LUL 1.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
1. Inteligenţa emoţională
1.1. O scurtă istorie a inteligenţei emoţionale
1.2. Definirea şi caracterizarea conceptului de inteligenţă emoţională (QE) prin prisma a
cinci mari direcţii de abordare
1.2.1. Abordarea inteligenţei emoţionale din perspectiva lui D. Goleman.
1.2.2. Abordarea inteligenţei emoţionale din perspectiva lui Mayer şi Salovey.
1.2.3. Abordarea inteligenţei emoţionale din perspectiva lui Reuven Bar-On.
1.2.4. Abordarea inteligenţei emoţionale din perspectiva lui Steve Hein.
1.2.5. Abordarea inteligenţei emoţionale din perspectiva lui J.Segal.
1.3. Empatia – o trăsătură de bază a inteligenţei emoţionale
1.4. Inteligenţa emoţională la adolescenţi
1.4.1. Câteva consideraţii
1.4.2. Stimularea inteligenţei emoţionale la adolescenţi
1. Pregătirea adolescenţilor pentru viitor
2. Etapele principale ale evoluţiei tinerilor în liceu
1.5. Inteligenţa emoţională – Comparaţii dintre IQ şi EQ.
2. Caracterizarea vârstei adolescenţilor în contextul dezvoltării inteligenţei emoţionale
2.1. Caracterizare fizică
2.2. Caracterizare socio-morală
2.3. Caracterizare afectivă
2.4. Caracterizare cognitivă
2.5. Dezvoltarea personalităţii
3. Rolul inteligenţei emoţionale în dezvoltarea comunicării
3.1. Conceptul de comunicare
3.2. Formele comunicării
3.3. Importanţa comunicării părinţilor cu adolescenţii în vederea stimulării inteligenţei
emoţionale
3.4. Empatia – ca aptitudine didactică a profesorului în stimularea inteligenţei emoţionale
a adolescentului.
CAPITOLUL 2. OBIECTIVE ŞI ÎNTREBĂRI DE CERCETARE
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1. Tipul cercetării
3.2. Prezentarea subiecţilor
3.3. Instrumente folosite
3.3.1. Instrumente psihologice
3.3.2. Instrumente pentru prelucrarea datelor
3.3.2.1. Instrumente statistice
3.3.2.2. Analiză calitativă
3.3.3. Mod de lucru. Variabile
3.3.3.1. Aplicarea probelor
3.3.3.2. Prelucrarea rezultatelor
Etapa I de prelucrare
Etapa II de prelucrare
Etapa III de prelucrare
Etapa IV de prelucrare A
Etapa IV de prelucrare B
CAPITOLUL 4. REZULTATE
4.1. Rezultate obţinute în Etapa I de prelucrare
4.2. Rezultate obţinute în Etapa II de prelucrare
4.3. Rezultate obţinute în Etapa III de prelucrare
4.4. Rezultate obţinute în Etapa IV de prelucrare
4.4.1. Rezultate obţinute în Etapa IV de prelucrare, punctul A
4.4.2. Rezultate obţinute în Etapa IV de prelucrare, punctul B
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
5.1. Idei pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale
A. Jeane Segal
B. Daniel Goleman
Bibliografie
Anexe
Extras din document
Motivaţia alegerii temei
Şcoala românească, este încă tributară inteligenţei cognitive. Elevilor nu li se dezvoltă şi
alte tipuri de inteligenţe cum ar fi inteligenţa emoţională sau inteligenţa socială.
Adolescenţii termină liceul şi apoi facultatea „doxat” doar de cunoştiinţe şi .... atât. Mulţi
tineri, strălucitori la învăţătură, cărora li se dădeau toate şansele de succes în viaţă, au
capotat atât în carieră cât şi în viaţa privată. Mirare ! De ce ? Şi eu mi-am pus aceiaşi
întrebare. Mi-am propus, student fiind la psihologie, să văd care-s cauzele acestui eşec.
Citind cartea lui Tara – Benett Goleman „ Alchimia emoţională” mi-a rămas în minte
schema eşecului despre care vorbea autoarea. Schema eşecului se referă şi la idei
preconcepute despre reuşita în viaţă.
Mulţi liceeni au în minte că dacă au numai note de 9 şi 10 reuşesc automat în viaţă.
Necoordonându-şi mentalul şi emoţiile, capitulează în profesie şi în viaţa privată.
Am vrut să văd dacă adolescenţilor li se dezvoltă inteligenţa emoţională în licee. Sunt
încurajaţi să fie empatici, să aibă motivaţie să reuşească în viaţă, să-şi gestioneze
emoţiile?
Comunicarea este o aptitudine socială, care te ajută să-ţi dezvolţi inteligenţa emoţională,
să depăşeşti conflictele, etc. Cum comunică adolescenţii cu familiile lor, dat fiind faptul
că nu găsesc încă modul de a comunica ?
CAPITOLUL 1. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
1. Inteligenţa emoţională
1.1 O scurtă istorie a inteligenţei emoţionale
Inteligenţa emoţională a evoluat odată cu omenirea, necesitatea de adaptare, de a face
faţă şi de a colabora cu cei din jur, fiind cruciale pentru supravieţuirea primelor societăţi
primitive de vânători şi culegători. Creierul omenesc reflectă acest fapt de netăgăduit.
Tehnici sofisticate de scanare au confirmat recent că multe procese de gândire trec prin
centrii emoţionali ai creierului, pe măsură ce întreprind călătoria fiziologică menită să
convertească informaţia exterioară în acţiune şi răspuns individual.
Howard E. Book afirma că „inteligenţa emoţională este la fel de veche ca şi timpul”
(2000).
În anii `20, psihologul american Edward Thorndike vorbea despre ceva intitulat de el
„inteligenţă socială”. Mai târziu, importanţa „factorilor emoţionali” a fost recunoscută de
David Wechsler, unul dintre părinţii testelor IQ. ÎN anii `40, într-un ziar, Wechsler a
insistat asupra închiderii tuturor „aspectelor non - intelectuale ale inteligenţei generale” în
orice măsurătoare completă. Acest material amintea de asemenea despre capacităţile
„afective” sau „conative”, de fapt inteligenţa socială şi emoţională – pe care el le credea
importante în formarea unei imagini de ansamblu. Din păcate, aceşti factori nu au fost
incluşi în testele IQ ale lui Wechsler şi la acea vreme li s-a dat prea puţină atenţie.
În 1948, alt cercetător american R.W. Luper, a promovat ideea „gândului emoţional”,
care se credea că avea o contribuţie la „gândul logic”. Dar, vreme de 30 ani prea puţini
psihologi şi educatori au urmat această linie (o excepţie remarcabilă a fost Albert Ellis,
care a început să examineze în 1955 ceea ce urma să devină cunoscută sub denumirea
de terapie raţional-emotivă – un proces care presupunea ca oamenii să înveţe să-şi
examineze emoţiile într-o manieră logică, raţională ).
În 1983, Howard Gardner, de la Universitatea Harward, a scris despre posibilitatea
existenţei unor „inteligenţe multiple” inclusiv ceea ce el numea „capacităţile intra-psihice”
– în esenţă o aptitudine pentru introspecţie – şi „inteligenţă personală”.