Ion 

(roman)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigareSari la căutare
Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau
secțiune trebuie îmbunătățită.
Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă
sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Ion
Informații generale

Autor Liviu Rebreanu

Subiect satul ardelenesc la începutul sec.

XX

Gen Realism obiectiv

Ediția originală

Editură Viața Românească

Țara primei
România
apariții

Data primei apariții 20 noiembrie 1920[1]

ISBN 973-922-3l-l(princeps)

OCLC [2] 252928074[2]

Ediția în limba română

Data apariției 1920

Modifică date / text 

Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din
proza românească, Pădurea Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o
lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei,
între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în
epocă, mai ales că nimic din creația nuvelistică de până atunci nu anunța această
evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să
prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început și a continuat vreo
zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”, nota Eugen
Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”.
 Pentru inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază
era sincronismul literaturii române cu cea europeană, romanul Ion este cel care
„rezolvă o problemă și curmă o controversă“. Această afirmație a lui Lovinescu se
referă la faptul că apariția primului roman obiectiv direcționează literatura română
către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o avea
cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat
 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe

Rezumat[modificare | modificare sursă]
 Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Glasul pământului
Romanul începe cu descrierea drumului care duce către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj, din
care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia” și după ce lasă Jidovița în
urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (...),
apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o
scrântitură de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce strâmbă pe care e
răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată de
picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci și în
desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului,
sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile
celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George
Bulbuc etc.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas
se află adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu
lipsesc nici fruntașii satului, familia învățătorului Herdelea, preotul Belciug și
„bocotanii” care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică
memorabilă prin jocul tradițional, vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor, prin lăuta
țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se
hurducă pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta pasiune, că potcoavele
flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare, luminate de
oboseală și de mulțumire”.
Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre
disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului,
spunându-i „sărăntoc”. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei,
care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se
însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea și se gândea
să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe
Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând
avere, Ion dobândește situație socială, demnitate umană și satisfacerea propriului
orgoliu.
În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își zidise
casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile
învățătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar
putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug,
rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat
și temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală,
fapt ce face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între
chibzuința rosturilor și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență
o luptă aprigă pentru existență.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile
nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea
țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de
copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru
feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu” (G.
Călinescu). Bătută de tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și
respinsă de toți, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și
se bucură de norocul pe care îl are, deși îl iubea tot pe Ion.
Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate
mulțumi cu averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este
năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui,
așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă pasională.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie
drumul care iese din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia își
mai arăta câteva case. Doar turnul cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar
dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. (...) Satul a rămas înapoi același,
parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. (...)
Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă
se pierde în șoseaua cea mare și fără început ...”.

Personaje[modificare | modificare sursă]
 Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului.
 Vasile Baciu (tatăl Anei)
 Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)
 Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
 Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas
 Părintele Belciug
 Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
 George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)
 Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)
 Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă fără
zestre)
 Aurel Ungureanu (student la medicină, pe care Laura îl simpatiza)
 Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)
 Laura (fiica învățătorului Herdelea)
 Maria (soția învățătorului)
 Avrum (crâșmarul care se sinucide)
 Aizic (fiul lui Avrum)
 Filipoiu (doctor)
 George Pintea (preot, iubitul și soțul Laurei)
 Toma Bulbuc (tatăl lui George Bulbuc)
 Ilie Onu (fratele de cruce a lui George Bulbuc)
 Petre Ispas
 Virginia Gherman (învățătoare în satul Lușca, altă "iubită" de a lui Titu)
 Ghighi (sora Laurei)
 Nicolae Zăgreanu (cel care a ocupat catedra lui Herdelea după ce acesta s-a
pensionat)
 Savista (oloagă, luată din milă în casă de către George Bulbuc)
 Dumitru Moarcăș (rudă îndepărtată a Zenobiei)
 Florea Tancu
 Briceag
 Găvan
 Holbea
 Simion Butunoiu
 Simion Lungu
 Toader Burlacu
 Ștefan Ilina
 Cosma Ciocănaș
 Macedon Cercetașu
 Trifon Tătaru
 Todosia (mama Floricăi, văduva lui Maxim Oprea)
 Ștefan Hotnog

Istoria publicării[modificare | modificare sursă]

