru sau chiar către terți; - asupra unei pärti din active in caz de lichidare a persoanei
juridice

5.2. Organele persoanei juridice

După cum s-a menționat, persoana juridică are o structură organizatorică Structura
organizatorică proprie a unor persoane juridice cu scop lucrativ este prevăzută de actele
normative. Uneori, structura este reglementată in dispoziții exprese, alteori ea poate fi dedusă
prin colaborarea mai multor norme juridice exprese contin: art. 7 din Legea nr.1134/1997 cu
privire la societățile pe acțiuni; pct. 48-79 din Legea nr.135/2007 privind societățile cu
răspundere limitată; art. 13 din Legea nr.73/2001 privind cooperativele de intreprinzător; art. 10
din Legea nr.1007/2002 privind cooperativele de producție; art. 18-20 din Legea institutiilor
financiare nr.550/1995; art. 8 din Legea nr.1204/1997 privind fondurile de investitii; art. 6-8 din
Legea nr.146/1994 cu privire la intreprinderea de stat. Există norme similare şi pentru persoanele
juridice private cu scop nelucrativ. Organul executiv poate fi colegial (comitet de conducere,
direcție, consiliu) sau unipersonal (administrator, director, manager, preşedinte). Unele persoane
juridice pot avea organ executiv mixt (compus din organul colegial şi organ unipersonal), al), in
care, de regulă, organul unipersonal este conducătorul organului colegial. Actul de constituire al
persoanei juridice cu organ executiv mixt trebuie să stabilească clar atribuțiile administratorului
unipersonal şi cele ale organului colegial.
5.3. Capacitatea persoanei juridice
Capacitatea juridică este o noțiune mai largă decât capacitatea civilă, cea din urmă fiind numai o
capacitate de ramură şi încorporandu-se in prima. Capacitatea civilă înclude capacitatea de şi
capacitatea de exercițiu cu propriul conținut, început şi stărşit. Valorificarea civila se face
personal sau prin reprezentant. İn cazul realizării de folosință prin acțiuni personale, se prezumă
că autorul dispune de capacitatea de exercițiu necesară. İn cazul realizării capacității de prin
intermediul unui reprezentant, apar ipoteze: fie că titularul capacității nu are capacitatea
respectivă, fie că o are, dar a împuternicit o altă persoană să o exercite, fie că titularul capacității
este o persoană juridică. Aceasta din urmă, ca abstractă, întotdeauna îşi realizează capacitatea
prin reprezentant. Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi
obligații airle. Capacitatea de a persoanei juridice se caracterizează prin generalitate,
inalienabilitate, intangibilitate, specialitate şi legalitate.1

6. Reorganizarea persoanei juridice

Reorganizarea juridică este definită ca o operațiune juridică ce cuprinde cel puțin două
persoane juridice și care poate produce efecte creatoare, modificatoare ori de încetare a lor.
Reorganizarea este o operațiune juridică complexă de transmitere a drepturilor și obligațiilor
prin succesiune de la persoana juridică existentă la persoana juridică succesoare,care, fie că
există, fie că ia naștere în urma reorganizării.
Persoana juridică se poate reorganiza în mod voluntar atunci când decizia este adoptată de
organul ei suprem ori în mod forțat dacă reorganizarea se efectuează în temeiul unei hotarâri a
instanței de judecată sau a unui organ administrativ competent.
Reorganizarea voluntară. Hotărârea de reorganizare voluntară a persoanei juridice sau de
participare la un proces de reorganizare în care sunt incluse mai multe persoane juridice poate fi
emisă numai de organul suprem al persoanei juridice. O astfel de hotărâre se adoptă cu
majoritatea de voturi stabilită de lege sau de actul de constituire. Dacă în procesul de
reorganizare sunt implicate mai multe persoane juridice, hotărârea de reorganizare trebuie să fie
adoptată de fiecare persoană juridică, fiind respectate toate cerințele stabilite pentru forma
persoanei juridice şi ale actului de constituire. Reorganizarea fortată. Asupra reorganizării

