CRIMINALISTICĂ

Tactica efectuării prezentării pentru recunoaştere

Recunoaşterea reprezintă o metodă de identificare proprie a tacticii

criminalistice. Prezentarea pentru recunoaştere reprezintă acea activitate de
urmărire penală şi tactică criminalistică prin mijlocirea căreia persoane,
animale, cadavre, obiecte, fotografii ale acestora, aflate într-un anumit raport
cu infracţiunea săvârşită sunt înfăţişate unor persoane (victimă, martor,
suspect, inculpat), în scopul de a se stabili dacă acestea sunt aceleaşi cu cele
percepute în momentul săvârşirii infracţiunii, în condiţiile săvârşirii faptei sau în
cele percepute în orice alte împrejurări, anterior sau ulterior acestui moment.
Deşi nu este un mijloc de probă propriu-zis, prezentarea pentru
recunoaştere nefiind inclusă între mijloacele enumerate de art. 97 Cod pr. pen.,
aceasta constituie un procedeu de tactică criminalistică foarte util în scopul
aflării adevărului şi cu o importanţă egală cu cea de ascultare propriu-zisă a
oricărui subiect procesual. Prin aplicarea acestui procedeu poate fi identificat
făptuitorul, victima, locul săvârşirii infracţiunii, obiectul de care s-a folosit
făptuitorul pentru săvârşirea infracţiunii etc.
Recunoaşterea corectă a împrejurărilor săvârşirii infracţiunii sau a
participanţilor poate fi influenţată de mai mulţi factori: durata în timp a
percepţiei (în cazul accidentelor durata este foarte mică şi nivelul de percepţie
este scăzut), condiţii de vizibilitate care fac ca anumite trăsături sau obiecte să
fie corect sau incorect reţinute (ceaţă, ploaie, ninsoare, întuneric, amurg,
senin), distanţa faţă de locul faptei (distanţa mare influenţează negativ
percepţia caracteristicilor, în timp ce o distanţă mică permite percepţia
elemtelor de detaliu) sau pur şi simplu elementele de asemănare care duc la o
confunzie sau la o recunoaştere falsă (acele trăsături fizionomice comune sau
obiecte greu de diferenţiat unele de altele întrucât prezintă aceleaşi
caracteristici). De asemenea recunoaşterea poate fi influenţată şi de modul
cum a perceput persoana fapta (în cazul infracţiunii de viol dacă persoana care
recunoşte este femeie, este posibil ca intentisatea şocului infracţional să fie mai
puternică şi atunci aceasta va avea tendinţa de a exagera în dorinţa de a fi
pedepsit făptuitorul). Se mai întâmplă în cazul în care au fost mai mulţi
participanţi să li se atribuie unora gesturi sau mişcări pe care le-au făcut alţii,
practic acţiunile unora să fie încurcate cu ale celorlalţi.
Recunoaşterea poate fi influenţată şi de nivelul de inteligenţă a persoanei
care recunoaşte, de nivelul ei de educaţie, de vârstă, starea de sănătate sau
gradul de oboseală. Toate aceste elemente pot influenţa negativ sau pozitiv
procedeul recunoaşterii, iar organul de urmărire penală trebuie să le aibă în
vedere.
Organul de cercetare, în urma studierii temeinice a dosarului, trebuie să
stabilească persoanele, obiectele, animalele, locurile sau cadavrele ce urmează
a fi recunoscute, precum şi persoanele care urmează a efectua recunoaşterea şi
calitatea lor în proces: martor, victimă, suspect, inculpat etc.
Anterior recunoaşterii propru-zise, persoana chemată să recunoască va fi
ascultată cu privire la datele şi cunoştinţele pe care le are cu privire la faptă şi
cu privire la semnalmentele sau trăsăturile suspectului. Pentru a obţine o
descriere cât mai completă a acestor date, organele judiciare pot pune întrebări
precizatoare sau completatoare. După asculatarea persoanei chemate să facă
recunoaşterea, se trece la recunoaşterea propriu-zisă. Procedeul recunoaşterii
trebuie efectuat într-un interval de timp cât mai apropiat săvârşirii faptei
deoarece timpul poate avea o amprentă nefastă supra memoriei, dar şi
suspectul poate să-şi schimbe fizionomia între timp sau locul faptei poate să
sufere modificări etc.
Persoana prezentată pentru recunoaştere trebuie să facă parte dintr-un
grup de 3-4 persoane. Toţi membrii acestui grup vor avea acelaşi sex, aceeaşi
vârstă, aceeşi greutate, aceeaşi înălţime, aceleaşi semnalmente, chiar şi
vestimentaţie asemănătoare.
Dacă recunoaşterea nu vizează trăsăturile fizice, ci alte aspecte:
recunoaştere după mers, după voce etc., organul judiciar va organiza un grup
pentru fiecare tip de recunoaştere. În cazul în care cel ce urmează a fi
recunoscut este arestat, acesta va fi prezentat în haine civile, nu în haine de
detenţie.
Există situaţii în care recunoaşterea dintr-un grup de persoane nu este
posibilă. Atunci se va apela la recunoaştere prin intermediul fotografiilor şi se
vor prezenta 3-4 fotografii ale unor persoane de acelaşi sex şi cu aceleaşi
semnalmente, vârstă şi trăsături. Fotografiile vor avea aceleaşi dimensiuni,
aceeaşi calitate şi vor fi toate ori color ori alb-negru. Trebuie specificat că este
de preferat ca recunoaşterea să se facă direct, dintr-un grup de persoane.
În cazul în care trebuie recunoscut un cadavru, trebuie avute anumite
modificări care intervin în fizionomia acestuia în urma decesului, astfel că unele
persoane pot fi greu de recunoscut. Cadavrul, faţă de persoana în viaţă,
prezintă modificări de culoare (vânăt sau all-gălbui), diformităţi ale feţei (se
poate umfla), traumatisme suferite (în urma unui accident faţa i-a fost distrusă)
etc. Pentru recunoaşterea cadavrului trebuie să se aibă în vedere şi şocul
emoţional care îl va suferi în momentul în care îl va vedea persoana ce trebuie
să-l recunoască şi de aceea, cadavru trebuie pregătit şi readus, pe cât posibil,
la un aspect asemănător din timpul vieţii. Sunr foarte imporatante semnele
particulare: aluniţe, cicatrici, semne din naştere, forma dinţiloe etc.
Recunoaşterea cadavrului se poate face, de asemenea şi după fotografii, însă
pentru o precizie mai bună este de preferat recunoaşterea directă.
Recunoaşterea poate fi făcută şi asupra anumitor obiecte folosite de
făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii sau dobândite ca bunuri sustrase ca
rezultat al infracţiunii. Recunoaşterea obiectelor se face tot dintr-un grup mai
mare de obiecte de acelaşi gen sau de acelaşi tip, pentru a permite persoanei
care trebuie să recunoască o mai bună individualizare. De asemenea,
recunoaşterea obiectelor se poate face şi după fotografii, însă, pentru rezultate
mai bune, este de preferat o recunoaştere directă.
Prezentarea pentru recunoaştere poate fi efectuată şi cu privire la
anumite animale. Spre exemplu, în cazul unor animale furate, se va organiza
un grup din 3-4 animale asemănătoare şi persoana care urmează să recunoască
va indica una din ele. Vor fi prezenţi martori asistenţi şi se va întocmi proces
verbal. Anterior recunoaşterii propriu-zise, persoanei care urmează să
recunoască i se vor pune întrebări cu privire la animalele pierdute sau furate,
urmând a le descrie.
Locul unde urmează a se face recunoaşterea este bine să fie cât mai fidel
loului săvârşirii faptei, pentru a ajuta la împrospătarea memoriei.
La activitatea de recunoaştere trebuie să participe cel puţin două
persoane din partea organului de urmărire penală, martori asistenţi şi,
eventual, apărătorul ales. Persoanele care urmează să facă parte din grupul ce
va fi expus recunoaşterii, vor fi instruite în legătura cu conduita pe care vor
trebui să o adopte, în sensul că acestora le este interzis să-şi facă semne sau
să vorbească între ei. Persoana ce urmează a fi recunoscută va putea să aleagă
singură locul pe care-l va ocupa în grup, pentru a nu exista suspiciuni cu privire
la numerotare sau la o eventuală înscenare. După ce grupul este pregătit se va
invita persoana care urmează să facă recunoaşterea, căreia i se va pune în
vedere să spună numai adevărul şi tot ceea ce ştie în cazul în care are calitatea
de martor. După o analiză atentă, persoanei care urmează să facă
recunoaşterea i se va solicita să indice din grupul respectiv persoana pe care o
recunoaşte că a participat la săvârşirea infracţiunii, respectiv obiectul care îi
aparţine sau care era la locul faptei sau chiar locul faptei.
Grupul de persoane expus recunoaşterii va fi fotografiat înainte de a fi
indicată poersoana recunoscută. De asemenea, se fotografiază şi momentul în
care persoana ce terbuie să facă recunoaşterea indică persoana recunoscută
din grup. Fiecare membru al grupului va purta un număr pentru a fi evitate
confuziile. Imediat după recunoaştere este fotografiată separat persoana
recunoscută din mai multe unghiuri. Imediat după recunoaştere, cel care a
recunoscut va fi ascultat din nou şi va fi întrebat după ce anume semnalmente
l-a recunoscut şi cât de sigur este de recunoaşterea făcută, declaraţie ce va fi
consemnată într-un proces verbal.
Cu ocazia procedeului folosit de tactica criminalistică al recunoaşterii se
întocmeşte un proces-verbal în care se va consemna modul în care a decurs
procedura şi la ce rezultate s-a ajuns, declaraţiile persoanei care a recunoscut,
eventualele obiecţii şi se vor ataşa fotografiile făcute.
Pentru siguranţa persoanei care urmează să facă recunoaşterea, dar şi
pentru certitudinea sincerităţii acesteia (din motive de temere poate spune că
nu a recunoscut pe nimeni, deşi adevărul este altul), este recomandabil ca
persoana ce urmează să fie recunoscută şi persoana ce urmează să facă
recunoaşterea să nu se întâlnească direct, mai precis cea din urmă să nu fie
observată de prima. Acest lucru este posibil prin intermediul unor geamuri
speciale, care nu permit vizibilitate decât dintr-o parte a acestora.
Dacă sunt chemate mai multe persoane pentru a face recunoaşterea,
este recomandabil ca aceasta să nu se facă concomitent întrucât există riscul
influenţării persoanelor între ele şi atunci n-ar mai exista obiectivitate.
Nu este obligatoriu ca recunoaşterea să fie efectuată numai de o
persoană, deoarece există situaţii, când, în urma cercetării la faţa locului, cu
ajutorul simţurilor olfactive ale câinelui de urmă, recunoaşterea să fie făcută de
către acesta din urmă. Procedura este aceeaşi, în sensul că se folosesc mai
multe persoane şi fiecare va purta un număr. Toată scena va fi fotografiată sau
filmată.
Procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere este structurat în trei
părţi şi cuprinde:
 partea introductivă cuprinde: titlul, anul, luna, ziua şi locul unde a fost
încheiat, numele, prenumele, calitatea celor care au participat la această
activitate şi unitatea din care fac parte, numele şi prenumele martorilor
asistenţi şi a persoanelor care constituie grupul expus spre recunoaştere,
numele şi prenumele apărătorului şi a persoanei care urmează să facă
recunoaşterea şi calitatea procesuală a acesteia, numele şi prenumele a
persoanei care urmează a fi recunoscută sau descrierea obiectului sau
animalului ce urmează a fi recunoscut şi scopul recunoaşterii;
 partea descriptivă cuprinde: declaraţiile persoanei care urmează a face
recunoaşterea, derularea efectivă a procesului de recunoaştere, particularităţile
sau problemele apărute în cursul acestui proces;
 partea finală cuprinde: condiţii de timp, de loc, de luminozitate în care s-a
făcut prezentarea pentru recunoaştere, existenţa sau lipsa observaţiilor sau
obiecţiilor persoanelor prezente la activitatea de recunoaştere, menţiuni cu
privireb la caracteristicile aparaturii tehnice folosite pentru efectuarea
fotografiilor sau a înregistrărilor audio şi video. Se va preciza ora terminării
recunoaşterii din grup.
Procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere va fi semnat de toate
persoanele prezente la activitatea de recunoaştere, iar în cazul în care vreuna
nu va putea sau nu va dori se va face menţiune despre aceasta. La procesul
verbal vor fi anexate fotografii sau înregistrări audio-video.