Ex.

5
Aceia doi ce strînşi în zbor se-mbie şi ca şi fulgul- această comparație semnifică faptul că acei doi
îndrăgostiți erau atât de apropiați încât părea că sunt asemenea unor fulgi ce în zbor sau la
impactul cu pământul se unesc și fac un tot întreg.
Precum hulubii-această comparație semnifică faptul că acele persone aveau o dorință arzătoare de
a ajunge într-un anumit loc,la fel cum hulubii pornesc spre cuiburile lor atunci când le vine dorul.

Exemple de peisaje:
”Cetatea-n care m-am născut pe lume/ pe ţărm adastă unde Padul moare/cu-ai săi, şi apa şi-o
revarsă-n spume.”
”Precum hulubii, cînd îi mînă dorul de cuibul dulce,-ntind aripi uşoare şi-aceeaşi vrere le grăbeşte
zborul,”
”Didona stă, prin iureşu-învrăjbit”
”s-ajungi aici, noi ce pămîntu-odată cu-al nostru sînge-n lume-am înroşit“
Aceste descrieri de peisaj au rolul de a evidenția împrejurările și de a evidenția anumite aspecte ale
vieții precum dorul puternic,dragostea,durerea.

Biografie
Dante Alighieri s-a născut la Florenţa în anul 1265, într-o familie aparţinînd micii nobilimi
orăşeneşti. A urmat studii tipice pentru şcoala medievală, completîndu-le cu învăţarea limbi - lor
franceză şi provensală. Totodată, Dante este atras de literatura antică, dintre poeţii latini
admirîndu-l pe Vergiliu. La nouă ani s-a îndrăgostit de o fată de vîrsta lui, Beatrice Portinari, pe care
a iubit-o toată viaţa, şi care l-a inspirat pentru prima operă, Viaţa nouă, dar şi pentru capodopera
Divina Comedie. Beatrice, despre care Dante a vrut să spună „ceea ce despre nici o femeie nu s-a
spus vreodată“, a fost întruchiparea nu doar a frumuseţii divine, dar şi a formelor de gîndire
superioare iubirii – filozofia şi teologia. După moartea Beatricei, Dante se consacră studiului
filozofiei, se înscrie în corporaţia medicilor, participă la viaţa politică a Florenţei, face parte din
fracţiunea guelfă a „albilor“. După ce puterea la Florenţa trece la guelfii „negri“, Dante este exilat,
pribegind prin diferite oraşe ale Italiei. Moare la Ravenna în 1321.

Operă
Ca poet, Dante a început să scrie versuri în maniera şcolii siciliene, apoi a trecut la „dulcele stil
nou“. Această manieră caracterizează Viaţa nouă, volum în care versurile (sonete de dragoste către
Beatrice) se intercalează cu fragmente în proză, evidenţiindu-se elemente noi, (pre) renascentiste,
confesiunile sincere ale poetului îndrăgostit de Beatrice, alături de elementele încă vechi,
medievale. Opera doctrinară a lui Dante cuprinde tratatele Despre monarhie, Banchetul şi Despre
elocinţa în limba vulgară (cunoscut şi cu denumirea Despre limba populară). Despre monarhie
include concepţiile sale politice, Banchetul tratează probleme de ordin filozofic, iar Despre elocinţa
în limba vulgară oferă o schiţă referitoare la formarea limbilor romanice, Dante fiind considerat şi
fondatorul filologiei romanice.
Capodopera ce i-a adus lui Dante celebritatea este Comedia (Divină a fost numită de către urmaşi,
începînd cu Boccaccio – primul său biograf şi comentator, autorul cărţii Viaţa lui Dante). Urmînd
principiile artei poetice medievale, Dante îşi intitulează opera Commedia, pentru că aşa se numeau
atunci operele cu un început trist şi un sfîrşit fericit. Dante preia tradiţia „viziunilor“ despre lumea
de dincolo, foarte răspîndite în Evul Mediu, dar nu lipsesc izvoarele antice, de exemplu, cartea a VI-
a din Eneida lui Vergiliu, în care se povesteşte despre călătoria lui Enea în împărăţia morţilor.
Astfel, opera lui Dante reprezintă o călătorie imaginară prin tărîmurile lumii de apoi. Divina
Comedie se compune dintr-un prolog şi trei mari cărţi, numite cantice (Infernul, Purgatoriul şi
Paradisul, corespunzînd celor trei tărîmuri ale lumii de dincolo), fiecare cantică, la rîndu-i, conţinînd
cîte treizeci şi trei de cînturi, scrise în terţine, încheindu-se cu cuvîntul „stele“. Fiecare tărîm
cuprinde cîte zece părţi componente: Infernul este compus dintr-o cîmpie întunecată şi nouă
cercuri, Purgatoriul – din ţărmul mării, coasta muntelui, şapte brîie şi paradisul pămîntesc, iar
Paradisul – din nouă ceruri mobile şi un cer fix, numit Empireul. Utilizarea numărului simbolic trei
(cu multiplii săi nouă, treizeci şi trei, nouăzeci şi nouă), şapte şi zece (inclusiv la pătrat – 100)
asigură echilibrul şi simetria acestei vaste construcţii şi subliniază aspiraţia poetului spre
perfecţiune.