Varianta 3

Jintita Daniela 1901

1)Conform lui IM.Kant. conceptual de libertate ar insemna facultatea interioară –

„împuternicită”, validată social, care face ca legile exterioare să acţioneze numai prin propriul
asentiment. Libertatea şi egalitatea sunt nişte drepturi „înnăscute, prin inalienabilitate, pe care
Kant le gândeşte ca fiind stabilite conform principiului relaţiilor juridice ale omului cu fiinţe
superioare, înzestrate cu raţiunea noumenală, în comparaţie cu care el se simte cetăţean al
unei lumi suprasensibile. Altfel, s-ar putea raţiona ca relaţii tipice ale vieţii trăite în jurul
experienţei sensibile și nu ar fi suficient de mobilizatoare ca să-i ofere omului o deschidere şi
posibilitatea de a se perfecţiona.
Insa,conform doctrine lui Hegel,libertatea omului este rezultatul acțiunii îndelungate a
spiritului, omul fiind liber în măsura în care reușește să se autodetermine. Libertatea nu
presupune faptul că omul nu are obstacole, ci faptul că omul deține controlul asupra propriei
sale vieți. Omul nu este liber atunci când refuză să accepte sau să intre în relații cu alți oameni,
pe de o parte, dar, pe de altă parte relația cu alți oameni nu este o condiție suficientă pentru
obținerea libertății, deși este o condiție obligatorie. Mai este necesar ca omul să se poată
autodetermina. În viziunea lui Hegel, aceasta presupune că omul, în raport cu scopul său,
trebuie să fie liber atât în sens subiectiv, cât și în sens obiectiv.
Principala condiție pentru atingerea laturii subiective a libertății în viziunea lui Hegel este ca
omul să adopte în mod conștient scopurile sale nu în baza diferitor tradiții și convenții ale
comunității, ci în baza dorințelor, ambițiilor și intereselor personale. Latura obiectivă a libertății
poate fi atinsă prin alegerea scopurilor și motivațiilor prin angajarea rațiunii.

2) Din punct de vedere moral, pentru statele care întreţin relaţii reciproce, singura modalitate
de a ieşi din situaţia nelegiferată a războiului este cea asemănătoare celei prin care oamenii din
starea naturală renunţă la libertatea lor nelegiferată spre a trece la societatea civilă cu legile
sale specifice. Scopul statelor trebuie să fie ca treptat toate popoarele să ajungă la starea de
pace eternă. Punctul central îl va constitui o republică, care urmează să fie opera unui „popor
puternic şi luminat”, care să-și dorească realizarea acestui scop şi să-l poată înfăptui.
Kant prezintă sistemul său etic, care se bazează pe convingerea că rațiunea este cea mai înaltă
instanță a moralei. Din acest punct de vedere, există două moduri în luarea unei decizii dictate
de voință: un imperativ condiționat sau ipotetic, care decurge dintr-o înclinare subiectivă și
urmează un anumit scop individual, și un "imperativ categoric", care se supune unei legi
obiective, universal valabilă și necesară. Kant formulează astfel principiul "imperativului
categoric", considerat ca fundament al moralei: "Acționează în așa fel încât maxima acțiunilor
tale să poată fi impusă ca lege universală".