Jintița Daniela Grupa 3 Testul 3

Subiectul 1
1) Probaţiunea în procesul civil este activitatea logico-practică bazată pe principiul
contradictorialităţii, îndreptată spre dobândirea unor cunoştinţe juste despre
circumstanțe fapt ce au importanţă pentru soluţionarea cauzei, desfășurată de către toți
subiecții procesului civil.
Probaţiunea se compune din acţiuni procesuale ale instanței, ale părţilor, altor
persoane cointeresate în vederea prezentării probelor, administrării şi aprecierii lor în
scopul stabilirii adevărului obiectiv şi emiterea unei hotărâri legale şi întemeiate de
către instanţa judecătorească.
Scopul probaţiunii rezidă, în primul rând, din sarcinile procedurii civile stabilite în art.
4 CPC. În mod special, scopul probațiunii judiciare nu se reduce doar la colectarea și
prezentarea probelor, ci și la aprecierea acestora de către instanța de judecată, adică la
formularea unor concluzii logice care ar permite motivarea hotărârii judecătorești.
2) Etapele probaţiunii judiciare
1. Determinarea circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile
părților. Inițial, determinarea obiectului probațiunii este pusă pe seama părților, dar totuși
determinarea definitivă a circumstanțelor importante pentru justa soluționare a cauzei
revine instanței.
2. Determinarea, colectarea și prezentarea probelor care confirmă sau infirmă existența
circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile părților
Determinarea probelor constă în stabilirea surselor de informație care ar putea dovedi
existența circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile părților.
Colectarea probelor este realizată de către participanții la proces, care la rândul lor, pot
solicita concursul instanței.
Prezentarea probelor ca act procesual constă în punerea lor la dispoziția instanței.
3. Cercetarea probelor – perceperea lor de către instanța de judecată. Mijloacele de
cercetare a probelor sunt acțiunile procesuale grație cărora probele devin accesibile pentru
perceperea și înțelegerea lor de către instanța de judecată și de către participanții la proces.
4. Aprecierea probelor se face prin admiterea unor probe și respingerea altor probe,
precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.
Doctrina defineşte proba ca fiind mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt şi faptul
probator, adică un fapt material care fiind dovedit poate fi folosit, la rândul lui pentru
dovedirea unui alt fapt material, important în soluţionarea pricinii.
CPC defineşte probele ca fiind elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege,
care servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor,
precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.

3) Procesul civil este activitatea desfăşurată în timp de către instanţă, părţi, organe de
executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea justiţiei în pricinile civile
pentru realizarea drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi pentru executarea silită a
titlurilor executorii, conform procedurii legale.
Toate aceste organe şi persoane poartă denumirea de participanţi la procesul civil. Dintre
participanţi unii influenţează în mod hotărâtor existenţa şi desfăşurarea procesului civil, fiind
calificaţi în literatura de specialitate ca subiecţi ai procesului civil. Sunt subiecţi ai procesului
civil instanţa judecătorească, părţile şi în cazul executării silite - executorul judecătoresc.
În afara subiecţilor procesului civil există şi alţi participanţi care nu influenţează în mod direct
desfăşurarea procesului, dar îşi aduc o contribuţie specifică la buna lui desfăşurare: martori,
experţi, interpreţi, avocaţi.
Hotărârea judecătorească priveşte părţile dosarului care în mod normal au poziţii antagonice.
Hotărârea nu produce efecte asupra reprezentanţilor părţilor.
Instanţa de judecată este organul judiciar împuternicit de lege cu soluţionarea litigiului şi
investit în acest scop de părţi, fiind titulara unor drepturi şi obligaţii procedurale şi întocmind
acte procedurale obligatorii.
Instanţele judecătoreşti sunt: judecătoriile, tribunalele, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.
Într-un înţeles mai restrâns, prin instanţă se înţelege organul judecătoresc competent să
funcţioneze într-un anumit grad de jurisdicţie: judecătorie, tribunal sau curte. Din acest punct
de vedere se spune că procesul se află în primă sau în ultimă instanţă.
De asemenea, prin instanţă se mai înţelege organul judecătoresc în funcţiune, adică completul
de judecată.
Noţiunea, structura, rolul, compunerea şi constituirea instanţei sunt aspecte care rezultă din
economia întregului drept procesual civil. Activitatea instanţei se plasează pe două coordonate
procesuale.
În primul rând ea trebuie să stabilească prin dovezi o situaţie de fapt reală. Aprecierea acestei
situaţii o face judecătorul care poate să facă verificări directe, să ordone probe din proprie
iniţiativă şi să analizeze întregul material probator în mod logic.
În al doilea rând instanţa trebuie să dezlege cauza prin pronunţarea unei hotărâri, prin
aplicarea textului de lege incident situaţiei de fapt reţinute. Judecătorul trebuie să interpreteze
legea şi să o aplice, motivându-şi decizia.
În activitatea lui profesională judecătorul este independent şi se supune numai legii, conform
principiilor fundamentale ale procesului civil.