1
Drept Civil, Persoana generala, Persoana fizica, Persoana juridica. Baieș Sergiu, Roșca
Nicolae.
persoanei juridice prin divizare sau separare poate decide, în unele cazuri, instanța de judecată
sau organul de stat competent. Hotărâre de organizare poate emite instanța în procesul de
insolvabilitate când față de persoana juridică insolvabilă se aplică procedura planului, stabilită de
Legea insolvabilității. Jna din soluțiile procedurii planului poate fi divizarea persoanei juridice
insolvabile în două sau mai multe persoane şi transmiterea cotelor de participațiune către unul
sau mai mulți creditori. Legea nr.1103/2000 cu privire la protecția concuresței stabileşte şi o
modalitate de reorganizare a perspanelor juridice de Agenția Natională pentru Protecția
Concurenței. Potrivit art. 19 din legea menționată, Agenția are dreptul să emită o hotărâre cu
intentarea unei acțiuni în instanța de judecată privind divizarea sau separarea forțată a unui agent
economic care ocupă o situație dominantă pe piață. Intentarea procesului de reorganizare prin
divizare şi separare poate fi inițată de Agenție numai dacă apariția nailor persoane juridice ar
duce la dezvoltarea concurenței şi ar exista posibilitatea delimitării organizatorice, teritoriale şi
tehnologice a subdiviziunilor persoanei juridice care urmează a fi reorganizată.

7.Dizolvarea și lichidarea persoanei juridice

Dizolvarea voluntară. Temeiurile dizolvării. Dizolvarea voluntară intervine în cazurile: a)
expirării termenului stabilit în actul de constituire, b) atingerii scopului propus, c) imposibilității
atingerii scopului propus d) adoptării în acest sens a unei hotărâri de către organul competent al
persoanei juridice.
Expirarea termenului pentru care a fost constituită.Persoana juridică se constituie, de regulă
pentru o perioadă nelimitată. Existența persoanei juridice nu este legată de soarta asociaților sau
a membrilor ei, deseori continuând se existe şi după moartea fondatorilor Art. 89 din Codul civil
şi art. 23 din Legea nr.220/2007 obligă persoana juridică să înscrie dizolvarea in Registrul de stat
în toate cazurile, inclusiv în cazul în care persoana juridică s-a constituit pentru un anumit
termen.
Realizarea scopului pentru care s-a constituit persoana juridică. In literatură se susține ideea că
dizolvarea persoanei juridice în cazul în care este atins scopul constituirii ei este, de asemenea, o
dizolvare de drept şi că la data când există circumstanțele care indică realizarea scopului sau care
fac imposibilă realizarea, persoana juridică trebuie să se considere ca find dizolvată.
Dizolvarea forțată. Temeiurile dizolvării forțate. Dizolvarea forțată prin act judecătoresc. Dacă
în instanță se demonstrează constituirea viciată a persoanei juridice, insolvabilitatea ei, dacă
actul de constituire nu corespunde prevederilor legii, dacă persoana juridică nu corespunde
formei de organizare stabilite de lege, dacă activitatea ei contravine ordinii publice, dacă există
alte condiții, stabilite de lege, care implică dizolvarea, persoana juridică se va dizolva şi va intra
în procedura de lichidare. Potrivit legislației, pentru dizolvarea persoanei juridice de către
instanță există două proceduri distincte: una reglementată de Codul civil şi cealaltă de Legea
insolvabilității.
Dizolvarea forțată reglementată de Codul civil.
Articolul 87 din Codul civil stabileşte de dizolvare a persoanei juridice de către instanța de
judecată. Instanța dizolvă persoana juridică dacă constituirea acesteia este viciată. Constituirea se
consideră viciată în cazul în care: a) actole constitutive ale persoanei juridice nu corespund
dispozițiilor legale; b) fondatorii acesteia nu au capacitatea civilă necesară; c) fondatorii nu şi-au
exprimat în forma cerută de lege; d) dacă obiectul de activitate prevăzut în actele constitutive
este interzis de lege sau obiectivul de activitate nu îi este permis de lege persoanei juridice de
forma respectivă etc.

8.Analiza unei hotărâri judecatorești.

Comentariu
al Decizie Curții Supreme de Justiție
din 26 octombrie 2016 în Dosarul nr. 2rac-389/16

Descriere generală

Reclamant: Societatea cu Răspundere Limitată „Docmen-Declarant”

Pârât: Societăţii cu Răspundere Limitată „Papaprint”
Obiectul cererii (cerința materială): s-a invocat că la data de 12 martie 2015, SRL
„DocmenDeclarant” a comandat SRL „Papaprint” confecționarea cardurilor de discount,
conform modelului stabilit, cu achitarea în avans a serviciilor în sumă de 5400 lei. Ulterior s-a
constatat că marfa a fost confecționată cu vicii materiale şi nu reprezenta caracteristicile
modelului stabilit, motiv pentru care au refuzat primirea mărfii, solicitând remedierea viciilor
încasarea sumei în mărime de 5400 lei, a cheltuielilor de judecată constituite din taxa de stat în
mărime de 270 lei, cheltuielile suportate pentru eliberarea extraselor din Registrul persoanelor
 juridice în mărime de 130 lei şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 5000 lei.
Menţionează că, la data de 20 mai 2015 în adresa pârâtului a expediat somaţia nr.051/15,
recepționată la data de 25 mai 2015, prin care a solicitat înlăturarea deficienților în termen de 7
zile calendaristice, prin livrarea bunului fără vicii sau restituirea sumei achitate în avans. Somația
a rămas fără executare. Afirmă că, la data de 27 iulie 2015 pârâtului i-a fost expediată notificarea
nr.067/15 privind rezoluțiunea contractului în temeiul art.art.709, 737, 963 Cod civil. Totodată,
s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat în mărime de 5400 lei.

Temeiul cererii (norma juridică): art.709, 737, 963 Cod civil, Versiune în vigoare din data
30.09.16

Denumirea instanței, data adoptării Deciziei: judecătoria Botanica, mun.Chişinău , 10

decembrie 2015

Hotărârea instanței de apel: instanţa de apel a conchis că cererea de chemare în judecată

urmează a fi respinsă, deoarece nu ar fi fost prezentate probe de către SRL „Docmen-Declarant”
în susținerea poziției precum că cardurile ar fi fost confecționate cu vicii materiale şi nu
reprezintă caracteristicile modelului stabilit.

Denumirea instanței, data adoptării Deciziei: Curtea de Apel Chișinău, 19 mai 2016

Caracterizarea deciziei

Reclamantul:

- la data de 12 martie 2015, SRL „DocmenDeclarant” a comandat SRL „Papaprint”

confecționarea cardurilor de discount, conform modelului stabilit, cu achitarea în avans a
serviciilor în sumă de 5400 lei.
- SRL „DocmenDeclarant” a expediat somaţia nr.051/15, recepționată la data de 25 mai 2015,
prin care a solicitat înlăturarea deficienților în termen de 7 zile calendaristice, prin livrarea
bunului fără vicii sau restituirea sumei achitate în avans din motiv ca că marfa a fost
confecționată cu vicii materiale şi nu reprezenta caracteristicile modelului stabilit.
-la data de 27 iulie 2015 SRL „DocmenDeclarant” a expediat notificarea nr.067/15 privind
rezoluțiunea contractului în temeiul art.art.709, 737, 963 Cod civil. Totodată, s-a solicitat
repararea prejudiciului cauzat în mărime de 5400 lei. Notificarea a rămas fără răspuns.
 Pârâtul:

- SRL “Papaprint” nu a confectionat cardurile de discount, conform modelului stabilit.

- SRL “Papaprint” a confectionat marfa cu vicii materiale
- SRL “Papaprint” nu a executat somatia
- pârâtul, de fapt, a recunoscut pretenţiile înaintate şi nu a obiectat la notificarea privind
rezoluțiunea contractului.

Instanța de judecată:

Se admite recursul declarat de avocatul Victor Vlah, în interesele Societăţii cu Răspundere

Limitată „Docmen-Declarant”. Se casează decizia din 19 mai 2016 a Curții de Apel Chişinău,
adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere
Limitată „Docmen-Declarant” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Papaprint” cu
privire la încasarea sumei, cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt
complet de judecată.

9.Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice se prezintă:

1. buletinele de identitate ale fondatorilor sau reprezentanţilor acestora, împuterniciţi prin

procură autentificată în modul stabilit de lege, precum şi al administratorului persoanei

juridice;

2. cererea de înregistrare conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;

3. hotărârea de constituire şi actele de constituire ale persoanei juridice, în funcţie de forma

juridică de organizare, în două exemplare;

4. avizul Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare - pentru societăţile de asigurare, fondurile

nestatale de pensii şi asociaţiile de economii şi împrumut;

5. documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.

 10.Formularea unei cereri de chemare în Judecată

JUDECĂTORIA Buiucani

mun. Chişinău, str.Stefan cel Mare si Sfant

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL

mun. Chişinău, str. Sarmisegetuza, nr 11/2

RECLAMAT: Societatea comercială „B” SRL

mun. Chişinău, str. Grigore Vieru, nr 18/5

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA

CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
În fapt, la 26.04.2017, între SRL „B” având calitatea de „vânzător” şi SRL „A” având calitatea
de „cumpărător” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.264 având ca obiect de
reglementare vânzarea-cumpărarea automobilului (autospecialei) de foraj de model Mercedes.
Potrivit art.753 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova, prin contractul de vânzare-
cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi
(cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Astfel, în
temeiul punctului c) al contractului de vânzare-cumpărare nr.264 din 26.04.2017, SRL „B” s-a
obligat să predea automobilul de foraj de modelul Mercedes în proprietatea SRL „A”, iar acesta,
la rândul său, s-a obligat să preia automobilul şi să plătească preţul în mărime de 10.000 Euro
(95.000 lei). În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor contractuale, în temeiul ordinelor de
plată nr.58,SRL „A” a achitat preţul convenit, iar în baza Actului de primire-predare a preluat în
proprietate obiectul contractual de la vânzătorul SRL ”B”. Odată cu achiziţionarea bunului, SRL
„A” a plasat automobilul procurat în procesul activităţii sale, însă din prima zi de lucru, contrar
caracteristicii şi destinaţiei sale, automobilul s-a defectat şi nu a mai funcţionat. De nenumărate
ori SRL „A” a încercat cu forţele proprii să repare automobilul, însă din lipsa unor însuşiri
inerente, care îl făceau impropriu destinaţiei şi folosirii normale, intenţiile cumpărătorului de a
repara automobilul nu s-au soldat cu succes. Conform art.763 din Codul civil al Republicii
Moldova, cumpărătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale, considerându-se fără
vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor are caracteristicile convenite, iar în cazul în
care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul se consideră fără vicii dacă corespunde
destinaţiei stabilite în contract, corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există
 în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinând cont de
felul bunului. În baza dispoziţiilor art.768 din Codul civil al Republicii Moldova care-i oferă
cumpărătorului dreptul de a cere remedierea şi înlăturarea viciilor, în cazul în care bunul nu
corespunde caracteristicilor contractate, la data de16.04.2018 SRL „A” ,prin scrisoare i-a
solicitat vânzătorului SRL „B” remedierea automobilului şi înlăturarea viciului. După primirea
scrisorii de remediere şi constatarea de către ambele părţi contractante că automobilul ce a
constituit obiectul convenţiei este viciat, SRL „B” a preluat automobilul, pentru remedierea
defecţiunilor şi înlăturarea viciilor. 169 În urma încercărilor fără succes ale vânzătorului de
remediere a automobilului vândut şi de înlăturare a viciilor din cont propriu, în pofida
prevederilor art.765 alin.5) al Codului civil, potrivit căruia vânzătorul nu poate invoca o
înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu
dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv un viciu sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei
caracteristici, SRL „B” prin scrisoare refuză remedierea automobilului şi înlăturarea viciilor, cu
propunerea acestuia de a înstrăina bunul procurat unei terţe persoane. Raportând reglementările
legale la circumstanţele faptice confirmate documentar, incontestabil se denotă că SRL „A” a
procurat un automobil viciat, vicii care fac imposibilă exploatarea acestuia conform destinaţiei
sale aşa cum s-a aşteptat cumpărătorul, or, în situaţia în care cumpărătorul ar fi ştiut de existenţa
viciilor, nu ar fi cumpărat bunul, iar vânzătorul SRL „B”, fiind conştient de viciile automobilului
înstrăinat, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a trecut sub tăcere viciile constatate,
ceea ce a dus la neexecutarea obligaţiei stabilite de dispoziţia art.763 din Codul civil de predare a
bunului fără vicii materiale şi a obligaţiei de a se comporta cu bună-credinţă şi diligenţă la
momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei (art.513 din
Codul civil). Potrivit art.735 al Codului civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o
neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Neexecutarea este neesenţială în cazul în care: a)
prin neexecutare creditorul a fost lipsit de posibilitatea de a obţine ceea ce aştepta în urma
contractului, b) executarea în tocmai a obligaţiilor contractuale ţine de esenţa obligaţiei, c)
neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă, d) neexecutarea dă temei creditorului să
presupună că nu poate conta pe executare în viitor a contractului. Conform prevederilor
dispoziţiei art.709 din Codul civil, dacă una dintre părţi nu execută sau execută în mod
necorespunzător o prestaţie scadentă decurgând dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte
poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau
remediere, să rezoluţioneze contractul. În conformitate cu art.769 din Codul civil, în afara de
cazurile prevăzute de art.617 al Legii menţionate, pentru operarea rezoluţiunii şi repararea
prejudiciului nu este necesară stabilirea unui termen când vânzătorul a respins remedierea
viciilor sau când o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului.
 Astfel, prin declaraţia din 05.08.2018 adresată SRL „B”, în conformitate cu art.737 din Codul
civil şi în temeiurile art.735 al Codului civil, SRL „A” a operat rezoluţiunea contractului de
vânzare-cumpărare cu informarea destinatarului despre necesitatea restituirii prestaţiilor
executate prin preluarea de către vânzător a automobilului de foraj de model Mercedes şi
restituirea preţului primit. Cu regret, efectele rezoluţiunii operate de către SRL ”A” prin
Notificarea remisă SRL „B” nu au fost executate, reclamatul refuzând restituirea preţului
automobilului achitat. Potrivit dispoziţiei art.14 din Codul civil persoana lezată într-un drept al ei
poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, considerându-se prejudiciu
cheltuielile pe care o persoană lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la
restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv),
precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Astfel, ca urmare a
neonorării de către SRL „B” a obligaţiei de predare a automobilului vândut fără vicii materiale,
SRL „A” nu a putut utiliza automobilul în activitatea sa de antreprenoriat ceea ce a dus la
imposibilitatea onorării în termenele prevăzute a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul
de antrepriză încheiat cu SRL „C” şi parvenirea unei reclamaţii de neexecutare a obligaţiilor
asumate din partea beneficiarului. 170 Întru evitarea survenirii unor consecinţe grave, în legătură
cu neexecutarea contractului de antrepriză ,SRL „A” a încheiat un contract de subantrepriză cu
cu SRL „D” prin care ultimul s-a obligat să efectuează lucrări în favoarea beneficiarului SRL
”C”, lucrări efectuate cu un automobil similar celui procurat de la SRL „B”, iar SRL „A” s-a
obligat la achitarea preţului în sumă de120.000 lei pentru prestaţiile efectuate. În baza
contractului de subantrepriză SRL „D” a efectuat lucrări în sumă de 90.000 lei, or în urma
neexecutării obligaţiilor de predare a automobilului fără vicii materiale, SRL „B” a lezat în
drepturi SRL „A” reieşind din obligaţia reclamantului la onorarea contractului de subantrepriză,
astfel fiind cauzat un prejudiciu material în sumă de 100.00 lei. În cazul în care nu execută
obligaţia, în conformitate cu art.602 din Codul civil, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe
creditor pentru prejudiciul cauzat astfel, neexecutarea obligaţiei în accepţiunea normei citate
incluzând orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
Astfel, conform art.610 din Codul civil, despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru
neexecutare cuprinde atât prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cât şi venitul ratat, ratat
considerându-se venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea
autorului prejudiciului în împrejurări normale, reparabile fiind doar daunele care reprezintă
efectul nemijlocit (direct) al neexecutării. Prin urmare, sinteza reglementărilor legale şi
circumstanţelor faptice confirmate documentar denotă faptul că, în urma neexecutării
corespunzătoare a obligaţiilor legale de predare a automobilului vândut de model Mercedes fără
vicii materiale, pârâtul i-a cauzat reclamantului un prejudiciu material direct în valoare de
120.000 lei. În drept, călăuzindu-ne de prevederile art.10, 11, 14, 602, 610, 704, 709, 734, 735,
738, 739, 740, 753, 763, 769 din Codul civil, de cele conţinute în art.29, 35, 60, 166 – 167 din
Codul de procedură civilă,

SOLICITĂM:
A admite prezenta cerere. A încasa din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de 120.000 lei,
inclusiv preţul automobilului în sumă de 95.000 lei ca urmare a operării rezoluţiunii contractului de
vânzare-cumpărare nr. 264 din 26.04.2017 şi a prejudiciului material în sumă de 100.000lei. A dispune
încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantul SRL „A” la
depunerea acţiunii.

ANEXĂ:

Data17.03.2018
Semnătura________________