Liviu Rebreanu mărturisește că în lunga sa trudă de creație, în cei 7 ani în care a
lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectivă”, emoția,
iar pe de altă parte, acumularea de material documentar.
O scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod
deosebit și a constituit punctul de plecare al romanului „Ion”. Aflat la vânătoare,
Rebreanu a observat „... un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat,
deodată „și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit și s-a
întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudățenie”.
O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reținut atenția: o fată înstărită, rămasă
însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pentru că trebuia să se
înrudească acum cu un sărăntoc, „care nu iubea pământul și nici nu știa să-l
muncească”.
Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu
Rebreanu a avut-o cu un tânăr țăran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al
Glanetașului, care nu avea pământ și pronunța acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta
lăcomie și pasiune, parc-ar fi vorba despre o ființă vie și adorată ...”.
O altă sursă o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul lui
mentalitățile și obiceiurile țăranilor, viața lor complicată și complexă din cauza
ocupației Imperiului Austro-Ungar.
Prima variantă a romanului „Ion” a fost o schiță, scrisă de Rebreanu în 1908. Aceastǎ
schițǎ purta titlul „Rușinea”, iar subiectul ei a fost reluat în altă proză „Zestrea”, în
care Rebreanu conturează portretul lui Ion și schițează întâlnirea dintre flăcău și
Ileana (Ana din roman).
Opera lui Liviu Rebreanu reprezintă o lume într-o lume. Liviu Rebreanu este ctitorul
romanului românesc modern, unul dintre cei mai valoroși romancieri interbelici,
alături de Mihail Sadovenu, Camil Petrescu, George Călinescu, Mircea Eliade și
Hortensia Papadat Bengescu. Liviu Rebreanu și-a pregătit marile romane prin
nuvele. Romanul „Ion” este anticipat de nuvela „Răfuiala”, în care apare același
sfârșit tragic al unui țăran sărac, harnic, care o iubea pe Rafila, devenită soția unui
țăran înstărit.
Există trei fapte care constituie geneza romanului Ion: prima dată, autorul poartă o
discuție cu un fecior sărac, dar harnic din sat. A doua oară, autorul vede într-o zi de
sărbătoare, pe câmp, un țăran în straie albe, care sărută pământul. A treia oară este
vorba despre povestea unei fete seduse și abandonate, fiind însărcinată cu un fecior
din sat. De asemenea, nucleul epic din romanul „Ion” este anticipat și în nuvele ca
„Zestrea” și „Rușinea”.
Așadar, romanul „Ion” este un roman obiectiv, realist, doric, de creație. Apare în anul
1920, fiind o capodoperă care înfățișează universul rural într-o manieră realistă, fără
idilizarea tipică sămănătoriștilor și poporaniștilor. Capodopera lui Liviu Rebreanu este
romanul „Ion”, dar acesta a mai scris și alte romane izbutite artistic, precum:
„Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” și romanul de dragoste „Adam și Eva”.

Teme principale[modificare | modificare sursă]

Romanul „Ion” este o monografie a realităților satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o
lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care-o
posedă, fapt ce justifică acțiunile personajelor. Soluția lui Rebreanu este aceea că
Ion se va căsători cu o fată bogată, Ana, deși nu o iubește, Florica se va căsători cu
George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învățătorului Herdelea îl va lua pe
Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre. Personajul central al cărții, Ion al
Glanetașului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face
parte prin mentalitatea clasei țărănești și a vremurilor căreia îi aparține.

Perspectivă[modificare | modificare sursă]
Într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relațiile cu regimul administrativ și politic
austro-ungar. Realitățile social-concrete ale raporturilor dintre instituții și oameni sunt
prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situațiile în care eroii romanului se
găsesc în conflict cu autoritățile. Cei mai afectați sunt intelectualii, deoarece slujbașii
și autoritățile înăbușă cu orice prilej conștiința asupririi naționale care se manifestă cu
predilecție la această clasă socială. Avocatul Victor Grofșoru militează pentru
emanciparea socială și națională pe căi legale; profesorul Spătaru este un extremist,
pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.
Liviu Rebreanu își lasă personajele să acționeze liber, să-și dezvăluie firea, să
izbucnească în tensiuni dramatice, să-și manifeste modul de a gândi și de a se
exprima.
Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizează prin câteva trăsături:

 respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivarea și realismul romanului;

 precizia termenilor, acuratețea și concizia exprimării;
 sobrietatea stilului;