Subiectul 2
1) Competenta jurisdicţională teritorială generală (de drept comun) Art.38 CPC stabileşte
regula conform căreia, cererea de chemare în judecată se depune la instanţa de la
 domiciliul pârâtului.
Cererea de chemare în judecată împotriva unei organizaţii se înaintează la instanţa
judecătorească din raza teritorială a sediului ei sau a organului de administraţie a
acesteia.
2) competenţa jurisdicţională teritorială alternativă. Art. 39 CPC conferă reclamantului
posibilitatea de a alege una din mai multe instanţe deopotrivă competente să
soluţioneze pricina în următoarele categorii de cauze:
 acţiunea împotriva pârâtului, al cărui domiciliu nu este cunoscut sau care nu are
domiciliu în RM, poate fi intentată la instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la
instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut din RM;
 acţiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi
intentată şi în instanţa de la locul de aflare a bunurilor acestora;
 Litigiul care izvorăşte din activitatea unei filiale sau reprezentanţe a persoanei
juridice poate fi intentată de asemenea la instanţa sediului filialei sau reprezentanţei;
 acţiunile pentru plata pensiei de întreținere, pentru constatarea paternităţii pot fi
depuse şi la instanţa de la domiciliul reclamantului;
 acţiunile de desfacere a căsătoriei reclamantului pe lângă care se află copii minori
sau care nu se poate deplasa la instanţa pârâtului din motive întemeiate pot fi intentate
la instanţa de la domiciliul lui;
 acţiunile de divorţ cu persoanele recunoscute dispărute fără urmă, incapabile din
cauza unei boli psihice, precum şi cu persoane condamnate la privaţiune de libertate
pot fi intentate și la instanța de la locul de trai al reclamantului;
 acţiunile pentru restabilirea dreptului la muncă, la pensie, la locuinţă, pentru
restituirea bunurilor sau a valorii lor pot fi intentate și la instanța de la domiciliul
reclamantului;
 acţiunile de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, prin tragerea
la răspundere penală ilegală sau aplicării arestului ilegal (ca măsură de reprimare) sau
sub forma impunerii angajamentului scris a obligaţiei de a nu părăsi localitatea ori prin
aplicarea ilegală a sancțiunii administrative a arestului pot fi intentate şi la instanța de
la domiciliul reclamantului;
 acţiunile pentru repararea daunei cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau
prin altă vătămare a sănătăţii sau prin deces pot fi intentate şi la instanţa domiciliului
reclamantului ori la instanţa locului de cauzare a daunei;
 acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor unei persoane fizice sau unei
organizații pot fi intentate şi la locul de cauzare a daunei;
 acţiunea în apărarea drepturilor consumatorului poate fi intentată şi în instanţa de
la domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul încheierii sau executării
contractului;
 acțiunea ce ține de încasarea datoriei scadente din contractul încheiat între agenții
economici poate fi intentată și în instanța de la sediul reclamantului;
 acţiunea împotriva pârâtului care este o organizaţie sau un cetăţean al RM cu
sediul ori cu domiciliul pe teritoriul unui altui stat poate fi intentată şi în instanţa de la
sediul ori domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul de aflare a bunurilor
pârâtului pe teritoriul RM;
 acţiunile în materie de asigurare se pot depune în instanţa de la domiciliul
asiguratului, de la locul aflării bunurilor sau de la locul accidentului;
3)
b) Competența jurisdicționala alternativă, acţiunile , pentru constatarea paternităţii pot fi
depuse şi la instanţa de la domiciliul reclamantului;
c)Competența jurisdictionale alternativa, acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor
unei persoane fizice sau unei organizații pot fi intentate şi la locul de cauzare a daunei;
a) Competența teritorială generala,reclamantul poate intenta acțiunea în oricare din sediile
instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului.